Tema de control nr.

1.Relaţia dintre Teoria generala a dreptului şi disciplinele juridice de ramura

In 1890 un jurist german,A. Merkel (1830 - 1896),publica lucrarea "Elemente der allgemeinen
Rechtslehre" (Elemente ale teoriei generala a dreptului ).De la sfarsitul anilor 80 si pana acum
disciplina a cunoscut imbunatatiri foarte importante pentru problematica generala a stiintei
juridice.Aportul lui Merkel a fost acela de a indica sub acesta expresie mai multe cercetari si
studii in care prindeau contur exigenta antica de a unifica conceptul de drept pozitiv.Teoria
generala a dreptului ne ajuta sa înțelegem fenomenul juridic prin însușirea conceptelor și
categoriilor juridice teoretice pe care le elaboreaza; elaboreaza și definește norma juridica și
raportul juridic, noțiunea de subiect de drept, noțiunea de raspundere juridica, de aplicare ori
interpretare a dreptului. Stiintele juridice de ramura, pe de alta parte, sunt stiinte juridice care
analizeaza normele juridice si raporturile de drept aferente , dupa criteriul obiectului de
reglementare.Toate aceste stiinte juridice, ca parte a stiintelor sociale, sunt stiinte dedicate
studiuluiexistentei, facand parte din efortul urias depus de catre oameni in dorinta lor de
cunoastere riguroasa, prin abstractizare si generalizare a legilor care guverneaza societatea, in
evolutia sa.Teoria generala a dreptului investigheaza problematica generala a dreptului, fiind
astfel o disciplina stiintifica distincta de teoria generala a statului, impreuna cu care intr-un
modinterconditional se ocupa de studiul categoriilor de stat si de drept, atat din punct de vedere
geneticcat si din punct de vedere structural si functional.Teoria generala a dreptului studiaza
dintr-o pespectiva maxima de generalitate fenomenul dreptului.Stiintele juridice de ramura
studiaza in mod aplicat, specific anumite aspecte rezultate dinfenomenalitatea dreptului.Teoria
generala a dreptului, din pespectiva maxima de generalitate a studierii fenomenuldreptului,
surprinde aparitia, dezvoltarea si transformarea dreptului, a normelor si raporturilor  juridice,
problematica elaborarii, sistematizarii, interpretarii si aplicarii dreptului, sistemului dreptuluisi
diviziunile sale, respectarea normelor de drept si raspunderea juridica. Din acest punct de
vedere,teoria generala a dreptului investigheaza dintr-o perspectiva complementara perspectivei
stiintelor  juridice de ramura, care studiaza fenomenul dreptului in mod concret, specializat si
aplicat.Stiintele juridice de ramura aduc, din cercetarea proprie, date concrete care
transformademersul de generalizare al teoriei generale a dreptului, fara ca aceasta sa devina o
speculatie sterila,o pura generalizare teoretica .Totodata, teoria generala a dreptului confera
stiintelor juridice de ramura premisa general-teoretica a intelegerii fenomenului juridic,
perspectiva general sintetica.Teoria generala a dreptului studiaza, in caliatea sa de stiinta sociala,
un fenomen eminamente social- dreptul. Teoria generala a dreptului ca stiinta juridica cu caracter
eminamente general seocupa, intr-un cadru mai larg, de fenomenul juridic in ansamblul lui,
incluzand pe langa normele dedrept, constiinta juridica, si raporturile juridice din societate.
Impreuna cu sociologia, istoria,economia, politologia, etc descifreaza continutul specific al
socialului, in raport cu naturalul si spiritualul.
Normele de morala implica un model al conduitei necesare, cat si sanctiunile cu caracter moral in
caz de nerespectare a exigentelor valorice ale modelului. Sanctiunile se diferentiaza dupa faptul
daca sunt reactia mediului social la comportamentul imoral sau a cugetului moral al subiectului
care constientizeaza vinovatia sa. Mediul social sanctioneaza prin oprobiul public, prin dispret
etc., iar subiectul vinovat, constient de fapta sa, se autopedepseste prin mustrari de cuget, prin
pareri de rau. Pentru normele morale, constrangerea fizica se aplica numai cu rol de adaos la
sanctiunea propriu-zis morala a opiniei publice si doar in cazurile in care respectiva fapta imorala
este interzisa si de normele de drept.
2.Interactiunea complexa dintre morala si drept a preocupat gandirea juridica inca din
Antichitate. Legiuirile cele mai vechi invoca expres principiile morale, lasand chiar impresia
identitatii lor cu regulile juridice. Faptul ca atare nu denota un neajuns teoretic (care poate fi
reprosat, eventual, cunoasterii juridice ulterioare, in situatia in care confunda dreptul cu morala),
ci situatia caracteristica stadiului initial al dreptului, aflat in relatie sincretica (de nediferentiere)
cu morala. De exemplu, regele Hammurabi centra codul sau pe “normele juridice de echitate”,
daruite poporului “pentru a calauzi cu dreptate pe cei asupriti”; ansamblul indatoririlor concrete
care revin persoanei pentru implinirea virtutii reprezinta in dreptul traditional hindus dharma;
principiul lui “li”, in dreptul traditional chinez, constituie comandamentul moral, caruia i se
atribuie intaietate asupra lui “fa” – comandamentul juridic.Pentru grecii antici, etica (de la ethos
= morav, obicei, caracter), ca parte a conceptiei filosofice, are a defini notiunea de bine, cu
corelativele datorie, virtute, fericire etc., care, cum se observa, apartin intr-o masura data si
dreptului. Ei aveau o viziune etica asupra dreptului; desi dreptatea era dedusa din conformarea la
lege, legea insasi era extrasa din principiul moral al echitatii.Spiritul practic roman, atasat
regulilor traditionale, aseza, de asemenea, dreptul sub semnul moralei. Pentru Cicero, dreptul nu
deriva din vointa cuiva, ci de la natura; justitia e naturala si, ca atare, imuabila si necesara.
3.Interpretarea  oficiala reprezinta determinarea intelesului unei norme juridice de catre
autoritatea emitenta a actului normativ. Sub acest aspect, legiuitorul este pus in situatia de a
constata ca legea pe care a adaptat-o se aplica neuniform, dand nastere unei diversitati de solutii
juridice pe care non-contradictorialitatea dreptului nu le accepta. In astfel de cazuri, el poate
interveni, printr-o lege de interpretare, pentru a obliga pe toti destinatarii legii sa o aplice in
acelasi mod. Spre deosebire de interpretatea oficiala, cea oficioasa reprezintă părerea oficialității,
fără a fi recunoscut expres ca atare.
Bibliografie: Francesco Viola PROBLEMI DI TEORIA DEL DIRI TTO. Universita di Catania
Wikipedia  Teoria Generala a dreptului

Elemente de Teoria Generala a Dreptului-Clement Gheorghe Universitatea din Craiova