1

TERMENI ŞI NOŢIUNI
1. Definire și caracterizare
 Termenul constituie ansamblul format dintr-un nume şi o noţiune.
 Noţiunea este forma logică elementară care reprezintă în planul cunoaşterii raţionale reflectarea
claselor de obiecte. Noţiunile sunt lipsite de proprietatea de a afirma sau nega, calitate ce revine
exclusiv propoziţiilor, şi, în plus, ele nu există decât prin intermediul propoziţiilor, ca termeni ai
acestora.
 Numele este forma lingvistică care materializează şi comunică o noţiune.
Numele poate fi:
 simplu, când constă dintr-un singur cuvânt sau sintagmă de bază (substantiv, verb, adjectiv,
pronume etc.)
 complex, când constă dintr-un grup de cuvinte sau sintagmă derivată din termen simplu.

2. Structura
 Noţiunea (termenul) este formată din:
 Intensiunea (comprehensiunea sau conţinutul) noţiunii reflectă însuşirile (proprietăţile,
caracteristicile) în baza cărora ia naştere clasa de elemente redată de noţiune;
 Extensiunea sau sfera reprezintă totalitatea obiectelor (elementelor) caracterizate de aceste
însuşiri (proprietăţi), numite „note".

3. Raportul dintre intensiune şi extensiune

 Între intensiunea şi extensiunea termenului există un raport de simetrie sau dualitate (se pot
defini reciproc):
 Intensiunea şi extensiunea sunt invers proporţionale: dacă scade una, creşte cealaltă, şi invers.

4. Tipuri de termeni (noţiuni)

A. După extensiune distingem:
(a) Termen vid sau nevid. O noţiune este vidă numai dacă mulţimea (clasa) reflectată de ea nu
conţine nici un element; în caz contrar, noţiunea este nevidă.
Anumite noţiuni vide sunt rezultatul unei contradicţii logice (cerc-pătrat, elixirul vieţii, piatra
filosofală) iar altele au, totuşi o anumită utilitate; pentru a arăta, de pildă, că şirul numerelor naturale
este infinit, folosim propoziţia. „Cel mai mare număr natural nu există", în care cuvintele sublimate
redau un alt exemplu de noţiune vidă.
(b) Noţiuni singulare (individuale) sau generale. O noţiune este individuală numai dacă reflectă
în plan logic un singur element (sau o colecţie) şi generală numai dacă redă o categorie de elemente
(sau colecţii).
(c) Noţiuni colective sau distributive (divizive). O noţiune este colectivă dacă reflectă în plan
logic o singură colecţie de obiecte (individual colectivă; ex. – Biblioteca din Alexandria) sau o
categorie de astfel de colecţii (general-colectivă; ex. - bibliotecă). În cazul noţiunilor colective, nu tot
ce se spune despre întreg (colecţie sau clasă de colecţii) se poate spune şi despre fiecare element din
componenţa sa. Raportul de la întreg la parte este partitiv.
O noţiune este divizivă numai dacă ea apare în plan logic ca expresie a ceea ce este general, comun,
în obiectele individuale proprii unei clase. De la noţiuni general-colective la noţiuni individual-colective
avem tot un raport diviziv, în timp ce în interiorul fiecăreia, de la întreg (colecţie sau clasa de
colecţii) la obiectele individuale din componenţa sa, raportul este partitiv.
(d) Noţiuni precise sau vagi. O noţiune este precisă (ex. – om, cană etc.) numai dacă satisface
condiţia: oricare ar fi obiectul ales, putem spune cu siguranță că el aparţine sau nu clasei reflectată
de noţiune; în caz contrar, noţiunea este vagă (ex. – înalt, frumos, rău etc.).
Sfera unei noţiuni vagi se compune din două părţi, un nucleu care reprezintă partea precisă şi o
margine, partea în care condiţia menţionată nu mai este aplicabilă.
 2

B. După intensiune distingem termeni (noţiuni):

(a) Noţiuni abstracte sau concrete. O noţiune este abstractă (ex. – existenţă, proprietate, mărime,
formă etc.) daca apare ca reflectare a unei însuşiri considerată în sine (izolat) ca nelegată de un obiect.
In caz contrar, dacă noţiunea reflectă una sau mai multe însuşiri ca aparţinând unui obiect, ea este
concretă (ex. – carte, floare etc.).
De notat că unul şi acelaşi cuvânt poate comunica într-o situaţie o noţiune abstractă, iar în alta, o noţiune
concretă, în propoziţia „Curajul este o virtute" cuvântul „curajul" exprimă o noţiune abstractă în
sensul că reprezintă curajul in general, ca o însuşire despre care se enunţă o altă însuşire, în schimb,
în propoziţia „Curajul navigatorilor solitari este extraordinar", acelaşi cuvânt redă o noţiune
concretă.
(b) Noţiuni absolute sau relative. O noţiune este absolută dacă notele care formează conţinutul ei
pot fi enunţate despre obiecte individuale, considerate ca izolate unele de altele. Noţiuni ca om,
număr par, carte sunt absolute. În schimb, o noţiune este relativă dacă notele din conţinutul ei
caracterizează un obiect individual numai ca rezultat al unei anumite legături dintre acel obiect şi
unul sau mai multe obiecte, fără de care niciunul nu poate exista. Noţiuni ca sinonim, tată, însoţitor
sunt relative
(c) Noţiuni pozitive sau negative. O noţiune este pozitivă dacă reflectă prezenţa uneia sau mai
multor însuşiri la un obiect (clasă de obiecte) şi este negativă dacă, dimpotrivă, reflectă privarea
obiectului (clasei) de o însuşire. Noţiuni ca roşu sau vertebrat sunt evident pozitive» iar noţiuni ca
orb sau nesimetric sunt negative.
(d) Noţiuni primare (nume simple) sau derivate (nume complexe, compuse). O noţiune este
primară, dacă este compusă dintr-un singur cuvânt sau dacă redă o sintagmă de bază (de ex. numele
liceului în care studiez). O noţiune este derivată, dacă se adaugă o proprietate la cea primară (de ex.
Elev de şcoală primară) sau sintagma de bază (de ex. Elev al Liceului...)
*(e) Noţiuni independente sau corelative. Două noţiuni sunt independente numai dacă una din ele nu o antrenează
pe cealaltă şi nici negaţia celeilalte, adică numai dacă ele pot fi gândite separat; în caz contrar, noţiunile în cauză sunt
corelative. In timp ce noţiuni ca greutate şi culoare sau triunghi şi patrulater sunt independente, altele ca, de pildă,
absolut-relativ, cauză-efect sau pozitiv-negativ sunt corelative.

5. Raporturi între termeni (noţiuni)

A. Raporturi de concordanţă:
(a) Raport de identitate. Noţiunile A şi B sunt identice dacă şi numai dacă
A, B extensiunile lor coincid perfect (au aceeaşi sferă).

B
A (b) Raport de ordonare. Două noţiuni se află în raport de ordonare dacă
şi numai dacă extensiunea uneia se include total în extensiunea
celeilalte, fără însă ca sferele lor să coincidă.
În cadrul unui asemenea raport, A (număr natural şi respectiv trandafir), ca noţiune
subordonată este noţiune-specie, iar B (număr întreg şi respectiv plantă)* ca noţiune supraordonată,
este noţiune gen.
Genul şi specia sunt noţiuni duale, fapt ce reiese din compararea definiţilor:
Gen = noţiune care sub aspectul sferei cuprinde integral specia, iar sub cel al conţinutului se
cuprinde total în conţinutul speciei.
Specie = noţiune care sub aspectul conţinutului cuprinde integral genul, iar sub cel al sferei se
cuprinde total în sfera genului.
(d) Raport de încrucişare (intersectare) . Noţiunile A şi B sunt în raport de
A B încrucişare dacă şi numai dacă ele coincid doar printr-o parte a sferei lor,
fiecare deosebindu-se de cealaltă prin câte o altă parte a sferei sale.
Noţiuni ca număr par si număr divizibil cu 5, sau elev şi sportiv sunt
exemple de noţiuni aflate în raport de încrucişare.
 3

B. Raporturi de opoziţie:

A B C (a) Raport de contrarietate. Noţiunile A şi B sunt contrare dacă şi

numai dacă oricare ar fi obiectul ales, acesta nu face parte, dar poate
lipsi, în acelaşi timp, din sfera ambelor. Noţiuni ca fag şi stejar, sau cerc
şi pătrat formează perechi distincte de noţiuni contrare.

Notă: pentru subiectele de bacalaureat, când se întâlnesc cerințe cu

A B
C raporturi de opoziție sau contrarietate se desenează ca aici.
....

(b) Raport de contradicţie. Noţiunile A şi B sunt contradictorii dacă

A B
si numai dacă oricare ar fi obiectul ales, acesta nici nu face parte, dar
nici nu lipseşte, în acelaşi timp, din sfera ambelor. Noţiuni ca număr par
şi număr impar, sau vertebrat si nevertebrat formează perechi distincte
de noţiuni contradictorii.