„Joc Secund” de Ion Barbu – apartenența la modernism

Poezia „Joc secund” este scrisă de către Ion Barbu și face parte din volumul cu același nume,
apărut în anul 1930. Opera este una ce se încadrează în curentul modernist. Modernismul este un
curent literar apărut în perioada interbelică, ale cărui principale trăsături au vizat diferențierea față
de lirismul convențional, ambiguitatea limbajului, versul alb și măsura variabilă. Acest curent literar
este opus tradiționalismului, fiind caracterizat prin ruptura de istorie, libertate de exprimare și
originalitate. Spre deosebire de tradiționalism, care tratează teme precum lumea satului românesc
sau religia ortodoxă, modernismul este inspirat din viața citadină, printre temele recurente
numărându-se aspirația spre regăsirea echilibrului originar, explorarea dragostei, tema creației sau
setea de cunoaștere.

Ion Barbu este unul dintre poeții reprezentativi pentru modernismul românesc. De profesie
matematician, Dan Barbilian a intrat în lumea literaturii românești cu pseudonimul Ion Barbu.
Poeziile sale sunt originale, reprezentând ermetismul, o variantă extremă a modernismului, care se
caracterizează prin crearea de metafore complexe, construcții sintactice neobișnuite sau încifrarea
mesajului poetic. 

Inițial autorul a publicat poezia fără titlu, criticii literari referindu-se la aceasta prin versurile
primei strofe, „[Din ceas, dedus]”. Titlul a fost dat în anul 1964, de către editori, identic cu titlul
volumului în care a fost publicat poemul: „Joc secund”. În opinia scriitorului și criticului Tudor Vianu,
cuvântul „joc” semnifică „o combinație a fanteziei, liberă ca orice tendință practică”. Potrivit viziunii
poetului, poezia în sine este o copie a realității, un joc secund, exprimat prin imaginația acestuia,
aceasta în condițiile în care realitatea este o copie a lumii ideilor. 

Tema poeziei este una specifică modernismului, ea fiind reprezentată de ideea autocunoașterii

și cea a lumii purificate prin reflectarea în oglindă, exprimând concepția autorului despre artă și rolul
artistului în lume. Prin intermediul poemului „Joc secund”, autorul explorează lumea poetică, dar și
cea înconjurătoare, prin introspecție și autoreflecție.

Elemente moderniste, cum sunt construcțiile originale ale textului, ce nu respectă structura
tradițională a frazei, regăsim în prima secvență lirică, echivalentul primei strofe, ce are un caracter
descriptiv și nu conține niciun predicat. Metaforele utilizate de către autor sunt și ele specific
moderniste, fiind greu de descifrat și conținând mai multe idei și concepte încriptate, inspirate din
cariera matematică a poetului. 

Prima strofă exprimă universalitatea lirismului, transmițând ideea că poezia este atemporală.
Autorul descrie procesul de materializare a poeziei în realitate, destructurând concepte, analizându-
le sub propria lupă, în oglindă și remodelându-le după bunul plac, transformând elementele concrete
în elemente abstracte. Specifice modernismului sunt și sintagmele ce conțin figuri de stil diferite,
cum sunt „ceas dedus”, „calmei creste” sau „mântuit azur”, ce au rol atât de metafore, cât și de
epitete.  

Apartenența poeziei la modernism poate fi observată încă din primele versuri, în

care este exprimată concepția autorului despre poezie, una asemănătoare cu cea a lui Platon.
Potrivit acesteia, arta este nimic altceva decât o copie a ideilor, lumea fiind împărțită în două
componente, cea a realității înconjurătoare, descrisă prin „calma creastă” și cea a ideilor,
reprezentată de „adâncul crestei”. Transcenderea dintr-o lume în alta se realizează doar prin analiza
și introspecția poetului, care se face în oglindă, descrisă prin metafora „grupurile apei”. În opinia lui
Barbu, artistul are rolul de a separa lumea omului de lumea frumosului și a artei, a poeziei. Potrivit
poetului, arta este o copie a realității, însă una mai pură și mai apropiată de universul ideilor. Acest
concept este redat prin metafora „un joc secund mai pur”. Poetul face referire și la respingerea
formelor tradiționale de artă, a poeziei tradiționaliste, prin metafora înecării „cirezilor agreste”,
motiv des întâlnit în poeziile ce se încadrează în acest curent.

Cea de-a doua strofă corespunde celei de-a doua secvențe lirice și transmite ideea că sursele de
inspirație ale poetului trebuie căutate în realitatea concretă și nu în universul ideilor. Primul vers
debutează cu invocația „Nadir latent!”, utilizată cu scopul de metaforă-simbol pentru creator. Nadirul
reprezintă un punct imaginar pe bolta cerească, opus zenitului, ce descrie poziția inferioară a
Soarelui, înainte de a apune. Astfel, sintagma sugerează puterea subconștientului, care are
capacitatea de a produce opere de artă. Rolul poetului este acela de a sintetiza ideile și de a duce
poezia pe noi culmi, căutând inspirație în realitatea înconjurătoare. Cei care nu se ridică la aceste
idealuri sunt departe de a crea arta, potrivit sintagmei „zbor invers le pierzi”.  

Elementele moderniste în cea de-a doua strofă sunt observabile prin intermediul metaforelor:
„harfe răsfirate”, „nadir latent” și „zbor invers”, dar și al neologismelor ce descriu termeni abstracți,
preluați din limbajul științific: „nadir”, „latent”, „însumarea”, „dedus”. La fel ca și în prima strofă,
autorul iese din tiparele scrisului convențional, iar prin construcția frazelor reușește să modeleze
cuvintele după bunul plac. Ca exemplu sunt construcțiile „calmă creastă” sau „mântuit azur", care au
în text atât valoare de epitete, cât și de metafore inversate. 

În opinia mea, poezia „Joc secund” are toate trăsăturile pentru a fi considerată o poezie
modernistă. Tema creației poetice, folosirea metaforelor-simbol, a neologismelor, tehnica încriptării
și libertatea textului poetic sunt elemente ce încadrează poemul în curentul modernist. 

În concluzie, poezia lui Ion Barbu, „Joc secund”, este una dintre cele mai reprezentative pentru
curentul modernist în literatura română. Aceasta descrie procesul creator al artistului, în încercarea
de a aduce la viață adevărate opere de artă, ce ies din tiparele convenționale.