1.

CONCEPTE PRIVIND RECONSTRUCTIA ECOLOGICA A TERENURILOR

DEGRADATE

Peisajul natural constituie un sistem complex supus continuu unor procese de degradare de
origine naturala si/sau antropica care prezinta 3 stadii de evolutie:
I.Stadiul1 - cand functiile principale ale sistemului sunt normale iar variatiile din interiorul
lui se autoregleaza realizand o stare de echilibru.
II. Stadiul 2 - cand se produce o degradare a functiilor principale atat de intensa incat
procesul de autoreglare al sistemului nu poate restabili starea de echilibru si acesta suporta o
degradare progresiva.
III. Stadiul 3 - cand degradarea functiilor este foarte puternica si ireversibila pe cale
naturala, fiind necesara interventia antropica prin mijloace specifice de reconstructie.
Definirea notiunilor specifice
Procesele prin care se produce inrautatirea structurala si functionala a starii ecosistemelor, in
urma unor efecte negative, determinate de cauze naturale sau antropice, definesc retrogresiunea
ecologica.
Reconstruirea unui ecosistem dupa distrugerea si/sau retrogresiunea ecologica defineste
procesul de reconstructie ecologica a terenurilor degradate. Acest proces complex urmareste:
-eliminarea sau reducerea cauzelor si efectelor daunatoare asupra terenului
-prevenirea sau reducerea migrarii poluantilor
-prevenirea si combaterea degradarii functiilor solului
-restabilirea functiilor solului conform cerintelor exploatarii durabile
Reconstructia ecologica a terenurilor degradate poate fi considerata o restaurare ecologica
care cuprinde diverse masuri tehnice cum sunt regenerare naturala, recuperare ecologica, reabilitare
ecologica, reconstructive ecologica, remediere ecologica si constructive ecologica.
Printre activitatile incluse in aceste tehnici ameliorative se numara: reimpadurirea, refacerea
terenurilor degradate de eroziune prin constructii de cai de comunicatii, prin lucrari hidrotehnice,
exploatari miniere, perimetre petroliere, biosolubilizarea metalelor grele din sol, ameliorarea
terenurilor saraturate si nisipoase, etc.
Degradarea terenurilor constituie o problema majora a sec XXI din cauza impactului negativ
pe care il determina asupra mediului, asupra productivitatii agricole, a calitatii vietii si a sigurantei
alimentelor.
In domeniul studiului terenurilor degradate, terminologia folosita produce deseori confuzii
deoarece acelasi termen se foloseste pt. a defini procese diferite. Se folosesc curent termenii:
“degradarea solului”, “degradarea terenului” si “desertificare”. Evaluarea reala a acestor procese
impune definirea lor. Astfel:
- termenul “sol degradat” se refera la procesele distructive pe care le suporta stratul
superficial al scoartei terestre.
- termenul “teren degradat” se refera la procesele distructive pe care le suporta ecosistemul
alcatuit din peisaj, inclusiv vegetatia, hidrografia si clima unui teritoriu.
- “desertificarea” se refera la procesele de degradare a terenurilor din zonele aride,
semiaride si subumede, cauzate de activitatile umane.
Procesele de degradare a solurilor si a terenurilor se datoreaza managementului defectuos
aplicat celor doua sisteme complexe aflate in interactiune: ecositemul natural si sistemul social-
uman.
Solul se considera degradat cand calitatile sale specifice se reduc si prezinta un proces de
declin, datorita utilizarii necorespunzatoare, practicata de factorul uman.
Un teren este degradat daca isi pierde pe termen lung capacitatea de a-si mentine functia
economica si/sau functia ecologica originala datorita unor procese natural sau activitati umane.
Mecanismele care initiaza degradarea terenurilor includ procese fizice si biologice si chimice.
Procesele fizice constau in degradarea solului si formarea crustei, compactare, eroziune,
desertificare, descompunerea anaeroba a resturilor organice din sol, poluarea mediului si utilizarea
nerationala a resurselor naturale.
 Procesele chimice constau in acidifiere, levigare, salinizare, scaderea capacitatii de retinere
cationica si reducerea fertilitatii.
Procesele biologice includ reducerea continutului total de carbon biologic activ si scaderea
diversitatii.

2. DEGRADAREA SOLURILOR – PROCESE. PRINCIPII DE REABILITARE

Solul, alcatuit din particule minerale, materie organica, apa, aer si organisme vii constituie
interfata dintre pamant, aer si apa, fiind suportul biosferei. Degradarea solurilor constituie o
problema de importanta majora, generata de intensificarea activitatilor umane, cum sunt:
exploatarea agricola si sivica nerationala, activitati industriale, constructii, turism, extinderea
spatiului urban.
Procesele de degradare a solului cuprind:
- Eroziunea: in Europa eroziunea hidrica afecteaza 115 mil ha (12%) la care se adauga 4,2
mil ha eroziune eoliana; in Romania eroziunea hidrica afecteaza 6,3 mil ha iar eroziunea eoliana
378 mil ha.
- Scaderea continutului de materie organica din sol cu rol major in ciclul carbonului prin
retinerea a 1500 Gt carbon organic si anorganic. In acelasi timp solul este si un producator de gaze
cu efect de sera. Se apreciaza ca 45% din solurile Europei au un continut scazut sau foarte scazut de
materie organica. In Romania 7.485.000 ha sufera de acest proces.
- Compactarea micsoreaza permeabilitatea pentru apa si aer si reduce lucrabilitatea (cca 7,5
mil ha sufera de acest proces in Romania).
- Salinizarea consta in acumularea sarurilor solubile in sol cu efecte defavorabile asupra
insusirilor chimice, fizice si biologice. Acest proces afecteaza in Europa 3,8 mil ha si 614 mii ha in
Romania.
- Alunecarile de teren, produse mai ales in zonele colinare, afecteaza in Romania 702 mii ha.
- Contaminarea cu produse poluante din industria petrolului afecteaza 900 mii ha.
- Excesul de apa produs de precipitatii, apa freatica si inundatii afecteaza 3.781.000 ha in
Romania.
- Declinul biodiversitatii solului consta nu numai in reducerea diversitatii genurilor de
vietuitoare si speciilor si a functiilor solului dar si in reducerea capacitatii metabolice a
ecosistemului.
Pagubele produse de aceste degradari pe langa declinul functiilor ecologice ale solului, care
nu se poate exprima valoric, determina costuri anuale, deosebit de mari.
Principii pentru reconstructia ecologica a terenurilor si a solurilor degradate:
 mediul si agricultura sunt legate intrinsec si trebuiesc abordate impreuna in problemele de
cercetare si dezvoltare privind amenajarea teritoriilor degradate.
 degradarea terenurilor este mai mult o problema socioeconomic decat biofizica.
 degradarea terenurilor, cresterea economica si combaterea saraciei sunt legate indestructibil.
 asigurarea unei exploatari durabile a solului este un obiectiv strategic si prioritar care
urmareste mentinerea functiilor sale. In acest scop, folosirea solului si exploatarea functiilor
sale trebuiesc practicate dupa anumite modele de utilizare si management iar prevenirea
degradarilor sau procesele de reconstructie trebuie sa inceapa cu masuri aplicate cauzei care
produce degradarea.

3. DEGRADAREA TERENURILOR PRIN DEFICIT DE APA

Seceta este o stare a solului si a atmosferei in care cantitatea de apa este insuficienta pentru
cresterea si dezvoltarea normala a plantelor cultivate. Perioada de seceta este considerata un interval
de timp de cel putin 10 zile cand nu cad ploi vara si cel putin 14 zile cand nu cad precipitaii iarna.
In anii foarte secetosi perioadele de seceta dureaza 60-100 zile.

4. NOTIUNI GENERALE DESPRE SECETA

 Seceta este un fenomen negativ, larg raspandit in lume, practic pe toate continentele, care
pare sa se accentueze in contextul incalzirii globale.
Din cele peste 150 de definitii privind seceta se desprinde un singur lucru comun: seceta este
o situatie caracterizata prin apa insuficienta pentru satisfacerea necesarului pe un anumit interval de
timp. Seceta poate dura o luna, doua luni, un anotimp sau mai multe.
Seceta este considerata ca fiind cel mai complex si in acelasi timp cel mai putin inteles
dintre toate hazardele naturale care afecteaza mai multe personae decat orice alt hazard.
Se diferentiaza:
- seceta atmosferica (meteorologica) datorata temperaturilor ridicate si umiditatii scazute a
atmosferei, care chiar daca umiditatea solului este relativ ridicata face ca intensitatea transpiratiei sa
depaseasca ritmul de absorbtie al apei din sol.
- seceta pedologica (agronomica) se datoreaza in special umiditatii reduse a solului, care,
chiar in conditii atmosferice satisfacatoare, nu permite absorbtia de catre plante a unei cantitati
suficiente de apa din sol.
- seceta hidrologica consta in reducerea debitelor pe cursurile de apa care determina
reducerea volumului de apa din acumularile de pe rauri si din straturile acvifere subterane corelat cu
necesarul de apa pentru diverse folosinte.
- seceta socio-economica este o reducere severa a furnizarii de apa pe o perioada
semnificativa de timp si pe o suprafata intinsa.

5. SCHIMBARILE CLIMATICE ALE PAMANTULUI

Atmosfera Pamantului primeste o cantitate importanta de energie de la Soare pe care o

absoarbe, o reflecta, o difuzeaza sau o transmite catre Pamant. Aceasta energie este receptata diferit
dupa natura suprafetei si genereaza campuri neuniforme de presiune, temperatura si umiditate.
Uscatul si marea reactioneaza diferit cu atmosfera terestra in care masele de aer circula
permanent. Variatiile zilnice ale factorilor meteorologici dintr-o anumita zona geografica constituie
vremea, in timp ce clima este sinteza pe termen lung a acestor variatii.
Climatul global al Pamantului cunoaste regulat modificari urmand cicluri cliamatice
alternante de incalzire si racire care difera prin durata de la cateva miliarde de ani la mai multe
milioane de ani.
Climatele recente ale erei cuaternare de azi si pana in urma cu 1,8 mil de ani au fost studiate
prin explorarea vietii din Antarctica pana la 3500m adancime. Acesta a permis reconstituirea
temperaturilor atmosferice pe o perioada de pana la 750 mii ani. A rezultat ca planeta noastra in
ultimii 400 ani a traversat mai multe cicluri de incalzire/racire. Acestea incep printr-o incalzire
brutala, urmata de o perioada calda de 10 000- 20 000 ani numita perioada interglaciara. Aceasta
este urmata de o racire progresiva si instalarea unei ere glaciare, la sfarsitul careia incepe un nou
ciclu.
In prezent ne aflam de peste 10 000 ani intr-o perioada interglaciara.

6. EFECTUL DE SERA SI INTENSIFICAREA LUI

Atmosfera inconjoara Pamantul ca un strat protector, transparent, prin care trece lumina
Soarelui si care retine caldura. Fara atmosfera caldura Soarelui s-ar reflecta pe suprafata Pamantului
si s-ar intoarce in spatiu, iar temperatura ar fi mai joasa de -30°C si totul ar fi inghetat.
Atmosfera se comporta ca sticla unei sere, de aceea vorbim despre efect de sera. Gazele din
atmosfera produc efectul de sera. Majoritatea gazelor cu efect de sera sunt naturale, insa de cand a
inceput revolutia industriala in secolul al XVIII-lea, activitatea umana a determinat cresterea
concentratiei lor la un nivel neatins de 420 mii ani incoace.
Invelisul de gaze cu efect de sera care se produce in mod natural in atmosfera are functia
vitala de a regulariza clima planetei, dar de circa 250 ani emisiile industriale de gaze cu efect de
sera au transformat acest invelis in unul mai dens.
 Gaze cu efect de sera:
- CO2: determina sporirea cu 55 % a potentialului cu efect de sera. Este unul din subprodusele
arderii tuturor combustibililor fosili. Circa 90 % din energia comercializata pe plan mondial
este produsa de combustibili carbonici (pacura, carbunele,gazul natural si lemnul). Circa 2
miliarde de tone de gaz carbonic suplimentar se datoreaza dezpaduririi si incendiilor de
paduri.
- CH4: contribuie cu circa 15 % la cresterea potentialului efectului de sera.Este principalul
component al gazelor naturale arse in utiljele de incalzit. Provine insa si din descompunerea
resturilor vegetale din campurile inundate de orez, din mlastini, din deseurile produse de
unele animale (in special de bovine), din descompunerea anaeroba pe terenuri cu exces de
apa. Exista pericolul de eleiberare a unor cantitati importante de metan acumulat sub ghetari
si in calotele polare.
- N2O: rezulta din arderea combustibililor fosili, utilizarea ingrasamintelor azotate,
incinerarea arborilor si a resturilor de plante. Acest gaz contribuie cu 6 % la sporirea
efectului de sera.
- Ozonul stratosferic: la mare inaltime in stratosfera ozonul natural constituie un ecran de
protective impotriva razelor ultraviolete. In troposfera ozonul este un subprodus al reactiilor
poluantilor atmosferici, al industriilor si al automobilelor, produs in prezenta luminii solare.
Ozonul troposferic reactioneaza cu tesuturile vii si produc efectul de sera. Contribuie cu 8 %
la efectul de sera.
- Clorofluorocarburile (CFC) sunt un produs chimic care rareste stratul de ozon, fiind un gaz
cu efect de sera. Actiunea lor poate duce la o noua racire a planetei.

7. MODIFICARI CLIMATICE GLOBALE CONTEMPORANE. CONTROVERSE

Evolutia social-economica exploziva are ca substrat material, exploatarea accentuata a

resurselor naturale, ceea ce a determinat perturbatii din ce in ce mai mari a factorilor naturali cu
efecte negative din ce in ce mai evidente.
Urmarind cu ingrijorare aceste evolutii, Organizatia Meteorologica Mondiala si Programul
Natiunilor Unite pentru Mediu au infiintat in 1998 Comitetul Interguvernamental pentru Schimbari
Climatice pentru a evalua informatiile complexe privind schimbarile climatice contemporane.
Schimbarea climatica inseamna o variatie semnificativa din punct de vedere statistic, fie in
starea medie a climatului, fie in variabilitatea sa care persista o perioada mai lunga de timp; este
datorata unor procese interne, presiunilor externe sau schimbarilor antropice majore in compozitia
atmosferei si a utilizarii terenurilor.
Comitetul Interguvernamental pentru Schimbari Climatice a publicat in anul 2007 un raport
de evaluare a schimbarilor climatice la nivel global. Concluziile pricipale ale acestui raport sunt:
- cei mai caldurosi ani s-au inregistrat in ultimele 2 decade, in 1998 si 2005;
- temperatura pe continentul european a crescut cu aproape 1°C, mai mult decat rata globala
de incalzire de 0,47°C . Pana in 2100 temperatura globala poate sa creasca pana la 6,3°C, iar
nivelul oceanului planetar va creste cu 19-58 cm.
- s-a intensificat frecventa aparitiei si intensitatea fenomenelor meteorologice extreme
(tornade, furtuni, uragane), s-au schimbat modelele regionale climatice (valuri de caldura,
secete, inundatii), iar tendintele arata o crestere graduala in urmatorii ani, rezultand
scaderea grosimii si a extinderii ghetarilor din zona artica cu 40 % in ultimii 30 ani si
posibilitatea despartirii acestora pana in 2100, retragerea ghetarilor din zonele montane si
posibilitatea disparitiei a peste 70 % din ghetarii continentali.
Modificarile sistemice ale mediului datorate schimbarilor climatice globale cuprind
modificarea ciclurilor biogeochimice, tendinta de ridicare a nivelului Oceanului Planetar,
intensificarea fenomenului El Nino.
Dintre ciclurile biogeochimice, ciclul carbonului este important pentru viata de pe Pamant.
Acest ciclu are 2 componente:terestra si oceanica, si cuprinde urmatoarele secvente: CO2 din
atmosfera este fixat de biosfera, de soluri si de oceane; din aceste medii este eliberat in atmosfera cu
o intarziere de la cateva ore la cateva mii de ani. In situatiile de echilibru cantitatea de carbon fixata
este aproximativ egala cu aceea eliberata in atmosfera. Fara influenta schimbarilor climatice
cantitatea de dioxid de carbon in atmosfera ar fi constanta. Variatiile climatice conduc la
modificarea balantei carbonului in atmosfera.
Cele mai recente evaluari ale Comitetul Interguvernamental pentru Schimbari Climatice
arata urmatoarele: cresterea cu aproximativ 3°C a temperaturii medii in acest secol; in ultimii 100
ani Pamantul a suferit o incalzire de 0,71°C, mai ales in ultimii 50 ani; temperaturile arctice au
crescut de 2 ori mai mult; concentratia atmosferica de dioxid de carbon a crescut de la o valoare
preindustriala de 278ppm la 379ppm in 2005.
Conceptia conform careia incalzirea globala se datoreaza factorului antropic este insusita de
cea mai mare parte a specialistilor, dar exista si teoria conform careia natura este aceea care
schimba clima si nu omul. Aceasta se bazeaza pe constatarea ca si in trecut climatul a suferit
schimbari radicale, cu mult inainte de aparitia omului si a tehnologiilor moderne. Conform acestei
teorii, cele mai importante cauze ale schimbarilor climatice sunt de natura astronomica (parametrii
Milancovici) si variatia activitatii solare.

8. EFECTELE DEFICITULUI DE APA ASUPRA MEDIULUI

Efectele grave si complexe pe care le determina deficitul de apa asupra mediului natural si
socio-economic duc la includerea secetelor in categoria dezastrelor naturale, alaturi de inundatii,
cutremure, uragane. Spre deosebire de alte dezastre cu manifestare locala imediata, seceta se
instaleaza treptat, devenind evidenta dupa un anumit timp.
Seceta are un efect negativ puternic asupra agriculturii prin scaderea productivitatii pana la
distrugerea culturilor.
In Romania deficitul hidric anual are o distributie determinata de variabilitatea precipitatiilor
si a evapotranspiratiei, cele mai afectate fiind Dobrogea, Campia Romana si Sudul Moldovei.In
aceste zone raportul P/ETP < 0,65, ceea ce arata predispozitia acestor zone pentru desertificare
(conform Normelor Conventiei Natiunilor Unite pt Combaterea Desertificarii).
Caracteristic pentru seceta din Romania este ca in ultimele decenii cea mai afectata zona de
sceta hidrologica si meteorologica este Sudul Romaniei, cu tendinte excesive in Oltenia.
Principalele efecte produse de seceta sunt:
- risc crescut de incendii si inundatii;
- schimbarea peisajului care consta in migrarea speciilor de plante spre zone favorabile hidro-
termic (determina si migrarea vietuitoarelor care depind de vegetatiile respective);
- furtuni mai puternice ca urmare a cresterii temperaturilor oceanelor si modificarea ciclului
carbonului;
- boli si afectiuni legate de cresterea temperaturilor; sunt afectiuni directe asupra populatiei,
dar si indirecte prin inmultirea animalelor - vectori de boli (tantari, soareci);
- cresterea nivelurilor marilor;
- pierderi economice importante din cauza impactului negativ asupra afacerilor, care produce
o reducere substantiala a PIB al fiecarei tari.

9. PREOCUPARI LA NIVEL MONDIAL PRIVIND SCHIMBARILE CLIMATICE

GLOBALE

In 1992 s-a organizat Conferinta Cadru a Natiunilor Unite asupra schimbarilor climatice
care considera ca schimbarile climei planetei si efectele lor sunt un motiv de ingrijorare pentru
intreaga omenire, activitatea umana fiind principalul factor care a dus la cresterea concentratiilor de
gaze cu efect de sera in atmosfera. S-a concluzionat ca aceasta crestere intensifica efectul de sera
natural si determina o incalzire suplimentara a suprafetei terestre, pe care trebuie sa o suporte
ecosistemele naturale si omenirea.
 Participantii la Conventie au hotarat sa ocroteasca sistemul climatic in interesul generatiilor
prezente si viitoare, pe baza echitatii, in functie de responsabilitatile lor comune, diferentiate dupa
capacitatile lor.
Anul 1997 marcheaza o manifestare international in Japonia, la Kyoto,care a avut drept
obiectiv imbunatatirea globala a conditiilor de mediu prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de
sera.Protocolul de la Kyoto a fost negociat de 160 de tari si prevede ca tarile industrializate sa
reduca emisiile poluante cu 5,2 % in perioada 2008-2012 fata de anul 1990. Intrarea in vigoare a
acestui protocol a avut loc in 2004(55 de natiuni au ratificat protocolul)
In decembrie 2009 la Copenhaga a avut loc 15-a conferinta a partilor la Conventia Cadru a
Natiunilor Unite privind schimbarile climatic.Scopul conferintei a fost adoptarea unui mou accord
global privind schimbarile climatic care sa inlocuiasca Protocolul de la Kyoto. Acordul de la
Copenhaga impotriva incalzirii globale, sumar in privinta continutului, a fost semnat doar de 30 de
state din cele 193 participante. Acordul fixeaza ca obiectiv limitarea cresterii temperaturii medii
globale sub 2 %.
In UE obiectivul este reducerea emisiilor GES cu 20 % pana in 2020 fata de nivelul din
1990. Apar insa problem privind nivelul costurilor de atenuare si adaptare la efectelor schimbarilor
climatic. Statele din Estul Europei au cerut ca fiecare stat sa plateasca in functie de nivelul de
dezvoltare si nu in functie de nivelul emisiilor.
Polonia,Bulgaria, Ungaria ,Romania si Slovacia au semnat in 2008 Declaratia de la Varsovia
prin care solicita recunoasterea eforturilor lor privind indeplinirea obiectivelor din Protocolul de la
Kyoto si impartirea costurilor ocazionate de masurile adecvate sa se faca in functie de veniturile pe
cap de locuitor.
Efortul Romaniei de reducere a GES a fost recunoscut de Consiliul European care a
subliniat ca Romania a redus cu 20 % emisiile de GES pana in 2005.
In oct 2010 ONU a publicat raportul in legatura cu emisiile de GES din 2008: doar 2 tari
(SUA si CHINA) au produs 41 % din emisiile mondiale de CO2 ; in 2008 primele 5 tari cu cele mai
mari emisii de Co2 aveau 45 % din populatia planetei ,produceau 50% din PIB-ul mondial ,dar si
55% din emisiile totale de carbon.
Conferinta Natiunilor Unite privind schimbarile climatice de la Cancum (Mexic) din nov
2010 s-a ocupat de stabilirea unor fonduri si metode care sa conserve padurile tropicale sis a
pregateasca omenirea pt o lume mai calda.De asemenea , se doreste limitarea emisiilor de GES pt ca
temperature globala sa nu creasca cu mai mult de 2 Grade C.
SUA refuza sa semneze Protocolul de la KYOTO considerand ca acest lucru ar dauna
economiei sale. O astfel de pozitie o au si economiile in curs de dezvoltare ala Chinei si Indiei.

10. GESTIUNEA SECETELOR

Cuprinde ansamblu de actiuni strategice si tactice care urmaresc cat mai mult a efectelor
negative ale secetei. Aceasta strategie se elaboreaza pe 3 directii: masuri pt marirea stocurilor de
apa, masuri pt reducerea consumului de apa si masuri pt prevenirea secetei.
Pt a obtine un efect maxim cele 3 grupe de masuri trebuie aplicate integrat.
Marirea stocurilor de apa se face prin constructia acumularilor pe rauri si prin cresterea
gradului de utilizare a volumului util retinut in acumulari.
Reducerea consumului de apa este un principiu de baza in gospodarirea durabila a resurselor
de apa. Prima cale de micsorare a consumului de apa o constituie reducerea pierderilor pe retelele
de transport, combinata cu cresterea gradului de utilizare a apei. In aceasta categorie se include si
reincarcarea rezervoarelor din acviferele subterane care se exploateaza pentru alimentarea cu apa,
precum si tratarea si refolosirea apelor uzate.
Prevenirea secetelor cuprinde masuri al caror efect se manifest ape termen mediu si lung
pentru ca ele vizeaza modificari in ciclul hidrologic care au caracter de durata.

11. REABILITAREA ECOLOGICA A SOLURILOR SARATURATE – SOLUTII. ETAPE

 In Romania suprafetele ocupate cu soluri saline, alcalice si afectate de saraturare ocupa cca.
500 mii ha, in special in Campia Romana (cca. 200 mii ha) si in Campia de Vest (cca 165 mii ha).
In general solurile din Romania au o rezistenta relativ mica la procesele de saraturare
datorita continutului mic de gips pe profil si continutului relativ mare de carbonat de calciu.
Solutii pt ameliorarea solurilor saraturate
Preocuparile privind ameliorarea solurilor saraturate s-au declansat din secolul trecut ca
urmare a salinizarii secundare produse in incintele indiguite fara lucrari de drenaj sau aplicare a
irigatiilor in regiunile mai aride.
Principalele solutii ameliorative care pot fi aplicate sunt:
- metode agro-ameliorative care urmaresc cresterea permeabilitatii solurilor pt apa prin:
afanare adanca la adancimi de 0,40-1,50 m, subsolaj, administrarea unor materiale cu rol
ameliorativ;
- metode agro-biologice pt cresterea continutului de substante organice in sol si imbunatatirea
proprietatilor fizice utilizand ingrasaminte verzi sau bacteriene;
- metode agro-chimice pt corectarea insusirilor defavorabile ale solului prin amendamente cu
gips, carbonat de calciu, etc.;
- metode hidro-ameliorative pt spalarea sarurilor din sol prin amenajari mixte drenaj-irigatii;
Prin aplicarea in complex a acestor masuri intr-un interval de 5-8 ani se poate reface
calitatea solului saraturat a.i. sa poata fi exploatat agricol cu un anumit sortiment de culturi mai
tolerante la salinitate, dupa o tehnologie specifica. Cu timpul, caracteristicile solului se
imbunatatesc, devenind comparabile cu ale solurilor zonale, ceea ce permite practicarea unui
sortiment mai larg de culturi si a unor profituri constante.
Etape in aplicarea solutiilor hidro-ameliorative
In functie de conditiile naturale, solutiile ameliorative trebuie diferentiate si fragmentate in
etape evolutive:
- Etapa I: trebuie regularizata scurgerea apelor de suprafata si constructia schemeii
hidrotehnice pt aductiunea apei de spalare. Aceasta etapa se poate fragmenta in 3-5 subetape
in functie de gradul de amenajare a suprafetei de studiu. Se disting urmatoarele cazuri:
o terenuri saraturate in amenajari de IF existente;
o suprafete mici izolate distribuite neuniform pt care trebuie elaborate masuri
ameliorative individuale;
o terenuri saraturate amplasate in afara amenajarilor de IF si care necesita interventii
mai costisitoare.
- Etapa a II-a consta in aplicarea udarilor de spalare a sarurilor si a masurilor agro-
ameliorative adecvate. Daca terenul nu se afla intr-o amenajare de IF aceasta etapa incepe cu
constructia amenajarii mixte drenaj-irigatii.
- Etapa a III-a consta in aplicarea lucrarilor de finisare a ameliorarii care nu au fost avute in
vedere in primele doua etape.
Pentru aplicarea masurilor hidro-ameliorative, lucrarile se aplica astfel:
o pe soluri saraturate cu drenaj intern bun, formate pe materiale permeabile, cu apa
freatica la amre adancime, se poate aplica spalarea solului fara ca acesta sa aiba o
retea de canale de drenaj;
o in amenajarile de irigatii existente, prevazute cu drenaj de suprafata si subteran, se
pot aplica udari de spalare pt mentinerea pragului de toleranta a sarurilor pt culturile
agricole din planul de cultura;
o in zonele cu precipitatii de peste 550 mm/an spalarea sarurilor se poate asigura prin
precipitatii si colectarea apei care percoleaza profilul solului in drenuri subterane;
o terenurile cu un grad de salinizare mediu sau puternic din zona favorabila culturii
orezului se pot ameliora prin practicarea acestei culturi irigata prin submersie cu strat
variabil de apa;
o pe terenurile saraturate cu apa freatica la mica adancime, care are un continut redus
de saruri, se poate practica o amenajare mixta tip irigatii din foraje si drenaj de
suprafata si subteran.
12. LUCRARI DE DRENAJ PE TERENURILE SARATURATE. PARTICULARITATI DE
PROIECTARE

Dintre lucrarile de IF cu care se intervine pentru ameliorarea saraturilor, drenajul este

lucrarea de inceput. Se urmareste astfel evacuarea apelor stagnante la suprafata terenurilor precum
si a apei din precipitaii care percoleaza profilul de sol.
In functie de caracteristicile geotehnice ale terenului, lucrarile de drenaj se proiecteaza cu
urmatoarele particularitati:
- in cazul terenurilor cu drenaj extern defavorabil format pe nisipuri in care adancimea apei
freatice este mai mare de 1.5m se recomanda drenajul prin canale deschise sub forma unei retele
nesistematice sau sistematice.
- in cazul terenurilor stratificate, cu stratul superior slab permeabil, cu grosime mai mare de
6-8m si cu o transmisivitate a stratului inferior mai mica de 50m2/zi se recomanda drenaj subteran
orizontal. Daca insa stratul superior are o grosime mai mica de 6m, o transmisivitate a stratului
inferior mai mare de 50m2/zi si un continut in saruri mai mic de 3g/l se pot folosi drenuri verticale
colectoare (prin pompare); debitul pompat din aceste drenuri poate fi utilizat la irigatii sau in alte
scopuri deoarece apa este potabila. Daca pe terenurile stratificate apa din stratul inferior este sub
presiune, daca are un debit mic (<8 l/s) si un grad de mineralizare >3 g/l se pot utiliza drenuri
verticale autodescarcatoare.
- in cazul terenurilor cu rezistenta hidraulica mare si apa freatica sub presiune, se recomanda
o amenajare de drenaj subteran etajat cu drenuri verticale care evacueaza debitele in drenuri
orizontale tubulare.
Scopul unei astfel de amenajari este sa colecteze apa de spalare incarcata cu saruri. Stiind ca
astfel de terenuri se afla in zone aride in care ascensiunea capilara se produce pe distante maxime,
adancimea la care se executa elementele de colectare trebuie sa fie mai mare decat adancimea
critica de salinizare.
In acest scop canalele si drenurile trebuie sa fie executate la adancimi mai mari cu 0.5-0.8m
decat norma de drenaj. Orientativ se recomanda urmatoarele adancimi de pozare sau adancimi ale
canalelor:
- 1.5-1.8m pe soluri cu textura usoara;
- 1.8-2m pe soluri cu textura mijlocie;
- 2-2.5m pe soluri cu textura grea.
Pe solurile grele se poate amenaja o retea de drenaj etajat utlizand drenuri pozate la
adancimi de maxim 1m, la distante mari de 50-70m care se demoleaza dupa desalinizarea solului.
Distanta dintre canalele colectoare se coreleaza cu distanta dintre ultimele elemente
permanente ale amenajarii de aductiune a apei pt spalare (irigatie) fiind cuprinsa, de regula, intre
200-300m.
La trasarea celor doua scheme hidrotehnice trebuie asigurata corelarea intre amplasamentul
elementelor componente a.i. acestea sa nu se stanjeneasca reciproc in functionare

14. CONSIDERATII TEORETICE PRIVIND SPALAREA SARURILOR DIN SOL

Procesul de spalare a sarurilor din sol poate fi conceput sub forma unui model theoretic al
seriei de rezervare asa cum a fost elaborate de Var der Moler. Acesta consta in impartirea stratului
radicular in 4 zone ,apa de spalare trecand succesiv dintr-un strat in altul.
---desen---
Fiecare strat de sol constituie un rezervor in care volumul de apa corespunde unei umiditati
in jurul capacitatii de camp.Acest nivel de umiditate permite circulatia apei in mediul saturat.
Scurgerea apaei dintr-un rezorvor in altul determina diluarea solutiei solului din rezervorul
respective, ceea ce face sa aibe loc o reducere a procentului de saruri care se evacueaza prin ultimul
rezervor.
 Balanta sarurilor in primul strat de sol cu grosimea de 25 cm rezulta din relatia:
Vd *fcf=(Ci - Cr)*Qdt, in care Cr=fcf*f + (1 - f) Ci (ce e boldat sunt indici)
- Vd - volumul de apa din stratul de sol
- fcf - modificarea continutului de saruri din solutia solului la capacitatea de camp;
- Ci - concentratia in saruri a apei de irigatie;
- Cr - concentratia in saruri a apei de evacuare
- Q - debitul care se scurge prin stratul de sol
- dt - durata de timp a circulate apei in sol
- f - factor de spalare:procentul de apa de irigare care dilueaza solutia solului, cu valori variabile in
functie de textura
In mod asemanator exprima modificarea concentratiei sarurilor si din celelalte straturi ale
profilului de sol.

15. VALORIFICAREA TERENURILOR SARATURATE PRIN CULTURA OREZULUI

Toleranta orezului la salinitate impreuna cu irigarea prin submersie creaza pt folosirea

orezariilor ca mijloc de ameliorare a solurilor salinizate.Avantajele metodei constau in faptul ca
intr-un timp relative scurt se asigura spalarea sarurilor din profilul solurilor si se obtin productii
satisfacatoare de orez inca din faza de ameliorare fara cheltuieli suplimentare deoarece atat
aplicarea udarilor de spalare, cat si evacuarea apelor incarcate cu saruri se face prin schema
hidrotehnica a orezariei.
Ameliorarea solurilor saline prin amenajarea lor pt cultura orezului este singura metoda
rantabila de valorificare a solurilor saline din incintele indiguite dintre varsarea in Dunare a
Ialomitei si a Siretului.
Semanatul orezului se face numai in apa, cu samanta pregerminata, in epoca optima, cu o
cantitate de samanta cu 10-15 % mai mare decat pt terenuri nesalinizate.
Cel mai potrivit regim de irigatie este prin submersie continua cu strat variabil de apa, cu o
grosime ceva mai mare decat pe terenurile nesalinizate. Grosimea stratului de apa trebuie sa fie de
5-10 cm in timpul incoltirii; un strat foarte subtire de apain perioada de rasarire si inradacinire
mentinut prin udari repetate care sa asigure circulatia permanenta a apei de sus in jos pt a evita
cresterea continutului de saruri la suprafata terenului;de la inradacinare la infratire stratul de apa se
mentine la cca 15 cm inaltime; la infratire stratul de apa se reduce la cca 5 cm, dupa care se mentine
la 15-25 cm.
Pe solurile grele (de tip solonet) se aplica amendamente cu calciu o data la 3-4 ani, in doze
variabile de 2-6 t/ha.

16. REABILITAREA TERENURILOR DEGRADATE DE EXPLOATARILE

PETROLIERE. NOTIUNI DE BAZA

Petrolul este un amestec de hidrocarburi gazoase si solide dizolvate in hidrocarburi lichide la

care se adauga si alti compusi in proportii mai mici cum sunt: compusi cu oxigen, cu sulf, cu azot si
diferit substante minerale.
Variabilitatea compozitiei chimice determina caracteristicile petrolului.
Hidrocarburile din petrol apartin urmatoarelor clase: alcani, cicloalcani (naftene),
hidrocarburi aromatice, care determina diferentierea urmatoarelor tipuri de petrol:
- petrol parafinos cu pana la 78 % alcani;
- petrol asfaltos cu continut ridicat de hidrocarburi aromatice si de subsatnte asfaltoase;
- petrol intermediar.
In Romania petrolurile au un continut redus de asfalten si compusi cu sulf si un procent
ridicat de compusi aromatici.
Petrolul si gazele naturale se obtin prin operatiuni specifice in perimetrele petroliere.
Perimetrul petrolier este aria corespunzatore proiectiei la suprafata terenului, a conturului partii din
scoarta terestra, in interiorul careia, pe un interval de adancime determinat, se realizeaza lucrari de
exploatare, explorare, dezvoltare, inmagazinare, precum si suprafetele necesare desfasurarii acestor
lucrari, ca si activitatea de transport al petrolului in afara acestei arii. O astfel de arie este perimetrul
de operare a conductelor magistrale si a terminalelor petroliere. Acest spatiu culoarul de protectie si
siguranta a conductelor, suprafata aferenta statiilor de pompare, comprimare si depozitare, la care se
adauga suprafata pt. instalatiile de protectie, securitate si comunicatie.
Extractia petrolului se face cu instalatii si amanajari de extractie care ocupa suprafete
diferite de teren. In medie, fiecare amplasament de sonda in productie este format dintr-un careu de
900-1200m2, delimitat de un mic dig de pamant fiind prevazut cu drum de acces, retea electrica
aeriana, conducte si instalatii de supraveghere automata, ingropata sau suspendata.
Lucrarile de amenajare si exploatare din perimetrele petroliere si lucrarile abandonate
determina degradarea terenului. Inchiderea unui zacamant de petrol se face pe baza unui plan de
abandonare care motiveaza inchiderea activitatii de exploatare, masurile specifice de incetare a
activitatii si ansamblul de lucrari pt. refacerea si reabilitarea mediului sub forma unui proiect tehnic.
Degradarea terenului in perimetrul petrolier si suprafetele aferente se produce datorita
extractiei si prelucrarii petrolului, arderii combustibililor fosili, proceselor naturale de
descompunere anaeroba a substantelor organice, emanatii de gaze naturale si sintezei endogene de
hidrocarburi policiclice aromate produse de flora acvatica si terestra.

17. PARTICULARITATILE DEGRADARII SOLURILOR CU TITEI, APA SARATA SI

REZIDUURI PETROLIERE

Extractia titeiului din zacamintele subterane, singur sau in amestec cu apa sarata, transportul
si prelucrarea acestuia determina pierderi tehnologice sau accidentale care produc poluarea solului.
In Romania, aproximativ 50 mii ha de teren sunt contaminate cu hidrocarburi si ape sarate
rezultate din extractia de titei de la cele 25 de schele petroliere terestre.
Apa sarata sau in amestec cu petrolul constituie un poluant distinct cu efecte defavorabile
specifice.
Prezenta apei sarate accentueaza poluarea solului prin procese de salinizare. Prin poluarea
cu petrol, solul se acopera cu un strat subtire de hidrocarburi, compact si dens care reduce
permeabilitatea pentru apa si are a solului.
Petrolul se poate infiltra in sol pe adancimi ce pot depasi 25 cm, producand obturarea
spatiilor goale, imbracarea particulelor de sol intr-o pelicula impermeabila in parallel cu depunerea
selective a componentelor petrolului.
Continutul mai mare in carbon al titeiului si reziduurilor petroliere modifica raportul carbon
– azot din sol, care afecteaza activitatea microbiana.
Se considera ca un sol este moderat poluat daca are un continut de reziduuri petroliere cuprins intre
0,5 – 1%.

18. DEGRADAREA TERENURILOR CU OCAZIA FORARII SONDELOR SI A

EXTRACTIEI PETROLULUI

Forare:
Forarea sondelor determina evacuarea in mediu a unor compusi reziduali solizi si lichizi
care pot avea character periculos sau nepericulos.
Rezidurile nepericuloase sunt: pasta de ciment de sonda, fluidul de foraj, detritus, deseuri
metalice, cauciuc, lemn, gazele din lichidul de foraj, apa din precipitatii si din spalarea instalatiei.
Acestea trebuie corectate, sortate si valorificate prin reciclare, neutralizare si evacuare in
mediu fara riscuri ecologice.
Reziduurile periculoase sunt: fluid de foraj aditivat, cimentul din gaura de sonda, solutiile
acide folosite la degajarea garniturilor de foraj sau la cresterea receptivitatii straturilor productive.
Aceste solutii au un continut ridicat de minerale cu radioactivitate naturala, precum si un
continut important de metale grele, acizi sau baze puternice.
Extractie:
 La punerea in functiune a unei sonde, hidrocarburile sub presiune intra din stratele
sedimentare purtatoare de hidrocarburi, in burlanele sondei de unde sunt captate si transportate prin
conducte spre parcurile de colectare. Aici, amestecul de hidrocarburi si apa sarata e introdus in
separatoare si statiile de deetaenizare de unde este pompat spre parcurile centrale, apoi spre
rafinarie.
Uneori, zacamintele de hidrocarburi sunt insotite de apa sarata a carei temperatura creste cu
adancimea. Daca apa sarata este sub presiune ridicata apar manifestari eruptive cu efecte de
degradare brutala a mediului.
Poluarea solului se datoreaza pierderii accidentale de hidrocarburi insotite uneori de apa
sarata prin fisurile conductelor produse fie de coroziune, fie de perforarile intentionate ale
traficantilor de gazolina.
Hidrocarburile si deseurile organice sunt periculoase pt. mediu, producand moartea
organismelor vii in scurt timp sau cu efect cronic, pe termen lung, datorat bioacumularii care poate
determina modificari genetice.
Mobilitatea materialelor organice provenite din hidrocarburi face ca acestea sa fie
transportate usor prin apa si aer, ceea ce determina cresterea impactului asupra ecosistemelor.
Un caz specific este poluarea cu gazolina a apei freatice situata la 3-5 m adancime. Se
formeaza astfel un depozit de gazolina care contamineaza partaea superioara a acviferului, formand
o pelicula plutitoare la interfata celor 2 zone. O astfel de contaminare poate atinge o dezvoltare
laterala de pana la 1 km.
Cele mai afectate zone din jurul sondei sunt: vatra sondei (20m2), rampa de material tubular
si prajini de foraj (20m2) si platforma troliului de extractie si a agregatelor de cimentare (12m2).

19. PROCESE NATURALE IN DEGRADAREA PETROLULUI DEVERSAT IN MEDIUL

NATURAL

Produsele si deseurile petroliere deversate in mediul natural sunt supuse unor procese care
influenteaza compozitia si toxicitatea.
Acestea sunt:
- evaporarea – process rapid, in primele 24–48 h, care duce la eliberarea in atmosfera a
compusilor volatili;
- dizolvarea – afecteaza compusii polari cu molecula mica sau medie care se concentreaza
intr-un strat aflat imediat sub zona poluata;
- dispersia – este un process rapid, in stadiile incipiente, prin care se formeaza emulsii (ex:
ulei, apa);
- emulsionarea – are ca efect formarea in mediul lichid a unor sisteme disperse
metastabile (“crema de ciocolata”);
- oxidarea fotochimica – determina producerea de acizi, alcooli, eteri, mai solubili si mai
toxici decat produsele initiale;
- biodegradarea – se produce sub efectul populatiei de bacterii si fungi in functie de gradul
de dispersie ale petrolului, de cantitatea de oxigen dezolvat si de prezenta altor nutrienti.
Efectul procesului consta in eliminarea celor mai usor biodegradabili compusi si a altor
specii cu structuri mai simple.
- absortia - consta in aderenta hidrocarburilor pe suprafetele unor particule solide
dispersate in masa lichida poluata. Particulele solide incarcate cu hidrocarburi se depun
in sedimente.

20. AMELIORAREA SOLURILOR DEGRADATE CU PRODUSE PETROLIERE

Se pot utiliza 3 tehnici:

a) Ameliorarea directa consta in tratamente aplicate in amplasamentul in care s-a produs
degradarea si constau in:
- indepartarea mecanica a excesului de petrol ;
- determinarea adancimii de poluare si a continutului in petrol;
 - determinarea caracteristicilor actuale ale solului;
- fundamentarea tehnica a complexului de masuri agro-pedo-ameliorative, care constau in:
scarificare la adancimea de 60 de cm, amendare cu calciu a solurilor acide, fertilizare organica cu
gunoi de grajd semifermentat, impreuna cu ingrasamant chimic, aratura adanca la 21-30 cm.
b) Compostarea se bazeaza pe tratarea solului poluat pe platforme speciale astfel: orizontul
superficial al solului poluat se strange manual sau mecanic si se depune in gramezi cu inaltimea de
1-1,5 m pe o platforma de beton sau pe o folie de polietilena. Solul poluat se amesteca cu gunoi de
grajd in raport de 1:1 si eventual se trateaza cu inocul bacterian pentru degradarea mai intensa a
hidrocarburilor.
c) Bioremedierea. Petrolul este o substanta biodegradabila pentru care mediul are pregatite
instrumentele de autopurificare. Compusii sintetici din produsele petroliere nu pot fi metabolizati
deoarece mediul nu a dezvoltat inca microorganisme pentru utilizarea lor in scop propriu. De aceea,
petrolul este considerat un poluant de gradul 1-biodegradabil, iar compusii organici volatili sunt de
gradul 2-putin degradabili. Cea mai rapida biodegradare a hidrocarburilor in sol se produce daca
raportul N/C este de 9:1, mai ales daca se aplica fertilizanti chimici (N,P,K) in raportul C/NPK de
124:1. In conditii favorabile, hidrocarburile sunt degradate sub actiunea unui numar mare de
bacterii si ciuperci microscopice dupa urmatoarea schema: hidracarburi saturate- alcooli superiori-
cetoderivati- acizi grasi- bioxid de carbon- apa. Durata descompunerii petrolului depinde de
compozitia chimica. Astfel, hidrocarburile cu molecule mici se degradeaza mai rapid fata de
compusii aromatici tri- sau penta-ciclici, care se degradeaza intr-o perioada de pana la 5 ani.
Principalele genuri si specii de microorganisme sunt: pseudomonas, flavobacterium, micrococus,
penicilium. Conditiile care influenteaza descompunerea substantelor organice de catre
microorganisme sunt:
- gradul de aerare a solului, care stimuleaza dezvoltarea microorganismelor;
- o umiditate a solului a solului de 40-80 % din capacitatea de camp;
- temperatura optima de 25-37 ˚C;
- textura lutoasa favorizeaza procesul de degradare microbiana, ca si prezenta elementelor
nutritive.

21. AMELIORAREA SOLURILOR POLUATE CU APA SARATA

Se considera ca poluarea cu apa sarata este mai periculoasa decat poluarea cu petrol,
deoarece apa sarata patrunde mai usor la adancime mare, acumulandu-se frecvent in orizontul B.
Propunerile de masuri ameliorative trebuie fundamentate pe studii detaliate ale
amplasamentului afectat de poluare.
Tehnicile ameliorative difera in functie de intensitatea si adancimea de poluare astfel:
-poluarea superficiala se combate prin :
- aratura adanca pentru diluarea poluantului prin amestec mai mare de sol;
- fertilizare organo-minerala;
- nivelare de exploatare;
- semanatul unor culturi rezistente la saruri.
-poluarea slab-moderata afecteaza un strat de sol cu grosimea >20 cm si se combate cu aceleasi
tehnici ca mai susu, dar afanarea adanca trebuie sa fie mai intensa pentru favorizarea infiltrarii apei
cu saruri in sol, insotita de colectarea apei si evacuarea intr-un emisar.
-poluarea puternic-excesiva pe adancimi >20 cm si pe suprafete >0,5 ha se combate prin drenaj
orizontal, udari de spalare (daca regimul pluviometric este deficitar), scarificarea in 2 sensuri,
amendarea cu calcar, fertilizarea organo-minerala si semanatul unor culturi cu crestere rapida
rezistente la saruri.
Exploatarile petroliere care folosesc apa sarata in procesul tehnologic de extragere a
petrolului determina procese de poluare mixta a solului cu petrol si apa sarata. In acest caz
depoluarea trebuie sa ia in consideratie poluantul dominant (petrol, apa sarata) si caracteristicile
fizico- chimice ale solului. In functie de aceste elemente se aplica masurile recomandate mai sus.