MANAGEMENTUL SERVICIILOR

PSIHOLOGICE IN STRUCTURILE
SISTEMULUI SECURITATII NATIONALE

MANAGEMENTUL SERVICIILOR PSIHOLOGICE IN STRUCTURILE SISTEMULUI

SECURITATII NATIONALE

Rezumat: Integrarea Romaniei in N.A.T.O. si Uniunea Europeana a constituit pentru sistemul

securitatii nationale o noua provocare multidimensionala atat in planul ideologic-doctrinar, cat si in
planul organizational-functional, precum si la toate nivelurile de tip strategic, operativ si tactic. In
acest context, psihologia, ca stiinta si profesie, s-a aplicat adecvat in structurile sistemului
securitatii nationale, contribuind efectiv la performantele acestora.

Demersurile intreprinse, pe de o parte, de catre universitari, pentru fundamentarea teoretica a

psihologiei ca stiinta si, pe de alta parte, de catre practicieni, pentru recunoasterea psihologiei ca
profesie independenta, au angrenat, in aceasta efervescenta demiurgica, si structurile sistemului
securitatii nationale. Managementul serviciilor psihologice, in acest context, devine o realitate
profesionala a sistemului securitatii nationale, dintr-o tripla perspectiva: teoretic-conceptuala,
organizational-functionala si practic-actionala.

Adoptarea la nivel national a cadrului legislativ si normativ de exercitare a profesiei de psiholog cu

drept de libera practica a generat o noua filosofie cu privire la organizarea si desfasurarea
activitatii de psihologie in structurile sistemului securitatii nationale. In consecinta, psihologia
aplicata in domeniul securitatii nationale particularizeaza, intr-o maniera specifica, toate
competentele profesionale din alte domenii ale psihologiei, precum: psihologia muncii si
organizationala; psihologia transporturilor; psihologia serviciilor; consilierea psihologica; psihologia
clinica; psihoterapia; psihologia scolara, educationala si vocationala. Daca la acestea se aditioneaza
exigentele profesionale de ordin metodologic, etic si deontologic se obtine un tablou exhaustiv al
managementului serviciilor psihologice din structurile sistemului securitatii nationale.

Cuvinte cheie: psihologie aplicata, managementul serviciilor psihologice, structuri de psihologie,

securitate

SECURITATE. GENERALITATI. DEFINITII .

Managementul serviciilor psihologice in structurile sistemului securitatii nationale    reprezinta o

componenta esentiala a managementului organizational specific, iar abordarea teoretica si practica
a problematicii circumscrise domeniului nu reprezinta un simplu exercitiu speculativ ci, dimpotriva,
o analiza pragmatica izvorata cu necesitate din complexitatea reala si potentiala a securitatii
nationale si internationale.

Apreciem ca, pentru a explica contextual managementul serviciilor psihologice in structurile

sistemului securitatii nationale se cuvine, chiar si succint, sa definim si sa delimitam domeniul de
aplicabilitate.

Securitate individuala, securitate nationala, securitate internationala

Securitatea priveste atat individul, cat si colectivitatea si se defineste, pe de o parte, ca "faptul de
a fi la adapost de orice pericol, sentimentul de incredere si de liniste pe care il da cuiva absenta
unui pericol" , iar pe de alta parte, ca "stare a relatiilor dintre state, creata prin luarea pe cale de
tratat a unor masuri de aparare comuna impotriva unor agresiuni" (DEX, 1998, p.969).

Din perspectiva teoriei organizationale, securitatea desemneaza "starea de echilibru dinamic

macrostructural, intra si intersocioorganizari de acelasi nivel (stat-stat; structura suprastatala) si
cu sfere diferite de cuprindere realizate prin corelarea proceselor organizate si dezorganizate si
managementul schimbarii intr-o asemenea modalitate incat sa nu fie afectate valorile (obiectivele)
lor fundamentale, general acceptate, existenta lor ca entitati si posibilitatea lor de reproducere"
(Boncu, 1995, p.13).

Securitatea se realizeaza la toate nivelurile de organizare sociala-individ-grup-stat-aliante si se

manifesta in toate domeniile vietii sociale: politic, economic, social, militar, demografic, ecologic,
cultural si altele. Securitatea se realizeaza de catre politica si trebuie sa indeplineasca cumulativ
urmatoarele conditii: sa fie actiune a statului desfasurata pe baza unui sistem normativ; sa fie de
competenta unor institutii ale statului; puterea politica sa fie legitima si sa primeze suprematia
legii; intemeierea actiunilor pe un sistem de valori acceptate de catre societate; respectarea
drepturilor omului in conformitate cu reglementarile internationale la care statul este parte; sa nu
produca insecuritate altor entitati. In cuprinsul aparatului categorial specific securitatii intra termeni
precum: risc, amenintare, pericol, stare de securitate, agresiune, conflict, interese nationale,
vulnerabilitate, obiective de securitate, sistem de securitate, mediu de securitate etc. Sintetizand,
conceptul de securitate semnifica situatia in care o persoana, grup de persoane, stat, aliante, in
urma unor masuri specifice adoptate individual sau in intelegere cu alti actori, capata certitudinea
ca existenta, integritatea si interesele lor fundamentale nu sunt primejduite. Daca termenul de
securitate semnifica liniste, sentimentul de a fi in afara pericolelor, de a fi protejat, insecuritatea
este termenul opus securitatii si presupune angoasa, sentimentul de pericol si risc, impresia de a fi
amenintat, libertatea ingradita (Irimia, Ion, Chiriac, 2004).

Din cele prezentate rezulta ca securitatea poate fi abordata din multiple perspective, inclusiv a
raportului national-international (Dumitrescu, 2002).

Conceptul de securitatea nationala a cunoscut de-a lungul timpului diferite modalitati de definire si
explicitare, care au evidentiat, mai mult sau mai putin, cateva dintre caracteristicile securitatii, fara
a avea pretentia exhaustivitatii, indiferent de principalul curent de gandire fie el pozitivism
(abordarea concreta, implacabila a realitatii), constructivism (securitatea este o constructie sociala
subiectiv-obiectiva ce poate fi analizata si masurata) sau postmodernism (o abordare eclectica,
operationala, integrativa, a dimensiunilor de ordin politic, economic, militar, cultural, demografic,
ecologic etc.). De la definitia simplista si clasica a securitatii nationale, prin apologia dimensiunii
militare, data de Walter Lippmann si publicata in 1962 in studiul "Discord and Collaboration. Essays
on International Politics" (apaud Buzan, 2000), care afirma ca "O natiune este in siguranta in
masura in care nu se afla in pericolul de a trebui sa sacrifice valori esentiale, daca doreste sa evite
razboiul si, poate, atunci cand este provocata, sa si le mentina, obtinand victoria intr-un razboi" s-a
ajuns la abordarea complexa a securitatii nationale (Rosenau, 1996, Saperstain, 1996), privita intr-
un cadru amplu de analiza atat in domeniul militar, cat si in domeniile non-militare, pentru care
rezultatul consta intr-o "harta" a problemelor contemporane ale securitatii, fiecare fiind identificata
in functie de patru variabile: caracteristica spatiala (local, regional, global), localizarea sectoriala
(militar, politic, economic, cultural, ecologic), identitatea principalului actor (state, actori societali,
organizatii internationale) si natura obiectului de referinta (state, natiuni, principii, mediul
inconjurator).

Una dintre definitiile cele mai interesante referitoare la securitatea internationala este cea data de
Jozef Balazj (apaud Buzan, 2000, p. 28) care apreciaza ca "Securitatea internationala
este determinata in fond de securitatea interna si externa a diferitelor sisteme sociale, de masura
in care, in general, identitatea sistemului depinde de circumstantele externe. Expertii definesc in
general securitatea sociala ca pe securitatea interna. Functia ei esentiala este aceea de a asigura
puterea politica si economica a clasei conducatoare date sau supravietuirea sistemului social si un
grad adecvat de securitate publica".

Intr-o lume in curs de globalizare, dinamica securitate nationala-securitate internationala,

reprezinta tema majora a diverselor organisme colective de securitate. De
exemplu, Organizatia Natiunilor Unite, in Carta Natiunilor Unite, afirma rezolvarea disputele
internationale prin mijloace pasnice, intr-o maniera in care pacea, securitatea si justitia
internationale sa nu fie puse in pericol. Organizatia Tratatului Atlanticului de Nord, inca de la
infiintare, prin Tratatul Nord-Atlantic (Manual NATO, 2001) defineste conceptul de securitate ca
o dezvoltarea continua a relatiilor internationale de pace si prietenie prin consolidarea institutiilor
libere, prin facilitarea unei mai bune intelegeri a

principiilor pe baza carora sunt fondate aceste institutii si prin promovarea conditiilor de asigurare
a stabilitatii si bunastarii, prin eliminarea conflictele din politicile lor economice internationale si
incurajarea colaborarii economice bilaterala sau multilaterala, prin intermediul autoajutorarii si al
sprijinului reciproc continue, prin mentinerea si dezvoltarea capacitatii individuale si colective de
rezistenta in fata unui atac armat etc. In acelasi sens, Uniunea Europeana si-a definit propria
strategie de securitate prin obiectivele Tratatului de la Maastricht, document a carei premisa afirma
ca raspunsul la riscurile, pericolele si amenintarile la adresa securitatii europene trebuie
adaptat fiecarui tip al acestora, aplicandu-se o strategie multifatetata si o abordare comprehensiva.
Strategia Solana, asa cum mai este denumit acest document, identifica unele riscuri, amenintari
si vulnerabilitati, care deriva din dezvoltarile politice, economice, demografice, ecologice, stiintifice
si tehnologice. Strategia identifica drept vulnerabilitati incalzirea globala si dependenta energetica a
Europei, iar ca elemente ce pot fi categorisite ca fiind riscuri si pericole (saracia, foametea, esecul
cresterii economice etc.). In ceea ce priveste amenintarile, acestea sunt prezentate ca fiind
terorismul international, proliferarea armelor de distrugere in masa, statele esuate, crima
organizata, atitudinea ostila fata de expatriatii europeni, atacurile impotriva principalelor linii de
comunicatii, atacurile impotriva fortelor europene de mentinere si/sau reconstructie a pacii etc.
Conceptia europeana asupra securitatii este subliniata si de Declaratia Comuna pentru Integrarea
Apararii Europene (2004) ce subliniaza rolul cooperarii si consensului in realizarea si conservarea
securitatii (realizarea consensului asupra rolurilor si responsabilitatilor din cadrul structurilor NATO
si UE si a unor planuri comune de dezvoltare a capabilitatilor necesare implementarii Fortei de
Raspuns a NATO si a gruparilor de lupta interarme ale UE). Organizatia pentru Securitate si
Cooperare in Europa (OSCE), la nivel regional, isi propune sa joace un rol din ce in ce mai
important in noua arhitectura europeana, prin realizarea urmatoarelor obiective: prevenirea
conflictelor si gestionarea crizelor; controlul armamentelor si dezarmarea; sporirea increderii si a
securitatii; cooperarea in plan economic, cultural, umanitar si ecologic; conceptualizarea unui nou
model de securitate in zona sa de responsabilitate. Conceptia de securitate a OSCE este prezentata
in Carta pentru Securitate Europeana care afirma, printre altele, ca fiecare stat participant are
drept egal la securitate si la neutralitate si va respecta drepturile tuturor celorlalte in aceste
privinte, iar statele nu isi vor intari securitatea in detrimentul securitatii altor state. Totodata, se
specifica faptul ca relatiile dintre state se vor construi in conformitate cu conceptul de securitate
comuna si comprehensiva, ghidat de parteneriat egal, solidaritate si transparenta, iar securitatea
fiecarui stat participant va fi inseparabil legata de securitatea celorlalte state, in care abordarea
dimensiunilor umana, economica, politica si militara ale securitatii va reprezenta un intreg. Din cele
prezentate, atat ONU, cat si NATO, UE si OSCE sunt institutii partizane ale unui tip de securitate
colectiva in care, concomitent, statele cu fortele lor armate si aliantele pentru aparare comuna pot
coexista cu variantele de securitate colectiva. Iata de ce, se poate afirma ca, intr-o lume in curs de
globalizare, siguranta furnizata de existenta unei stari de securitate, la nivel national, sau lipsa
acesteia, afecteaza intr-o oarecare masura starea de stabilitate la nivel global.

Trebuie spus ca, securitatea nationala si internationala nu pot exclude securitate individuala, care,
de altfel, le genereaza. Daca un individ este amenintat, atunci atat securitatea grupului din care
face parte, cat si a altor comunitati relationate este amenintata. Daca toate grupurile societale
doresc sa realizeze si sa conserve starea de securitate, atunci ele trebuie sa porneasca de la
asigurarea securitatii individuale, pe baza principiului conexiunii intrinseci a umanitatii. Suntem de
acord ca orice analiza de securitate ar trebui sa porneasca de la securitatea oamenilor, nu a
statelor sau a gruparilor de state, intrucat individul uman este baza tuturor formelor de organizare
sociala si, totodata ca, raportul dintre securitatea nationala si securitatea internationala este doar o
falsa problema, deoarece securitatea, la orice nivel, are ca subiect omul, care transcende toate
granitele (Sarcinschi, 2005). In consecinta, securitatea individuala poate fi obiect de studiu pentru
psihologie.

Securitatea, din perspectiva psihologica, ia in calcul individul in cadrul colectivitatii, altfel spus,
omul activ in contextul sau familial, grupal, organizational. Raporturile particular-general sau
individual-colectiv reprezinta, in ultima instanta, mediul de (in)securitate in care omul trebuie sa se
integreze/adapteze existential.
Securitatea individului reprezinta in piramida trebuintelor (Maslow, 1970) un factor motivational
esential pentru devenirea fiintei umane. De aceea, problema securitatii a preocupat umanitatea de-
a lungul existentei sale, deoarece asigurarea unei vieti constructive, de progres material si
spiritual, impotriva tuturor agresiunilor din exterior, a aparut ca o necesitate alaturi de trebuintele
fiziologice, sociale, ale Eu-lui, de autorealizare, cognitive, estetice si de concordanta. De asemenea,
securitatea individului, din perspectiva psihologica, trebuie analizata in contextul mai larg al
structurarii motivelor dupa importanta si semnificatia lor reglatorie in cadrul personalitatii umane,
fie ca acestea sunt homeostazice, de crestere si dezvoltare, pozitive (antientopice), negative
(entopice), extinseci sau intrinseci (Golu, M., 2002, p.467).

Pornind de la premisa ca la baza tuturor actiunilor stau interesele, unii specialisti (Irimia, Ion,
Chiriac, 2004) apreciaza ca la nivelul individului acestea sunt de ordin axiologic si ontologic. La
nivelul axiologic, individul isi promoveaza si apara valorile: limba materna; religia stramoseasca;
cultura; traditiile; obiceiurile; simbolurile si mentalitatile. Din punct de vedere ontologic, la nivelul
persoanei, interesele sunt legate de: viata; sanatate; avere; statut social; mediu; libertati
democratice. Securitatea nu poate fi totala pentru nici un individ: o varietate enorma de pericole si
amenintari pandeste pe fiecare si, ca urmare, desi cei bogati se pot distanta de unele precum
foametea, bolile curabile, pericol fizic, violenta, inechitatea economica etc. ei impart laolalta cu
saracii efectele dezastrelor naturale, bolile incurabile, razboaiele nucleare si isi creaza altele
specifice pentru ei precum accidentele aviatice, rapirile, bolile datorate consumurilor excesive,
stresul determinat de concurenta etc. La nivelul indivizilor planeaza pericolele precum: dezastrele
naturale; bolile; saracia; degradarea mediului; razboaiele. Alaturi de pericolele care planeaza
asupra existentei individului se exercita presiuni determinate de riscurile si amenintarile: a) fizice
(durere, ranire, moarte); b) economice (impiedicarea accesului la munca sau la resurse,
distrugerea sau nationalizarea proprietatii, somajului); c) drepturilor (incarcerare, negarea
libertatilor civile normale, ingradirea dreptului la opinie si de miscare); d) culturale (interzicerea
folosirii limbii materne, a simbolurilor si valorilor specifice, traditiilor si obiceiurilor); e) sociale
(marginalizarea, excluderea); f) institutionale (abuzurile organizatiilor guvernamentale si
neguvernamentale, sistemul de relatii interorganizationale si interumane etc.).

Securitatea individului, pe care unii specialisti (Weissberg, 2003, pp. 3-11 si Hampson, 2002) o
numesc si securitate umana, include o serie de drepturi si libertati prevazute in Declaratia
Universala a Drepturilor Omului: drepturile individuale (dreptul la viata, recunoasterea in fata legii,
protectia fata de formele crude sau degradante de pedeapsa, protectia fata de discriminarea
rasiala, etnica, sexuala sau religioasa etc.); drepturile legale (accesul la mijloacele legale de
prevenire a violarii drepturilor fundamentale, protectia fata de arestul arbitrar, detentie sau
exil etc.); libertatile civile (libertatea de gandire, constiinta si religie etc.); drepturile de subzistenta
(dreptul la hrana si la standardele fundamentale de sanatate si bunastare etc.); drepturile
economice (dreptul la munca, la odihna si la recreere, securitatea sociala etc.); drepturile politice
(dreptul de a lua parte la alegeri si de a participa la guvernare etc.). Mai mult, in functie de natura
drepturilor si libertatilor, pot fi sistematizate si tipurile de amenintari la adresa securitatii umane:
individuale (violenta fizica, crima, accidente etc.); comunitare (opresiune, dezintegrare,
discriminare etc.); politice (represiune, tortura, violarea drepturilor fundamentale etc.); economice
(saracie, foamete, lipsa conditiilor de locuire si de viata, in general etc.); sanitare (boli, conditii
insalubre de trai etc.); ecologice (degradarea mediului, poluare, dezastre naturale etc.). Suntem de
acord ca, de departe, cel mai important aspect al securitatii umane este reprezentat de calitatea
vietii, care este un concept evaluativ si reprezinta rezultanta raportarii conditiilor de viata si
a activitatii, care compun viata umana, la necesitatile, valorile si aspiratiile umane (Sarcinschi,
2005). Se observa ca acest concept se refera atat la conditiile obiective in care se constituie viata
umana, cat si la modul subiectiv in care fiecare individ isi evalueaza propria sa viata. Cei mai
importanti indicatori si indici sociali si sociologici prin care se masoara conditiile obiective
sunt: a) indicatori si indici sociali si sociologici ai locuirii: stocul de locuinte (numarul de locuinte ce
revin la mia de locuitori, numarul de camere ce revin la mia de locuitori, suprafata medie locuibila
ce revine unei persoane etc.); dezvoltarea sectorului de locuinte (implicarea sectorului public in
constructia de locuinte, cheltuielile cu infrastructura ce revin unei persoane in decurs de un an in
mediul urban etc.); conditiile de locuit (rata populatiei urbane, rata populatiei care traieste in
zonele afectate de poluare, mortalitatea cauzata de poluarea mediului, rata locuintelor cu instalatii
de apa potabila etc.); b) indicatori si indici sociali si sociologici ai saraciei: pragul saraciei, minimul
de subzistenta, rata saraciei, prapastia saraciei, indicele Sen (procentul din venitul total al
populatiei care ar trebui transferat saracilor, astfel incat veniturile acestora sa fie aduse la nivelul
pragului de saracie), indicele Fishlow (exprima prapastia saraciei, ca procent din veniturile celor
nonsaraci, in ideea eliminarii saraciei prin transferuri directe de venituri de la acestia), coeficientul
Gini (masura a inegalitatii veniturilor) etc.; c) indicatori ai starii de sanatate: rata de morbiditate,
morbiditatea pe contingente, accesul la serviciile de sanatate, asigurarea populatiei cu medici,
asigurarea populatiei cu farmacisti, indicatorul de asigurare cu resurse umane etc.; d) indicatorii
libertatii si dezvoltarii umane: indicatorul libertatii umane, indicatorul dezvoltarii umane; e)
indicatori de caracterizare a sistemului de invatamant: rata de scolarizare, eficienta interna a
sistemului de invatamant, calitatea serviciilor educationale si utilizarea resurselor etc. In ceea ce
priveste conditiile subiective ale calitatii vietii, indicatorii clasici sunt: indicatorii calitatii percepute a
vietii, indicatorii de satisfactie cu viata, indicatorul de fericire, indicatorul de alienare etc. (Zamfir,
1998).

Din cele prezentate rezulta ca, in general, lipsa conditiilor minimale de asigurare a infaptuirii
drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului si, in special, calitatea scazuta a vietii
influenteaza negativ realizarea securitatii la toate nivelurile si domeniile

sale. Altfel spus, sistemele de securitate nationala, zonala, regionala sau globala nu se pot construi
in medii in care individul nu se simte protejat. Ignorand aceasta realitate, sistemele nu numai ca
devin ineficiente, dar, mai devreme ori mai tarziu, se prabusesc sub greutatea propriilor
contraste. Daca un individ este amenintat, atunci atat securitatea grupului din care face parte, cat
si a altor comunitati relationate este amenintata. Daca toate grupurile societale doresc sa realizeze
si sa conserve starea de securitate, atunci ele trebuie sa porneasca de la asigurarea securitatii
individuale, pe baza principiului conexiunii intrinseci a umanitatii. Suntem solidari cu faptul ca
orice analiza de securitate ar trebui sa porneasca de la securitatea oamenilor, nu a statelor sau
a gruparilor de state, intrucat individul uman este baza tuturor formelor de organizare sociala
(Sarcinschi, 2005).

Cadrul politic si structural al sistemului securitatii nationale

Definirea si explicitarea conceptelor de securitate, securitate individuala, securitate nationala si

securitate internationala ne asigura o alternativa mai precisa de prezentare a modalitatilor
particular-nationale de realizare a securitatii, cu toate implicatiile sale de ordin politic si structural.

In calitatea sa de lege fundamentala a tarii, Constitutia Romaniei (2003) reprezinta principalul izvor
de drept cu privire la securitatea individuala, securitate nationala si securitate internationala. In
acest sens, spre exemplu, prezentam cateva articole semnificative: art. 1 pct.3 consfinteste ca
"Romania este stat de drept, democratic si social, in care demnitatea omului, drepturile si
libertatile cetatenilor, libera dezvoltare a personalitatii umane, dreptatea si pluralismul politic
reprezinta valori supreme, in spiritul traditiilor democratice ale poporului roman si idealurilor
Revolutiei din decembrie 1989, si sunt garantate"; art. 4 pct.2 precizeaza ca "Romania este patria
comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, de nationalitate, de origine
etnica, de limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica, de avere sau de origine
sociala"; art. 10 specifica faptul ca "Romania intretine si dezvolta relatii pasnice cu toate statele si,
in acest cadru, relatii de buna vecinatate, intemeiate pe principiile si pe celelalte norme general
admise ale dreptului international"; in titlul II sunt legiferate drepturile, libertatile si indatoririle
fundamentale ale cetatenilor.

In aceasta baza, din perspectiva politicului, se elaboreaza strategia de securitate nationala,

care reprezinta documentul ce reflecta optiunea puterii politice referitoare la securitate si cuprinde,
in general, probleme ce vizeaza interesele nationale de securitate, obiectivele politicii de securitate,
mediul international de securitate, factorii de risc la adresa securitatii nationale, directiile de
actiune si resursele politicii de securitate. Actuala Strategie de Securitate Nationala a Romaniei are
un subtitlu extrem de generos denumit "Romania Europeana, Romania Euroatlantica: pentru o
viata mai buna intr-o tara democratica, mai sigura si mai prospera". Se apreciaza, in document, ca
Romania se afla " intr-un moment crucial al istoriei sale si are nevoie de acest proiect national
realist si pragmatic, capabil sa imbine armonios initiativa individuala cu spiritul civic modern si cu
angajarea responsabila. Noua strategie de securitate reprezinta un demers major in aceasta
directie si este focalizata, din perspectiva finalitatii sale democratice, pe garantarea securitatii
individului, a vietii sale si a familiei". De asemenea, ca " factor cumulativ si de convergenta
transpartinica, securitatea nationala urmareste sa asigure starea de normalitate democratica la
care aspira societatea - cetatenii, comunitatile si statul - pe baza eforturilor ce vizeaza deplina
instaurare a legalitatii, faurirea prosperitatii economice, echilibrul social si stabilitatea
politica. Securitatea nationala se realizeaza in cadrul ordinii democratice prin: exercitarea deplina a
drepturilor si libertatilor cetatenesti; asumarea constienta a responsabilitatilor; perfectionarea
capacitatii de decizie si de actiune a statului; afirmarea Romaniei ca membru activ al comunitatii
internationale". Din cuprinsul acestei strategii nationale desprindem cateva obiective si proiecte
politice, precum: realizarea unui viitor sigur si prosper pentru romani; participarea activa la
constructia securitatii internationale, promovarea democratiei, lupta impotriva terorismului
international    si combaterea proliferarii armelor de distrugere in masa; construirea noii identitati
europene si euroatlantice a Romaniei; realizarea securitatii si stabilitatii regionale; abordarea
sistemica si cuprinzatoare a securitatii interne; promovarea unei bune guvernari prin administratie
publica profesionista si eficienta, justitie democratica si combaterea coruptiei; cresterea
competitivitatii si a caracterului performant al economiei; modernizarea institutiilor care au
responsabilitati in domeniul securitatii nationale; dezvoltarea infrastructurii si sporirea gradului de
protectie a acesteia si altele. In concluzie, Strategia de Securitate Nationala a Romaniei reflecta o
conceptie dinamica si pragmatica asupra viitorului in domeniul securitatii, fiind un document cadru
ale carui modalitati de actiune vor fi adaptate in functie de evolutiile din mediul de securitate.

Din perspectiva structurala, se poate afirma ca sistemul securitatii nationale reprezinta

instrumentul prin care se realizeaza securitatea nationala. Sistemul securitatii nationale se
defineste ca fiind ansamblul reglementarilor, institutiilor si mijloacelor care au rolul de a realiza,
proteja si afirma interesele fundamentale ale Romaniei. Abordarea din perspectiva sistemic-
structurala a problematicii securitatii nationale evidentiaza urmatoarele componente mai
importante: apararea nationala; politica externa; securitatea interna, ordinea publica si siguranta
nationala; justitia; comunicatiile sistemului securitatii nationale. Toate aceste componente ale
sistemului securitatii nationale functioneaza in baza unor legi organice. Dintre legile care definesc si
reglementeaza activitatea unor componente ale sistemului securitatii nationale amintim: Legea nr.
45/1994, Legea apararii nationale a Romaniei Legea 51/ 1991 a sigurantei nationale, Legea 14/
1992 privind organizarea si functionarea Serviciului Roman de Informatii, Legea 1/1998 privind
organizarea si functionarea Serviciului de Informatii Externe, Legea 191/1998 privind organizarea
si functionarea Serviciului de Protectie si Paza, Legea 92/ 1996 privind organizarea si functionarea
Serviciului de Telecomunicatii Speciale. In prezent se considera ca aceste legi nu mai corespund
configuratiei mediului de securitate international si mai ales necesitatilor din
plan intern. Securitatea extinsa si consolidata

presupune o abordare nu doar militara, ci o reprezentare a sistemului de securitate din

punctul de vedere al componentelor sale actuale (politice, economice, societale, ecologice) si al

modului de implementare al politicilor specifice acestui sistem. Noile proiecte legislative
actualizeaza riscurile si amenintarile la adresa securitatii Romaniei si in consecinta si institutiile
care le gestioneaza. Astfel, pachetul cu proiectele de legi ale securitatii propune o dubla reforma,
nu doar in ceea ce priveste reorganizarea prioritatilor, ci si una institutionala. Astfel, Serviciul de
Protectie si Paza ar trebui sa devina Directia de Protectie si Paza din cadrul Ministerului
Administratiei si Internelor, iar Serviciul de Telecomunicatii Speciale va fi o Directie de
Telecomunicatii Speciale, din cadrul Ministerului Comunicatiei si Tehnologiei Informatiilor. Noile
proiectele legislative se centreaza pe ideea ca asigurarea securitatii cetateanului primeaza intr-un
stat de drept, democratic. Cetatenii au dreptul la securitate si libertate, iar accesul lor in justitie
este total si neingradit. Componentele sistemului de securitate a Romaniei actioneaza in folosul
cetatenilor, iar personalul care savarseste abuzuri "in numele securitatii" poate raspunde
administrativ, civil sau penal, in baza legii. In contextul noului mediu de securitate, domeniul
securitatii nationale are nevoie de o noua abordare (sistemica, profunda si cuprinzatoare), iar
institutiile abilitate trebuie sa actioneze permanent intr-un regim de coordonare profesionista si
eficienta. Ca urmare, reforma sectorului de securitate impune transformarea profunda a
institutiilor, cresterea calitatii actului de conducere, o mai buna coordonare nationala a acestora si
asigurarea integrarii lor functionale in sistemele de securitate internationala din care Romania face
parte. De asemenea, eforturile vor viza consolidarea si profesionalizarea controlului civil asupra
fortelor care au responsabilitati in domeniul securitatii nationale si se vor focaliza asupra
structurilor, normelor, relatiilor, misiunilor, instruirii si resurselor sistemului, cu stricta respectare a
principiilor democratiei, eficientei si transparentei. Avand in vedere complexitatea deosebita a
acestor obiective, actiunile vor fi focalizate asupra transformarii in urmatoarele domenii: politica
externa; aparare; activitatea de informatii, contrainformatii si securitate din cadrul comunitatii
nationale de informatii. Integrarea conceptuala si operationala a tuturor domeniilor si
componentelor in Strategia de Securitate Nationala a Romaniei se realizeaza in coordonarea
Ministerului Apararii Nationale.

LOCUL, ROLUL SI IMPORTANTA SERVICIILOR PSIHOLOGICE IN SISTEMUL SECURITATII

NATIONALE

Afirmam ca, din succinta prezentare a domeniului si sistemului securitatii nationale, se poate
desprinde complexitatea muncii personalului care incadreaza structurile respective. Intr-o maniera
generala, fara a prezenta detalii cu privire la analiza muncii intr-un astfel de sector al activitatii
umane, se poate intui cu usurinta ca unele cerinte psihologice (job specification) impuse lucratorilor
implica cu necesitate organizarea si desfasurarea unei activitati de psihologie specifice. In cadrul
activitatii de psihologie din structurile sistemului securitatii nationale se pot accesa diverse servicii
psihologice de profil sau, altfel spus, psihologia aplicata in sistemul securitatii nationale se prezinta
ca o generoasa oferta de servicii psihologice in functie de scopul, obiectivele, misiunile si
standardele de performanta specifice.

Din cele prezentate se poate desprinde faptul ca serviciile psihologice se concentreaza intr-un
corpus disciplinar distinct si ocupa un loc bine delimitat (Sintion, 1980, Cracsner, 2003) atat in
organigrama institutiilor din sistemul securitatii nationale (ca structura organizationala), cat si in
evantaiul domeniile functionale (ca practica eficienta, alaturi de aplicatiile altor stiinte).

Rolul serviciilor psihologice se evidentiaza prin centrarea lor actionala asupra individului, pe de o
parte normal, evoluat, adaptat si integrat social, iar, pe de alta parte angoasat, alienat, carentat
patologic. Totodata, serviciile psihologice vizeaza problemele specifice etapelor dezvoltarii
personalitatii individuale si insertiei sale sociale, dar se concentreaza si asupra vietii si activitatii
organizatiei din sistemul securitatii nationale.

Aliniindu-ne la demersul metodologic de a demonstra ca serviciile psihologice au o importanta

deosebita si un pronuntat caracter aplicativ (Pamplona, 1991, Ferreira, 1992), evidentiem factorii
esentiali care impun serviciile psihologice, astfel:

activitatea din sistemul securitatii nationale este orientata pe misiuni, pe obiective de atins, iar
orice alte lucruri care nu contribuie la indeplinirea misiunii sunt secundare;

mediul in care se dezvolta activitatea din domeniul securitatii nationale este incarcat de pregatirea
pentru apararea tarii, iar daca va fi necesar individul trebuie sa moara pentru ea;

campul serviciilor psihologice nu este definit nici de o tehnica de conjunctura (ex. experimentul) si  
nici de o conjunctura de probleme (ex. desensibilizarea), dar are, prin excelenta, aria si contextul
sau de aplicare;

serviciile psihologice in sistemul securitatii nationale se diferentiaza de aplicarea in alte domenii,

prin faptul ca in investigatiile si aplicatiile lor sunt afectate de situatiile contingente, iar mediul de
securitate este diferit de mediul civil sau de societatea industriala.

Pentru atingerea obiectivelor, serviciile psihologice din sistemul securitatii nationale isi construiesc
demersul teoretic si aplicativ in raport direct proportional cu instrumentele, metodele si tehnicile
specifice care permit:

Ø   discriminarea riguroasa intre capacitatile proprii si conditiile cerute de procesul de recrutare si

selectie;

Ø   compatibilitatea dintre activitati si aptitudini, valorificata in procesul de clasificare;

Ø   facilitarea unei bune adaptari la mediul de securitate, asigurarea motivatiei si fortei necesare
preventiei decompensarilor emotionale si mentinerea igienei mentale;

Ø   conditionarea problemelor de adaptare la mediul de securitate;

Ø   argumentarea coeziunii de grup, facilitarea bunelor relatii umane si cresterea contributiei la
devenirea unui bun lider si manager in domeniul securitatii nationale;

Ø   dezvoltarea aptitudinilor individuale ca un bun randament in executarea sarcinilor, prin intregul

proces de instructie si pregatire;

Ø   investigarea limitelor operationale reducerea stresului etc.

Din cele enuntate anterior, rezulta ca, serviciile psihologice sunt, in fapt, aplicatii psihologice
caracterizate printr-o tehnologie proprie, care se foloseste de psihologia stiintifica si de principiile
sale independente, in scopul de a da solutii la problemele practice. Iata de ce, serviciile psihologice
in sistemul securitatii nationale pot fi considerate ca un microcosmos al campului psihologic, care
utilizeaza aproape toate ramurile psihologiei stiintifice, respectiv: psihologia organizationala,
industriala, experimentala, fiziologica, clinica, statistica si ergonomica (Cracsner, 2003).

FUNDAMENTE LEGISLATIVE SI NORMATIVE

Este stiut faptul ca, spre exemplu, activitatea desfasurata in mediul militar si similar acestuia
implica, in totalitatea determinarilor sale, aparitia stresului profesional, care poate genera
personalului, in situatii critice, diverse tulburari psihice. De aceea, pentru a mari gradul de
rezistenta psihica si stabilitate emotionala al personalului militar si civil, se impune cu stringenta
asigurarea cadrului normativ si functional al activitatii de psihologie in armata si in celelalte
componente ale sistemului de securitate nationala. Necesitatile de ordin normativ, organizational si
functional au fost prezentate, argumentate si sustinute, de-a lungul timpului, de numerosi
specialisti (Sintion, 1975, 1987, 1990, Pertea, 2003, Cracsner 2003, 2005, Turc, 2003).

Serviciile psihologice in structurile sistemului securitatii nationale isi regasesc izvorul de drept in
cateva acte fundamentale cu caracter legislativ si normativ. Serviciile psihologice in sistemul
securitatii nationale se organizeaza si se desfasoara in conformitate cu legislatia nationala si
sectoriala aflata in vigoare.

Legea privind exercitarea profesiei de psiholog cu drept de libera practica in Romania stipuleaza in
art. 5 principalele tipuri de activitati care pot constitui obiectul de activitate al serviciilor
psihologice: studiul comportamentului uman si al proceselor mentale; investigarea si recomandarea
cailor de solutionare a problemelor psihologice; elaborarea si aplicarea de teste pentru masurarea
inteligentei, abilitatilor, aptitudinilor si a altor caracteristici umane; testarea psihologica, prevenirea
si psihoterapia tulburarilor emotionale si de personalitate, precum si a fenomenelor de inadaptare
la mediul social si profesional; interpretarea datelor obtinute si elaborarea recomandarilor necesare
(Legea nr. 213/2004).

Hotararea Guvernului privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea legii mai sus
amintite precizeaza in art. 24 ca pot obtine atestatul de libera practica, prin procedurile specifice
Comisiei de psihologie pentru aparare, ordine publica si siguranta nationala, psihologii care
desfasoara unele sau toate activitatile prevazute la art. 5 din lege in ministerele si institutiile cu
atributii in domeniul apararii, ordinii publice si sigurantei nationale, precum si psihologii care, in
conditiile legii, avizeaza psihologic persoanele care solicita permisul de arma (H.G. nr. 788/2005).

Regulamentul de organizare si functionare al comisiei de psihologie aplicata in domeniul apararii,

ordinii publice si sigurantei nationale mentioneaza la art. 4 ca atestatul de libera practica confera
specialistului, printre altele, competente in cunoasterea si asistenta psihologica a personalului si a
membrilor de familie, conform legislatiei in vigoare.

Avand la baza aceste documente existente la nivel national, structurile de psihologie din sistemul
securitatii nationale au adoptat diverse acte cu caracter normativ si/sau metodologic. In acest
sens, vom prezenta cateva exemple.
In conformitate cu Dispozitia nr. SMG-14/2002 privind masurile pentru perfectionarea sistemului de
selectie, cunoastere si asistenta psihologica, precum si cu Ordinul sefului Statului Major General nr.
274/2002 referitor la aprobarea conceptiei privind activitatea de cunoastere, selectie si asistenta
psihologica s-a instituit cadrul normativ si organizatoric necesar desfasurarii activitatii de psihologie
in Amata Romaniei. Ca urmare fireasca, prin Dispozitia nr. SMG-30/2006 a fost aprobata
Metodologia privind cunoasterea si asistenta psihologica a cadrelor militare si personalului civil din
Armata Romaniei.

De asemenea, in Ministerul Administratiei si Internelor, prin ordin, se reglementeaza modul de

organizare si desfasurare a activitatii de psihologie din perspectiva obiectivelor, metodelor,
competentelor si beneficiarilor (Ordinul nr. 257/2007).

Si celelalte componente ale sistemului securitatii nationale, prin ordine sau dispozitii interne, si-au
reglementat modul de organizare si desfasurare a activitatii de psihologie.

PRINCIPIILE ACTIUNII SERVICIILOR PSIHOLOGICE

Prin principiile actiunii serviciilor psihologice intelegem un ansamblu de consideratii generale si

esentiale care fundamenteaza conceptia privind implementarea psihologiei in sistemul securitatii
nationale. Afirmarea acestor principii genereaza desprinderea anumitor legitati care guverneaza
managementul serviciilor psihologice atat pe timp de pace, cat si pe timp de razboi.

Principiile actiunii serviciilor psihologice se dezvolta pe trei axe de coordonate, astfel: a) principii
ale organizarii si desfasurarii serviciilor psihologice; b) principii ale cercetarii in domeniul serviciilor
psihologice si c) principii ale asigurarii serviciilor psihologice.

Principiile organizarii si desfasurarii serviciilor psihologice in sistemul securitatii nationale (Cracsner,

2003) sunt urmatoarele:

a. Principiul necesitatii fundamenteaza ansamblul serviciilor psihologice ca o conditie esentiala in

asigurarea calitatii resurselor umane in concordanta cu cerintele si calitatile specifice posturilor de
munca.

b. Principiul oportunitatii stipuleaza ca serviciile psihologice trebuie asigurate la momentul

favorabil, adecvat imprejurarilor si situatiei tactice, operative sau strategice, care caracterizeaza
desfasurarea actiunilor specifice structurilor din sistemul securitatii nationale.

c. Principiul operativitatii presupune ca serviciile psihologice se executa rapid, expeditiv si activ in

scopul maximizarii performantelor individuale si organizationale.

d. Principiul concentrarii efortului serviciilor psihologice, in locul decisiv si la momentul

decisiv, consta in sincronizarea si concentrarea actiunilor specifice pentru asigurarea unui nivel
maximal al capacitatii psihice pentru lupta a personalului si coroboreaza principiile oportunitatii si
operativitatii.

e. Principiul competentei (centralizarii, unitatii de comanda) consta in stabilirea pentru fiecare

misiune sau obiectiv a unei comenzi unice care sa fie in masura sa decida modul de realizare a
serviciilor psihologice prin forme si mijloace specifice.

f. Principiul responsabilitatii (cunoscut si ca principiul definirii clare a obiectivului misiunii) implica

asumarea raspunderii de catre prestatorii de servicii psihologice cu privire la formele, metodele,
tehnicile si procedeele folosite pentru indeplinirea obiectivelor si misiunilor specifice.

g. Principiul eficacitatii presupune luarea acelor masuri si realizarea acelor activitati care sa ofere
serviciilor    psihologice capacitatea necesara obtinerii performantelor maxime in pregatirea,
organizarea si desfasurarea actiunilor specifice. Acest principiu este cunoscut si ca principiul
economiei de forte si mijloace si consta in stabilirea, distribuirea si utilizarea judicioasa a tuturor
posibilitatilor proprii in raport, pe de o parte, cu necesitatile impuse de scopurile si obiectivele
planificate si, pe de alta parte, cu rezultatele maxime obtinute prin eforturi, forte, mijloace si
pierderi minime.
h. Principiul continuitatii sintetizeaza conditia permanentei, in organizarea si desfasurarea
serviciilor psihologice, inceputa din perioada de pace si amplificata pe perioada de razboi.

i. Principiul proximitatii (descentralizarii) presupune folosirea fortelor si mijloacelor prin adecvarea

serviciilor psihologice la situatiile particulare, reale, specifice fiecarei componente a sistemului
securitatii nationale. Cunoscut in terminologia de specialitate ca principiul libertatii de actiune,
acesta consta in asigurarea tuturor conditiilor de autonomie in decizie, planificare si desfasurare a
actiunilor proprii si de limitare sau anulare a posibilitatilor de optiune si actiune ale nespecialistilor.

j. Principiul simplitatii planurilor si ordinelor privind asigurarea serviciilor psihologice impune

elaborarea unor documente de conducere clare, concise, logice, comprehensibile prin care sa se
elimine confuzia si neintelegerile.

Semnificatiile cercetarii in domeniul serviciilor psihologice trebuie sa fie cel putin de ordin ontologic,
epistemic, metodologic si praxiologic (Cazacu, 1992). Ontologic, pentru ca realitatea securitatii
nationale se prezinta sub un triplu aspect: existenta materiala, constiinta sociala si constiinta
individuala, fiecare avand universul sau specific. Epistemic, deoarece mediul de securitate este
procesual, dinamic, plin de tensiuni si tendinte, iar personalitatea individului este si ea relativ
procesuala, adaptabila la obiect, conectata permanent la actiune. Praxiologic, deoarece cercetatorul
din sistemul securitatii nationale este participant activ la procesul de formare, instruire si educatie.
Metodologic, intrucat rezultatele cercetarii in domeniul serviciilor psihologice trebuie sa fie
constructive si optimizatoare pentru procesul specific de instructie si educatie.

Metodologia cercetarii in domeniul serviciilor psihologice adresate securitatii nationale se

fundamenteaza pe un sistem de principii care ii confera consistenta, relevanta, veridicitate. In
literatura de specialitate exista diverse formulari asupra principiilor metodologice, dar noi
(Cracsner, 2003) optam pentru urmatorul sistem de principii: principiul obiectivitatii; principiul
integralitatii; principiul procesualitatii; principiul unitatii contrariilor; principiul analitico-sintetic;
principiul explicatiei cauzale; principiul dezvoltarii.

a)   Principiul obiectivitatii afirma necesitatea investigarii realitatii mediului de securitate astfel

incat sa se surprinda esentialul si, totodata, sa se realizeze tipologii de fapte si fenomene
psihologice si psihosociologice prin care poate fi explicata si    inteleasa dinamica securitatii in
cadrul unor structuri logice unitare.

b)   Principiul integralitatii are in vedere intregul camp psihologic si psihosociologic pentru care se
face o analiza sistemica, holista, in scopul cunoasterii procesului instructiv-educativ al pregatirii
pentru apararea securitatii nationale si internationale cu toate determinarile sale (coexistente,
dependente, corelari, sincronizari, paralelisme); sfera integralului psihosocial trebuie privita prin
esantionarea sa ca sistem de apartenenta si spatiu de atribute, concomitent cu radiografierea sa
transversala.

c)   Principiul procesualitatii rezuma necesitatea studiilor longitudinale (panel) pentru continuarea

unei analize dinamice si surprinderea adaptarii indivizilor la privatiunile si chiar vicisitudinile vietii
impuse in structurile sistemului securitatii nationale.

d)   Principiul dezvoltarii este strans legat de principiul procesualitatii si, coroborat cu acesta,
promoveaza studiul structurarii, restructurarii, transformarii si cresterii capacitatii serviciilor
psihologice oferite beneficiarilor.

e)   Principiul explicatiei cauzale reprezinta trecerea de la coexistenta la cauzalitate si se distinge

prin evidentierea relatiilor sistemice de interdependenta dintre teoretic si empiric, dintre intelegere
(comprehensiune) si explicatie, dintre cantitativ si calitativ, dintre judecatile constatative si cele
evaluative; acest principiu ofera o perspectiva asupra unui continuum ascendent, cu elaborari in
zona esentializarii, generalizarii, concluzionarii si deschiderii de noi structuri ipotetice in domeniul
serviciilor psihologice din sistemul securitatii nationale.

f)     Principiul unitatii contrariilor pune in evidenta tendintele si laturile contradictorii ale faptelor,

fenomenelor si proceselor psihologice si psihosociologice sub aspectul repetabilitatii si regularitatii
acestora, avand rol dinamizator in formarea, dezvoltarea si perfectionarea capacitatii psihologice a
personalului incadrat in sistemul securitatii nationale.
g)   Principiul analizei si sintezei se concretizeaza in studiile de tip molecular si molar, morfologic si
tipologic, care au permanent in atentie atat individul, cat si grupul, adica atat angajatul, cat si
organizatia din sistemul securitatii nationale.

Principiile asigurarii serviciilor psihologice, in general si in situatii critice, in special, deriva din
modalitatile traditionale de tratament folosite in combaterea traumelor psihice de lupta. Acestea
pot fi structutate astfel:

a)   Principiul descentralizarii sau al proximitatii: cei afectati trebuie tratati la fata locului.

b)   Principiul rapiditatii sau al oportunitatii: masuri imediate de localizare si tratare a celor cuprinsi
de stres in timp scurt.

c)   Principiul simplitatii: urmareste rezolvarea trebuintelor de hrana, odihna, caldura etc. si

anihilarea altor tulburarii fiziologice posibile.

d)   Principiul asteptarii: starea celui traumatizat poate fi ameliorata si prin consiliere

psihoterapeutica, prin persuasiune, prin constientizarea existentei unei crize temporare.

e)   Principiul tratamentului ambulatoriu: ingrijirile medicale pentru cei cu tulburari psihice se

acorda la postul de prim ajutor de catre medic sau psiholog si vor fi redati luptei in timp scurt.

f)     Principiul competentei sau al centralizarii: in situatiile de urgenta psihiatrica este necesara

prezenta unui medic psihiatru, datorita greutatii in clasificarea tulburarilor de natura psihiatrica si
realizarea unui "filtru" specializat impus pentru reducerea evacuarilor de ordin psihiatric
neadecvate, tipice sindromului de ipohondrie.

SERVICIILE PSIHOLOGICE. DOMENII SI TIPURI DE ACTIVITATI.

In general, prin serviciu se intelege " actiunea, faptul de a servi,a sluji ", o " forma de munca
prestata in folosul sau in interesul cuiva " , o "indatorire, obligatie" sau "subdiviziune in
administratia interna a unei institutii cuprinzand mai multe sectii " (DEX, 1998, p. 979).

Prin serviciile psihologice, in contextul dat, se inteleg activitatile specifice unei profesii
independente prestate catre diferiti beneficiari, in baza dreptului de libera practica competenta si
prin asumarea deplina a raspunderii pentru calitatea actului profesional in raport cu beneficiarii
serviciilor psihologice, cu respectarea reglementarilor specifice in domeniu. Psihologul cu drept de
libera practica desfasoara urmatoarele tipuri de activitati: studiul comportamentului uman si al
proceselor mentale; investigarea si recomandarea cailor de solutionare a problemelor
psihologice; elaborarea si aplicarea de teste pentru masurarea inteligentei, abilitatilor, aptitudinilor
si a altor caracteristici umane; testarea psihologica, prevenirea si psihoterapia tulburarilor
emotionale si de personalitate, precum si a fenomenelor de inadaptare la mediul social si
profesional; interpretarea datelor obtinute si elaborarea recomandarilor pe care le considera
necesare (Legea nr. 213/2004, art. 5).

Psihologul care detine atestat de libera practica in specialitatea psihologie aplicata in domeniul
securitatii nationale poate avea, in functie de treapta de specializare si sectorul in care lucreaza,
urmatoarele competente (Procedurile comisiei privind atestarea, art. 4):

a)      evaluarea si selectia profesionala a personalului;

b)      analiza psihologica a activitatii;

c)      analiza si prevenirea accidentelor de munca;

d)      identificarea si gestionarea factorilor de risc si a vulnerabilitatilor psihologice individuale si de

grup, in scopul prevenirii fenomenelor de inadaptare profesionala;

e)      cunoasterea si asistenta psihologica a personalului;

f)        asistenta psihologica a persoanelor care executa pedepse privative de libertate si a altor
categorii de persoane, conform legislatiei in vigoare;

g)      diagnoza si interventia organizationala;

h)      managementul stresului;

i)        managementul situatiilor de criza si negocierea;

j)        asigurarea psihologica a situatiilor operative;

k)      asigurarea suportului psihologic al misiunilor si activitatilor specifice;

l)        cercetarea metodologica;

m)    formarea si (re)orientarea pe ruta profesionala;

n)      formarea profesionala a psihologilor in domeniul de specialitate.

In baza competentelor si misiunilor specifice, fiecare structura distincta din cadrul sistemului
securitatii nationale si-a construit propria identitate actionala. Avand in vedere specificul activitatii
din domeniul securitatii nationale serviciile psihologice se centreaza pe anumite tipuri de activitati
considerate ca fiind fundamentale in realizarea scopurilor si obiectivelor stabilite (Cracsner, 2003).

In Ministerul Administratiei si Internelor se disting ca principale tipuri de activitati psihologice

urmatoarele: evaluarea psihologica, asistenta psihologica, diagnoza organizationala si cercetarea
stiintifica (Ordinul nr. 257/2007).

In Ministerul Apararii Nationale activitatea de psihologie se centreaza pe urmatoarele domenii:

selectie psihologica, asistenta psihologica, pregatire si protectie psihica pentru lupta, operatii
psihologice, invatamant si cercetare in domeniul psihologiei. (Cracsner, 2005).

Din exemplele prezentate, rezulta ca intre serviciile psihologice ale celor doua componente ale
sistemului securitatii nationale exista asemanari, dar si deosebiri, ceea ce presupune cu necesitate
si existenta unor forme organizatorice si functionale specifice. Pe de o parte, serviciile psihologice
sunt reglementate ca fiind atributul unor structuri si functii specializate, iar, pe de alta parte,
circuitul informational si rezolutiv al problematicii implicate este standardizat si gestionat
corespunzator.

Din perspectiva organizationala, serviciile psihologice se asigura de catre structuri si functii

ierarhice (sectoare, sectii, birouri, laboratoare, compartimente si cabinete de psihologie) distribuite
de la nivelul cel mai inalt posibil (minister, serviciu, agentie etc.) pana la nivelul cel mai jos
probabil (unitate operationala, detasament operational independent etc.).

Din perspectiva functionala, serviciile psihologice presupun un circuit informational permanent si un

flux rezolutiv dinamic intre diversele structuri si functii multinivelare, in vederea gestionarii si
solutionarii tuturor aspectelor circumscrise domeniului de responsabilitate.

STRUCTURI SI FUNCTII SPECIFICE SERVICIILOR PSIHOLOGICE

Este important de retinut ca furnizarea serviciilor psihologice se realizeaza prin cabinete psihologice
individuale, cabinete psihologice asociate, societati civile profesionale (HG nr. 788/2005, art. 43)
ori in temeiul unor contracte individuale de munca sau acte de numire in functie, potrivit legii (HCD
al CPR nr. 1/2006, art. 1).

Psihologul cu drept de libera practica salariat isi poate desfasura activitatea in cadrul structurilor de
psihologie, iar serviciile de psihologie, in acest caz, nu pot forma obiectul unor prestatii catre terti,
cu exceptia cazului in care    psihologul cu drept de libera practica este salarizat in cadrul formelor
de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de libera practica (HCD al CPR nr. 1/2006, art. 31).
Prestarea serviciilor psihologice in cadrul structurilor din sistemul securitatii nationale este
conditionata de obtinerea avizului de functionare de catre angajator de la autoritatea nationala de
reglementare (HCD al CPR nr. 1/2006, art. 32).

Serviciile psihologice reprezinta totalitatea activitatilor circumscrise de    raporturile contractuale

care se stabilesc intre psihologul cu drept de libera practica sau formele de exercitare a profesiei de
psiholog cu drept de libera practica si beneficiarul serviciilor oferite de acesta sau acestea. Prin
beneficiarul serviciilor psihologice se intelege persoana fizica sau juridica cu care psihologul cu
drept de libera practica practica sau formele de exercitare a profesiei de psiholog cu drept de libera
practica incheie un contract de individual de munca sau un contract de prestari servicii psihologice
(HCD al CPR nr. 1/2006, art. 4

In organizatiile specifice sistemului securitatii nationale, in diverse perioade de timp, s-au conturat
variate structuri si functii cu rol in organizarea si desfasurarea serviciilor psihologice. Mentionam
faptul ca specificul serviciilor psihologice solicita specialistului cunostinte, calitati intelectuale si
abilitati deosebite, iar structurilor si functiilor specializate le impune aplicarea si respectarea
deontologiei profesionale in toate imprejurarile care fac necesara prezenta si interventia
acestora. De asemenea, evidentiem ca elementele de comunalitate organizationala genereaza
modalitati similare de structurare a serviciilor psihologice. Pornind de la aceste premise vom
prezenta cateva exemple cu privire la organizarea structurala a serviciilor psihologice in unele
componente ale securitatii nationale.

In Ministerul Administratiei si Internelor, potrivit competentelor de libera practica (Legea nr.

213/2004 si H.G. nr. 788/2005),serviciile psihologice sunt manageriate de catre structurile si
personalul specializat (Ordinul nr. 257/2007), astfel