Tema 2

BUNĂVOINȚĂ FAȚĂ DE CEL STRĂIN

În cartea „Bisericile emergente vestice” autorul scoate în evidență o trăsătură

caracteristică a bisericilor emergente, aceea de bunăvoință, de ospitalitate față de cei care sunt
străini, ,,cei de afară”, adică de persoanele care sunt în afara mișcării emergente. La baza acestei
atitudini de bunăvoință stă principiul includerii, care a fost practicat de Însuși Domnul Isus, care
era cunoscut ca Unul care „primeşte pe păcătoşi şi mănâncă cu ei.” ( Luca 15:2). Liderii
Bisericilor Emergente au o atitudine critică față de celelalte denominații creștine, acuzându-le de
practici de excludere, asemănătoare poporului Israel în contextul să vechi-testamentar, căutând
să îi uniformizeze pe cei care vin din afara lor. Acest lucru făcea ca orice nonconformist să fie
respins și exclus și în plan social. Ca exemplu concret de practicare a principiului excluderii,
avem, Germania anilor 1930-1940, unde evreii nu se încadrau nici în categoria păgânilor, nici în
cea a creștinilor, iar aceasta a generat Holocaustul, care în opinia lui Bauman nu a fost generată
din motive iraționale, din contră, fiind un experiment modern în ingineria modernă, totul fiind
planificat în mod rațional.
Biserica emergentă pretinde să dețină cea mai eficientă poziție de incluziune religioasă
prin toate tradițiile și acțiunile bisericii și puse la dispoziția ,,celor de afară”. Principiul
incluziunii se practică prin mai multe metode.
1.Euharistia care este un act central în bisericile emergente, deoarece însăși ideea de a
împărtăși masa cu cineva conduce la ideea de ospitalitate. Aceasta explică faptul că în anumite
biserici emergente se ia masa în comun, în care ,,străinii” erau invitați la mesele de dragoste
numite ”agape”, așa cum se proceda și în biserica primară. Bineînțeles că tot ospitalitate
înseamnă și crearea unui spațiu în care oamenii să se simtă în siguranță pe tot parcursul
închinării.
2. Primirea tuturor străinilor. Prin ospitalilitate ei înțeleg și primirea tuturor acelora care
au opinii diferite față de comunitatea lor. Prin acceptarea tuturor părerilor, ei de fapt exclud
devoțiunea totală față de Hristos. Parafrazându-l pe Simon Hall de la Revive, ”ei se consideră
hristocentrici deoarece, chiar dacă recunosc prezența lui Dumnezeu în alte religii, totuși ei încă îl
văd pe Isus cea mai desăvârșită revelație a lui Dumnezeu, și calea cea mai sigură către
Dumnezeu.” Liderii bisericii emergente, consideră că etica membrilor "vorbește" mai bine și mai
clar decât ar putea-o face cuvintele lor; acțiunile sunt mai importante decât apologetica verbală.
3. Dialogul deschis. Mișcarea emergentă este adepta dialogurilor deschise, promovează o
credință publică, un cadru în care toți oamenii se simt acceptați și bine primiți. Membrii acestor
biserici sunt dispuși să-i asculte pe cei care au alte credințe și chiar să se lase evanghelizați de
către aceștia. Apologetica nu este desfășurată pe un tărâm rațional și argumentativ, pe baza
adevărurilor Bibliei, a exegezei și a hermeneuticii, ci este o apologie limitată la viața trăită, și
practică de către un creștin. Greșelile din istorie, când în numele adevărului au fost omise erori,
este argumentul unei poziții tolerante în privința proclamării adevărului.
 Evanghelizarea în biserica emergentă, conform liderilor, Duhul Sfânt realizează
convertirea oamenilor, astfel credincioșii trebuie doar să-i iubească pe cei nemântuiți și să lase
Duhul Sfânt să lucreze. În aceste condiții, cei care fac evanghelizarea nu încearcă să-i determine
pe oameni să creadă altceva, ci mai degrabă să trăiască altfel. Evanghelizare ia astfel mai mult
forma prezenței decât forma proclamării.

Avantaje și dezavantaje ale abordării bisericii emergente

În abordarea străinilor, biserica emergentă are o vădită atitudine deschisă, inclusivă,
practicând din plin principiul includerii. Ospitalitatea, bunăvoința și grija față de străini, sunt
principii biblice practicate de Domnul Isus și de Biserica Primară. Ospitalilitatea ar trebui să fie o
caracteristică importantă și vizibilă în viața tuturor creștinilor. De apreciat este și faptul că
anumite biserici emergente practică și luarea mesei împreună, așa cum se făcea și în biserica
primară. Cred că astfel de întâlniri, au potențialul de a crea acea conexiune reală cu oamenii, o
lipsă de oficialitate, de a-i apropia pe cei credincioși unii de alții, precum și de cei care nu sunt
membri ai bisericii și asta se poate obține foarte bine în cadrul unor mese de dragoste, concept pe
care ei îl practică. Deschiderea pentru dialog, de asemenea ar trebui să fie un lucru care ne
definește ca și creștini, și noi ar trebui să fim oamenii care știu să asculte.

O apologie a bisericii emergente limitată doar la viața trăită de către un creștin, și bazată
pe toleranța și părerile altora, o etică fără teologie, îi face foarte vulnerabili pe membrii bisericii
la orice erezie teologică. De-asemenea o toleranță excesivă față de păcătos până în punctul de a
accepta și de a lua parte la viața acestuia și la felul păcătos de a trăi, poate amplifica și toleranța
față de păcat, lucru contrar Scripturii. Principiul includerii la Domnul Isus nu este un principiu
general. El și exclude. Iar includerea nu o face oricum, ci schimbând oamenii. În marea includere
a bisericilor emergente oamenii nu sunt niciodată confruntați cu adevărata lor stare de păcat.
Bisericile emergente, tratează cu ușurătate unul dintre cele mai importante acte de cult ale
bisericii creștine, și anume Cina Domnului. ,, De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea
paharul Domnului în chip nevrednic va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului. Fiecare să se
cerceteze dar pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta.
Căci cine mănâncă şi bea îşi mănâncă şi bea osânda lui însuşi, dacă nu deosebeşte trupul
Domnului.” (1 Corinteni 11: 27-29). Liderii bisericii emergente nu luptă pentru a-și apăra
credința, de a face ca adevărul Scripturii să fie cel puțin afirmat, dacă nu și îmbrățișat de către
toți participanții la discuție.