TEMATICA PENTRU METODICA DESFĂȘURĂRII ACTIVITĂȚILOR INSTRUCTIV-EDUCATIVE ÎN GRĂDINIȚA DE

COPII

1. Curriculum pentru educația timpurie – structură, principii și valori fundamentale; plan de

învățământ, metodologia de aplicare a planului de învățământ, domenii de dezvoltare, domenii
experiențiale, activități de învățare, organizarea și amenajarea spațiului educațional și rolul centrelor de
interes/ariilor de stimulare

Tradiţional şi modern în metodica desfășurării activităţilor instructiv-educative în grădiniţa de copii: -

curriculum pentru educaţia timpurie; plan de învăţământ, metodologia de aplicare a planului de
învăţământ, obiective cadru şi obiective de referinţă, exemple de comportamente, domenii experienţiale,
activităţi de învăţare, organizarea şi amenajarea spaţiului educaţional şi rolul ariilor de stimulare;

Finalităţile, structura şi conţinutul curriculumului preşcolar

În prezent s-a constituit o ştiinţă care se ocupă de construcţia curriculum-ului şi anume Teoria
curriculum-ului. Originea ei se află în publicarea, în 1918, a operei americanului Franklin Bobbitt. În
lucrarea sa „The Curriculum”, resemnifică conceptul şi include în sfera acestuia întreaga experienţă de
învăţare a elevilor, respectiv atât activităţile formale, desfăşurate în mediul şcolar, cât şi pe cele
desfãşurate în mediul extraşcolar, planificate şi proiectate în şcoală, în vederea realizării unei educaţii
globale, integrative.
Se consideră, însă, că prima formulare a Teoriei Curriculum-ului se găseşte în lucrarea lui Tyler
(1950), el este considerat primul pedagog care a elaborat o formulare modernă a teoriei curriculum-ului.
La noi, termenul a început să fie semnalat sporadic, încă din anii 1980, însă, din precauţie, el era
evitat. Uneori era tradus folosindu-se termeni cum ar fi cel de programă. Însă, deschiderea necesară a avut
loc abia după 1990 şi mai ales după 1997.
Curriculumul este considerat “unul dintre conceptele cheie ale pedagogiei contemporane” (C. Bîrzea,
1993).
În etapa tradiţională, curriculumul era centrat pe cunoștințe, în etapa modernă, curriculumul este
centrat pe elev. Curriculumul este centrat pe copil, astfel încât acesta„devine soarele în jurul căruia
gravitează dispozitivele pedagogiei; el este centrul în jurul căruia acestea se organizează.” (J. Dewey, 1977,
p. 123).
Franklin Bobbitt, prin lucrarea sa „The Curriculum” (1918), oferă noi semnificaţii conceptului şi include în
sfera acestuia întreaga experienţă de învăţare a elevilor, respectiv atât activităţile formale, desfăşurate în
mediul şcolar, cât şi pe cele desfăşurate în mediul extraşcolar,planificate şi proiectate în şcoală, în vederea
realizării unei educaţii globale,integrative. Sintagma-cheie folosită de către pedagog în întreaga sa operă
este „educaţia adevărată pentru viaţă”.
“Rolul central al curriculumului în sistemele educaţionale din lume este acela de a flexibiliza programele de
studiu, de a permite trecerea în educaţie de la vechea paradigmă – elevul să se adapteze la şcoală, la o
paradigmă modernă – şcoala să se adapteze la elev. “(Bocos, 2012,p.27)

Curriculum: repere conceptuale

Există o multitudine de definiţii ale conceptului de curriculum. „Conceptul central – curriculum –
are o încărcătură de semnificaţii care îl plasează în zona conceptelor polisemantice, larg disputate”. Astăzi
desemnează ansamblul structurat al experienţelor de predare şi de învăţare (obiective, conţinuturi,
material didactic, activităţi de predare/învăţare/evaluare) planificate, oferite sub îndrumarea unei instituţii
de învăţământ (în interiorul şi în afara acestei) în vederea atingerii obiectivelor prestabilite.
În sens larg, „Curriculum-ul este ansamblul experienţelor de învăţare prin care trece elevul pe
parcursul traseului său şcolar”. În sens restrâns „Curriculum-ul reprezintă ansamblul documentelor şcolare
care reglementează desfăşurarea activităţii şcolare: plan de învăţământ, programe şcolare, manuale,
ghiduri de aplicare etc.”
Tipuri de curriculum:
Core curriculum (curriculum nucleu)
  cuprinde ansamblul de cunoştinţe, abilităţi şi comportamente obligatorii pentru toţi elevii cuprinse
în planul cadru (obiectele de învăţământ şi numărul minim de ore pe săptămână pentru fiecare an
de studiu);
 el reprezintă trunchiul comun al planului de învăţământ (70-80% din totalul obiectelor de
învăţământ).
Curriculum la decizia şcolii (CDŞ)
 cuprinde ansamblul de conţinuturi-obiective centrate pe nevoile individuale ale elevilor (20 - 30%
din totalul disciplinelor);
 se elaborează în funcţie de resursele umane şi materiale ale şcolii, de interesele elevilor, de
necesităţile comunităţii locale şi situaţii specifice şcolii;
 se realizează sub mai multe ipostaze: aprofundare, extindere sau opţional.

Aprofundarea reprezintă, pentru învăţământul general, acea formă a CDŞ care urmăreşte realizarea
obiectivelor de referinţă / conţinuturilor prevăzute pentru curriculumul – nucleu prin diversificarea
activităţilor de învăţare în număr maxim de ore prevăzut în plaja orară a unei discipline;
 se aplică în cazuri de recuperare pentru acei elevi care nu reuşesc să atingă nivelul minimal
al obiectivelor prevăzute de programă în anii anteriori.

Extinderea reprezintă, pentru învăţământul general, acea formă a CDŞ care urmăreşte completarea
obiectivelor şi conţinuturilor prevăzute pentru curriculum - nucleu cu noi obiective de referinţă şi unităţi de
conţinut, în numărul maxim de ore prevăzut în plaja orară a unei discipline;
 presupune parcurgerea programei în întregime.

Opţionalul:
 opţional la nivelul disciplinei - constă în activităţi, module, proiecte care nu sunt incluse în
programa şcolară emisă de autoritatea centrală; o disciplină care nu este prevăzută în planul
cadru sau nu apare la o anumită clasă / ciclu curricular;
 opţional la nivelul ariei curriculare – presupune alegerea unei teme care implică cel puţin
două discipline dintr-o arie curriculară; vor fi formulate obiective de referinţă pentru
această temă, pornind de la obiectivele cadru;
 opţional la nivelul mai multor arii curriculare – implică cel puţin două discipline aparţinând
unor arii curriculare diferite; conţinuturile cu care elevii vor opera au caracter complex,
permiţând dobândirea unor achiziţii cognitive de ordin înalt (generalizare, transfer).
Hidden curriculum (curriculum ascuns, subliminal)
 reprezintă ansamblul de valori încorporate de elevi, dar necuprinse în planificarea
curriculară;
 elemente ale culturii informale sau nonformale datorate structurii socio-culturale, familiei,
grupurilor de prieteni, factorilor de personalitate;
 se referă la dimensiunea morală, socială, la semnificaţiile date de indivizii aparţinând
diferitelor grupuri sociale;
 importantă este dobândirea competenţei de a înţelege semnificaţiile implicite, ascunse ale
mesajelor, ritualurilor, regulilor, convenienţelor, procedurilor necesare facilitării integrării
sociale;
 poate fi determinat şi de ideologia sau cultura unei şcoli (ritualuri, reguli, convenienţe
proprii acesteia).

Clasificarea produselor/documentelor curriculare

Documentele curriculare pot fi clasificate astfel:
• Principale:
o Planul de învăţământ;
o Programa şcolară: Programa activităţilor instructiv – educative în grădiniţă
 o Manualul şcolar.
• Auxiliare:
-ghiduri metodice pentru cadrele didactice;
- caiete de muncă independentă pentru elevi;
- pachete de învăţare;
- seturi multimedia;
- soft-uri educaţionale.
Conceptul de curriculum deschide o direcţie fundamentală în proiectarea şi dezvoltarea educaţiei.
Prima instituţie de învăţământ cu care copiii intră în contact este grădiniţa – instituţia menită să ocrotească
şi să facă educaţia copiilor aflaţi la vârsta copilăriei mijlocii (3-6/7 ani).
Curriculum pentru învăţământul preşcolar are în vedere atingerea următoarelor finalităţi ale educaţiei
timpurii:
ATENTIE A NU SE CONFUNDA FINALITATILE ED. TIMPURII CU FINALITATILE EDUCATIONALE AL INV.
ROMANESC PE CARE LE REGASITI DETALIATE LA PAGINA 8!!!
▪ dezvoltarea liberă, integrată şi armonioasă a personalităţii copilului, în funcţie de ritmul propriu şi de
trebuinţele sale, sprijinind formarea autonomă şi creativă a acestuia;
▪ dezvoltarea capacităţii de a interacţiona cu alţi copii, cu adulţii şi cu mediul pentru a dobândi cunoştinţe,
deprinderi, atitudini şi conduite noi. Încurajarea explorărilor, exerciţiilor, încercărilor şi experimentărilor, ca
experienţe autonome de învăţare;
▪ descoperirea de către fiecare copil, a propriei identităţi, a autonomiei şi dezvoltarea unei imagini de sine
pozitive;
▪ sprijinirea copilului în achiziţionarea de cunoştinţe, capacităţi, deprinderi şi atitudini necesare acestuia la
intrarea în şcoala şi pe tot parcursul vieţii.
Întrucât finalităţile educaţiei în perioada timpurie (de la naştere la 6/7 ani) vizează dezvoltarea
globală a copilului, obiectivele cadru şi de referinţă ale curriculumului sunt formulate pe domenii
experienţiale, ţinându-se cont de reperele stabilite de domeniile de dezvoltare. În acest sens, domeniile
experienţiale devin instrumente de atingere a unor obiective si, în acelaşi timp, instrumente de măsură
pentru dezvoltarea copilului, în contextul în care ele indică deprinderi, capacităţi, abilităţi, conţinuturi
specifice domeniilor de dezvoltare.
Domeniile experienţiale sunt:
1. Domeniul estetic şi creativ
2. Domeniul om şi societate
3. Domeniul limbă şi comunicare
4. Domeniul ştiinţe
5. Domeniul psiho-motric.
Domeniile de dezvoltare sunt:
1. Domeniul Dezvoltarea fizică, sănătate şi igienă personală
2. Domeniul Dezvoltarea socio-emoţională
3. Domeniul Dezvoltarea limbajului şi a comunicării
4. Domeniul Dezvoltarea cognitivă
5. Domeniul Capacităţi şi atitudini în învăţare
În ceea ce priveşte finalităţile – prima coordonată pedagogică a reformei învăţământului preşcolar
– gradiniţa de copii urmăreşte pe tot parcursul ariilor şi al ciclurilor sale curriculare, atingerea următoarelor
două obiective de maximă generalitate, derivate din structura idealului educaţiei („formarea personalităţii
autonome şi creative”), deschise, în acelaşi timp, în direcţia elaborării şi aplicării unor strategii optime de
specificare şi de concretizare, productive în plan psihologic şi social:
a) Dezvoltarea psihică şi fizică normală a copiilor, în conformitate cu ritmul propriu de dezvoltare a
acestora, dar şi cu trebuinţele, activitate specifică vârstei preşcolare, situată între 3-6/7 ani;
b) Socializarea copilului preşcolar şi pregătirea acestuia pentru debutul şcolarităţii – la nivel intelectual,
afectiv-motivaţional şi psihomotor.
Valori promovate de actualul curriculum pentru educaţia timpurie
 • Drepturile fundamentale ale copilului (dreptul la viaţă si sănătate, dreptul la familie, dreptul la
educaţie, dreptul de a fi ascultat si de a se exprima liber etc.);
• Dezvoltarea globală a copilului;
• Incluziunea, ca proces de promovare a diversităţii si toleranţei;
• Non-discriminarea si excluderea inechităţii sociale, culturale, economice si de gen (asigurarea de sanse
egale tuturor copiilor, indiferent de gen, etnie, religie printr-o abordare educaţională echilibrată)

Curriculum pentru invatamantul preşcolar

Finalităţi Domenii Teme

educaţionale experienţiale

Socializarea Cine sunt/suntem?

copilului Limbă şi
(colaborare, comunicare Când/cum şi de ce
cooperare, se întâmplă?
negociere, luarea Ştiinţe
deciziilor în Cum este/a fost şi
comun) Om şi societate va fi aici, pe
Pământ?
Obţinerea Estetic şi creativ
treptată a unei Cine şi cum
autonomii Psihomotric planifică/organizea
personale ză o activitate?
Cu ce şi cum
Pregătirea pentru exprimăm ceea ce
şcoală simţim?
Ce şi cum vreau să
Pregătirea pentru fiu?
viaţa socială

Domeniile experienţiale transced graniţele dintre disciplinele tradiţionale vizând dezvoltarea

globală a copilului pe domeniile de dezvoltare psihică şi motrică a acestuia (domeniul dezvoltare
fizică,sănătate şi igienă personală, domeniul limbajului şi comunicării, domeniul socio-emoţional, domeniul
cognitiv, domeniul capacităţi şi atitudini de învăţare) fără a realiza însă o suprapunere a acestora.
Noul curriculum preşcolar prefigurează două mari tendinţe de schimbare în interiorul sistemului
preşcolar: acestea vizează crearea unui mediu educaţional adecvat, în vederea stimulării continue a
învăţării spontane a copilului, accentuează ideea de folosire a contextului ludic şi a învăţării active în
stimularea rutei individuale a învăţării.
Noul curriculum preşcolar se orientează asupra folosirii metodei proiectelor tematice de grup,
selectate, proiectate şi elaborate cu ajutorul copilului, în care brainstorming-ul, lucrul în echipă şi acţiunea
directă a copilului cu mediul sunt mijloacele de bază ale procesului de predare-învăţare.
În proiectarea curriculară actuală conţinuturile sunt considerate mijloace prin care se vizează
atingerea obiectivelor curriculare: cadru, de referinţă şi operaţionale propuse drept intermediari în
procesul de formare şi dezvoltare la copii a unui sistem de competenţe educaţionale,
intelectuale/cognitive, psihomotorii, afectiv-atitudinale, de comunicare şi relaţionare socială, de luare a
deciziilor, de asumare a riscurilor, de adoptare a unor soluţii personale, a atitudinilor şi comportamentelor
celor care se educă.
Competenţa este realizabilă în intervale mai lungi de timp; specificarea unei competenţe presupune
precizarea capacităţilor vizate, care se bazează, la rândul lor, pe anumite operaţii mentale.
 De multe ori, se iau ca elemente de referinţă procesele psihice (percepţie, gândire, memorie,
imaginaţie) şi operaţiile specifice fiecăruia. Astfel, obiectivele centrate pe competenţe pun accentul pe
formarea operaţiilor propriu-zise, care asigură atingerea unor performanţe. Avantajul major al obiectivelor
axate pe competenţe este că accentuează caracterul formativ al învăţământului.
Un posibil dezavantaj al lor ar putea fi reducerea operaţionalităţii, ceea ce ar genera o oarecare
ambiguitate şi dificultăţi în proiectarea, realizarea, evaluarea şi reglarea activităţii educative.
Este extrem de important ca în procesul de instruire interactivă să se vizeze nu numai dezvoltarea
de competenţe disciplinare, ci şi de competenţe transversale/transferabile, formulate în termeni de
achiziţii transferabile şi nu strict disciplinare.

Elaborarea prezentului curriculum pentru învăţământul preşcolar prefigurează patru mari tendinţe
de schimbare:
1. Diversificarea strategiilor de predare-învăţare-evaluare, cu accent deosebit pe:
a) Metodele activ-participative, care încurajează plasarea copilului în situaţia de a explora şi de a
deveni independent. Situaţiile de învăţare, activităţile şi interacţiunile adultului cu copilul trebuie să
corespundă diferenţelor individuale în ceea ce priveşte interesele, abilităţile şi capacităţile copilului. Copiii
au diferite niveluri de dezvoltare, ritmuri diferite de dezvoltare şi învăţare precum şi stiluri diferite de
învăţare.
b) Jocul ca: formă fundamentală de activitate în copilăria timpurie şi formă de învăţare cu
importanţă decisivă pentru dezvoltarea şi educaţia copilului. Jocul este forma cea mai naturală de învăţare
şi, în acelaşi timp, de exprimare a conţinutului psihic al fiecăruia. Un bun observator al jocului copilului
poate obţine informaţii preţioase pe care le poate utiliza ulterior în activităţile de învăţare structurate.
c) Evaluare care ar trebui să urmărească progresul copilului în raport cu el însuşi şi mai puţin
raportarea la norme de grup (relative). Progresul copilului trebuie monitorizat cu atenţie, înregistrat,
comunicat şi discutat cu părinţii (cu o anumită periodicitate). Evaluarea ar trebui să îndeplinească trei
funcţii: măsurare (ce a învăţat copilul?), predicţie (este nivelul de dezvoltare al copilului suficient pentru
stadiul următor, şi în special pentru intrarea în şcoală?) şi diagnoză (ce anume frânează dezvoltarea
copilului?). O evaluare eficientă este bazată pe observare sistematică în timpul diferitelor momente ale
programului zilnic, dialogul cu părinţii, portofoliul copilului, fişe etc.
2. Mediul educaţional trebuie să permită dezvoltarea liberă a copilului şi să pună în evidenţă
dimensiunea interculturală şi pe cea a incluziunii sociale.
Mediul trebuie astfel pregătit încât să permită copiilor o explorare activă şi interacţiuni variate cu
materialele, cu ceilalţi copii şi cu adultul (adulţii)
3. Rolul familiei în aplicarea prezentului curriculum este acela de partener. Părinţii ar trebui să
cunoască şi participe în mod activ la educaţia copiilor lor desfăşurată în grădiniţă. Implicarea familiei nu se
rezumă la participarea financiară, ci şi la participarea în luarea deciziilor legate de educaţia copiilor, la
prezenţa lor în sala de grupă în timpul activităţilor şi la participarea efectivă la aceste activităţi şi, în
general, la viaţa grădiniţei şi la toate activităţile şi manifestările în care aceasta se implică.
4. Totodată, curriculumul pentru învăţământul preşcolar promovează conceptul de dezvoltare
globală a copilului, considerat a fi central în perioada copilăriei timpurii. Perspectiva dezvoltării globale a
copilului accentuează importanţa domeniilor de dezvoltare a copilului1, în contextul în care, în societatea
de azi, pregătirea copilului pentru şcoală şi pentru viaţă trebuie să aibă în vedere nu doar competenţele
academice, ci în aceeaşi măsură, capacităţi, deprinderi, atitudini ce ţin de dezvoltarea socio-emoţională (a
trăi şi a lucra împreună sau alături de alţii, a gestiona emoţii, a accepta diversitatea, toleranţa etc.),
dezvoltarea cognitivă (abordarea unor situaţii problematice, gîndirea divergentă, stabilirea de relaţii
cauzale, etc., asocieri, corelaţii etc.), dezvoltarea fizică (motricitate, sănătate, alimentaţie sănătoasă etc.).

Structural, prezentul curriculum aduce în atenţia cadrelor didactice următoarele componente:

finalităţile, conţinuturile, timpul de instruire şi sugestii privind strategiile de instruire şi de evaluare pe cele
două niveluri de vârstă (3-5 ani şi 5-6/7 ani).
Finalitatile educationale reprezinta o categorie integratoare, care se regaseste in practicile
educationale sub forma idealului educational, a scopurilor educationale si a obiectivelor educationale.
Ideal educational – urmareste sa atinga aspect definitorii pentru contextual istoric si socio-economic in
care acesta urmeaza sa se realizeze in directia formarii si educarii omului
Idealul educational consemnat In legea Educatiei Nationale art.2 alin.3: ”Idealul educațional al
școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea
personalității autonome și în asumarea unui sistem de valori care sunt necesare pentru împlinirea și
dezvoltarea personală, pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, pentru participarea cetățenească
activă în societate, pentru incluziune socială și pentru angajare pe piața muncii.”
Scopurile educationale –sunt obiective de mare generalitate – in timp ce idealul educational este
specific unei perioade sau epoci istorice, scopul educational este mai variat in functie de diversitatea
actiunilor educationale prin intermediul carora acesta poate fi atins. Putem identifica astfel scopul unei
laturi a educatiei (intelectuala, morala,estetica etc.), a unui ciclu de invatamant (prescolar, primar,
gimnazial) etc.
Scopul educational al invatamantului prescolar rmanesc este” dezvoltarea unie personalitati armonioase
capabile sa socializeze, sa se adapteze cerintelor scolare sis a se integreze optim in ciclul primar”

Obiectivele educationale sunt o reflectare anticipata a rezultatelor invatarii ele desemnand tipurile
de achizitii (cunostinte, deprinderi,abilitati, atitudini) la care educabili trebuie sa ajunga intr-un anumit
interval de instruire.
In timp ce scopul educational reprezinta o intentionalitate pe termen lung, obiectivele educationale
pot fi atinse in perioade mai scurte de timp.
In functie de nivelul de generalitate distingem urmatoarele tipuri de categorii de obiective:
Obiectivele cadru sunt formulate în termeni de generalitate şi exprimă competenţele care trebuie
dezvoltate pe durata învăţământului preşcolar pe cele cinci domenii experienţiale.
Obiectivele de referinţă, precum şi exemplele de comportament, ca exprimări explicite rezultatelor
învăţării (conceptelor, cunoştinţelor, abilităţilor şi atitudinilor, dar şi ale competenţelor vizate) sunt
fromulate pentru fiecare temă şi fiecare domeniu experienţial în parte.
Întrucât finalităţile educaţiei în perioada timpurie (de la naştere la 6/7 ani) vizează dezvoltarea
globală a copilului, obiectivele cadru şi de referinţă ale prezentului curriculum sunt formulate pe domenii
experienţiale ţinându-se cont de reperele stabilite de domeniile de dezvoltare.
În acest sens, domeniile experienţiale devin instrumente de atingere a acestor obiective şi, în
acelaşi timp, instrumente de măsură pentru dezvoltarea copilului, în contextul în care ele indică deprinderi,
capacităţi, abilităţi, conţinuturi specifice domeniilor de dezvoltare.

Domenii Continutul domeniului experiential

experienţiale
Domeniul Acoperă stăpânirea exprimării orale şi scrise, ca şi abilitatea de a înţelege
limbă şi comunicarea verbală şi scrisă. Se apreciază că prin ascultare şi exprimare în situaţii
comunicare – de grup, preşcolarii devin capabili să exploreze experienţele altor persoane şi să-şi
DLC extindă astfel propriul repertoriu de experienţe semnificative. Se urmăreşte ca
aceştia să vorbească cu încredere, clar şi fluent, utilizând modalităţi de exprimare
adecvate pentru diferite categorii de auditoriu.
Domeniul Include atât abordarea domeniului matematic prin intermediul experienţelor
ştiinţe – DŞ practice cât şi înţelegerea naturii, ca fiind modificabilă de fiinţele umane cu care se
află în interacţiune
Domeniul Include omul, modul lui de viaţă, relaţiile cu alţi oameni, relaţiile cu mediul
om şi societate – social, ca si modalităţile în care acţiunile umane influenţează evenimentele.
DOS Domeniul are o extindere şi către contexte curriculare care privesc tehnologia, în
sensul abordării capacităţilor umane de a controla evenimentele şi de a ordona
mediul.
 Domenii Continutul domeniului experiential
experienţiale
Domeniul Acoperă coordonarea şi controlul mişcărilor corporale, mobilitatea generală şi
psihomotric – rezistenţa fizică, abilităţile motorii şi de manipulare de fineţe, ca şi elemente de
DPM cunoaştere, legate mai ales de anatomia si fiziologia omului. Activităţile prin care
preşcolarii pot fi puşi în contact cu acest domeniu sunt activităţile care implică
mişcare corporală, competiţii între indivizi sau grupuri, având ca obiect abilităţi
psihomotorii, ca şi activităţile care pot avea drept rezultat o mai bună supleţe,
forţă, rezistenţă sau ţinuta.
Domeniul Acoperă abilităţile de a răspunde emoţional şi intelectual la experienţe
estetic şi creativ perceptive, sensibilitatea faţă de diferitele niveluri de manifestare a calităţii,
– DEC aprecierea frumosului şi a adecvării la scop sau utilizare.

OBIECTIVE CADRU

DOMENIUL LIMBĂ ŞI COMUNICARE

Dezvoltarea capacităţii de exprimare orală, de înţelegere şi utilizare corectă a semnificaţilor
structurilor verbale orale.
Educarea unei exprimări verbale corecte din punct de vedere fonetic, lexical, sintactic.
Dezvoltarea creativităţii şi expresivităţii limbajului oral.
Dezvoltarea capacităţii de a înţelege şi transmite intenţii, gânduri, semnificaţii mijlocite de limbajul
scris.

DOMENIUL ŞTIINŢE
Dezvoltarea capacităţilor intelectuale prematematice.
Dezvoltarea capacităţii de a înţelege şi a utiliza numere, cifre, unităţi de măsură, întrebuinţând un
limbaj adecvat.
Dezvoltarea capacităţii de recunoaştere, denumire, construire şi utilizare a formelor geometrice.
Stimularea curiozităţii privind explicarea şi înţelegerea lumii înconjurătoare.
Dezvoltarea capacităţii de rezolvare de situaţii problematice, prin achiziţia de strategii adecvate.
Dezvoltarea capacităţii de cunoaştere şi înţelegere a mediului înconjurător, precum şi stimularea
curiozităţii pentru investigarea acestuia.
Dezvoltarea capacităţii de observare şi stabilire de relaţii cauzale, spaţiale , temporale.
Utilizarea unui limbaj adecvat în prezentarea unor fenomene din natură şi din mediul înconjurător.
Formarea şi exersarea unor deprinderi de îngrijire şi ocrotire a mediului înconjurător, în vederea
educării unei atitudini pozitive faţă de acesta.

DOMENIUL OM ŞI SOCIETATE
 DOMENIUL OM ŞI SOCIETATE
Cunoaşterea şi respectarea normelor de comportare în societate; educarea abilităţii de a intra în
relaţie cu ceilalţi.
Educarea trăsăturilor pozitive de voinţă şi caracter şi formarea unei atitudini pozitive faţă de sine şi de
ceilalţi.
Dezvoltarea comportamentelor de cooperare, prosociale, proactive (iniţiativă).
Dezvoltarea abilităţii de recunoaştere, acceptare şi respect al diversităţii.
Cunoaşterea unor elemente de istorie, geografie, religie care definesc portretul spiritual al poporului
român.
Formarea şi consolidarea unor abilităţi specifice nivelului de dezvoltare motrică.
Îmbogăţirea cunoştinţelor despre materiale şi caracteristicile lor, precum şi despre tehnici de lucru
necesare prelucrării acestora în scopul realizării unor produse simple.
Formarea deprinderilor practic-gospodăreşti şi utilizarea vocabularului specific.

DOMENIUL ESTETIC ŞI CREATIV

Formarea deprinderilor de lucru pentru realizarea unor desene, picturi, modelaje.
Realizarea unor corespondenţe între diferite elemente de limbaj plastic şi forme, obiecte din mediu
înconjurător (natură, artă şi viaţa socială).
Stimularea expresivităţii şi a creativităţii prin desen, pictură, modelaj.
Formarea capacităţii de receptare a lumii sonore şi a muzicii.
Formarea capacităţilor de exprimare prin muzică.
Cunoaşterea marilor valori ale creaţiei muzicale naţionale şi universale.

DOMENIUL PSIHOMOTRIC
Formarea şi dezvoltarea deprinderilor motrice de bază şi utilitar aplicative.
Stimularea calităţilor intelectuale, de voinţă şi afective în vederea aplicării independente a
deprinderilor însuşite.
Cunoaşterea deprinderilor igienico-sanitare pentru menţinerea stării de sănătate.

Cele 6 TEME ANUALE

Nr Denumire temă Descrierea temei

crt.
1. O explorare a naturii umane, a convingerilor si valorilor noastre, a
CINE SUNT/ corpului uman, a stării de sănătate proprii si a familiilor noastre, a
SUNTEM? prietenilor, comunităţilor şi culturilor cu care venim în contact
(materială, fizică, sufletească, culturală şi spirituală), a drepturilor şi a
responsabilităţilor noastre, a ceea ce înseamnă să fii om)
2. O explorare a lumii fizice şi materiale, a universului apropiat sau
CÂND, CUM ŞI îndepărtat, a relaţiei cauză – efect, a fenomenelor naturale şi a celor
DE CE SE produse de om, a anotimpurilor, a domeniului ştiinţei şi tehnologiei)
INTÂMPLĂ?
3. O explorare a Sistemului solar, a evoluţiei vieţii pe Pământ, cu
identificarea factorilor care întreţin viaţa, a problemelor lumii
CUM ESTE, A contemporane: poluarea, încălzirea globală, suprapopularea etc.
FOST ŞI VA FI O explorare a orientării noastre în spaţiu şi timp, a istoriilor
AICI PE noastre personale, a istoriei şi geografiei din perspectivă locală şi
PĂMÂNT? globală, a căminelor şi a călătoriilor noastre, a descoperirilor,
explorărilor, a contribuţiei indivizilor şi a civilizaţiilor la evoluţia
noastră)
 Nr Denumire temă Descrierea temei
crt.
4. CUM O explorare a modalităţilor în care comunitatea / individul îşi
PLANIFICAM / planifică şi organizează activităţile, precum şi a universului produselor
ORGANIZAM O muncii şi, implicit, a drumului pe care acestea îl parcurg.
ACTIVITATE? O incursiune în lumea sistemelor şi a comunităţilor umane, a
fenomenelor de utilizare / neutilizare a forţei de munca şi a
impactului acestora asupra evoluţiei comunităţilor umane, în
contextul formării unor capacităţi antreprenoriale)
5. CU CE SI CUM O explorare a felurilor în care ne descoperim şi ne exprimăm
EXPRIMAM ideile, sentimentele, convingerile si valorile, îndeosebi prin limbaj şi
CEEA CE prin arte.
SIMŢIM? O incursiune în lumea patrimoniului cultural naţional şi universal).
6. CE ŞI CUM O explorare a drepturilor şi a responsabilităţilor noastre, a
VREAU SĂ FIU? gândurilor şi năzuinţelor noastre de dezvoltare personală.
O incursiune în universul muncii, a naturii şi a valorii sociale a
acesteia.
O incursiune în lumea meseriilor, a activităţii umane in genere, în
vederea descoperirii aptitudinilor şi abilităţilor proprii, a propriei
valori şi a încurajării stimei de sine).

Obiective operationale – reprezinta finalitati ce se urmareste a fi atinse la sfarsitul unei activitati de

invatare si descriu comportamentul pe care prescolarul/elevul trebuie sa il detina la sfarsitul activitatii..
Sunt formulare de catre cadrul didactic pentru fiecare activitate de invatare in parte, in concordanta cu
obiectivele de referinta.
In formularea unui obiectiv operational trebuie sa respectam urmatorii pasi (dupa R.F. Mager in
Ezechil, Paisi – Lazarescu, 2011, p.89):
=>stabilirea verbului de actiune : sa + verb de actiune
(sa identifice, sa precizeze, sa enumere, sa defineasca, sa compare, sa descrie, sa clasifice, sa deseneze,
sa rezolve, sa demonstreze, sa aplice, sa recunoasca, sa scrie, sa aseze, sa analizeze, sa ordoneze, sa
rzeume, sa explice, sa compuna, sa argumenteze, sa creeze etc)
=>stabilirea conditiilor in care se realizeaza actiunea
=>formularea criteriilor de evaluare a comportamentului elevului
-prin specificarea unui nr. Inim de raspunsuri corecte;
-prin precizarea limitei maxime de timp;
-prin precizarea unor conditii estetice (frumos, ingrijit, lizibil, cursiv, ritmic etc.)

PLANUL DE ÎNVĂŢĂMÂNT
Planul de învăţământ este un document oficial, obligatoriu in care sunt prevazute, pentru fiecare an
scolar, disciplinele de invatamant si numarul de ore aferent fiecarei discipline.
Acest document are caracter reglator-strategic şi reflectă filosofia şi politica educaţională a
sistemului de învăţământ naţional.
Importanţa planului de învăţământ este demonstrată prin efectele sale asupra tuturor celorlalte
componente ale sistemului şi procesului de învăţământ

Intervalul Categorii de activităţi de Nr.de Nr.ore/tură,

de vârstă învăţare activităţi din norma
/săptămâ cadrului didactic,
nă dedicate
O OP/ categoriilor de
N OS* activităţi din
 * planul de
învăţământ
37 – 60 luni Activităţi pe domenii 7 +7 2h x 5 zile =
(3,1 – 5 ani) experienţiale 10h
Jocuri si activităţi didactice 1 +5 1,5h x 5 zile =
alese 0 7,5h
Activităţi de dezvoltare 5 + 10 1,5h x 5 zile =
personală 7,5h
TOTAL 2 + 22 25 h
2
61 – 72 luni Activităţi pe domenii 1 + 10 3h x 5 zile =
(5,1 - 6ani) experienţiale 0 15h
Jocuri si activităţi didactice 1 +5 1h x 5 zile =
alese 0 5h
Activităţi de dezvoltare 6 + 11 1h x 5 zile =
personală 5h
TOTAL 2 + 26 25 h
6
Pentru grupele de vârstă cuprinse în intervalul 3-5 ani, categoriile de activităţi desfăşurate cu copiii
vor viza îndeosebi socializarea copilului (colaborare, cooperare, negociere, luarea deciziilor în comun etc.)
şi obţinerea treptată a unei autonomii personale, iar pentru grupele de vârstă cuprinse în intervalul 5-7
ani, accentul se va deplasa spre pregătirea pentru şcoală şi pentru viaţa socială a acestuia.
Numărul de activităţi zilnice desfăşurate cu copiii variază în funcţie de tipul de program ales de
părinţi (program normal – 5 ore sau program prelungit – 10 ore), iar numărul de activităţi dintr-o
săptămână variază în funcţie de nivelul de vârstă al copiilor (respectiv: 3 - 5 ani şi 5 - 6/7 ani). Totodată,
pentru nivelul 3 -5 ani, unde sunt numai 7 activităţi integrate sau pe discipline se recomandă alternarea
activităţilor artistico-plastice şi de educaţie muzicală sau a acestora cu activităţile practice.

PROGRAM ZILNIC
Pentru grupe cu program normal

Repere Jocuri şi Activităţi pe Activităţi de dezvoltare personală

orare activităţi domenii
didactice experienţiale
alese

8,00 – Jocuri şi - Rutină: Primirea copiilor (deprinderi

9,00 activităţi specifice)
didactice
alese

Rutină: Întâlnirea de dimineaţă (15 minute)

Rutină şi tranziţie: Ne pregătim pentru

activităţi (deprinderi de igienă individuală şi
Activităţi colectivă, deprinderi de ordine şi disciplină,
9,00 – pe domenii deprinderi de autoservire)
11,30 experienţiale
Rutină: Gustarea (deprinderi specifice)
- Activitate opţională (singura de acest tip la
nivelul I şi ambele –în zile diferite - la nivel II)
11,30 –
 13,00 Jocuri şi Rutină şi tranziţie: În aer liber! (deprinderi
activităţi de igienă individuală şi colectivă, deprinderi de
didactice ordine şi disciplină, deprinderi de autoservire)
alese
13,00 - - Rutină: Plecarea acasă (deprinderi specifice)

CATEGORII DE ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE SPECIFICE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREŞCOLAR

Sintagma activitate de învăţare are o dublă semnificaţie:

 în sens larg denumeşte orice tip de activitate în care copilul se află într-o situaţie de
învăţare. În acest caz, activităţile de învăţare cuprind jocuri şi activităţi alese, activităţi de învăţare
propriu-zise, activităţi opţionale şi extinderi, activităţi recreative şi de relaxare, activităţi de
dezvoltare a aptitudinilor individuale şi activităţi recuperatorii.
 în sens restrâns înlocuieşte termenul de activităţi comune (activităţi obligatorii). Nu se mai
numesc comune deoarece nu mai au un caracter exclusiv frontal, educatoarea putând desfăşura
activitatea şi cu grupuri mici de copii. Aceste activităţi de învăţare se desfăşoară pe baza unui
demers didactic riguros, ceea ce solicită atenţia şi capacitatea de concentrare a copiilor. Durata
acestor activităţi nu poate depăşi anumite limite (maximum 15 – 20 minute la grupa mică, 20 – 25
minute la grupa mare şi 30 – 45 minute la grupa pregătitoare).

Nr. Categorii de activităţi de învăţare Abrevieri

crt.
1 Activităţi de învăţare
- activităţi integrate; ADE
- activităţi monodisciplinare.
2
Jocuri şi activităţi didactice alese ALA
3
Activităţi de dezvoltare personală ADP

Tipuri de activităţi didactice de învăţare (după sarcina didactică)

Tipul de activitate Atribute

didactică
Activitate didactică de  secvenţele didactice în care educatoarea comunică noi
predare – învăţare de noi cunoştinţe deţin ponderea cea mai mare în activitate
cunoştinţe comparativ cu celelalte secvenţe;
 copiii îşi însuşesc cunoştinţe noi;
 se formează şi se dezvoltă capacităţi instrumental -
operaţionale, comportamente noi;

Activitate didactică de  secvenţele didactice de activitate independentă a copiilor

formare a deprinderilor şi are ponderea cea mai mare comparativ cu celelalte secvenţe;
priceperilor intelectuale /  educatoarea are rolul de a preciza temele, de a descrie şi
practice explica etapele şi de a demonstra modelul de realizare a
activităţii;
Activitate didactică de  sarcina didactică dominantă este fixarea / consolidarea,
consolidare a cunoştinţelor aprofundarea şi aplicarea cunoştinţelor şi deprinderilor
şi deprinderilor dobândite anterior, prin repetarea şi sistematizarea lor pe
baza activităţii independente a elevilor;
 scopul este atât lărgirea ariei de cunoştinţe cât şi
aprofundarea şi fixarea cunoştinţelor, deprinderilor şi
priceperilor precum şi acoperirea lacunelor, corectarea
confuziile şi neînţelegerile prin explicaţii suplimentare;

Activitate didactică de  sarcina didactică o reprezintă, pe lângă consolidarea

recapitulare şi cunoştinţelor, deprinderilor şi priceperilor şi ordonarea,
sistematizare a sistematizarea, completarea şi transferul conţinuturilor
cunoştinţelor, deprinderilor cuprinse în mai multe activităţi anterioare (sunt numite
şi priceperilor activităţi de sinteză sau activităţi finale);
 se realizează printr-o abordare interdisciplinară şi
transdisciplinară care va favoriza coerenţa conţinuturilor;

Activitate didactică de  sarcina didactică oferă posibilitatea realizării unui feed-

evaluare a cunoştinţelor, back constând în identificarea măsurii în care au fost realizate
deprinderilor şi priceperilor obiectivele propuse;
 oferă posibilitatea identificării modificărilor produse la
nivelul cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor;

1. Activităţi pe domenii experienţiale – ADE

 Activităţi didactice pe discipline de învăţământ

Domenii experienţiale Activităţi de învăţare
Domeniul limbă şi comunicare – DLC Activităţi de educarea limbajului

Domeniul ştiinţe – DŞ Activităţi matematice

Activităţi de cunoaşterea mediului
Domeniul om şi societate – DOS Activităţi de educaţie pentru societate

Domeniul psihomotric – DPM
Domeniul estetic şi creativ – DEC
Activităţi practice
Activităţi de educaţie fizică
Activităţi de educaţie muzicală
Activităţi artistico – plastice

Categorii de activităţi didactice pe domenii experienţiale

Nr. crt. Discipline de învăţământ Categorii de activităţii didactice / Varianta

de realizare
1 Activităţi de educarea limbajului  Povestirea;
 Lectura educatoarei;
 Jocul didactic;
 Jocul – exerciţiu;
 Convorbirea;
 Memorizarea;
 Lectura după imagini;
 2. Activităţi matematice  Activităţi pe bază de exerciţii;
 Jocul didactic;
 Jocul logico – matematic.

3. Activităţi de cunoaşterea  Observare;

mediului  Lectura după imagini;
 Lectura educatoarei;
 Convorbire;
 Joc didactic.
4 Activităţi de educaţie pentru  Povestire;
societate  Lectura după imagini;
 Memorizare;
 Joc didactic;
 Joc de rol.
5. Activităţi practice  Activităţi pe bază de exerciţii.

6 Activităţi de educaţie fizică  Activităţi pe bază de exerciţii;

 Joc de mişcare;

7 Activităţi de educaţie muzicală  Activităţi pe bază de exerciţii;

 Joc muzical;
 Joc cu cântec şi mişcare;
 Audiţii;
8 Activităţi artistico – plastice  Desen;
 Pictură;
 Modelaj.

 Activităţi integrate
 sunt activităţi de învăţare care fac să interrelaţioneze diverse elemente pentru a constitui un
tot armonios, de nivel superior, pentru a aduce părţi separate într-un întreg unitar, funcţional,
armonios;1
 la nivel curricular integrarea presupune eliminarea barierelor dintre obiectele de studiu prin
punerea în relaţie a acestora (cu scopul de a evita izolarea lor tradiţională) şi stabilirea de relaţii de
convergenţă între cunoştinţele, capacităţile, competenţele, atitudinile, valorile ce aparţin unei
discipline şcolare distincte;
 pornind de la experienţa de viaţă şi de la cunoştinţele anterioare însuşite din diferite
domenii ale cunoaşterii copiii / elevii au posibilitatea prin rezolvarea de „probleme” cu care să
confruntă să interpreteze, să reflecteze asupra conţinuturile învăţării;
 integrarea se poate realiza la nivel multi / pluridisciplinar (o temă care aparţine unui
domeniu este supusă analizei din perspectiva mai multor discipline, aceastea ramânând
independente însă unele în raport cu altele, fiecare obiecte de studiu contribuind, în funcţie de
specificul propriu, la clarificarea temei investigate), la nivel interdisciplinar (presupune ignorarea
limitelor stricte ale obiectelor de studiu axându-se pe teme comune diferitelor discipline şi prin
centrarea pe obiective de învăţare care vizează formarea şi dezvoltarea competenţelor cheie –
învăţarea pe tot parcursul vieţii, gândirea critică, comunicativitate, lucrul în echipă, cetăţenie
responsabilă, ocupabilitate) şi la nivel transdisciplinar (presupune dezvoltarea personală, integrală a
copiilor / elevilor, centrarea pe viaţa reală, pe problemele semnificative, aşa cum apar ele în
context cotidian, renunţarea completă la limitele disciplinelor de studiu, pornind de la nevoile,
interesele şi caracteristicile individuale ale copiilor / elevilor, furnizând metode şi tehnici de muncă

1
Învăţarea integrată nu trebuie confundată cu educaţia incluzivă care presupune integrarea copiilor /elevilor cu CES (cerinţe educative
speciale) în activitatea şcolară obligatorie (Ciolan, L., 2008)
 intelectuală şi ajutându-l „să-şi organizeze fiecare dintre demersurile sale în situaţii diverse”
(Ciolian, 2008);
 indiferent de nivelul de integrare la care se situează o anumită activitate de învăţare
proiectarea tematică furnizează contexte de organizare progresivă a activităţilor în funcţie de
dezvoltarea copiilor, de interesele acestora şi de gradul de cunoaştere a temei propuse; proiectele
tematice presupun abordarea realităţii printr-un demers globalizat, holistic în care graniţele dintre
categoriile şi tipurile de activităţi dispar, se topesc într-un demers unitar, în cadrul căruia tema
poate fi investigată cu mijloacele diferitelor ştiinţe;
 la nivelul curriculumului preşcolar integrarea poate îngloba toate activităţile care se
desfăşoară pe parcursul unei zile, activităţile liber alese (ALA) şi activităţile pe domenii experienţiale
(ADE) dintr-o zi, activităţile pe domenii experienţiale (ADE) dintr-o zi sau activitatea de bază este o
anumită activitate didactică dintr-un domeniu experienţial (ADE) în care sunt înglobate elemente
din mai multe domenii experienţiale (DE), indiferent de programul zilei.

2. Jocuri şi activităţi didactice alese - ALA

 se desfăşoară pe zone (sectoare, centre, arii de stimulare);
 Biblioteca; Colţul căsuţei / Joc de rol; Construcţii; Jocuri de manipulare; Ştiinţă; Arte;
Informatică; Nisip şi apă etc.
 au ca sarcină didactică atât socializarea progresivă a copilului cât şi cunoaşterea de către
acesta a lumii fizice şi a mediului social şi cultural, a limbajului matematic, a comunicării orale şi
scrise;
 se desfăşoară în grupuri mici, în perechi sau chiar individual, fie în etapa I (dimineaţa, înainte
de începerea activităţilor pe discipline sau a activităţilor integrate), fie în etapa a III – a (în intervalul
de timp de după activităţile de învăţare pe domnii experienţiale), fie în etapa a IV- a (în cazul
programului prelungit în etapa de după relaxare);
 în unele cazuri ele pot să facă parte din activităţile integrate.
Organizarea şi amenajarea spaţiului educaţional şi rolul ariilor de stimulare
Spaţiul amenajat pe arii de stimulare ajută copiii să-şi dezvolte personalitatea prin faptul că le lasă
posibilitatea de a alege singuri unde, cu ce, cu cine şi cât se joacă, îşi asumă responsabilităţi pentru
alegerile făcute, percep activităţile ca fiind reuşite deoarece sunt potrivite nivelului lor de dezvoltare şi nu
vor resimţi o frustrare ca urmare a faptului că sunt constrânşi să participe la activităţi care sunt fie prea
dificile, fie prea uşoare. Alegând singuri şi asumându-şi responsabilitatea deciziei, copiii devin
independenţi, capabili să se descurce singuri, încrezători în propriile forţe ceea ce duce la formarea unei
imagini de sine pozitive.
Ce sunt ariile/centrele/zonele de interes/de stimulare?
Ariile sunt spaţii educative care stimulează dezvoltarea copiilor prin propunerile de joc pe care le
oferă acestora. Este important ca ariile să fie aranjate astfel încât să exprime ordine şi siguranţă pentru
copil. Ordinea este un element de bază dar care nu trebuie exagerat. Aşadar, jocurile şi jucăriile trebuie să
fie ordonate dar accesibile copiilor care vor învăţa să le aranjeze la locul lor după ce le-au folosit. De
asemenea, un joc început nu se întrerupe iar o construcţie neterminată nu se descompune, pentru că
valoarea produsului propriu este mai importantă pentru copii decât ordinea în sine.
Ariile sunt o altă amenajare a spaţiului, prin împărţirea lui în spaţii diferite, cu scopuri de cunoaştere
şi dezvoltare experienţială a copilului, o altă aşezare a jocurilor şi jucăriilor în sală, o altă antrenare în joc şi
activitate a copiilor după reguli în care se stimulează motivaţia internă şi respectul de sine.
Tipuri de centre/arii/sectoare
=>Construcţii cu cuburi (un covor şi un raft în care sunt aşezate cuburi de diferite mărimi şi forme).
Este o zonă consacrată cuburilor mari, cu ajutorul cărora copilul poate realiza diferite construcţii pe
covor, implicând imaginaţia şi spiritul său creator, exersând mişcările largi şi cele fine.
=>Joc de rol/imaginaţie/aria casei (o casă mică din carton sau lemn, cu obiecte de mărimea copiilor,
ustensile şi mobilier, truse diferite pentru dramatizare, costume, măşti etc.).
 Este locul în care copiii desfăşoară activităţi casnice şi exersează diferite roluri sociale. Îşi dezvoltă
deprinderi de cooperare, de comunicare, de limbaj, de manipulare a obiectelor de uz casnic, îşi exersează
imaginaţia, învaţă să se exprime artistic.
=>Zona senzorială/nisip şi apă (un vas mare cu nisip şi un lighean cu apă, diferite forme cu care se pot
juca).
Este zona care stimulează fantezia şi imaginaţia copilului. Acesta îşi dezvoltă capacitatea
tactil – kinestezică, îşi dezvoltă musculatura şi îşi îmbunătăţeşte coordonarea senzorio - motorie.
=>Joc de masă (măsuţă şi raft în care se găsesc jucării mici şi jocuri de masă). Este o zonă în care
copilul capătă achiziţii în toate domeniile: cognitiv, socio – afectiv, fizic.
=>Biblioteca/zona liniştită/colţul cărţii şi al poveştii (rafturi cu cărţi, caiete, instrumente de scris,
imagini pe teme diferite, măsuţă).
Această zonă are două mari roluri în grădiniţă:
- Să apropie copilul de carte şi de simbolurile limbajului;
- Să ajute copilul să se echilibreze, să se odihnească în anumite momente.
În acest sector, copiii fac cunoştinţă în mod organizat cu cartea şi cuvântul. Ei învaţă ce reprezintă
ea, care este valoarea ei şi cum trebuie să o folosească. Cu cât copiii se vor apropia mai repede şi mai
adecvat de cuvântul scris din cărţi, vor reuşi să descifreze mai repede scrisul şi cititul în perioada şcolară.
=>Arte plastice (acuarele, guaşe, tempera, hârtie albă şi colorată, lipici, aţă, măsuţă şi raft în care sunt
aşezate în ordine toate materialele).
În această zonă copiii realizează activităţi de desen, dactilopictură, activităţi practice, colaje. Este o
zonă liniştită, simplă, care trezeşte imaginaţia şi spiritul creator al copilului.
=>Ştiinţa/colţul naturii vii (plante, mici animale de casă, acvariu cu peştişori, seminţe, vase pentru
experienţe, etc.). Aici este locul unde copiii îşi asumă diferite responsabilităţi, realizează mici experienţe
sub îndrumarea educatoarei, fac diferite observaţii.
Pentru o bună desfăşurare a activităţilor în cadrul ariilor de stimulare, educatoarea împreună cu
copiii stabilesc la începutul anului, atunci când sunt prezentate centrele şi materialele corespunzătoare,
nişte reguli care trebuie respectate de către copii.
Jocuri şi activităţi didactice alese

Nr. ZONA Jocuri şi activităţi didactice alese

crt. (sector, centru, arie
de stimulare)
1 Biblioteca Lectură după imagini;
Repovestire;
Povestire creată de copii;
Audiţie (poveşti, cântece etc.);
Jocuri didactice de identificare a literelor şi cifrelor;
Exerciţii grafice;
Jocuri concurs;etc.
2 Ştiinţă Jocuri senzoriale (Spune ce ai gustat etc.)
Jocuri intelectuale; jocuri logico – matematice;
Convorbiri libere problematizante (Dacă astăzi ninge; dacă faci
focul, etc.);
Observarea unor experimente simple (evaporarea, topirea,
amestecarea etc.)
3 Construcţii Jocuri de construcţie ( Mozaic, Lego, Vitocomb, Rotodisc etc.)

4 Jocuri de Puzzle, Lego, Domino, jocuri cu imagini, jocuri cu materiale a

manipulare (jocuri căror utilizare contribuie la formarea deprinderilor practice –
de masă) de îmbinare, triere, clasificare, punere în corespondenţă –
precum şi la dezvoltarea percepţiilor de culoare, mărime, formă
etc.
 5 Artă
6 Nisip şi apă
7 Jocuri de rol
Pictură sau desen din imaginaţie;
Modelaj;
Audiţii muzicale;
Vizionări filme pentru copii, desene animate, spectacole pentru
copii etc.
Dactilopictură;
Jocuri ritmico – melodice de mişcare;Colaje;
Confecţionarea unor lucrări din hârtie, materiale din natură,
materiale textile etc.
Construcţii din nisip umed şi apă;
La magazin, la şcoală, În vacanţă, De-a poştaşul, Dramatizări,
etc.

3. Activităţi de dezvoltare personală – ADP

 Rutinele – sunt activităţi care se repetă zilnic, la intervale aproximativ stabilite,
cu aproape aceleaşi conţinuturi (sosirea copilului în grădiniţă; întâlnirea de dimineaţă; micul dejun;
igiena; masa de prânz; somnul, periada de relaxare de după – amiază; gustările; plecarea); întâlnirea de
dimineaţă vizează: autocunoaşterea, dezvoltarea abilităţilor de comunicare, managementul învăţării
prin joc, dezvoltarea empatiei, luarea deciziilor, medierea conflictelor);
 Tranziţiile – marchează trecerea de la o activitate de învăţare la alta prin
activităţi desfăşurate în mers ritmat, a unei activităţ desfăşurate pe muzică sau în ritmul unor recitări, a
unor frământări de limbă, a unor jocuri cu text şi cântec cunoscute de copii;
 Activităţi opţionale – sunt alese de părinţi din oferta educaţională prezentată de
unitatea de învăţământ la începutul anului şcolar;
 pot fi desfăşurate de către educatoare sau de un profesor specialist în colaborare cu
educatoarea;
 pentru grupa de vârstă 3 – 5 ani se poate desfăşura cel mult un opţional pe
săptamână, iar pentru grupa de vârstă 5 – 7 ani cel mult două opţionale;

4.Activităţi recuperatorii pe domenii de învăţare, activităţi recreative, activităţi de cultivare şi dezvoltare

a înclinaţiilor
- sunt activităţi de învăţare care respectă ritmul propriu de învăţare al
copilului şi aptitudinile acestora;
- ele sunt corelate cu tema săptamânii / tema proiectului şi cu celelalte
activităţi din programul zilei.

IMPORTANȚA ACTIVITĂȚILOR EXTRAȘCOLARE LA GRADINIȚĂ

Activităţile extracurriculare îşi au importanţa lor în activitatea educaţională. Din ce în ce mai
multe sisteme educaţionale le adoptă şi le recunosc meritele în îmbunătăţirea performanţei copiilor la
şcoală. S-a observat faptul că activitatea de învăţare dă rezultate mult mai bune dacă este îmbinată şi cu
câteva momente de distracţie şi detensionare.
Educaţia extracurrriculară îşi are rolul şi locul bine stabilit în formarea personalităţii
preşcolarilor. În grădiniţa contemporană eficienţa educaţiei depinde de gradul în care se pregăteşte copilul
pentru participarea la dezvoltarea de sine şi de măsura în care reuşeşte să pună bazele formării
personalităţii copiilor. În acest cadru, învăţământul are misiunea de a-i forma pe copii sub aspect
psihointelectual, fizic şi socioafectiv, pentru o cât mai uşoară integrare socială.
Complexitatea finalităţilor educaţionale impune îmbinarea activităţilor curriculare cu cele
extracurriculare, iar parteneriatul educaţional, ca set de intervenţie complementară, apare ca o necesitate.
Activităţile extracurriculare organizate de grădiniţa au conţinut cultural, artistic, spiritual,
ştiinţific, tehnico-aplicativ, sportiv sau sunt simple activităţi de joc sau de participare la viaţa şi activitatea
comunităţii locale.
 Activităţile extracurriculare de masă reprezintă activităţi care cuprind aproape întreaga masă a
copiilor dintr-o grupă, mai multe grupe, sau chiar grupe de copii din mai multe grădiniţe . Aceste activităţi
le oferă destindere, recreere, voie bună, satisfacţiile atmosferei de grup, iar unora dintre ei posibilitatea
unei afirmări şi recunoaştere a aptitudinilor. Aceste activităţi au caracter ocazional şi iau forme foarte
variate.
- sărbătorirea zilei de naştere a unui copil la care participă colegi din toată grădiniţa;
- aniversarea zilei de naştere a unor copii care au frecventat grădiniţa şi acum sunt la şcoala
primară;
- vizionarea în grup a unor spectacole la teatrul de păpuşi;
- vizitarea centrului de plasament;
- excursii;
- plimbări în parc;
- vizită la diferite muzee.
Excursiile şi taberele şcolare contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor copiilor despre frumuseţile
ţării, la educarea dragostei, respectului pentru frumosul din natură, artă, cultură. Prin excursii, copiii
cunosc locul natal în care au trăit, muncit şi luptat înaintaşii lor învăţând astfel să-şi iubească ţara, cu
trecutul şi prezentul ei. Prin excursii copiii pot cunoaşte realizările oamenilor, locurile unde s-au născut, au
trăit şi au creat opere de artă scriitori şi artişti.
Serbările reprezintă un necesar izvor de satisfacţie, bucurii, creează buna dispoziţie.
Serbările pot lua forme variate, de la solemna evocare istorică la un vesel carnaval. La pregătirea şi
realizarea serbărilor, copiii participă cu însufleţire şi dăruire, din dorinţa de a oferi spectatorilor momente
de ţinută estetică, distracţie, satisfacţie, făcându-le viaţa mai frumoasă, mai plină de sens.
-Ziua mamei, Ziua copilului, Sfârşit de an.
- Serbări cu caracter istoric, cultural, comemorativ si religios: Ziua recoltei, Sf. Nicolae, Crăciun,
Paşti, 1 Decembrie, 24 Ianuarie, Ziua lui Eminescu, Ziua Europei, Carnaval;
Serbarea este modalitatea eficientă de cultivare a înclinaţiilor artistice ale copiilor contribuind la
dezvoltarea armonioasă a personalităţii copiilor.
Vizionările şi spectacolele constituie o altă formă de activitate extracurriculară în grădiniţe, prin
care copilul face cunoştinţă cu lumea minunată a artei.
Deşi această formă de activitate îl pune pe copil în majoritatea cazurilor în rolul de spectator,
valoarea ei deosebită rezidă în faptul că ea constituie o sursa inepuizabilă de impresii puternice, precum şi
în faptul că apelează, permanent, la afectivitatea copilului.
Vizionarea unor filme, diafilme, spectacole de teatru precum şi a emisiunilor TV, poate constitui
de asemenea o sursă de informaţii, dar în acelaşi timp un punct de plecare în organizarea unor acţiuni
interesante. De exemplu: vizionarea emisiunilor musicale, de teatru de copii, distractive sau sportive,
urmată de discuţii pregătite în prealabil, pe lângă faptul că realizează completarea unor aspecte educative,
stimulează şi orientează copiii spre unele domenii de activitate: muzică, sport, poezie, picture, etc.
La copilul de vârstă preşcolară este strâns legată de activităţile desfăşurate în grădiniţă şi în
afara ei sub forma jocului, a învăţăturii şi a muncii. Tocmai de aceea, o mare grijă trebuie acordată
particularităţilor de vârstă şi individuale ale copilului.
Activităţiile extracurriculare contribuie la gândirea şi completarea procesului de învăţare, la
dezvoltarea înclinaţiilor şi aptitudinilor preşcolarilor, la organizarea raţională şi plăcută a timpului lor liber.
Având un caracter atractiv, copiii participă într-o atmosferă de voie bună şi optimism, cu însufleţire
şi dăruire, la astfel de activităţi.
Potenţialul larg al activităţilor extracurriculare este generator de căutări şi soluţii variate. Succesul
este garantat dacă ai încredere în imaginaţia, bucuria şi în dragostea din sufletul copiilor, dar să îi laşi pe ei
să te conducă spre acţiuni frumoase şi valoroase.
În concluzie putem spune că activitatea extracurriculară e o componentă educaţională
valoroasă şi eficientă căreia orice cadru didactic trebuie să-i acorde atenţie,adoptând el în primul rând o
atitudine creatoare,atât în modul de realizare al activităţii,cât şi în relaţiile cu copii ,asigurând astfel o
atmosferă relaxantă care să permită stimularea creativă a copiilor.
2. Proiectarea didactică – specificul proiectării didactice în grădiniță: lectura personalizată a programei
pentru educația timpurie, planificare tematică anuală, planificare calendaristică săptămânală, proiecte
tematice, proiect de activitate didactică (temă, scop, obiective operaționale, evenimente didactice)

Proiectarea didactică – specificul proiectării didactice în grădiniţă: lectura personalizată a programelor,

planificare calendaristică, proiectare secvenţială, proiect de activitate didactică, tema, scop, obiective
operaţionale, evenimente didactice, activităţi de învăţare, teme anuale de studiu, teme independente,
proiecte tematice;
Conceptul de proiectare didactica.
Proiectarea didactică reprezintă ansamblul operaţiilor de anticipare a obiectivelor, conţinuturilor,
strategiilor didactice de predare - învăţare şi evaluare, precum şi a relaţiilor dintre acestea (Bocoş, Jucan,
2007, p. 112).
Niveluri ale proiectării procesului de învăţământ
Proiectarea didactică reprezintă fixarea mentală a paşilor ce vor fi parcurşi în realizarea procesului
instructiv – educativ.
In functie de orizontul de timp luat ca referinta, distingem doua tipuri fundamentale de
proiectare pedagogica:
Proiectarea globală:
- se realizează pe o perioadă mare de timp (an de studiu, ciclu curricular).
- presupune elaborarea planurilor de învăţământ şi a programelor şcolare.
Proiectarea eşalonată:
Este activitatea de anticipare a etapelor predării şi a acţiunilor concrete de realizare a acesteia,
realizată de către fiecare educator prin raportare la patru planuri temporale:
 anul şcolar;
 semestrul şcolar;
 sistem de activităţi;
 activitate şcolară.
În învăţământul preşcolar, proiectarea demersului didactic se realizează prin următoarele acţiuni:
 proiectarea activităţii anuale (întocmirea planificării calendaristice
anuale);
 proiectarea activităţii semestriale (întocmirea planificării calendaristice
semestriale);
 proiectarea conţinuturilor săptămânale (întocmirea planificării
săptămânale a proiectului tematic sau tema săptămânii);
 proiectarea unei activităţi didactice (întocmirea proiectului de activitate
didactică);
În acţiunea de proiectare trebuie să se aibă în vedere trei cadre de referinţă:
1. activitatea anterioară momentului în care este anticipat un anumit demers didactic (diagnoză)
2. situaţia prezentă care presupune cunoaşterea condiţiilor în care se va desfăşura activitatea (resurse,
restricţii, potenţialul de învăţare al elevilor, a gradul în care ei stăpânesc cunoştinţele şi capacităţile)
3. activitatea viitoare şi rezultatele spre care aceasta tinde, prin raportare la programele şcolare şi alte
acte normative.

Conceptul de proiectare didactica s-a impus datorita preocuparii de a conferi activitatii instructiv-educative
rigurozitate stiintifica si metodica si datorita aparitiei in didactica moderna a unor orientari si tendinte,
cum ar fi:

-pedagogia anticipativa si prospectiva

-pedagogia obiectivelor
-sistemul principiilor didactice generale a1 sistemul principiilor didactice specifice disciplinelor de
studiu
-organizarea instructiei si educatiei in functie de achizitiile din teoria invatarii
 -elaborarea planurilor calendaristice, a sistemelor de lectii, a planurilor tematice, a proiectelor de
activitate didactica
-aplicarea unor metode didactice moderne si eficiente (de exemplu instruirea asistata de calculator)
-elaborarea unor instrumente obiective pentru evaluarea randamentului scolar al elevilor.

Avand in vedere cele de mai sus, se poate afirma ca proiectarea activitatii didactice constituie premisa si
conditia necesara pentru realizarea unui demers didactic eficient.

Proiectarea activitatii didactice este determinata de cerinta cresterii calitatii si eficientei instruirii. Orice
activitate trebuie sa fie eficienta si este cu atat mai eficienta cu cat este proiectata mai bine. Proiectarea
activitatii didactice reprezinta un ansamblu de procese si operatii de anticipare a acesteia. I se asigura
un caracter sistematic, rational .

- procesul deliberativ de fixare mentala a pasilor ce vor fi parcursi in realizarea instructiei si

educatiei;
- un demers de anticipare a obiectivelor continuturilor, metodelor si mijloacele de invatare, a
instrumentelor de evaluare si a relatiilor ce se stabilesc intre toate aceste elemente.

In conducerea desfasurarii activitatilor instructiv-educative, profesorul exercita mai multe functii:

=>orientarea si planificarea activitatilor instructiv-educative:

 se incepe cu studiul resurselor umane, materiale, al programelor scolare si al mijloacelor de

invatamant;
 precizarea obiectivelor si a continuturilor;
 se aleg apoi strategiile didactice, metodele, mijloacele de invatare, formele de activitate cu elevii si
 instrumentele de evaluare.

=>conceperea si desfasurarea metodica a lectiilor in concordanta cu obiectivele vizate;

dirijarea proceselor de predare-invatare:

 dirijarea directa a proceselor de predare se obtine folosind metodelor de comunicare expozitive

si interogative;
 dirijarea indirecta presupune folosirea partiala a metodelor interogative si, pe scara larga,
a metodelor activ–participative (euristice);
 dirijarea euristica dezvolta la elevi creativitatea si ii ajuta sa redescopere noi adevaruri prin efort
propriu de gandire.

=>reglarea procesului de invatarea pe baza de feed-back:
 feed-back-ul are functia de control, de reglare si autoreglare;
 profesorul poate regla din mers predarea si invatarea; profesorul poate sa ia microdecizii in
scopul optimizarii procesului predare-invatare mergand pana la o reproiectarea a instruirii.

=>controlul si evaluarea activitatilor de invatarea a elevilor:

•prin metode de control si evaluare.

=> optimizarea, ameliorarea si inovarea procesului de predare-invatare-evaluare; optimizarea se

realizeaza prin:

 precizarea obiectivelor pedagogice;

 structurarea logica a continutului;
 adecvarea continutului la nivelul de intelegere al elevilor;
  folosirea mijloacelor moderne de invatamant;
 folosirea metodelor activ–participative;
 eficacitatea procesului de invatamant creste atunci cand profesorul comunica elevilor
obiectivele operatiunilor (competitii specifice), ii motiveaza, ii determina sa participe activ la
lectie;
 inovarea se obtine prin propunerea de noi mijloace si metode de invatamant, de noi
programe si materiale scolare.

=>evaluarea si autoevaluarea activitatilor instructiv–educative:

evaluarea este realizata prin asistenta la ore, rapoarte de activitate, situatii statistice
privind rezultatele la invatatura.

Componentele proiectarii activitatii didactice sunt:

1.stabilirea obiectivelor activitatii
2.determinarea continutului activitatilor
3.stabilirea strategiilor de predare–invatare in vederea realizarii obiectivelor precizate
4.evaluarea rezultatelor obtinute .

Cerinte didactice :

-proiectarea priveste intreaga activitate instructiv educativa, indiferent de amploarea ei, de cadrul
de desfasurare

-proiectarea trebuie sa fie o activitatea continua, permanenta care premerge demersul instructiv
educativ, trebuie urmarite adoptarea unor decizii anticipative si stabilirea unui algoritm pe care trebuie
sa il urmeze proiectarea

-proiectarea presupune raportarea actiunilor la trei cadre de referinta :

a) activitatea anterioara momentului in care este anticipat un anumit demers

b)situatia existenta (cunoasterea conditiilor in care se va desfasura activitatea, a resurselor a

mijloacelor disponibile)

c) stabilirea modului de organizare si desfasurare a activitatilor viitoare si predictia rezultatelor ce

urmeaza a fi obtinute.

Etapele proiectarii didactice

Etapele principale ale activitatii de proiectare a activitatilor didactice sunt:

-incadrarea lectiei sau a activitatii didactice in sistemul de lectii sau in planul tematic
-stabilirea obiectivelor operationale
-prelucrarea si structurarea continutului stiintific
-elaborarea strategiei didactice
-stabilirea structurii procesuale a lectiei/activitatii didactice
-cunoasterea si evaluarea randamentului scolar:
-stabilirea modalitatilor de control si evaluare folosite de profesor
-stabilirea modalitatilor de autocontrol si autoevaluare folosite de elevi

Activitatea didactica are in fond un caracter procesual, ea se desfasoara in etape, secvente logic
articulate. Rezulta ca stabilirea de obiective concrete urmeaza sa se suprapuna pe secvente de
lectie/activitate. Profesorul trebuie sa-si puna urmatoarele intrebari:
 Ce voi face?
Cu ce voi face?
Cum voi face?
Cum voi sti daca ceaa ce trebuie dacut a fost facut?

Raspunsurile la cele patru intrbari vor continua etapele proiectarii

didactice: Ce voi face?

- vizeaza obiectivele, care trebuie sa fie fixate si realizate;

- obiectivele stabilite ce va sti si ce va sti sa faca elevul dupa lectie; obiectivele trebuie formulate
explicit prin utilizarea unor „verbe de actiune‖.

Cu ce voi face?

-stabilirea resurselor educationale (delimitarea continutului invatarii, a resurselor psihologice, a

resurselor materiale);

-un profesor este cu atat mai bine cu cat reuseste sa-l invete pe elev exact ceea ce poate elevul si are
realmente nevoie; orice copil poate fi invatat ceva, cu conditia alegerii celor mai potrivite metode si
mijloace de educatie.

Cum voi face?

-vizeaza conturarea strategiilor didactice optime. Imaginatia pedagogica a cadrului didactic este cea
care prezideaza aleferea si combinarea, mai mult sau mai putin fericite, a metodelor, materialelor si
mijloacelor folosite in invatamant. Profesorul trebuie sa stabileasca scenariul didactic.

Cum voi sti daca ceea ce trebuie facut a fost facut?

-vizeaza stabilirea tehnicilor de evaluare a rezultatelor invatarii;

-o activitate didactica este cu atat mai eficienta cu cat obiectivele ei au fost realizate intr-un timp cat
mai scurt, cu cheltuieli minime de resurse materiale, cu mai putina oboseala si cu mai multa placere
pentru efortul depus.

Pornind de la cerintele invatarii se impune a gandi activitatea de proiectare in termeni de situatii

problema, ceea ce tine atat de insusirea unor tehnici de lucru, cat si de experienta si imaginatia
pedagogica a profesorului.

Cristea distinge modelul modern sau curricular al proiectarii pedagogice de vechiul model, traditional
sau didacticist, si sugereaza o analiza comparativa in functie de urmatoarele aspecte:

Modelul didacticist al proiectarii pedagogice :

-este centrat pe continuturi, indeosebi pe actiuni specifice procesului de predare;continuturile isi

subordoneaza obiectivele, metodologia si evaluarea didactica intr-o logica a invatamantului
informativ";

-relatiile dintre elementele activitatii didactice sunt intamplatoare, nediferentiate si nedefinite

pedagogic, stabilindu-se mai ales sub presiunea continutului si sarcinilor de predare;
 -intretine dezechilibre in formarea formatorilor - initiala si continua intre pregatirea de specialitate si
pregatirea psihopedagogica.

Modelul curricular al proiectarii pedagogice :

-este centrat pe obiective si propune actiuni didactice specifice procesului complex de

predare-invatare-evaluare;

-punctul de plecare il constituie obiectivele stabilite pentru elev in spiritul unui invatamant
formativ, bazat pe valorificarea potentialului de (auto)instruire-(auto)educatie al fiecarui elev/student;

-intre toate elementele activitatii didactice (obiective - continut - metodologie -evaluare) se

stabilesc raporturi de interdependenta, determinate de rolul central al obiectivelor pedagogice;

-asigura echilibrul dintre pregatirea de specialitate a formatorilor (conceputa interdisciplinar, cu

o disciplina ,,principala" si cel putin una ,,secundara") si pregatirea psihopedagogica.

Documentele curriculare

Continutul procesului educativ se organizeaza si planifica prin documente scolare ce au rolul de a-i
imprima un caracter obiectiv, coerent si unitar , mai ales în conditiile în care pe lânga învatamântul public
functioneaza o varietate de scoli particulare. Spunem astfel ca procesul de învatamânt si continuturile
educationale se obiectiveaza prin documente scolare sau documente (produse) curriculare.

Exista mai multe tipuri de asemenea produse, dupa importanta lor:

-documente primare (planul de învatamânt si programele scolare);

-documente secundare (manuale si metodicile speciale);

-documente tertiare (orare, planificari calendaristice, proiecte pedagogice

a) Planificarea calendaristică
Oferă o perspectivă mai îndelungată asupra predării, asigurând parcurgerea ritmică a materiei
prevăzute de programa şcolară. Realizarea planificării presupune o viziune de ansamblu asupra tipului de
activitate/obiectului de studiu, cunoaşterea temeinică a conţinuturilor şi a obiectivelor de referinţă.
1. Ce este proiectarea anuală?
Este o proiectare eşalonată, reprezentând perspectiva întregului în ce priveşte predarea/învăţarea
disciplinelor/categoriilor de activităţi şi presupune asigurarea unei corelaţii optime între planul-cadru de
învăţământ şi programa şcolară.
Se materializează în planificarea proiectelor tematice pentru cele 6 teme anuale de studiu şi a
conţinuturilor ce vor fi asociate acestora. La nivelul 3-5 ani se pot atinge minimum 4 teme anuale, deci
minimum 4 proiecte tematice. Numărul maxim de proiecte tematice poate fi de 7 cu o durată de maximum
5 săptămâni/proiect, sau un număr mai mare de proiecte tematice de mai mică amploare, variind între 1-3
săptămâni. Pot exista şi săptămâni în care copiii nu sunt implicaţi în nici un proiect, dar în care sunt
stabilite teme săptămânale de interes pentru copii.

2.Ce implică realizarea proiectării anuale?

Stabilirea bazei de plecare, altfel spus, a nivelului general de dezvoltare intelectuală a copiilor din
grupă. Pentru aceasta educatoarea proiectează şi aplică, în primele două săptămâni ale anului şcolar,
evaluările iniţiale, pentru fiecare categorie de activitate. Probele de evaluare se stabilesc prin raportarea la
obiectivele terminale ale unor capitole abordate în anul şcolar anterior şi se concretizează în desfăşurarea
unor activităţi, jocuri sau aplicarea unor teste, fişe de lucru. Rezultatele obţinute cu acest prilej se
consemnează într-un tabel, urmând a fi analizate şi interpretate, în scopul determinării mediului adecvat
de predare-învăţare al noilor conţinuturi, al adoptării unor măsuri de sprijinire/recuperare pentru anumiţi
copii, precum şi al stabilirii obiectivelor, conţinuturilor şi a mijloacelor de realizare pentru extinderi şi
activităţi opţionale;
Exemplu:
PLANIFICARE ANUALĂ A PROIECTELOR ÎN CADRUL TEMELOR DE STUDIU
Cine Cand/cum şi Cum Cine şi cum Cu ce şi Ce şi cum
sunt/sunt de ce se este/a planifică/or cum vreau sa fiu?
em? întâmplă? fost şi va ganizează o exprimăm
fi pe activitate? ceea ce
pamânt? simţim?
Proiect Proiect: Proiect Proiect: Proiect: Proiect: Proiect:
PERIOADA PERIOADA PERIOADA PERIOADA PERIOADA PERIOADA PERIOADA
NOTĂ: Pentru proiectul transsemestrial nu se poate stabili perioada; el se va derula de-a lungul anului
şcolar (vezi datele din planificarea calendaristică). De asemenea, pentru perioadele în care nu se derulează
proiecte, temele săptămânale vor aborda fie aspecte legate de proiectul transsemestrial, fie aspecte care
ţin de interesele de moment ale grupului de copii
Exemplu pentru fiecare grupă:
planificarea temelor pe săptămâni-grupa mică
nr TEMA Nr. de săptămâni Din care, pentru
alocate temei Proiecte alte subteme
conform
metodei
proiectelor
1 Cine sunt/suntem? 10 3 7
2 Cand/cum şi de ce se întâmplă? 10 4 6
3 Cum este/a fost şi va fi pe pamânt? 0 0 0
4 Cine şi cum planifică/organizează o 0 0 0
activitate?
5 Cu ce şi cum exprimăm ceea ce simţim? 8 1 7
6 Ce şi cum vreau sa fiu? 6 2 4

Exemplu grupa mare

nr TEMA Nr. de săptămâni Din care, pentru
proiecte alte subteme
1 Cine sunt/suntem? 5 3 2
2 Cand/cum şi de ce se întâmplă? 8 5 3
3 Cum este/a fost şi va fi pe pamânt? 5 2 3
4 Cine şi cum planifică/organizează o 5 1 4
activitate?
5 Cu ce şi cum exprimăm ceea ce simţim? 5 2 3
6 Ce şi cum vreau sa fiu? 6 3 3

PROIECTAREA SEMESTRIALĂ
1. Ce este proiectarea semestrială?
Este etapa când se repartizează pe săptămâni proiectele tematice şi temele săptămânale în cadrul temelor
anuale.
Două forme de proiectare alternează pe durata unui an şcolar: proiectarea tematică pe bază de proiect şi
proiectarea pe o temă săptămânală, ponderea numerică şi temporală mai mare fiind deţinută de
proiectarea tematică, pe bază de proiect.
Deosebirea dintre aceste forme constă în faptul că proiectarea tematică, pe proiect , este un demers mult
mai elaborat, care necesită o pregătire a cadrului didactic în ce priveşte utilizarea conceptelor şi
conţinuturilor ştiinţifice şi că activităţile desfăşurate în cadrul proiectului necesită antrenarea părinţilor,
specialiştilor, membrilor comunităţii sau a altor factori.
Proiectarea pe o temă săptămânală recomandat doar în intervalele dintre un proiect şi altul, nu
este o activitate mai puţin importantă sau mai puţin elaborată: se realizează pe baza unor obiective bine
stabilite, a unor resurse şi strategii adecvate, dar nu are o asemenea amploare, fiindcă nu obligă la
deschideri comparabile cu cele generate de lucru pe proiecte tematice.
In cazul proiectării tematice pe baza de proiect tematic se va avea în vedere:
 Realizarea hărţii proiectului
 Realizarea pe parcursul derulării proiectului a portofoliului acestuia care va conţine harta
acestuia lucrări sugestive-modele , albume, înregistrări, materiale create la evenimentul
final
Toate proiectele tematice derulate pe parcursul anului şcolar vor face parte din mapa grupei,
alături de caietul educatoarei şi de celelalte documente: fişele de observaţii asupra copiilor, evaluarea
copiilor , caietul profesional.
Temele anuale de învăţare şi temele proiectelor sau temele săptămânale nu se parcurg neapărat în ordinea
dată de Curriculum, ci în funcţie de copiii din grupă, de perioada de an sau alte variabile pe care fiecare
educatoare le gestionează.
La orice tip de proiectare ne referim, trebuie să ţinem seama de necesitatea selectării obiectivelor
pentru întreaga perioadă a derulării proiectului tematic sau pentru săptămâna în care se desfăşoară
activităţi pe o temă (corelate cu tema săptămânii). Succesul activităţii didactice este condiţionat de
claritatea şi ordonarea obiectivelor pe care le urmăreşte, procesul de învăţământ fiind orientat spre
realizarea unor obiective, spre producerea unor schimbări controlate şi dirijate, fiind caracterizat prin
intenţionalitate.
b)Planificarea tematica
Indiferent de nivelul integrării curriculare (monodisciplinaritate, pluridisciplinaritate, interdisciplinaritate
sau transdisciplinaritate) proiectarea tematică a activităţilor de învăţare stimulează şi dezvoltă pe toate
planurile personalitatea în curs de formare a copilului.

Etape Momentele proiectului Conţinutul activităţii

Stabilirea obiectivelor
proiectului
Alegerea subiectului / temei
Analiza resurselor (umane, Amenajarea centrul tematic
Etapa I materiale de timp)
(înainte de Stabilirea direcţiilor de Alcătuirea inventarului de probleme
începerea dezvoltare Harta proiectului
proiectului) Planificarea activităţilor Proiectarea activităţilor de învăţare în funcţie de programul
proiectului tematic zilnic stabilit
săptămânal
Momentul organizatoric
(Întâlnirea de dimineaţă)
Captarea atenţiei
Enunţarea obiectivelor şi a subtemei proiectului
Etapa a II – a Demersul didactic al Reactualizarea cunoştinţelor anterioare (Inventarul de
(pe subtemelor zilnice ale probleme – Ce ştiu copiii? şi Ce doresc să afle?)
parcursul proiectului Dirijarea învăţării şi obţinerea performanţei– se realizează
unei în manieră integrată prin antrenarea copiilor în realizarea
săptamâni) obiectivelor propuse atât în activităţile liber alese cât şi în
activităţile pe domenii experienţiale, prin activitate
individuală sau pe grupuri
 Asigurarea feed- back-ului – copiii precizează individual sau
prin reprezentaţii grupului constatările făcute prin
participarea directă la activităţi
Evaluarea şi retenţia – analizarea, aprecierea şi evaluarea
performanţelor copiilor
Etapa a III – Identificarea funcţionalităţii Se realizează de către copii sub îndrumarea educatoarei
a şi utilităţii proiectului
(la sfârşitul Evaluarea proiectului Se realizează de către copii împreună cu educatoarea
derulării Evaluarea performanţelor Educatoarea apreciază contribuţia fiecărui copil la realizarea
proiectului) copiilor proiectului şi le comunică rezultatele.

Exemple de proiecte tematice:

Nivel I (3-5 ani) Nivel II (5-6/7 ani)
Familia mea Marea
Grădiniţa Mijloacele de locomoţie
Jucăriile mele Poveştile pădurii
Căsuţa cu poveşti Jocurile iernii
Crizantema Prietenii naturii
Dovleacul Tradiţii şi obiceiuri de Paşti
Urşii Cosmosul
Fluturele În lumea insectelor

c) Proiectarea activitatilor
La nivelul grădiniţei activitatea instructiv-educativă are caracter organizat, sistemic, fiind subordonată
obiectivelor ce vizează formarea personalităţii. Se diferenţiază de activitatea din familie, dar se deosebeşte
şi de lecţie, fiind mai flexibilă, adecvată celor mici. Alegerea formelor de activitate are în vedere gradul de
autonomie a copilului şi nivelul de socializare. Principalele forme de organizare a activităţii didactice în
grădiniţă este jocul.
In mod traditional o activitate didactica realizata in gradinita este proiectata respectand urmatoarea
structura:

PROIECT DE ACTIVITATE DIDACTICĂ

(model)

Data
Clasa / Grupa
Obiectul de învăţământ
Aria curriculară / Domeniul experienţial
Unitatea de învăţare / Tema
Subiectul / Subtema

Obiectivele operaţionale
O1 -
.........................................................................................................
O2 -
.........................................................................................................
O3 -
.........................................................................................................
O4 - ….....................................................................................................
O5 - ….....................................................................................................
Strategia didactică
 Metodologia didactică:
 Mijloace de învăţământ:
 Forme de organizare a învăţării /predării:

Tipul lecţiei / activităţii didactice: mixtă (combinată)

Metode de evaluare

Demersul didactic

Nr. Evenimentele Obiecti- Conţinuturile Strategia

Crt (etapele, ve esenţializate didactică
momentele) operaţio
-nale
1 Momentul -
organizatoric
2 Captarea
atenţiei
3 Reactualizarea
cunoştinţelor
anterioare
4 Enunţarea
(anunţarea)
obiectivelor /
subiectului
/temei lecţiei
5 Dirijarea
învăţării
6 Obţinerea
performanţei şi
transferul
cunoştinţelor
7 Asigurarea
conexiunii
inverse
8 Evaluarea
rezultatelor
învăţării
9 Retenţia
(fixarea şi
sistematizarea
cunoştinţelor)
10 Tema pentru
acasă (dacă
este cazul)
3. Organizarea activităților de învățare în educația timpurie:

- mediul educațional, ambianța psiho-relațională, modalități de organizare a grupei,

modele de aranjare spațială a grupei, activități de învățare cu grupa combinată;
- tipuri, importanță, specific, organizare, desfășurare, evaluare: activități pe domenii
experiențiale, jocuri și activități liber-alese, activități pentru dezvoltare personală,
activități integrate, activități monodisciplinare, activități opționale, activități
extrașcolare.

Organizarea activităţilor de învăţare în educaţia timpurie (tipuri, importanţă, specific, organizare,

desfăşurare, evaluare): activităţi pe domenii experienţiale, jocuri şi activităţi didactice alese, activităţi
de dezvoltare personală, activităţi integrate, activităţi transdisciplinare, activităţi opţionale, activităţi
extraşcolare, activităţi extracurriculare, curriculum ascuns, mediul educaţional, ambianţa psiho-
relaţională, modalităţi de organizare a grupei, modele de aranjare spaţială a grupei, grupa combinată;

CATEGORII DE ACTIVITĂŢI DE ÎNVĂŢARE SPECIFICE ÎNVĂŢĂMÂNTULUI PREŞCOLAR

Educaţia timpurie se constituie într-o abordare pedagogică ce acoperă intervalul de la naştere la
6/7ani, interval în care au loc transformări profunde şi achiziţii fundamentale în dezvoltarea copilului.
Educatia timpurie reprezinta totalitatea experientelor individual realizate si social existente sau organizate,
de care beneficiaza copilul în primii ani de viata, cu rol de a proteja, creste si dezvolta fiinta umana prin
înzestrarea cu capacitati si achizitii fizice, psihice, culturale specifice care sa-i ofere identitate si demnitate
proprie. Ea asigura fundamentele dezvoltarii fizice si psihice sanatoase, ale dezvoltarii sociale, spirituale si
culturale complexe. Ceea ce învata copiii in primii ani reprezinta mai mult de jumatate decât vor învata tot
restul vietii.
Sintagma activitate de învăţare are o dublă semnificaţie:
 în sens larg denumeşte orice tip de activitate în care copilul se află într-o situaţie de învăţare. În
acest caz, activităţile de învăţare cuprind jocuri şi activităţi alese, activităţi de învăţare propriu-zise,
activităţi opţionale şi extinderi, activităţi recreative şi de relaxare, activităţi de dezvoltare a aptitudinilor
individuale şi activităţi recuperatorii.
 în sens restrâns înlocuieşte termenul de activităţi comune (activităţi obligatorii). Nu se mai numesc
comune deoarece nu mai au un caracter exclusiv frontal, educatoarea putând desfăşura activitatea şi cu
grupuri mici de copii. Aceste activităţi de învăţare se desfăşoară pe baza unui demers didactic riguros, ceea
ce solicită atenţia şi capacitatea de concentrare a copiilor. Durata acestor activităţi nu poate depăşi
anumite limite (maximum 15 – 20 minute la grupa mică, 20 – 25 minute la grupa mare şi 30 – 45 minute la
grupa pregătitoare).

Nr. Categorii de activităţi de învăţare Abrevieri

crt.
1 Activităţi de învăţare
- activităţi integrate; ADE
- activităţi monodisciplinare.
2
Jocuri şi activităţi didactice alese ALA
3
Activităţi de dezvoltare personală ADP

Tipuri de activităţi didactice de învăţare

(după sarcina didactică)

Tipul de activitate Atribute

didactică
 Activitate didactică  secvenţele didactice în care
de predare – educatoarea comunică noi cunoştinţe deţin
învăţare de noi ponderea cea mai mare în activitate
cunoştinţe comparativ cu celelalte secvenţe;
 copiii îşi însuşesc cunoştinţe noi;
 se formează şi se dezvoltă capacităţi
instrumental - operaţionale, comportamente
noi;
Activitate didactică  secvenţele didactice de activitate
de formare a independentă a copiilor are ponderea cea
deprinderilor şi mai mare comparativ cu celelalte secvenţe;
priceperilor  educatoarea are rolul de a preciza
intelectuale / temele, de a descrie şi explica etapele şi de a
practice demonstra modelul de realizare a activităţii;
Activitate didactică  sarcina didactică dominantă este fixarea
de consolidare a / consolidarea, aprofundarea şi aplicarea
cunoştinţelor şi cunoştinţelor şi deprinderilor dobândite
deprinderilor anterior, prin repetarea şi sistematizarea lor
pe baza activităţii independente a elevilor;
 scopul este atât lărgirea ariei de
cunoştinţe cât şi aprofundarea şi fixarea
cunoştinţelor, deprinderilor şi priceperilor
precum şi acoperirea lacunelor, corectarea
confuziile şi neînţelegerile prin explicaţii
suplimentare;
Activitate didactică  sarcina didactică o reprezintă, pe lângă
de recapitulare şi consolidarea cunoştinţelor, deprinderilor şi
sistematizare a priceperilor şi ordonarea, sistematizarea,
cunoştinţelor, completarea şi transferul conţinuturilor
deprinderilor şi cuprinse în mai multe activităţi anterioare
priceperilor (sunt numite activităţi de sinteză sau
activităţi finale);
 se realizează printr-o abordare
interdisciplinară şi transdisciplinară care va
favoriza coerenţa conţinuturilor;
Activitate didactică  sarcina didactică oferă posibilitatea
de evaluare a realizării unui feed-back constând în
cunoştinţelor, identificarea măsurii în care au fost realizate
deprinderilor şi obiectivele propuse;
priceperilor  oferă posibilitatea identificării
modificărilor produse la nivelul
cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor;

Activităţi pe domenii experienţiale – ADE

 Activităţi didactice pe discipline de învăţământ

Domenii experienţiale
Domeniul limbă şi comunicare –
DLC
Domeniul ştiinţe – DŞ
Domeniul om şi societate – DOS
Activităţi de învăţare
Activităţi de educarea limbajului
Activităţi matematice
Activităţi de cunoaşterea mediului
Activităţi de educaţie pentru societate
 Domenii experienţiale
Domeniul psihomotric – DPM
Domeniul estetic şi creativ –
DEC
Categorii de activităţi didactice pe domenii experienţiale
Nr. Discipline de învăţământ Categorii de activităţii didactice /
crt.
1 Activităţi de educarea
limbajului
2. Activităţi matematice
3. Activităţi de cunoaşterea
mediului
4 Activităţi de educaţie
pentru societate
5. Activităţi practice
6 Activităţi de educaţie
fizică
7 Activităţi de educaţie
muzicală
8 Activităţi artistico –
plastice
 Activităţi integrate
Activităţi de învăţare
Activităţi practice
Activităţi de educaţie fizică
Activităţi de educaţie muzicală
Activităţi artistico – plastice
Varianta de realizare
 Povestirea;
 Lectura educatoarei;
 Jocul didactic;
 Jocul – exerciţiu;
 Convorbirea;
 Memorizarea;
 Lectura după imagini;
 Activităţi pe bază de
exerciţii;
 Jocul didactic;
 Jocul logico – matematic.
 Observare;
 Lectura după imagini;
 Lectura educatoarei;
 Convorbire;
 Joc didactic.
 Povestire;
 Lectura după imagini;
 Memorizare;
 Joc didactic;
 Joc de rol.
 Activităţi pe bază de
exerciţii.
 Activităţi pe bază de
exerciţii;
 Joc de mişcare;
 Activităţi pe bază de
exerciţii;
 Joc muzical;
 Joc cu cântec şi mişcare;
 Audiţii;
 Desen;
 Pictură;
 Modelaj.
  sunt activităţi de învăţare care fac să interrelaţioneze diverse elemente pentru a constitui un
tot armonios, de nivel superior, pentru a aduce părţi separate într-un întreg unitar, funcţional,
armonios;2
 la nivel curricular integrarea presupune eliminarea barierelor dintre obiectele de studiu prin
punerea în relaţie a acestora (cu scopul de a evita izolarea lor tradiţională) şi stabilirea de relaţii de
convergenţă între cunoştinţele, capacităţile, competenţele, atitudinile, valorile ce aparţin unei
discipline şcolare distincte;
 pornind de la experienţa de viaţă şi de la cunoştinţele anterioare însuşite din diferite
domenii ale cunoaşterii copiii / elevii au posibilitatea prin rezolvarea de „probleme” cu care să
confruntă să interpreteze, să reflecteze asupra conţinuturile învăţării;
 integrarea se poate realiza la nivel multi / pluridisciplinar (o temă care aparţine unui
domeniu este supusă analizei din perspectiva mai multor discipline, aceastea ramânând
independente însă unele în raport cu altele, fiecare obiecte de studiu contribuind, în funcţie de
specificul propriu, la clarificarea temei investigate), la nivel interdisciplinar (presupune ignorarea
limitelor stricte ale obiectelor de studiu axându-se pe teme comune diferitelor discipline şi prin
centrarea pe obiective de învăţare care vizează formarea şi dezvoltarea competenţelor cheie –
învăţarea pe tot parcursul vieţii, gândirea critică, comunicativitate, lucrul în echipă, cetăţenie
responsabilă, ocupabilitate) şi la nivel transdisciplinar (presupune dezvoltarea personală, integrală a
copiilor / elevilor, centrarea pe viaţa reală, pe problemele semnificative, aşa cum apar ele în
context cotidian, renunţarea completă la limitele disciplinelor de studiu, pornind de la nevoile,
interesele şi caracteristicile individuale ale copiilor / elevilor, furnizând metode şi tehnici de muncă
intelectuală şi ajutându-l „să-şi organizeze fiecare dintre demersurile sale în situaţii diverse”
(Ciolian, 2008);
 indiferent de nivelul de integrare la care se situează o anumită activitate de învăţare
proiectarea tematică furnizează contexte de organizare progresivă a activităţilor în funcţie de
dezvoltarea copiilor, de interesele acestora şi de gradul de cunoaştere a temei propuse; proiectele
tematice presupun abordarea realităţii printr-un demers globalizat, holistic în care graniţele dintre
categoriile şi tipurile de activităţi dispar, se topesc într-un demers unitar, în cadrul căruia tema
poate fi investigată cu mijloacele diferitelor ştiinţe;
 la nivelul curriculumului preşcolar integrarea poate îngloba toate activităţile care se
desfăşoară pe parcursul unei zile, activităţile liber alese (ALA) şi activităţile pe domenii experienţiale
(ADE) dintr-o zi, activităţile pe domenii experienţiale (ADE) dintr-o zi sau activitatea de bază este o
anumită activitate didactică dintr-un domeniu experienţial (ADE) în care sunt înglobate elemente
din mai multe domenii experienţiale (DE), indiferent de programul zilei.

Jocuri şi activităţi didactice alese - ALA

 se desfăşoară pe zone (sectoare, centre, arii de stimulare);
 Biblioteca; Colţul căsuţei / Joc de rol; Construcţii; Jocuri de manipulare; Ştiinţă; Arte;
Informatică; Nisip şi apă etc.
 au ca sarcină didactică atât socializarea progresivă a copilului cât şi cunoaşterea de către
acesta a lumii fizice şi a mediului social şi cultural, a limbajului matematic, a comunicării orale şi
scrise;
 se desfăşoară în grupuri mici, în perechi sau chiar individual, fie în etapa I (dimineaţa, înainte
de începerea activităţilor pe discipline sau a activităţilor integrate), fie în etapa a III – a (în intervalul
de timp de după activităţile de învăţare pe domnii experienţiale), fie în etapa a IV- a (în cazul
programului prelungit în etapa de după relaxare);
 în unele cazuri ele pot să facă parte din activităţile integrate.
Organizarea şi amenajarea spaţiului educaţional şi rolul ariilor de stimulare

2
Învăţarea integrată nu trebuie confundată cu educaţia incluzivă care presupune integrarea copiilor /elevilor cu CES (cerinţe educative
speciale) în activitatea şcolară obligatorie (Ciolan, L., 2008)
 Spaţiul amenajat pe arii de stimulare ajută copiii să-şi dezvolte personalitatea prin faptul că le lasă
posibilitatea de a alege singuri unde, cu ce, cu cine şi cât se joacă, îşi asumă responsabilităţi pentru
alegerile făcute, percep activităţile ca fiind reuşite deoarece sunt potrivite nivelului lor de dezvoltare şi nu
vor resimţi o frustrare ca urmare a faptului că sunt constrânşi să participe la activităţi care sunt fie prea
dificile, fie prea uşoare. Alegând singuri şi asumându-şi responsabilitatea deciziei, copiii devin
independenţi, capabili să se descurce singuri, încrezători în propriile forţe ceea ce duce la formarea unei
imagini de sine pozitive.
Ce sunt ariile/centrele/zonele de interes/de stimulare?
Ariile sunt spaţii educative care stimulează dezvoltarea copiilor prin propunerile de joc pe care le
oferă acestora. Este important ca ariile să fie aranjate astfel încât să exprime ordine şi siguranţă pentru
copil. Ordinea este un element de bază dar care nu trebuie exagerat. Aşadar, jocurile şi jucăriile trebuie să
fie ordonate dar accesibile copiilor care vor învăţa să le aranjeze la locul lor după ce le-au folosit. De
asemenea, un joc început nu se întrerupe iar o construcţie neterminată nu se descompune, pentru că
valoarea produsului propriu este mai importantă pentru copii decât ordinea în sine.
Ariile sunt o altă amenajare a spaţiului, prin împărţirea lui în spaţii diferite, cu scopuri de cunoaştere
şi dezvoltare experienţială a copilului, o altă aşezare a jocurilor şi jucăriilor în sală, o altă antrenare în joc şi
activitate a copiilor după reguli în care se stimulează motivaţia internă şi respectul de sine.
Tipuri de centre/arii/sectoare
=>Construcţii cu cuburi (un covor şi un raft în care sunt aşezate cuburi de diferite mărimi şi forme).
Este o zonă consacrată cuburilor mari, cu ajutorul cărora copilul poate realiza diferite construcţii pe
covor, implicând imaginaţia şi spiritul său creator, exersând mişcările largi şi cele fine.
=>Joc de rol/imaginaţie/aria casei (o casă mică din carton sau lemn, cu obiecte de mărimea copiilor,
ustensile şi mobilier, truse diferite pentru dramatizare, costume, măşti etc.).
Este locul în care copiii desfăşoară activităţi casnice şi exersează diferite roluri sociale. Îşi dezvoltă
deprinderi de cooperare, de comunicare, de limbaj, de manipulare a obiectelor de uz casnic, îşi exersează
imaginaţia, învaţă să se exprime artistic.
=>Zona senzorială/nisip şi apă (un vas mare cu nisip şi un lighean cu apă, diferite forme cu care se pot
juca).
Este zona care stimulează fantezia şi imaginaţia copilului. Acesta îşi dezvoltă capacitatea
tactil – kinestezică, îşi dezvoltă musculatura şi îşi îmbunătăţeşte coordonarea senzorio - motorie.
=>Joc de masă (măsuţă şi raft în care se găsesc jucării mici şi jocuri de masă). Este o zonă în care
copilul capătă achiziţii în toate domeniile: cognitiv, socio – afectiv, fizic.
=>Biblioteca/zona liniştită/colţul cărţii şi al poveştii (rafturi cu cărţi, caiete, instrumente de scris,
imagini pe teme diferite, măsuţă).
Această zonă are două mari roluri în grădiniţă:
- Să apropie copilul de carte şi de simbolurile limbajului;
- Să ajute copilul să se echilibreze, să se odihnească în anumite momente.
În acest sector, copiii fac cunoştinţă în mod organizat cu cartea şi cuvântul. Ei învaţă ce reprezintă
ea, care este valoarea ei şi cum trebuie să o folosească. Cu cât copiii se vor apropia mai repede şi mai
adecvat de cuvântul scris din cărţi, vor reuşi să descifreze mai repede scrisul şi cititul în perioada şcolară.
=>Arte plastice (acuarele, guaşe, tempera, hârtie albă şi colorată, lipici, aţă, măsuţă şi raft în care sunt
aşezate în ordine toate materialele).
În această zonă copiii realizează activităţi de desen, dactilopictură, activităţi practice, colaje. Este o
zonă liniştită, simplă, care trezeşte imaginaţia şi spiritul creator al copilului.
=>Ştiinţa/colţul naturii vii (plante, mici animale de casă, acvariu cu peştişori, seminţe, vase pentru
experienţe, etc.). Aici este locul unde copiii îşi asumă diferite responsabilităţi, realizează mici experienţe
sub îndrumarea educatoarei, fac diferite observaţii.
Pentru o bună desfăşurare a activităţilor în cadrul ariilor de stimulare, educatoarea împreună cu
copiii stabilesc la începutul anului, atunci când sunt prezentate centrele şi materialele corespunzătoare,
nişte reguli care trebuie respectate de către copii.
Jocuri şi activităţi didactice alese
 Nr. ZONA Jocuri şi activităţi didactice alese
crt. (sector, centru,
arie de stimulare)
1 Biblioteca Lectură după imagini;
Repovestire;
Povestire creată de copii;
Audiţie (poveşti, cântece etc.);
Jocuri didactice de identificare a literelor şi cifrelor;
Exerciţii grafice;
Jocuri concurs;etc.
2 Ştiinţă Jocuri senzoriale (Spune ce ai gustat etc.)
Jocuri intelectuale; jocuri logico – matematice;
Convorbiri libere problematizante (Dacă astăzi ninge;
dacă faci focul, etc.);
Observarea unor experimente simple (evaporarea,
topirea, amestecarea etc.)
3 Construcţii Jocuri de construcţie ( Mozaic, Lego, Vitocomb,
Rotodisc etc.)
4 Jocuri de Puzzle, Lego, Domino, jocuri cu imagini, jocuri cu
manipulare materiale a căror utilizare contribuie la formarea
(jocuri de masă) deprinderilor practice – de îmbinare, triere, clasificare,
punere în corespondenţă – precum şi la dezvoltarea
percepţiilor de culoare, mărime, formă etc.
5 Artă Pictură sau desen din imaginaţie;
Modelaj;
Audiţii muzicale;
Vizionări filme pentru copii, desene animate,
spectacole pentru copii etc.
Dactilopictură;
Jocuri ritmico – melodice de mişcare;Colaje;
Confecţionarea unor lucrări din hârtie, materiale din
natură, materiale textile etc.
6 Nisip şi apă Construcţii din nisip umed şi apă;
7 Jocuri de rol La magazin, la şcoală, În vacanţă, De-a poştaşul,
Dramatizări, etc.

Activităţi de dezvoltare personală – ADP

 Rutinele – sunt activităţi care se repetă zilnic, la intervale aproximativ stabilite,
cu aproape aceleaşi conţinuturi (sosirea copilului în grădiniţă; întâlnirea de dimineaţă; micul dejun;
igiena; masa de prânz; somnul, periada de relaxare de după – amiază; gustările; plecarea); întâlnirea de
dimineaţă vizează: autocunoaşterea, dezvoltarea abilităţilor de comunicare, managementul învăţării
prin joc, dezvoltarea empatiei, luarea deciziilor, medierea conflictelor);
 Tranziţiile – marchează trecerea de la o activitate de învăţare la alta prin
activităţi desfăşurate în mers ritmat, a unei activităţ desfăşurate pe muzică sau în ritmul unor recitări, a
unor frământări de limbă, a unor jocuri cu text şi cântec cunoscute de copii;
 Activităţi opţionale – sunt alese de părinţi din oferta educaţională prezentată de
unitatea de învăţământ la începutul anului şcolar;
 pot fi desfăşurate de către educatoare sau de un profesor specialist în colaborare cu
educatoarea;
 pentru grupa de vârstă 3 – 5 ani se poate desfăşura cel mult un opţional pe
săptamână, iar pentru grupa de vârstă 5 – 7 ani cel mult două opţionale;
Activităţi recuperatorii pe domenii de învăţare, activităţi recreative, activităţi de cultivare şi dezvoltare a
înclinaţiilor
- sunt activităţi de învăţare care respectă ritmul propriu de învăţare al
copilului şi aptitudinile acestora;
- ele sunt corelate cu tema săptamânii / tema proiectului şi cu celelalte
activităţi din programul zilei.

Variante de organizare și de realizare a activităţilor de dezvoltare personală: rutine (întâlnirea de

dimineață), tranziții, activități opționale,

 Activităţi de dezvoltare personală – ADP

 Rutinele – sunt activităţi care se repetă zilnic, la intervale aproximativ stabilite,
cu aproape aceleaşi conţinuturi (sosirea copilului în grădiniţă; întâlnirea de dimineaţă; micul dejun;
igiena; masa de prânz; somnul, periada de relaxare de după – amiază; gustările; plecarea); întâlnirea de
dimineaţă vizează: autocunoaşterea, dezvoltarea abilităţilor de comunicare, managementul învăţării
prin joc, dezvoltarea empatiei, luarea deciziilor, medierea conflictelor);

Rutinele sunt acele activităţi care se repetă zilnic, în același moment al zilei şi oarecum în acelaşi fel.
Exemple de rutine sunt:
 Rutinele de igienă: spălatul pe dinţi, pe mâini, duşul, pieptănatul părului, îmbrăcarea
 Rutinele de la plecarea din casă: terminarea activităţilor din casă, schimbarea în hainele de mers
afară, pregătirea lucrurilor, plecarea de acasă.
 Rutinele de curăţenie: strângerea jucăriilor, strângerea lucrurilor personale, ordinea în cameră,
strângerea hainelor.
 Rutinele de masă: pregătirea pentru masă, comportamentul din timpul mesei, strângerea mesei.
 Rutinele din afara casei: plecarea de la locurile de joacă, schimbarea activităţilor (mers din parc
acasă, mers la magazin şi plecarea de acolo etc.)
 Rutinele de dinaintea somnului: pregătirea pentru somn, îmbrăcarea în pijamale, rutina de
adormire

Rolul rutinelor pentru copii

Evident, nu toată viaţa copilului trebuie să fie formată din rutine: bineînţeles că micuţul are nevoie de
momente libere, de joc nestructurat. Rolul rutinelor este doar în momentele din zi care presupun
schimbări, agitaţie, imprevizibil şi neplăcere.Spre deosebire de adulţi, care pot gestiona aceste momente,
copiii trăiesc într-o altfel de realitate. Astfel:
 Iniţial, lumea este un haos pentru copii, pentru că aceştia nu sunt capabili să înţeleagă sensul
evenimentelor şi ordinea naturală a lucrurilor. Pentru ei lucrurile doar se întâmplă, fără să ştie de ce
şi cu ce scop. Lumea este ca un labirint încurcat. Uşor uşor, copiii observă lucrurile care se repetă,
regularităţile, şi pe baza lor construiesc o ordine şi un sens al lucrurilor. La început ordinea nu este
neapărat cea logică (unii copii mici, observând că de fiecare dată când plouă părinţii închid geamul
cred că dacă închizi geamul va începe să plouă). Treptat însă, ei îşi aliniază propriile credinţe cu
realitatea, fac deducţii pe baza a ceea ce observă, şi sunt tot mai conştienţi de regulile care
guvernează realitatea exterioară. Însă pentru a face acest lucru trebuie ca şi realitatea să se bazeze
pe reguli solide şi uşor de înţeles.
 Când sunt mici, copiii nu pot controla mai nimic, şi totul li se pare imprevizibil. Însă, dacă lucrurile se
desfăşoară în aceeaşi ordine, copiii încep să ştie la ce să se aştepte, şi această cunoaştere le dă un
sentiment de siguranţă şi de linişte. În locul haosului şi incertitudinii apare liniştea şi siguranţa.
 Schimbările pentru copil înseamnă adaptarea la ceva nou şi întâlnirea cu necunoscutul. În funcţie
de cât se simte de stăpân pe sine, copilul va trăi necunoscutul ca pe o provocare plăcută sau ca pe
un motiv de îngrijorare.
Aşadar, rutinele au rolul de a transforma activităţile imprevizibile, neplăcute şi greu de controlat în
activităţi previzibile, ordonate şi plăcute. Hai să vedem cum poţi face asta:

 Tranziţiile – marchează trecerea de la o activitate de învăţare la alta prin

activităţi desfăşurate în mers ritmat, a unei activităţ desfăşurate pe muzică sau în ritmul unor recitări, a
unor frământări de limbă, a unor jocuri cu text şi cântec cunoscute de copii;

Cuvântul tranziţie denumeste acea trecere (lentă sau rapidă) de la o stare la alta, de la o idee, de la o
situaţie la alta. În cadrul activităţilor desfăsurate în grădiniţă, tranziţiile sunt activităţi de scurtă durată, prin
care se realizează trecerea de la o activitate la alta , de la momentele de rutină (sosirea copilului, întâlnirea
de dimineaţă, micul dejun, igiena, masa de prânz, somnul, plecarea) la alte tipuri/categorii de activităţi de
învăţare. Programul zilnic al grădiniţei cuprinde jocurile şi activităţile didactice alese (ALA), activităţi pe
domenii experienţiale (ADE) şi activităţi de dezvoltare personala (ADP).
Activităţile de dezvoltare personală includ rutinele, tranziţiile, activităţile din perioada după-amiezii şi
activităţile opţionale.
Trecerea de la o etapă , de la un nivel de şcolarizare la altul reprezintă, pentru copii, un adevărat
factor de stres care poate fi depăşit doar cu ajutorul cadrului didactic şi al familiei. Intrarea copilului din
mediul familial in cel educaţional reprezinta o etapa deosebit de importantă şi de stresantă atât pentru
familie, educatoare dar mai ales pentru micul preşcolar. Grupa mica debutează în fiecare toamnă cu
plânsete, mai ales din partea copilului şi chiar şi al părintelui. De aceea educatoarea va trebui să dezvaluie
treptat copiilor dar şi părinţilor programul zilnic al grădiniţei.Acomodarea copiilor cu noul program dureaza
şi ,de multe ori, copilul va refuza să-şi încheie jocul pentru a trece la o noua activitate sau rutină, uneori
prescolarul nu se încadreaza în timpul dat pentru a rezolva sarcina de lucru, unii copii îşi termină gustarea
mai repede decât alţii etc ,toate acestea reprezintă momente în care educatoarea poate pierde atenţia
copiilor.
Antrenarea preşcolarilor în activităţi plăcute în care trecerea de la o etapă la alta să se facă fără a provoca
situaţii stresante pentru preşcolari, depinde de modul în care educatoarea gestionează şi îşi proiectează
activităţile.
Un rol important în aceste momente de trecere de la o activitate la alta îl joacă tranziţiile.
Acestea pot lua forma unor cantecele, poezii, numărători, jocuri cu text şi cânt, ghicitori, povestioare etc.
Astfel se acoperă momentele libere şi se realizează legătura cu urmatoarea activitate într-un mod plăcut
copiilor.Tranziţiile trebuie să ocupe un loc obligatoriu în cadrul scenariului didactic şi au rolul de a stimula,
relaxa şi deconecta preşcolarul pregătindu-l, totodata, pentru activitatea următoare.Alegerea tranziţiilor,
momentul folosirii lor , tipul lor, depinde de mai mulţi factori. Pentru a folosi într-un mod constructiv
aceste tranziţii educatoarea trebuie să cunoască, în primul rând, dinamica grupului de preşcolari, să
adapteze tranziţiile la nivelul de vârstă , la tema proiectului propus sau tema activităţii dar toate acestea
depind şi de creativitatea educatoarei şi nu în ultimul rând de tactul pedagogic.Când educatoarea
proiectează scenariul unei activităţi didactice, tranziţiile vor fi mentionate clar în proiectul didactic, însă de
multe ori ,situaţiile neprevăzute determină educatoarea să improvizeze. În astfel de momente, tranziţiile
vin în ajutorul cadrului didactic, şi chiar dacă activitatea următoare pare neinteresantă pentru preşcolari,
folosirea unei tranziţii la momentul potrivit, reuşeşte să stimuleze curiozitatea acestora şi se realizează
astfel legătura cu noua activitate şi totodata pregătirea grupei pentru aceasta.
Un alt rol pe care tranziţiile reuşesc să-l exercite este cel de a linişti grupul de preşcolari. Sunt
momente pe parcursul desfăşurării programului din grădiniţă când copiii devin prea gălăgioşi şi îşi pierd
atenţia. Captarea atenţiei şi trezirea curiozităţii copiilor în astfel de situaţii devine o adevărată provocare
pentru cadrul didactic iar folosirea unor tranziţii sub formă de cântelele sau poezii liniştitoare, la momentul
potrivit, vor trezi din nou interesul pentru activitate.
De asemenea ,atunci când se trece la o rutină (ne spălăm pe mâini, mergem la baie, copiii ies în curtea
grădiniţei, se pregătesc pentru plecarea acasă etc.), tranziţiile sunt cele mai potrivite pentru a pregăti
desfăşurarea acestor rutine.
Exemple de posibile tranziţii:

PREGĂTIREA PENTRU MASĂ

1. Jucăriile adunăm, Mâinile ni le spălăm,

Vasele le aranjăm, La masă ne aşezăm
Sala noi o pregătim, Poftă bună, mulţumim,
Şi la masă noi pornim. Şi mâncarea o servim.
( versurile se cântă pe meoldia cântecului „Bate vântul frunzele”)

2. Haideţi cu toţii, de grabă ne-adunăm,

Sala de grupă frumos o aranjăm.
Fetele fac ordine, la bucătărie,
Iar baieţii strâng de zori

Masa ne-aşteaptă doar cu bunătăţi,

Mâncarea-i gustoasă, miroase şi-o pofteşti,
Fetele se aşează-n rând, una după alta,
Iar baieţii vin în grabă chiar acum.
(versurile se intonează pe melodia cântecului „Toamna ne-mbie”)

3. 1, 2, 3, 4, 9, 10, 11, 12,

Toţi de grabă ne-adunăm, Către baie ne-ndreptăm,
5, 6, 7, 8, 13, 14, 15, 16,
În perechi noi ne grupăm. Mâinile ni le spălăm.

PREGĂTIREA PENTRU SOMN

1. Ora 1 a sosit, noi ne punem la dormit,

Pijamaua o – mbrăcăm,
Hainele le ordonăm,
Capul pe perna – l culcăm,
Pe Moş Ene îl chemăm.

TREZIRE
1. Ne-mbrăcăm, ne-mbrăcăm,
Hainele de grabă pe noi le luăm,
Pijamaua jos o dăm,
Plapuma o aranjăm.
Ne-mbrăcăm, ne-mbrăcăm,
Hainele de grabă pe noi le luăm,
(versurile se intonează pe melodia cântecului „Ne jucăm cu degetele”)

PREGĂTIREA PENTRU ACTIVITĂŢI

1. Astăzi noi vom număra, 2. Cel mai mult, aici la grădi,

Şi mulţimi noi vom forma. Noi am vrea să ne jucăm,
Cu jetoanele lucrăm, Dar trebuie să şi lucrăm.
 În perechi le aşezăm. La măsute ne-aşezăm,
În caiete completăm
Cu creionul desenăm.

3. 1, 2, 1, 2,
Câte doi în pas vioi.
Braţele le ridicăm,
Mâinile le fluturăm.
Stânga, dreapta 1, 2,
Faceţi şi voi ca şi noi.

Regulile grupei pot lua forma tranziţiilor. Mijlocul cel mai potrivit pentru a-i deprinde pe copii cu
aceste reguli este folosirea unor imagini potrivite dar şi poeziile ăi cântecelele care să conţină aceste reguli.
Astfel atunci când este timpul pentru o rutină se poate indica copiilor imaginea potrivită şi sugestivă prin
care copiii vor fi pregătiţi pentru ceea ce va urma şi se vor putea folosi poezioare sau cântecele prin care se
descrie o regula a grupei care se referă la igiena necesară înainte de a manca sau la respectarea linistii,
înainte de a incepe o activitate corespunzatoare ( povestirea sau lectura educatoarei, realizate la DLC), de
asemenea când este timpul plecării se poate folosi ca şi tranziţie o poezie , regulă a grupei , care sugereaza
apropierea acestui moment si comportamentul dezirabil.

Organizarea spaţiului educațional (cerințe psiho-pedagogice și ergonomice)

Programa activitatilor instructiv-educative in gradinita de copii si in invǎtǎmantul primar
prefigureaza doua mari tendinte de schimbare, prezente in comportamentul cadrului didactic
(educatoare/invǎtǎtor), care pun in centrul atentiei copilul de astazi :
· crearea unui mediu educational bogat, pentru o stimulare continua a invatarii spontane a
copilului;
· introducerea copilului in ambianta culturala a spatiului social caruia ii apartine, in ideea formarii lui
ca o personalitate autonoma si constienta de sine.
CERINTE IN ORGANIZAREA SPATIULUI EDUCATIONAL
In organizarea spatiului educational in invatamantul prescolar se va tine seama de urmatoarele
cerinte :
· Impartirea salii de grupa in zone, in functie de diferitele tipuri de activitati
· Existenta a cel putin doua zone delimitate in sala de grupa : Biblioteca si Coltul papusii
· Stabilirea locului si a materialelor necesare pentru realizarea centrului tematic
· Realizarea unui centru (a unei zone) pentru Stiinta ar putea rezolva problema centrului tematic.
In fond, stiinta este tot ce ne inconjoara!
· Asezarea materialelor la vedere, in rafturi plasate la nivelul copilului
· Asigurarea accesului liber al copilului la aceste materiale
· Alegerea materialelor in functie de varsta si interesele copiilor din grupa
· Sortarea periodica a materialelor
· Introducerea treptata a materialelor noi
Cum se poate face impartirea salii de grupa in zone :
1. zona libera si linistita, marcata printr-un covor, unde sa se poata desfasura intalnirile de grup,
activitatile de miscare si jocul liber (accesorii utile : calendar, stativ cu planse mari de carton sau
hartie pentru mesaje, scaunul povestitorului, tabla etc.)
2. zona a bibliotecii (*) cu un aranjament atractiv si confortabil (accesorii utile : rafturi pentru carti,
imagini, papusi, stativ pentru agatarea lucrarilor colective, aparatura audio, calculator sau masina
de scris etc.) Coltul Biblioteca
3. zona a creativitatii fara covor si, eventual, cu o masa acoperita cu un material plastic (accesorii
utile : cutii sau rafturi pentru depozitarea ustensilelor si materialelor specifice, deseuri de materiale,
ziare vechi, dar bine conservate)
 4. zona cu mese si scaune (*) pentru servirea mesei si pentru activitatile desfasurate cu grupuri mici
de copii
5. zona pentru activitatile de scriere (accesorii utile : masa si scaune precum si o gama larga de
ustensile si suporturi pentru scris)
6. zona pentru joc atribuita jocului liber, constructiilor sau sociodramei. Unele zone sunt definite
prin continut : cabinetul doctorului, casa etc. (accesorii utile : truse de joc, costumatii, mobilier si
ustensile adaptate diferitelor contexte si roluri asumate de copii in jocul lor); Coltul Papusii
7. zona pentru depozitarea materialelor si jucariilor care nu sunt de folosinta curenta (de obicei
incuiata)
8. zona pentru expunerea lucrarilor copiilor
9. zona pentru constructii cu cuburi sau alte materiale de constructie, plasata intr-un loc indepartat
de o zona linistita. Materialele vor fi dispuse in cutii sau rafturi pe categorii – Coltul Constructii
Nota:
In lipsa spatiului,se poate recurge la organizarea ariilor / zonelor / centrelor in afara spatiului clasei,
respectiv pe holuri, unde pot fi folosite de copiii de la doua sau chiar trei grupe.
De asemenea, se mai practica si organizarea si utilizarea in comun a ariilor / zonelor / centrelor de
catre doua grupe – fiecare grupa isi organizeaza cel putin o arie / zona, diferita de ale celeilalte si, atunci
cand copiii isi desfasoara activitatile pe grupuri mici, usile de la clase se deschid si ei au libertatea de a-si
alege aria la care vor lucra, in functie de interesul manifestat.
Centrul tematic este locul unde expunem materiale legate de tema proiectului in asa fel incat copiii
sa le poata privi si manui, sa se poata juca cu ele, sa vorbeasca si sa citeasca, sa li se citeasca despre ele, sa
poata adauga altele noi, produse sau procurate de ei. Acesta poate fi un dulapior, un raft, o cutie de
carton, unde vom expune titlul temei si materialele legate de acesta.
Procurarea materialelor necesare pentru acest centru tematic se va face in urma studierii cu atentie
a temei de catre educatoare. Materialele vor fi aduse, de regula, de catre copii pentru a fi aratate si pentru
a discuta despre ele, pentru a le studia. Adesea, educatoarea va apela la biblioteca publica sau biblioteca
scolii, la un muzeu, la persoane fizice sau la institutii ale comunitatii pentru procurarea unor materiale
interesante, stimulative, in acord cu tema proiectului.
Exista multe metode prin care copiii pot invata ori exersa concepte sau deprinderi. Printre ele se
numara si folosirea imaginilor si a altor mijloace vizuale care sprijina si inlesnesc contactul copilului cu
realitatea. De aceea, tot ce se constituie in mediu educational activ in sala de grupa (imagistic vorbind)
trebuie trecut printr-un filtru sever al specialistului, in acest caz educatoarea.
In concluzie, educatoarea va acorda o atentie deosebita :
· modului in care decoreaza sala de grupa, urmarind ca fiecare obiect, fiecare imagine sa transmita ceva
copilului sau sa-l puna in situatia de a cerceta, de a face predictii in legatura cu o tema de interes.
O aglomerare de materiale, fara nici un mesaj legat de interesul de moment al copilului, va crea
disconfort si agitatie in sufletul lui si o situatie conflictuala in clasa, intre copii sau chiar intre copii si
educatoare;
· dotarii bibliotecii si a altor zone din clasa cu materiale adecvate varstei si obiectivelor propuse. Cartile,
ziarele, revistele, jocurile cu imagini si imaginile pe care copiii le vor gasi aici ii vor ajuta sa descopere
diferentele de detaliu dintre anumite obiecte si sa selecteze caracteristicile acestora. Acest lucru le va
stimula comunicarea orala si le va deschide calea spre diferentierile pe care le vor face mai tarziu intre
litere si cuvinte;
· caracteristicilor estetice si metodice ale mijloacelor vizuale expuse sau prezentate copiilor. Acestea
vor avea o dimensiune adecvata momentului si obiectivului propus; culorile, forma si realizarea
artistica se vor armoniza, oferind copilului incantarea pe care o provoaca orice lucru despre care se
poate spune ca este frumos. Frumosul modeleaza sufletul si mintea copilului, ii da liniste interioara de
care are nevoie pentru a evolua;
· regulile de folosire a materialelor puse la dispozitia copiilor in zonele sau colturile clasei, indeosebi a
cartilor, jocurilor, imaginilor pe care acestia le manuiesc mai des.
Respectul pentru carte, pentru munca altora este o forma a respectului de sine.
Introducerea treptata a materialelor noi!
  Alegerea materialelor in functie de varsta si interesele copiilor din clasǎ;
 Sortarea periodica a materialelor;
 Marcarea anotimpurilor, a diverselor evenimente in pavoazarea sǎlii de clasǎ;
 Crearea unui „Colt viu” de care copii se ingrijesc;
 Crearea unui spatiu personal al fiecǎrui elev , spatiu in care el isi poate expune lucrǎrile, poate
comunica evenimente din viata familiei etc.
 Crearea zonei in care sunt expuse lucrǎri realizate la educatie plasticǎ, educatie tehnologicǎ etc.
IMPORTANT!
· Alegerea unei mascote, a unei devize etc;
· Alcǎtuirea si adoptarea unui regulament al clasei (5-6 reguli !), comunicate de Soare, Nori,
baloane, petalele unor flori etc.
· Realizarea „Copacului faptelor bune”;
· Crearea unei zone pentru autoevaluare si a „locului de onoare” in care sunt afisate rezultatele
la diferite concursuri;
· Fiecare membru al colectivului are o responsabilitate;
· Realizarea unui album al clasei in care sunt surprinse momente din viata colectivului,
activitǎti desfǎsurate etc.
Succesul activitatii la catedra este legat in mod cert de amenajarea spatiului educational.
Acesta reprezintǎ forma, lumina, culoarea, modul de obtinere a unei atmosfere placute si calde,
de aducerea intre zidurile scolii a lumii in care copilul traieste, toate avand ca rezultat dezvoltarea fizica si
intelectuala armonioasa a copiilor nostri .
4. Jocul în educația timpurie – definirea jocului și specificul lui în preșcolaritate. Funcțiile și
clasificarea jocurilor. Relația joc – dezvoltare – învățare

Jocul în educaţia timpurie: definirea jocului şi specificul lui în preşcolaritate. Relaţia joc/ dezvoltare/
învăţare, joc – joacă, jucărie, joc de rol, joc didactic, joc senzorial, joc de construcţie, joc de mişcare, joc
muzical, joc de masă, joc logic, jocul în aer liber. (specificul fiecăruia la vârsta preşcolară, funcţiile,
cerinţele şi condiţiile de aplicare);

RELAŢIA JOC-ÎNVATARE-DEZVOLTARE
„Jocul este şi o pregătire pentru viaţa de mai târziu, dar mai presus de toate, el este însăşi viaţa
copilului” (Mc. Dougall)
După evoluţia sa ontogenetică, activitatea umană poate fi clasificată în joc, învăţare didactică,
muncă productivă, creaţie. Toate aceste forme nu sunt „pure”, ci doar predominante de un fel sau altul,
de-a lungul vârstelor.
Între diversele forme de activitate umană există şi elemente comune şi elemente proprii,
specifice. Relaţia dintre diversele forme ale activităţii umane.3
Astfel, în cele ce urmează, vom realiza o analiză a relaţiei joc-învăţare-dezvoltare vizând
interdependenţa acestora precum şi importanţa fiecăreia în formarea şi dezvoltarea individualităţii umane,
a unei personalităţi armonioase capabile să se adapteze la cerinţele societăţii.
DEFINIŢII :
Jocul este o activitatea specific umană, dominantă în copilarie, prin care omul îşi satisface nevoile
imediat, dupa propriile dorinţe, acţionand conştient şi liber în lumea imaginară ce şi-o crease.
Jocul are o semnificaţie funcţionala esenţială şi nu este un simplu amuzament. El formează,
dezvoltă şi restructurează întreaga viaţă psihică a copilului. Prin joc copiii îşi dezvoltă percepţiile,
reprezentările, creativitatea, îşi amplifică posibilităţile memoriei, îşi formează însuşirile voinţei, răbdarea,
perseverenţa, stăpânirea de sine.
De-a lungul timpului jocului i s-au atribuit numeroase definiţii dintre care amintim:
“Jocul este un impuls irezistibil, prin care copilul îşi modelează propria-i statuie.”- Jean Chateau în “Copilul
şi jocul”
„Jocul este o acţiune sau o activitate efectuată de bunăvoie înlăuntrul anumitor limite stabilite, de timp şi
de spaţiu, şi după reguli acceptate de bunăvoie, dar absolut obligatorii, având scopul în sine însăşi şi fiind
însoţită de un sentiment de încordare şi de bucurie, şi de ideea că "este altfel" decât "viaţa obişnuită".-
Johan Huizinga în ”Homo ludens”
„Jocul este cel mai elevat tip de cercetare.”- Albert Einstein
,, Jocul – spunea A.S. Makarenco – are in viaţa copilului o importanţă tot aşa de mare ca şi activitatea ,
munca sau serviciul la adult“.
Pentru copil, evidenţiază J. Chateau, aproape orice activitate este joc sau, dupa cum afirmă
Claparede "jocul este munca, este binele, este datoria, este idealul vieţii, este singura atmosferă în care
fiinţa sa psihologică poate să respire şi, în consecinţă, poate să acţioneze".
H. Wallon apreciază jocul ca o activitate de preînvăţare. Treptat în cadrul activităţii de joc a preşcolarilor,
începe să se constituie şi învăţarea, care în etapa următoare va deveni activitatea dominantă. învăţarea nu
apare direct şi în mod spontan din joc, ci este introdusă în mod special de cadrul didactic ca o nouă treaptă
în evoluţia activităţii infantile.
Învăţarea este indisolubil legată de joc. Treptat, elementele de joc încep să cedeze tot mai mult locul
elementelor de învăţare.
La vârsta preşcolară, jocul este forma predominantă de activitate. Jocul este subordonat învăţării
exercitând o influenţă deosebită asupra dezvoltării psihice a copilului.
Dacă la vârsta preşcolară, jocul reprezintă activitatea principală a copilului, la vârsta şcolară mică, jocul este
o formă accesibilă de învăţare activă, participativă.

3
Şchiopu U., 1967, „Psihologia copilului",E. D. P., Bucureşti, p. 145.
Învăţarea este un proces evolutiv de esenţă informativ-formativă, constând în dobândirea (recepţionarea,
stocarea, valorizarea internă) de către fiinţa vie, într-o manieră activă explorativă, a experienţei de viaţă şi,
pe această bază, în modificarea selectivă şi sistematică a conduitei, în ameliorarea şi perfecţionarea ei
controlată şi continuă sub influenţa acţiunilor variabile ale mediului ambiant.
Definită ca proces învăţarea este o succesiune de operaţii, acţiuni şi/sau stări interne, conştiente care
conduc la transformări psihice şi/sau comportamentale, în scopul unei adaptări eficiente.
Corelaţia dintre joc şi învăţare este condiţionată de nivelul general de dezvoltare psihică a copiilor. Prin
îmbinarea elementelor de învăţare cu cele de joc, copilul îşi însuşeşte unele cunoştinţe şi face primii paşi în
direcţia formării deprinderilor de muncă intelectuală.
Învăţarea ca fenomen complex, dinamic, multilateral are un conţinut bogat şi o sferă largă de cuprindere:
formarea priceperilor, însuşirea unor cunoştinţe, formarea motivaţiei, atitudinilor, sentimentelor şi a
voinţei. Astfel, „în procesul de învăţare este antrenat întreg psihicul, toate funcţiile”.4
Învăţarea este privită ca „un proces destinat achiziţionării unei experienţe noi, formării unor capacităţi şi
deprinderi care să permită individului rezolvarea unor situaţii problematice sau optimizarea relaţiilor sale
cu lumea înconjurătoare”.5
Andrei Cosmovici distinge în cadrul învăţării două forme:
a) învăţarea spontană, neorganizată, realizată în familie, în grupuri de joacă;
b) învăţarea sistematică, realizată în special în şcoală.
Învăţarea şcolară este „însuşirea de cunoştinţe, priceperi, eât şi formarea de capacităţi necesare adaptării
la mediul natural şi social”6, accentul căzând pe formarea intelectuală.
Dezvoltarea reprezintă un proces complex ce se realizează printr-o succesiune de stadii, fiecare
stadiu reprezentând o unitate functională mai mult sau mai putin închegată, cu un specific calitativ
propriu. Sunt evidentiate trei niveluri ale dezvoltării: dezvoltarea biologică (transformările fizice,
morfologice, biochimice); dezvoltarea psihică (formarea şi restructurarea continuă a proceselor, functiilor
şi însuşirilor psihice); dezvoltarea socială (asimilarea şi interiorizarea normelor, modelelor socioculturale
etc. şi reglarea conduitei în acord cu acestea).
Se consideră că motivele învătării (care apar la vârsta preşcolară mijlocie) se formează mai întâi în
procesul de efectuare a unor actiuni practice concrete, organizate cu copiii, activitătile din grădinită
reprezentând o etapă necesară în constituirea motivelor învătării şcolare.
ARGUMENTE ALE ÎNVÃŢÃRII PRIN JOC LA VARSTE TIMPURII
În această perioadă educaţia este un proces holist, care se centrează atât pe dezvoltarea fizică, cât
şi pe cea cognitivă, socio-emoţională şi constă în activităţi şi experienţe care influenţează dezvoltarea
plenară a copilului
O modalitate de învăţare la varstele timpurii o constituie jocul pentru că răspunde
particularităţilor de vârstă ale preşcolarilor şi pentru că elementul distractiv pe care-1 conţine, stimulează
interesul şi curiozitatea acestora. Învăţarea bazată pe joc este eficientă numai dacă jocul este conceput în
corelaţie cu obiectivele urmărite de activitate. La fiecare joc se impune să acordăm atenţie sporită în
formularea sarcinii didactice, în asigurarea elementului distractiv care crează destindere şi care-i determină
pe copii să se implice în actul învăţării.
Jocul didactic face parte integrantă din procesul învăţării. Învăţarea propriu-zisă prin joc facilitează
actul de învăţare, iar competiţia din activitatea de joc, poate continua şi în munca de învăţare. Atunci când
învăţarea îmbracă forma de joc, plăcerea care însoţeşte atmosfera jocului creează noi interese de
participare, de activitate independentă pe baza unor interese nemijlocite.
În prezent, starea de „pregătire psihologică” prin care este asigurată integrarea şi adaptarea
copilului la mediul şcolar este rezultatul întregii activităţi a copilului în grădiniţă.
În grădiniţă, jocul reprezintă modalitatea cea mai importantă prin care copilul primeşte
informaţii, iar învăţarea este considerată drept impuls principal al dezvoltării inteligenţei.

4
Cosmovici, Andrei, 1995, “Psihopedagogie”, Ed. Spini Haret, Iaşi, p. 97.
5
Pantelimon, G., Verzan, E., Zlate, M., 1992, “Psihologia copilului”, E. D. P., Bucureşti, pl95
6
Cosmovici, A., Iacob, L.,1999, “Psihologie şcolară”, Ed. Polirom, Iaşi, p. 121.
 Programa şcolară creează premisele unui parcurs educaţional flexibil, adaptat atât la
particularităţile de vârstă, precum şi intereselor şi nevoilor individuale ale şcolarilor mici, astfel încât
asigură reuşita debutului şcolarităţii la 6 ani.
Exemplele de activităţi de învăţare urmăresc să realizeze „scenarii” didactice cât mai diverse care
să stimuleze motivaţia intrinsecă pentru învăţare (învăţare prin joc, prin cooperare, manipularea unor
subiecte, realizarea unor modele sau desene pentru rezolvarea unor situaţii concrete)..
ARGUMENTE ALE ROLULUI ÎNVÃŢÃRII ŞI JOCULUI ÎN DEZVOLTAREA PSIHICÃ
Jocul este un proces interdisciplinar, el încurajează toate tipurile de inteligenţă, conform teoriei
inteligenţelor multiple a lui H. Gardner (1983):lingvistică, muzicală, logico-matematică, spaţială, corporal-
chinestezică, personală şi socială.
Prin joc, copiii: „
 -învaţă elemente de vocabular nou numind obiectele în timpul jocului; caracteristicile acestora,
relaţiile dintre ele, utilizând structuri gramaticale, dezvoltându-şi abilitatea de a susţine o
conversaţie;
 Exprimă dorinţe, negociază, împărtăşesc idei, experienţe, imită aspecte din viaţa cotidiană;
 învaţă muzica prin intermediul jocurilor cu text şi cânt, jocurilor cu acompaniament instrumental; „
 îşi formează deprinderi matematice, construiesc, numără cuburi, obiecte, le compară, le sortează,
le aşează în spaţiu;
 îşi dezvoltă abilităţi spaţiale prin arte (desen, pictură, modelaj), prin jocurile de corespondenţă
vizuală şi pe baza realizării de semne vizuale; „
 aleargă, se caţără, aruncă şi prind mingea sau alte obiecte, sar coarda dezvoltându-şi abilităţile de
tip corporal-kinestezic; „
 conştientizează propriile sentimente, gânduri; „
 rezolvă situaţii problematice, găseşte soluţii pentru probleme reale; „
 dobândeşte abilităţi sociale îndeplinind diferite roluri sociale, învaţă să vadă lumea din perspectiva
altor persoane, folosesc limbajul adecvat negocierii şi rezolvării de probleme, colaboarează şi
acceptă propuneri, idei etc.
Jocul este activitatea care conduce la cele mai importante modificări psihice ale copilului:
J. Piaget acordă un rol deosebit factorului “imitaţie” în evoluţia jocului simbolic, imitaţia constituind o
etapă importantă a jocului simbolic. Astfel, copilul hrăneşte păpuşa aşa cum mama, bunica, sora îi pun
mâncarea în farfurie şi cu linguriţa parcurge traseul de la mâncare la gura păpuşii întrebând-o: “E bună? Îţi
place? Te-ai săturat?” sau “Hai mănâncă, nu mai face mofturi” – toate aceste comportamente sunt
rezultatul experienţei sale de viaţă pe care a transpus-o în joc şi constituie o sursă de informaţie despre
copil şi mediul în care el trăieşte.
Jocul este o activitate specifică pentru universul copilăriei, hotărâtoare pentru dezvoltarea psihică
întrucât sub influenţa jocului se formează, se restructurează şi se dezvoltă întreaga activitate psihică a
copilului într-un mod plăcut, fără constrângeri. În acelaşi timp, jocul este un mod de dobândire, dar şi de
aplicare a unor capacităţi.
Solicită gândirea şi imaginaţia creatoare întrucât solicită copilul să rezolve diferite „probleme” în vederea
depăşirii unor obstacole. Principalele mijloace ale jocului sunt acţiunea şi cuvântul.
EXEMPLE CONCRETE PRIVIND ROLUL JOCULUI ÎN ÎNVÃŢARE SI ÎN DEZVOLTAREA PSIHICÃ LA VARSTE
TIMPURII
Jocul dezvoltă personalitatea copilului prin crearea şi rezolvarea progresivă a contradicţiilor dintre
libertatea de acţiune şi conformarea la nişte reguli; între iniţiativă şi imitaţie; între ceea ce este cunoscut şi
ceea este necunoscut; între operarea cu obiecte reale şi operarea cu simboluri.
În copilăria mică şi mijlocie jocul constituie tipul fundamental de activitate; antrenează psihomotor,
senzorial, intelectual şi afectiv şi susţine astfel dezvoltarea psihică a copilului.
Acum şapte secole, M. Parten a analizat rolul jocului în viaţa copilului mic din perspectiva relaţiei joc-
dezvoltare socială. Astfel el a observat că în joc comportamentul copilului evoluează progresiv cu
capacitatea lui de a opera pe plan mental şi de a relaţiona cu ceilalţi, cu experienţa ce o dobândeşte în
fiecare zi.
Exemple ale rolului invatarii prin joc in dezvoltarea psihica la varstele timpurii:
-dezvoltarea competențelor – jocul încurajează efortul și realizările, pentru că oferă provocări, iar pentru a
atinge aceste realizări trebuie sa îți maximizezi abilitățile;
-dezvoltarea încrederii de sine – a avea de-a face cu un joc și cu dificultățile pe care le aduce, construiește
încrederea de sine și abilitatea de a face față oricăror situații;
-dezvoltarea procesului de gândire – jocul contribuie la atingerea concluziilor, la adresarea întrebărilor și a
gândirii creative;
-un mediu sigur și plăcut – atunci când ne jucăm, suntem într-un mediu pozitiv, amuzant, sigur și lipsit de
stres. Jocul este sigur si nu reprezintă o unealtă de amenințare, ce poate fi folosit pentru a atinge scopuri
mai importante decât jocul însuși;
-învățarea experiențială îmbunătățește memoria – scopul învățării prin joacă este crearea unei experiențe
de învățare pentru a ajunge la o învățare eficientă. Elementul de experiență crează o întâlnire memorabilă
și permite livrarea mesajului într-un mod activ, fără efortul unui proces de invățare de tip didactic;
-dezvoltarea abilității de soluționare a problemelor – jocurile dezvoltă imaginația si creează experiență în a
găsi noi modalități creative de a rezolva problemele.
Jocurile implică învățare și curiozitate naturală, cresc motivarea și contribuie la crearea unui potențial de
învățare de la vârste fragede;
Conform lui Piaget, tipul de joc al copilului se modifică în strânsă legătură cu stadiul dezvoltării sale
cognitive. Astfel, până la 2 ani, jocurile manipulative (de explorare şi manipulare a obiectelor) sunt cele
dominante, de la 2 la 7 ani, jocul simbolic este cel corespunzător stadiului preoperaţional al gândirii, iar de
la 7 la 12 ani şi mai departe, sunt jocurile cu reguli, corespunzătoare etapei operaţiilor concrete
CONCLUZII
Jocul reprezintă cea mai importantă modalitate de exprimare a copilului preşcolar,de aceea reprezintă
activitatea fundamentală din gradiniţă.
Jucandu-se copilul îşi satisface nevoia de activitate (nevoie generată de trebuinţe, dorinţe etc) dar se şi
manifestă, se exteriorizează, îsi exprima cunoştinţele, emoţiile şi dorinţele chiar şi pe acelea ce nu pot fi
satisfăcute imediat.
Acţionând asupra obiectelor şi fiinţelor din jur(sau asupra substitutelor lor)copilul cunoaşte treptat această
lume, îşi satisface nevoia de mişcare şi întelegere, dobandeşte încredere în forţele proprii, se defineşte pe
sine ca personalitate
Jocul satisface în cea mai mare măsură trebuinţele de manifestare şi exprimare ale copilului.
Valoare activităţilor de joc este apreciată după capacitatea acestora de a-l ajuta pe copil să se integreze în
mediul natural şi social şi pentru a întelege lumea înconjurătoare.
Jocul constituie, în esenţă,principala modalitate de formare şi dezvoltare a capacităţilor psihice ale
copilului
Experienţa acţională pe care o dobandeşte copilul jucându-se se reflactă asupra dezvoltării sale psihice
prin:
- achiziţia unor competenţe socio-emoţionale adecvate;
- activarea şi optimizarea potenţialului intelectual
- activarea şi optimizarea potenţialului fizic
Respectând regulile jocului copilul îşi interiorizează reguli şi norme de comportare, învaţă
conţinuturi,dezvoltă emoţii şi încredere în sine.
Educatoarea are rolul de dirijor al dezvoltării copilului convertind jocul într-o veritabilă situaţie de învăţare.
In functe de influenţa formativă a jocului asupra dezvoltării psihice a copilului putem distinge:
-jocuri de creaţie sau simbolice “De-a familia”, “Greierele şi furnica”
-jocuri de mişcare “randunica isi cauta cuibul”
-jocuri didactice
Bine elaborat şi condus, jocul constituie un veritabil intrument de lucru în activităţile specifice
prescolarităţii, dezvăluind aspecte formative dincolo de toate asteptările.
Lumea jocului este o anticipare a perocuparilor serioase, o exersare a activitătilor viitoare.
 Jocul in educatia timpurie

Jucăria
Printre mijloacele folosite în activitatea cu copilul, jucăria ocupă un loc important, ea fiind necesară
pentru a face acţiunile copiilor reale: „şoferul” are nevoie de un „ automobil” , „aviatorul” – de un „avion” .
Toate acestea sunt legate de o particularitate psihologică interesantă şi anume aceea că trăirile celor
antrenaţi în joc sunt întotdeauna adevărate, sincere, acţiunile lor sunt reale.
Menirea fundamentală a jucăriei este aceea de a oferi copilului posibilitatea să acţioneze,
exprimându-şi ideile şi sentimentele. Jucăriile reuşite îl stimulează pe copil să gândească, ridică în faţa lui
diferite probleme şi acest fapt contribuie la dezvoltarea proceselor cognitive.
Rolul educativ general al jucăriilor este atât de a antrena mişcările, exersează organele de simţ, dar
ele au şi altă valoare, dezvoltă gândirea, operaţiile prematematice (grupare, seriere, clasificare etc.),
relaţiile cauzale şi spaţiale dintre obiecte şi multe alte cunoştinţe, deprinderi şi capacităţi.
Jucăriile se pot împărţi în mai multe categorii:
 Jucării distractive,
 Jucării muzicale,
 Jucării tehnice,
 Jucării teatrale.
La copiii de 3-4 ani importante sunt jucăriile, păpuşile, accesoriile de menaj, jucăriile mobile,
containerele, diversele obiecte care înlocuiesc în mod avantajos jucăriile (cutii, sticluţe de plastic, dopuri,
etc.). Toate acestea permit copilului să stabilească anumite raporturi dobândind, prin participarea
întregului corp, experienţe cu privire la: greutăţi, volume, culoare, mărime, formă, rezistenţa materialelor,
se familiarizează cu noţiunea de echilibru.
Jucărille ca şi materialele didactice, reprezintă instrumente care utilizate corespunzător, în
contextul oportun, pot contribui semnificativ la dezvoltarea copiilor şi la atingerea obiectivelor propuse
prin curriculum.
De exemplu, pentru vârsta 3-5 ani, în jocul „Straiele împărăteşti” se pot pune la dispoziţia copiilor
cartoane pe care s-au desenat hăinuţe diferite, cu contururi diferite pe care copiii şi le pot alege pentru a le
decora. Sau se poate organiza o activitate de gospodărie, în cadrul cărora copiii văd, miros, gustă, pipăie
diverse fructe sau legume şi pot identifica diferite calităţi ale lor şi pot afla despre beneficiile lor în cadrul
unui program sănătos de alimentaţie.
La grupe de 5-6/7 ani, rolul educatoarei este şi acela de a antrena copilul să perceapă raporturi
între mărimi, greutăţi, volume, distanţe, poziţii şi direcţii şi acela de a-l implica pe copil în rezolvarea de
situaţii problematice. Exemplu: se pot organiza experimente în cadrul colţului de Nisip şi apă pentru a
explora fenomenul plutirii corpurilor.

Sau se pot realiza experimente privind rostogolirea obiectelor pe suprafeţe înclinate pentru a
observa relaţia dintre greutate, unghiul de înclinaţie şi distanţa parcursă prin rostogolire.
Sau cu prilejul unei excursii în anotimpul toamna se pot realiza grămezi de frunze mari şi grămezi cu
frunze mici. Se pot formula probleme de tipul: „Nu ştiu ce să mă fac, pentru că am plecat la piaţă şi fără să-
mi dau seama am cheltuit toţi banii, dar nu am cumpărat mâncare pentru pisicuţa mea. Dacă mă duc acasă
şi mă întorc, se închide magazinul. Ce mă sfătuiţi să fac?”

Clasificatea jucăriilor
Jucăriile care dezvoltă motricitatea – îl ajută pe copil să se servească într-o manieră armonioasă de corpul
său. Unele vizează motricitatea fină, adică uşurinţa de a se servi de mâinile sale.
Jucăriile care dezvoltă creativitatea şi imaginaţia
A crea înseamnă a concepe, a învăţa, a pune noul acolo unde nu există. Toate jucăriile (acelea care sunt
bune) ar trebui să permită copilului să-şi exprime creativitatea. Copilul adoră să pună împreună elementele
care nu au fost prevăzute pentru aceasta, să scoată din funcţie obiecte şi să inventeze moduri noi de a se
servi de acestea
 Jucării care dezvoltă afectivitatea Aceste jucării permit copilului să-şi exprime afecţiunea, tandreţea şi de
asemenea, uneori chiar, agresivitatea. Pentru că el, copilul poate în mod liber să trăiască / retrăiască
sentimentele sale cu o jucărie care nu ţine ranchiună etc. În mod progresiv copilul se înţelege mai bine pe
sine şi îşi găseşte echilibrul.
Jucăriile care dezvoltă imitaţia Imitaţia este procesul esenţial prin care copilul se apropie şi înţelege lumea
care îl înconjoară, lumea adulţilor. Foarte tânăr, el pare că vorbeşte la telefon, o imită pe mama sa
hrănindu-şi păpuşa sau se joacă de-a doctorul care face injecţii.
Jocurile care dezvoltă capacitatea senzorială şi intelectuală Evident este cazul tuturor jucăriilor, pentru că
ele permit jocul care este el-însuşi indispensabil dezvoltării intelectuale a copilului. Inteligenţa celui mic
este mai întâi de toate o inteligenţă senzorială, motrică, afectivă.
Exemple de jucării cu dominantă intelectuală: jocurile de asamblare, jocurile de încastrare, jocurile
de construcţie, jocurile de clasare, jocurile de ordonare, jocurile puzzle, jocurile de loto / domino.
Definiţia jocului:
În dictionarele lingvistice, cuvintele joc, a se juca prezinta multiple sensuri :
-activitate sau actiune exercitata cu precadere de copil ;
-interpretare a rolului într-o piesă (joc scenic) ;
- amuzament ;
-simularea (a juca o festa cuiva, a juca o comedie) ;
- ocuparea unei anumite poziţii ierarhice (a juca un rol conducator) ;
- riscul (a se juca cu viata, a se juca cu oamenii,etc.).

Jocul este o forma de activitate specifica pentru copil si hotaratoare pentru dezvoltarea lui psihica,
(U. Schiopu in Dictionar de psihologie 1997).
In Dictionarul de psihologie (1978), P. Popescu-Neveanu precizeaza : jocul este un mod de
dobandire si precizare a cunostintelor prin actiune.
Jocul reprezinta cea mai importanta modalitate de exprimare a copilului prescolar,de aceea reprezinta
activitatea fundamentala din gradinita.
Jucandu-se copilul isi satisface nevoia de activitate (nevoie generata de trebuinte, dorinte etc) dar
se si manifesta, se exteriorizeaza, isi exprima cunostintele, emotiile si dorintele chiar si pe acelea ce nu pot
fi satisfacute imediat.
La varsta prescolara jocul satisface in cel mai inalt grad nevoia de activitate a copilului, nevoie
generata de trebuinte, dorinte, tendinte specifice acestui nivel de dezvoltare psihologica. Sub o
forma sau
alta, jocul se regaseste la copiii tuturor popoarelor, din cele mai vechi timpuri. Din aceste
considerente, in
gradinite, jocul este activitatea fundamentala.
Prin joc se manifesta, se exteriorizeaza intreaga viata psihica a copilului, se exprima cunostiintele,
emotiile, dorintele, chiar si acelea care nu pot fi satisfacute imediat. Jocul reprezinta, de asemenea,
una
dintre modalitatile prin care copilul cauta sa recunoasca realitatea inconjuratoare. Acesta
constituie, in
esenta, principala modalitate de formare si dezvoltare a capacitatilor psihice ale copilului.
Actionand asupra
obiectelor si fiintelor din jur, copilul cunoaste treptat aceasta lume, isi satisface nevoia de miscare si
intelegere, dobandeste incredere in fortele proprii, se defineste pe sine ca personalitate.
In joc, copilul este independent, nu are nevoie de sprijinul adultului, se poate intrece cu prietenii
sau
colegii- care-i sunt egali. El nu mai este la discretia autoritatii adultului, ci are camp de manifestare
deplina
a intelectului, a vorbirii, a imaginatiei, a vointei, a activitatii. In joc adultul are doar rolul de sursa de
inspiratie pentru copil.
Dintre funcţiile pe care le îndeplineşte jocul, mai importante sunt:
 -educativă – jocul educă atenţia, abilităţile şi capacităţile fizice, trăsăturile de
caracterului,
atitudinea faţă de colectiv;
– jocul contribuie la creşterea şi dezvoltarea complexă a motricităţii;
– asigură relaxarea şi petrecerea timpului liber în mod plăcut.
Jocul are şi un caracter organizat, fiind alcătuit din următoarele elementele componente:
Scopul jocului: Se formulează pe baza obiectivelor de referinţă prevăzute în
programa activităţii instructiv-educative din grădiniţă. Trebuie definit cu claritate pentru ca jocul
să conduc la îndeplinirea lor (exemple: dezvoltarea capacităţii de exprimare, dezvoltarea
capacităţii de orientare în spaţiu, de discriminare a culorilor, mărimilor etc.).
Conţinutul jocului: Include totalitatea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor cu
care copiii operează în joc. Poate fi selectat din cunoştinţele, priceperile şi deprinderile însuşite în
cadrul diferitelor categorii de activităţi (cunoştinţe despre plante, animale, anotimpuri,
matematice, geografice etc.). Conţinutul trebuie dozat în funcţie de particularităţile de vârstă.
Sarcina didactică: Indică ce anume trebuie să realizeze efectic copiii pe parcursul
desfăşurării jocului pentru a realiza scopul propus. Apare ca o problemă ce trebuie rezolvată prin
valorificarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor de care dispune copilul. Sarcina didactică
trebuie formulată sub forma unui obiectiv operaţional.
Regulile jocului: Au rolul de a concretiza sarcina didactică, precizând căile pe care
trebuie să le urmeze copiii în desfăşurarea acţiunii ludice. Sunt prestabilite şi obligatorii pentru
toţi participanţii la joc şi reglementează conduita şi acţiunile participanţilor. Pot exista reguli care:
indică acţiunile de joc, ordinea succesiunea acestora, stabilesc modul în care se rezolvă sarcina
didactică, reglementează relaţiile dintre copii, stimulează sau inhibă anumite manifestori
comportamentale
Elementele de joc: Reprezintă căile, mijloacele de realizare a sarcinii didactice. Au
rolul de a mijloci realizarea ei în cele mai bune condiţii, constituind totodată şi elementele de
susţinere a atenţiei pe parcursul situaţiei de învăţare, conferind jocului o coloratură plăcută,
atractivă, distractivă (exemple: elemente surpriză, recompensarea rezultatelor bune, folosirea unor
obiecte inedite, aplauze, jucării etc.).
15
Metodologia proiectării, organizării şi desfăşurării jocului didactic presupune ca educatorul
să parcurgă următoarele etape:
a) Proiectarea jocurilor didactice: Urmăreşte corelarea cu celelate activităţi din grădiniţă şi se
finalizează în elaborarea proiectului didactic;
b) Asigurarea condiţiilor: Presupune amenajarea locului unde acesta va avea loc, pregătirea şi
distribuirea materialului didactic, organizarea colectivului de copii;
c) Introducerea în joc: Vizează motivarea copiilor faţă de activitatea ce urmează a se desfăşura,
crearea unei atmosfere favorabile, stimularea curiozităţii. La grupele mici se poate recurge la
elemente
surpriză, la prezenţa unor personaje cunoscute de copii. La grupele mari se poate realiza prin
conversaţie şi
prin prezentarea materialului.
d) Prezentarea şi familiarizarea cu materialul: La grupa mică intuirea materialului se face cu
ajutorul educatoarei care evidenţiază caracteristicule materialului sau le reaminteşte alte jocuri
unde au mai
întâlnit acele materiale. La grupa mare intuirea se face de către copii;
e) Anunţarea titlului jocului şi a obiectivelor urmărite: Trebuie realizată în termeni clari, în puţine
cuvinte, sintetizând esenţa jocului.
f) Explicarea şi demonstrarea jocului: Cadrul didactic trebuie:

copiii pentru realizarea sarcinii

 Să precizeze sarcinile conducătorului de joc;

competiţiei);

Demonstrarea jocului va fi făcută de către educatoare care, începând cu grupa mare, poate fi
ajutată şi
de unii copii.
g) Executarea jocului de probă: Se realizează sub îndrumarea educatoarei. La această etapă se pun
la
punct aspecte organizatorice, se exersează acţiunea, se fixează regulile etc.
h) Executarea propriu-zisă a jocului: Poate fi condusă de educatoare sau de un copil. Dacă este
realizată de către cadrul didactic, acesta trebuie:

nă atmosfera de joc, valorificând elementele gândite în acest sens;

Pentru îndeplinirea scopului ar trebui executate şi variante de joc, prin complicarea sarcinii, prin
folosirea unor materiale şi elemente noi de joc;
i) Încheierea jocului. Prilejuieşte formularea concluziilor şi aprecierilor asupra modului în care s-a
desfăşurat jocul, precizarea câştigătorilor.

Actionand asupra obiectelor si fiintelor din jur(sau asupra substitutelor lor)copilul cunoaste treptat aceasta
lume, isi satisface nevoia de miscare si intelegere, dobandeste incredere in fortele proprii, se defineste pe
sine ca personalitate
Jocul satisface in cea mai mare masura trebuintele de manifestare si exprimare ale copilului.
Valoare activitatilor de joc este apreciata dupa capacitatea acestora de a-l ajuta pe copil sa se integreze in
mediul natural si social si pentru a intelege lumea inconjuratoare.
Jocul constituie, in esenta,principala modalitate de formare si dezvoltare a capacitatilor psihice ale
copilului
Experienta actionala pe care o dobandeste copilul jucandu-se se reflacta asupra dezvoltarii sale psihice
prin:
- achizitia unor competente socio-emotionale adecvate;
- activarea si optimizarea potentialului intelectual
- activarea si optimizarea potentialului fizic
Respectand regulile jocului copilul isi interiorizeaza reguli si norme de comportare, invata
continuturi,dezvolta emotii si incredere in sine.
Educatoarea are rolul de dirijor al dezvoltarii copilului convertind jocul intr-o veritabila situatie de invatare.
In functe de influenta formativa a jocului asup[ra dezvoltarii psihice a copilului putem distinge:
-jocuri de creatie sau simbolice “De-a familia”, “Greierele si furnica”
-jocuri de miscare “randunica isi cauta cuibul”
- Jocul didactic – un mijloc de facilitare a trecerii copilului de la activitatea dominanta de joc la cea de
invatare ce este iniţiat numai de către adult, scopul fiind acela de a urmări atingerea unor obiective
educaţionale.
Termenul „didactic” asociat jocului accentueaza componenta instructiva a activitatii si evidentiaza
ca acesta este organizat in vederea obtinerii unor finalitati de natura informativa si formativa specifice
procesului de invatamant.
Exemple de jocuri didactice pot fi:
  Jocuri de analiză perceptivă vizuală, de reconstituire de imagini din bucăţele: „Loto flori, fructe,
păsări, animale”, „Din jumătate – întreg”, „Jocul umbrelor”.
 Jocuri logice de comparare a obiectelor după criterii date şi de analiză, descriere, clasificare: „Mare,
mic”, „Găseşte locul potrivit!”
 Jocuri gramaticale: „Eu spun una, tu spui multe” (singular-plural), „Spune al cui este?” (folosirea
corectă a genitivului), „Cui trimit scrisoare?” (folosirea corectă a dativului), „Unde a zburat rândunica?
(poziţii spaţiale).
 Jocuri de mişcare: „Cuibul rândunicilor”, „Ursul doarme”, „Ştafeta uriaşilor” etc.

Elementele joc se împletesc cu învăţare, reprezintă o formă utilizată în activitatea educativă din
grădiniţă.
O serie de obiective propuse în cadrul proiectelor tematice se rezolvă prin această formă de
organizare şi desfăşurare a actului educativ.
Jocurile didactice pot contribui la realizarea unor obiective educationale variate si complexe.
Bine elaborat si condus, jocul constituie un veritabil intrument de lucru in activitatile specifice
prescolaritatii, dezvaluind aspecte formative dincolo de toate asteptarile.
Lumea jocului este o anticipare a perocuparilor serioase, o exersare a activitatilor viitoare.
„Jocul este şi o pregătire pentru viata de mai târziu, dar mai presus de toate, el este însăşi viata copilului”
(Mc. Dougall)
Jocul didactic este o activitate dirijată în grădiniţă, dar şi o metodă didactică, dacă este utilizat în
structura unei alte activităţi obligatorii.
Jocul didactic implică următoarele procese psihice: Gândirea cu operaţiile ei: analiza, sinteza,
comparaţia, generalizarea; Memoria; Atenţia şi spiritul de observaţie; Voinţa; Imaginaţia; Limbajul;

Structura jocului didactic constă din:

1. Conţinutul jocului
2. Sarcina didactică
3. Regulile jocului
4. Acţiunile de joc

1. Conţinutul jocului reprezintă cunoştinţele, în marea lor majoritate asimilate anterior, în grade
diferite, în funcţie de care jocul are menirea de a le consolida şi de ale verifica. Există însă şi jocuri care au
ca sarcină achiziţionarea de noi cunoştinţe referitoare la culori, la relaţii dimensionale, la orientarea în
spaţiu şi în timp, etc.

Conţinutul jocului didactic are o tematică variată:

a. Omul şi viaţa socială-înfăţişarea (corpul omenesc)
activitate în familie şi în societatecomportamenteobiecte de îmbrăcăminte obiecte de toaletă jucării
alimente profesii mijloace de transport
b. Natura anotimpurile fenomene ale naturii animale plante
c. Limbajul (jocurile de limbaj)aspect foneticlexicstructura gramaticală
d. Exersarea capacităţilor şi proceselor psihiceatenţiememoriegândire.

2. Sarcina didactică este problema intelectuală centrală pe care copiii trebuie să orezolve.
Sarcina didactică se concretizează prin regulile de joc.

3. Regulile jocului
Ele arată cum trebui erezolvată o problemă, căile de organizare ale acţiunii ludice; prin ele se
exprimă cerinţele care dirijează acţiunile copiilor, indică acţiunile de joc şi succesiunea lor, reglementează
distribuirea rolurilor şi relaţiile dintre copii, stimulează manifestărilecomportamentale ale participanţilor la
joc.
 4. Acţiunile de joc (elementele sau procedeele de joc) sunt miloacele prin care joculdevine o acţiune
plăcută, distractivă şi relaxantă. Ele antrenează copiii la o activitate
intelectuală care nu se conştientizează ca efort, ele dinamizează participarea şi favorizează
realizarea performanţelor.

Cerinţele jocului didactic sunt: rezolvarea corectă a sarcinilor, puterea de stăpânire, spirit
disciplinat, respectarea partenerului, spirit critic şi cooperant.

Structura jocurilor didactice

Selectarea jocului se face în funcţie de obiectivele propuse şi de caracteristicile grupei de copii. În

funcţie de acestea trebuie alese şi materialele didactice, care trebuiesă satisfacă următoarele cerinţe:
accesibilitate, adecvare la conţinutul jocului, simplitate, claritate, atractivitate, vizibilitate din orice poziţie,
valoare artistică, etc.

Etapele jocului didactic sunt următoarele:

1. Organizarea jocului: presupune asigurarea unui cadru adecvat conţinutului jocului şiacţiunilor
copiilor. Totodată acum se face pregătirea şi antrenarea copiilor pentru joculce urmează.

2. Desfăşurarea jocului conţine o serie de secvenţe în care este prezentat jocul, serealizează
familiarizarea copiilor cu jocul şi antrenarea lor la o participare activă,efectivă. Principalele momente
organizatorice ale desfăşurării jocului sunt:

a) Introducerea în activitate constă în: captarea atenţiei copiilor, utilizându-se un element surpriză,
o noutate, un scurt dialog care le mobilizează imaginaţia, o jucărie care va avea rol specific în desfăşurarea
propriu-zisă a jocului.

b) Familiarizarea copiilor cu jocul are următoarele obiective: trezirea interesului copiilor pentru joc,
pentru tema abordată; altfel spus trebuie să secreeze o motivaţie pentru joc, prezentarea şi intuirea
materialului didactic, prezentarea şi înţelegerea sarcinilor didactice şi a regulilor jocului, care este condiţie
de bază pentru buna desfăşurare a jocului şi pentru realizarea sarcinilor didactice; înţelegerea succesiunii
elementelor jocului.

c) Desfăşurarea jocului şi performanţele copiilor demonstrează gradul de înţelegere aregulilor,

nivelul de cunoştinţe anterioare ale copiilor, capacităţile intelectuale şi abilităţile motrice ale lor. Pe
parcursul desfăşurării jocului educatoarea trebuie săurmărească: gradul de îndeplinire a acţiunilor în
succesiunea lor normală, gradul de respectare a regulilor, rezolvarea rapidă a sarcinilor didactice,
activizarea tuturor copiilor după posibilităţile lor, îmbinarea elementelor de joc cu sarcinile didactice,
stimularea spiritului de independenţă al copiilor, asigurarea unui ritm vioi, pe o atmosferă relaxantă
,antrenarea unor copii la conducerea jocului.

Jocul didactic poate fi eficientizat prin următoarele posibilităţi - introducerea unor elemente noi de
joc, complicarea jocului cu sarcini mai complexe, cu un grad mai înalt de dificultate, prezentarea unor
materiale didactice suplimentare, introducerea unor reguli noi, organizarea unei întreceri, utilizarea fişelor
de lucru independente.

Ca modalitate de asigurare a înţelegerii corespunzătoare a jocului, se poate introduce înainte de

desfăşurarea propriu-zisă a jocului şi un joc de probă. Jocul deprobă trebuie să fie însoţit de explicaţii şi
indicaţii care vor servi desfăşurarea corectă ajocului propriu-zis.

3. Încheierea jocului didactic

 În acest moment se rezolvă unele sarcini de sinteză, se reproduce sau se audiază un text literar, un
cântec, o poezie. Se pot îndeplini acţiuni legate de temă: închidere amagazinului, sosirea sau plecarea într-
o excursie, la o expoziţie, la teatru de păpuşi,

Jocurile didactice interdisciplinare

Jocul didactic interdisciplinar este o activitate în care se îmbină sarcin didactice din diverse domenii
de cunoaştere, axată pe învăţare, în condiţii relaxante, fără conştientizarea unui efort intelectual din partea
copiilor. În jocul didactic interdisciplinar se realizează conexiuni interdisciplinare, se transferă cunoştinţe şi
deprinderi însuşite într-un domeniu înt-altul.

Jocul de rol/dramatizarea -presupune o pregătire prealabilă şi anume, transpunerea subiectului, care

trebuie bine cunoscut de către toţi partenerii, înţeles şi redat cu fidelitate.
Jocul dramatizare are ca sursă tematică lumea mijlocită a poveştii, basmului, filmului, teatrului, dar
şi realitatea cotidiană. În cadrul acestor jocuri copiii au intervenţie personală.
În ceea ce priveşte interpretarea rolurilor asumate şi modalităţile de înscenare a conţinutului din
lipsa posibilităţii de discernământ şi de asimilare diferenţiată, copilul mic îmbină elementele fantastice cu
cele luate din viaţa cotidiană.
De pildă, „prinţul” vine călare pe cal (pe un băţ) şi are la brâu „sabie” (o bucată de scândură, legată
cu o sforicică).
În jocurile colective cu subiecte din basme şi poveşti, în cele iniţiate de copiii de 6/7 ani, se stabilesc
relaţii complexe şi are loc un schimb viu şi continuu de păreri, fiecare fiind în acelaşi timp şi interpret şi
regizor. În cadrul acestor jocuri, preocupările copiilor se îndreaptă spre ţinuta vestimentară căreia simt
nevoia să-i adauge detalii de natură să le sublinieze identitatea împrumutată şi către procurarea unor
obiecte care le permit să acţioneze conform rolului asumat. Pe ultimul plan stă grija pentru „decor” (cadrul
în care să se desfăşoare jocul).

Jocul senzorial – Reprezintă un set de jocuri ce stimulează atenţia copiilor, spiritul de observaţie şi
inteligenţa motorie şi cel mai important aspect anticiparea. Jocul senzorial este o modalitate prin care
copilul isi exerseaza simturile, exploreaza, dar in acelasi timp, dezvolta o personalitate sanatoasa,
neconstransa sau incorsetata intre anumite reguli care din acest punct de vedere sunt absolut nejustificate.
Jocurile senzoriale conduc la:
* dezvoltarea sensibilitatii auditive;
* dezvoltarea sensibilitatii tactile si chinestezice;
* dezvoltarea sensibilitatii vizuale;
* dezvoltarea sensibilitatii gustativ - olfactive.
De exemplu: Copilul este pus să miroasă diferite alimente: o lămâie, o bucată de caşcaval şi să reuşească să
facă legătura între miros (în acest caz) şi cuvântul care descrie acei stimuli olfactivi. La fel se procedează şi
cu celelalte simţuri ale copilului, pipăitul, gustul, văzul şi auzul, oferindu-i-se diverşi stimuli specifici, pentru
ca apoi cel mic să recunoască tipul de imagine dezvoltată, respectiv (tactilă, gustativă, vizuală ori auditivă).
Exemplu: -Jocuri senzoriale, de ghicire, de recunoaştere a unui obiect cu ajutorul simţurilor: „Ghici ce ai
gustat!”; „Spune cum este?”; „Ce poţi spune despre?”

Jocul de construcţii – reprezintă activitatea prin care copilul exersează multe deprinderi şi capacităţi care
contribuie îndeosebi la dezvoltarea sa cognitivă şi a musculaturii fine.
Prin construcţie copilul sortează, grupează, asociază, realizează corespondenţe, stabileşte raporturi
între obiecte (de mărime, de lungime, de greutate, de volum, relaţii spaţiale, raporturi cauzale etc.),
organizează sau pune în valoare spaţiul (prin intermediul diferitelor materiale şi forme), îngrădirea
spaţiului, separarea, acoperirea lui.
Copilul construieşte cu cele mai diferite materiale din natură: piatră, nuiele, zăpadă, lemn (deşeuri),
lut, bucăţi de cărămidă, cuburi de lemn.
Jocul de construcţie trece de la manipularea materialului de construcţie cu eventuale încercări şi reuşite de
suprapuneri, specifică la 3 ani, la realizarea unor construcţii sofisticate din cuburi, combino şi lego.
Subiectele acestor construcţii pot fi propuse de adulţi sau sunt alese de copii în funcţie de interese, de
aspecte ce i-au impresionat în momente anterioare jocului, sau pot fi sugerate de natura materialelor
utilizate. Uneori, jocurile de construcţii oferă şi „modele" sugestie pe care copiii le ignoră la 3-4 ani,
încearcă să le rezolve, din ce în ce mai performant pe la 5 ani iar către 6 ani încearcă să le depăşească.

Jocurile dinamice/de mişcare – au la bază acţiuni motrice mai simple sau mai complexe dirijate de
anumite reguli, prin care se consolidează deprinderile motrice de bază (mers, alergarea, aruncarea,
prinderea, săritura, căţărarea, echilibrul), se dezvoltă calităţile motrice (viteza, forţa, rezistenţa) şi stări
emoţionale pozitive.
Jocul de mişcare este strâns legat de specificul vârstei, o vârstă a dinamismului, a mişcării. El se va
păstra până la vârsta adultă, îmbrăcând alte forme dar păstrându-şi motivaţia interioară.
La vârsta preşcolară mişcările încep să fie încadrate într-un anume context care reflectă fragmente
din viaţa reală, în special din viaţa „celor care nu cuvântă". Literatura de specialitate enumera jocurile
„Broasca şi barza", „Pisica şi vrăbiile", „Lupul şi oile" etc., în grădiniţă sau în grupul de joacă se reiau sub
forma jocurilor de mişcare conflicte arhicunoscute din filmele de desene animate; astfel, personaje ca Tom
şi Jerry, Chip şi Dale reînvie cu ajutorul copiilor. De asemenea, viaţa adulţilor, în special profesiile dinamice
sunt reflectate de jocurile de mişcare. Sunt cunoscute jocuri de tipul: „Pompierii", „Piloţii", „Poliţiştii",
„Extratereştrii" etc.
Deosebit de răspândite sunt jocurile fără o tematică anume, jocuri cu reguli ce au ca scop exersarea
unor deprinderi motrice: atmosfera de joc este realizată prin spiritul de competiţie imprimat. Din această
categorie fac parte: Şotronul, Elasticul, Coarda, Cine aleargă mai repede? etc.
Pe măsură ce se înaintează către vârsta şcolară mică, jocurile de mişcare cu subiect vor câştiga în
complexitate în vreme ce cele cu reguli vor recurge la formule din ce în ce mai complicate. Acest tip de
jocuri este, în general preluat de la generaţiile anterioare (ca subiecte şi tipuri de reguli) chiar dacă, fiecare
generaţie realizează uneori prelucrări şi adaptări specifice.
Jocul muzical – Atracţia copiilor pentru muzică este un lucru evident, încă din primiiani ai copilăriei,
muzica făcând parte integrantă din viaţa şi preocupările lor. Accesibilă copiilor înaintea cuvântului,
cântecul lasă în sufletele lor impresii ce ramân imprimate adânc toată viaţa. Prin cântec se realizează
educaţia morală, intelectuală şi estetică a copilului, se însuşesc cunoştinţe şi se formează deprinderi. Jocul
muzical prezinta o importanta covârşitoare, întrucât este o activitate care produce satisfacţii şi plăceri, îi
atrage şi îi interesează, prilejuind copiilor trăiri emoţionale din cele mai puternice.
Acţiunea jocurilor muzicale reiese atât din conţinutul textului literar al cântecelor, din
expresivitatea melodiilor, cât şi din forţa sugestivă a elementului muzical.
In jocurile muzicale, aspectul senzorial este mult mai evident decât în celelalte tipuri de jocuri
datoritămelodiei pe care se desfăşoară acţiunea acestor jocuri. Melodia este principalul element al
limbajului muzical care exprimă idei şi sentimente prin intermediul imaginilor muzicale. Receptarea
limbajului muzical este accesibilă copilului întrucât latura afectivă este dominantă.
Când îi învăţătam pe copiii cântece, este bine să evităm să folosim metoda vers dupăvers. Acest gen
de învăţare întrerupe melodia, iar copiii pierd bucuria cântecului când acestadevine un exerciţiu de
memorizare. Deseori copiii învaţă un cântec ascultându-1 mai multe zile la rând, mai ales dacă educatoarea
are grijă să pronunţe cuvintele foarte rar şi clar aşaîncât copiii să le poată înţelege. De asemenea,
educatoarea trebuie să ştie că explicaţiiledetaliate ale cântecelor pot să nu intereseze pe copii.
Insuşirea jocului muzical axat pe cântec implică trei etape distincte:
-reactualizarea cântecului ales pentru joc;
-demonstrarea sau explicarea jocului;
-executarea în colectiv.
,,Copiii iubesc muzica, iar un cântec frumos este pentru ei o jucărie care nu se strică niciodată .’’

Jocul de masă – jocurile de masă nu se folosesc întotdeauna la masă

Pot fi: jocuri în bucăţele (puzzle), cartonaşe decusut pe ele, mărgele de înşirat, jocuri şi mici articole pe care
copiilor le place să le adune;
Aceste pot fi folosite de copii pe masă sau pe podea, jucându-se singuri sau împreună cu alte persoane.
Manipulând aceste jocuri, copiii îşi dezvoltă:
-coordonarea ochi-mână;
-musculatura mică;
-capacitatea de discriminare vizuală;
-deprinderi de îmbinare, triere, aşezare în ordine, clasificare, numărare, punere în
corespondenţă;
-percepţiile despre culoare, mărime, formă;
-sociabilitatea (jucându-se împreună cu alţi copii, învăţând să respecte reguli simple de
joc);
-capacitatea de a rezolva probleme;
-sentimentul de bucurie la realizarea unei sarcini.
La aceste jocuri trebuie să se pună accentul pe cooperarea dintre copii şi nu pe concurenţă,
competiţie
Exemple de astfel de jocuri pot fi: domino, loto, jocuri de cărţi.
Jocul logic – constituie una dintre modalitatile de realizare a unui invatamant activ. Are un rol cu
preponderenta formativ, jocul logic dezvolta gandirea, inteligenta si spiritul de observatie al copiilor.
Prin manuirea materialului didactic in gradinita,copii invata sa formeze multimi de obiecte,
descopera proprietatile lor caracteristice, stabileste relatiile dintre acestea si efectueaza operatii cu ele.
In cadrul jocurilor logico-matematice, copii sunt familiarizati cu unele notiuni despre multimi si
relatii. Atunci cand rezolva exercitii de gandire logica pe multimi concrete de figuri geometrice, ei
dobandesc pregatirea necesara pentru intelegerea numarului natural si a operatiilor cu numere naturale,
pe baza multimilor si a operatiilor cu multimi. In felul acesta, se desfasoara exercitii de clasificare,
comparare si ordonare a multimilor de obiecte.
• Jocurile logice constituie una dintre modalităţile de realizare a unui învăţământ activ care, abordând un
rol dinamic intuiţiei, pune accent pe acţiunea copilului asupra obiectelor înseşi.
• Manipularea obiectelor conduce mai rapid şi mai eficient la formarea percepţiilor, accelerând astfel
formarea structurilor operatorii ale gândirii.
• Valoarea formativă a jocurilor logice sporeşte cu atât mai mult cu cât educatoarea dă curs liber
principiilor de bază care le călăuzeşte:

– Rolul copilului nu se reduce la contemplarea situaţie in care a fost pus; el reflectează asupra
acestei situaţii, îşi imaginează singur diferite variante posibile de rezolvare, îşi confruntă
propriile păreri cu cele ale colegilor;
– Copilul “studiază” diversele variante care duc la rezolvare, alegând-o pe cea mai
avantajoasă şi creează pe baza ei unele noi alternative de rezolvare, pe care caută să le
formeze corect ;
– Copilul are libertatea deplină în alegerea variantelor de rezolvare ; el trebuie să motiveze
alegerea sa, arătând în faţa colegilor avantajele pe care le prezintă,
– În timpul jocului s-ar putea face şi unele greşeli, acesta e un lucru perfect normal. Copilul
învaţă foarte multe lucruri corectându-şi propriile greşeli: dacă nu poate el, îl vor ajuta
colegii sau educatoarea care vine cu sugestii .
– În desfăşurarea jocurilor esenţială este activitatea conştientă de continuă căutare, de
descoperire a soluţiilor. Verbalizarea acţiunilor, exprimarea rezultatelor obţinute, deşi sunt
importante nu se situează în acelaşi plan cu însăşi activitatea.

Exemple de jocurilor logice

1) jocuri libere constructive
2) jocuri pentru construirea mulţimilor
3) jocuri de aranjare a pieselor în tablou
4) jocuri de diferenţe
5) jocuri cu cercuri
6) jocuri de formare a perechilor
7) jocuri de transformări
8 ) jocuri cu mulţimi echivalent
GRUPA MICĂ
• Alege discuri (cercuri) şi joacă-te cu ele ! (1)
• Caută pătratul!(2)
• Aranjăm discurile !(3)
GRUPA MIJLOCIE
• Ce piesă nu cunoaştem? (2)
• Ce a greşit ursuleţul?(2)
• Tabloul pieselor albastre (roşii, galbene ) (3)
• Trenul cu patru diferenţe.(4)
GRUPA MARE
• Ce este şi cum este această piesă?(1)
• Tabloul tricolor (3)
• Casele de pe strada mea (2 diferenţe)
• Găseşte locul potrivit (5)
•
Jocul logic este un prim pas spre intelegerea unor notiuni care vor constitui, mai tarziu, baza
transmiterii unor elemente mult mai complexe si vor dezvolta capacitatea de lucru individual si de
autoevaluare.
5. Modalități specifice de realizare a activităților didactice în educația timpurie: memorizare, convorbire,
povestire și repovestire, lectura după imagini, observarea, joc didactic, exercițiu cu material individual, joc-
exercițiu, joc de rol, joc logico-matematic, joc cu text și cânt, joc muzical, joc de mișcare, joc de creație,
lectura educatoarei, dramatizare, audiție, pictură, desen, modelaj, colaj

Modalităţi specifice de realizare a activităţilor didactice în educaţia timpurie: memorizare, convorbire,

povestire şi repovestire, lectura după imagini, joc didactic, exerciţiu cu material individual, joc-exerciţiu, joc
de rol, joc logico-metematic, joc cu text şi cânt, joc muzical, joc de mişcare, joc de creaţie, lectura
educatoarei, dramatizare, audiţie, pictură, desen, modelaj, colaj;

Povestirea

 constă în relatarea sau descrierea unor fapte sau întâmplări reale sau imaginare fară a se explica
cauzele;
 face posibilă introducerea elevului într-o lume a basmelor, fabulelor, legendelor, miturilor,
evenimetelor istorice, întâmplărilor spectaculoase din viaţa unor eroi etc. în scopul informării şi
sensibilizării acestora;
Caracteristici
-limbaj metaforic *utilizeaza figuri de stil)
-are valente educative si estetice;
-este adaptata particularitatilor de varsta si individuale ale copiilor;
-utilizeaza materiale ilustrative si sugestive;
-utilizeaza o intonatie corespunzatoare menita sa faciliteze intelegerea informatiilor transmise si trezirea
interesului copiilor.
Ca metoda utilizeaza procedee precum: explicatia, conversatia, descrierea, demonstratia.
Exemplu: In povestirea Fata babei si fata mosneagului, educatoarea intrerupe povestirea pentru a
caracteriza un personaj, a face o comparatie sau pt a explica un cuvant necunoscut.
Avantaje:
-dezvolta imaginatia, limbajul, memoria si atentia;
-prin caracterul actiunilor povestite poate fi utilizata in reglarea morala a comportamentului copiilor;
-contribuie la dezvoltarea motivatiei, imaginatiei si a disponibilitatii pentru invatare.
În organizarea şi desfăşurarea povestirilor trebuie să se ţină seama de următoarele:
 conţinuturile activităţilor de povestire trebuie alese în concordanţă cu obiectivele cadru şi obiectivele
de referinţă, să înfăţişeze aspecte cât mai apropiate de experienţa copiilor, să aibă valenţe educative
şi estetice;
 studierea anterioară a textului literar de povestit şi adaptarea acestuia la particularităţile de vârstă şi
individuale ale copiilor;
 alcătuirea planului povestirii: succesiunea episoadelor şi identificarea personajelor şi trăsăturilor
acestora;
 pregătirea materialelor didactice (imagini – planşe, tablouri, jetoane - machete, figurine, siluete,
jucării, marionete, înregistrări audio sau video etc.);
 expunerea conţinutului trebuie să fie clară şi accesibilă copiilor, să fie expresivă (modularea vocii,
schimbarea ritmului vorbirii şi a intonaţiei, respectarea pauzelor, mimică şi gesticulaţie adecvate,
repetiţii etc.) pentru a menţine treaz interesul copiilor şi pentru a asigura motivaţia învăţării.

Structura unei activităţi pe bază de povestire

Varianta de Evenimentele Conţinutul activităţii
realizare (momentele)
activităţii didactice
Moment organizatoric Pregătirea copiilor, a locului de desfăşurare a activităţii,
a materialului didactic necesar.
Captarea atenţiei Ghicitori, versuri cunoscute de copii pentru crearea
 Varianta de Evenimentele Conţinutul activităţii
realizare (momentele)
activităţii didactice
interesului de receptare a poveştii.
Enunţarea obiectivelor Prin intermediul unui „personaj” (o jucărie, o marionetă,
şi a titlului poveştii o înregistrare audio sau video, etc.) se comunică titlul
poveştii şi obiectivele activităţii (ce vor trebui să remarce
şi să reţină după ce vor audia povestea).
Povestirea Reactualizarea Includerea poveştii într-o serie de poveşti cunoscute de
educatoarei cunoştinţelor copii.
anterioare Reamintirea unor personaje.(se pot utiliza imagini,
măşti, înregistrări audio, video etc.).
Dirijarea învăţării Expunerea poveştii de către educatoare (se utilizează
suport intuitiv adecvat – imagini cu scene semnificative
din poveste).
Obţinerea Copiii expun, la început cu ajutorul educatorului,
performanţei şi conţinutul poveştii. Se va urmării conţinutul logic al
asigurarea transferului poveştii, distincţia între personajele pozitive şi cele
negative şi acţiunea acestora etc.
Asigurarea conexiunii Aprecieri privind însuşirea conţinutului povestirii.
inverse şi evaluarea
Retenţia Se precizează titlul povestirii şi ideea principală a
acesteia.
Moment organizatoric Pregătirea copiilor, a locului de desfăşurare a activităţii,
material didactic necesar.
Captarea atenţiei Ghicitori, versuri cunoscute de copii pentru crearea
interesului de receptare a poveştii
Enunţarea obiectivelor Se comunică obiectele activităţii şi se reactualizează
şi a titlului povestirii titlul poveştii care urmează a fi povestite de copii
Dirijarea învăţării şi Pe baza unui material ilustrativ, la început cu sprijinul
Repovestire reactualizarea educatorului, copii prezintă conţinutul poveştii (se va
cunoştinţelor avea grijă să se evite detaliile, amănuntele, aspectele
anterioare nesemnificative chiar dacă au impresionat);
Pentru fiecare secvenţă a poveştii va fi antrenat un copil,
alţi copii pot însă să aducă completări semnificative.
Obţinerea Copiii vor povesti fără ajutor, iar cei mari şi fără suport
performanţei şi intuitiv. Li se poate sugera să schimbe titlul poveştii,
asigurarea transferului finalul acesteia, să elimine sau să adauge personaje.
Asigurarea conexiunii Aprecieri asupra calităţii răspunsurilor.
inverse şi evaluarea
Retenţia Se revine asupra titlului poveştii şi altor poveşti cu
conţinut asemănător.

Moment organizatoric Pregătirea copiilor, a locului de desfăşurare a activităţii,

material didactic necesar.
Captarea atenţiei Trezirea dorinţei copiilor de a povesti prin prezentarea
Povestire creată de unor „personaje care doresc să - i asculte”.
copii Enunţarea scopului şi a Se precizează felul activităţii şi sarcinile ce le revin
obiectivelor copiilor.
Reactualizarea Prezentarea unor personaje din mai multe poveşti
cunoştinţelor cunoscute, din care copii să recunoască şi să selecteze
 Varianta de Evenimentele Conţinutul activităţii
realizare (momentele)
activităţii didactice
anterioare pe acelea care corespund temei anunţate; lectura unui
fragment pe care copiii să-l recunoască; prezentarea
unor ilustraţii etc.
Dirijarea învăţării Expunerea povestirii – model de către educatoare care
trebuie să fie scurtă, concisă, fără detalii, clară şi
expresivă, exprimată într-o formă plăcută pentru a crea
o stare afectivă pozitivă.
Iniţierea unei conversaţii asupra conţinutului povestirii,
pentru a sublinia ceea ce este esenţial şi specific faptelor
ce urmează a fi povestite.
Expunerea povestirii de către copii, pe fragmente, la
început respectând modelul educatoarei, apoi
desprinzându-se de acesta.
Educatorul intervine atunci când cel care povesteşte se
pierde în amănunte neesenţiale, manifestă tendinţa de a
prelungi expunerea sau deviază de la tema propusă.
Obţinerea Povestirea integrală în care se va urmării ca povestirile
performanţei create să respecte o anumită structură (introducere,
intrigă, deznodământ).
Toţi copiii vor fi solicitaţi să povestească, fie întreaga
poveste, fie anumite secvenţe.
Asigurarea transferului Schimbarea titlului povestirii; adăugarea de personaje;
mimarea unor acţiuni caracteristice personajelor etc.
Asigurarea conexiunii Aprecieri asupra respectării cerinţelor unei povestiri şi
inverse şi evaluarea sunt nominalizate cele mai frumoase povestiri.
Retenţia Se fixează principalele momente ale povestirii.

Joc didactic

In prescolaritate reprezinta :tipul fundamental de activitate, forma de activitate ce sustine in cel mai inalt
grad dezvoltarea psihica prin antrenare psihomotorie, senzoriala, intelectuala si afectiva”
Ca metoda jocul didactic consta in simularea unor actiuni, fapte, imbinand spontanul cu imaginarul,
elementele de joc cu cele de invatare, pentru a transpune o activitate reala intr-o activitate destina,
placuta.
Avantaje:
-ofera un cadru prielnic pentru invatarea activa stimuland initiativa si creativitatea copiilor;
-obiectivele educationale vor fi mai bine realizate prin intermediul jocului, deoarece prin insasi natura sa
jocul cuprinde o motivatie intrinseca mobilizand resursele psihice ale copiilor;
-se asimileaza cunostinte noi si se dezvolta comportamente;
-se dezvolta capacitatea de exprimare verbala;
-se intensifica trairile afective si implicarea emotiionala a copiilor;
-este un mijloc eficiente de activizare a intregii grupe de copiii, dezvoltand relatiile intercolegiale si de
grup.;
-faciliteaza insertia sociala a copiilor
Indiferent de varianta utilizată în demersul didactic al jocului didactic trebuie să se asigure:
 organizarea bazei materiale a jocului;
 precizarea conţinutului şi sarcinilor jocului;
 stabilirea regulilor jocului, explicarea şi demonstrarea lor;
 stabilirea etapelor jocului (acţiunile de joc) şi demonstrarea lor ;
 controlul rezolvării independente şi corecte a sarcinilor jocului şi a respectării regulilor de joc;
 aprecierea finală a desfăşurării jocurilor şi a rezultatelor obţinute ;
 eventuale îndrumări pentru continuarea jocului în alte împrejurări şi pentru imaginarea unor variante
ale jocului .

Structura unei activităţi pe bază de joc didactic

Varianta de Evenimentele Conţinutul activităţii
realizare (momentele) activităţii
didactice
Moment organizatoric Pregătirea copiilor şi a locului de desfăşurare a jocului pentru
activitate;
Jocuri Asigurarea unei atmosfere prielnice de joc prin trezirea
didactice interesului pentru joc.
orale Captarea atenţiei Introducerea în joc, sub formă de surpriză, prin intermediul
unui personaj îndrăgit de copii, prin interpretarea unui
cântec adecvat, prin audierea unui cântec, o scurtă
povestire, o ghicitoare, versuri cunoscute etc.
Enunţarea obiectivelor şi Precizarea obiectivelor (cu accent pe obiectivele cognitive) şi
a titlului jocului titlul jocului; Prezentarea modului de organizare şi
desfăşurare a jocului.
Reactualizarea Exerciţii – joc de reactualizare a cunoştinţelor ce vor fi
cunoştinţelor anterioare utilizate în joc;
Scurtă conversaţie de reactualizare a cunoştinţelor şi
deprinderilor.
Explicarea şi demonstrarea sarcinilor şi regulilor jocului;
Dirijarea învăţării Se insistă pe sarcina didactică, elementele de joc şi pe
regulile jocului, se precizează criteriilor de reuşită;
Executarea jocului demonstrativ (de către educator, de către
educator împreună cu copiii, sau către câţiva copii) utilizând
elementele specifice jocului didactic (întrecerea, mişcarea,
mânuirea jetoanelor, aplauzele etc.);
Executarea jocului de probă ( de către toţi copiii).
Obţinerea performanţei şi Executarea jocului de către copii, individual sau în echipe (la
asigurarea transferului început educatorul poate fi conducătorul jocului);
Complicarea jocului prin stabilirea unor noi obiective şi /sau
prin introducerea de noi reguli.
Asigurarea conexiunii Aprecierea modului de realizare a sarcinilor prin raportare la
inverse şi evaluarea obiectivul de referinţă propus
Retenţia Se fac precizări asupra cunoştinţelor însuşite în joc.
Jocuri Moment organizatoric Pregătirea copiilor, a materialului didactic utilizat de fiecare
didactice copil şi a locului de desfăşurare a jocului.
exerciţiu cu Captarea atenţiei Introducerea în joc prin intermediul unui personaj îndrăgit de
material copii.
demonstrati Reactualizarea Prezentarea şi intuirea materialului demonstrativ şi
v/ cunoştinţelor anterioare distributiv.
distributiv Enunţarea obiectivelor şi Precizarea obiectivelor (cu accent pe obiectivele cognitive) şi
a titlului jocului titlul jocului;
Prezentarea modului de organizare şi desfăşurare a jocului.
Dirijarea învăţării Exerciţii – joc de reactualizare a cunoştinţelor cu ajutorul
materialului demonstrativ.
Obţinerea performanţei Explicarea regulilor jocului;
 Jocuri Precizarea criteriilor de reuşită;
didactice Executarea jocului demonstrativ (de către educator, de către
exerciţiu cu educator împreună cu copiii sau către câţiva copii);
material Executarea jocului de probă ( de către toţi copiii).
demonstrati Asigurarea transferului Executarea jocului de către copii, individual sau în echipe (la
v/ început educatorul poate fi conducătorul jocului);
distributiv Complicarea jocului prin stabilirea unor noi obiective şi /sau
prin introducerea de noi reguli.

Asigurarea conexiunii Aprecierea modului de realizare a sarcinilor prin raportare la

inverse şi evaluarea obiectivul de referinţă propus.
Retenţia Se fac precizări asupra cunoştinţelor însuşite în joc.

Jocul de rol:- presupune simularea unor activitati, fenomene, comportamente astefel incat participantii
devin actori ai vietii sociale pentru care se pregatesc.
Rolurile din cadrul acestui tip de joc sunt de fapt sarcini de invatare.
Avantaje:
-faciliteaza insertia sociala;
-formeaza repede ssi corect anumite atitudini, comportamente;
-pune in evidenta modeul corect, incorect de comportament intr-o situatie data;
-se dezvolta capacitatea de empatie;
-asigura un control eficient al achizitiilor si conduitelor(partenerii de joc te sanctioneaza rapid daca
gresesti)
Jocul muzical – Atracţia copiilor pentru muzică este un lucru evident, încă din primiiani ai copilăriei,
muzica făcând parte integrantă din viaţa şi preocupările lor. Accesibilă copiilor înaintea cuvântului,
cântecul lasă în sufletele lor impresii ce ramân imprimate adânc toată viaţa. Prin cântec se realizează
educaţia morală, intelectuală şi estetică a copilului, se însuşesc cunoştinţe şi se formează deprinderi. Jocul
muzical prezinta o importanta covârşitoare, întrucât este o activitate care produce satisfacţii şi plăceri, îi
atrage şi îi interesează, prilejuind copiilor trăiri emoţionale din cele mai puternice.
Acţiunea jocurilor muzicale reiese atât din conţinutul textului literar al cântecelor, din
expresivitatea melodiilor, cât şi din forţa sugestivă a elementului muzical.
In jocurile muzicale, aspectul senzorial este mult mai evident decât în celelalte tipuri de jocuri
datoritămelodiei pe care se desfăşoară acţiunea acestor jocuri. Melodia este principalul element al
limbajului muzical care exprimă idei şi sentimente prin intermediul imaginilor muzicale. Receptarea
limbajului muzical este accesibilă copilului întrucât latura afectivă este dominantă.
Când îi învăţătam pe copiii cântece, este bine să evităm să folosim metoda vers dupăvers. Acest gen
de învăţare întrerupe melodia, iar copiii pierd bucuria cântecului când acestadevine un exerciţiu de
memorizare. Deseori copiii învaţă un cântec ascultându-1 mai multe zile la rând, mai ales dacă educatoarea
are grijă să pronunţe cuvintele foarte rar şi clar aşaîncât copiii să le poată înţelege. De asemenea,
educatoarea trebuie să ştie că explicaţiiledetaliate ale cântecelor pot să nu intereseze pe copii.
Insuşirea jocului muzical axat pe cântec implică trei etape distincte:
-reactualizarea cântecului ales pentru joc;
-demonstrarea sau explicarea jocului;
-executarea în colectiv.
,,Copiii iubesc muzica, iar un cântec frumos este pentru ei o jucărie care nu se strică niciodată .’’
Jocul motric– au la bază acţiuni motrice mai simple sau mai complexe dirijate de anumite reguli, prin care
se consolidează deprinderile motrice de bază (mers, alergarea, aruncarea, prinderea, săritura, căţărarea,
echilibrul), se dezvoltă calităţile motrice (viteza, forţa, rezistenţa) şi stări emoţionale pozitive.
Jocul de mişcare este strâns legat de specificul vârstei, o vârstă a dinamismului, a mişcării. El se va
păstra până la vârsta adultă, îmbrăcând alte forme dar păstrându-şi motivaţia interioară.
La vârsta preşcolară mişcările încep să fie încadrate într-un anume context care reflectă fragmente
din viaţa reală, în special din viaţa „celor care nu cuvântă". Literatura de specialitate enumera jocurile
„Broasca şi barza", „Pisica şi vrăbiile", „Lupul şi oile" etc., în grădiniţă sau în grupul de joacă se reiau sub
forma jocurilor de mişcare conflicte arhicunoscute din filmele de desene animate; astfel, personaje ca Tom
şi Jerry, Chip şi Dale reînvie cu ajutorul copiilor. De asemenea, viaţa adulţilor, în special profesiile dinamice
sunt reflectate de jocurile de mişcare. Sunt cunoscute jocuri de tipul: „Pompierii", „Piloţii", „Poliţiştii",
„Extratereştrii" etc.
Deosebit de răspândite sunt jocurile fără o tematică anume, jocuri cu reguli ce au ca scop exersarea
unor deprinderi motrice: atmosfera de joc este realizată prin spiritul de competiţie imprimat. Din această
categorie fac parte: Şotronul, Elasticul, Coarda, Cine aleargă mai repede? etc.
Pe măsură ce se înaintează către vârsta şcolară mică, jocurile de mişcare cu subiect vor câştiga în
complexitate în vreme ce cele cu reguli vor recurge la formule din ce în ce mai complicate. Acest tip de
jocuri este, în general preluat de la generaţiile anterioare (ca subiecte şi tipuri de reguli) chiar dacă, fiecare
generaţie realizează uneori prelucrări şi adaptări specifice.

Conversaţia
 este denumită şi convorbire, discuţie, dialog didactic, metoda interogativă;
 constă în dialogul didactic între educator şi elevi, în care educatorul formulează succesiv întrebări
pentru a stimula elevii să-şi însuşească cunoştinţele noi sau să fixeze, sistematizeze şi evalueze
cunoştinţele pe care le au.
 forme ale conversaţiei:
- conversaţia euristică - conversaţia utilizată cu scopul însuşirii de cunoştinţe noi;
- conversaţia de reactualizare - conversaţia realizată cu scopul reactualizării şi introducerii în tema
nouă;
- conversaţia de fixare - conversaţia utilizată în vederea fixării, sistematizării cunoştinţelor însuşite;
conversaţia de verificare - conversaţia utilizată pentru verificarea orală a cunoştinţelor.
Avantaje:
-solicita inteligenta productive, spontaneitatea;
-devolta gandirea logica.
Organizarea şi desfăşurarea activităţilor de convorbire presupune:
 planificarea la intervale optime de timp;
 stabilirea tematicii convorbirii şi a variantei de realizare în funcţie de particularităţile de vârstă şi
individuale ale copiilor;
 elaborarea planului convorbirii (principalele aspecte ce vor fi dezvoltate), fie sub forma unor idei
principale, fir chiar sub forma întrebărilor;
 alegerea procedeelor şi a mijloacelor care să asigure participarea activă a tuturor copiilor pe tot
parcursul activităţii;
 întrebările trebuie să aibă un conţinut accesibil, să fie în strânsă legătură cu tema, să vizeze ceea ce
este esenţial, să ţină seama de cunoştinţele anterioare ale copiilor, să pornească de la experienţa de
viaţă a acestora, formularea să fie simplă, clară, precisă şi corectă (ştiinţific şi gramatical);
 întrebările trebuie adresate întregii grupe, numindu-se apoi copilul care va răspunde;
 răspunsurile trebuie să fie în concordanţă cu conţinutul întrebării, să fie formulate clar, precis, corect
din punct de vedere gramatical, să nu repete răspunsurile anterioare ale colegilor,
 copiii trebuie obişnuiţi să răspundă individual, pe rând (nu în cor) şi nu trebuie întrerupţi;
 corectarea greşelilor se va face în funcţie de felul acestora ( confuzii, inexactitate, pronunţare greşită,
exprimare incorectă din punct de vedere gramatical, lipsa de coerenţă a răspunsurilor etc.) şi de
particularităţile individuale ale copiilor;
Structura unei activităţi pe bază de convorbire

Memorizare

Evenimentele Conţinutul activităţii

(momentele) activităţii
didactice
Moment organizatoric Pregătirea copiilor şi a cadrului adecvat de desfăşurare a convorbirii
Captarea atenţiei Introducerea în activitate se realizează printr-o ghicitoare, o poezie,
o scurtă povestire, imagini, înregistrări audio sau video etc. după
care urmează un comentariu referitor la subiectul convorbirii;
Enunţarea obiectivelor şi a Se precizează tema convorbirii, sarcinile didactice şi obiectivele
temei convorbirii activităţii;
Se specifică cerinţele în legătură cu modul de participare la
activitate;
Reactualizarea Se pot reaminti alte convorbiri pe aceeaşi temă;
cunoştinţelor anterioare Tema pusă în discuţie este încadrată într-un sistem;
Dirijarea învăţării Orientarea convorbirii prin intermediul întrebărilor care gravitează
în jurul unei întrebări principale, fie pentru transmiterea de noi
cunoştinţe, fie pentru sistematizarea, fixarea sau evaluarea lor;
Dacă copiii nu surprind esenţialul se intervine cu întrebări
ajutătoare, suplimentare;
Obţinerea performanţei şi Sunt solicitaţi şi copiii să pună întrebări la care pot să răspundă
asigurarea transferului colegii sau educatorul;
Se desprind concluzii parţiale şi concluzia finală, dacă este posibil
una generalizatoare;
Realizarea unor clasificări, a unor comparaţii etc.
Asigurarea conexiunii Formularea unor aprecieri asupra modului cum s-au implicat în
inverse şi evaluarea activitate;
Retenţia Repetări ale principalelor aspecte care stau la baza concluziilor;

În proiectarea şi organizarea activităţilor de memorare („învăţare pe de rost”) a poeziilor trebuie să

respecte următoarele cerinţe pedagogice:
 pentru realizarea accesibilităţii textelor, atât din punct de vedere al conţinutului cât şi din punct
de vedere al realizării artistice, selectarea poeziilor şi planificarea lor să se realizeze în funcţie de
particularităţile de vârstă şi individuale ale copiilor, de mediul din care provin copii, de interesul
acestora;
 analizarea de către educator din timp a conţinutului poeziei pentru a se orienta în pregătirea
conţinutului de idei exprimat de versuri şi mai ales în alegerea modalităţilor de predare;
 formarea deprinderii copiilor de a recita expresiv versurile memorate, cu respectarea pauzelor
impuse de cerinţele de ordin gramatical, logic şi psihologic;
 trebuie să se ţină seama de specificul memoriei la vârsta preşcolară – caracterul concret –
intuitiv al memoriei, marea ei plasticitate, capacitatea şi uşurinţa cu care copilul memorează,
păstrează şi reproduce ceea ce îl impresionează, absenţa procedeelor de memorare;
 în recitarea de către copii a poeziei se va urmării pronunţia corectă, fidelitatea reproducerii,
gradul de expresivitate şi de înţelegere a conţinutului poeziei.
Structura unei activităţi didactice de memorizare
Evenimentele
(momentele)activităţii
didactice
Moment organizatoric
Captarea atenţiei
Enunţarea obiectivelor şi a Se comunică titlul şi autorul poeziei, sarcinile didactice şi
titlului poeziei
Reactualizarea
cunoştinţelor anterioare
Dirijarea învăţării
Obţinerea performanţei şi Repetarea globală (dacă poezia este scurtă) sau pe fragmente,
asigurarea transferului
Conţinutul activităţii
Pregătirea copiilor şi a cadrului adecvat de desfăşurare a
activităţii; aşezarea copiilor în mod corespunzător – în semicerc;
organizarea materialului didactic necesar activităţii;
Introducerea în activitate se realizează printr-un element
surpriză - o ghicitoare, o poezie, o scurtă povestire, imagini,
înregistrări audio sau video etc.
obiectivele activităţii;
Se specifică cerinţele în legătură cu modul de participare la
activitate;
Realizarea unei scurte convorbiri pregătitoare, a unor poezii care
au aceeaşi tematică prin care se reactualizează reprezentările
copiilor, îi pregăteşte pentru desfăşurarea activităţii, îi
familiarizează cu conţinutul de idei al poeziei, cu sentimentele
exprimate;
O primă recitare model a poeziei de către educator;
A doua recitare model – de aprofundare – a poeziei este urmată
de sublinierea, printr-o scurtă convorbire sau expunere narativă
a conţinutului principal al poeziei;
unităţi logice (nu în toate cazurile strofe) individual, de către
fiecare copil a versurilor, la început cu ajutorul educatorului apoi
singur;
Recitarea colectivă – în grupuri mici şi cu întreaga grupă;
Repetarea unor poezii cu aceeaşi temă însuşite anterior;
Redarea prin mişcări imitative, prin onomatopee sau prin desen a
conţinutului de idei al poeziei;

Lectura după imagini

Organizarea şi desfăşurarea lecturii după imagini este necesar să se acţioneze în următoarele
direcţii:
 să se realizeze, pe baza analizei şi sintezei, perceperea sistematică a imaginilor, desprinzându-se
conţinutul tematic;
 să se precizeze şi să se corecteze procesul intuirii independente, ajutându-i pe copii să realizez
generalizări;
 să se precizez şi să se activizeze vocabularul copiilor, să li se formeze deprinderi de exprimare
corectă, coerentă şi expresivă;
 materialul intuitiv trebuie să fie accesibil, atractiv şi să trezească interesul copiilor, imaginile să fie
clare, să se asigure vizibilitate pentru toţi copiii şi să aibă valoare estetică;
 din perspectiva scopului didactic suportul intuitiv trebuie să asigure formarea unor reprezentări
corecte, să contribuie la exersarea capacităţii de comunicare orală prin prezentarea unor acţiuni
sugestive şi a unor relaţii dintre personaje, să aibă dimensiuni corespunzătoare pentru a permite
perceperea fără dificultăţi a imaginii;
 nu trebuie folosite multe imagini pentru a nu distrage atenţia copiilor;
 în prealabil educatorul trebuie să studieze imaginile pentru a alcătui planul de întrebări şi planul de
idei la care se vrea să se ajungă;
Structura unei activităţi didactice de lectură după imagini
Evenimentele Conţinutul activităţii
(momentele)activităţii
didactice
Moment organizatoric Pregătirea copiilor şi a cadrului adecvat de desfăşurare a activităţii, pregătirea
şi aşezarea materialului intuitiv în mod corespunzător; aşezarea copiilor în
mod corespunzător;
Captarea atenţiei Introducerea în activitate se realizează printr-un element surpriză - o
ghicitoare, o poezie, o scurtă povestire, imagini, înregistrări audio sau video
etc.
Enunţarea obiectivelor şi Se precizează tema activităţii, sarcinile didactice şi obiectivele activităţii;
a temei lecturii Se specifică cerinţele în legătură cu modul de participare la activitate;
Reactualizarea Realizarea unei convorbiri pregătitoare prin care se reactualizează
cunoştinţelor anterioare reprezentările copiilor şi-i pregăteşte pentru desfăşurarea activităţii;
Prezentarea globală a imaginilor pentru a-i familiariza pe copii cu conţinutul
imaginilor;
Dirijarea învăţării Perceperea / intuirea imaginilor prin analiza, descrierea, interpretarea
acestora printr-o conversaţie dintre educator şi copii;
Li se cere copiilor, în primul rând, să enumere elementele compoziţionale
observate de ei în mod spontan şi contemplativ, iar apoi se analizează grupul
compoziţional central, căruia i se subordonează logic, celelalte;

Observare
Pentru reuşita unei activităţi de observare trebuie să se respecte următoarele cerinţe pedagogice:
 Structura activităţii de observare să aibă în vedere: locul unde se desfăşoară, felul materialului
utilizat, cunoştinţele cu care copiii vor fi familiarizaţi, nivelul capacităţilor perceptive şi al gândirii ce
trebuie atins;
 Observările vizează cele două domenii ale realităţii: natura (omul, animale, plante, fenomene ale
naturii, peisaje etc.)şi viaţa socială (obiecte, activităţi, relaţii dintre oameni, instituţii, locuri natale
etc.)
 Selecţionarea cu discernământ a informaţiilor noi, a vocabularului corespunzător, a modalităţilor de
explicare a acestora;
 Alegerea metodelor şi procedeelor astfel încât observarea să favorizeze acţiunea cu obiectele,
cunoaşterea activă a realităţii de către toţi copiii.
Structura unei activităţi didactice de observare

Evenimentele Conţinutul activităţii

(momentele)activităţii didactice
Moment organizatoric
Captarea atenţiei
Pregătirea copiilor şi a cadrului adecvat de desfăşurare a activităţii;
aşezarea copiilor în mod corespunzător – în semicerc; organizarea
materialului didactic necesar activităţii;
Introducerea în activitate se realizează printr-un element surpriză -
o ghicitoare, o poezie, o scurtă povestire, imagini, înregistrări
audio sau video etc.

Enunţarea obiectivelor şi a temei Se precizează subiectul observării, sarcinile didactice şi obiectivele

observării
Reactualizarea cunoştinţelor
anterioare şi prezentarea obiectului
observării
activităţii;
Se specifică cerinţele în legătură cu modul de participare la
activitate (mai ales dacă se desfăşoară în afara grădiniţei);
Familiarizarea copiilor cu obiectul observării prin perceperea
globală a acestuia şi prin identificarea obiectelor care fac parte din
aceeaşi categorie.
 Evenimentele Conţinutul activităţii
(momentele)activităţii didactice

Dirijarea învăţării Perceperea / intuirea materialului de observat (real sau substitut al

acestuia) prin analiza, descrierea, interpretarea acestora printr-o
conversaţie dintre educator şi copii;
Efectuarea unor acţiuni simple de investigare, la început, libere
apoi sistematice, pe baza unui plan de întrebări, prin treceri de la
detalii la esenţial, de la părţile componente la întreg, de la
structura exterioară la însuşirile caracteristice şi invers.

Obţinerea performanţei şi Educatoarea împreună cu copiii formulează concluzii parţiale şi

asigurarea transferului concluzii sintetizatoare;

Asigurarea conexiunii inverse şi Completarea unor fişe de evaluare;

evaluarea Formularea unor aprecieri asupra modului cum s-au implicat în
activitate, asupra capacităţii copiilor de a expune cu cuvinte proprii
rezultatele observărilor;
Retenţia Repetări ale principalelor aspecte care stau la baza concluziilor;
Fixarea cunoştinţelor prin stabilirea utilităţii obiectului observat.

Variante ale observărilor

Criteriul
Intenţionalitate
Locul de desfăşurare
Gruparea copiilor
Durată
După materialul utilizat
Felul observărilor
Planificate
Neplanificate (ocazionale)
Observări în mediul natural – plimbări, vizite, excursii
Observări în mediul special organizat
Individuale
În grupuri mici
Cu întreaga grupă
De scurtă durată
De lungă durată
Natural – prezentat fie în cadrul lui natural, fie într-un spaţiu
special amenajat
Confecţionat (substitute ale realităţii) – mulaje, machete,
modele obiectuale, tablouri, ilustraţii, planşe, fotografii etc.

Activitate pe bază de exerciţii – de formare de deprinderi intelectuale /practice

Realizarea prin exerciţii a activităţilor didactice impune cu necesitate respectarea unor condiţii
pedagogice:
 Alegerea exerciţiilor trebuie să asigure acţiunea cu material didactic după model şi apoi
individual;
 Să se asigure manipularea de către fiecare copil a materialului didactic individual
(distributiv), conform unor sarcini precis şi corect formulate de către educator;
 Să se asigure gradarea efortului intelectual în cadrul aceleaşi activităţi, de la o secvenţă
la alta şi de la o grupă la alta;
 Să se asigure o structură variată de activităţi, prin combinarea de exerciţii, care să
sprijine realizarea obiectivelor propuse;
 Pentru a realiza funcţionalitatea cunoştinţelor trebuie să se realizeze corelaţii
interdisciplinare;
  După fiecare exerciţiu trebuie să se evidenţieze rezultatele acţiunii şi explicarea soluţiei
găsite, a procedeului folosit;
 Să se utilizeze un limbaj adecvat, pe care copiii să şi-l însuşească treptat şi integral;
 Mijloacele didactice (demonstrative şi individuale) trebuie pregătite din timp conform
obiectivelor activităţii

Structura unei activităţi pe bază de exerciţiu

Evenimentele Conţinutul activităţii
(momentele) activităţii
didactice
Moment organizatoric Pregătirea copiilor şi a cadrului adecvat de desfăşurare a activităţii,
pregătirea şi aşezarea materialului didactic – demonstrativ şi distributiv
(individual); aşezarea copiilor în mod corespunzător;
Captarea atenţiei Prezentarea materialului didactic prin intermediul elementelor ludice
(personaj, jucărie etc.), de către educatoare cu ajutorul copiilor;
Enunţarea obiectivelor şi a Se comunică obiectivele activităţii şi se fac precizări privind modul de
temei desfăşurare a acesteia şi de utilizare a unor materiale didactice;
Reactualizarea Se realizează 1- 2 exerciţii semidirijate de educatoare cu material
cunoştinţelor anterioare demonstrativ, realizate de copii ce au ca scop reactualizarea unor cunoştinţe
anterioare ce urmează a fi valorificate în activitate;
Educatorul verifică corectitudinea realizării şi dacă este cazul se fac precizări
şi se repetă exerciţiile pentru o execuţie corectă;
Dirijarea învăţării Demonstrarea şi explicarea noului conţinut de către educator cu ajutorul
copiilor prin exerciţii;
Se acordă atenţie întăririi prin verbalizare a acţiunilor efectuate şi utilizarea
terminologiei specifice;
Se fac precizări privind realizarea corectă a acţiunilor, succesiunea acestora;
Obţinerea performanţei şi Executarea unui sistem diversificat de exerciţii de către copii; se acordă
asigurarea transferului sprijin copiilor ce întâmpină greutăţi; în cazul unor greşeli tipice se repetă
exerciţiile demonstrative; se verifică corectitudinea soluţiilor;
Se fac precizări privind noţiunile noi (terminologie, mod de lucru);
Se urmăreşte formarea unor deprinderi de autocorectare;
Se realizează şi exerciţii cu caracter aplicativ cu materiale diferite;
Asigurarea conexiunii Se realizează sarcini de rezolvare individuală (pe fişe de lucru); se analizează
inverse şi evaluarea modul de rezolvare a sarcinilor, se corectează eventualele greşeli;
Se fac aprecieri individuale şi autoaprecieri prin raportare la obiective.
Retenţia Se fixează tema

Variante ale activităţii pe bază de exerciţiu

VARIANT EVENIMENTELE (MOMENTELE) ACTIVITĂŢII

E
Moment Enunţarea Reactualizare Dirijarea Obţinerea Evaluarea şi
organizatori obiectivelor a învăţării performanţei şi retenţia
c Captarea şi a titlului cunoştinţelor - lectura asigurarea - se fac
atenţiei cântecului anterioare textului de transferului precizări
- intonarea către - scurtă asupra
Activităţi unor cântece educator sau convorbire realizării
de îndrăgite de audierea pentru a sarcinilor
educaţie copii unei asigura didactice
muzicală înregistrări; înţelegerea
- explicarea mesajului;
VARIANT EVENIMENTELE (MOMENTELE) ACTIVITĂŢII
E
cuvintelor - repetarea
necunoscute; cântecului
- intonarea individual şi
cântecului de în grup, pe
către fragmente şi
educatoare în întregime.
în întregime
şi apoi pe
fragmente;
- intonarea
cântecului de
către copii –
cu întreaga
grupă şi apoi
pe grupuri
mici.

Moment Enunţarea Reactualizare Dirijarea Obţinerea Evaluarea şi

organizatori obiectivelor a învăţării performanţei şi retenţia
Activităţi c Captarea şi a temei cunoştinţelor - prezentarea asigurarea - expunerea
de atenţiei plastice anterioare lucrării transferului lucrărilor şi
educaţie - elemente de model şi - executarea motivarea
artistico – limbaj plastic intuirea lucrării de aprecierilor
plastică acesteia de către copii realizate de
către copii; sub către copii.
- prezentarea îndrumarea
modului de educatoarei;
lucru;
- exerciţii de
încălzire a
mâinilor;
Activităţi Moment Enunţarea Reactualizare Dirijarea Obţinerea Evaluarea şi
practice organizatori obiectivelor a învăţării performanţei şi retenţia
c Captarea şi a temei cunoştinţelor - prezentarea asigurarea - amenajare
atenţiei - se vor anterioare şi intuirea feed- back-ului a unei
specifica - intuirea şi lucrării - realizarea expoziţii cu
criteriile de familiarizarea model; lucrării de lucrările
apreciere a cu - prezentarea către copii copiilor;
lucrărilor materialelor etapelor pe (individual - motivarea
cu care se va care trebuie sau în aprecierilo
lucra. să le perechi, r asupra
parcurgă în grupuri); realizării
realizarea - se urmăreşte lucrărilor.
lucrării; modul de
- exerciţii de lucru,
încălzire a respectarea
mâinilor etapelor de
(degetelor); realizare a
lucrării,
poziţia
VARIANT EVENIMENTELE (MOMENTELE) ACTIVITĂŢII
E
corectă etc.
Organizarea Pregătirea Influenţarea Dirijarea Obţinerea Evaluarea şi
colectivului organismulu selectivă a învăţării şi performanţei retenţia
Activităţi de copii i pentru aparatului asigurarea feed - consolidare - aprecieri şi
de efort locomotor – back-ului a prin recomandăr
educaţie - variante de - demonstrare exerciţii a i
fizică mers, a şi deprinderilo
variante de explicarea r motrice;
alergare. exerciţiilor; - dezvoltarea
- executarea calităţilor
exerciţiilor motrice
de probă şi - exerciţii
corectarea pentru
greşelilor; revenirea
organismulu
i după efort.

Activitatea practică:
 reprezintă un ansamblu de acţiuni cu caracter practic, conştient şi sistematic executate de elevi (cu
ajutorul educatorului) în scopul aplicării unor cunoştinţe, înţelegerii sau consolidării acestora, verificării
şi corectării lor, precum şi al însuşirii unor priceperi şi deprinderi aplicative.
Lectura activa
 este o formă de lectură care prin informaţiile comunicate pune în mişcare gândirea şi imaginaţia
elevilor, incită la asociaţii de imagini şi idei, la reflecţii şi trăiri emotive, la analize şi evaluări, la
retrospecţii şi anticipaţii; o formă de realizare a lecturii este citirea explicativă, care se bazează pe
analiza unitară şi simultană a conţinutului şi a formei artistice de prezentare a acestuia.
Modelarea:

 presupune utilizarea unor modele construite pe baza caracteristicilor esenţiale ale originalului cu
scopul de a descrie şi esenţializa un ansamblu existenţial imposibil de cercetat în realitate;
 modelul este o simplificare, o schematizare, o aproximare a realităţii, cu scopul de a facilita
reprezentarea a ceea ce nu este direct observabil în procesele şi fenomenele realităţii; descrie sau
reproduce acele însuşiri esenţiale de care este nevoie pentru a explica sau demonstra o structură
conceptuală;
 Tipuri de modele: obiectuale – sunt reproduceri în trei dimensiuni, la scară convenabilă, ale obiectelor
reale (poduri, proiectile, tunuri, tancuri, etc.), figurative - sunt imagini în două dimensiuni ale obiectelor
(mulaje, machete, scheme, grafice, desene, fotografii, plane, hărţi, file, semne convenţionale etc.),
simbolice – sunt formule simbolice sau matematice care exprimă fenomene / procese din natură
(formule de calcul).
6. Strategii didactice tradiționale și moderne utilizate în educația timpurie: metodă de învățământ,
procedeu didactic, tehnică, instrument didactic, mijloace de învățământ, materiale didactice

Strategii didactice utilizate în educaţia timpurie: strategie didactică/de instruire şi autoinstruire,

metodă de învăţământ, procedeu didactic, tehnică, instrument didactic, mijloc de învăţământ, material
didactic, auxiliare curriculare, auxiliare didactice, fişă de lucru independent

Strategii didactice utilizate in educatia timpurie

Strategia didactica isi are provenienta in latinescul “strategia”-aptitudinea de a comanda.
Avand aceasta origine militara ce defineste planificarea si organizarea operatiunilor militare, termenul a
capatat si valente pedagogice devenind o modalitate de realizare a actiuni didactice in vederea indeplinirii
unor obiective vizate.
Istoria termenului a cunoscut in educatie acceptiuni sinonimice intre strategie, metoda sau procedeu,
clarificate ulterior de definirea mai riguroasa a acestor concepte.
Strategia fiind un concept integrator, ce defineste ansamblul actiunilor de predare/invatare/evaluare
orientate intentionat care atingerea finalitatilor specifice.
Literatura pedagogica de specialitate ofera un evantai foarte larg de abordari conceptuale ale strategiilor
didactice.Astfel, strategia este:
- “ansamblul metodelor,mijloacelor, experientelor de invatare, prin intermediul carora profesorul
proiecteaza, realizeaza si evalueaza procesul educational in contextul obiectivelor, continutului si situatiilor
didactice “(Vaideanu,1988,p.52).
-“un ansamblu de forme, metode, mijloace tehnice si princpipii de utulizare a lor, cu ajutorul carora
se vehiculeaza continuturile in vederea atingerii obiectivelor”(Ionescu, Chis, 1992,p.9)
-“un grup de doua sau mai multe metode si procedee integrate intr-o structura
operationala”(Cristea, 2002, p.350)
Strategia a fost definita ca un mod de combinare si organizare cronologica a ansamblului de
metode, mijloace si procedee alese pentru a atinge anumite obiective
“Strategia didactica reprezinta un ansamblu de actiuni si operatii de predare-invatare in mod
deliberat structurate sau programate, orientate in directia atingerii, in conditii de maxima eficacitate a
obiectivelor prestabilite” –Ioan Cerghit, 2002,pag.276

Strategia didactica presupune atat o abordare teoretica cat si o abordare practica.

Prin intermediul sau se urmareste punerea elevului in fata unor sarcini educative ce presupun construirea
unor interactiuni si relatii astfel incat sa faca posibila dobandirea cunostintelor si dezvoltarea
competentelor.
Strategia didactica este un termen unificator, integrator, care reuneste sarcinile de învatare cu
situatiile de învatare, reprezentând un sistem complex si coerent de mijloace, metode, materiale si alte
resurse educationale care vizeaza atingerea unor obiective. Ea este necesara în orice act pedagogic,
ocupând un loc central în cadrul activitatii didactice, deoarece proiectarea si organizarea lectiei se
realizeaza în functie de decizia strategica a profesorului. Ea este conceputa ca un scenariu didactic
complex, în care sunt implicati actorii predarii - învatarii, conditiile realizarii, obiectivele si metodele
vizate. Astfel, strategia prefigureaza traseul metodic cel mai potrivit, cel mai logic si mai eficient pentru
abordarea unei situatii concrete de predare si învatare. În acest fel, prin proiectare strategica se pot
preveni erorile, riscurile si evenimentele nedorite din activitatea didactica.
În calitate de elemente factice, metodele sunt cosusubstantiale strategiilor. Cu alte cuvinte,
strategia nu se confunda cu metoda sau cu metodologia didactica, deoarece acestea din urma vizeaza o
activitate de predare-învatare-evaluare, în timp ce strategia vizeaza procesul de instruire în ansamblu si nu
o secventa de instruire.
Principalele componente ale strategiei didactice sunt:
- sistemul formelor de organizare si desfasurare a activitatii educationale,
- sistemul metodologic respectiv sistemul metodelor si procedeelor didactice,
- sistemul mijloacelor de învatamânt, respectiv a resurselor utilizate,
 - sistemul obiectivelor operationale.

Strategia didactica are urmatoarele caracteristici:

- implica pe cel care învata în situatii specifice de învatare;
- rationalizeaza si adecveaza continutul instruirii la particularitatile psihoindividuale
- creeaza premise pentru manifestarea optima a interactiunilor dintre celelalte componente ale
procesului de instruire ;
- presupune combinarea contextuala, originala, unica, uneori, a elementelor procesului instructiv-
educativ.
Construirea unei strategii adecvate intereselor elevilor si nivelului lor de pregatire, reprezinta din
acest punct de vedere o provocare continua si un efort permanent de creativitate didactica din partea
profesorului.
Dintre strategiile didactice mai importante mentionam:
- strategii inductive, al caror demers didactic este de la particular la general;
- strategii deductive, ce urmează calea raţionamentului invers faţă de cele inductive, pornind de la
general la particular, de la legi sau principii la concretizarea lor în exemple;
- strategii analogice, în cadrul cărora predarea şi învăţarea se desfăşoară cu ajutorul modelelor;
- strategii transductive cum sunt explicaţiile prin metafore;
- strategii mixte: inductiv-deductive şi deductiv-inductive;
- strategii algoritmice: explicativ-demonstrative, intuitive, expozitive, imitative, programate şi
algoritmice propriu-zise;
- strategii euristice de elaborare a cunoştinţelor prin efort propriu de gândire, folosind
problematizarea, descoperirea, modelarea, formularea de ipoteze, dialogul euristic, experimentul de
investigare, asaltul de idei, având ca efect stimularea creativităţii.
De cele mai multe ori specialiştii din învăţământ folosesc strategiile mixte, îmbinând armonios
elementele de dirijare şi independenţă, cu accent pe predare - învăţare semidirijată.
Strategiile didactice sunt realizate cu ajutorul metodelor de predare şi învăţare, informative şi activ-
participative, de studiu individual, de verificare si evaluare.

- reprezinta acele cai prin care elevii ajung, in procesul de invatamant, sub coordonarea educatorilor, la
dobandirea de cunostinte, deprinderi, la dezvoltarea capacitatilor intelectuale si la valorificarea
aptitudinilor specifice.
Am definit metoda ca: drum sau cale de urmat in activitatea comuna a educatorului si educatilor,
pentru indeplinirea scopurilor invatamantului, adica pentru informarea si formarea educatilor.
Metoda este un plan de actiune, o succesiune de operatii realizate in vederea atingerii unui scop;
ea este un instrument de lucru in activitatea de cunoastere si de formare a abilitatilor.
Metoda este un ansamblu de operatii mintale si practice ale binomului educational; gratie acestora
subiectul cunoscator (elevul) dezvaluie sau i se dezvaluie esenta evenimentelor, proceselor, fenomenelor,
cu ajutorul profesorului sau in mod independent.
In sens mai larg, metoda este o practica rationalizata, o generalizare confirmata de experienta
curenta sau de experimentul psihopedagogic si care serveste la transformarea si ameliorarea naturii
umane.
In sens restrans, metoda este o tehnica de care profesorul si elevii se folosesc pentru efectuarea
actiunii de predare-invatare; ea asigura realizarea in practica a unei activitati proiectate mintal, conform
unei strategii didactice. Deci, metoda pune in evidenta o modalitate de lucru, o maniera de a actiona
practic, sistematic si planificat, un demers programat mentinut in atentia si sub reflectia contina a
profesorului.
Metodele de instruire si educare privesc atat modul cum se transmit si asimileaza cunostintele, cat
si dezvoltarea unor calitati intelectuale si morale, precum si controlul dobandirii cunostintelor si al formarii
abilitatilor. Rezulta, deci, ca metodele servesc unor scopuri de cunoastere (stapanirea normelor si
metodelor de gandire), de instruire (asimilarea unor cunostinte, priceperi, deprinderi si operatii de lucru) si
formative (de formare si perfectionare a trasaturilor de personalitate).
 Principalele functii ale metodelor de invatamant sunt:
- cognitiva - de dirijare a cunoasterii in scopul insusirii unor cunostinte;
- normativa - aspecte metodologice, respectiv, modul cum sa predea profesorul si cum sa invete
elevul;
- motivationala - de stimulare a interesului cognitiv, de sustinere a procesului de invatare;
- formativ-educativ-compensatorie- de exersare, antrenare si dezvoltare a proceselor psihice.
Fiind strans legata de practica, metoda reflecta caracterul procesual actiunii didactice.
Principalele caracteristici ale metodelor didactic sunt:
a) metodele didactice sunt demersuri teoretico-actionale executive de predare- învatare care
asigura derularea si finalizarea eficienta a procesului instructiv- educativ;
b) sunt totodata demersuri investigative (de cunoastere stiintifica), de documentare si
experimental-aplicative contribuind la dezvoltarea teoriei si practicii pedagogice;
c) ele cuprind si dinamizeaza elemente pedagogice teoretice care asigura fundamentarea
stiintifica a actiunilor de predare-învatare;
d) se elaboreaza si implementeaza corelat cu gradul si profilul învatamântului, cu specificul
disciplinei de învatamânt; coreleaza cu natura si specificul activitatilor didactice si cu nivelul de pregatire al
celor care învata;
e) se elaboreaza si se aplica în strânsa legatura cu celelalte componente ale procesului de
învatamânt;
f) se concep, se îmbina si se utilizeaza în functie de particularitatile de vârsta si individuale ale
agentilor actului pedagogic;
g) metodele contribuie la realizarea obiectivelor didactice , ale obiectivelor autoinstructiei si
autoevaluarii, contribuie la pregatirea tineretului pentru educatia permanenta;
h) au caracter dinamic eliminând "uzurile morale" si adoptând noul, sunt deschise perfectionarilor;
i) unele metode servesc în mai mare masura muncii profesorului , în predare; altele servesc mai
ales elevului, învatarii; dar toate contribuie la realizarea eficienta a predarii-învatarii;
j) sunt eficiente daca profesorul le combina si foloseste adecvat si creator.
Analizand literatura de specialitate, putem efectua urmatoarele clasificari ale metodelor de
invatamant:
1. din punct de vedere istoric:
a) metode clasice sau traditionale - expunerea, conversatia, exercitiul, demonstratia;
b) metode de data mai recenta sau moderne - problematizarea, expunerea insotita de mijloace
tehnice, modelarea, algoritmizarea, instruirea programata;
In functie de modalitatea principala de prezentare a cunostintelor:
A. Metode de transmitere şi însuşire a cunoştinţelor:
A.1. Metode de comunicare orală:
A.1.1. metode de comunicare orală expozitivă: expunerea, expunerea cu oponent,
povestirea, descrierea, explicaţia, informarea, prelegerea şcolară, prelegerea-dezbatere, conferinţa-
dezbatere, cursul magistral
A.1.2. metode de comunicare orală conversativă: conversaţia, discuţia, dezbaterea, asaltul
de idei, colocviul
A.1.3. metoda problematizării.
A.2. Metode de comunicare scrisă: lectura (explicativă, dirijată), activitatea/munca cu manualul şi
alte cărţi.
A.3. Metode de comunicare la nivelul limbajului intern: reflecţia personală, introspecţia.
B. Metode de cercetare a realităţii:
B.1. Metode de cercetare directă a realităţii: observaţia sistematică şi independentă, experimentul,
abordarea euristică (în plan material), învăţarea prin descoperire (în plan material), munca în grup.
B.2. Metode de cercetare indirectă a realităţii: abordarea euristică (în plan mental), învăţarea prin
descoperire (în plan mental), demonstraţia, modelarea.
C. Metode bazate pe acţiunea practică:
 C.1. Metode de acţiune reală: exerciţiul, rezolvările de probleme, algoritmizarea, lucrările practice,
studiul de caz, proiectul/tema de cercetare
C.2. Metode de acţiune simulată: învăţarea pe simulatoare didactice, jocurile de simulare, jocurile
didactice
D. Instruirea şi autoinstruirea asistate de calculator.

Principalele metode de invatamant sunt:

1. Expunerea didactica
2. Conversatia didactica
2.1. Conversatia euristica
2.2. Conversatia examinatoare (catehetica)
2.3. Conversatia in actualitate
3. Metoda demonstratiei
3.1. Demonstratia cu obiecte
3.2. Demonstratia cu actiuni
3.3. Demonstratia cu substitute
3.4. Demonstratia combinata
3.5. Demonstratia cu mijloace tehnice
4. Metoda observarii
5. Lucrul cu manualul
6. Metoda exercitiului
7. Algoritmizarea
8. Modelarea didactica
9. Problematizarea
10. Instruirea programata
11. Studiul de caz
12. Metodele de simulare
13. Invatarea prin descoperire
Procedeul didactic – „reprezinta „o tehnica limitata de actiune” – M.Debesse in Cerghit,1997, p.12 –
o componenta a metodei, un sistem de operatii intelectuale sau practice ale educatoarului si elevilor, care
transpun in plan practic modalitatea concreta de actiune a metodelor”- Tudor. L.,2010, p.109
Raportul dintre metoda si procedeu este dinamic si flexibil, ceea ce inseamna ca in functie de
ponderea utilizarii ei in activitatea concreta o metoda poate fi fie metoda fie procedeu.
Exemplu – In cadrul povestirii – metoda „Capra cu trei iezi” educatoarea se opreste pentru a da un
exemplu – procedeu, a face o descriere-procedeu sau a da o explicatie-procedeu.
In cadrul unei activitati didactice sunt folosite, de obicei, 1-2 metode si mai multe procedee
didactice subordonate acestora.
Tehnica didactica – in sens restrans – reprezinta ansamblul mijloacelor tehnice audio-vizuale
utilizate in practica educativa (radioul, televizorul, retroproiectorul etc.)
Intr-o definitie primara, mijloacele tehnice de instruire sunt considerate ansambluri de procedee
mecanice, optice, electrice si electronice - de inregistrare, pastrare si transmiterea informatiei.
Mijloace de invatamant reprezinta ansamblul de obiecte, instrumente, produse, aparate,
echipamente si sisteme tehnice care sustin si faciliteaza transmiterea unor cunostinte, formarea unor
deprinderi, evaluarea unor achizitii si realizarea unor aplicatii in cadrul procesului instructiv-educativ.
In literatura pedagogica romaneasca, mijloacele tehnice de instruire sunt definite ca „ansamblu al
mijloacelor de invatamant cu suport tehnic si care pretind respectarea unor norme tehnice de utilizare
speciale, respectiv echipamentele tehnice-aparatele dispozitivele, masinile, utilajele, instalatiile utilizate in
procesul didactic”.
Mijloacele de invatamant desemnează totalitatea resurselor materiale produse ori adaptate şi
selectate în conformitate cu criterii pedagogice şi psihologice, în scopul realizării obiectivelor instructiv –
educative ale procesului de învăţământ.
Tipologia mijloacelor de învăţământ (după funcţia pe care o îndeplinesc):
  de informare şi demonstrare:
- materiale intuitive naturale (plante, roci, substanţe chimice);
- substitute tridimensionale ale realităţii (mulaje, machete, corpuri geometrice);
- substitute bidimensionale ale realităţii (fotografii, albume, tablouri, documente, cărţi, albume,
atlase, dicţionare);
- reprezentări simbolice (numere, cuvinte, formule, note muzicale);

 de exersare şi formare a deprinderilor: instrumente de laborator, de educaţie fizică, muzicale;

 de raţionalizare a timpului didactic: modele, tipare, şabloane, ştampile, hărţi de contur, maşini de
multiplicat, calculatoare de buzunar, computere etc.;
 de verificare şi evaluare a rezultatelor şcolare: teste, referate, proiecte, portofolii, computere etc.
 tehnice:
- vizuale (epiproiectorul, epidiscolul, diascolul, videoproiectorul, camera de luat vederi, instalaţia
video);
- audio (radioul, pick-up, magnetofon, casetofon, reportofon, player - CD);
audio-vizuale (videocasetofon, cameră de luat vederi în conexiune cu un monitor

De altfel, utilitatea mijloacele tehnice moderne consta, in principal, in usurinta de a recrea in

permanenta situatia educationala, prin includerea in campul educatiei a noilor achizitii din domeniul
stiintelor educatiei.
Cele mai importante caracteristici ale mijloacelor tehnice de instruire, care le confera valoarea
pedagogica si, totodata anumite limite in utilizare, sunt urmatoarele:
Flexibilitatea sau adaptabilitatea, reprezinta trasatura care se refera la posibilitatile de adaptare la
necesitatile de moment
Generalitatea reprezinta o proprietate asociata flexibilitatii si se refera la posibilitatea de a codifica
in diferite forme, informatiile mesajelor transmise spre receptorul uman
Paralelismul este proprietatea care se refera la posibilitatea utilizarii simultane a aceluiasi mijloc in
mai multe scopuri sau de catre mai multi utilizatori, in aceeasi unitate de timp.
Accesibilitatea este o proprietate a mijloacelor tehnice determinata de complexitatea lor si de
usurinta cu care ele pot fi utilizate. Fireste, cu cat un mijloc tehnic este mai complex, cu atat accesul
utilizatorilor depinde in mai mare masura de programe speciale de instruire pentru cunoasterea si
manuirea aparatelor.
Siguranta si functionare este reprezinta o caracteristica aflata in corelatie cu fiabilitatea si
intretinerea si se refera la respectarea anumitor reguli si operatii la punerea in functiune, la utilizarca si la
oprirea aparatelor.
Gratie exercitarii functiei de instruire, fiecare categorie de mijloace de invatamant poate fi
considerata o modalitate de transmitere a cunostintelor. De aceea, se impune ca, in alegerea mijloacelor
de invatamant sa se aiba in vedere eficienta lor in transmiterea unor informatii noi, precum si in formarea
unor priceperi si deprinderi intelectuale, care se vor transforma in instrumente utile in asimilarea de noi
informatii.
Desigur ca, profesorul este acela care proiecteaza si creaza situatii didactice in care se utilizeaza
mijloace de invatamant, organizeaza si indruma activitatea elevului, ajutandu-1 sa invete. Procesul invatarii
nu are la baza simpla perceptie, ci el presupune activitatea intelectuala efectiva a elevului. Prin urmare,
soft-urile prezentate o data cu utilizarea mijloacelor de invatamant, nu sunt simple materiale intuitive care
sa fie observate de elevi; ele isi indeplinesc functia didactica numai daca sunt utilizate efectiv de acestia.
Allfel spus, eficienta oricarui mijloc de invatamant presupune asigurarea caracterului complementar al
predarii - invatarii.
Utilizarea unui singur mijloc de invatamant, indiferent din ce categorie face parte si indiferent cat
de bine conceput si realizat ar fi el, nu poate da maximul de eficienta. Mijloacele de invatamant trebuie
selectate, utilizate si imbinate in fuctie de contextul pedagogic concret, respectiv de celelalte elemente
constitutive ale strategiilor didactice: sistemul de metode didactice, formele de organizare a activitatii
didactice etc. Un mijloc de invatamant nu este eficient in sine, ci numai ca element component al unui
sistem de mijloace de invatamant, care se sprijina reciproc si care se integreaza intr-o strategie de instruire
sau autoinstruire coerenta.
Eficienta mijloacelor tehnice de instruire depinde, in mare masura, de pregatirea profesorului, de
nivelul la care el stapaneste materialul ce urmeaza a fi utilizat, de masura in care este familiarizat cu
aparatele in acelasi timp fiind necesara si pregatirea elevilor ptr a utiliza in activitatea lor, suporturile
audio-vizuale.

FORME DE ORGANIZARE A PROCESULUI DE INVATAMANT

Practica didactica a identificat trei moduri de organizare a activitatii didactice, în functie de maniera
de desfasurare, fiecare configurând continuturi, relatii, suporturi si resurse specifice: activitati frontale,
activitati de grup si activitati individuale.
Activitatile frontale cuprind: lectia, seminarul, laboratorul, activitatile în cabinetele pe specialitati,
vizita, excursia, spectacolul etc.
Predarea frontala se bazeaza pe principiul tratarii nediferentiate, al muncii egale cu toti elevii din
aceeasi clasa.
Predominanta este aici activitatea profesorului, bazată exclusiv pe expunere, pe transmitere de
cunoştinţe unei clase întregi de elevi, ceea ce reduce invăţarea la achiziţionarea pasivă de cunoştinţe şi
limitează foarte mult activitatea colectivă propriu-zisa. Motiv pentru care cei mai buni profesori se dezic, în
multe feluri, de ea.
Este adevarat, elevii urmărese aceleaşi scopuri, numai ca identitatea de scopuri nu este totuna cu
comunitatea de scopuri; identitatea de sarcini nu este tot una cu rezolvarea prin eforturi comune a
acestora.
Într-o asemenea situaţie, elevii execută în acelaşi timp şi în acelaşi sistem, aceleaşi sarcini, dar
fiecare lucreaza strict individual, fără a se stabili legatun de interdependentă între ei. Comunitatea între
colegi şi posibila invaţare prin cooperare sunt reduse la maximum, ele având loc numai în afara predării, în
pauze şi în timpul liber. Aflaţi în raporturi de depenedenta faţa de profesor, ei rămân, oarecum, unii faţă de
ceilalţi.
Totuşi, această formă de activitate este de preferat atunci când se intenţioneaza expunerea unor
noţiuni fundamentale, sintetizarea unei informaţii mai cuprinzătoare, efectuarea unor demonstraţii,
sensibilizarea şi câştigarea adeziunii pentru o idee, ori atunci când se caută modelarea unor opinii şi
atitudini prin abordarea unor teme profund caracter emoţional-educativ.
Organizarea frontala a activităţii elevilor care presupune, îndrumarea şi controlarea activităţii
tuturor elevilor din clasă, simultan, într-un anumit interval de timp, în conformitate cu obiective
educaţionale comune. In aceste situaţii, profesorul, in mod frontal, transmite informaţii, explică,
demonstrează, argumentează, formulează întrebări, dirijează activitatea tuturor elevilor, iar elevii rezolvă,
simultan si în acelaşi ritm, sarcinile de instruire comunicate de profesor sau se autoinstruiesc.
Invăţământul frontal în care profesorul are rolul principal, organizează, conduce şi dirijează
activitatea elevilor, este denumit magistral. La rândul sâu, învăţământul magistral poate fi individual (dacă
profesorul predă unui singur elev), frontal (profesorul predă unei clase de elevi) şi pe grupe (profesorul
predă unor grupe de elevi).

Activitatile de grup dirijate cuprind: consultatii, meditatii, exercitii independente, vizita în grupuri
mici, cercul de elevi, întâlniri cu specialisti (oameni de stiinta, scriitori), concursuri si dezbateri scolare,
sesiuni de comunicari si referate, reviste scolare.
De tip tradiţional rămâne şi instruirea în grup, pe clase convenţionale, cu un efectiv de aproximativ
30 de elevi. Un grup sau o clasă şcolară se defineşte prin comunitatea scopurilor (oobiectivelor) şi această
comunitate de finalităţi este generatoare de legături de interdependenta între membrii casei respective.
La rândul ei, această interdependenţă devine o sursă generatoare de energii, întrucât creează
posibilităţi favorabile intercomunicării şi cooperani sau colaborării în activitate. În consecinţă, fiecare
dintre membrii grupului dat va dispune de posibilităţi în plus de a-şi mobiliza energiile şi de a-şi pune în
valoare o cantitate sporită din energiile proprii.
 Clasa are astfel toate şansele să se afirme ca un grup puternic ce utilizează o parte a energiei de
care dispune pentru a progresa, pentru a-şi atinge scopurile şi o altă parte pentru a-şi regla acţiunile sale,
pentru a-şi mentine coeziunea necesară. Se poate vorbi astfel despre o energie de proces şi o despre o alta
de conservare.
Important este că o astfel de viaţă şi activitate de grup favorizează structurarea gândirii şi a
cunoaşterii
Grupul permite elevului să-şi dezvăluie multe aspecte ale lui însusi si concomitent, să perceapa
diferite fapte al altora, de aici rezultând o imbunatatire a imaginii de sine.
Organizarea colectivă a activităţii elevilor reprezintă acea varianta a organizării colective, în care
elevii clasei alcătuiesc un grup, un colectiv autentic, în cadrul căruia colaborează şi cooperează între ei, se
ajută reciproc în vederea atingerii unor finalităţi comune. Aşadar, se poate realiza diferenţă între
organizarea frontală şi cea colectivă a elevilor, întrucât un învăţământ impreună cu ceilalţi nu este,
neapărat, un învăţământ colectiv Organizarea pe grupe a activităţii elevilor se caracterizează prin faptul că
profesorul îndrumă şi conduce activitatea unor subdiviziuni/microcolectivităţi (denumite grupe) alcătuite
din elevii unei clase şi care urmaresc anumite obiective educaţionale, identice sau diferite de la o grupă la
alta.
Grupele sunt alcătuite, de obicei, din 3-8 elevi şi pot fi omogene -microcolectivităţi formale,
respectiv alcătuite după criterii bine stabilite în prealabil şi cu o structură precisă (de exemplu, elevi cu
acelaşi nivel de pregatire la disciplina respectivă, cu aceleaşi nevoi educaţionale, cu aceleaşi interese sau