Poveste.

Proorocul Moise, alesul lui

Dumnezeu
July 13, 2008 10:55 pm laurentiu Povesti cu Sfinti pentru copilasi
cuminti, Raluca Toderel

Povestile acestea necesita o mica explicatie… Autoarea lor isi

doreste sa scrie cate o poveste pentru fiecare zi a lunii, pentru ca,
mai apoi, acestea sa fie publicate in fascicule lunare. Din acest
motiv, a inceput sa scrie despre Sfintii din luna septembrie, in
primul rand pentru ca e prima luna a anului bisericesc si pentru
ca nu ar avea cum sa termine povestile pentru o luna mai
apropiata decat septembrie. Rugamintea ei este sa postati
comment-uri… Are nevoie de feed-back, de sfaturi, de sugestii.
Haideti sa o ajutam! (LD.)

Raluca Toderel
4 septembrie

E sfârşit de săptămână, iar părinţii şi licuricii au plecat la ţară, la parohia prietenilor lor.
Ce bucurie pe copii, când au aflat! La Ileana e mereu prilej de voie bună, iar copiii ei,
Anastasia, Teodora şi Casian, sunt cei mai buni prieteni ai licuricilor.

Odată ajunşi, a şi început joaca. Licuricele şi-au luat păpuşile şi s-au dus în fundul
grădinii, sub nuc, în timp ce Damian l-a luat pe Casian să îi povestească despre Sfinţii
Teofil şi Eftimie şi despre prietenia lor. Când Ileana a mers să îi cheme la masă, nu mica
i-a fost mirarea să îi vadă pe băieţi săpând de zor la o groapă.
- Ce faceţi acolo, minunaţilor? A întrebat ea râzand.
- Ne letlagem în pustie, a scrâşnit Casian din dinţi, încercând să scoată o rădăcină mai
groasă din pământ. Aşa au făcut şi Teofil şi Eftimie.
- Da! a completat Damian. Şi atunci nu s-au mai celtat niciodată.
- Hmm… interesant ce spuneţi voi acolo. Dar eu încă mai cred că există şi alte metode ca
voi să nu vă mai certaţi, nu trebuie numaidecât să vă retrageţi în pustie, le-a explicat
Ileana, care de-abia îşi putea înăbuşi un hohot de râs.

La masă, Ileana a povestit tuturor năzbâtia băieţilor. Câteşipatru fetele se uitau îmbufnate
şi puţin invidioase, că ele fuseseră cuminţi toată ziua, fără a reuşi să atragă atenţia ca
băieţii cei aiuriţi. De cum însă au plecat de la masă, au şi uitat de supărarea lor şi s-au
aşezat cu toţii la televizor. La un moment dat, Ana s-a ridicat de lângă ei, a luat-o pe
Teodora de mână şi au venit în bucătărie, la părinţi.
- Mami, azi nu ne mai spui poveşti? A întrebat Ana.
Teodora, linguşindu-se pe lângă Ileana, a completat:
- Ei zic ca mereu le spune mami poveşti seara. Şi-au luat angagamente de noul an.
- Da, tocmai ne povesteau despre asta, a spus părintele Adrian, ridicându-se de pe scaun.
Ce zici, Ana, dacă vă spun eu în seara asta povestea? Te învoieşti?
- Eu mă învoiesc, dar trebuie să le spun şi frăţiorilor. Merg să vedem dacă ei vor.
- Bine, iar dacă vor, atunci vârâţi-vă în pijamale şi daţi-mi un semn când sunteţi gata.

Fetele au plecat să-şi îndeplinească misiunea şi, după ceva vreme, s-au întors să-l cheme
pe părintele la poveste.
- Aşa e mami meleu, a oftat Damian din pătuţ. Când se întâlneşte cu Ileana, nu îşi mai
telmină poveştile. Tlebuia să ne aşteptăm la aşa ceva.
- Lasă, Damiane, nu te mai supăra. Că nici ele nu se văd des. Ce, nu-ţi place dacă îţi spun
eu povestea? A întrebat părintele.
- Ba da, a răspuns Dami, nu înainte însă de a primi un cot în coaste de la Ecaterina, pe de
o parte, şi de la Anastasia, pe de alta.
- Despre ce ne povesteşti? A întrebat Teodora.
- Despre cine, nu despre ce, copilul meu, a corectat părintele. Azi vă povestesc un pic
despre Moise, un sfânt care a trăit demult, demult, înainte chiar de a se naşte Mântuitorul.
Pe vremea când s-a născut, cei din poporul lui erau foarte chinuiţi de nişte oameni răi. Se
purtau cu ei de parcă ar fi fost servitori şi mereu inventau alte şi alte chinuri. La un
moment dat, ce credeţi că le-a trecut prin cap? Nici mai mult, nici mai puţin, decât să nu
le mai dea voie evreilor (că din neamul lor se trăgea Moise) să nască prunci. Împăratul
cel rău a angajat soldaţi, care să omoare toţi bebeluşii de evrei pe care îi găseau.

Deşi niciunul dintre copii nu a comentat nimic, ochii lor mari exprimau în unison:
groaznic!.

Părintele a continuat:
În vremea asta s-a născut şi un băieţel. Mama lui, însă, nu voia ca fiul ei să moară.
Rugându-se ea lui Dumnezeu, l-a pus pe fiul său într-un coşuleţ şi i-a dat drumul pe Nil,
un fluviu mare din Egipt. Coşuleţul său plutea pe apă, fiind păzit de Dumnezeu şi tot
Domnul a rânduit ca el să fie văzut de fata faraonului, adică a împăratului de acolo. Ea a
cerut servitoarelor sale să i-l aducă. Văzând prinţesa în coşuleţ un copilaş frumos, şi-a dat
seama că e unul din pruncii care trebuiau omorâţi. Fiindu-i însă milă de el, s-a hotărât să
îl adopte.
- Ce frumos din partea ei! A spus Ecaterina.
- Da, e frumos. Dar cum ea era prinţesă, a căutat o doică pentru copil, adică o femeie care
să aibă grijă de el. Domnul a rânduit ca aceasta să fie chiar mama lui, care îl pusese în
coşuleţ. Vă daţi seama cât a fost ea de fericită! Prinţesa l-a botezat pe băiat „Moise”,
pentru că în egipteană „moise” înseamnă „apă”, iar copilul îi fusese adus de apă. Cu cât
creştea Moise, cu atât era mai iubit la palat. Şi împăratul se juca adeseori cu el, deşi
Moise i-a aruncat odată coroana pe jos.
- De ce? A întrebat, nedumerita, Ana.
- Pe coroană era desenat un idol, iar Moise era ales de Dumnezeu să fie un model de
credinţă.

Deşi copil, el a simţit că ceva nu e în ordine cu acea coroană. Când a fost de vârsta şcolii,
i-au adus dascăli să îl înveţe, dar el era atât de isteţ, încât curând i-a întrecut pe toţi, ceea
 ce, vă daţi seama, i-a făcut pe cei din palat să îl iubească şi mai mult. Cu timpul, Moise a
aflat că şi el este evreu şi, văzând cât sunt de chinuiţi cei de un neam cu el, a început să
simtă că nu e drept, iar dorinţa de a face pentru ei ceva a crescut tot mai mult în el. Nu
ştia atunci că fusese ales de Dumnezeu ca să fie salvare poporului său, dar simţea că are
totuşi o misiune ascunsă, pe care va trebui să o afle. Şi astfel, cu cât creştea, cu atât
încerca să afle mai multe despre acel popor şi despre ce ar putea el să facă pentru a-l
salva. Deşi văd că Damian şi Casian abia îşi mai ţin ochii deschişi, vă spun dinainte că el
chiar va reuşi să îşi salveze poporul. Despre cum reuşeşte el asta, e prea târziu acum…
- Oooof, dar noi vrem să aflăm, au spus fetele într-un glas.
- Eu vă cred, dar băieţii sunt obosiţi de la atâta săpat, a răspuns părintele mustăciund.
Lăsaţi, veţi afla şi continuarea. În plus, mâine trebuie să fiţi odihniţi, ca să vă puteţi juca
în curte.
- Oricum, e interesant de ştiut că nu trebuie neapărat să trăieşti în peşteri ca să devii sfânt.
Moise a trăit în palat… a reflectat, visătoare, Ecaterina.
- Noi plefelăm pustia, a spus, încăpăţânat, Casian.
- Noi preferăm acum somnul, a adăugat Teodora.

Atunci, s-au aşezat cu toţii în genunchi şi, după ce şi-au spus rugăciunile şi au spus
noapte bună părintelui, fiecare a pus capul spre somn. Şi fiecare a visat frumos, după
inima lui. Unii de Nil, alţii de prinţesa din Egipt şi băieţii, desigur, de pustie…