MĂSURAREA MORBIDITĂŢII

OBIECTIVE EDUCAŢIONALE
Descrierea principalelor tipuri de morbiditate
Înţelegerea utilităţii indicatorilor de măsurare a morbidităţii

Morbiditatea este fenomenul îmbolnăvirilor apărute într-o anumită populaţie şi într-

un interval definit de timp. Evenimentul luat în considerare sau unitatea statistică este cazul
de boală. Cunoaşterea frecvenţei bolilor într-o populaţie este utilă în:
 instituirea unor activităţi de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor;
 evaluarea eficienţei şi eficacităţii măsurilor luate;
 planificarea adecvată a îngrijirilor de sănătate;
 evaluarea efectelor economice şi sociale ale bolii;
 comparaţii naţionale şi internaţionale privind îmbolnăvirile.
Se descriu următoarele tipuri de morbiditate: reală, diagnosticabilă, diagnosticată şi
resimţită.

Tipuri de morbiditate
Morbiditatea totala reală se referă la toate cazurile de boală existente într-o populaţie,
diagnosticabile şi nediagnosticabile cu tehnologiile existente la un anumit moment pe plan
mondial. Morbiditatea reală poate fi estimată; ea include morbiditatea diagnosticabilă,
morbiditatea diagnosticată şi morbiditatea resimţită.
Morbiditatea diagnosticabilă cuprinde cazurile de boală existente în populaţie care
pot fi puse în evidenţă cu tehnicile de diagnostic existente la un moment dat.
Morbiditatea diagnosticată este inclusă în precedenta şi cuprinde cazurile de boală
deja puse în evidenţă prin diferite tehnici şi raportate ulterior.
Morbiditatea resimţită se defineşte plecând de la simptomele percepute de anumiţi
indivizi şi are caracter subiectiv.
Cu cât sunt mai bine organizate serviciile de sănătate dintr-o ţară, cu atât diferenţa
dintre morbiditatea diagnosticabilă şi cea diagnosticată este mai mică.
Sursele de informaţii pentru studiul morbidităţii sunt:
- registrele de boală din cabinetele MG şi centrele de diagnostic şi tratament;
- registrele de consultaţii din toate unităţile sanitare;
- foile de observaţie din spital;
- rezultatele anchetelor medicale de prevalenţă, a celor bazate pe chestionare şi
interviuri şi a investigaţiilor tip screening;
- fişele de declarare a bolilor transmisibile majore.
 Indicatori de măsurare ai morbidităţii:
 incidenţa;
 prevalenţa;
 morbiditatea spitalizată;
 morbiditatea individuală;
 morbiditatea cu incapacitate de activitate.
Incidenţa măsoară frecvenţa cu care apar cazurile noi de boală într-o anumită
populaţie şi pe parcursul unui interval definit de timp. Evenimentul studiat este cazul nou
de boală. Rata de incidenţă se utilizează cu precădere în studiul morbidităţii prin boli
acute.
Incidenţa generală (totală)
Cazuri noi de boală într - un an
 1000
Populaţia de la 1 iulie
Incidenţa specifică
 sexe;
 rase;
 grupe de vârstă;
 medii de reşedinţă;
 cauze de boală (se exprimă la 100.000 locuitori!!!!).

Cazuri noi de TBC în 2002

 10 5
Populaţia de la 1 iulie 2002

Cazuri noi de cancer de col uterin la femei de 25 - 69 ani în 2000

 105
Populaţia feminină de 25 - 69 ani la 1 iulie 2000

Factorii care influenţează incidenţa

Incidenţa reflectă rata de producere a îmbolnăvirilor. Variaţia incidenţei are loc atunci
când intervin următorii factori:
 emigrarea sau imigrarea persoanelor susceptibile dinspre şi către o zonă endemică;
  stilul de viaţă cu obiceiuri noi şi dăunătoare sănătăţii;
 modificarea virulenţei unor agenţi patogeni;
 apariţia unor noi factori de risc (utilizarea contraceptivelor orale şi tromboemboliile la
femei);
 modificarea criteriilor de diagnostic şi a clasificării bolilor;
 îmbunătăţirea metodelor şi tehnicilor de diagnostic şi introducerea programelor de
screening prin care se depistează mai multe cazuri;
 programe de prevenţie primară eficace (imunizările, de pildă);
 structura pe vârste şi sexe a populaţiei (când ponderea copiilor şi tinerilor într-o
comunitate este mare, cazurile de hepatită epidemică pot fi mai frecvente);
 accesibilitatea la servicii de sănătate care să permită depistarea bolii;
 neglijenţa, omisiunile în înregistrarea datelor, rămânând astfel cazuri neconsemnate
sau incorect consemnate;
 automedicaţia, îngrijirile informale şi încrederea în serviciile formale care influenţează
adresabilitatea către acestea din urmă.

Prevalenţa
Prevalenţa măsoară numărul de cazuri existente de boală dintr-o populaţie definită la
un moment dat sau pe parcursul unui anumit interval de timp.
Cazurile noi de boală sunt cunoscute sub denumirea de cazuri incidente, iar cazurile
existente sau prevalente includ cazurile noi şi vechi. De aceea, pentru un anumit interval de
timp, numărul cazurilor prevalente va fi mai mare sau cel puţin egal cu cel al cazurilor
incidente.
Incidenţa se referă la apariţia bolii, în timp ce prevalenţa se referă la prezenţa bolii şi
măsoară ponderea sau „povara” acesteia în populaţie.

Clasificare
 Prevalenţa de moment şi de perioadă
 Prevalenţă generală şi specifică
 Prevalenţa de moment (se poate evalua la începutul, mijlocul şi sfârşitul unui an -
ianuarie, iulie, decembrie)
Total cazuri noi şi vechi la un anumit moment
 100
Populaţia de referinţă din acel moment
Prevalenţa de perioadă (în general, pentru un an calendaristic)
Cazuri existente de boală în 2000
 100
Populaţia de la 1 iulie 2000
Prevalenţa de perioadă poate fi o prevalenţă generală-totală ce include toate
cazurile de boală, vechi şi noi, la 100 persoane existente la mijlocul intervalului de timp
analizat (1 iulie) sau o prevalenţă specifică pe sexe, rase, grupe de vârstă, medii de reşedinţă
şi cauze. Prevalenta generala poate fi, de exemplu, de 123 cazuri totale de boala la 100
persoane examinate (unii indivizi pot avea doua sau trei boli ), in timp ce prevalenta
specifica poate fi de maxim 100 cazuri boala X/ 100 persoane examinate.
Ratele de prevalenţă se exprimă cel mai des la 100 de indivizi şi fac parte din
categoria indicatorilor de intensitate sau de frecvenţă şi nu de structură, pentru că arată
frecvenţa cazurilor de boală la 100 de persoane investigate.
Relaţia dintre incidenţă şi prevalenţă: Prevalenţa = Incidenţa x Durata medie a bolii
P = I x Δt
Factorii care influenţează evoluţia prevalenţei sunt:
- variaţii ale duratei bolii pe seama eficacităţii tratamentului sau a ratei de mortalitate;
- modificări ale nivelului incidenţei;
- migrări ale cazurilor sau persoanelor susceptibile.
Factorii care influenţează prevalenţa
Prevalenţa
Factori care cresc prevalenţa Factori care scad prevalenţa
Durata mare a bolii Durata scurtă a bolii
Mortalitatea scăzută prin boala respectivă Mortalitatea crescută prin boala respectivă
Rata de vindecare scăzută Rata de vindecare crescută
Creşte incidenţa, apar cazuri noi Scade incidenţa
Plecarea persoanelor sănătoase Venirea persoanelor sănătoase
Venirea cazurilor de boală Plecarea cazurilor de boală
Posibilităţi diagnostic şi raportare mai bune

MORBIDITATEA SPITALIZATĂ
Studiază frecvenţa bolii în condiţii de spitalizare.
Pentru morbiditatea spitalizată informaţiile se culeg mai uşor (foile de observaţie) dar
reflectând numai vârful icebergului fiind necesar completarea cu date de morbiditate din alte
instituţii medicale.
BERKSON subliniază că morbiditatea spitalizată NU este reprezentativă pentru
morbiditatea din teritoriul arondat spitalului, deoarece internările depind de:
- dotarea spitalului;
- numărul de paturi;
- pregătirea şi comportamentul personalului;
- dorinţa bolnavilor de a se interna;
- frecvenţa mare a internării la sexul feminin;
 - internarea bolnavilor şi din alte teritorii;
- în spital ajung doar formele grave de boală.

Utilizarea exclusiv a morbidităţii spitalizate pentru caracterizarea unei populaţii conduce

la rezultate eronate descrise sub numele de „paralogismul lui Berkson”.
Indicatori utilizaţi pentru morbiditatea spitalizată sunt:
- (număr bolnavi cu boala x/total cazuri internate)x 100
- (număr zile de spitalizare boala x/total zile spitalizare)x 100