UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

TEORIA ȘI METODICA EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORTULUI

ÎNDEMÂNAREA ÎN JOCUL DE VOLEI

NUME: BADEA
PRENUME: MARIA-VALENTINA
SPECIALIZARE: KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ
GRUPA: 114
LOCALITATEA: CLUJ-NAPOCA

~ 2021 ~
Îndemânarea - calitate motrică de bază

Îndemânarea este capacitatea organismului uman de a efectua acte și acțiuni motrice, mai
ales în condiții variate și neobișnuite, cu eficiență maximă și cu un consum minim de energie din
partea executantului.
Elemente componente:

• capacitatea de coordonare a segmentelor corpului sau a acestuia în întregime pentru

efectuarea actelor și acțiunilor motrice;
• capacitatea de combinare a mișcărilor;
• capacitatea de diferențiere a mișcărilor;
• echilibrul;
• precizia;
• capacitatea de orientare spațială;
• capacitatea de orientare temporală, mai ales ritm și tempo;
• amplitudinea, pe bază de mobilitate articulară – suplețe – elasticitate musculară;
• ambilaterilitatea.

Îndemânarea în jocul de volei

Jocul de volei și-a câștigat de-a lungul anilor datorită particularităților sale, o apreciere
unanimă atât din partea copiilor și a tineretului, cât și din partea adulților. Cu posibilități de
practicare la toate vârstele, voleiul este un frumos joc sportiv și în același timp un important mijloc
de educație fizică.
Făcând parte din marea familie a jocurilor sportive și fiind într-o permanență evoluție,
voleiul și-a adaptat atât metodele de instruire, cât și mijloacele de pregătire respectând principiile
generale de aplicare ale acestora.
În ultimele decenii tehnica și tactica jocului de volei au parcurs un drum ascendent, a avut
o evoluție rapidă, ajungând azi la un nivel apropiat de perfecțiune, mai ales în ceea ce privește unele
elemente și procedee tehnice.
În condițiile actuale se încearcă aducerea unui plus calitativ activități sportive, implicit și
voleiului, prin folosirea unor tehnici moderne. Printre ele se numără raționalizarea și standardizarea.
Trăsăturile jocului modern de volei constau în viteza din ce în ce mai mare de execuție și
în complexitatea și varietatea acțiunilor tactice. Rezultă deci că principalele calități motrice
necesare în îndeplinirea acestor deziderate sunt viteza și îndemânarea. La grupele de începători la
care preocuparea pentru dezvoltarea acestor calități trebuie să constituie un aspect primordial, știind
că la alte nivele de vârstă aceste calități sunt greu sau deloc perfectibile.
Deci viteza și îndemânarea sunt calitățile care trebuie să preocupe permanent pe orice cadru
de specialitate, și în mod special pe cei care lucrează cu începătorii, să încerce să găsească soluțiile
cele mai eficace pentru perfecționarea acestor calități indispensabile în pregătirea sportivilor
(voleibaliștilor) de performanță.
Cele două acțiuni vizate vor trebui abordate diferit în procesul de pregătire, iar atenția va
trebui să fie crescută mai ales la începători.
De la vârsta de 11-12 ani, alături de însușirea deprinderilor motrice variate se va adăuga
lucrul pentru dezvoltarea vitezei. Acest regim de pregătire, trebuie să se mențină până la vârsta de
15-16 ani, când complexul de mijloace se va îmbogăți cu exerciții care dezvoltă forța.
Viteza exprimă, în general, repeziciunea mișcărilor, iar, mai concret, viteza reacției
motrice, viteza mișcărilor separate de frecvența mișcărilor, iar îndemânarea exprimă gradul de
coordonare al acțiunilor motrice. Unitatea de măsură a îndemânării o constituie precizia percepției
spațiului, a spațiului/timp în condiții de efort standard și a spațiului/timp în condiții neprevăzute.
Reacțiile organismului la efortul fizic și prin urmare posibilitatea de a folosi pentru fiecare
sportiv un regim de antrenament s-au altul, depind atât de stare a de sănătate a acestuia, de gradul de
antrenament, cât și de particularitățile individuale de dezvoltare fizică de trăsăturile activității sale
necesare superioare, de vârstă, sex.

Dezvoltarea îndemânării

Oglindită în special în frumusețea și aspectul variat al jocului, îndemânarea presupune, în

afară de dezvoltarea ei la indici ridicați, și o pregătire tehnică multilaterală, precum și o coordonare
perfectă a mișcărilor jucătorului cu utilizarea rațională a unor procedee tehnico-tactice.
Prin îndemânare se înțelege calitatea de a folosi cunoștințele și deprinderilor motrice cu randament
maxim și în concordanță cu condițiile variate impuse de desfășurarea jocului.

Forme de manifestare

Din punct de vedere fiziologic, îndemânarea depinde de numărul mare de reflexe

condiționate. În cadrul antrenamentului sportiv ea se manifestă sub forma îndemânării generale și a
celei specifice. Îndemânarea generală se dobândește prin efectuarea unor anumite acțiuni motrice de
coordonare legate de creșterea în general a aptitudinilor fizice ale organismului. Îndemânarea
specifică este forma concretă de manifestare a mișcării în diferite ramuri de sport.
În volei ea joacă un rol foarte important, având un larg câmp de manifestare atât în acțiunilor
de atac, cât și în cele de apărare, de această calitate depinzând în bună măsură clasa înaltă a unor
jucători.
Factori limitativi

Îndemânarea nu este o calitate pe care o au toți jucătorii, dar ea se poate dezvolta la cei cu
predispoziții naturale și educă într-o oarecare măsură la ceilalți prin antrenament. Ea reprezintă o
calitate motrică deosebit de complexă, caracterizată prin capacitatea de a efectua acte motrice cu
iscusință, economie și întotdeauna în modul cel mai eficient.
Îndemânarea condiționează însușirea și perfecționarea deprinderilor și priceperilor
motrice, asigură aplicarea lor adecvată în condițiile cele mai variate și ușurează adaptarea la condiții
modificate. La baza îndemânării stă coordonarea, proces important al activității organismului,
îndeplinit de sistemul nervos central.

Jocul de volei face parte din grupa sporturilor de mare îndemânare, alături de jocuri sportive
și discipline sportive ca: patinaj, gimnastică, schi, sărituri în apă.

Un începător poate fi calificat drept îndemânatic dacă în cadrul învățării rezolvă dificultățile
de coordonare ale deprinderilor, învață mișcarea repede și chiar integral, executând-o de la început
cu viteză aproape maximă, curgător fără crispare și relativ precis.
Modalități de acționare specifice voleiului

Îndemânarea voleibalistului îmbracă aspecte specifice, determinate de condițiile de

desfășurare a jocului, de situațiile mereu schimbătoare și neprevăzute, atât în atac, cât și în apărare.
Jucătorii sunt solicitați să acționeze rapid și în același timp conform planului tactic.
Voleibaliști întâmpină dificultăți deosebite în cadrul auto-dublării, al fentelor la ridicare la
executarea atacului și în lupta directă cu adversarul deasupra plasei. în toate aceste situații,
îndemânarea joacă un rol deosebit, condiționând execuția tehnică în situații de luptă, de dueluri
aeriene, de dezechilibru.
 Exerciții speciale pentru dezvoltarea îndemânării

1. Exercitii pentru dezvoltarea gandirii rapide

Aceste exercitii dezvolta concentrarea, hotararea, imaginatia, solicitand atentia, judecata si

calmul :
• alergări pe distanțe mici cu opriri și porniri bruște, schimbări de direcție, întoarceri de
180° și 360°, plonjoane și sărituri la semnale diferite, alergare cu spatele și schimbări de
direcție.
• pe perechi, față-n față, cu o minge: jucătorul care are mingea simulează acțiuni în
diferite planuri, celălalt trebuie să reacționeze cât mai rapid, atingând mingea cu palma;
• preluare în cerc cu două mingi, fiecare jucător după ce a pasat se deplasează acolo unde
a trimis mingea;
• pase în doi, cu două mâini de jos, un al treilea caută să intercepteze mingea.
• pase de control cu două mâini de jos, cu trecere printre și peste obstacole;
• joc de volei cu două mingi concomitent;
• stând cu spatele la perete, jucătorii aruncă mingea peste cap, se întorc brusc și pasează
din ricoșeu într-un cerc desenat pe perete;
• ștafete diferite.

2. Exerciții pentru dezvoltarea coordonării

Această componentă a îndemânării vizează coordonarea mișcării membrelor superioare și

implicit coordonarea acțiunilor marilor grupe musculare. Pentru volei, dezvoltarea coordonării
mișcărilor brațelor ca și a celorlalte segmente (picioare, cap) este o cerință obligatorie. Se
recomandă în acest sens folosirea mișcărilor asimetrice cu brațele, picioarele, executate de pe loc și
din deplasare.
Coordonarea acțiunilor marilor grupe musculare condiționează execuția deprinderilor complexe
sub aspectul exactității și vitezei de execuție.
Coordonarea mișcării membrelor și a marilor grupe musculare constituie de fapt elementul cel mai
important în execuția actului motric, în volei având o deosebită importanță. Coordonarea depinde de
simțul muscular, de activitatea analizatorului motric, de plasticitatea sistemului nervos.
Aceste exerciții dezvoltă reflexele, ritmul, precizia mișcărilor și solicită viteza și echilibrul
proceselor nervoase:
 • deplasări în poziție fundamentală în diferite direcții, folosind toate procedeele de deplasare
(pași adăugați, alergarea atletică cu opriri, sărituri, plonjoane) completate cu sarcini
suplimentare;
• mers și alergare cu spatele;
• alergare peste garduri;
• pasarea mingii cu o mână dintr-o palmă în cealaltă în diferite planuri;
• prinderea mingii venită de sus cu palmele la spate, aruncarea mingii în sus de la spate și
prinderea ei în față;
• pase cu două mâini de jos, în doi cu două mingi deodată;
• mișcări asimetrice cu brațele, din stând, din șezând, stând pe un genunchi, din mers și din
alergare;
• mișcări cu brațele și cu picioarele, modificând acțiunile la semnal (reacție promptă și
eficientă);
• joc de volei cu mingi aruncate; patru mingi de fiecare parte.

3. Exerciții de echilibru

Echilibrul poate fi static și dinamic. El depinde de starea aparatului vesfkled, automatismul

tonic, simțul chinestezic, controlul vizual, baza de susținere, poziția picioarelor.
Echilibrul este implicat în volei, în cadrul realizării diferitelor poziții, opririlor, schimbărilor de
direcție.
Aceste exerciții dezvoltă simțul mișcării și orientării în spațiu și stăpânirea de sine:
• sărituri cu și fără elan, aterizare pe un picior.
• aruncarea mingii în sus, rostogolire înainte, ridicare și lovirea ei cu ambele mâini de jos
(preluare).
• trei jucători în linie, cel aflat în mijloc primește pe rând mingea din dreapta și din stânga pe
care o pasează prin plonjare.
• pase cu două mâini de jos precedate de sărituri peste obstacole.
• exerciții din poziții dezechilibrate: după o rostogolire i se aruncă o minge pe care trebuie să
o paseze.
 4. Exercitii de suplețe, mobilitate și elasticitate

Suplețea este capacitatea de a executa mișcările cu mare amplitudine; ea are la bază

elasticitatea musculară și mobilitatea articulară. Totodată, contribuie la executarea mișcărilor cu
viteză maximă, cu ușurință, eficacitate și expresivitate.
Dezvoltarea supleței presupune întărirea articulațiilor, a ligamentelor, creșterea elasticității
mușchilor.
Suplețea este activă și pasivă. Cea pasivă se obține prin folosirea greutății corporale, a unui apărat
sau a unui partener. Cea activă se realizează prin activitatea musculară a sportivului, fără ajutor
exterior, și are cea mai mare importanță.
Suplețea specifică cuprinde aspectele supleței maxime (elasticitate-mobilitate) la nivelul grupelor
musculare și al articulațiilor cu rol dominant în volei și anume la nivelul :

a) musculaturii extensoare a coapsei (fesierul mare, bicepsul femural, semitendinosul,

semimembranosul);
b) musculaturii flexore plantar;
c) grupei mușchilor anteductori ai brațului.

Mobilitatea trebuie dezvoltată și la nivelul articulațiilor:

a) coxofemurale, genunchi, glezne și a membrelor superioare

b) a trunchiului: extensie, rasucire, flexiune și a coloanei vertebrale.
c) a umărului;
d) a pumnului (pronație, supinație).

Viteza de execuție a exercițiilor de suplețe va fi mai mică la începători. Îmbunătățirea

supleței (elasticitate, mobilitate) necesită un mare număr de repetări, putând duce la
monotonie. Ca atare, se recomandă exerciții cât mai variate-individuale, cu partener, la scară
fixă, cu mingea medicinală.
Exercițiile pentru suplețe trebuie să fie accesibile, simple, pentru a permite repetări
multiple, execuție cursivă, în viteză, corectă și mai ales cu amplitudine mare.
Mijloacele pot fi grupate pe complexe de circa 8 exerciții, în funcție de diferitele segmente
ale corpului. Majoritatea exercițiilor trebuie să fie active.
Bibliografie

N. MURAFA, ST. STROIE, „Jocul de volei', Editura Uniunii de Cultura Fizica si Sport,

N. TARCHILA, M. SERBAN, „Volei pentru juniori', Editia a-II-a revazuta si completata, Editura
Sport - Turism, 1975.

STEFAN STROIE, „Pregatirea fizica a jucatorilor de volei', Editura Sport - Turism,n

EUGEN SCARLAT, „Volei, pregatirea echipelor scolare', editia a-II-a revazuta si adaugita, Editura
Sport - Turism, 1976.

D. DONSKAI, „Biomecanica - bazele tehnicii sportive', Editura Stadion, 1973