INTRODUCERE ÎN ISTORIA ANTICĂ A ROMÂNIEI

PARTEA I

SUBIECTE EXAMEN

1. Caracteristicile generale ale paleoliticului şi mezoliticului.

Paleolitic -epoca pietrei cioplite ,primele arme sunt defapt pietre cioplite pe o fata
Mezoliticul-armele din paleolitic sunt mai mic din cauza ca ,clima s-a schimbat si
aminalele sunt mai mici si mai rapide , de astfel armele devin si ele mai mici ,spre
exemplu varful de sageata nu mai are 30cm ci 5 cm
2. Viaţa spirituală în paleolitic.
Cultul care domina paleoliticul era credinta intr-o figura feminina ,care avea partile
corpului exagerat ,reprezentand fertilitatea,existau ritualuri de inmormantare ,decedatii
erau pusi in pozitia fatului ccu pietre pe langa ei , in paleoliticul superior acestia erau
ingropati se aruncau ocru rosu peste ei ,fiind ingropati cu dinti de cerb sau de ren ceea ce
insemna c puteau fi si sacrificii.
3. Neolitizarea teritoriului României.
Micic grupuri au ocupat teritorii din romania ,cultul schela cladovei,starcevo-cris
Gramineele ,agricultura pe scara redusa de cereale,unelte din corn de cerb
(sapaliga),unelte piatra slefuita,cresterea bovinelor,raspandirea ceramicii,
4. Caracteristicile generale ale neoliticului.
Cresterea bovinelor,cultivarea de cereale,unelte din piatra slefuita ,aparitia ceramicii
5. Caracteristicile generale ale epocii bronzului.
Arme si unelte din bronz ,bijuteriile din bronz , bronzul nu este un metal ci este un aliaj
intre cupru si staniu (90% cupru 10% staniu/cositor)
6. Metalurgie şi societate în epoca bronzului.

Bronzul timpuriu-metalurgia decade

Bronzul=aliaj Cu(=aramă) + Sn(staniu=cositor). Este aliaj, nu metal
Metalurga cuprului arsenizat(CU+As)-era mai ușor de găsit, pt că arsenicul miroase a usturoi.
Bronzul, beneficii-aliaj tare și este mai ușor de turnat decât arama.
O nouă dinamică a societății
În apropiere de tara noastra in Bulgaria si Serbia exista doua mine atribuite cu certitudine preistoriei, prin analogie se
crede ca si in Baia Aramă se crede ca este o astfel de așezare.
Boemia-unde se gaseste cositorul cel mai aproape de terit nostru, de unde se crede ca a fost adus
Bz și Fe, două aliaje.
BZ-Trb obț cu si staniu. Minereul de cupru este exploatat si prelucrat primar-trebuia zdrobit,
spălat și introdus într-un cuptor de redus, adică combustibilul care este cărbunele. În urma
reducerii minereului la temp de 900 grade la baza cuptorului se aduna o tulcă de cupru.
Cupru 90% și staniul10% sunt puse într-un creuzet.

Epoca bronzului se defineşte la început prin aşezări restrânse, economia se baza

preoponderent pe creşterea vitelor, iar societatea prin structuri de putere şi prestigiu (de
exemplu, apare tumulul ca monument funerar). Diferenţa se remarcă şi la nivelul ceramicii de
o cu totul altă factură în comparaţie cu cea neolitică, precum şi în ceea ce priveşte obiectele de
metal. După un scurt recul în cadrul “fenomenului” Coţofeni, metalurgia ia din nou amploare,
însă piesele sunt de altă factură atât în ceea ce priveşte metalul (bronz), cât şi tipurile în sine.
În ceea ce priveşte ritul şi ritualul funerar au fost folosite atât incineraţia, cât şi inhumaţia,
ambele cu o mulţime de subtipuri şi variante, în funcţie de tradiţia grupurilor sociale
respective şi de statutul social al defuncţilor. În ceea ce priveşte religia epocii bronzului, avem
prea puţine date pentru a o reconstitui în mod plauzibil. Datele arheologiei par să indice o
preponderenţă a unui cult solar, în cadrul unei religii de tip politeist.

7. Caracteristicile generale ale primei epoci a fierului.

Halsttat -ceramica neagra-imprimata sau ceramica canelata
Pastoritul,fortificatii cu costructii de lemn pt a proteja aminalele si societatea,inca se
foloseste bronzul ,chiar daca se numeste epoca fierului dominant este bronzul.coiful si
scutul din bronz si mai tarziu cnemida.abia in Ha mijloc incep sa fie inlocuite lucrurile din
bronz cu cele din fier
8. Aşezări forificate în Hallstatt şi sciţii în Transilvania.

cca 140 fortificaţii. Majoritatea lor (121) sunt concentrate în arealul culturii Gáva-
Holihradyrestul, într-un număr mai mic, fiind cunoscute în culturile Vârtop, Chișinău-
Corlăteni, Babadag, Cozia-Saharna și InsulaBanului. Pentru fortificarea acestor cetăţi au fost
utilizate diferite elemente defensive, cum ar fi: șanţul, palisada, „zidul” dinlemn și pământ,
„zidul” din piatră etc. Articolul de faţă este consacrat analizei și clasificării zidurilor din
piatră, care au avuto răspândire mai restrânsă în perioada hallstattiană timpurie.
Deocamdată astfel de construcţii defensive au fost atestatedoar în arealele
culturilor Gáva-Holihrady (la 15 situri) și  Vârtop (la 2 situri). În funcţie de
tehnica de edificare, zidurile din piatră pot fi divizate în două tipuri:
I
 – cu un singur parament (Bodoc „Vârful Comorii”, Lesivka, Șeica Mică „Cetate” etc.);
II
 – cu două/trei paramente (Călinești Oaș „Dealul Hurca”, Shelestovo „upcha” etc.). Ziduri
din piatră, similare celor dinspaţiul tiso-nistrean,
Deşi se întinde pe aproximativ 150 de ani, prezenŃa acestei populaŃii de origine răsăriteană,
este cunoscută exclusiv din contexte funerare. Primele semnalări ale unor piese de tip scitic în
nord-estul Transilvaniei provin din descoperiri întâmplătoare cum sunt cele de la Batoş „Neue
Halde”, Dipşa „Coasta 11 Dipşei”, Năsal, Pinticu, OcniŃa, Comlod „Pe Deal”, Jeica. La
aceste descoperiri mai vechi se adaugă cele provenite tot din descoperiri accidentale, dar care
au beneficiat de o verificare de specialitate cum sunt cele de la Posmuş „Mortila”, FântâniŃa,
Şopteriu „La Curmătură”, Batoş „Lotul Dumbrava”, Chiochiş „Pe Clejă”, Visuia „GurăŃele”,
Archiud „Hânsuri”. Necropole scitice cercetate sistematic au fost descoperite la BăiŃa „La
Jie” în 1967 şi 1970, unde V. Vasiliev, prin cercetări sistematice a dezvelit 12 morminte,
Budeşti-FânaŃe „Benişoara” în 1974-1976, unde G. Marinescu a descoperit o necropolă
scitică din cadrul căreia au fost cercetate sistematic 10 morminte de inhumaŃie şi au fost
depistate urmele altor trei-patru morminte distruse anterior, Fântânele „Dâmbul Popii”, unde
în 1974-1975, I. H. Crişan şi colaboratorii au dezvelit în cadrul necropolei celtice şi 10
morminte de inhumaŃie cu inventar scitic, Mărişelu „Coasta Domneştilor” în 1975-1977,
unde G. Marinescu, după un sondaj de verificare, a dezvelit prin cercetări sistematice 8
morminte.

9. Istoria politică a coloniilor greceşti.

Tomis ,callatis si histria in dobrogea orase grecesti

Politica colloniilor grecesti - Lisimah, mostenitorul lui Alexandru Macedon în Tracia (satrap al
Traciei după 323), este confruntat cu o serie de probleme. Pe lânga luptele cu rivalii sai, are de
înfruntat o puternica rascoala a odrisilor condusi de Seuthes al III-lea, iar în 313 o revolta a cetatilor
grecesti (Mesambria, Odessos, Apollonia, Histria), nemultumite de fiscalitatea prea mare, revolta
condusa de Callatis, dar care a fost sustinuta si de barbarii traci, geti si sciti. Potrivit lui Diodor din
Sicilia (Biblioteca istorica), garnizoanele lui Lisimah au fost alungate, iar cetatile au încheiat un tratat
de alianta. Lisimah îi biruie intr-o prima faza pe traci si pe sciti, apoi asediaza Callatis-ul. De partea
rasculatilor s-a aflat si rivalul lui Lisimah, Antigonos Monophtalmos, care se erija într-un protector al
autonomiei cetatilor grecesti. Acesta trimite în ajutorul rebelilor o oaste pe uscat, condusa de
Pausanias si o flota sub comanda lui Lycon. Callatis-ul este înfrânt, dupa care, la întoarcere, Lisimah
este atacat de odrisii lui Seuthes al III-lea, în trecatorile din Balcani. Se încheie în 311 o pace cu
cetatile grecesti carora li se recunoaste autonomia, dar în 310/309 acestea se rascoala din nou, fiind
stipendiate de dinastul Egiptului, Ptolemeu Lagos. Callatis este pentru a doua oara asediat în 309 si
cucerit probabil în 307. În 305 Lisimah se proclama rege al Traciei.  

10. Istoria politică a dacilor.

Primele mentiuni legate de organizare politico-militara a dacilor le avem la Trogus Pompeius, stiri ce
se refera la o situatie din sec. II a.Chr. El pomeneste de un conducator dac numit Oroles, conducand
un teritoriu in estul Transilvaniei si vestul Moldovei, ce lupta contra bastarnilor ce incercau sa
patrunda dinspre est.

O alta mentiune, tot la acelasi scriitor este cea referitoare la ‘cresterea (puterii) dacilor sub regele
Rubobostes’. Astfel, primele stiri despre daci si organizarea lor politico-militara se refera la zona
intracarpatica, totul culminand cu perioada lui Burebista. Etapele care au dus la regatul acestuia sunt
neclare inca. Spatiul intracarpatic a fost dominat dpdv politico-militar de celti in sec. IV-III, insa
acestia dispar treptat pana in sec. II a.Chr., fiind asimilati/alungati. Burebista (80-44 a.Chr.) este
primul conducator despre care avem stiri crise mai clare. In timpul sau, organizarea politica, militara
si religioasa sunt fara precedent. Acesta reuseste sa aduca in subordinea sa toate centrele de putere
din lumea geto-dacica, prin forta sau aliante.

Mai mult, acesta duce campanii militare victorioase si in afara ariei civilizatiei geto-dacice,
impunandu-si controlul asupra cetatilor grecesti din estul Marii Neagre, invingandu-i pe celtii boii si
taurisci din Europa Centrala, sau pe scordiscii din sudul Dunarii. Astfel, reuseste sa controleze un
teritoriu ce se intindea din Slovacia pana la muntii Balcani. Burebista este insa asasinat, iar statul sau
se destrama in patru, mai apoi cinci state mai mici. Ca urmare, teritoriul dacic se micsoreaza, sarmatii
(yazigi si roxolani), germanicii (buri, bastarni) si apoi romanii ocupand teritorii marginase ale
nucleului dacic. Stirile scrise pe care le avem nu mai sunt atat de numeroase. In zona Dobrogei sunt
pomeniti trei conducatori geti (Rholes, Dapyx si Zyraxes), ale caror teritorii sunt ocupate treptat de
catre romani.

Alt conducator dac pomenit e Cotiso (acelasi sau nu cu Coson, domnind intr-o zona montana,
probabil Banat sau Oltenia), si el in lupta cu romanii pana in 29-28 a.Chr. cand e invins. Altul e
Dicomes, (domnind undeva in afara arcului carpatic, in Muntenia sau Moldova), ce promite ajutor lui
Antonius in razboiul civil roman contra lui Octavianus.

In sfarsit, cel mai puternic stat dac rezultat in urma destramarii este cel care a avut centru in zona
intracarpatica, si anume in muntii Orastiei, la Sarmizegetusa. Sunt pomeniti Deceneu, ce ii urmeaza
lui Burebista, apoi Comosicus, Coryllus (Scorilo) si Duras. Scrierile antice isi indreapta atentia asupra
lumii dacice odata cu anul 85 d.Chr., cand dacii, condusi de Diurpaneus, ataca provincia romana
Moesia. Diurpaneus isi ia dupa aceasta campanile victorioasa numele de Decebal. O data cu acest
atac incepe seria de trei razboaie pe care dacii le vor duce contra romanilor (85-89, 101-102, 105-
106), sfarsite prin cucerirea statului dac de catre Imperiul Roman si aparitia provinciei Dacia.

11. Epoca lui Burebista.

Informatiile scrise cu prvire la Burebista sunt extrem de putine. Cel mai important izvor literar este
Geografia lui Strabon, urmat de informatiile date de Iordanes. Dintre izvoarele epigrafice cel mai
important este decretul dat în cinstea lui Acornion din Dionysopolis. În ciuda faptului ca informatiile
sunt foarte putine, exista o imensa literatura referitoare la epoca Burebista. Dintre istoricii
preocupati de aceasta perioada pot fi amintiti: Ion Horatiu Crisan (Burebista si epoca sa, Civilizatia
geto-dacilor), Nicolae Gostar, Constantin si Hadrian Daicoviciu, Mihail Macrea, Radu Vulpe.
Ajungând în fruntea neamului sau, care era istovit de razboaie dese, getul Burebista l-a înalÛat atât
de mult prin exercitii, abtinere de la vin si ascultare fata de porunci încât , în câÛiva ani, a faurit un
stat puternic(megale arhe) si a supus getilor cea mai mare parte din populatiile vecine. Ba înca a
ajuns sa fie temut si de romani. C|ci trecând plin de îndrazneala Dunarea si jefuind Tracia, pâna în
Macedonia si Illyria a pustiit pe celtii care eau amestecati cu tracii si illyrii si a nimicit pe de-a întregul
pe boii aflati sub conducerea lui Critasiros si pe taurisci. Spre a tine în ascultare poporul, el si-a luat
ajutor pe Deceneu, un sarlatan care ratacise multa vreme în Egipt, învatând acolo semne de
prorocire, multumita carora sustinea ca talmaceste vointa zeilor. Ba înca de un timp fusese socotit si
zeu, asa cum am aratat când am vorbit despre Zalmoxis. Ca o dovada pentru ascultarea ce i-o dadeau
(getii)  este si faptul ca ei s-au lasat înduplecati sa taie vita de vie si sa traiasca fara vin. Cât despre
Burebista, acesta a pierit din pricina unei rascoale, mai înainte ca romanii sa apuce sa trimita o
armata împotriva lui. Urmasii acestuia la domnie s-au dezbinat, farâmitând puterea în mai multe
parti. De curând, când împ|ratul August a trimis o armata împotriva lor, puterea era împartita în 5
state. Atunci însa, stapanirea se împartea în 4. Astfel de împartiri sunt vremelnice si se schimba când
întru-un fel, când într-altul.

12. Războaiele daco-romane din vremea lui Domiţian şi Traian.

Pe tot parcursul secolului I, strategia politicii romane dicta că amenințările din partea statelor
vecine Imperiului să fie eliminate cât mai repede. În ciuda unei oarecare cooperări de natură
diplomatică cu Domițian, după o invazie anulată, Decebal a continuat să se opună
Romei. Regatul Dac rămăsese prin urmare considerat la Roma ca o puternică amenințare. În
acea perioadă, Roma avea de luptat cu problemele financiare provocate de campaniile de
cucerire din Europa, în parte datorate conținutului redus de aur din monedele romane stabilit
de împăratul Nero. Zvonurile confirmate despre aurul dacic și despre alte bogații ale acestei
țări au contribuit și ele la conflictul romano-dac. Alt motiv a fost cel al poziției strategice a
Daciei. Ca urmare, noul împărat Traian, el însuși un soldat și tactician experimentat, a început
pregătirile pentru un război decisiv împotriva Daciei.
La 25 martie 101, împăratul Traian a părăsit Roma și s-a îndreptat cu forțele romane spre
Moesia Superior, ce reprezenta baza de pornire a operațiilor militare, după pregătiri de trei
ani. Pentru a facilita concentrarea trupelor și legăturile cu Pannonia, a întreprins lucrări. Pe
malul drept al Dunării, în clisura Cazanelor, a ordonat tăierea unui drum în stâncă. Pentru a
ușura legăturile pe Dunăre, împiedicate de cataractele de la Porțile de Fier, a ordonat săparea
unui canal de-a lungul malului drept, între localitățile Șip și Carâtaș din Serbia.
Armata romană era alcătuită din patru legiuni panonice: I, II Adiutrix, XIII și XIV Germina,
două legiuni moesice din Moesia Superior: IV Flavia și VII Claudia, trei legiuni moesice
din Moesia Inferior: I Italica, V Macedonica, XI Claudia, și altele aduse de la Rin, în total
fiind 13-14 legiuni (70 000 de soldați), plus trupele auxiliare că alae și cohortele, dar și
formațiuni etnice din rândul altor popoare că mauri, palmireni, asturi. Operațiunile de
debarcare erau menținute de flota dunăreană, Classis Flavia Moesica. În total, numărul celor
care participau la forța de invazie era de 150 000 de oameni. Comanda trupelor a fost
încredințată unor generali și ofițeri veterani, ca Iulius Sabinus, Terentius Scaurinus, Iulius
Quadratus Bassus, care vor fi guvernatorii Daciei.
Armata dacilor era alcătuită din 50 000 de soldați, din călăreți ce luptau cu arcuri și pedestrași
înarmați cu paloșe curbe - siccae, săbii drepte sau curbe - falces, și aveau că stindard balaurul-
draco.
Decebal s-a coalizat cu bastarnii și sarmatii, ba chiar a trimis în dar un sclav regelui Parthiei,
Pacorus al II-lea. A trimis soli la nord de Marea Neagră, la sarmați, roxolani și alani pentru a
le cere sprijinul.
Armata romană a traversat un pod de vase pe Dunăre după ce au ieșit din poartă cetății
Viminacium, traversând Banatul spre Tibiscum. O a doua coloană a armatei a pătruns în
Dacia la Dierna-Orșova, înaintând pe valea Cernei și a Timișului, întâlnind prima coloana la
Tibiscum. A treia coloană a pătruns prin Drobeta, traversând pe sub munți pe la Cătune, Vartu
și Porceni, , urcând apoi pasul Vălcan până la Sarmizegetusa. Erau construite castre, drumuri
și poduri pentru a menține siguranță armatei.
Armata romană înainta fără incidente, iar Decebal s-a decis să-i aștepte într-un loc prielnic, la
Tapae, unde dacii și-au stabilit tabăra. Conform lui Cassius Dio, Traian primește un sol care îi
aduce o ciupercă mare pe care scria cu litere latine că romanii să se retragă. Traian a refuzat
dur și a continuat înaintarea. Bătălia decisivă s-a desfășurat la Tapae . Dacii au rezistat în față
ofensivei romane, dar, la izbucnirea unei furtuni, aceștia, considerând-o un semn de la zei, au
hotărât să se retragă.Din cauza apropierii iernii, Traian a hotărât să aștepte primăvară pentru
a-și continua ofensiva asupra Sarmizegetusei. Decebal se retrage spre un cuib de vulturi din
munți și rezistă în cetățile întărite cu ziduri de piatră. Unele cetăți sunt ocupate de romani.
În iarna 101-102, Decebal a organizat o diversiune. A trimis trupe dacice împreună cu
sarmați, roxolani și burii germanici asupra Dobrogei. Atacurile au surprins garnizoanele
romane, iar invadatorii prăduiesc. Traian ordonă participarea la lupta numai a auxilierilor
germani. Armata dacă, împreună cu roxolanii și iazigii, a traversat Dunărea înghețată, dar,
deoarece nu era destul de frig, gheața s-a rupt sub greutatea lor și mulți au murit în apa
înghețată. Traian a plecat cu armata din munți, urmându-i pe daci în Moesia. O prima ciocnire
a avut loc în timpul nopții, cu pierderi nesemnificative de ambele părți, și fără un rezultat
decisiv. Călăreții roxolani sunt înfrânți. Fiind atacați de pretutindeni, dacii sunt învinși.
Bătălia s-a desfășurat la Adamclisi pe locul unde împăratul va fonda "Orașul Victoriei",
purtând numele de Nicopolis ad Istrum. Tratativele eșuează, iar luptele se reiau. Traian a
ocupat munții intăriți și a găsit armele, mașinile de război romane și stindardul lui Fuscus.
Dacii sunt copleșiți de armata romană, mai numeroasă și dotată cu o tehnică militară adecvată
pentru asedierea cetăților. Decebal a trebuit să accepte condițiile impuse în schimbul păcii.
Condițiile păcii au fost următoarele: predarea armelor, mașinilor de război, constructorilor,
dezertorilor, distrugerea zidurilor cetăților, retragerea trupelor dacice de pe teritoriul cucerit
de romani (Banat, Oltenia), Decebal să devină rege clientelar al Romei, se pierdea politică
externă independenta. Traian și-a staționat o oaste romană la Sarmizegetusa, precum și în
castre din Banat, Țara Hațegului, Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și în sud-estul
Transilvaniei. Adevărata intenție a lui Traian era să transforme Dacia într-o provincie, și
astfel, i-a ordonat arhitectului Apollodor din Damasc să construiască un pod de piatră peste
Dunăre, intre Drobeta și Pontes, două castre. Decebal se pregătea în taină pentru revanșă,
inarmandu-și forțele și reconstruindu-și cetățile. A trimis soli la regele parților, precum și la
marcomani, cvazi, carpi și costoboci, bastarni, sarmați și roxolani, cerând sprijin.Se estimează
că cel mai probabil dacii au avut mai puțin de 20.000 de oameni capabili de luptă împotriva
invaziei.
Decebal nu respectase acordul, și astfel, Senatul l-a decretat pe Decebal din nou ca "inamic al
Romei", iar Traian a pornit cu generalii la un nou război. Trupele romane au părăsit Roma
la 4 iunie 105, îmbarcându-se la Brundisium. Traian este întâmpinat de o solie dacă, care îi
cere pace. Traian nu acceptă condițiile impuse de regele dac. Decebal însuși a întins o cursa
trupelor romane, gata să-l ucidă pe împărat, trimițând dezertori în Moesia. Decebal l-a
capturat pe comandantul unei legiuni, Longinus, și l-a obligat să mărturisească planurile
împăratului. Longinus nu i-a dezvăluit nimic, iar Decebal a trimis din nou o solie împăratului
pentru a cere bani și înapoierea teritoriilor în schimbul eliberării lui Longinus. Traian i-a
răspuns prin vorbe îndoielnice că nici nu-l prețuiește, dar nu dorea să-l piardă, dar nici să-l
scape cu sacrificii mari. Longinus se otrăvește, nu înainte să trimită o scrisoare plină de
rugăminți prin intermediul libertului lui Traian. Decebal făgădui lui Traian că-i va da în
schimbul libertului trupul lui Longinus și zece prizonieri. Traian refuză să-l trimită pe libert
înapoi. Ostilitățile au reizbucnit. Decebal cere pace după ce a observat că mulți nobili-comati
daci au trecut de partea romanilor. Traian și trupele romane au traversat Dunărea pe podul
construit. În vara anului 105, romanii au atacat Dacia în mai multe direcții: din vest, prin
Banat până spre Valea Mureșului și pe valea Apei Orașului; dinspre sud, de la Drobeta, prin
pasul Vâlcan, și apoi, pe valea Oltului. Ultimele cetăți sunt treptat cucerite în vara anului 106,
printre care și Sarmizegetusa, unde apărătorii rezistă cu înverșunare. Primul atac a fost respins
de apărătorii daci. Romanii au bombardat orașul cu armele lor de asediu și, în același timp, au
construit o platforma pentru a ușura intrarea în cetate. Ei au încercuit orașul și cu un zid
circumvallatio. În cele din urmă, romanii au distrus conductele de apă ale Sarmizegetusei și
au obligat pe daci să se predea înainte că să dea foc la oraș. Forțele romane au reușit să între
în incinta sacră dacică, unde l-au salutat pe Traian că împărat și apoi au nivelat (distrus)
întreagă cetate. Legiunea a IV-a Flavia Felix a staționat acolo pentru a păzi
ruinele Sarmizegetusei. Ca urmare a încheierii asediului, Bicilis, un apropiat al lui Decebal,
și-a trădat regele și a condus pe romani la comoara dacică, ascunsă sub râul Sargetia.
Decebal și cei scăpați din încercuire sunt urmăriți. Decebal și mulți dintre oamenii săi au
scăpat de legiuni în timpul asediului. Ei au fugit spre est, probabil spre fortificația de la
Ranisstorum, a cărui localizare exactă nu se mai știe astăzi, doar pentru a fi prinși de către
cavaleria romană. Cunoscând tratamentul adesea brutal pe care îl sufereau prizonierii de
război luați de romani, se sinucide, în timp ce era urmărit de cavaleria romană, printre aceștia
fiind veteranul Tiberius Claudius Maximus. Acesta l-a decapitat. Capul lui Decebal și mâna să
dreapta au fost apoi duse lui Traian. Romanii au reorganizat Dacia că pe o provincie romană
și au construit o altă capitală la o distanță de 40 kilometri de vechea Sarmizegetusa. Acest
centru a fost numit Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa. Pierderile suferite
în acest război de către daci au fost uriașe, dar armata romană a avut și ea pierderi
semnificative în timpul cuceririi Daciei. Romanii distrug cetățile și sanctuarele lor pentru a
înăbuși orice rezistență. Victoria împotriva dacilor a fost sărbătorită cu fast la Roma.

13. Aspecte ale civilizaţiei geto-dacilor (arhitectură, metalurgie etc.).