STANDARDE ȘI MĂRCI ÎN

AGRICULTURA ORGANICĂ
 Date despre disciplină
Denumirea Standarde si Marci in agricultura organica
disciplinei
Titularul activităţilor de curs Șef lucr.dr. Cristina Moldovan
Titularul activităţilor de seminar/ Șef lucr.dr. Cristina Moldovan
laborator/ proiect
Anul de studiu I Semestrul II Tipul de Regimul Continut DA
Continua
evaluare disciplinei Obligativitate DO

Număr de ore pe săptămână– seminar/ laborator/

2 din care: curs 1 1
forma cu frecvenţă proiect
Total ore din planul de
28 din care: curs 14 seminar/laborator 14
invatamant
Istoric

 Dezvoltarea agriculturii intensive, industrializate

consecințe

Două sisteme de agricultură:

1)sistemul de agricultură durabilă, (sustenabilă, integrată)
2)sistemul de agricultură ecologică ( biologică, organică, regenerativă, naturală )
Definitii
 A) Sistemul de agricultură durabilă (Rom.), integrată (Fr.), sustenabilă
(Engl.) se poate defini ca un sistem care vizează utilizarea durabilă a
pământului, prin folosirea de intranţi de o manieră rezonabilă strâns
corelate cu tehnici culturale mult adaptate cerinţelor de mediu. Acest
sistem poate fi considerat ca o viziune pragmatică între agricultura
oganică (biologică) şi agricultura intensivă (convenţională). (Rev.Cultivar
1997).
 b) Agricultura durabilă (integrată, sustenabilă) consevă-menţine în
starea lui naturală solui şi apa, prezervă biodiversitatea şi resursele
genetice, este nedistructivă pentru mediu, este potrivită din punct de
vedere tehnic, este viabilă economic şi acceptabilă din punct de vedere
social (Hekstra, 1996)
 c) Agricultura durabilă (sustenabilă) presupune elaborarea şi utilizarea
unor sisteme de cultivare a pământului care să satisfacă atât cantitativ
cât şi calitativ nevoile curente ale omenirii, fără să compromită
cerinţele şi opţiunile viitoarelor generaţii şi totodată fără să provoace
deteriorarea ireversibilă a mediului natural (Puia şi Soran, 1999)
Sistemul de agricultură durabilă,
integrată
 Fertilitatea solului
 Fertilizarea durabilă
 Producţia integrata se bazează pe:
- o rotaţie lungă
- pe soiuri rezistente
- protecţie rezonabilă a culturilor împotriva bolilor şi dăunătorilor
(praguri de dăunare, doze rezonabile, metode nechimice de
combatere (fizice, biologice)
 Principiile agriculturii durabile sustenebile

 conserva solul şi apele de suprafaţă şi din adâncime

 prezervă biodiversitatea şi resursele genetice
 este nedistructivă pentru mediu deşi aplică soluţii tehnice
 este rentabilă economic şi acceptabilă din punct de vedere social
 vizează utilizarea durabilă a pământului
 foloseşte intranţi (materiale energetice în sprijinul producţiei) de o
manieră rezonabilă dar optimizaţi pentru cea mai mare eficienţă
posibilă
 se bazează pe o rotaţie lungă, pe folosirea soiurilor rezistente, pe o
protecţie rezonabilă utilizând pragurile de dăunare şi folosire;
metodelor nechimice de combatere (fizice, biologice)
SISTEMUL DE AGRICULTURĂ ORGANICĂ
(BIOLOGICĂ-ECOLOGICĂ)

 este fundamentată pe un nou concept: natura dispune de un

ansamblu de mecanisme de relaţii biologice în interacţiune,
echilibrate între ele, care asigură singure şi în totalitate
dezvoltarea plantelor şi animalelor, prevenirea bolilor,
garantarea calităţii produselor;
 Procesele agricole sunt privite global în sistem, se caută a se
asigura plantelor cele mai bune condiţii posibile. între un
mediu foarte favorabil, pentru un bun randament, o bună
producţie unde plantele vor avea cea mai bună rezistenţă
 trebuie cunoscute mecanismele de evitare a factorilor care
perturbă echilibrul reacţiilor biologice în interacţiune sau când
intervine o perturbaţie de a reconstitui echilibrul
Scopurile agriculturii organice

 dezvoltarea unei agriculturi care să se poată automenţine

prin îmbunătăţirea fertilităţii solului;

 asigurarea nutrienţilor, a resurselor pentru plante în

primul rând prin regenerarea lor internă, în sol şi numai în
cazuri extreme, bine întemeiate prin importarea lor

 respectarea înainte de toate a principiilor biologice şi

ecologice care se manifestă în ecosistemele naturale;
 Istoricul standardelor si marcilor in
agricultura ecologica
 Prin agricultura organică (biologică, ecologică) se înţelege o agricultură nepoluată şi
nepoluantă în egală măsură, implementată prin exploataţia agricolă în care imputurile sunt
minime, aplicându-se tehnologii prietenoase mediului, exceptând cu desăvârşire
pesticidele, îngrăşămintele şi alţi compuşi de sinteză chimică. Această regulă cuprinde atât
perioada de conversie, cât şi lanţul tehnologic în exhaustivitatea sa, de la pregătirea
terenului prin măsuri agro-fito-pedo-hidro ameliorative, la tehnologii de cultură specifice,
cules, transport, depozitare, procesare (după caz) şi până la ambalare/etichetare şi
expunere spre vânzare.
 Agricultura biologică reprezintă un sistem de practici agricole , prin care se întreţine un
echilibru ecologic, produsele sunt obţinute prin respectarea unui echilibru superior în
sistemul sol-plantă-animal-om în cicluri naturale de dezvoltare, contribuind la dezvoltarea
durabilă a regiunilor rurale şi protejarea mediului înconjurător şi garantând condiţii bune de
viaţă pentru plante, animale şi om.
 Agricultura biologică urmăreşte armonizarea interacţiunilor
dinamice dintre sol, plante, animale şi om sau, cu alte cuvinte,
dintre oferta ecologică, economică şi socială a
agroecosistemelor şi nevoile umane de hrană, îmbrăcăminte şi
de locuit.
 Altfel spus, exploataţia agricolă ecologică/biologică/organică
trebuie să îndeplinescă obligatoriu urmatoarele condiţii:
- să se desfăşoare în perimetre fără agresiuni poluatoare
punctiforme şi/sau difuze pe toate cele trei componente mediale
(aer, apă, sol);
- să respecte cu stricteţe regulamentele şi
directivele/reglementările naţionale şi internaţionale
- să fie inspectată şi certificată în acest sens de organizaţii
abilitate şi recunoscute de UE
 Din acest ultim punct de vedere există două standarde care îndrumă
practicarea agriculturii biologice şi anume cel al UE şi cel al Federaţiei
Internaţionale pentru Promovarea Agriculturii Organice (primul dintre acestea
fiind obligatoriu pentru toate ţările UE inclusiv pentru produsele
ecologice/biologice/organice importate şi ceva mai restrictiv pe anumite
componente definitorii, existând tendinţa unor apropieri până la identitate,
diferenţierile fiind făcute de factorii ecologici locali şi tradiţiile în
exploataţie).
 În România sunt cunoscute şi au fost aplicate ambele standarde, cu
menţiunea ca în ultimii ani directiva UE este practic singura aplicată de către
fermierii români.
 În interdependenţă cu tipul exploataţiei agricole, şi ca o particularitate,
specifică acestei zone a Europei, în România multă vreme au coexistat noţiuni
de produse tradiţionale, produse naturale, produse biologice, produse
ecologice, produse biodinamice, produse organice, în contextul în care în alte
ţări precum Olanda şi Germania este uzitat termenul de ecologic, în Franţa şi
Italia termenul de biologic, iar în ţările anglo - saxone termenul de organic;
practic toţi cei trei termeni definind acelaşi produs obţinut şi certificat după
aceleaşi reglementări.
 Agricultura ecologică este o metodă agricolă care urmărește să producă
alimente utilizând substanțe și procese naturale. Prin urmare, ea are un
impact limitat asupra mediului, pentru că încurajează:
- utilizarea responsabilă a energiei și a resurselor naturale;
- păstrarea biodiversității;
- conservarea echilibrelor ecologice regionale;
- creșterea fertilității solului;
- menținerea calității apei.
 În plus, normele privind agricultura ecologică încurajează un standard ridicat
de bunăstare a animalelor și le impun fermierilor să răspundă nevoilor lor
comportamentale specifice.
 Reglementările Uniunii Europene privind agricultura ecologică urmăresc să
ofere o structură clară pentru producția de produse ecologice pe întreg
teritoriul UE. Ele au fost elaborate pentru a răspunde cererii consumatorilor de
produse ecologice în care să poată avea încredere și, în același timp, pentru a
asigura o piață echitabilă pentru producători, distribuitori și comercianți.
 Pentru ca agricultorii să simtă beneficiile alegerii agriculturii ecologice ca metodă de
producție, consumatorii trebuie să aibă certitudinea că sunt respectate normele
privind producția ecologică. Prin urmare, UE menține următorul sistem strict de
control și de asigurare a respectării normelor privind produsele alimentare ecologice.
Întrucât agricultura ecologică face parte dintr-un lanț de aprovizionare mai amplu,
care cuprinde sectoarele de prelucrare, de distribuție și de vânzare cu amănuntul a
produselor alimentare, și aceste sectoare fac obiectul controalelor.
 Fiecare stat membru al UE numește organisme sau autorități de control care să
inspecteze operatorii din lanțul alimentar ecologic. Producătorii, distribuitorii și
comercianții de produse ecologice trebuie să se înregistreze la organismul lor local de
control înainte de a li se permite să își comercializeze produsele alimentare ca produse
ecologice.
 După ce au fost inspectate și verificate, producătorii primesc un certificat care
confirmă că produsele lor respectă standardele ecologice.
 Toți operatorii sunt verificați cel puțin o dată pe an pentru a se vedea dacă respectă în
continuare regulile.
 Și alimentele ecologice importate fac obiectul unor proceduri de control pentru a se
garanta că au fost produse și expediate respectând principiile ecologice.
 Sigla pentru produse ecologice oferă o identitate vizuală coerentă
pentru alimentele ecologice produse și vândute în UE. Cu ajutorul
ei, consumatorii pot identifica mai ușor produsele ecologice, iar
fermierii și le pot promova și vinde în toate țările din UE.
 Sigla poate fi utilizată numai pe produsele care au fost certificate
ca fiind ecologice de către o agenție sau un organism autorizat de
control. Pentru aceasta, ele trebuie să îndeplinească anumite
condiții stricte de producție, transport și stocare.
 UE stabilește o serie de norme și reglementări care reglementează
producția, distribuția și comercializarea alimentelor ecologice în
UE. Pentru anumite produse există reglementări specifice.
 UE se consultă cu părțile interesate și cu publicul larg pentru a
îmbunătăți calitatea legislației sale, inclusiv în sectorul producției ecologice.
 În 2007, Consiliul UE a convenit asupra Regulamentului 834/2007
de stabilire a principiilor, a obiectivelor și a normelor generale
privind producția ecologică și de definire a modului în care ar
trebui să fie etichetate produsele ecologice. În completarea
acestui regulament, încă în vigoare, vin multe acte de punere în
aplicare ale Comisiei privind producția, distribuția și
comercializarea produselor ecologice.

 Toate aceste acte legislative sunt temeiul juridic prin care se

stabilește dacă bunurile pot fi comercializate în UE ca produse
ecologice, inclusiv cele care au fost importate din țări din afara
UE. Regulamentele în domeniu definesc, de asemenea, modul și
momentul în care poate fi utilizată sigla ecologică a UE. Există
reglementări suplimentare specifice care reglementează sectorul
acvaculturii și cel vinicol.