George Călinescu, important critic şi prozator interbelic, ilustrează concepţia sa critică şi teoretică despre roman,

considerându-l pe Balzac modelul esenţial. El adera la romanul citadin , contemporan ,de observatie sociala , de problematica
morala ,roman al tipologiilor ,aflandu-se sub semnul fondului ereditar.
Realismul de tip balzacian reiese din tematica, astfel incat motivul mostenirii si al paternitatii sunt surprinse sub
forma unei fresce a burgheziei bucurestene de la inceputul secolului trecut. Romanul se remarca prin grija pentru detaliu si
evidentierea personajelor in mediul lor de viata, dinspre exterior spre interior, timpul si spatiul fiind exacte, ceea ce imprima
discursului credibilitate. Actiunea romanului este construita in jurul averii lui mos Costache Giurgiuveanu, motivul literar al
mostenirii ,concentrand faptele si relatiile personajelor. E un roman reprezentativ al literaturii române, o creaţie originală care
răspunde principiului format de prozator :,, ceea ce conferă originalitatea unui roman nu e metoda , ci realismul fundamental”.
Structura si compozitia romanului satisfac criteriul echilibrului clasic si pe acela al deschiderilor de tip
modernist. Astfel,incipitul este tipic balzacian, timpul fiind fixat cu precizie (“Intr-o seara de la inceputul lui iulie 1909”), iar
personajul, tanarul Felix Sima, intra pe strada Antim. Acesta dispune de un portret realizat de catre autor, care sugereaza ca
trasaturile inca nu ii erau definitive (“fata ii era juvenila si prelunga”), fiind imbracat in uniforma de licean, personajul urmand
sa devina protagonistul unui proces de initiere. Construirea personajelor se bazeaza de asemenea pe tehnica detaliului. Felix va
face cunostinta cu Giurugiuveanu, care ii va spune initial ca “Aici nu sta nimeni”, fiind un advertisment in legatura cu conflictele
la care va fi expus locuind aici.
Viziunea despre lume a autorului se oglindeşte în primul rând în desfăşurarea generală a acţiunii, conform celor trei
planuri narative : al conflictului succesoral declanşat de moştenirea considerabilei averi a lui mos Costache, al formării tânărului
Felix ,care, sosit la Bucureşti pentru a studia medicina, trăieşte prima sa iubire si planul societatii burgheze , subliniate prin
snobism,chici,ipocrizie .
Un episod care subliniază tema moştenirii şi influenţa viziunii balzaciene este secventa in care Moş Costache suferă
un atac de congestie cerebrală şi este imobilizat la pat. Ochiul naratorului urmăreşte cu atenţie gesturile avarului, preocupat de
cheile sale, plătind cu greu doctorul, neputiincios în faţa atacurilor familiei Tulea la adresa bunătăţilor culinare ascunse cu grijă,
cu spiritul negustoresc neadormit, oferind în final lui Weissmann o seringă contra cost. Clanul Tulea, rapace, sărbătoreşte cu un
festin moartea neîntâmplată, joacă partide de cărţi, se instalează milităreşte în casă şi veghează asupra moştenirii. Otilia şi
Felix, singurii îndureraţi de starea bătrânului, cheamă pe Pascalopol, care, loial, aduce un doctor universitar şi îngrijeşte pe
bolnav. Edificat asupra intenţiilor clanului Tulea, Giurgiuveanu hotărăşte să-i lase o sumă importantă Otiliei, dar amână din nou
sa o faca.
O alta secventa semnificativa, sugestivă pentru tema şi viziunea
despre lume a autorului , este reprezentata de noaptea petrecuta cu
Otilia predecesoare plecării ei la Paris cu Pascalopol, este esentială
pentru întelegerea personalitătii celor doi tineri si a atitudinii lor fată de
iubire. Felix , tânărul intelectual, ambitios, al cărui tel în viată este
reusita în carieră , consideră că femeia trebuie să-i fie un sprijin în
atingerea telului. Otilia, însă, este de părere că rostul femeii este să fie
pe placul barbatului . Felix este dispus să astepte oricât dacă la un
moment dat se va marita cu Otilia, în timp ce tânăra concepe iubirea în
felul aventuros al artistului, cu dăruire si libertate absolută. Otilia,
realizând aceasta diferentă si dovendindu-se matura , anticipeaza
nepotrivirea lor de caracter , dar si raportarea la viitor . In acest sens ,
alege sa plece , si eventual sa se marite cu Pascalopol , justificandu-si
optiunea prin faptul ca ar fi fost o piedica in realizarea visului tanarului
de a ajunde un renumit medic :”Cine a fost in stare de atata stapanire e
capabil sa invinga si o dragoste nepotrivita pentru marele lui
viitor”(Otilia).
 Titlul romanului şi finalul său exprimă esenţa dilematică a feminităţii, natura contradictorie a sufletului omenesc.
Construit în spirit clasic balzacian şi cu o viziune realistă, dar şi romantic prin descrierea grandioasă a Bărăganului şi antiteza
personajelor, romanul “Enigma Otiliei” asimilează elemente ale romanului modern: complexitatea personajului feminin,
introspecţia, fineţea, luciditatea preciziei psihologice: interesul pentru psihologii contradictorii, tulburătoare şi derutante,
pentru involuţii şi degradări psihice, toate intră în sfera modernului.
Finalul romanului se încheie simetric, revine imaginea de la început: casa lui Costache Giurgiuveanu, şi mai dezolantă,
iar Felix reînvie în memorie cuvintele sale: “Aici nu stă nimeni” - dezolant şi lugubru.
În concluzie, “Enigma Otiliei” este un roman fundamental al literaturii române, o creaţie originală, sinteză a
clasicismului realist de tip balzacian, cu elemente romantice, moderne, tema şi viziunea despre lume fiind bine reliefate.

Optional
Conflictul oglindeşte, la rândul său, tema romanului. Conflictul între clanul Tulea şi Otilia Mărculescu are la bază
problema moştenirii. Aglae Tulea, veritabilă „mater familias”, îşi urmăreşte neobosit interesele şi pe cele ale copiilor săi, în
luptă continuă cu toţi cei pe care îi vede ca ameninţări . Malignitatea personajului devine un nucleu generator al conflictelor
familiei burgheze: între ea şi Costache, pentru moştenirea pe care cel din urmă ar vrea să i-o lase Otiliei; între familia ei şi Otilia,
pentru aceeaşi moştenire ; între Aurica şi Otilia, pentru posibilii pretendenţi ai fetei sale la măritiş; între Titi şi Felix, pentru
contrastul de inteligenţă şi realizare socială. Conflictul controlat, neostentativ, între Felix şi Pascalopol, între tânărul cu o poziţie
socială care abia se profilează la orizont, aflat la vârsta primelor experienţe erotice şi maturul bogat, rafinat , singur şi resemnat,
subliniază tema formării ce dă caracterul de bildungsroman operei. Alegându-l pe Pascalopol, ca posibilitate mai realistă, Otilia
îl învaţă, inconştient, pe Felix că pasiunea fără compatibilitatea intereselor este trecătoare. Tânărul va confirma adevărul
aceastei lecţii căsătorindu-se mai târziu „într-un chip care se cheamă strălucit”.