Sunteți pe pagina 1din 6

Clasificarea Zecimală Universală – un instrument de mare actualitate

(CZU vs. vedete de subiect)

Argument. Adevărul este că, în ultimul timp, se vorbeşte şi se scrie foarte puţin despre
CZU. Mai mult decât atât, încă nu avem un manual actualizat de clasificare, deşi
specialiştii de la BCU Bucureşti fac de ani de zile demersuri în această direcţie. În schimb
se vorbeşte mult despre alte metode de relevare a structurii tematice a colecţiilor. În urma
informatizării, vedetele de subiect au câştigat teren în mod spectaculos, cuvântul
RAMEAU este pe toate buzele şi se fac eforturi concentrate de finalizare a traducerii lui,
ceea ce este foarte bine, deşi am impresia că orizontul de aşteptare este supradimensionat.
Mai puţin bine este că CZU pare a fi intrat într-un nemeritat con de umbră. Să fi devenit
rezultatele obţinute prin aplicarea CZU nesatisfăcătoare sau utilizarea mijloacelor tehnice
tot mai performante afectează percepţia asupra acestuia?

În acest context poate fi de mirare că s-au făcut auzite în ultimul timp voci care, mai făţiş
sau mai voalat, sugerează că CZU se apropie de momentul încheierii misiunii sale
biblioteconomice şi că, avâtea alte posibilităţi de configurare tematică a colecţiilor- de la
cuvinte cheie, la vedete de subiect şi termeni de tezaur - potenţate la maximum de
mijloace tehnice performante, se va putea renunţa la operaţiunea de clasificare. Dar cei
care fac astfel de afirmaţii nu sunt dintre clasificatori/indexatori.

Dacă se va renunţa la CZU sau nu – iată un mod de a pune problema care cere ca răspuns
profeţii biblioteconomice şi nu doresc să mă hazardez în astfel de aprecieri (să ne
amintim câte pasiuni inutile s-au consumat pe tema dispariţiei sau nu a cărţii). Ceea ce
vreau este doar să scot în evidenţă, prin comparaţie acolo unde se poate, câteva trăsături
ale CZU care, în opinia mea, fac ca aceasta să fie un instrument inegalabil de structurare
tematică a unei colecţii.
Mai trebuie să precizez, din start, că ideea existenţei unei relaţii de concurenţă sau
excludere între CZU şi celelalte forme de indexare mi se pare incorectă. Ele coexistă şi se
completează reciproc în avantajul utilizatorilor bibliotecii nu numai pentru că este
aproape imposibil să ierarhizezi impecabil un domeniu atât de dinamic cum este cel al
cunoaşterii umane, sau pentru că, de la căderea zidurilor turnului Babel, orice încercare
omenească de a găsi limba perfectă pare inevitabil sortită eşecului - vezi şi lucrarea lui
Umberto Eco, “În căutarea limbii perfecte” (Editura Polirom, 2002), ci şi pentru că omul,
oricât ar vrea, nu este perfect în acţiunile lui, şi cele mai performante metode sau
instrumente sunt, până la urmă, la mâna unui bibliotecar, adică a fiecăruia dintre noi.
Existenţa mai multor căi de căutare nu face decât să crească şansele de a găsi răspunsurile
căutate. Echilibrul este fragil pentru că prea multă informaţie (nesistematizată suficient),
se întâlneşte, ca efect, cu lipsa de informaţie
Opinia conform căreia s-ar putea renunţa la CZU, raportat la mijloacele compensatorii
existente în acest moment, mi se pare a fi, la rândul ei, o greşeală, dovada unui entuziasm
juvenil în faţa aparentei accesibilităţi a căutării cărţilor după cuvintele – ce prietenos faţă
de indicii CZU, nu-i aşa? Dar terenul de comparaţie real este cel al rezultatelor obţinute
în urma căutării. Se prea poate, cred, ca la conturarea acestei opinii să fi contribuit nu
atât cunoaşterea calităţilor sau imperfecţiunilor CZU, cât posibilele şi probabilele scăderi
manifestate de-a lungul timpului în utilizarea lui de către noi, bibliotecarii clasificatori,
inclusiv modul în care au fost aplicate sau nu modificările şi aducerile la zi ale sistemului.
De foarte multe ori, şi s-ar putea ca acesta să fie şi cazul CZU, problema cea mai mare nu
este a instrumentelor folosite, ci a modului în care sunt ele folosite.
Evident că opiniile cuprinse în acest material se bazează, cum ar putea fi altfel?, pe
experienţa personală de clasificator, şi pe observarea unui complex de situaţii din
biblioteca în care lucrez, însă, poate şi datorită perioadei extrem de uniformizante pe care
am străbătut-o cu toţii, nu văd nici un motiv pentru care noi am fi constituit o excepţie.

Puţină istorie. Dacă ne întoarcem în timp, înainte de introducerea tehnicii de calcul în


biblioteci, orice bibliotecă avea în mod obligatoriu un sistem de cataloage pe fişe, din
care nu putea lipsi Catalogul sistematic. Cu etichetele de sertar şi fişele divizionare
adecvate, era un instrument redutabil de căutare. Dar, trebuie să recunoaştem că şi atunci
se manifesta o preferinţă evidentă pentru catalogul alfabetic pe autori şi titluri de lucrări
anonime sau pentru catalogul de titluri, dacă nu cumva de-a dreptul raftul cu cărţi în
condiţiile existenţei unei dispuneri sistematico-alfabetice a fondului. Căutările laborioase
nu par să fi fost niciodată, un punct forte al bibliotecarilor de la secţiile de împrumut. Sau
poate că asta este o optică de clasificator căruia i s-a întâmplat să aibă uneori un
sentiment neplăcut că munca lui nu este cunoscută şi nici valorificată suficient, că felul
în care este ea percepută depinde de cunoştinţele şi abilităţile de căutare ale celorlalţi
bibliotecari. Partenerul de dialog al clasificatorului era bibliotecarul care se ocupa cu
întreţinea cataloagelor sistematice, activitate extrem de laborioasă de altfel, dar cât
cunosc despre clasificare cei care nu clasifică, este greu de apreciat.

Dar, mergând mai departe, bazele de date electronice au început să se constituie,


cataloagele pe fişe au fost îngheţate. În acest moment, în absenţa unor instrumente
ajutătoare şi sedus definitiv de rapiditatea obţinerii de rezultate după cuvinte cheie şi
vedete de subiect, bibliotecarul de la relaţii cu publicul a abandonat cu totul căutările
după CZU. Faptul că informaţia ar fi putut fi mai completă nu a mai fost sesizat în
absenţa căutărilor multiple şi comparaţiei rezultatelor. Iar din punctul de vedere al
cititorilor, un om ferm, manevrând cu aplomb tastatura unui calculator, poate genera un
sentiment puternic de încredere.

Totuşi, rămâne înterbarea:


De ce este puţin folosită CZU ca mijloc de căutare în bazele de date?
Să trecem peste motive evidente cum ar fi: CZU nu este un instrument prea prietenos, în
absenţa unui index alfabetic adecvat poate fi chiar ostil, cere timp şi efort de învăţare
continuă şi o disciplină riguroasă a gândirii. Comparativ cu vedetele de subiect evident e
mai simplu să găseşti sau să-ţi închipui că ai găsit un cuvânt potrivit la tema dată decât un
indice CZU. Asta în ceea ce priveşte bibliotecrii. Pentru cititori nici nu se pune problema
decât în cazul unor căutări asistate, însă cititorul va apela la serviciile bibliotecarului
numai dacă acesta reuşeşte să-şi creeze o imagine de profesionist competent şi serviabil.
Clasificatorii, la rândul nostru, trebuie să ne asumăm măcar în parte responsabilitatea
slabei percepţii a CZU, pentru că s-ar putea foarte bine ca rezultatele prestaţiei noastre să
nu fi fost întotdeauna convingătoare şi astfel să nu-i fi pus în valoare calităţile.
Inconsecvenţa, superficialitatea sau erorile pot duce la erodarea încrederii în eficienţa şi
utilitatea sistemului. Pentru că, repet, instrumentele pot fi oricât de performante, că tot
mintea şi mâinile care le folosesc sunt hotărâtoare. Dar problema aceasta nu este numai a
CZU, ea se pune la fel de acut şi pentru indexare. Singura diferenţă este impresia de
accesibilitate. Ca o paranteză, nimeni nu-i poate cere clasificatorului/indexatorului să fie
infailibil. Totuşi, pentru a fi un bun clasificator este nevoie, pe lângă cunoştinţe
biblioteconomice adecvate, de o cultură generală remarcabilă (nu neaparat ca
adâncime, ci ca arie de cuprindere), o disciplină intelectuală deosebită, o capacitate
bună de a stabili conexiuni; trebuie multă consecvenţă, respectarea cu sfinţenie a
convenţiilor odată asumate, buna cunoaştere a fondului bibliotecii, o curiozitate
înnăscută, ţinerea la curent cu noutăţile în domeniul cunoaşterii, chiar dacă superficial,
la nivel de almanah - memoria bună este un avantaj. Nimeni nu poate cere
clasificatorului să ştie totul despre toate, dar este obligatoriu să ştie suficient ca să-şi
poată identifica şi recunoaşte propriile limite culturale, ca să poată apela la mijloacele
performante de căutare pe care le are acum la dispoziţie, sau la specialişti în domeniu
când este cazul, pentru că nu este ruşine să întrebi ci este ruşine să te mulţumeşti cu
“las’ că merge şi aşa” sau, mai rău, să ai impresia că le ştii pe toate. Şi mai trebuie
timp, pentru că experienţa acumulată va potenţa din plin toate aceste calităţi.
Niciodată subiectivitatea clasificatorului nu va putea fi făcută să dispară cu desăvârşire,
dar ea este suportabilă doar între anumite limite de toleranţă. Clasificatorul trebuie să
fie conştient că indicele CZU pe care îl atribuie unei cărţi se adresează de foarte multe
ori unei persoane cu mult mai instruite în acel domeniu. Într-un sens, clasificatorul, prin
calitatea muncii lui, este un creator indirect de imagine pentru bibliotecă şi poate să-i
aducă acesteia un plus de prestigiu.
Modificările substanţiale, relativ frecvente, survenite de-a lungul timpului în configuraţia
CZU şi, mai ales, efectele lor concrete la nivelul bibliotecilor, nu au fost nici ele de
natură să-i consolideze imaginea. În cazul cataloagelor tradiţionale, pe fişe, aceste
schimbări au fost puse în evidenţă în mod global, prin repoziţionarea adecvată a fişelor
respective şi prin fişe de trimitere, fără să se poată face corecturi punctiforme, aşa că, în
acest moment, pe bazele de date care sunt în curs de constituire, trebuiesc operate
permanent echivalări de indici CZU, echivalări pe care puţini bibliotecari sunt abilitaţi să
le facă. Acest fapt îngreunează căutările după CZU, dar în timp şi cu grijă, problema
poate fi remediată. Pe un fondul de documente integral cuprins în bazele de date,
modificările CZU nu mai constituie o problemă, dată fiind oportunitatea schimbărilor
globale.
Mai putem adăuga că, deşi programele dedicate oferă, de regulă, posibilităţi multiple de
căutare pe bazele de date CZU: după valoare exactă, cu trunchiere, cu filtru şir, sunt
situaţii în cazul indicilor compuşi/complecşi când trebuie multă dibăcie pentru obţinerea
de liste corespunzătoare. Din punct de vedere al configuraţiei bazei de date de indici
CZU, trebuie spus că, dată fiind structura complexă a indicilor utilizaţi (şiruri combinate
de cifre, caractere speciale, litere), se pare că este imposibil de găsit un algoritm care să
realizeze înşiruiri sau grupări care să reflecte cât de cât logica internă a structurii CZU,
ceea ce ar uşura considerabil eforturile de căutare, măcar prin stabilirea de vecinătăţi.
Tezaurele de termeni, indexul alfabetic adecvat sau, de ce nu, găsirea unei forma de
înglobare a tabelelor CZU, pot rezolva aceastroblemă, dar nu integral.
Rezumând, în virtutea legii efortului minim, este mai uşor de căutat după cuvinte decât
după coduri numerice care presupun cunoaşterea convenţiilor. Corolar: clasificatorul
rămâne cel mai bun căutător pe bazele de date de indici CZU.
Avantajele evidente. Vedetele de subiect nu rezolvă problema ci o mută în terenul şi mai
dificil de controlat al limbajului. Unul dintre cele mai mari avantaje ale Clasificării
Zecimale Universale e natura ei proteică. Dată fiind existenţa tabelei principale şi a celor
de indici auxiliari comuni şi speciali, prin indicii CZU atribuiţi unei lucrări se pot da
informaţii privind conţinutul în primul rând, dar, dacă trebuie, ei ignoră conţinutul
propriu-zis şi dau informaţii asupra apartenenţei lucrării, cum este cazul literaturii unde
se scoate în evidenţă cărei literaturi aparţine, cărui gen literar şi se dă până şi informaţia
dacă este vorba sau nu de o traducere şi dacă da, în ce limbă este efectuată. De asemenea,
fără nici un pericol de confuzie, prin indicii auxiliari comuni de formă (Tabela Id)
înglobaţi în structura indicilor compuşi, se dau informaţii asupra formei de prezentare a
documentului şi a structurării materialului (începând de la forma şi prezentarea fizică,
metoda de editare, stadiul de pregătire, nivelul adresabilităţii etc. până la precizarea
faptului că avem de a face cu un dicţionar, manual, document separat, surse istorice etc.).
Orice tentativă de a exprima o asemenea diversitate de informaţii prin intermediul
cuvintelor utilizate într-un acelaşi câmp duce la rezultate discutabile. Celelalte metode de
descriere a conţinutului sunt mai “specializate”. Fie, de exemplu, vedetele de subiect,
care sunt destinate scoaterii în evidenţă a chestiunilor de conţinut. Parcurgând bazele de
date ale altor biblioteci am întâlnit abordări variate. De exemplu, am văzut folosită vedeta
de subiect “carte veche” pentru chiar cartea veche care avea conţinut religios, ştiinţific
etc. În ideea că unei lucrări dedicate studiului cărţii vechi, sau unui catalog i se atribuie o
aceeaşi vedetă, la o care după “carte veche” se obţine o listă deosebit de eterogenă, la fel
pentru “manuscris”, “literatură engleză” care aduce în aceeaşi listă lucrările de critică şi
istorie literară cu toate producţiile respectivei literaturi. A încerca să construieşti în
câmpul vedetă de subiect o desfacere în cuvinte a indicelui CZU atribuit nu face decât
mute problema, cum am mai spus, pe terenul limbajului, care e mult mai greu de
controlat şi de cele mai multe ori, prea multă informaţie se echivalează cu lipsă de
informaţie.
Până în momentul de faţă CZU este imbatabilă la gruparea lucrărilor. Când pun un indice
de clasificare, pun simbolul unui domeniu al cunoaşterii, cu toate sinonimele care există
pentru termenul respectiv, cu toate variaţiile regionale care există pentru termenul
respectiv, cu toate echivalenţele, în toate limbile pământului, care există pentru termenul
respectiv. Limbajul cifrelor este un limbaj universal. Fără a cunoaşte limba, un
clasificator poate realiza bibliografii pe domenii dacă lucrările sunt clasificate într-un
sistem cunoscut. În schimb, la căutările după vedetele de subiect dicţionarele sunt
obligatorii.
În aceeaşi idee, cările trunchiate după indicii CZU dezvoltă arbori bine structuraţi
compleţi, lucru greu de obţinut cu celelalte metode de căutare.
Să nu uităm că CZU oferă şi nişte jaloane, foarte comod şi uşor de urmat, de aranjare
sistematico-alfabetică a fondului, intrând, prin trunchiere, în compoziţia cotelor
sistematico-alfabetice.
Sigur că, la o primă şi superficială vedere, oricine poate căuta o carte după cuvinte, dar
nu şi după indici CZU. S-ar părea că nu e chiar aşa. În realitate demersul intelectual este
acelaşi şi tot trebuie cunoscut şi aplicat impecabil un set de reguli şi convenţii, trebuie să
alegi tot timpul între sinonime, forme de singular-plural, articulat-nearticulat etc. etc. etc.
Efectele informatizării asupra operaţiunii de clasificare.
Inevitabil, vorbind despre situaţia receptării CZU, deja au fost atinse probleme legate de
posibilele implicaţii ale informatizării în acest domeniu.
Iată câteva chestiuni în primul rând de ordin practic: posibilităţile de stocare a
informaţiilor şi rapiditatea regăsirii lor, accesul la alte baze de date şi bazele de date
comune e de sperat că vor face posibilă acea atât de dorită uniformizare în clasificare,
făcând să dispară abordarea clasificării prin prisma dimensiunii colecţiilor precum şi
“derapajele” locale în clasificare. Modificările CZU nu vor mai constitui o problemă, ele
putând fi implementate rapid pe întreaga bază de date. În mod sigur cercetarea continuă a
bazelor de date va aduce un plus de rigoare şi consecvenţă în activitatea de clasificare,
eventualele erori fiind mult mai uşor de depistat şi corectat. Multiplele forme de căutare
fac totuşi inutilă folosirea semnelor auxiliare comune în multe cazuri, semnul “+” poate
fi practic substituit prin folosirea succesivă a indicilor de sine stătători şi a operatorului
logic “şi”, în ceea ce priveşte semnul de extensie “/” domeniile intermediare sunt
imposibil de pus în evidenţă aşa că este preferabil să fie menţionaţi explicit. Sunt puse în
discuţie, de fapt, semnele care au fost generate de necesităţile întreţinerii catalogului
sistematic pe fişe.
Desigur că nu vom clasifica niciodată de dragul clasificării, iar această procedură merită
menţinută doar atâta timp cât îşi demonstrează utilitatea. Poate că acum, într-adevăr,
biliotecile fiind în plin proces de informatizare, CZU nu se bucură de imaginea pe care o
merită cu adevărat. Chiar dacă, aşa cum s-a sugerat, ar putea fi înglobată în faţa ascunsă a
programelor, pentru că este un instrument prea specializat şi totul trebuie să fie „cât mai
prietenos”, ideea de a renunţa la CZU este cel puţin prematură şi nu ştiu cum trebuie să
ne gândim la beneficiile pe care le aduce pentru că numai absenţa lor ar putea să ne facă
să le valorizăm pe deplin. Cu alte cuvinte, ca în bancurile seci: se poate renunţa la CZU,
dar ar fi păcat.
Şi pentru că tot a fost leit-motivul acestei lucrări, închei spunând că orice instrumente am
avea la îndemână, în absenţa unor bibliotecari care să le folosească cu competenţă ele
sunt ca şi inexistente.

Ioana Dragotă, bibliotecar

Bibliografie:
* * * Clasificarea Zecimală Universală : ediţie medie în limba română . – Bucureşti :
Biblioteca Naţională a României, 1997-
Eco, Umberto. În căutarea limbii perfecte. – Iaşi : Polirom, 2002
Gadamer, Hans-Georg. Adevăr şi metodă. – Bucureşti, Teora, 2001
Horvat, Săluc. Bibliotheca septentrionalis : o publicaţie bibliologică de prestigiu [în
Bibliotheca Septentrionalis : buletin semestrial. – an 12, nr.2(23), p.3]
Horvat, Săluc. Introducere în biblioteconomie. – Bucureşti : Grafoart, 1996
Richter, Brigitte. Ghid de biblioteconomie. – Bucureşti : Grafoart, 1995

Rezumat
The Universal Decimal Classification – An Instrument of High Present Interest
The aim of this work is to evaluate te UCD’s performances related to the other means of
thematic description of the collections, to determine the influence of the computerizatoin
impact on the UCD’s usage and that have led to the UCD’s apparent cast into a shadding
cone.