5.

3 Funcționarea societăților comerciale

Societățile comerciale, care sunt persoane juridice de tip asociativ pot fi analizate, sub
aspectul liniilor esențiale ale organizării și funcționării lor pornind de la modelul societății pe
acțiuni.
Infrastructura societății comerciale pe acțiuni, organizare și funcționarea sa, se
coagulează în jurul principiului separației de competențe între elementele structurii sale
funcționale. Adunarea generală a acționarilor, administratorii și cenzorii sau auditorii interni
sunt elementele esențiale ale acestei structuri.

Adunările generale
În societățile comerciale cu personalitate juridică, adunarea generală este colectivitatea
organizată a asociaților, în cadrul căreia asociații își manifestă prin vot drepturile cu caracter
colectiv aferente titlurilor de participare la capitalul social.
Hotărârea adunării generale este un act juridic al asociaților, supus acțiunii în nulitate,
inclusiv din partea unui terț care justifică un interes.
În adunările generale asociații își exprimă voința prin vot. Votul este o manifestare
unilaterală de voință care, unit cu celelalte voturi, se constituie într-un act juridic de natură
specială, complexă, respectiv, hotărârea adunării generale a acționarilor/asociaților. Este
vorba de o pluralitate de acte juridice unilaterale, care dobândesc natura unui contract.
Consimțământul care stă la baza unui contract reprezintă o reunire de manifestări
unilaterale de voință, concordante. Diferența dintre cele două tipuri de acte juridice nu este
decât cantitativă și nu calitativă, întrucât în cazul unui contract ordinar suntem în prezenta a
două sau mai multe voințe concordante, contemporane sau nu, între persoane prezenta sau
între persoane depărtate, în timp ce în cazul hotărârii AGA, suntem în prezența mai multor
voințe concordante, care se impun față de o minoritate de voințe neconcordante cu
majoritatea.
Publicitatea hotărârilor AGA este necesară pentru opozabilitatea față de terți sau pentru
valabilitatea lor. Societatea nu este numai un contract, ci și o persoană juridică, supusă
înmatriculării sau înregistrării la registrul comerțului. Lipsa formalităților de publicitate poate
face ca hotărârea AGA de modificare a actului constitutiv să nu aibă efecte față de asociații
care nu au participat la vot, administratori, societatea însăși, etc. Hotărârile de modificare a
actelor constitutive care nu sunt publicate și înregistrate în registrul comerțului sunt lipsite de
efecte. O astfel de hotărâre pentru care legea pretinde formalități de publicitate ad
validitatemsunt acte făcute sub condiția suspensivă a efectuării formalităților. Practic
hotărârea AGA există, dar nu generează nici drepturi nici obligații.
În societățile pe acțiuni, pentru hotărârile AGA obișnuite, valabilitatea acestora nu este
condiționată de vreo formalitate de publicitate. Hotărârile AGA care nu presupun modificarea
actelor constitutive se impun administratorilor societății și trebuie executate de îndată
conform art.73 alin.1 lit. D din LSC.
Art.132 alin.1 din LSC instituie principul obligativității hotărârilor AGA pentru
acționari, dacă aceste hotărâri au fost adoptate conform legii și ale statutului.
Hotărârile AGA se iau cu majoritatea voturilor, și nu prin consens ceea ce înseamnă o
derogare esențială de regimul juridic al formării și modificării convențiilor, dar aceste
hotărâri se impun și acționarilor dizidenți, dacă ele sunt luate în condițiile legii și ale actului
constitutiv.
Reglementările referitoare la AGA în societățile pe acțiuni reprezintă modelul pe care
se grefează și celelalte reglementări referitoare la adunările generale în celelalte tipuri de
societate.
29
De altfel, norme speciale din materia societăților cu răspundere limitată trimit efectiv la
reglementarea AGA în societățile pe acțiuni. Dar societățile cu răspundere limitată și
societățile în nume colectiv sunt societăți cu caracter intuitu personae, ceea ce influențează în
mod esențial chestiunile relative la convocare, procedură, organizare, cvorum și majoritate,
valabilitate și opozabilitate, etc. De asemenea dacă în societatea pe acțiuni sunt stabilite mai
multe tipuri de adunări generale precum cele ordinare și extraordinare, speciale, în societatea
cu răspundere limitată este institutionalizată numai adunarea asociaților. Nimic nu oprește
însă asociații, indiferent de forma societății să instituționalizeze unul sau mai multe tipuri de
adunări generale prin actul constitutiv.
Hotărârile adunării generale luate în limitele actului constitutiv și ale legii sunt
obligatorii pentru acționari, chiar dacă aceștia nu au luat parte la decizie sau au lipsit de la
adunare - art.132 ali.1 LSC. Totuși efectele AGA pot fi înlăturate dacă aceasta a fost
invalidată prin anulare sau constatarea nulității absolute.
Oricare acționar care a lipsit de la ședința AGA sau care a votat contra adoptării
hotărârii AGA poate ataca cu acțiune în anulare o hotărâre a adunării generale, pentru motive
de nelegalitate sau de contrarietate cu actul constitutiv în termen de 15 zile de la publicarea
hotărârii. În cazul în care acționarul a lipsit nejustificat de la ședința AGA, acțiunea în
anulare ar putea fi respinsă pentru lipsă de interes.
Administratorii nu pot în nici o situație să atace hotărârea adunării generale prin care au
fost revocați din funcție. Ei pot totuși să atace celelalte hotărâri ale adunării generale, întrucât
au și un interes legitim, ei fiind cei care trebuie să le și execute.
Art.117 alin.3 LSC stabilește formalități stricte pentru convocarea adunării generale a
acționarilor, publicarea în Monitorul Oficial și un ziar de largă răspândire. Dacă acțiunile sunt
nominative, convocarea se poate face și numai prin scrisoare recomandată/poștă electronică
cu condiția ca aceste modalități de convocare să nu fie interzise prin actul constitutiv.
Acționarii ce dețin individual sau împreună cu alții minim 5% din acțiunile emise de
societate, pot să propună introducerea de noi puncte pe ordinea de zi a adunării generale
convocate deja. De asemenea, oricare acționar are dreptul de a adresa întrebări scrise
directorilor sau membrilor directoratului referitoare la activitatea societății.

Administratorii
În sensul tradițional al termenului, administratorii sunt persoane care se ocupă de
gestiunea afacerilor societății. Aceștia au obligația de fidelitate față de societate. Etimologic,
cuvântul derivă din sintagma ad minister care înseamnă – în serviciul cuiva. Administratorul
este în serviciul acționarilor.
Reprezentanții legali ai societății comerciale, care de regulă, se recrutează dintre
administratori, sunt organele de administrare ale societății, adică dintre persoanele prin care
societatea își exercită drepturile și își asumă obligațiile.
În cadrul societăților mari, administrarea societății se exercită de entități colective și
colegiale de conducere și administrare. În aceste cazuri, în mod obișnuit, atribuțiile de
gestiune efectivă ale afacerii și cele de execuție sunt separate de atribuțiile de control și
supraveghere a gestiunii. De asemenea reprezentantul legal este separat de administratorii
obișnuiți, care își limitează atribuțiile la gestiune internă a societății.
Noțiunea de administrator acoperă o paletă largă de concepte juridice sau de funcții în
cadrul sistemului de organizare a societății comerciale. Astfel gestiune sau după caz,
reprezentarea în relațiile cu terții, pot fi încredințate:
- nici unuia dintre administratori; în societățile în nume colectiv sau în societățile cu
răspundere limitată mici, unde asociații se ocupă direct de afacerile societății, nici măcar nu
sunt desemnați administratorii.
30
Dacă asociații nu au desemnat un mandatar comun, se prezumă că toți asociații au calitatea de
reprezentant în raport cu terții - art. 1913 alin.3 NCC;
- administratorului unic; este o situație specifică societăților mici, dar regăsim în practică și
societăți mari care au desemnat un singur administrator
- consiliului de administrație; sistemul specific societăților cu răspundere limitată care au
decis să își desemneze o pluralitate de administratori, dar poate fi întâlnit și în societățile
comerciale pe acțiuni în care consiliul de administratori a decis să nu delege niciuna dintre
atribuțiile sale la directori;
- consiliului de administrație și directorilor; cărora consiliul de administrație a decis să delege
o parte din atribuții către directori (sistemul unitar de administrare). În acest caz competențele
de gestiune a afacerilor societății și de reprezentare în relațiile cu terții sunt partajate între
consiliu, ca entitate colectivă, și directori. Directorii se pot recruta dintre membrii consiliului,
caz în care membrii consiliului se împart între administratorii ne-executivi și administratorii
executivi, sau pot fi persoane terțe de consiliu, caz în care acești directori pot fi denumiți
administratori delegați;
- directoratului; situația este specifică societăților pe acțiuni care au decis să aleagă sistemul
dualist de administrare, caz în care legea impune separarea administratorilor într-un consiliu
de supraveghere și un directorat. În acest context, consiliul de supraveghere are atribuții
exclusive de supraveghere și control al directoratului, în timp ce acesta din urmă are atribuții
exclusiv executive. Separația de atribuții între cele două tipuri de organe de conducere rezultă
din lege și nu se poate deroga de la ea;
- managerilor; în cazul societăților de stat
- conducătorilor, în cazul unor societăți comerciale din domeniul pieței de capital. Aceștia de
obicei sunt manageri care cumulează funcția de administrator cu cea de salariat al societății.
LSC, ulterior modificării impuse prin Legea nr.441/2006, nu mai reglementează
comitetul de direcție și nici directorii executivi. Comitetul de direcție, în fosta reglementare,
era un consiliu mai restrâns, format din 3-5 administratori, care se întruneau mai frecvent
decât consiliul de administrație, adică o dată pe săptămână. În noua concepție a LSC,
noțiunea de director este sinonimă cu cea de manager. Așa cum am arătat, în prezent noțiunea
de director acoperă trei categorii de administratori:administratori executivi, membrii ai
consiliului de administrație, administratori delegați și terți de consiliul de administrație și
membrii ai directoratului în sistemul dualist.
Competențele administratorului sunt stabilite de art.70 LSC, text care îi conferă
acestuia, un mandat general executiv. Conform art.70 LSC, administratorul poate face orice
act su operațiune necesară aducerii la îndeplinire a obiectului de activitate al societății, în
afara restricțiile legale sau de cele arătate în actul constitutiv. Dispoziția este preluată și de
art.142, în secțiunea referitoare la administratorii societății pe acțiuni. Cu toate acestea
atribuțiile administratorului nu sunt generale și nelimitate. Însăși art.70 LSC face referire
directă la două categorii de limite ale mandatului administratorilor, respectiv, la limitele
legale și la limitele statutare ale atribuțiilor administratorilor.
Art.70 LSC stabilește că atribuțiile administratorilor sunt limitate fie prin dispoziții
legale, fie prin clauze statutare sau convenționale.
Din categoria limitelor legale ale acestor atribuții amintim: limitele capacității de
folosință a societății, interesul social, situații speciale în care se poate afla societatea precum
dizolvarea, lichidarea, etc.
Limitele statutare sau convenționale sunt fixate fie în actul constitutiv, fie prin hotărârea
adunării generale de numire în funcție, fie prin decizia de delegare de atribuții către directori.
Un astfel de exemplu poate fi clauza conform căreia administratorul nu poate angaja
societatea decât cu o contrasemnătură pentru acte juridice ce depășesc o anumită suma.
31
 Pe de altă parte nu orice administrator executiv are și calitatea de reprezentant legal al
societății, ci numai cel căruia i s-a încredințat această funcție de către Adunarea generală a
acționarilor, după caz consiliul de administrație ori consiliul de supraveghere. Toți ceilalți
administratori au mandate limitate la gestiunea internă a societății. Această formulă generică
utilizată de art.70 LSC nu mai este valabilă:
- în cazul societăților pe acțiuni care alegând sistemul unitar, au optat să delege directorilor
unele dintre atribuțiile consiliului de administrație și
- în cazul societăților pe acțiuni care au ales sistemul dualist.
Principalele atribuții ale administratorilor executivi sunt atribuția de gestiune internă a
afacerilor societății și atribuția de reprezentare legală a societății în relațiile cu terții.
Gestiunea internă a societății include stabilirea și asigurarea implementării direcțiilor de
acțiune ale societății pentru îndeplinirea obiectului acesteia, participarea la adunările generale
ale acționarilor, la consiliile de administrație și la alte organe de conducere ale acesteia,
supravegherea și controlul salariaților. În cazul pluralității de administratori, de regulă
administratorul ordinar are atribuții de gestiune internă a societății. În societățile pe acțiuni,
cel puțin, acționarii pot decide compartimentarea acestor atribuții de gestiune internă pe
domenii de specialitate.
Administratorii pot asigura în baza unei împuterniciri anume inserate în actul constitutiv
sau în hotărârea adunării generale și reprezentarea legală a societății. Pentru a putea angaja
răspunderea societății față de terți, un administrator trebuie să fie desemnat ca reprezentant
legal al societății iar această numire trebuie urmată de îndeplinirea formalităților de
publicitate. Reprezentantul legal al societății este acel administrator căruia asociații i-au
conferit dreptul de semnătură socială, adică dreptul de a exprima voința juridică a societății,
de a angaja responsabilitatea juridică a acestuia față de terți. Funcția de reprezentant legal al
societății poate fi încredințată însă și unui director general al societății, general manager care
nu întrunește și calitatea de administrator al societății.
În societățile pe acțiuni, administratorii au dreptul de reprezentare legală a societății
numai dacă acționarii, în contractul de societate sau printr-o decizie ulterioară a adunării
generale, le-au acordat în mod expres acest drept. În celelalte forme de societate, un
administrator este prezumat a avea și calitatea de reprezentant legal, deci de a putea angaja
societatea în raporturile cu terții.
Indiferent însă de forma societății, orice reprezentant al societății este obligat să depună
la Registrul comerțului semnătura sa în termen de 15 zile de la constituirea societății dacă a
fost numit prin actul constitutiv sau de la cooptare când a fost numit printr-o decizie
ulterioară.
În caz de pluralitate de administratori, societatea pe acțiuni poate alege ca sistem de
administrare și conducere a societății între așa numitul sistem unitar și sistemul dualist.
Sistemul unitar organizează pluralitatea administratorilor într-o singură entitate colectivă, pe
un singur palier, adică un consiliu de administrație, iar după opțiunea societății,
administratorii pot delega o parte din atribuții către directori. Sistemul dualist organizează
pluralitatea administratorilor în două entități colective, pe două paliere, adică un consiliu de
supraveghere și un directorat, atribuțiile celor două entități fiind complet distincte și
separate1.
Funcția de administrator și implicit de director este temporară și revocabilă. În
societatea pe acțiuni, durata mandatului administratorului nu poate fi mai mare de 4 ani.
Administratorii și directorii sunt reeligibili, dacă realegerea nu a fost interzisă prin actul
constitutiv. Încetarea funcției de administrator are ca efect încetarea atribuțiilor

1
Piperea, Gh., op.cit., p. 224
32
administratorului. Ca și numirea în funcție, și încetarea din funcție este supusă pentru a
produce efecte depline unor formalități de publicitate.

Cenzorii și auditorii interni

Cenzorii și auditorii interni, elemente de structură organizatorică și funcțională a
societății pe acțiuni, pot fi instrumente deosebit de utile în cadrul unei societăți. Cenzorii și
auditorii au atribuția de a declanșa alerta atunci când managementul societății pune în pericol
bunul mers al societății, conducând-o într-o manieră îngrijorătoare.
În societățile pe acțiuni precum și în societățile cu răspundere limitată care au mai mulți
de 15 asociați, numirea cenzorilor este obligatorie, cu excepția cazului în care societatea pe
acțiuni decide să opteze exclusiv pentru desemnarea auditorilor interni. În celelalte tipuri de
societăți sau în societățile cu răspundere limitată cu mai puțin de 15 asociați, desemnarea
cenzorilor este facultativă. Cenzorii și auditorii sunt obligați să supravegheze gestiunea
societății, să verifice dacă situațiile financiare sunt legal întocmite și în concordanță cu
registrele, dacă acestea din urmă sunt ținute regulat și dacă evaluarea elementelor
patrimoniale s-a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea și prezentarea situațiilor
financiare. Adunarea generală poate proba situațiile financiare anuale numai dacă acestea
sunt însoțite de raportul cenzorilor sau, după caz, al auditorilor financiari.
Auditul constă în colectarea și evaluarea unor probe privind informațiile, în scopul
determinării și raportării gradului de conformitate a informațiilor respective cu o serie de
criterii prestabilite. Pentru a se efectua un audit trebuie să existe informații într-o formă
verificabilă, precum și o serie de norme și standarde în raport cu care auditorul să poată
evalua informațiile. Auditul intern este o activitate independentă și obiectivă care dă unei
entități o asigurare în ceea ce privește gradul de control asupra operațiunilor, o îndrumă
pentru a-i îmbunătăți operațiunile și contribuie la adăugarea unui plus de valoare. Auditul
intern ajută orice organizație să își atingă obiectivele evaluând procesele sale de management
al riscurilor, de control și de guvernare a organizației, făcând propuneri pentru a le consolida
eficacitatea.
Auditul desemnează un anumit tip de control sau de verificare mai aprofundat decât
controlul desfășurat de cenzori, operațiuni bazate pe tehnici specifice de sondaj, pornind de la
contabilitate, cu rapoarte și implicații juridice specifice. Scopul efectuării unui audit al
situațiilor financiare este acela de exprimare a unei opinii privind măsura în care aceste
situații prezintă o imagine fidelă, sub toate aspectele semnificative, a poziției financiare, a
rezultatelor exploatării, etc.
Auditorii pot fi externi - o persoană, o firmă sau un parteneriat sau interni -
reprezentanți ai personalului care examinează verificările interne ale companiei. Auditorii
interni nu pot fi desemnați decât dintre persoanele autorizate legal. Auditorii sunt
independenți de adunarea generală, consiliul de administrație și directori și nici nu sunt
subordonați directorului financiar sau contabil al societății. Auditorii interni trebuie să aibă o
atitudine imparțială și neinfluențată și să evite conflictele de interese. Din punct de vedere
teoretic ei sunt independenți în desfășurarea activității lor profesionale și răspund în fața
Camerei Auditorilor din România, conform OUG nr.75/1999.
Cenzorii, în schimb, verifică modul în care este administrat patrimoniul societății,
întocmește rapoarte și le prezintă adunării generale, primesc în fiecare lună de la
administrația societății situații despre operațiunile făcute de societate și îndeplinesc orice alte
atribuții stabilite prin actul constitutiv.
Raportul cenzorilor nu se supune aprobării adunării generale, dar acest raport este
obligatoriu pentru aprobarea de către adunarea generală a situațiilor financiare anuale.
Conform LSC, societatea pe acțiuni va trebui să aibă cel puțin trei cenzori și tot atâția
33
 supleanți, numărul lor trebuie să fie impar, numiți de adunarea generală a acționarilor pe
un mandat reînnoibil de 3 ani. Cenzorii pot fi aleși dintre acționari, dar cel puțin unul dintre ei
trebuie să fie contabil autorizat sau expert contabil. Cenzorii trebuie numiți dintre persoane
care nu se află în situație de incompatibilitate legală sau conflict de interese.
Cenzorii trebuie să își exercite mandatul personal. Pentru numirea în funcție, ei trebuie
să facă dovada asigurării de răspundere profesională. Cenzorii sunt remunerați cu o
îndemnizație fixă, stabilită fie prin actul constitutiv, fie prin decizie a adunării generale.
Atribuțiile cenzorilor sunt în principal de supraveghere a gestiunii, de verificare a
legalității situațiilor financiare, a regularității registrelor și a evaluării elementelor
patrimoniale ale societății, de informare a acționarilor, etc.

34