Capitolul 6.

Grupurile de societăți

6.1 Noțiune, voință și interes

Noțiune
Grupurile de interes presupun o societate dominantă și una sau mai multe societăți
controlate prin legături juridice sau faptice care permit societății dominante să impună
strategia proprie și comportamentul economic al societăților controlate, prin conducerea și
controlul asupra acestora și prin unitatea de decizie1.
Grupul de societăți poate primi calificarea juridică de universalitate de fapt, respectiv de
patrimoniu de afectațiune al societății dominante, dar din punct de vedere economic, grupul
de societăți este titularul unei întreprinderi complexe care constă în afacerile societăților din
grup, pe care societatea dominantă le controlează.
Legătura dintre societatea mama si filialele sale, precum și cele dintre societățile care
trebuie să își consolideze conturile sunt date de controlul exercitat de societatea dominantă
asupra societăților din cadrul grupului. Ceea ce poate să difere de la un grup la altul sunt doar
modul de obținere și mijloacele de exercitare a controlului.
Pe de altă parte grupul de societăți este o singură entitate economică pentru creditori,
pentru că este un singur risc de insolvabilitate pentru aceștia. Toate reglementările românești
sau europene, relative la grup și la obligațiile aferente grupului se bazează pe ideea de risc.
Ceea ce caracterizează orice grup este controlul exercitat de societatea dominantă sau
acționarul dominant asupra societăților din grup și riscul unic al activității derulate de grup.
Un grup poate fi organizat ca o piramidă care are la vârf acționarul sau societatea
dominantă și care are la nivelurile inferioare subsidiarele societății dominante ori societățile
controlate indirect de acționarul dominant printr-un lanț de subsidiare sau poate avea formă
radiantă, în centru fiind plasată societatea dominantă care controlează societățile ce
gravitează în jurul său. Subsidiarele sunt controlate direct de societatea dominantă, dar în
relațiile dintre subsidiare nu există o relație de control direct sau subordonare economică, ci o
relație de coordonare în vederea atingerii obiectivelor comune și a executării strategiei
societății dominante.
Schema piramidală sau și cea radiantă deși pare destul de simplă, nu este deloc așa
întrucât în realitate, între societățile din grup se leagă relații de participație încrucișată sau de
control comun, raporturi contractuale de dependență, filiale sau societatea dominantă însăși
au sedii secundare, etc.
Grupul de societăți este format din două sau mai multe societăți teoretic autonome, dar
supuse în fapt unei singure direcții economice și financiare. Grupurile de societăți sunt
structuri societare atipice și dinamice, ele pot apărea într-o varietate de forme iar componența
lor se poate schimba frecvent. De cele mai multe ori societatea dominantă din cadrul grupului
îmbracă forma unei societăți de tip financiar, care este controlat de un holding financiar.
Societatea financiară de control are ca obiect participarea la nașterea sau funcționarea
societăților din componența grupului, prin deținerea unor pachete de acțiuni sau de voturi
care îi asigură controlul societății subsidiare. În acest caz vorbim despre un control
acționarial. Dominația grupului de societăți se poate realiza și pe cale de control managerial.
Acest tip de control se poate realiza fie indirect (organul de administrare a societății dominate
primește sarcina, delegată de grup, de a administra societățile componente) fie direct
(societatea dominantă își asumă, ca activitate proprie, sarcina administrării societăților
componente).

1
Piperea, G., op.cit., p.363
46
 În limbaj curent, se face deseori confuzie între noțiunile de grup de societăți și de
holding. Cele două noțiuni sunt fundamental diferite. Holdingul este societatea dominantă a
grupului care exercită asupra societăților din grup un control acționarial, Deci holdingul este
o societate membră a grupului, și nu grupul însuși. Holdingul trebuie să asigure o politică
comună de dezvoltare a grupului, fără a pierde controlul exercitat asupra societăților din
portofoliu. Atribuțiile sale sunt numeroase: trasarea politicii de grup, fixarea de obiective,
planuri pentru extinderea grupului, achizițiile centralizate, etc. Astfel autonomia societății
controlate scade în fața intereselor grupului.
Grupul de societăți ca entitate colectivă poate fi analizat formal, ca o totalitate a
societăților comerciale cu personalitate juridică ce constituie grupul, sau din punct de vedere
economic, ca o întreprindere complexă care își desfășoară activitatea prin intermediul
societăților ce fac parte din grup, în conformitate cu interesul societății dominante.
Există multe avantaje care justifică constituirea grupului de societăți:
- managementului riscului mai facil și mai eficient întrucât organizarea permite alocarea unei
activități către o entitate cu personalitate juridică proprie al cărei insucces ar urma să se
limiteze la acea entitate;
- finanțarea afacerilor este mai facilă, întrucât grupul este mai credibil și mai solvabil decât
membrii grupului luați individual;
- transferuri facile de resurse de orice natură (umane, logistice, tehnice, financiare) în cadrul
grupului, etc.
De asemenea, existența și activitatea grupului de societăți presupune și anumite
dezavantaje sau riscuri:
- acționarii minoritari sunt obligați să pună în practică strategia societății dominante, nu pot
controla modul în care este valorizat pachetul lor de acțiuni, nu pot influența procesul
decizional impus de societatea dominantă;
- riscul poate trece si la partenerii de afaceri întrucât unele societăți doar par solvabile fiind
parte dintr-un grup, dar în realitate nu sunt.
Grupul de societăți, în sine, nu are personalitate juridică, și deci nu e parte propriu zisă
în contract, ori nu poate fi supus procedurii insolvenței. Cu toate acestea, băncile calculează
riscul de expunere relativ la întregul grup. Chiar și legislația contabilă și cea fiscală, precum
și cea privitoare la concurență văd grupul de societăți o entitate distinctă de societățile
componente care trebuie să țină o contabilitate consolidată, un risc fiscal unic, etc.

Voința societății dominante și voința societăților controlate

Grupul de societăți este un ansamblu de structuri, în principiu independente juridic, dar
plasate sub dominația economică a uneia dintre ele, care asigură unitatea de voință și scop a
grupului.
Societatea comercială are o voință proprie pe care și-o exprimă prin reprezentanții săi
legali. Această aserțiune este valabilă și în ceea ce privește o societate membră a unui grup de
societăți. Deși grupul trebuie să fie coerent din punct de vedere organizațional și financiar,
societățile controlate urmând direcțiile fixate de societatea dominantă, totuși puterea de
decizie nu trebuie să se concetreze în mânile unei singure persoane, pentru ca autonomia
societăților controlate să se poată menține.
Adunarea generală a acționarilor este organul deliberativ al societății, în care se
formează, în principiu, strategia și liniile directoare ale voinței societății și se exercită un
control primordial al activității managerilor societății.
Managerii și administratorii gestionează afacerile societății. Ei asigură funcționarea
societății și execută deciziile AGA, sau după caz ale consiliului de administrație. Managerii
sunt purtătorii voinței societății, aceștia sunt îndrituți la orice act juridic sau operațiune
47
necesară aducerii la îndeplinire a obiectului de activitate al societății. Societatea își exprimă
în câmpul relațiilor juridice o voință proprie, voință care se formează și se afirmă în
conformitate cu strategia și liniile directoare ale afacerilor dese, în principiu, în adunările
generale, dar care este exercitată de organele societății. Practic, voința manifestă organelor
societății este voința societății.
În cazul grupului de societăți, reprezentanții societății controlate sunt, de multe ori
angajați ai societății dominante sau a unor alte societăți din grup și nu fac altceva decât să
impună societăților voința societății dominante. Voința societății dominante este transportată
de acești manageri în relațiile juridice contractuale ale societăților controlate. Astfel,
contractantul terțului nu mai este în mod real societatea controlată, ci societatea dominantă,
iar în relațiile societăților din cadrul grupului voința conractuală este una singură, cea a
societății dominante.
În mod tradițional, grupul de societăți este tratat ca o realitate faptică, fără consecințe
juridice, fiecare societate din grup fiind văzută distinct, ca persoană juridică separată de
asociații săi. Controlul pe care îl exercită societatea dominantă asupra societăților controlate
face ca acestea să nu poată exprima decât rareori o voință proprie care să le permită să intre în
circuitul juridic civil în mod independent. Societățile controlate nu fac decât să urmeze și să
ducă la îndeplinire directivele, strategia și politica societății dominante, care pun în practică
interesele sale și a grupului, și nu neapărat interesele societății controlate.
De multe ori societatea dominantă contractează direct acorduri care obligă și societățile
pe care le controlează sau determină societatea controlată să încheie contracte cu societățile
din grup, să achiziționeze mărfuri si sau servicii numai de la anumite societăți, ori să vândă
doar anumitor societăți. Astfel pare firesc să afirmăm că într-un contract în care aparent este
parte societatea controlată, în realitate este societatea dominantă, întrucât manifestarea voinței
proprii a societăților controlate este substituită de voința societății dominante, care poate
impune acestora să încheie acte juridice intra-grup cu terții, în conformitate cu propria
strategie.

Interesul grupului și interesul societăților controlate

Relațiile de subordonare ale societăților din grup față de societatea dominantă pot crea
un dezechilibru important intre interesele societății dominante și interesele societăților din
grup. De aceea problematica grupurilor, recunoscute ca mijloace legitime de organizare a
afacerilor necesită soluții la două probleme fundamentale, inerente grupului: asigurarea
transparenței structurii și legăturilor intra-grup şi asigurarea unui echilibru între interesele
societății dominante și ale grupului în ansamblu, pe de o parte, și interesele societăților din
grup pe de altă parte.
Ca instrument eficient de creștere a transparenței, se pune un accent deosebit în ultima
perioadă pe guvernarea corporatistă a societăților comerciale. Înțeleasă ca modalitate de
conducere și control a societăților comerciale, dar și ca mod de stimulare a competitivității
acestora și de moralizare a activității lor, guvernarea corporatistă este cu atât mai importantă
în contextul grupurilor de societăți cu cât forța economică și influența socială, culturală sau
politică a acestora sunt într-o asemenea măsură de mari încât pot subordona chiar interesele
naționale ale unor state.
Relațiile de grup, mai exact controlul, se exprimă atât în forma controlului direct, care
este un control oficial, transparent,cât și a celui indirect, care este de regulă un control
clandestin, în urma căruia deținătorul oficial al dreptului de control diferă de persoanele fizice
sau agenții economici care dețin puterea reală de exercitare a influenței determinante.
Guvernarea corporatistă, care face din transparență principalul scop, nu își găsește
aplicarea în cazul controlului indirect, neoficial sau clandestin.
48
 Fenomenul globalizării a determinat apariția grupurilor multinaționale, supranaționale
sau transnaționale denumite și megacorporații. În Romaânia aceste grupuri dețin peste două
treimi din economie. Forța la nivel mondial și impacul lor socio-cultural sau chiar politic au
făcut din grupurile de societăți principalii actori ai lumii postmoderne.
Dacă societatea controlată este importantă pentru economia locală și are și acționari
minoritari, se pot pune probleme complicate de compatibilitate a interesului grupului cu
interesul social sau național, care nu mai este doar un interes al acționarilor majoritari, ci și al
acționarilor minoritari, precum și al acționarilor indirecți, denumiți de legislația străină
stakeholders cum sunt creditorii, salariații, statul, comunitatea locală, etc.
Pe de altă parte concilierea între interesele grupului de societăți în ansamblu și
interesele proprii ale filialei, care trebuie protejate, mai ales daca filiala are acționari
minoritari. Administratorii filialei trebuie să apere interesele filialei contra oricărui abuz de
majoritate sau contract lezionar încheiat în favoarea societății dominante. Ca soluție generală,
contractele prin care se derulează afacerile impuse societăților controlate de către societatea
dominantă ar putea fi atacate de acționarii minoritari, pe motiv de inexistență totală a
consimțământului societății la care ei dețin acțiuni sau pentru cauză ilicită ori pentru abuz de
putere economică.

6.2 Răspunderea
În mod normal, o societate comercială răspunde față de creditori cu propriul patrimoniu.
Cu toate acestea, complexul întreprinderii derulate de grupul de societăți prin societățile
controlate poate ridica problema extinderii la societatea dominantă a răspunderii pentru
faptele licite sau ilicite, ale societăților din grup. Principiul prelevanței economicului asupra
juridicului permite străpungerea vălului corporatist - piercing the corporate vail, adică
înlăturarea aparentei personalității juridice în teoria societății fictive și răspunderea societății
dominante pentru societățile din grup.
Pentru a reduce aceste riscuri, sau pentru a reduce întinderea acestei răspunderi,
societatea dominantă recurge uneori la transferul unor afaceri către unele dintre societățile
controlate, prin care în mod evident afacerile vor fi derulate în continuare de societatea
dominantă, dar în mod indirect. Dar ceea ce est este important este că societatea controlată nu
va avea niciodată suficient patrimoniu pentru acoperirea întregii mase credale. De cele mai
multe ori societățile controlate de societatea dominantă nu au un patrimoniu propriu,
resursele lor financiare fiind asigurate de societatea dominantă.
Societatea fictivă este o societate comercială care, deși aparent are personalitate
juridică,în realitate datorită simulației, fie confuziei de patrimonii dintre societate și asociații
ei, are o persoanlitate juridică precară, sau chiar falsă.
Regula piercing the corporate vail, introdusă de Legea societăților comerciale la
modificarea din decembrie 2006, este o formă specială de aplicare a teoriei societății fictive.
Regula impune că asociații care în mod normal răspund în limita aportului la capitalul social,
să răspundă în anumite situații în mod nelimitat și solidar.
În cazul grupului de societăți, confuzia de patrimonii duce la situația în care societățile
componente nu mai sunt propriu zis independente, ci sunt simple instrumente menite să
realizeze interesul grupului. De multe ori, societățile din cadrul grupului au aceeași
administratori, efectuează prestații fără echivalent, sau întrețin relații juridice sau financiare
anormale ce denotă confuzia de patrimonii.
În jurisprudența CEDO și CJUE, regăsim spețe în care încălcarea normelor legale ce țin
de ordinea publică de direcție, de ordinea publică economică de protecție sau drepturi ale
omului, grupul de societăți este considerat drept o singură entitate juridică, având o singură
voință și o singură personalitate juridică.
49