"V

ETAPELE DE BAZĂ ÎN APARIŢIA Şl DEZVOLTAREA CHIRURGIEI

Aşadar, voi începeţi studierea chirurgiei. Cuvântul „chirurgie" înseamnă „acţiune manuală", „meşteş'ug". însă, acest
sens istoric al cuvântului este depăşit. Actual chirurgia este o specialitate medicală înalt profesionistă. Chirurgul trebuie nu numai
să opereze, ci şi să cunoască detaliat anatomia, fiziologia, farmacologia şi alte discipline. Chirurgul trebuie să ştie a stabili un
diagnostic corect, a elabora tactica de tratament şi să posede la perfecţie tehnica operatorie.
Istoria chirurgiei este descrisă destul de amplu în manual, de aceea ne vom opri doar la etapele de bază a acesteia.
Primele date despre procedeele chirurgicale întâlnim în antichitate. Diverse manipulaţii chirurgicale se efectuau în Egiptul Antic,
India, Babilon, Roma şi Grecia Antică, Bizanţ şi China cu 2-4 milenii înaintea erei noastre. Pe slaid este arătată fresca dintr- un
mormânt antic egiptean, ilustrând reducerea luxaţiei humerusului. Mai jos vedeţi un fragment din aşa-numitul papirus al lui Edwin
Smith (1600 î.e.n.) - primul manuscris chirurgical în care se descriu 48 cazuri de tratament al plăgilor şi altor leziunNbcaumatice.
Din medicii acestei perioade poate fi remarcat Hippocrate (Grecia Antică, 460-377 î.e.n.), care este numit tatăl artei
medicale, Cornelius Celsus (Roma Antică, a.30 î.e.n. - a.37 e.n.) care a creat un tractat de chirurgie, în care pentru prima dată au
fost descrise multe operaţii, şi Claudius Galen (129-210), care pentru prima dată a propus aplicarea ligaturei pe vasul sângerând
şi a descris semnele clasice ale inflamaţiei.
Din medicii medievali cel mai mare aport în dezvoltarea chirurgiei l-au adus Andreas Vesalius (Padova, Italia, 1515-
1564), care primul a descris minuţios anatomia umană în cartea sa "De corporis humani fabrica" şi este considerat primul chirurg-
anatom, Paracelsus (Elveţia, 1493-1541), care a fost chirurg militar şi a perfecţionat metodele de tratament a! plăgilor, Ambroise
Pare (Franţa 1517-1590), de asemenea chirurg militar - a propus pensa hemostatică, a elaborat tehnica amputaţiei.
în Rusia drept fondator al chirurgiei este considerat N.I.Pirogov (18101881), care a perfecţionat tehnica multor intervenţii
chirurgicale şi în premiera a elaborat sistemul de acordare a ajutorului chirurgical.

CHIRURGIA MOLDOVEI. CLINICILE Şl CATEDRELE CHIRURGICALE ALE MOLDOVEI

Fondatorul chirurgiei moderne în Moldova este considerat profesorul Nicolae Anestiadi (1916-1968), numele căruia îl
poartă astăzi Asociaţia chirurgilor din Moldova. El a stat la baza apariţiei chirurgiei toracale, cardiovasculare, abdominale şi
anesteziologişi.
Catedra de chirurgie generală, cu care începeţi studierea disciplinei la anul 3, a fost creată în acelaşi timp cu organizarea
Universităţii de Medicină din Chişinău în a. 1945. Primul Şef de catedră a fost prof. S.Rubaşov (aa. 1945-1947). Din 1947 până
în 1950 catedra a fost condusă de prof. A.Livov. în continuare catedra de chirurgie generală a fost condusă de aşa chirurgi iluştri,
ca C.Ţâbârnă, Gh.Ghidirim, E.Cicala.
La anul 4 veţi face cunoştinţă cu patologia chirurgicală acută la catedra de chirurgie nr.1, condusă de acad. Gheorghe Ghidirim.
La anii 5 şi 6 veţi continua studierea chirurgiei la catedra de chirurgie nr.2 sub conducerea prof. Vladimir Hotineanu.
Pe lângă aceasta, există catedra de chirurgie pediatrică (şef de catedră - membru corespondent al AŞRM Eva Gudumac) şi catedra
de chirurgie a facultăţii de perfecţionare a medicilor (şef - prof. Nicolae Gladun).

ETAPELE DE INSTRUIRE A CHIRURGULUI ÎN MOLDOVA

La catedrele enumerate studenţii primesc cunoştinţe de bază despre patologia chirurgicală. După absolvirea Universităţii şi
susţinerea examenelor de Stat, unul dintre care este chirurgia, absolvenţii care doresc să devină chirurgi pot lua rezidenţiatul la
chirurgie. După absolvirea rezidenţiatului şi susţinerii examenului de licenţă ei primesc diploma de chirurg. însă, aici instruirea nu
finisează. Există aşa forme de continuare a instruirii, ca secundariatui clinic (specializare profesională), doctoratul (specializarea
ştiinţifică), şi cursuri periodice de perfecţionare în chirurgie sau ramuri separate ale acesteia.

PRINCIPIILE DE ORGANIZARE A AJUTORULUI CHIRURGICAL POPULAŢIEI MOLDOVEI

Acordarea ajutorului chirurgical populaţiei este repartizată în etape şi depinde de urgenţa patologiei. Asistenţa chirurgicală
curativă şi consultativă se acordă în policlinici, secţii de chirurgie generale şi specializate din spitalele raionale, municipale şi
republicane. Mai detaliat cu sistemul acordării asistenţei chirurgicale veţi face cunoştinţă în cadrul lecţiilor practice la catedra
noastră.

ANTISEPSIA
Antisepsia reprezintă un compartiment important al chirurgiei generale. Antisepsia - este un complex de măsuri orientate
spre disţnjgerea microorganismelor în plagă, focarul patologic şi în organism în general. Remediile antiseptice pot crea condiţii
nefavorabile pentru dezvoltarea infecţiei, sau pot exercita acţiunea dăunătoare asupra microorganismelor.
Noţiunea de antisepsie este strâns legată cu asepsia. Asepsia - totalitatea metodelor îndreptate spre prevenirea pătrunderei
microbilor în plagă, organismul pacientului, sau cu alte cuvinte - crearea unor condiţii sterile de lucru chirurgical.
Istoria antisepsiei este foarte interesantă şi include patru perioade clasice: aşa-numita perioadă empirică, perioada antisepsiei
prelisteriene a sec. XIX, antisepsia lui Lister şi antisepsia contemporană.
Perioada empirică. Primele metode de antisepsie pot fi găsite în lucrările medicilor antici. Câteva exemple: - chirurgii antici
considerau obligatorie înlăturarea corpului străin din plagă;
în legile antice evreice a lui Moisei se interzicea de a atinge piaga cu mâinile;
- Hippocrate promova principiul curăţeniei mâinilor medicului, utiliza pentru prelucrarea plăgilor apă curată, vin, spunea
despre necesitatea curăţeniei materialului de pansament.
Antisepsia sec. XIX. Medicina încă nu cunoştea cauzele supuraţiei plăgilor şi rezultatele tratamentului erau dezastruoase.
Letalitatea postoperatorie constituia peste 80% şi era condiţionată, în mare parte, de complicaţiile purulente şi putride
 "V
2

postoperatorii. în a. 1847 bazându-se pe experienţa proprie vastă medicul obstetrician-ginecolog ungar Ignaz Semmelweis afirma,
că cauza sepsis-ului postpartum - este introducerea elementului contagios de către mâinile medicului în timpul naşterii.
Implementarea în practică a spălării mâinilor cu soluţie 10% de clorură de var de către I.Semmelweis a redus considerabil numărul
complicaţiilor. N.I.Pirogov, de asemenea, printre primii a presupus, că infectarea plăgilor este provocată de mâinile chirurgului şi
a asistenţilor, precum şi prin intermediul materialului de pansament. Pentru preîntâmpinarea infectării posibile a plăgilor el a
utilizat alcool, nitrat de argint, iod.
Antisepsia lui J.Lister. Chirurgul britanic Joseph Lister din Edinburgh, bazându-se pe descoperirile lui Louis Pasteur şi analiza
cauzelor deceselor bolnavilor după operaţii, a ajuns la concluzia, că cauza complicaţiilor sunt bacteriile. El a elaborat un şir de
metode de distrugere a microbilor în aer, pe mâini, în plagă şi pe obiectele ce vin în contact cu plaga. Drept remediu pentru
distrugerea microbilor el a ales acidul carbolic. Lister a elaborat un sistem de măsuri orientate spre distrugerea microbilor în plagă
şi preîntâmpinarea pătrunderii lor în plagă: pulverizarea acidului carbolic în aerul sălii de operaţii, prelucrarea instrumentelor,
materialului de sutură cu soluţie de acid carbolic 2-3%, prelucrarea câmpului operator cu aceeaşi soluţie, utilizarea unui
pansament special din 8 straturi de tifon pe plagă, îmbibat cu acid carbolic şi alte substanţe.
Aşadar, meritul lui J.Lister constă nu numai în faptul că a utilizat proprietăţile antiseptice ale acidului carbolic, dar şi a elaborat un
sistem complex de combatere a infecţiei. Esenţa metodei sale Lister a raportat-o la Congresul chirurgilor în Dublin, 1867 şi a
descris-o într-un articol în revista „Lancet". Din aceste considerente anume Lister a intrat în istoria chirurgiei drept fondatorul
antisepsiei.
în rezultatul implementării pe larg a metodei lui Lister în Europa letalitatea postoperatorie a scăzut de 10 ori.
Antisepsia chirurgicală modernă este strâng legată de asepsie şi este unită cu aceasta într-un sistem unic. Antisepsia este
divizată în tipuri în dependenţă de natura metodelor utilizate. Antisepsia poate fi: mecanică, fizică, chimică, biologică şi
combinată. Vom studia fiecare tip în parte

ANTISEPSIA MECANICĂ
Antisepsia mecanică - este înlăturarea mecanică a microorganismelor din plagă. în practică din plagă mecanic se înlătură corpurile
străine, ţesuturile neviabile şi necrotice, cheagurile sangvine infectate, exudatul purulent, care reprezintă un mediu ideal pentru
înmulţirea bacteriilor. în aceste scopuri se utilizează un şir de procedee:
(1) Toaleta plăgii se efectuează practic la fiecare pansament şi într-un fel puţin modificat - la acordarea primului ajutor
medical în caz de plagă. în timpul pansamentului se înlătură materialul de pansament îmbibat cu secret, se prelucrează pielea în
jurul plăgii, cu pensa şi tampon de tifon se înlătură exudatul purulent, cheagurile infectate, ţesuturile necrotice libere. Respectarea
acestor simple măsuri permite lichidarea a aprox. 80% de microbi din plagă sau din jurul acesteia.
(2) Următorul şi cel mai important procedeu al antisepsiei mecanice etse prelucrarea chirurgicală primară a plăgii,
care trebuie să fie efectuată nu mai târziu de 12 ore după lezare. Conform opiniilor moderne, prelucrarea chirurgicală primară a
plăgii se efectuează nu atât pentru „sterilizarea cu cuţitul", cât pentru diminuarea în plagă a ţesuturilor neviabiie, care sunt un
mediu nutritiv favorabil pentru microfloră. Tehnica operaţiei constă în incizia plăgii, recesuriior (buzunarelor) acesteia, excizia
marginiior, pereţilor şi funduiui plăgii în limitele ţesuturilor sănătoase, se înlătură toate ţesuturile lezate, infestate, îmbibate cu
sânge.
(3) Prelucrarea chirurgicală secundară a plăgii se efectuează în cazurile, când în plagă deja s-a dezvoltat infecţia.
Esenţa ei constă în disecţia recesuriior, în care se acumulează puroi şi detrit necrotic, şi înlăturarea ţesuturilor neviabile.
(4) Alte operaţii şi manipulaţii. Unele intervenţii chirurgicale se atribuie la măsurile antiseptice. Acestea sunt, în primul
rând, deschiderea colecţiilor purulente: abceselor şi flegmoanelor. „Vezi puroi - evacuează-l" - este principiul de bază al chirurgiei
purulente. Până când nu a fost efectuată incizia şi evacuat puroiul din plagă, nici antibioticele, nici antisepticele nu vor ajuta la
vindecarea maladiei.
In unele cazuri poate fi eficientă doar puncţia focarului (în caz de sinusită maxilară sau pleurezie purulentă - acumulare de lichid
în cavitatea pleurală). în caz de focare purulente situate în profunzime se efectuează puncţia sub controlul ultrasonografiei
(ecoghidată) sau TC.

ANTISEPSIA FIZICĂ
Antisepsia fizică - este distrugerea microorganismelor prin intermediul metodelor fizice. Către metodele de antisepsie fizică se
atribuie:
(1) Material de pansament higroscopic. Introducerea în plagă a materialului de pansament higroscopic măreşte
considerabil volumul exudatului evacuat. De obicei se utilizează tifonul, din care se confecţionează tampoane şi meşe de diferite
dimensiuni. Se mai utilizează şi vată higroscopică.
(2) Soluţii hipertonice. Pentru ameliorarea drenării din plagă se utilizează soluţiile hipertonice - presiunea osmotică a
cărora este mai mare decât a plasmei sângelui. Cel mai frecvent se utilizează soluţia de clorură de sodiu 10%, care în practică aşa
şi este numită - „soluţie hipertonică." La îmbibarea meşelor cu soluţie hipertonică din contul diferenţei de presiune osmotică
drenarea exudatului din plagă se intensifică.
(3) Drenarea este o metodă foarte importantă de antisepsie fizică în tratamentul tuturor tipurilor de plăgi, precum şi
după operaţiile pe cavităţile organismului. Se deosebesc trei tipuri de drenare a plăgii: pasivă, activă şi lavaj continuu.
Pentru drenarea pasivă a plăgii se folosesc fâşii de cauciuc şi tuburi. Pe dren de obicei se fac câteva orificii laterale. Puroiul din
plagă se drenează pasiv, de aceea drenul trebuie să fie plasat în colţul de jos al plăgii.
în caz de drenare activă tubul de drenare, care iese din plagă, este unit la aspirator electric sau la un dispozitiv special, care
creează presiune negativă. Drenarea activă este posibilă doar în caz de ermetism complet al plăgii, când aceasta este închisă pe tot
parcursul de suturi cutanate.
Drenarea cu lavaj continuu - printr-un tub în focar se introduce soluţia de antiseptic, iar prin alt tub - soluţia se evacuează.
Astfel, se efectuează lavajul continuu al focarului patologic. Un moment important este ca în plagă să nu fie retenţie de lichid:
volumul lichidului evacuat trebuie să fie egal volumului introdus.
 "V
3

(4) Sorbenţii. în ultimul timp frecvent se utilizează metoda de absorbţie în tratamentul plăgilor: în plagă se introduc
substanţe, care absorb toxinele. De obicei acestea reprezintă substanţe sub formă de pulbere ce conţin carbon.
(5) Metode suplimentare de antisepsie fizică. Către metodele de antisepsie fizică se atribuie tratamentul deschis al
plăgilor. Are loc uscarea acesteia, ceea ce creează condiţii nefavorabile pentru înmulţirea bacteriilor. Metoda de obicei este
utilizată în caz de arsuri. Pacientul, sau partea afectată a corpului se plasează într-un izolator special cu mediu aerian abacterian.
Utilajul pentru tratament în mediul abacterian este constituit din compresor şi ventilator pentru suflarea aerului, filtru bacterian şi
cameră cu mediu steril, în care se plasează pacientul sau partea afectată a corpului, in rezultat se formează o crustă, sub care are
ioc curăţarea şi vindecarea plăgilor.
Pe lângă aceasta, către antisepsia fizică se atribuie prelucrarea plăgii cu jet de lichid. Jetul de lichid sub presiune înaltă înlătură
corpurile străine, pf : puroiul şi microorganismele. în acest scop prelucrarea plăgii se efectuează cu ajutorul jetului pulsatil de
lichid (antiseptice sau soluţie izotonică de clorură de natriu) prin intermediul unui dispozitiv special.
Aplicarea ultrasunetului provoacă efectul' de cavitaţie - acţiunea undelor de frecvenţă înaltă, care exercită acţiune distrugătoare
asupra microorganismelor.
Aplicarea laserului cu energie înaltă (chirurgical) conduce la vaporizarea structurilor tisulare. Se creează un efect de înlăturare
rapidă unimomentană a ţesuturilor necrotico-purulente şi de sterilizare a suprafeţei plăgii. După o asemenea prelucrare plaga
devine sterilă, acoperită de crustă combustională, după detaşarea căreia plaga se vindecă fără supurare.
Aplicarea razelor UV. Acţiunea bactericidă a radiaţiei UV se utilizeairă pentru distrugerea microbilor pe suprafaţa plăgii. Se
iradiază regiunea plăgilor superficiale şi a ulcerelor trofice de diversă etiologie.
ANTISEPSIA CHIMICĂ
Antisepsia chimică - este o metodă de combatere a infecţiei în plagă, în baza căruia se află utilizarea substanţelor chimice, care
exercită acţiune bactericidă şi bacteriostatică. Aplicarea lor poate fi locală sau sistemică.
Există multiple antiseptice chimice, care sunt divizate în grupuri: haloizi, săruri ale metalelor grele, alcooluri, aldehide, fenoli,
coloranţi, acizi, baze, oxidanţi, detergenţi, derivaţi nitrofuranici, derivaţi ai 8-oxichinolonei, derivaţi ai hinoxalinei, derivaţi ai
nitromidazolului, sulfanilamide, antiseptice de origine vegetală.
I. Grupul haloizilor:
1. Cloramin: se utilizează pentru lavajul plăgilor purulente sol. 1-2%,
pentru dezinfecţia mâinilor - sol. 0,5%, pentru dezinfecţia încăperilor - sol. 2%;
2. Soluţie alcoolică de iod 5-10%;
3. Preparate de iod: iodonat sol. 1%, iodopiron sol. 1%.
II. Săruri ale metalelor grele:
1. Nitrat de argint soluţie apoasă 0,1-0,03% pentru lavajul plăgilor purulente şi vezicii urinare; soluţii de 1-2% şi
unguente se utilizează pentru arderea granulaţiilor, în tratamentul fistulelor;
2. Sublimat (diclorură mercurică) - itoxină puternică. Soluţie diluată 1:1000 sau 1:2000 se utilizează pentru prelucrarea
instrumentelor, mănuşilor;
3. Sărurile de argint: colargol şi protargol.
III. Alcooluri:
Alcool etilic - sol. 70% şi 96%, pentru prelucrarea marginilor plăgii, prelucrarea mâinilor chirurgului şi câmpului operator.
IV. Aldehide:
1. Formaldehidă;
2. Lizoform - sol. săpunoasă 1-3% de formaldehidă pentru dezinfecţia mâinilor, încăperilor;
3. Cidex - sol. 2% de glutaraldehidă. Se utilizează pentru sterilizarea cateterelor, endoscoapelor, tuburilor,
instrumentelor.
V. Fenoli:
1. Acid carbolic;
2. Ihtiol, aplicat sub formă de unguent.
VI. Coloranţi:
«
1. Albastru de metilen sol. alcoolică 1-3%;
2. Verde de briliant;
3. Rivanol.
VII. Acizi:
1. Acid boric - sub formă de praf, sub formă de sol. 4% pentru lavajul plăgilor. Eficient îndeosebi în caz de infecţie
piocianică (Ps.aeroginosa);
2. Acid formic - se utilizează pentru prepararea pervomur-ului (pentru
prelucrarea mâinilor chirurgului).
VIII. Baze:
Amoniac (clorură de amoniu) - preparat antiseptic pentru uz extern. Anterior sol. 0,5% se utiliza pe larg pentru prelucrarea
mâinilor chirurgului.
IX. Oxidanţi:
1. Sol. de peroxid de hidrogen, la contact cu plaga H 202 se descompune cu eliberarea 02, se formează spumă abundentă.
Acţiunea antiseptică a H202 se explică atât prin acţiunea oxidantă puternică, cât şi prin curăţarea
mecanică a plăgii de puroi şi corpuri străine;
2. Perhidrol, conţine aprox. 30% de peroxid de hidrogen, se utilizează
pentru prepararea pervomurului;
3. Permanganat de kaliu - se utilizează pentru lavajul plăgilor - sol. 0,1%. Oxidanţii sunt eficienţi îndeosebi în infecţiile
anaerobe şi putride.
 "V
4

X. Detergenţi:
1. Clorhexidină bigluconat. Se utilizează pentru prelucrarea mâinilor chirurgului - sol. alcoolică 0,5%, pentru
prelucrarea cavităţii peritoneale în
peritonite - sol. apoasă 5%;
2. Cerigel - se utilizează pentru prelucrarea mâinilor chirurgului. La
aplicarea pe mâini se formează o peliculă, care se înlătură cu alcool;
3. Rokkal - sol. apoasă 10% şi 1%.
XI. Derivaţi nitrofuranici:
1. Furacilină - se utilizează pentru prelucrarea plăgilor, instrumentelor,
lavajul cavităţilor;
2. Furadonin, furazolidon - uroantiseptice;
3. Furagin - preparat pentru administrare intravenoasă.
XII. Derivaţi ai 8-oxichinolonei:
Nitroxalin (5-NOC) - uroantiseptic. Se utilizează în infecţiile tractului urinar;
Enteroseptol, intestopan - antiseptici chimice, utilizate în infecţiile intestinale.
XIII. Derivaţi ai hinoxalinei:
Dioxidină - remediu antiseptic pentru uz extern: sol apoasă 0,1-1% se utilizează pentru lavajul cavităţilor purulente. Poate fi
utilizat şi intravenos.
XIV. Derivaţi ai nitromidazolului:
Metronidazol (metrogil, trihopol) - remediu chimioterapeutic cu spectru larg de acţiune. Eficient faţă de protozoare, bacteroizi şi
anaerobi.
XV. Sulfanilamide:
Streptocid, ftalazol, sulfadimezin, biseptol - remedii chimioterapeutice cu efect bacteriostatic. Se utilizează pentru suprimarea
deverselor focare de infecţie, de obicei, sub formă de comprimate. De asemenea, intră în componenţa unguentelor şi prafurilor
pentru uz extern.
XVI. Antiseptice de origine vegetală:
Clorofilipt (amestec de clorofile), baliz (primit din saharomicete), calendula - de obicei, se utilizează în calitate de remediu
antiseptic pentru uz extern pentru lavajul plăgilor superficiale, mucoaselor, prelucrarea pielii.
Finisând relatarea despre antisepsia chimică, trebuie să ne oprim aparte la două noţiuni, în practică frecvent separate. Vorbind
despre antiseptice se înţeleg preparatele utilizate pentru sterilizarea obiectelor biologice (prelucrarea mâinilor chirurgului,
plăgilor, cavităţilor purulente etc.). Dezinfectantele - remedii utilizate pentru dezinfectarea instrumentelor chirurgicale,
drenurilor, încăperilor etc.

ANTISEPSIA BIOLOGICĂ
Esenţa antisepsiei biologice constă în (1) utilizarea preparatelor de origine biologică, care acţionează nemijlocit asupra
microorganismelor, precum şi (2) utilizarea metodelor şi măsurilor ce majorează capacitatea organismului de a se opune infecţiei.
La antisepticele biologice cu acţiune directă se atribuie antibioticele, fermenţii proteolitici, bacteriofagii şi serurile curative.
(1) în ultimele decenii antibioticele s-au răspândit pe larg în tratamentul infecţiei purulente. Există următoarele grupuri de bază
ale antibioticelor, utilizarea cărora este indicată în tratamentul maladiilor purulent-inflamatorii:
1. Grupul penicilinei: benzilpenicilina, bicilina.
2. Penicilinele semisintetice: oxacilina, ampicilina.
3. Grupul cefalosporinelor: ceporin, kefeol, claforan, ketacef.
4. Aminoglicozide: canamicină, gentamicină.
5. Grupul tetraciclinelor: tetraciclină, oxitetraciclina.
6. Macrolide: lincomicină, eritromicină.
7. Rifamicine: rifamicină, rifampicină.
Complicaţiile antibioticoterapiei. Complicaţiile de bază a terapiei cu antibiotice sunt următoarele:
- reacţii alergice. Se manifestă prin erupţii cutanate, dereglări respiratorii, spasm bronşic, până la dezvoltarea şocului
anafilactic. Apariţia reacţiilor alergice este motivată prin fapt - că preparatele sunt de origine biologică;
- acţiune toxică asupra organelor interne - altă complicaţie tipică. Mai frecvent se afectează auzul, funcţia ficatului şi
rinichilor;
- disbacterioza - mai frecvent este întâlnită la copii, precum şi la administrarea îndelungată a antibioticelor în doze mari.
De asemenea, este mai caracteristică la administrarea enterală a medicamentelor;
- formarea bacteriilor rezistente către antibiotice - complicaţie invizibilă, dar neplăcută, care cauzează ineficienţa
antibioticoterapiei. Principiile de bază ale antibioticoterapiei sunt:
1. Antibioticoterapia trebuie să fie administrată conform unor indicaţii stricte.
2. Este obligatorie determinarea sensibilităţii microflorei din plagă la antibiotice.
3. Trebuie de efectuat proba de sensibilitate individuală la antibiotice.
4. La necesitatea tratamentului îndelungat cu antibiotice, acestea trebuie să fie schimbate la fiecare 5-7 zile, pentru a evita
adaptarea microflorei la antibiotice.
5. Cu scopul intensificării acţiunii antibacteriale trebuie de combinat antibiotice cu spectru diferit de acţiune.
6. Este necesară combinarea căilor de administrare (aplicarea locală şi sistemică). r
7. Asocierea cu alte substanţe antiseptice.
(2) Fermenţii proteolitici: nu distrug microorganismele direct, însă curăţă rapid plaga de ţesuturi neviabile, fibrină,
puroi. Pe lângă aceasta mai exercită acţiune antiinflamatorie şi antiedematoasă.
 "V
5

Aceste preparate pot fi utilizate sub formă de praf - chimotripsină, tripsină, chimopsină; în componenţa unguenţilor - iruxol; sau
introduse în componenţa materialului de pansament - fermenţi imobilizaţi.
(3) Bacteriofagi: preparate, care conţin viruşi, capabili să se reproducă în celulele bacteriene şi să provoace moartea
acestora. Există bacteriofagi stafilococic, streptococic, piocianic, proteic şi combinat. Se utilizează local pentru tratamentul
plăgilor şi cavităţilor purulente.
(4) Seruri curative: preparate ce conţin anticorpi către germenii de bază a infecţiei chirurgicale. Se utilizează parenteral,
pentru imunizarea pasivă a pacienţilor. Se utilizează ser antistafilococic, antitetanic şi antigangrenos. Cu acelaşi scop se utilizează
gama-globulina antistafilococică.
Există metode de antisepsie biologică care acţionează prin stimularea propriei imunităţi şi rezistenţei la infecţii a pacientului:
imunostimulatoare, vaccine, anatoxine şi diverse metode fizice.
(1) Imunostimulatoare: timolină, T-activin, interferon, - stimulează sau modulează imunitatea nespecifică.
(2) Vaccine şi anatoxine: conţin o doză minimă de microorganisme sau toxine ale acestora şi, la administrarea în organism,
stimulează elaborarea propriilor anticorpi către bacterii anumite (anatoxină tetanică, anatoxină
stafilococică).
(2) Metodele fizice stimulează rezistenţa nespecifică a organismului. Aici se atribuie iradierea UV şi laser a sângelui.