INSTALAȚIA DE ANCORARE

Sunt utilizate două modalități de ancorare: ancorarea pasivă și ancorarea dinamică.

Ancorarea pasivă utilizează legături mecanice intre navă și fundul acvatoriului, prin care transmit
fundului forțele ce solicită plutitorul și tind să-l deplaseze. Legătura dintre plutitor și fund formează o linie
de ancorare. Liniile de ancorare sunt formate din: ancore, care se fixează de fund, elemente flexibile (lanțuri
sau cabluri), care transmit forțele de la plutitor la ancoră și elemente de conducere a legăturilor flexibile către
mecanismele și spațiul de depozitare de pe navă (nări de ancoră, stope, vinciuri sau cabestane, puțuri de lanț,
etc.).
Numărul de ancore și dispunerea lor la bord se corelează cu mărimea plutitorului, destinația lui și precizia de
poziționare cerută.

1 – ancoră, 2 – lanț de ancoră, 3 – navă, 4 – ancoră fixă, 5 – geamandură de acostare, 6 – legături (

lanțuri sau cabluri )

Ancorarea dinamică constă in poziționarea plutitorului in raport cu fundul, fără interpunerea unor
legături mecanice intre plutitor și acesta și preluarea tuturor forțelor externe care tind să-l deplaseze.
Preluarea acestor forțe se face exclusiv prin mijloace aflate ia bordul navei:
Ca mijloace active, sunt utilizate propulsoare a căror interacțiune cu apa determină dezvoltarea forțelor
necesare menținerii echilibrului navei de poziționat.
Instalaţia de ancorare are rolul de a asigura legătura dintre navă şi fundul apei. Nava se fixează de
fund cu ajutorul ancorei, prin intermediul lanţului sau parâmei de ancoră, care pot fi ridicate la bord de
mecanismul de ancorare.
Instalaţia de ancorare se amplasează la extremităţile navei, iar numărul liniilor de ancorare şi
dispunerea lor la cele două extremităţi se face după recomandările Societăţilor de Clasificare în funcţie de
zona de navigaţie, tipul şi mărimea navei.
În figură este prezentat modul de amplasare a instalaţiei de ancorare la o navă maritimă de transport.

Ancorarea prova este formată din două linii de ancorare, reprezentate în poziţie de marş.
Elementele liniei de ancorare sunt: ancora (6) amplasată în nara (5), lanţul (4), stopa fixă (2), vinciul
de ancoră (1), tubul de ghidare ( 9), puţul lanţului (10).
În poziţie de marş, ancora are ghearele în exteriorul corpului, iar tija este introdusă în nară. Această
poziţie permite fixarea ancorei de corp prin tensionarea lanţului prin intermediul vinciului de ancoră (1), în
timpul marşului efortul din lanţ fiind preluat de stopa (2) creându-se astfel posibilitatea lansării rapide a
ancorei sub acţiunea greutăţii proprii, prin slăbirea stopei .

Instalație de ancorare prova

Instalația de ancora de la pupa navei consta, in mod frecvent, dintr-o singura linie de ancorare,
compusa din ancora 1 numită si ancora de curent, tija 2 amplasată in nara de ancora 3, lanțul 4, stopa fixa 5,
vinciul de ancora 6, tubul de ghidare 7, puțul de lanț 8.
 Ancora din pupa se amplasează de obicei in planul diametral iar ghearele ancorei se protejează prin
introducerea acesteia intr-o nișa.

Elementele componente ale instalației

Ancore
Au rolul de a fixa capătul legăturii flexibile ( lanţ sau cablu ) de fund.
Cel mai important indicator de performanta al ancorei il reprezintă forța de fixare. Ea depinde de
masa ancorei, de parametrii ei geometrice si de natura solului in care se fixează. Parametrii geometrici mai
importanți, care influențează forța de fixare si diferențiază tipurile de ancore, sunt: numărul si configurația
ghearelor, suprafața acestora, unghiul dintre gheara si tija, etc.
Clasificare:
• grupa I-a: ancore cu gheare fixe, care se fixează, in general, printr-o singura gheara, cu ajutorul unor
dispozitive de amorsare a prinderii de fund
• grupa a II-a: ancore cu gheare articulate fata de tije, care se fixează cu ambele gheare de fund.
• grupa a III-a: ancore cu tija articulata in raport cu ghearele.

Tipuri de ancore

Ancora de tip Hall Ancora de tip Speck Ancora de tip Union

Ancora de tip Danforth Ancora de tip AC14 Ancora de tip Matrasov

La bază, ghearele acestor ancore au unele prelungiri 1, care asigură stabilitatea ancorei fixate, când
forţa care solicită tija se înclină în plan orizontal. Amorsarea prinderii de fund se face prin umerii 2, care, în
deplasare, creează un moment ce roteşte ghearele în jurul bolţului de fixare.

Dintre ancorele de acest tip cea mai frecvent folosita la navele maritime moderne este ancora tip
„Hall”.
Aceasta este o ancora fără traversa alcătuită din:
- inel
 - fus
- doua braţe articulate
- gheare
- contrabratele
- diamantul
- buloanele (şuruburile) de împreunare a fusului cu diamantul
Avantajul principal al acestui tip de ancora îl constituie faptul ca este foarte comoda la manevra
fixându-se foarte simplu la post. La fundarisire sau la virare se exclude posibilitatea încolăcirii lanţului pe fus
sau pe braţe.
Dezavantajul principal al ancorei tip „Hall” consta in faptul ca după fundarisire trebuie tarata pe
fund pana se „agata” si „musca” solul.

Legături flexibile
Sunt elemente care fac legătura între navă şi ancoră.
Se utilizează doua tipuri de legături: lanțuri si cabluri. La adâncimi de ancorare pana la 150 m se
utilizează lanturi care, având greutatea pe unitatea de lungime mare, realizează si o amortizare buna a
oscilațiilor longitudinale ale navei.
Lanţurile se caracterizează dimensional prin calibrul zalei „d” şi prin lungimea sa. De-a lungul
lanţului se montează, din loc în loc, zale demontabile, iar lungimea de lanţ cuprinsă între două zale
demontabile se numeşte cheie de lanţ. Introducerea zalelor demontabile protejează o parte din lanţ deoarece
dacă o za se uzează sau se deformează, se înlocuieşte numai cheia care conţine zaua respectivă.
După poziţiile pe care le ocupă pe lungimea lanţului, cheile de lanţ pot fi:
- chei de capăt: cuprind zale de capăt, zale întărite, zale vârtej, zale obişnuite şi zale de împreunare;
- chei intermediare: cuprind zale obişnuite şi zale de împreunare;
- chei de ancoră: cuprind chei de capăt, zale de capăt, zale întărite, zale vârtej, zale obişnuite şi zale
de împreunare.

Za obişnuită
de vârtej Za de
împreunare Za
Za
de capăt

Chei de lanț
In timpul exploatării, lanţul ancorei trebuie verificat sistematic pentru a exista siguranţa ca zalele nu
sunt crăpate si podurile nu sunt slăbite. Lanţul de ancora nu trebuie folosit daca se constata zale crăpate sau
vreun pod slăbit. Întotdeauna când nava este urcata pe doc, lanţurile se scot din puţuri, se întind pe puntea
docului, se curata de rugina si de vopseaua veche, după care se piturează cu miniu de plumb si apoi se
vopseşte. Este necesar ca la fiecare virare lanţul sa fie bine spălat cu instalaţii speciale de spălare dispuse in
nara ancorei.

Echipament pentru ancoraj

Echipamentul pentru ancoraj constituie partea componenta a instalaţiei de ancorare care este
destinata pentru fixarea, depozitarea si manevrarea ancorelor si lanţului la bordul navei.
Echipamentul pentru ancoraj este alcătuit din:
- nari
- stope
- boturi
 - postamentul ancorei
- puţul lanţului
Narile
Conducerea lanțului din exterior către mecanismului instalației de ancorare si spre locul de
depozitare, se face prin nara de ancora, care unește bordajul cu puntea teuga sau puntea duneta.
In cazul tragerii ancorei la post, tija intra in nara iar ghearele rămân in afara bordajului, fixându-se de
acesta prin tensionarea lanțului.
Nara are o secțiune circulara, iar diametrul si lungimea ei se aleg in funcție de dimensiunile ancorei, așa încât
sa permită introducerea completa a tijei ancorei.
Narile sunt piese din fonta sau din hotel turnat având o forma tubulara cu secţiune circulara sau ovala si
terminate la capete cu cate o întăritura, una care se fixează in bordaj si alta in punte.
Narile sunt dispuse in ambele borduri in aşa fel încât sa permită trecerea libera a lanţului si punerea la post a
ancorelor fara traversa. Narile sunt astfel construite încât sa permită ancorei sa gliseze uşor imediat ce lanţul
a fost eliberat, iar lanţul sa treacă fara efort.
Stopele
Pentru fiecare lanţ sau cablu de ancora sunt prevăzute la bordul navei cate o stopa de punte care
asigura la post sau fixează si opreşte mişcarea lanţului pe timpul manevrei de ancorare sau pe timpul
lucrărilor la lanţ. Stopele de punte sunt dispuse pe traiectoria lanţului de ancora, intre vinci si ancora (nara).
Stopele instalației de ancorare sunt de două categorii :
• stope care asigură montajul: fixează lanțul, transmițând corpului navei forțele din linia de
ancorare, descărcând in acest fel mecanismul;
• stope care fixează ancora la post, înlăturând bătăile ei in nara in timpul marșului.
Din punct de vedere constructiv :
- stopele din prima categorie – numite stope de linie – sunt fixe sau cu lanț,
-stopele din categoria a doua, numite stope pentru ancore – sunt prevăzute cu gheare care se fixează
de lanț si întinzători pentru tensionarea lanțului care se prind de punte direct sau prin lanturi.
Rolul stopelor pentru ancora poate fi îndeplinit de stopele de linie daca, din faza de montaj, se are in vedere o
poziționare a acestora astfel încât ancora sa se fixeze corect pe bordaj.
Stopele de linie, fixe, sunt diversificate din punct de vedere constructiv.
Sunt utilizate mai frecvent stopele cu falcele, care blochează zaua orizontală încadrând-o pe cea verticala
intre doua bare numite falcele,

Stopă cu traversă
1 - talpa stopei, 2 – articulația traversei, 3 - traversă
Stopele de linie cu lanț sunt construite dintr-o bucata de lant, care se fixează cu un capăt de punte iar cu
celalalt, printr-o gheara speciala, de una din zalele lanțului de ancora. Fixarea de lanțul de ancoră este
demontabila.
 Puţul lanţului
Reprezintă locurile unde se depozitează lanțurile de ancora in timpul marșului. Fiecare linie de ancorare are
cate un put de lanț amplasat sub barbotina vinciului sau a cabestanului care manevrează linia de ancorare.
Intrarea si ieșirea lanțului din put se face prin nara puțului de lanț.
Capătul dinspre barbotina al narii trebuie amplasat astfel ca lanțul sa intre si sa iasă corect din barbotina in
timpul manevrei liniei ancorare. In acest scop, capătul puțului se amplasează cat mai aproape de barbotina in
așa fel incat sa se evite bătaia lanțului in nara.
Puțurile de lanț se amplasează la extremitățile navei in afara zonei compartimentelor etanșe care sunt
delimitate de peretele de coliziune, la prova, si peretele de presetupa, la pupa.
Structura navei in zona puțurilor de lanț va fi consolidata pentru a prelua sarcinile locale introduse de
greutatea lanțului.
Forma puțurilor de lanț trebuie sa asigure așezarea ordonata a lanțului astfel încât, la coborârea
ancorei, zalele sa nu se înnoade si sa se blocheze in nara puțului de lanț.
Din acest punct de vedere, se recomanda forme cilindrice sau apropia-te acestora. Capătul lanțului se
fixează in put printr-un dispozitiv numit cioc de papagal, dispus in partea superioara a puțului si care poate fi
acționat din exterior pentru eliberarea la dorința a lanțului.

Mecanismele instalaţiei de ancorare

Au rolul de a realiza manevrare a liniei de ancorare. Mecanismele prin care se manevrează liniile de
ancorare se clasifică astfel:
- după criterii constructive:
1.- mecanisme cu barbotină aşezată în plan orizontal numite vinciuri;
2.- mecanisme cu barbotină aşezată în plan vertical numite cabestane.

- după numărul liniilor de ancorare manevrate:

- mecanisme care manevrează o singură linie de ancorare;
- mecanisme care manevrează două sau mai multe linii de ancorare.
Uzual, cabestanele manevrează o singură linie de ancorare, pe când vinciurile pot manevra una sau
mai multe linii de ancorare.
- după modul de antrenare, mecanismele pot fi:
- cu acţionare prin electromotor;
- cu acţionare electrohidraulică;
- cu acţionare prin maşină cu abur.
- după modul în care se face comanda, mecanismele pot fi:
- cu comandă locală;
- cu comandă de la distanţă;
- cu comandă mixtă.

Funcţiunile mecanismelor care manevrează liniile de ancorare sunt următoarele:

1. lansarea ancorelor cu ajutorul motorului mecanismului sau gravitaţional, cu reglarea vitezei de
coborâre prin frână;
2. staţionarea în ancoră, când barbotina şi frâna mecanismului trebuie să preia forţa din linia de
ancorare;
3. ridicarea ( virarea ) ancorei, care constă din apropierea navei de punctul de ancorare, smulgerea
ancorei şi ridicarea ei la bord;
4. ridicarea simultană a ancorelor de pe liniile de ancorare cuplate la acelaşi mecanism, de la
jumătatea adâncimii de ancorare, în condiţiile în care smulgerea ancorelor s-a făcut succesiv.

Cabestanul – este un mecanism de forţa, care pe lângă virarea lanţului ancorei este destinat si la
întinderea parâmelor de manevra.
El este format dintr-un tambur care se roteşte in jurul unui ax vertical. La partea superioara a
tamburului sunt prevăzute 5-6 locaşuri prismatice in care se introduc nişte bare de lemn denumite „manele”,
cu ajutorul cărora se pune in mişcare cabestanul atunci când se lucrează manual. La baza tamburului exista
una sau doua piese mobile cu rol de opritor, care se numesc castaniete. Acestea permit rotirea tamburului fie
intr-un sens, fie in ambele sensuri, in funcţie de poziţia in care sunt aşezate.
Toate cabestanele care sunt destinate pentru virarea ancorelor au in plus o piesa speciala, o coroana
cu șanțuri de forma zalelor de lanţ, care se numeşte barbotina. Lanţul ancorei se angrenează perfect in
locaşurile barbotinei, astfel ca, in final lanţul se mişca in sensul in care se invarteste barbotina.
 Orice cabestan este dotat cu frâna sau stea de cuplare, cu ajutorul căreia se angrenează sau se
eliberează barbotina. Cabestanele acţionate mecanic sau hidraulic sunt întotdeauna dublate de posibilitatea
acţionarii manuale.

Cabestan

1 - motor de antrenare;
2 - mecanism redactor;
3 – barbotină;
4 – frână;
5 - mecanism pentru acţionarea frânei;
6 - tambur pentru manevrarea parâmelor instalaţiei
de acostare.

Vinciul – este un mecanism de forţa cu

aceiaşi destinaţie ca si cabestanul, cu singura deosebire ca din construcţie este prevăzut cu tamburi si
barbotine care se rotesc in jurul unui ax orizontal.
Vinci de ancorare

Actionarea vinciurilor se poate face electric, hidraulic, cu abur, etc.

În prova navelor vinciurile sunt de obicei duble dispunând de doua barbotine, pentru cele doua
ancore prova si de doi tamburi de capat pentru manevra.
Vinciul de ancora este un reductor special prin care cuplul dezvoltat de motor este transmis la barbotina
asigurându-se viteza impus de manevrare a lantului.