Sunteți pe pagina 1din 1

Etapele scrierii

Scrierea oricărui text presupune o pregătire prealabilă (anterioară) și parcurgerea anumitor etape.
Aceste etape presupun:
1. Pregătirea pentru redactare – ne alegem subiectul, ne gândim cine ar putea fi posibilul cititor
al textului nostru și ne propunem un scop pentru care scriem textul. Pentru a parcurge această etapă,
trebuie să avem în minte câteva întrebări esențiale:
- Ce? Cine? Când? Unde? De ce? Cum? În engleză, se vorbește despre metoda celor cinci „W” (the
five w’s: What? Who? When? Where? Why?, întrebări care ne ajută să planificăm și să rezolvăm
mai eficient problemele pe care le întâmpinăm.
După ce am răspuns la aceste întrebări, putem începe să adunăm informațiile, să le organizăm și să
elaborăm un plan al lucrării.
2. Scrierea unei prime variante a lucrării (pe ciornă) – notăm ideile pe foaie și ne gândim la o
ordine în care am putea să le punem în lucrarea noastră.
3. Revizuirea – scriem textul într-o variantă posibilă (tot pe ciornă), suntem atenți la titlu, la
paragrafe, îl recitim să vedem dacă am surprins esențialul și renunțăm la propozițiile/ cuvintele care
nu sunt la subiect (la ceea ce ar putea fi în plus).
4. Editarea – transcriem textul în varianta finală; îl așezăm în pagină respectând paragrafele
(alineatele), ortografia, punctuația, iar titlul trebuie să fie așezat sus la mijlocul paginii. Recitim
textul cu voce tare.
5. Publicarea – citim textul în fața unei alte persoane pentru a primi feedback sau îl publicăm într-o
revistă, pe un blog etc.

Recenzia
Este un text nonliterar care are ca scop prezentarea unei opere literare sau științifice. Recenzia poate
avea un cititor specializat (cunoscător al subiectului) sau nespecializat (poate să nu fie un specialist
în domeniul descris). Recenzia cuprinde aprecieri critice și recomandări ale autorului cu privire la
cartea descrisă.

Prezentarea de film
Este un timp de text nonliterar care își propune să descrie o producție cinematografică, cuprinzând,
de asemenea, aprecierile critice ale autorului prezentării.

Structura unei recenzii/ a unei prezentări de film

1. Introducerea
– cuprinde date despre autorul cărții/ regizorul filmului – cine este el, ce a mai scris (titluri)/ ce a
mai regizat, ce subiecte abordează, cum a fost receptat de critica de specialitate;
- când a apărut cartea/ filmul, la ce editură/ casă de producție și, dacă e cazul – cine a tradus cartea/
cine a tradus/ dublat filmul.
2. Cuprinsul
– cuprinde un scurt rezumat al cărții/ filmului
- punerea în context a cărții/ a filmului – compararea cu alte cărți/ filme pe același subiect sau cu
alte cărți/ filme ale autorului/ regizorului
- puncte tari
- puncte slabe
- aprecieri personale – ce a plăcut/ nu a plăcut, ce a surprins la carte, cum a corespuns așteptărilor
cititorului/ spectatorului

3. Încheierea
- o impresie generală despre carte/ film
- o recomandare – de ce să citim/ de ce să nu citim cartea; de ce să vizionăm sau nu filmul

S-ar putea să vă placă și