Mihai Eminescu este un poet care apartine perioadei clasice a literaturii.

Opera sa reprezinta un
univers imaginar aparte, cuprinzator si original, care imbina teme si motive romantice cu elemente
autohtone, apartinand specificului national.
Luceafărul, scris de Mihai Eminescu, a apărut în anul 1883, în Almanahul Societăţii
Academice Social-Literare România Jună din Viena, fiind ulterior reprodus în revista Convorbiri
literare.
Poemul are la baza trei surse de inspiratie: basmul romanesc Fata in gradina de aur
(transformat intr-o alegorie pe tema destinului uman), mitul zburatorului (simbolul iubirii
neîmpărtăşite) si filosofia lui Schopenhauer (contradicţia dintre geniu şi omul comun). Astfel,
Luceafărul este o alegorie pe tema geniului, dar şi o meditaţie asupra destinului geniului în lume.
Eminescu transpune relatia dintre omul de geniu si omul comun in povestea de dragoste dintre
o stea (Hyperion) si o fiinta umana (Catalina), cu scopul de a ilustra imposibilitatea unei astfel de
relatii. In conceptia eminesciana, geniul este văzut ca o fiinţă solitară şi nefericită. Totodata, criticul
literar Tudor Vianu considera ca in Luceafarul exista un lirism de masti. Cu alte cuvinte, personajele
poemului ar fi, de fapt, voci ale poetului, măştile lui, în sensul că Eminescu se proiectează în diverse
ipostaze lirice, corespunzătoare propriilor contradicţii.
Luceafărul este o opera epico-lirico-dramatica, având trăsături din toate genurile literare.
Astfel, poemul are: schemă epică (prelucrează firul narativ preluat din basm, are acţiune si personaje),
structură dramatică (predomină scenele dialogate) si substanţă lirică (este scris în versuri, are rimă,
măsură, ritm).
Viziunea romantică este dată de structură, de teme și motive, de relaţia antitetică geniu-
societate, de cosmogonii, de alternarea planului terestru cu planul cosmic, de motivul luceafărului, de
amestecul genurilor și al speciilor (elegie, meditaţie, idilă, pastel), de metamorfozele lui Hyperion.
Elementele clasice sunt: echilibrul compoziţional, simetria, armonia şi caracterul gnomic.
Tema fundamentală a poemului este problematica geniului în raport cu iubirea, societatea,
cunoaşterea.
Titlul evidenţiază simbolul central al poemului – geniul, care apare într-o ipostază
semnificativă pentru omul superior – astrul singuratic şi strălucitor.
Compoziţional, Luceafărul este structurat în patru părţi. Cele patru tablouri ale poemului
dezvoltă simetrii prin raportarea la cosmic – terestru, real – ideal.
În primul tablou, planul terestru alternează cu cel cosmic. Începutul poemului se află sub
semnul basmului. Timpul este anistoric, mitic: A fost odată ca-n poveşti/A fost ca niciodată. Cadrul
abstract este umanizat. Portretul fetei de împărat (realizat prin inversiunea o prea frumoasă fată)
scoate în evidenţă o autentică unicitate terestră, ea reprezentand pământul însuşi, iar comparaţia Cum e
Fecioara între sfinţi/ Şi luna între stele propune o posibilă dualitate: puritate şi predispoziţie spre
înălţimile astrale. Comunicarea dintre cei doi tineri este indirecta, se realizeaza in vis. Tabloul prezinta
cele doua chemari ale fetei adresate Luceafarului si cele doua raspunsuri prin metamorfoza ale
acestuia. Luceafarul isi afirma superioritatea fata de fata prin acceptarea sacrificiului de a deveni
muritor, in timp ce ea refuza, speriata, nemurirea. Daca fata/omul comun nu se poate inalta la conditia
nemuritoare, Luceafarul/geniul este capabil, din iubire si din dorinta de cunoastere absoluta, sa se
coboare la conditia de muritor.
Al doilea tablou se desfăşoară doar în planul terestru şi cuprinde idila dintre fata de împărat,
numită acum Cătălina şi pajul Cătălin. Omonimia de nume sugereaza apartenenta lor la aceeasi lume,
lumea terestra. Atmosfera este intima, familiara, comunicarea se realizeaza direct. Cei doi formeaza un
cuplu norocos si fericit, supus legilor pamantene: Si guraliv si de nimic/ Te-ai potrivi cu mine.
Portretul lui Cătălin este realizat în stilul vorbirii populare, în antiteză cu cel al Luceafărului, devenind
întruchiparea teluricului, a mediocrităţii pământene: viclean copil de casă.
Al treilea tablou se desfăşoară doar în planul cosmic şi cuprinde: zborul cosmic, rugăciunea,
convorbirea cu Demiurgul, liberarea. In dialogul cu Demiurgul (Creatorul), Luceafarul este numit
Hyperion, pentru a i se aminti de conditia sa superioara, nemuritoare (in limba greaca, Hyperion
inseamna spirit superior). Demiurgul ii refuza Luceafarului sacrificiul suprem de a renunta la nemurire
in aspiratia la iubirea absoluta, explicandu-i absurditatea dorinţei lui. Omul de geniu este capabil de
idealuri inalte, necunoscand moartea. Creatorul pastreaza pentru final argumentul zdrobitor: Si pentru
cine vrei sa mori?, aratandu-i ca fata pentru care isi sacrifica nemurirea era acum cu un pamantean.
Al patrulea tablou este construit simetric faţă de primul, prin alternanta planului terestru cu cel
cosmic. Este prezentata, in inceput, idila Catalin-Catalina care are loc într-un cadru romantic, specific
eminescian. Îmbătată de amor, Cătălina are încă nostalgia astrului şi îi adresează o a treia chemare
Luceafarului, pe care il numeste acum steaua norocului. Hyperion, insa, refuza de aceasta data. Geniul
constată cu durere că viaţa cotidiană a omului urmează o mişcare circulară, orientată spre accidental şi
întâmplător: Trăind în cercul vostru strâmt,/ Norocul vă petrece,/ Ci eu în lumea mea mă simt,/
Nemuritor şi rece.
Finalul poemului constituie revelatia Luceafarului cu privire la incompatibilitatea dintre omul
de geniu si omul comun, manifestand dispret fata de incapacitatea fiintei umane de a-si depasi limitele:
Ce-ti pasa tie, chip de lut,/Dac-oi fi eu sau altul? Condiţia geniului nemuritor şi rece dobândeşte
conotaţii tragice în acest poem al unei iubiri imposibile şi al singurătăţii absolute a celui condamnat la
nemurire.
Asadar, complexitatea formala, dar mai ales ideatica, a poemului alegoric Luceafarul, il
propulseaza printre creatiile cu valoare inestimabila din literatura universala. Tudor Arghezi afirma ca
Dezamagirea a dat limbii romanesti o capodopera de amaraciune glaciala care se cheama
<<Luceafarul>>.