Poveste.

Sfantul Profet Zaharia

August 12, 2008 10:14 pm laurentiu Povesti cu Sfinti pentru
copilasi cuminti, Raluca Toderel

Raluca Toderel
5 septembrie

Seara se coboară peste ţară, acoperind munţi, dealuri şi câmpii cu

mantia ei de întuneric. Una câte una, stelele se arată pe cer, sclipind
spre bucuria oamenilor şi povaţa drumeţilor. E o seară caldă,
asemănătoare celor din vara care se sfârşeşte. Poate ultima seara
caldă din an.

La ţară, părinţii licuricilor, licuricii şi prietenii lor dragi, părintele

Adrian, Ileana şi cei trei copii, stau afară, pe pături, în jurul unui
foc, şi povestesc. A fost o zi liniştită şi însorită, plină de voioşie şi joc licuricesc. Seara,
au făcut grătar, apoi au cântat în jurul focului. Acum, se simt moleşiţi cu toţii şi se
gândesc să se îndrepte spre somn. Deodată, Anastasia, sprijinită de umărul preotesei,
spune tare:
- Nu vreţi să ne spuneţi acum povestea de culcare? Apoi, când intrăm în casă, ne luăm
numai pijamalele, spălăm dinţişorii, spunem rugăciunea şi mergem în pat.

Fetele s-au arătat pe dată încântate, străluceau şi ochii băieţilor, dar ei au preferat poziţia
lor contra:
- Poveştile se spun în pat! A explicat, sfătos, Damian.
- Şi eu aşa zic! L-a susţinut, de îndată, Casian.
- Majoritatea decide, a hotărât Ecaterina.
- Bineee, bineeee… au acceptat băieţii.
- Cine o să ne spună povestea? A întrebat Teodora.
- Eu zic că azi e rândul Ilenei, a spus părintele trăgându-se mai în spate. Ochii părinţilor
de licuricii confirmau spusa lui.
- Foarte bine, a răspuns ea, plină de hotărâre. Să vedeţi voi, copii, ce poveste frumoasă o
să vă spun eu, de o să vă minunaţi. Vă voi povesti despre tatăl Sfântului Ioan Botezătorul,
Sfântul Zaharia. După cum ştiţi, soţia lui era soră cu mama Maicii Domnului.
- Cu Sfânta Ana, patroana mea, nu? A întrebat, încântată, Ana.
- Da, cu patroana ta. Nu voi stărui acum să vă povestesc despre cum s-a născut Sfântul
Ioan.

Fetele cele mari ştiu de la grădiniţă, iar cei mici cu siguranţă au auzit prin predici.
- Da, noi ştim! A întărit Damian, în timp ce Casian dădea hotărât din cap. Ce ştiu cei doi,
însă, nu au mai apucat să spună, pentru că Ileana a continuat:
- Tocmai pentru că ştiţi, nu voi insista asupra acestei poveşti, pe care oricum o veţi afla
când va fi prăznuit Sfântul Ioan. S-ar putea să nu vă spun nimic nou (spunând acestea,
 urmărea chipurile copiilor, care nu erau siguri dacă trebuie să fie mândri sau dezamăgiţi
că ştiu tot), aş vrea doar să vă atrag atenţia asupra unor întâmplări. Aş vrea, deci, ca acum
să vă gândiţi fiecare dintre voi cât de mare trebuie să fi fost bucuria Sfinţilor când s-a
născut Ioan.
- E aşa cum ne-am bucurat noi când s-a născut Dami, aşa-i? a întrebat Ecaterina.
- Sau noi când s-a născut Casian?
- E asemănătoare bucuria, poate chiar un pic mai mare, pentru că nu e bucurie mai mare
decât să ai copii, a continuat Ileana, în timp ce copilaşii ei se strângeau mai tare în jurul
ei. Licuricii, desigur, le-au urmat exemplul.
- Aşa, acum că vă închipuiţi cam cât de fericiţi au fost Sfântul Zaharia şi Sfânta Elisabeta,
vă propun să facem un joc. Un mic concurs. Sfântul Ioan s-a născut cu câteva luni înainte
de Mântuitorul. Ce întâmplare groaznică s-a petrecut după naşterea Mântuitorului?
- Venirea magilor? A întrebat Anastasia, nu prea convinsă.
- Magii au venit într-adevăr atunci, dar aceea a fost o întâmplare fericită. Ce a fost rău
atunci?
- Ceva cu Ilod, au strigat băieţii într-o gură.
- Aaa, au completat imediat Ecaterina şi Teodora. Irod a pus să fie omorâţi toţi pruncii.
- Aşa… a răspuns Ileana, arătând că aşteaptă mai mult.
- Înseamnă că Irod a încercat să îl omoare şi pe Ioan? A întrebat Ana, fiind pe fază, ca
întotdeauna.
- Exact! A spus, mulţumită, Ileana, în timp ce mama licuricilor a plecat în casă după
struguri – premiul copilaşilor.
- Soldaţii lui Irod, aşadar, au venit să îl omoare pe Sfântul Ioan. Dumnezeu însă i-a purtat
de grija, Elisabeta a fugit cu el. Ajungând într-un loc de unde nu mai ştia încotro să
meargă, ea s-a rugat fierbinte Domnului să o ajute. Atunci, s-a deschis o crăpătură în
muntele din faţa ei, iar ea s-a ascuns cu pruncul acolo.
Ochii copilaşilor sclipeau de mulţumire.
- Văzând soldaţii că Ioan nu e acasă, au mers la templu să îl caute pe Zaharia. V-am spus
că era preot Acesta, desigur, nu le-a spus unde era fiul său. Soldaţii, de supărare, l-au
omorât. Of, văd că vă întristaţi. Şi aveţi de ce. Dar gândiţi-vă un pic altfel. Zaharia a
murit ca să îşi salveze fiul. A făcut un gest foarte nobil şi bineplăcut lui Dumnezeu şi
acum e sfânt. Şi soţia lui a murit câteva zile mai târziu – s-a dus în rai, după soţul ei,
alături de care trăise o viaţă. Sfântul Ioan a crescut în pustie, iar restul vieţii lui o
cunoaşteţi…

Nu mai era loc de comentarii. Povestea intrase adânc în sufletele ascultătorilor, fiecare
minunându-se, în felul său, de dragostea mare a sfinţilor. Şi în acea seară, la rugăciune,
copiii nu au uitat să spună şi rugăciunea cea frumoasă:

Doamne, cât este de bine

Când e mama lângă mine;
Doamne, cât este de rău,
Când nu văd pe tatăl meu.
Tata, mama mă iubesc
Şi de mine îngrijesc;
Ţine-i, Doamne, îndurate,
La mulţi ani cu sănătate;
Fă-le parte tot de bine
Sa aibă grijă de mine!
Doamne, ţine fericiţi
 pe părinţii mei iubiţi
Să mă poată creşte bine
Să se bucure de mine.
Amin