Sunteți pe pagina 1din 15

GRĂDINIŢA CU PROGRAM PRELUNGIT „DUMBRAVA MINUNATĂ”

GRUPA: mică B

TEMA DE STUDIU: „CÂND; CUM ŞI DE CE SE ÎNTÂMPLĂ?”


TEMA SĂPTĂMÂNII: „A IEŞIT DIN OU LA SOARE CEL DIN URMĂ PUIŞOR”
TEMA ZILEI: „OCROTIŢI, ÎNGRIJIŢI, PUIŞORII-S FERICIŢI”
SCENARIUL ZILEI
Ziua va începe cu „Întâlnirea de dimineaţă”.Copiii vor intra în sala de grupă încet, păşind pe vârfuri şi sunt invitaţi să se aşeze pe sacii
pregătiţi în „curtea de păsări”. La un moment dat se aude cântecul cocoşului (de la CD player) moment în care educatoarea îi va întreba pe copii
dacă ştiu ce vesteşte cântecul cocoşului (o nouă zi,dimineaţa). După răspunsurile primite se va folosi acest prilej pentru a completa calendarul
naturii, prezenţa şi efectuarea gimnasticii de înviorare. „Activitatea de grup” se realizează prin intermediul jocului senzorial intitulat „Al cui glas
se aude?”(sunetele unor pasări de curte trezite de cocoş), ultimele sunete audiate vor fi cele ale puişorilor de găină.În acest moment educatoarea
va anunţa tema zilei.Se continuă activitatea cu momentul de poveste „Povestea celor cinci puişori”.Educatoarea va povesti folosind gesturi cât
mai expresive şi o mimică adecvată, pentru a da viaţă poveştii, se va menţine contactul vizual cu copiii.Când povestea ajunge la momentul în
care cloşca îşi îndeamnă puişorii să-şi caute singuri hrana educatoarea va opri povestea invitând copiii să se joace jocul „ Râcâim, să vedem ce
vom găsi”(Tranziţia).În timpul jocului fiecare copil va trebui să găsească boabele şi râmele prin râcâirea pământului cu piciorul. Pe picioare
copiii vor avea fixate furculiţe de unică folosinţă.(Mâncarea nu va ajunge pentru fiecare copil).După finalizarea jocului se poartă o scurtă
conversaţie despre cantitatea de mâncare găsită. Concluzia va fi faptul că nici puişorii nu reuşesc singuri să-şi procure cantitatea de mâncare
necesară, sunt mici şi au nevoie de ocrotirea şi iubirea noastră, astfel îi vom ajuta să crească.

Educatoarea îi va invita pe copii la sectoare unde le prezintă materialele de lucru şi anunţă tema „De ce au nevoie puişorii?”.Sectoarele
vor fi următoarele: JR: „Mâncare pentru puişori”, A: „Adăpătoare, hrănitoare pentru pui”, C: „Adăpost pentru puişori”.

După activităţile pe sectoare se va purta o discuţie de grup despre sarcinile realizate de către fiecare grup de copii .În continuare, după o
scurtă pauză, copiii vor primi vizita celor cinci puişori pe care-i vor aşeza în adăpost, îi vor hrăni şi le vor da apă.

La final se va desfăşura activitatea de euritmie pe cântecul intitulat „Puişorii piticului”.


PROIECT DE ACTIVITATE INTEGRATĂ

DATA:

GRUPA: -mică

EDUCATOARE:

TEMA DE STUDIU: „Când, cum şi de ce se întâmplă?”

SUBTEMA: „A ieşit din ou la soare cel din urmă puişor”

TEMA ZILEI: „Ocrotiţi, îngrijiţi , puişorii-s fericiţi”

FORMA DE REALIZARE:Activitate integrată

CATEGORII DE ACTIVITATE:

-Jocuri şi activităţi didactice alese :ALA1

-JR: „Mâncare pentru puişori”

-C „Adăpostul puişorilor”

-A: „Adăpătoare/Hrănitoare pentru puişori”

ALA2: Euritmie: „Puişorii piticului”

-Activităţi pe domenii experienţiale: DLC+DOS: „De ce au nevoie puişorii?” (povestire +activitate practic gospodărească)
FORMA DE ORGANIZARE: frontal, în grupuri mici

TIPUL ACTIVITĂŢII:predare

SCOPUL ACTIVITĂŢII:

Formarea unor deprinderi practice şi gospodăreşti.

Dezvoltarea unor sentimente de responsabilitate, ocrotire şi dragoste faţă de vieţuitoare.

Domenii de dezvoltare și comportamente atinse:

Domeniul A Dezvoltarea fizică, a sănătății și igienei personale


Dimensiunea 1 Motricitate grosieră și motricitate fină în contexte de viață familiare.
Comportament 1.1 Își coordonează mușchii în desfășurarea unor activități diversificate, specifice vârstei.
1.3 Utilizează mâinile și degetele pentru realizarea de activități variate
B Domeniul Dezvoltarea socio-emoțională
Dimensiunea 1. Interacțiuni cu adulții și cu copiii de vârste apropiate.
Comportament 1.3 Inițiază/participă la interacțiuni pozitive cu copii de vârstă apropiată.
Domeniul C : Capacități și atitudini față de învățare
Dimensiunea 1 Curiozitate și inițiativă în învățare.
Comportament 1.1Manifestă curiozitate și interes pentru experimentarea și învățarea în situații noi.
Domeniul D Dezvoltarea limbajului, a comunicării și a premiselor citirii și scrierii
Dimensiunea 1Mesaje orale în contexte de comunicare cunoscute.
Comportament 1.2 Demonstrează înțelegerea unui mesaj oral, ca urmare a valorificării ideilor.
Domeniul E: Dezvoltarea cognitivă și cunoașterea lumii
Dimensiunea 1 Relații, operații și deducții logice în mediul apropiat
Comportament 1.1 Identifică elementele caracteristice ale unor fenomene/relații din mediul apropiat
1.5 Realizează în mod dirijat, activități simple de investigare a mediului, folosind instrumente și metode specifice.
Obiective operaționale:

JR: „Mâncare pentru puişori”-(activ.practic gospodărească)

-să identifice hrana puişorilor (porumbul, ceapa verde);

-să desfacă, cu mâna, boabele de porumb de pe ştiuleţi;

-să macine boabele de porumb cu moara manuală pentru a obţine făină;

-să taie mărunt frunzele de ceapă verde;

-să amestece făina de porumb cu ceapa verde şi apa;

-să coopereze cu colegii pentru finalizarea sarcinilor;

C: „Adăpost pentru puişori” (construcţii)

-să intuiască materialele de lucru puse la dispoziţie;

-să construiască adăpostul prin alăturarea tulpinilor de floarea soarelui ;

-să presare talaj în tot spaţiul din interiorul adăpostului;

-să precizeze utilitatea adăpostului ;

A: „Adăpătoare/Hrănitoare pentru puişori”

-să pregătească materialul de modelat prin frământare;

-să modeleze prin mişcarea circulară a palmelor faţă de planşetă pentru a obţine o bilă;
-să realizeze forma unui mic recipient prin presarea cilindrului din lemn pe bila de argilă;

-să utilizeze obiectele realizate în activitatea de hrănire şi adăpare a puişorilor;

Domeniul Limbă şi Comunicare

-să precizeze personajele principale ale povestirii;

-să conştientizeze semnificaţia cuvintelor „râcâie”, „măciniş”;

-să enumere cel puţin trei tipuri de hrană, din cele cinci, la care s-au gândit puişorii din poveste;

-să identifice motivele pentru care puişorii necesită grijă, ocrotire;

-să răspundă la întrebări de tipul:De ce?, Unde?,Când?;

Domeniul Om şi Societate

-să numească cel puţin două activităţi de îngrijire a puişorilor;

-să manifeste atitudini de îngrijire, ocrotire faţă de puişorii de găină;

-să hrănească puişorii cu hrana potrivită ;

-să aşeze puişorii în adăpost;

-să specifice cel puţin două situaţii în care adăpostul este util;

Activităţi liber alese

-să execute mişcări libere, fără constrângere, pe un fond muzical;

-să se destindă creând o atmosferă de bună dispoziţie;


STRATEGII DIDACTICE:

JOC DE ROL

Metode şi procedee: conversaţia euristica, observaţia, explicaţia, demonstraţia;

Mijloace didactice: ştiuleţi de porumb, săculeţi, moară manuală pentru porumb, frunze de ceapă verde, cuţite de plastic, covăţică de
lemn, tăbliţe, apă.

CONSTRUCŢII

Metode şi procedee: explicaţia, demonstraţia, instructajul verbal, exerciţiul.

Mijloace didactice: tulpini uscate de floarea soarelui, structura adăpostului cu stinghii de lemn, talaj, lopăţele.

ARTĂ

Metode şi procedee: conversaţia, observaţia, explicaţia,demonstraţia.

Mijloace didactice: argilă de modelat cu uscare rapidă, cilindrii mici din lemn, planşete.

DOMENIUL LIMBĂ ŞI COMUNICARE

Metode şi procedee: povestirea, explicaţia, conversaţia euristica, problematizarea

Mijloace didactice: siluete de puişori, furculiţe de plastic, nisip,pământ, boabe de porumb,jeleuri „râme”, săculeţi.

DOMENIUL OM ŞI SOCIETATE

Metode şi procedee: conversaţia euristica, explicaţia, observaţia, activitatea practică;

Mijloace didactice: puişori, toate produsele realizate pe sectoare (făină de porumb, hrănitoare, adăpost).
ACTIVITĂŢI LIBER ALESE –„Puişorii piticului”-euritmie

Metode şi procedee: observaţia, explicaţia,

Mijloace didactice:CD, CD player, măşti de puişori.

EVALUARE: E1-observarea comportamentului copiilor;

E2-prin analiza răspunsurilor copiilor;

E3-prin analiza produselor finite

RESURSE BIBLIOGRAFICE:

„Curriculum pentru Educația Timpurie 2019;

„Bună dimineaţa! Mă bucur că eşti aici”-Manualul cadrului didactic pentru întâlnirea de dimineaţă, Ed.Ro Media,Bucureşti,2004

Laurenţia Culea,Angela Sesovici,Filoftea Grama,Nicoleta Anghel, „Activitatea integrată în grădiniţă”, Didactica Publishing House, 2008

„Repere fundamentale în învăţarea şi dezvoltarea timpurie a copilului de la naştere la 7 ani”,Ed.Vanemonde,Bucureşti,2010


DESFĂŞURAREA ACTIVITĂŢII
STRATEGII DIDACTICE
NR. ETAPELE CONŢINUTUL ŞTIINŢIFIC EVALUARE
CRT. ACTIVITĂŢII METODE MATERIALE FORME
ŞI DIDACTICE DE
PROCEDEE ORGANIZA
DIDACTICE RE
Saci
MOMENT Pregătirea materialelor şi a sălii pentru Instructajul
ORGANIZATORIC desfăşurarea activităţii în condiţii optime. verbal CD player
1. Copiii intră în sală păşind uşor pe vârfuri şi se
vor aşeza pe sacii dispuşi în formă de cerc. CD

Conversaţia CD frontal
CAPTAREA După aşezarea copiilor se realizează „ Întâlnirea Explicaţia CD player E1
ATENŢIEI de dimineaţă”, copiii fiind „treziţi” de cântecul Demonstraţia Calendarul
2. cocoşului.Urmează prezenţa şi completarea exerciţiul naturii E2
calendarului naturii precum şi gimnastica de jetoane
înviorare.

Prin intermediul jocului senzorial „Recunoaşte


pe cine a trezit cocoşul?(audierea unor sunete
3. ANUNŢAREA TEMEI specifice animalelor şi păsărilor domestice) se
ŞI A OBIECTIVELOR face trecerea la anunţarea temei activităţii Cd player frontal
„Ocrotiţi, îngrijiţi, puişorii-s fericiţi!”. Conversaţia E1
„Împreună vom avea grijă de puişorii de găină explicaţia CD
care au nevoie de ajutorul nostru. „Graiul
Cum îi putem ajuta? vom afla din povestea pe animalelor”
care doresc să vă o spun.Povestea se numește
„Povestea celor cinci puişori”.(Anexa 1)
Dacă sunteţi atenţi şi veţi lucra împreună atunci
puişorii vor avea cei mai harnici şi iubitori
stăpâni”.

Le voi spune copiilor povestea fără să le prezint Povestirea


imagini intuitive lăsându-le liberă Explicaţia
4. DIRIJAREA imaginaţia.Pentru menţinerea atenţiei voi utiliza Conversaţia Pământ frontal
ÎNVĂȚĂRII gesturi expresive şi mimică adecvată. Cuvintele Nisip E1
noi „râcâie”, „măciniş”se vor explica pe Furculiţe de
parcursul povestirii. plastic ataşate E2
Povestea va fi întreruptă în momentul în care de
puişorii sunt invitaţi de cloşca mamă să-şi caute încălţămintea
singuri hrana.Le voi explica copiilor regulile Explicaţia copiilor
jocului de mişcare. Demonstraţia Săculeţi
exerciţiul Boabe de
TRANZIŢII: „Râcâim, să vedem ce vom găsi!” porumb
Joc de mişcare. Jeleuri „râme
şi păianjeni”
După acest joc copiii sunt invitaţi să se aşeze şi
să prezinte hrana găsită.(Care intenţionat a fost Conversaţia Imagini
pusă astfel încât să nu ajungă tuturor copiilor). euristică reprezentând frontal E1
Voi continua povestea accentuând obstacolele pe Metoda hrana
care puişorii din poveste le-au întâmpinat în „Explozia puişorilor(din
găsirea hranei. Copiii vor răspunde la întrebările stelară”(adaptată poveste),un E2
de tipul De ce?, Unde?, Ce?, Cum? nivelului de adăpost, vase
Împreună cu copiii se va concluziona faptul că vârstă) pentru hrănirea
puişorii au nevoie de grijă, ocrotire, iubire.De problematizarea şi adăparea
asemenea se vor identifica acţiuni practic puilor etc.
gospodăreşti specifice îngrijirii, creşterii Masa
puişorilor de găină.. luminoasă
Prin intermediul tranziţiei copiii vor trece la
activităţile pe sectoare.

TRANZIŢIE: E1
Conversaţia Pe grupe
Copiii identifică cărui sector îi „aparţin”, Observaţia
OBŢINEREA conform medalionului purtat: Explicaţia
5. PERFORMANŢEI ŞI „După medalioanele purtate,
ASIGURAREA FEED- Găsim locurile noastre E2
BACK-ULUI La sectoare ne-mpărţim
Şi la lucru noi pornim!”

Prezint sectoarele, sarcinile de lucru, activităţile E3


pe care le vor desfăşura copiii la fiecare sector.
Ceea ce vom lucra la fiecare sector ne va ajuta
să învăţăm cum trebuie îngrijiţi puişorii.

Sarcinile de lucru:
E1
Sector Joc de Rol: Conversaţia Ştiuleţi de Pe grupe
Vom pregăti mâncare pentru puişori, astfel: explicaţia porumb
Un grup de copii vor desface boabele de porumb demonstraţia Coşuleţe
de pe ştiuleţi şi vor măcina porumbul, cu moara exerciţiul săculeţ
manuală, pentru a obţine făina de porumb. instructajul Moară
Al doilea grup va tăia mărunt, pe tăbliţe, frunze verbal manuală
de ceapă verde, cu ajutorul cuţitelor de plastic. Frunze de
La final frunzele tăiate le vor amesteca cu făina ceapă verde
obţinută şi puţină apă. Cuţite de
plastic
Tăbliţe E2

Sector Artă:

La acest sector copiii vor modela din argilă ,prin


mişcarea circulară a palmelor faţă de planşetă, E3
pentru a obţine o minge.Vor presa bila cu Conversaţia
ajutorul cilindrului de lemn pentru a obţine o explicaţia
adâncitură rotundă. Formele obţinute se vor pune demonstraţia
la uscat. La final, copiii vor hrăni şi adăpa exerciţiul E1
puişorii folosind aceste produse ale activităţii.

Pe grupe
Sector Construcţii: Conversaţia
Sarcina copiilor la acest sector este de a observaţia
construi,prin alăturarea tulpinilor de floarea explicaţia Covăţică de E3
soarelui, în structura dată, pentru a obţine un demonstraţia lemn
spaţiu închis, adăpost. În interiorul adăpostului exerciţiul farfurii de lut
vor presăra talaj cu ajutorul lopăţelelor.

Înainte de începerea lucrului la sectoare voi argilă


realiza cu copiii cîteva exerciţii de încălzire a explicaţia planşete E1
muşchilor mici ai mâinii. exerciţiul cilindrii din
Pe tot parcursul activităţii voi urmări, trece pe la lemn
fiecare sector în parte oferind sprijin copiilor adăpătoare
care întâmpină dificultăţi în realizarea sarcinilor. model

Rutine: „Doi câte doi/Prieteni buni să fim/Doi Tulpini de E2


câte doi/ La baie noi pornim”. floarea
soarelui-tăiate
La finalul activităţii copiii se vor aşeza din nou Explicaţia la aceeaşi
pe saci şi se vor discuta sarcinile finalizate Demonstraţia dimensiune
precum şi importanţa acestora în îngrijirea exerciţiul Structura
puişorilor. construcţiei E3
Talaj
Apar cei cinci puişori din poveste care au auzit Lopăţele
de hărnicia copiilor şi au venit să fie îngrijiţi şi Conversaţia Roabă mică
iubiţi, dar au adus cu ei şi alţi pui astfel încât euristică
fiecare copil să aibă parte de puişorul său.. Activitate Pe grupe
Copiii vor avea grijă de puişori, îi vor aşeza pe practic
rând în adăpost, le vor pune de mâncare şi le vor gospodărească
6.EVALUAREA da apă. E1

„Piu,piu,piu au şi sosit E2
Puişorii din poveste
Au venit fără de veste
Eu le-am spus că a-ţi lucrat bine Produsele
Să vedem,lor, le convine? realizate de
copii la fiecare
sector
Ei, să nu se certe nimeni
Aveţi toţi un puişor
Rând pe rând îi punem jos Conversaţia
Unde? Unde? În (adăpost). Problematizarea Puişori de
găină(ptr.
Piuiţi atât de tare! Fiecare copil).
Staţi, că vă dăm şi( mâncare) .

După mâncarea gustoasă


Noi, o să vă dăm şi (apă).

Voi discuta cu copiii importanţa folosirii explicaţia frontal


hrănitoarei şi adăpătoarei cu separatoare,
păstrarea curăţeniei din adăpost cu ajutorul
talajului etc.

7.ÎNCHEIEREA
ACTIVITĂŢII TRANZIŢIE: Explicaţia
„Lucrul noi l-am terminat
Să ne punem pe dansat E1
Puişorii-s fericiţi
De noi bine îngrijiţi!” E2

ALAII:
Activitatea se încheie cu activitatea de euritmie
pe melodia „Puişorii piticului”.
Copiii vor fi lăsaţi să execute mişcări sugerate de
versurile cântecului. CD-player E1
La finalul activităţii cloşca mamă le aduce CD
copiilor recompensa, o pungă mare de pop corn, Cloşcă
pentru munca depusă şi dragostea manifestată Pop corn
faţă de puişorii ei.

S-ar putea să vă placă și