Metode concrete de dezvoltare a vorbirii coerente.

Limbajul oral consta in producerea unor semnale verbale sonore perceptibile pentru alte
persoane si receptarea unor asemenea semnale emise de catre altii. Este forma fundamentala
a limbajului fiind utilizata cel mai des. Limbajul oral este prima forma a limbajului care apare in
dezvoltarea ontogenetica, celelalte forme constituindu-se pe baza acesteia. Preşcolarul, prin
intermediul vorbirii, coordonează acţiunile sale cu adulţii, îndeplineşte diferite cerinţe ş.a.
Acestea au loc graţie diverselor tipuri de propoziţii ( simple, dezvoltate cu părţi omogene) şi
frazelor care constituie fondul principal al vorbirii cursive.

După numărul de participanţi, vorbirea cursivă presupune forma dialogată şi monologată.

Dialogul se distinge prin existenţa a doi interlocutori intre care poziţiile de emiţător şi receptor
alternează succesiv. Este o formă de contact social prin mijloace verbale şi neverbale dintre
mai multe persoane. Acestei forme de existenţă a limbii vorbite îi sunt caracteristice întrebările,
legătura prin coordonare a propoziţiilor, frazeologismele etc., cît şi mijloacele neverbale (gest,
mimică). Vorbirea dialogată implică cunoaşterea de către ambii participanţi a situaţiei, a
obiectului despre care se vorbeşte, din care cauză şi este considerată forma cu cel mai inalt
grad al caracterului situational.

Dialogurile dintre cadrele didactice şi copil, prevalînd, de regulă, întrebări din partea adulţilor,
sunt dialoguri euristice, cu scopuri didactice.

Pentru copiii preşcolari apare exteriorizat solilocviul, un dialog cu o persoană imaginară.

Monologul are ca notă definitorie faptul ca un vorbitor se adreseaza unui public mai larg care
ascultă doar. Are un grad de dificultate mai ridicat intrucat eficienţa acestuia e dependentă de
adaptarea conţinuturilor şi a nivelului de accesibilitate al exprimării la caracteristicile auditorului.
El constituie vorbirea cursivă a unei persoane despre ceva sau cineva, avînd drept temei
mijloacele lingvistice. Trecerea de la vorbirea situativă, caracterizată de dialog, la cea
contextuală, care se manifestă sub forma monologului, are loc pe tot parcursul vîrstei
preşcolare. Monologul constituie punctul de plecare pentru desprinderea limbajului interior,
proces ce are loc, în condiţii normale, între 3-5 ani.

Vorbirea cursivă constituie scopul final în munca de dezvoltarea limbajului în instituţiile

preşcolare.

Viaţa preşcolarilor trebuie organizată astfel, încît aceştia să aibă despre ce discuta, să
coordoneze acţiunile în timpul jocului, ale oricărei altei activităţi, fapt ce necesită amplificarea şi
aprofundarea orizontului lor intelectual şi afectiv.
Obiective.
Obiectiv- cadru:
Dezvoltarea vorbirii coerente (dialogate şi monologate)

Obiective operaţionale:
Copilul va putea:

- să înţeleagă întrebările adultului şi să răspundă la ele;

- să formuleze şi să adreseze întrebări;

- să sesizeze, să înţeleagă şi să deosebească diverse forme de exprimări (întrebări, exclamări)

- să întreţină o discuţie;

- să argumenteze anumite fapte;

- să redea conţinutul unor texte literare;

- să descrie detaliat un obiect, personaj, numind particularităţile caracteristice ale acestora;

- să inventeze povestiri (după imagini, conţinutul unor texte, generic, cuvinte-cheie etc.);

- să tragă concluzii la anumite situaţii ş.a.

Metode:
- convorbirea, conversaţia

- povestirea

- naraţiunea sau povestirea creatoare (alcătuirea naraţiunii descriptive şi a celei cu subiect)

- lectura după imagini (tablouri ce reprezintă un obiect, subiecte simple, seriale, peisaje)

- jocul didactic

- înscenările

- explicarea

- explozia stelară ( formularea întrebărilor ) etc.

EXEMPLE

Convorbirea. Ea este una dintre activităţile prin care preşcolarii ajung în situaţia de a se
exprima în mod independent, folosind cuvinte din vocabularul lor activ, în urma unor activităţi de
observare, povestire, jocuri didactice, lectură pe bază de imagini sau în contactul direct cu
animalele şi fenomenele încojurătoare etc.

Caracteristicile:

- este o modalitate complexă de evoluare şi evaluare a limbajului;

- presupune folosirea cunoştinţelor asimilate în activităţi anterioare;

- contribuie în ordonarea şi sistematizarea reprezentărilor despre lumea reală;

- contribuie la exersarea capacităţilor de exprimare; pentru a răspunde corect la întrebări copiii

trebuie să selecteze lexicul adecvat, să utilizeze anumite structuri gramaticale ş.a.

Clasificarea convorbirilor:

1. După scopul didactic:

- convorbiri pentru fixarea cunoştinţelor, realizate după anumite evenimente: excursie, plimbare,
observare etc.;

- convorbiri pentru sistematizarea competenţelor;

- convorbiri de verificare.

2. După tematică:

- teme ce vizează viaţa cotidiană (comportamentul uinei persoane în societate, familie etc.);

- referitoare la natură (animale, plante, anotimpuri etc.);

- teme ce sunt abordate în unele texte literare etc.

Convorbirea propriu-zisă se realizează pe baza întrebărilor succesive din partea pedagogului şi

a răspunsurilor date de către copii. Ea se desfăşoară pe baza unui plan de idei Întrebările
trebuie să vizeze: scopul , conţinutul convorbirii, complexitatea tematicii etc. În grupele mici se
recurge mai des la întrebările reproductive, care solicită în primul rînd memoria ( Cîţi iezi avea
capra ? Ce a făcut lupul?) ca apoi să se treacă la cele productive, întrebări care să facă apel la
gîndirea logică a copiilor (De ce iarna îngheaţă apa ? Ce s-ar întîmpla dacă… ?) Ultimele se
mai divizează în cauzale, relaţionale, ipotetice, condiţionale ce orientează gîndirea spre operaţii
superioare, din care cauză au caracter problematic
Toate acestea conduc la dezvoltarea vorbirii cursive.