Edmond Levy → Pentekontaetia sau Athena între cele două războaie

→ perioada între victoria de la Plateea (479 î.e.n.) şi începerea Războiului Peloponesiac (432 î.e.n.) este una de mare importanţă
pentru Athena. În această perioadă se constituie Liga de la Delos, care se va transforma în imperiu şi după căderea lui Kimon,
se va destrăma alianţa cu Sparta. Putem distinge trei momente:
 479-462 î.e.n. → Athena îşi sporeşte influenţa şi intră în conflict cu Sparta
 462-446 î.e.n. → Athena practică un imperialism militar în toate direcţiile
 446-432 î.e.n. → Athena sub Pericles are o politică externă mai prudentă şi îşi măreşte influenţa în Imperiu.

Dezvoltarea puterii atheniene

→ deşi a fost promotoarea victoriei de la Salamina şi Marathon, Athena pentru a deveni egala Spartei, trebuia să-şi constituie o
organizaţie de aliaţi şi o serie de fortificaţii (din lipsa unor forţe armate terestre, precum cele ale Spartei).
→ pentru a contracara infanteria din Sparta si cea din Theba, ambele superioare celei atheniene, aceştia din urmă au început n
amplu proiect de fortificare a întregului oraş, incluzând şi Pireul, care va dura 35 de ani (tehnicile de asediu nu erau deloc
avansate astfel că un oraş bine fortificat era imbatabil).
→ acest proiect începe încă din 479 î.e.n., dar ridică o serie de probleme impuse mai ales de cetăţile din Pelopones: Sparta, Egina
şi Corinth, care încearcă să-i convingă pe athenieni să renunţe la planurile lor. Argumentul pare plauzibil: o eventuală
întoarcere a perşilor şi o ocupare a oraşului întărit, l-ar fi transformat într-o redută imbatabilă în faţa aliaţilor. Totuşi nu se trece
la ameninţări sau ultimatumuri, ci la negocieri. Pentru aceasta Themistocle merge la Sparta, ori pentru a-i mitui pe aceştia ori
pentru a tergiversa negocierile şi a-i pune în faţa faptului împlinit. Într-adevăr în absenţa sa toţi greci pun mână la mână şi
construiesc fortificaţia pe o lungime de 6 km. Mai târziu, acelaşi Themistokles va construi zidul dinspre N al Acropolei, iar
Kimon pe cel dinspre S.
→ aceste fortificaţii îi dau Athenei statutul de mare putere, deci capabilitatea de a duce o politică proprie mai agresivă: în ciuda
numeroaselor conflicte, Athena nu va fi niciodată asediată, şi numai în 404 î.e.n., aceştia se vor preda din cauza foametei.
→ a doua etapă o reprezintă amenajarea şi fortificarea Pireului. Acesta, ca poziţie este superior Phaleronului, având trei golfuri
succesive, deci trei porturi naturale (Kantharos <comercial>, Zea <militar> şi Munihia). Oricum construirea acestuia începe în
493/492 în timpul arhontatului lui Themistokles şi se va termina în 50 î.e.n. Sfârşitul proiectului ne arată un sistem de fortificaţii
de 13 km lungime, care lasă liberă doar intrarea în port şi care protejează un port pe mărimea puterii navale atheniene.
→ a treia etapă (458-456 î.e.n.) constă în construcţia unor ziduri lungi care să lege Athena de Pireu şi de Phaleron. De acum
înainte, Athena va fi ca şi o insulă şi deci invincibilă atâta timp cât îşi păstrează superioritatea maritimă, bazată şi pe cea
financiară.

Liga de la Delos

→ superioritatea militară şi financiară a Athenei se bazează pe Liga de la Delos, principalul ei instrument.

→ aceasta a luat fiinţă în urma diferenţei de atitudine politică dintre Athena şi Sparta. Lacedemonienii în general vroiau, după
înfrângerea perşilor şi temându-se de expediţiile îndepărtate, doreau să se retragă din conflictul împotriva perşilor şi să se
rezume la Pelopones, păstrând în acelaşi timp relaţiile bune cu athenienii. Athena însă, era dispusă să continue lupta, având,
de altfel, capacitatea navală de a purta o expediţie pe mare. La acestea se adaugă afinitatea dintre cetăţile peloponesiace,
care se raliază cauzei spartane, şi a ionienilor şi eolienilor faţă de athenieni. Pretextul ruperii va fi atitudinea tiranică a lui
Pausanias. Ca urmare athenienii, primi pe ionieni în liga hellenică. Din acest moment (primăvara lui 477 î.e.n.) aproape toate
cetăţile greceşti cu excepţia celor din Pelopones, intră sub conducerea Athenei. Este momentul în care Athena, prin Kimon,
jură să protejeze cetăţile aliate (dar în schimbul unui tribut), iar cetăţile aliate îşi jură prietenia faţă de athenieni.
→ în această „symmachia” intră aproape toate insulele din Cyclade, Eubeea, cetăţile Propontidei, cu oraşele nordice Samotrake şi
Tasos, Chiosul şi Lesbosul, precum şi probabil toată coasta Asiei Mici. Oricum această ligă era pe cale să transforme Marea
Egee într-un lac athenian. În domeniul militar această alianţă avea următoarele principii:
 „proschema” era îndreptată strict asupra perşilor
 flotei atheniene i se raliază şi celelalte flote, cu tot cu echipaje, sub conducere strict atheniană
 pentru furnizarea resurselor materiale fiecare cetate vărsa câte o contribuţie (phoros), convenit de ambele părţi.
→ alianţa nu era numai militară, ci avea şi un caracter politic. Centrul teoretic al acestei era situat în insula Delos, unde era ţinut şi
tezaurul. Chiar dacă Athena deţine puterea politică, celelalte cetăţi erau autonome, iar puterea este teoretic exercitată de
consiliul aliaţilor care se întrunea la Delos, fiecare având un vot egal. Totuşi este de presupus că Athena având supremaţia
financiară şi militară, votul ei să echivaleze cu votul celorlalţi, astfel că decizia finală o aveau athenienii. Această interpretare
se bazează pe corespondenţele cu Liga Peloponesiacă şi cu cea de-a doua confederaţie maritimă. De altfel cel care conducea
expediţia trebuia să aprecieze şi costul acesteia, care era plătit prin phoros, deci athenienii se ocupau şi cu colectarea
acestuia. Astfel prin capacitatea de decizie enormă în cadrul acestei ligi, Athena va putea treptat să schimbe natura acesteia.
→ în perioada următoare, Kimon cel mai influent magistrat de la Athena, va încerca să extindă puterea Athenei fără a intra în
conflict cu Sparta. Totuşi acţiunea expansionistă atheniană în Thracia, de exemplu, nu are nici o legătură cu liga, decât în
măsura în care interesele Tasosului (membru al ligii) sunt periclitate.
→ liga este implicată în afacerea Skyrosului şi Carystosului. Cetăţenii primei cetăţi, majoritatea piraţi jefuiesc navele thessaliene,
ceea ce le aduce condamnarea din partea ligii. Pretextul lui Kimon pentru acapararea insulei, un important punct în
comunicaţia cu Thessalia, va fi aceea a returnării osemintelor lui Tezeu. În final, Skyrosul este cucerit şi populaţia de acolo
este înlocuită cu cleruhi athenieni. Încurajat de acest succes, Kimon trece în Eubeea unde cucereşte Carystosul, pe care o
obligă să intre în ligă.
→ între timp victoria de la Eurymedon, a permis ralierea Cariei şi Lydiei la ligă. Aceasta îşi atinge punctul maxim. Dar s-au ivit
deja probleme în rândul acesteia, datorate în mare parte Athenei. Acţiunea expansionistă îngrijorează pe aliaţii acesteia care
se văd impotenţi în a combate pe athenieni şi văd cum liga se transformă într-o asociaţie de cetăţi dependente de un centru
puternic. Disproporţia este deja atât de mare încât, de exemplu, în 468 î.e.n., Naxosul se predă cu tot cu armată, fiind prima
cetate aservită total athenienilor, împotriva uzanţelor alianţei. Un exemplu şi mai grăitor este revolta Tasosului din 465 î.e.n.,
când cetatea aflată în concurenţă cu Athena în ceea ce priveşte minele din Thracia, va declara război Athenei. Tasosul
dispunea de o flotă puternică, subvenţii materiale şi conta pe sprijinul partanilor. Tocmai de aceea athenienii au reuşit sa-i
înfrângă de abia după doi ani de lupte. Odată învins Tasosul a fost nevoit să-şi distrugă fortificaţiile, să predea toate sursele de
venit şi să plătească daune de război. În acest caz mai sus amintitul phoros se transformă în tribut, iar suma mică plătită (3
talanţi) se datorează nu unei neglijenţe, ci faptului că Tasosul nu mai avea de unde să plătească.
→ chiar dacă Athena lui Kimon vrea sa arate că-i mai pasă de aliaţi, ea demonstrează că are capacitatea de a-si impune punctul
de vedere. Precedentele au fost create, în următoarea etapă va fi de ajuns ca asemenea procedee să fie generalizate, pentru
a se instala hegemonia atheniană.
→ perioada dintre 479-462 î.e.n., marchează preluarea controlului Athenei asupra Mării Egee, control care va deveni periculos
pentru Grecia, fapt pentru care Sparta se va implica în cele din urmă într-un conflict împotriva ei.

Lipsa de măsura atheniană

→ 462 î.e.n. ruşinoasa retragere a trupelor trimise în ajutorul spartanilor pentru a înfrânge revolta hiloţilor, provoacă o ruptură cu
Sparta în acelaşi moment în care Kimon este ostracizat. În această situaţie, Athena este nevoită să găsească aliaţi pe
continent, pentru ca atunci când spartani vor fi terminat cu revolta, să-i poată ţină la respect (Argos) sau să-i poată ţine departe
de Attica (Megara). Simultan, athenienii încearcă să se extindă în Ahaia şi Thessalia. Totul se petrecea ca şi când Athena ar fi
vrut să profite de pe urma slăbiciunii spartane pentru a-şi instituii hegemonia asupra întregii Grecii.
→ totuşi, deşi Argosul este duşmanul dintotdeauna al Spartei, nu se dovedeşte foarte activă împotriva ei. La fel Thessalia nu este
deloc sigură: regele Farsalei, încheie un acord cu athenienii, dar aristocraţia ţine cu spartani. Singura Megara, care în lupta
împotriva Corinthului s-a desprins din Liga Peloponesiacă, poate stăvili orice pătrundere în Attica, datorită terenului muntos.
Mesenienii care se stabilesc şi ei în zona golfului Corinth sunt şi ei folositori, dar protecţia atheniană devine tot mai
împovărătoare pentru corintheni, care stârnesc ostilităţile.
→ paralel cu activităţile din Grecia, athenienii încearcă să profite de slăbiciunea Imperiului Persan, trimiţând ajutor egiptenilor
răsculaţi în 459 î.e.n. Totuşi, athenieni îşi extind prea mult sfera de activitate astfel că în momentul începerii ostilităţilor dintre
Athena şi Megara de o parte şi Corinth şi Epidaur pe cealaltă parte, athenienii se confruntă pe două fronturi, ceea ce
micşorează forţele militare disponibile. În ciuda acestui fapt, athenienii ies învingători pe amândouă fronturile: înfrâng pe
egineţi raliaţi împotriva lor şi în acelaşi timp se stabilesc cu succes şi în Egipt. Lupta cu corinthenii încă mai continuă.
→ oricum toate aceste victorii au costat multe vieţi omeneşti, efort militar pe care Athena nu-l poate suferi la nesfârşit, nepunând în
calcul faptul că Sparta încă nu a intervenit direct. Aceştia intervin în momentul în care hiloţii sunt pacificaţi. Pretextul este
furnizat de atacul focidienilor împotriva Doridei, aliata lor. Dar focidienii sunt aliaţii athenienilor. Astfel lacedemonienii pornesc o
expediţie împotriva focidienilor, în timp ce athenienii încearcă să taie retragerea acestora, dar sunt înfrânţi. Totuşi nu se lasă şi
încet pun stăpânire pe Beoţia, Theba şi Focida. Egina se predă în iarna lui 457-456 î.e.n., după care athenienii se avântă în
Pelopones. Aici însă nu mai sunt la fel de norocoşi chiar dacă şi extind controlul şi asupra Ahaiei. Cum Corinthul este deja
epuizat, iar Sparta nu poate interveni împotriva Athenei, Kimon (revenit între timp) reuşeşte să încheie, în 451 î.e.n., cu
spartani o pace pe 5 ani.
→ dacă în Grecia totul se încheie printr-o pace în Egipt athenienii se confruntă cu un dezastru. Aceştia şi-au chemat înainte de
căderea Memphisului aproape toată flota, în timp ce navele trimise în sprijin ajung prea târziu, astfel că tot ce a mai rămas a
fost distrus de flota persană. Mai departe perşii îi blochează pe greci în insula Prosopitis (456 î.e.n.), pe care o supune unui
asediu din care nu vor mai scăpa: 18 000 de athenieni au murit. Pe de altă parte, revenirea supremaţiei pe mare perşilor,
făcea ca Cycladele să devină mai puţin sigure, fapt ce a dus la mutarea tezaurului de la Delos la Athena (454 î.e.n.).
→ după un scurt răstimp de pace, în 447 î.e.n., Theba neînvinsă de athenieni ridică întreaga Beoţie împotriva Athenei şi reuşeşte
în acelaşi an să-i înfrângă zdrobitor pe aceştia la Cheroneea. Această înfrângere redă curajul duşmanilor Athenei, formând o
coaliţie generală împotriva ei. Astfel athenienii sunt obligaţi să ţină piept răzvrătirii Eubeei, Megarei, sprijinite de Corinth şi
Epidaur, în timp ce lacedemonienii intră în Atica. Periclesreuşeşte să rezolve situaţia, probabil prin mituirea spartanilor, care se
retrag înapoi. Athena este iarăşi salvată, datorită faptului ca Sparta nu a fost consecventă în lupta sa. După aceste evenimente
Athena îşi dă seama pentru prima dată ce consecinţe poate avea un imperialism continental.
→ datorită acestor fapte, după pacea încheiată în 449 î.e.n. cu perşii, acum athenienii încearcă să încheie o pace cu spartani pe 30
de ani, pace care va fi de altfel încheiată în 446 î.e.n. conform acesteia Athena trebuie să restituie controlul asupra cetăţilor
care aparţineau de fapt peloponesienilor, putând să păstreze Egina. Astfel după 16 ani de zbuciumate lupte, Athena nu câştigă
decât Egina şi câteva cetăţi din Ionia. Dar a obţinut, în schimb, recunoaşterea ligii de la Delos, ceea ce putea deschide calea
unei existenţe paşnice între cele două alianţe.

Politica panhellenică a lui Pericle

→ moartea lui Kimon (450 î.e.n.) şi ridicarea lui Pericles conduc Athena spre un nou tip de politică externă bazată pe panhellenism.
→ convins pe supremaţia culturală a Athenei, Pericles vrea ca această supremaţie să fie recunoscută în mod paşnic. De aceea
într-o primă etapă, acesta pune la cale un congres panhellenic la Athena, unde propune reconstruirea templelor arse de
barbari şi aducerea de mulţumiri zeilor care i-au ajutat în învingerea acestora. Interesul acestui proiect, menit sa justifice
reconstrucţia templelor atheniene, depinde mai ales de amintirea momentelor în care grecii erau uniţi în faţa invadatorului.
Acum, când războiul era câştigat şi sfârşit, Athena sugerează să se unească şi pe timp de pace aşa cum au făcut-o pe timp de
război. Dar alegerea locului reuniunii şi importanţa acordată problemelor navale, îi defavoriza pe lacedemonieni. În consecinţă
aceştia şi aliaţii lor s-au opus ideii, anulându-i astfel caracterul panhellenic.
→ a doua etapă este întemeierea cetăţii Thurioi, în 444-443 î.e.n. în cazul acesteia, Pericles îşi dorea o expediţie panhellenică de
colonizarea, care să cuprindă atât popoare din imperiul athenian cât şi din Pelopones sau Grecia Centrală, singura condiţie
fiind să fie toţi proathenieni. El înţelegea că acest oraş trebuie să fie imaginea Athenei în oglindă astfel că a organizat-o în 10
triburi, dar etnice. Astfel că nu după mult timp, deşi oraşul înflorea, aceste triburi au început să se lupte între ele, cetatea
trecând fie de partea athenienilor, fie de partea spartanilor.
→ alături de aceste insuccese, încep să se adune tot mai multe critici privind modul în care Athena gestionează liga de la Delos. În
primul rând mărturiile epigrafice scot la iveală problemele legate de adunarea acelui phoros, mai ales de când tezaurul ligii a
fost mutat la Athena. În plus unele cetăţi îşi puneau întrebarea ce rost mai are această contribuţie financiară, atâta timp cât nu
există un război. Criticile sunt cu atât mai tăioase cu cât athenieni tind să includă aceste fonduri comune în propriile lor
resurse.
→ în 450-449 î.e.n., parese că la propunerea lui Pericle, athenieni s-au hotărât să folosească pentru amplul plan urbanistic al
Acropolei cei 5000 de talanţi adunaţi din rezerva ligii. O astfel de manevră financiară a scandalizat chiar şi pe o parte din
athenieni, nemaivorbind de locuitorii celorlalte cetăţi ale ligii.
→ dată fiind întrebuinţarea pe care au dat-o acestui tribut, athenienii sunt tot mai interesaţi în a-l primi mai departe. Astfel decretul
lui Cleinias, datat în 447 î.e.n., reorganizează perceperea tributului, răspunderea revenind magistraturilor atheniene. Mai mult
chiar pentru a-şi uşura gestiunea aceştia împart imperiul în 4, apoi 5 provincii: Ionia, insulele, Thracia, Hellespontul şi Caria. La
fel decretul lui Clearchos, prin care se impunea folosirea monedei, a greutăţilor şi a măsurilor atheniene în întreg imperiul,
provoacă iarăşi o serie de nemulţumiri.
→ în faţa unei asemenea transformări a ligii, membrii au avut de ales între revoltă şi supunere, care putea fi loială sau forţată.
Locuitorii Samosului au ales prima variantă, astfel că, în 440 î.e.n., aceştia se revoltă. Aceasta este cu atât mai gravă cu cât
Samosul este unul din membrii fondatori ai ligii şi era considerată de către athenieni ca „paznic al imperiului”, alături Chios şi
Lesbos. Pe de altă parte, prin situarea sa revolta acestei insule putea fi sprijinită de satrapii persani.
→ conflictul a început datorită unei rivalităţi între Samos şi Milet, pentru stăpânirea oraşului Priene. Învins, Miletul cere ajutor
Athenei, care se oferă să arbitreze rivalitatea. Samosul refuză şi ca urmare Pericles recurge la arme şi cu 40 de nave,
răstoarnă regimul oligarhic din insulă, ia ostateci şi lasă acolo o garnizoană. Dar, oligarhii sprijiniţi de satrapul Pisuthnes, se
întorc mai puternici, îi arestează pe democraţi şi predă ostaticii persanilor. Athenienilor le-au trebuit 8 luni ca să-i înfrângă pe
samienii, care au fost nevoiţi să-şi dărâme întăriturile, să furnizeze ostateci, să predea flota şi să plătească daune de război.
→ această revoltă a arătat încă o dată cât de vulnerabil era imperiul athenian. Totuşi Athena a făcut încă o dată dovada puterii sale
şi astfel până la Războiul Peloponesiac nu se va mai confrunta cu astfel de probleme. În tot acest timp, athenieni îşi vor
extinde mai departe influenţa şi în Thracia şi la malurile Pontului Euxin.
→ în 437-436 î.e.n. athenienii întemeiază cetatea Amphipolis, pe râul Strymon. Aceasta se va dezvolta foarte repede şi va
permite supravegherea aliaţilor din peninsula Chalcidică şi din Potideea, precum şi sa controleze o zonă plină cu mine de aur
şi importante resurse de lemn pentru construcţie.
→ şi totuşi ceva nu funcţionează. Problema este transformarea ligii de la Delos într-un imperiu, prin politica dusă de Kimon şi
Pericles. Este clar că din moment ce oricare cetate va ieşi de sub protectoratul athenian, se va ralia inamicului şi nu va rămâne
neutră. Astfel că imperiul este atât pricina puterii cât şi slăbiciunii Athenei, şi o obligă tot timpul să fie cea mai puternică. Pâ
î.e.n. î.e.n. nă la urmă această transformare a ligii va deveni un pericol iminent pentru Athena şi se va întoarce împotriva ei.