Povestea lui Lexa

1
Cum să vă povestesc eu despre viața lui Lexa? Cum vă pot spune exact ce a simțit de-a lungul
vieții sale? O să vă introduc în miezul dimineții care a plăsmuit-o în această lume. O zi la fel ca
oricare alta, sau așa credea persoana care a adus pe lume o fată despre care nu avea idee ce are să
devină pe viitor. Ploua intens, abia vedea să mai conducă mașina până la spitalul Central din
Pecica, dar soarta nu i s-a opus în a aduce-o aici pe micuța sa.

Cum a văzut că nu poate ajunge la timp, a parcat mașina lângă un mesteacăn uscat de viață și
acolo s-a produs minunea. Țipete, țipete de durere..., era singură într-o mașină și nimeni nu știa
de ea. Și-a luat fetița în brațe, a pupat-o cum nu mai pupase pe nimeni până acum, a strâns-o la
piept și asta a fost tot. În secunda următoare fetița a început să plângă, dar nimeni nu o putea
liniști. S-a oprit și ploaia!

După 3 ore de liniște cineva a deschis portiera și a văzut un cadavru, iar alături de el pe bebelușul
abia născut. A chemat salvarea, dar în zadar. Femeia a fost declarată moartă, iar fetița ei a fost
dusă la spital pentru a i se oferi îngrijiri medicale.

Doctorii nu-și puteau explica ce s-a întâmplat cu mama micuței și cum de mai este și fetița în
viață. Era o minune faptul că pe frigul acela aceasta a rezistat.

2
 Capitolul I

-Tată, tată, ce-ai făcut cu jacheta mea?

-Dar unde vrei să mergi, Lexa?

-Ți-am spus că ies în club cu niște prieteni de la școală.

-Da, tati, dar și eu ți-am spus că e periculos.

-Periculos? Dacă și să mă distrez puțin e periculos atunci lasă, voi rămâne închisă toată viața în
camera mea.

-Bine, te poți duce, dar să nu stai prea mult și să ai grijă de tine.

-Te iubesc, am spus eu în grabă în timp ce trăgeam pe mine jacheta de piele vișinie!

Trecuseră 17 ani de la accidentul mortal, dar Vernon nu uitase nici până acum dimineața în care
a găsit-o pe Lexa. Și cum să uite, căci a trecut prin atâtea alături de ea și pentru el a fost un dar
de la Dumnezeu. Soția sa a murit acum 5 ani de cancer și fratele său într-un accident de mașină
în urmă cu câteva luni. Și că tot vorbeam de cum a găsit-o pe ea, în dimineața aceea acesta se
ducea la spitalul în care urma să nască Popy, mama fetei, pentru a lua niște analize. Ei bine, chiar
dacă nu au ieșit cum trebuia analizele, a primit totuși o veste bună, a putut adopta fata rămasă
orfană. Analizele acelea spuneau că soția lui nu poate avea copii sau dacă va avea își va pune în
pericol viața. Și așa s-a ajuns la faptul că ei au primit un copil în familie, iar fata un cămin.

-Lexa, ce s-a întâmplat de ai întârziat?

-Nu m-a lăsat tata să vin, e foarte ciudat în ultima vreme.

-Poate pentru că în curând faci 18 ani, yeey!

-Ușor, Romeo, nu te ambala.

Am început să râd discret și mă gândeam doar la cum ar arăta o zi perfectă alături de mama,
adevarata mea mamă. Cred că aș fi dat orice pentru a o cunoaște măcar puțin. Nu știu nimic
despre ea, nici cum arată, nici cum s-a ajuns la moartea ei, nimic. Știu doar că o cheamă Popy și
că avea un semn din naștere exact ca al meu, exact în același loc, care se completau dacă erau
puse unul lângă altul : eu aveam o aripă de înger la încheietura brațului stâng, iar ea la
încheietura brațului drept. Iar acest lucru îl știu de la prima secundă de când am văzut-o, exact la
naștere. Încă îi simt răsuflarea caldă în ceafă, parcă simt și cum mă strânge tare la piept până abia
mai răsuflu, dar cel mai important încă îi aud ultimele cuvinte : " Să nu-ți dai vreodată brățara
jos!"

Nu am înțeles nici până acum de ce a spus asta, dar cred că are legătură cu faptul că mă
protejează, mereu mă simt mai în siguranță când mă gândesc la ce mi-a spus.

-Lexa, Lexa? Hei, ești bine?

3
-Da, da, scuze!

-Ce s-a întâmplat? În ultima perioadă ești cam tăcută.

-Stai calmă, Sidney, sunt bine.

Sidney este prietena mea din copilărie, pot spune că ne cunoaștem dintr-o altă viață la cât de bine
ne înțelegem. Mi-a fost alături mereu, indiferent de problemă. A,da, să nu uit că mi-a salvat viața
când era să ard în incendiul provocat, bineînțeles, tot de mine. De când s-a întâmplat asta am
jurat că nu mă mai apropi de aragaz. La 8 ani am vrut să impresionez un tip și m-am apucat eu să
gătesc. Proastă idee. Am vomitat în clasă înainte să începem ora de biologie din cauza mirosului
de formol și ea m-a ajutat să curăț dezastrul înainte să ajungă și ceilalți. Când m-am împiedicat
pe scări a fost langă mine și m-a prins, a bătut un băiat pentru că s-a luat de mine, în sensul că a
râs de stilul meu vestimentar și multe asemenea amintiri. Nici nu-mi închipui o lume fără ea,
practic suntem legate una de alta.

-Dacă tu spui asta, bine, dar simt că te frământă ceva.

-Exact ce spuneam, mă simte.

-Poate faptul că n-am un partener la majorat, cine știe.

-Dar sunt aici,dragă!

-Dispari, Romeo, nu se v-a întâmpla!

Știți genul ăla de prieten care te place și face parte din cercul tău de amici? Ei bine, vi-l prezint
pe Romeo, un tip înăltuț, ușor vlăguit, foarte glumeț și în căutarea iubirii. De ani de zile se ține
după mine și încă o mai face. Și o să o mai facă, pentru că-l cunosc prea bine.

-Lexa, uite, a venit!

-Unde este? Sidney, nu-l văd!

- E la prima masă, cu iubita lui.

-Normal, se putea să nu apară și ea? Trebuie să fie alături de el minut cu minut.

-Nu înțeleg de ce nu te duci la el să-i spui ce simți, poate și el simte la fel!

-Sidney, mă cunoști prea bine, cum pot să fac asta? Plus că dacă ar simți la fel ar mai sta cu
Amber, fata pe care o urăsc cel mai mult din liceu? Nu ar face asta, îți dai seama.

- Da, știu ce zici, dar nu poți suferi după el așa,eu cred că trebuie să te miști mai repede în
privința asta!

-Lexa, hai să dansăm, ador melodia asta!

-Nu am chef să dansez, Romeo!

-Hai, ai venit aici să te distrezi și tu stai supărată din cauza lui Rony?

4
-Nu stau supărată din cauza lui, doar că mi-a stricat buna dispoziție când l-am văzut alături de
rahitica aia.

-Haha, rahitică, ai început deja!

-Normal, nu o suport și n-am suportat-o vreodată.

Până la urmă am acceptat invitația lui Romeo la dans și în urma a tot ce se întâmplase m-am
distrat. M-am amețit puțin după câteva shot-uri de tequila, am rămas și fără baterie la telefon
exact când să chem un taxi și mi-am mai rupt și un toc de la pantofii mei preferați. A fost chiar o
seară nebună, pot spune.

-Lexa, ce faci? Ai sunat la un taxi?

-Nu mai am baterie la telefon, Sidney, ce ai vrea să fac?

-Păi hai la mine dacă vrei, nu e o problemă!

-Nu pot, i-am promis tatei că ajung acasă devreme, după ce că abia mi-a dat voie.

- Eu n-am telefonul la mine,altfel ai putea suna de pe al meu.

-Te conduc eu dacă vrei, frumoaso!

-Tu?