Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Sigismund Schlomo Freud s-a născut la 6 mai 1856 in orasul Freiberg, astăzi
Pribor/Republica Cehă ,într-o familie de evrei. Este un prim exemplu ,de om de ştiinţă evreu ale
cărui scrieri au fost influenţate de identitatea evreiască şi de atribuţiile negative legate de cultura
ariană ,ca sursă a antisemitismului. Deşi a respins religia, Freud însuşi a avut identitate evreiască
foarte puternică. Într-o scrisoare din 1931 el s-a descris ca „evreu fanatic" şi cu altă ocazie scria că
„atracţia faţă de iudaism şi evrei este irezistibilă,, .
Şi-a luat numele de Sigmund abia la vârsta de 21 de ani. Sigmund a fost primul născut din
cei nouă copii ai familiei dar mai avea şi alţi fraţi din căsătoriile precedente ale tatălui său.
Unii dintre biografii lui Freud consideră că, detaliile despre familia şi istoria sa de viaţă
sunt relevante pentru a înţelege importanţa pe care el o va acorda „constelaţiei familiale”, filiaţiei şi
interacţiunilor oedipiene.
Sigmund Freud a fost numit unanim părintele psihanalizei.’’ Viaţa mea - scria Freud - nu
este separată de psihanaliză". Cu alte cuvinte, activitatea sa ştiinţifică în domeniul psihanalizei se
constituie în evenimentul cel mai important al vieţii sale. El a dezvoltat principalele teme ale
psihanalizei şi a impus treptat practica psihanalizeim ca psihoterapie a nevrozelor(stare sufletească,
conflictuală, la care un individ ajunge deoarece nu îşi poate integra în prezent experienţele
traumatice, tragice etc.din trecut; viata sa instinctivã ajunge în conflict cu Supraeul).
Sigmund Freud a studiat medicina la Universitatea din Viena. În cursul celui de al treilea
an de studiu a început să lucreze în laboratorul de Fiziologie, sub conducerea lui Ernst Wilhelm von
Brücke, fiind în special preocupat de funcţiunea Sistemului Nervos Central ,terminând facultatea în
1881.
În 1885 obţine un post de docent în Neuropatologie la Universitatea din Viena şi - având o
bursă din partea statului austriac - petrece 19 săptămâni la Paris, în clinica de maladii ale sistemului
nervos de la spitalul Salpêtrière, în acel timp o Mecca a neurologilor ,condusă de Jean Martin
Charcot. Charcot trata anumite tulburări nervoase prin hipnoză. Sub conducerea lui, Freud începe să
studieze isteria, fapt care i-a trezit interesul pentru psihopatologie.
In 1882 -.o întîlneşte pe Martha Bernays (care face parte dintr-o familie de intelectuali
evrei) şi intenţionează să se căsătoreasca, a avut cu aceasta 5 copii.
In 1896 isi numeste tratamentul folosit,, psihanaliza’’.
In 1897 se va produce o revolutie la Freud. Moare tatal sau si el ii scrie prietenului sau Fliess,
ce i-a servit drept psihanalist "avant la lettre", ca "a reaparut tot trecutul". El isi va descoperi
pasiunea din copilarie pentru mama sa si sentimentele ostile fata de tata, deducand ca adultii nu sunt
toti niste seducatori perversi iar copiii nu sunt atat de inocenti pe cat se credea.Ii scrie prietenului
Fliess ca nu mai crede in teoria sa despre seductia traumatica si punele bazele
complexului lui Oedip.
Cartea care îl lansează cu adevărat pe Freud este „Interpretarea viselor" (1900). În această
carte, Freud analizează propriile sale vise, prezentînd etapele elaborării visului şi încearcă să explice
structura aparatului psihic. Tot aici Freud afirmă că visul este calea regală spre cunoaşterea
inconştientului.
In anul 1908 Freud pune bazele Asociatiei Vieneze de Psihanaliza.
Teoria freudiană asupra personalităţii dezvoltata de-a lungul celor 45 de ani de practică ,stă la
baza sistemului terapeutic psihanalitic.Freud s-a ocupat de ontogeneza si mai putin de filogeneza.
Freud si-a bazat constructia pe ideea opozitiei dintre natura si cultura.. Freud considera ca progresul
cultural este asociat inevitabil cu represiunea instinctelor. Pierderile sunt pretul ce trebuie platit
pentru existenta intr-o cultura avansata.
CONCLUZII
Contributia psihanalizei consta in explicarea motivelor inconstiente ,evidentierea rolului
pe care-l joaca experientele anterioare, descoperirea mecanismelor de aparare ale eului, in special a
rezistentei si a refularii; luarea in considerare a sexualitatii infantile si descoperirea existentei
nivelului inconstient al psihismului.Trebuie recunoscut că emanciparea sexuală din zilele noastre se
datorează în bună parte contribuţiei aduse de psihanaliză în transformarea concepţiilor morale, în
înlăturarea tabu-urilor..
In terapia psihanalitică se urmăreşte cunoaşterea cauzelor care au dus la un anumit conflict psihic.
Cum se realizează această cunoaştere? Se realizează prin explorarea şi analizarea istoriei personale,
în special a copilăriei pacientului. Se spune că nu suntem sclavii nimănui, decât sclavii propriei
noastre istorii personale. Se ştie că acţionăm şi repetăm ceea ce am fost învăţaţi să facem. Astfel,
relaţia cu părinţii noştri, mediul afectiv în care am fost crescuţi şi educaţi sunt factori importanti în
dezvoltarea noastră psihologică, alături de factorii constituţionali, personali, cu care am fost
înzestraţi. Ştim de asemenea că este aproape imposibil să nu existe conflicte sau perturbări în aceste
relaţii. Aceste conflicte îşi vor lăsa amprenta în dezvoltarea noastră psihologică şi se vor manifesta
mai târziu în relaţiile cu ceilalţi. În cursul terapiei psihanalitice se analizează aceste conflicte şi, în
acelaşi timp, se deblochează energia psihică aferentă lor, astfel incât persoana în cauză să o poată
folosi mult mai eficient în alte zone: socială, profesională, etc., devenind mult mai performant, mai
creativ.
Critica adusa psihanalizei consta in utilizarea unor concepte foarte vag definite,favorizarea
fanteziilor a viselor in dauna realitatii ,distruge atentia de la stimuli actuali :apeleaza la trecut pentru
a explica,motiva un comportament ,problematica veridica a amintirilor.
Conceptia ca toate problemele si bolile psihice sunt cauzate de traume suferite in copilarie e
invechita si rizibila .Psihanaliza in zilele noastre ,este privita ca o practica oculta,nu ca un tratament
in sine.
In cazul in care exista o persoana foarte imaginativa si o indemni sa-si foloseasca imaginatia
,inducandu-i o stare de veghe si lasand-o in voia acelei stari, persoana isi poate imagina orice,se
poate rataci in calatoria sa spre subconstient,incepe a fantaza.Nu stim daca informatile sunt reale
sau imaginative .Amintirile nu se inregistreaza asa cum inregsitram o caseta ,ci sunt construite din
fragmente de informatii ce se modifica in timp.Amintirea se modifica in functie de o intrebare care
ne este adresata.
Freud afirma ca limitele psihanalizei sunt legate de inaccesibilitatea psihozelor la copii.Copilul
nu poseda inca un supraeu, metoda asociatiilor libere nu duce departe, iar transferul joaca un alt rol,
deoarece parintii reali mai sunt prezenti.
In realitate psihanalistul nu este un guru. El nu poate învăţa pe nimeni lucruri care ţin de
domeniile spiritului, nu poate vindeca cu de la sine putere sau cu ajutorul intervenţiei miraculoase a
forţelor oculte.Psihanalistul este un om normal, cunoscător în domeniul vieţii sufleteşti, capabil să
conducă pacientul spre confruntarea cu sine însuşi şi cu simptomele sale, confruntare care
determină în fond vindecarea autentică sau respingerea tratamentului.
Durata tratamentului este indelungata si costisitoare. Freud afirma ca desi analiza tulburarilor de
caracter ocupa perioade lungi de tratament este deseori plina de succes.
O parte din aceste critici se datorează în bună măsură lipsei de eficienţă demonstrabilă a
psihanalizei terapeutice în comparaţie cu alte metode şi procedee psihoterapeutice.
Psihanaliza a devenit azi extrem de familiara publicului larg (din occident) dupa ce o vreme
indelungata a fost fie respinsa. Dar succesul din deceniul 5, de pilda, mai ales in Europa, a
instrainat-o, paradoxal, de esenta ei.
In zilele noastre, psihanaliza ca metoda de investigare a psihicului, ramane cel mai bun model de
referinta pentru studiul functionarii aparatului psihic.
BIBLIOGRAFIE