CARACTERUL

Introducere:
Raționamentul moral se dezvoltă în ontogeneză în strânsă legătură cu
dezvoltarea cognitivă, cu educația morală explicită şi cu valorile morale
promovate de societate. Un bun caracter presupune nu doar judecăți morale, ci
şi sentimente morale şi acțiuni morale.

Pentru a explica acest termen, recurgem la concepte (morala, regulile şi valorile

morale, binele, răul) care nu mai fac parte din psihologie, ci dintr-o ramură a
filozofiei care se ocupă cu reflecția asupra condițiilor unei vieți fericite—etica.

Caracter însemna în limba greacă "pecete", cu alte cuvinte caracterul omului

este o configurație permanentă, "adânc încrustată" de predispoziții care "îşi pun
pecetea" asupra acțiunilor lui. Cunoscând "pecetea", ştim la ce să ne aşteptăm.

Termenul de caracter a fost folosit de multe ori ca sinonim pentru temperament

sau chiar pentru personalitate, menținând însă şi semnificația de latură morală a
personalității.
Definire:
Definiția: Linton definea caracterul ca pe un "sistem de atitudini proprii
subiectului, exprimate de el constant în comportament, având o relevantă
semnificație social-umană şi definindu-l pe subiect din punct de vedere
axiologic„.

Filozofii şi psihologii au încercat să formuleze modele teoretice ale trăsăturilor

morale, să explice de ce trăsăturile morale se regăsesc la majoritatea oamenilor,
dar în configurații particulare pentru fiecare individ şi care sunt mecanismele
prin care aceste configurații de trăsături reglează comportamentul din punct de
vedere moral.

Marile curente de gândire filozofică şi psihologică au încercat să răspundă

acestor nevoi de înțelegere, explicare şi predicție în moduri diferite.
Modele clasice:
Ex: În secolul XVIII, filosofi ca Bentham sau Beccaria considerau că oamenii
fac alegeri raționale între alternative de acțiune, socotind costurile şi beneficiile
fiecărei alternative: Oamenii sunt înclinați să calce regulile sociale dacă aceste
încălcări sunt atractive şi recompensatoare (beneficii mari, fără costuri).
Comportamentul va fi inhibat numai dacă beneficiile sunt mai mici decât
costurile (nu pot fi încălcate regulile fără a fi pedepsit).

Modelul psihanalitic

Psihanaliza clasică a lui Freud a oferit un prim model care încerca să explice
raportul dintre manifestările biologice, instinctuale ale personalității şi cele de
natură morală. Prin biologia sa, reprezentată în plan psihic de inconştient
(Sinele—structura personalității care conține pulsiunile instinctuale amorale),
omul ajunge inevitabil în conflict cu societatea şi cu semenii.
Modele clasice:
Modelul psihanalitic:

Din acest motiv, este nevoie ca prin educație (socializare) să-i fie formate
structuri interne de reglare morală a comportamentului (Supraeul—structura
personalității care este responsabilă de reglajul moral).

Formarea Supraeului este legată de internalizarea tabuurilor şi a regulilor

morale. Concluzia logică pe care a tras-o Freud a fost că diferențele dintre
indivizi în privința caracterului şi a conduitei morale sunt date de felul în care
s-a produs socializarea în primii 5 ani ai copilăriei şi de felul în care individul a
internalizat normele sociale sub forma Supraeului.

Supraeul, o dată format, acționează ca o instanță internă de control a

comportamentului, administrând pedepse (sentimente de vinovăție) şi
producând inhibiții în cazul în care individul se abate de la normele morale
prescrise de societate, chiar dacă abaterile nu sunt date în vileag sau sunt doar
la nivel de intenție sau fantezie.
Modele clasice:
Modelul psihanalitic:

Supraeul joacă acelaşi rol ca şi instanțele de control extern (poliție, justiție,

oprobriu public), dar se exercită şi în cazul unor comportamente care, în
general, nu ajung să fie cunoscute de ceilalți.

Supraeul este responsabil şi pentru recompense: individul se simte mulțumit şi

mândru dacă s-a comportat aşa cum trebuie, dacă a rezistat unei tentații
imorale, dacă a respectat o regulă morală în ciuda unor presiuni situaționale
contrare.

Modelul behaviorist (comportamentalist):

Behaviorismul a acordat o importanță foarte mare învățării, considerând că

majoritatea comportamentelor, inclusiv deprinderile de conduită morală, sunt
rezultatul învățării.
Modele clasice:
Modelul behaviorist (comportamentalist):

• Formarea trăsăturilor morale este condiționată de tehnicile educative

utilizate de părinți în controlul comportamentului copilului—caracterul este
o formațiune de personalitate rezultată din învățare.

• Comportamentele actuale sunt influențate de istoricul întăririlor

(Skinner)—individul se comportă în concordanță cu efectele anterioare ale
unor comportamente similare: dacă ele au dus la atingerea unor scopuri şi la
obținerea unor recompense, vor fi repetate, dacă nu, vor fi abandonate.

Modelul cognitivist şi sociocognitivist:

Dezvoltarea conştiinței morale, ca normator intern al comportamentului, este

condiționată de stadiul de dezvoltare cognitivă în care se află individul.
Comportament moral înseamnă cunoaşterea regulilor şi valorilor şi alegerea
unor linii de conduită în concordanță cu acestea.
Modele clasice:
Modelul cognitivist şi sociocognitivist:

• Comportamentele actuale sunt influențate de dezvoltarea cognitivă şi morală

(Piaget; Kohlberg)—individul este capabil să proceseze informația despre
ceilalți şi să ia decizii morale numai atunci când are nivelul de dezvoltare
cognitivă care să permită acest lucru.

• Comportamentele actuale sunt influențate de învățarea observațională

(Bandura)—copilul imită modelele pe care le-a observat; învățarea este cu
atât mai durabilă cu cât a survenit la o vârstă mai mică, modelele au avut
relevanță pentru individ (prestigiu) şi au dus la efecte dezirabile. O dată
învățate, comportamentele sunt reproduse (imitate) automat.

Toate aceste modele teoretice se bazează pe ideea că reglarea comportamentului

se datorează unei instanțe interne (personalitate, conştiință morală, trăsături
morale, deprinderi morale). Aceste instanțe sunt rezultatul internalizării
progresive a controlului extern, dar mecanismele prin care este explicat
procesul de internalizare diferă de la un model la altul:
Modele clasice:
internalizarea normelor morale în procesul de identificare cu figura paternă
(psihanaliză), condiționarea operantă (behaviorism), învățarea observațională
(socio- 80 cognitivism), tehnicile de educare, dezvoltarea capacității de
înțelegere a lumii înconjurătoare (cognitivism).

Modelul situaționist:

Psihologia socială a dus dovezi consistente în privința determinismului extern

al conduitei morale: comportamentul moral se datorează presiunii unor factori
situaționali (vezi şi exemplele de mai sus, referitoare la comportamentul moral
în condiții de anonimat).

Cele mai frecvent invocate sunt explicațiile date încă din 1895 de Gustave le
Bon (1937/1992) despre suprimarea controlului moral în situațiile de mulțime.
Vandalismele şi violențele produse în timpul Revoluției franceze (1789), al
Comunei din Paris (1871) şi chiar în timpul Revoluției române din 1989 au
demonstrat că, în situații de mulțime, indivizii ajungă să aibă comportamente
deviante pe care nu le-ar avea în situați normale.
Modele clasice:
Cercetările experimentale din psihologia socială au evidențiat fenomene de
inducere a unor comportamente contrare dispozițiilor interne prin simpla
presiune socială sau situațională (Asch, 1956 pentru modificarea percepției;
Milgram, 1964 pentru complianță; Zimbardo, 1970 pentru responsabilitatea
socială ).

Prezența grupului sporeşte sentimentul de anonimitate şi aceasta duce la

suprimarea controlului moral.

Singura problemă ridicată de acest grup de explicații este aceea că, în

împrejurări similare, indivizii se comportă totuşi diferit, aşadar determinismul
extern nu explică în întregime conduitele deviante.
Temperamentul și sentimentele de natură morală:
Există variabilitate interindividuală în privința modului în care sunt trăite
emoțiile de natură morală, cum sunt ruşinea sau vinovăția; atunci când încalcă
normele de conviețuire socială, unii resimt aceste trăiri afective puțin sau chiar
deloc, în timp ce alții se simt ruşinați sau vinovați mult peste ceea ce am defini
ca reacții normale.

Educația urmăreşte formarea capacității de autocontrol voluntar (inhibare,

amânare, intensificare).

Este larg răspândită, mai ales printre pedagogi, opinia că educația este în
întregime răspunzătoare de formarea conştiinței morale. Studiile centrate pe
relația dintre temperament şi formarea sentimentelor de natură morală au
dovedit că nu este chiar aşa: conştiința morală se formează sub acțiunea
educației, dar modul în care este receptată educația depinde de temperamentul
copilului.
Temperamentul și sentimentele de natură morală:
Emoțiile morale sunt legate de aceleaşi mecanisme limbice ce mediază
reactivitatea şi inhibiția. Copiii inhibați (tipul melancolic) sunt mai susceptibili
de a avea sentimente morale intense şi de a-şi reprima comportamentul
antisocial sau asocial.

Stilul educativ al mamei şi formarea conştiinței morale:

Cercetările longitudinale care au urmărit relația dintre temperamentul copilului

(inhibat/neinhibat) şi stilul educativ al mamei au scos în evidență următoarele:

Copiii inhibați, care au fost crescuți de mame ce foloseau raționamentul moral

(explicau necesitatea comportamentului dezirabil) între un an şi jumătate şi trei
ani şi jumătate, prezentau la vârsta de 10-12 ani sentimente morale mai intense
decât copiii neinhibați (indiferent de stilul mamei) sau decât copiii inhibați cu
mame ce impuneau regulile morale în mod autoritar.
Temperamentul și sentimentele de natură morală:
Copiii inhibați sunt mai afectați de stilul parental de socializare decât copiii
neinhibați.

Alte cercetări au arătat că, la copiii înalt reactivi, frica era influențată de voința
mamei de a impune cerințele de socializare în primul an de viață într-o măsură
mai mare decât la copiii slab reactivi.

Băieții neinhibați crescuți în familii permisive la agresivitate sau care au în

grupul de prieteni modele delincvente, sunt mai înclinați să devină delincvenți
juvenili. Este posibil să nu fie vorba de o "genă a delincvenței", ci de o
vulnerabilitate mai mare la influențe sociale negative, pe fondul lipsei de
inhibiție. Este posibil ca aspectele biologice legate de trăirea fricii de pedeapsă
şi a vinovăției să fie cele care moderează comportamentul delincvent

Dilema societăților moderne este controlul social: în comunitățile mici,

tradiționale, izolate, controlul este extern, toată lumea află ce face toată lumea;
în marile oraşe, controlul extern este practic imposibil. De aceea, este necesară
dezvoltarea, prin educație, a controlului intern (conştiința morală),
Temperamentul și sentimentele de natură morală:
ca modalitate de inhibare a comportamentului antisocial. În cazul copiilor slab
reactivi (neinhibați) există probabilitatea mai mare ca ei să încalce normele
morale, dar puțini vor ajunge delincvenți la vârsta adultă. Chiar dintre copiii
foarte agresivi, doar o mică parte devin adulți antisociali. .

Evoluția moralității în ontogeneză:

Dezvoltarea judecății morale – Piaget.

Piaget observă jocul copiilor între 4-12 ani și raportarea acestora la reguli,
solicitându-le să răspundă unor întrebări legate de minciună, pedeapsă, dreptate
etc. Pe această bază el operează o primă diferențiere între morala heteronomă și
morala autonomă.
Evoluția moralității în ontogeneză :
Dezvoltarea judecății morale – Piaget.

Stadiul morale heteronome: este primul stadiu al dezvoltării morale și durează

de la 4 la 7 ani. Regulile și normele sunt percepute ca fiind proprietăți ale lumii
înconjurătoare, care nu poti fi schimbate și nu se află sub controlul omaenilor.
• Caracterul bun sau rău al unei fapte derivă din consecințele
comportamentului, nu din intenția autroului (ex. cel care sparge 12 cești
accidental este mai gravă decât a celui care sparge una în mod intenționat)
• Copilul în stadiu heteronomiei morale crede în imanența justiției. Încălcarea
unei reguli va fi urmată imediat de pedeapsă.

Stadiul moralei autonome: durează de la 7 la 12 ani. Copiii încep să înțeleagă

că regulile și normele sunt create de oameni și pot fi schimbate prin consens.
• În judecarea unei acțiuni sunt luate în considerare, atât consecințele
comportamentului, cât și intenția autorului
• Copilul în stadiul autonomiei morale consideră că pedeapsa este mediată
social și decurge doar dacă o persoană semnificativă poate proba răul comis
Evoluția moralității în ontogeneză :
Dezvoltarea judecății morale – Piaget.

și, chiar și în aceste condiții, pedeapsa nu este inevitabilă.

Fiind vorba de judecata morală, este evident că modul de a judeca binele și răul
depinde de stadiul dezvoltării cognitive în care se află copilul. În acord cu
aceste stadii au fost identificate și substadii ale dezvoltării morale:

• Stadiul premoral – regulile nu există încă (comportament egocentric);

• Stadiul realismului moral – regulile sunt bineînțelese, dar nu pot fi
negocitate. Copilul joacă că să câștige.
• Stadiul relativismului moral – copilul înțelege că regulile sunt convenții
sociale guvernate de consensul mutual.
Evoluția moralității în ontogeneză :
Dezvoltarea raționamentului moral – Kohlberg:

• A realizat studii transculturale

• A folosit interviul și a clasificat răspunsurile obținute la un set de dileme
morale.

Conceptul cheie internalizarea – adică evoluția comportamentului de la

controlul extern, la cel exercitat în baza unor standarde și principii interne.

Pe baza demersului Kohlberg a stabilit o serie de regularități:

• Stadiile se derulează întotdeauna în aceeași ordine;

• Stadiile au aceeași organizare în toate culturile analizate;
• Stadiile nu sunt parcurse de toți oamenii în același ritm.
• Nu toți oamenii acced la toate nivelurile și stadiile dezvoltării morale.
Evoluția moralității în ontogeneză :
Dezvoltarea raționamentului moral – Kohlberg:

Nivelul 1: Moralitatea preconvențională – premorală 4-9 ani

Moralitatea este judecată după consecințele directe ale unei acțiuni. Copilul
(sau adultul) în acest stadiu nu a internalizat regulile și convențiile sociale și se
concentrează în mare parte pe consecințele externe pe care le aduce acțiunuile
sale.

Stadiul 1: Obediență și pedeapsă – indivizii se focalizează direct pe

consecințele acțiunilor lor. De exemplu o acțiune este văzută ca fiind imorală
doar dacă făptuitorul este pedepsit.

Stadiul 2: Orientare spre hedonism: ceea ce este moral este definit de ceea ce
individul crede că este în interesul lor sau este convenabil, fără a ține însă cont
de reputația sau relațiile de grup cu oamenii. Judecata morală este de tip
condițional – te ajut dacă... – Așadar se spune că toate acțiunile din acest stadiu
au scopul de a servii interesele individului. Putem spune că este stadiul
relativismului moral.
Evoluția moralității în ontogeneză :
Dezvoltarea raționamentului moral – Kohlberg:

Nivelul 2: Moralitatea convențională 10-13 ani

În acest stadiu, judecata moralitățiile acțiunilor se face prin compararea cu

opiniile/ regulile grupului de apartenență/societatea. Morala convențională se
caracterizează printr-o acceptare a convențiilor societății referitoare la bine și
rău. La acest nivel, un individ respectă regulile și respectă normele societății
chiar și atunci când nu există consecințe pentru ascultare sau neascultare.
Aderarea la reguli și convenții este oarecum rigidă, iar oportunitatea sau
corectitudinea unei reguli este rareori pusă la îndoială.

Stadiul 3: moralitatea conformismului interpersonal și al bunei relații:

Indivizii sunt receptivi la aprobarea/dezaprobarea pe care o primește de la

grupul de apartenență. Aceștia încearcă să îndeplinească expectanțele sociale.
Judecarea moralității acțiunilor se face prin evaluarea consecințelor în termenii
relaționării cu ceilalți și începe să includă lucruri precum respectul și “regula de
aur”.
Evoluția moralității în ontogeneză :
Dezvoltarea raționamentului moral – Kohlberg:

Stadiul 4: Obediența față de autoritate: Adolescența

Judecata morală se bazează pe înțelegerea și respectarea ordinii sociale și a
legii. Se conturează sentimentul datoriei și al responsabilității. Individul aderă
la aceste norme și chiar contribuie la consolidarea lor.

Nivelul 3: Moralitatea postconvețională.

Indivizii aflați în acest stadiu realizează că sunt entități separate în societate, iar
punctul lor de vedere poate fi unul superior. Judecata lor morală devine
rațională și interiorizată, fiind subordonată unui sistem propriu de valori.
Violarea acestora conduce la sentimentul de vinovăție și autocondamnare.

Stadiul 5: Moralitatea contractuală:

Se pune în discuție raportul dintre drepturile comunitare vs drepturile
individuale;
Persoana înțelege că regulile și normele sunt rezultatul unei înțelegeri mutuale a
oamenilor dintr-o comunitate și că acestea pot fi schimbate tot prin consens.
Evoluția moralității în ontogeneză :
Dezvoltarea raționamentului moral – Kohlberg:

Stadiul 5: Moralitatea contractuală:

Există un contract implicit de reciprocitate între persoană și societate –
respectara legii, ce asigură protecție.

Stadiul 6: Valorile/etica universală:

Raționamentul moral se bazează pe raționamentul abstract care folosește
principii etice universale.
În conflictul dintre lege și conștiință, conștiința are prioritate, deoarece
evaluarea legilor este trecută prin sistemul de valori universal.
Credințele și convingerile morale sunt foarte puternice și pot pune pune sub
semnul întrebării ordinea socială sau valorile comunitare la un moment dat.