Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Demografie Aplicata În San Publica - Mortalitate
Demografie Aplicata În San Publica - Mortalitate
BIBLIOGRAFIE RECOMANDATĂ
2020 World Population Data Sheet
www.worldpopdata.org
World Health Statistics 2020. Geneva, WHO
http://www.who.int/whosis/whostat/
C. Letalitatea
În studiul fenomenului de mortalitate se utilizează un indicator de structură numit
letalitate care arată ponderea deceselor de un anumit tip la 100 decese. Letalitatea ne
reprezintă o rată propriu-zisă de mortalitate generală sau specifică, acestea din urmă
exprimând intensitatea sau frecvenţa deceselor în populaţie şi nu structura. Letalitatea se poate
calcula pe grupe de vârstă, pe sexe, medii de rezidenţă sau cauze de deces.
Fatalitatea
Indicele de fatalitate prin boala “x” arată frecvenţa deceselor datorate unei anumite
afecţiuni din totalul celor care suferă de acea boală:
Număr decese de cauza X
100
Număr bo ln avi de boala X
Fatalitatea se calculează pentru un interval definit de timp (un an, cinci ani etc). În
funcţie de nivelul ratei de fatalitate se poate aprecia gravitatea unor forme de cancer şi se pot
compara diferite afecţiuni între ele.
Cele mai scăzute valori ale speranţei de viaţă la naştere se înregistrează în ţările Africii
SubSahariene, unde şansa de a trăi aproximativ 55/60 de ani conferă în mileniul trei o notă
sumbră acestei regiuni.
Naţiunea cea mai longevivă la ora actuală este Japonia (81 ani bărbaţii şi 87 ani
femeile) urmată de Australia, Singapore şi ţările Europei Occidentale, în toate aceste regiuni
femeile trăind în medie peste 85 de ani.
Mortalitatea infantilă
Mortalitatea infantilă este fenomenul demografic al deceselor copiilor sub un an
înregistrate în populaţia născuţilor vii dintr-o anumită regiune şi pentru un interval dat de
timp, de regulă un an calendaristic.
Studierea mortalităţii infantile prezintă un interes aparte pentru că, împreună cu durata
medie a vieţii, constituie cei mai sensibili şi frecvent utilizaţi indicatori privind nivelul de
dezvoltare socio-economică şi ai stării de sănătate a populaţiei.
Factorii de risc pentru decesul 0-1 an
Pentru a interveni eficace în reducerea deceselor infantile este necesar să fie
identificaţi factorii de risc. Aceştia se clasifică în factori endogeni care ţin de mamă şi
respectiv de copil şi în factori exogeni sau de mediu.
Factorii endogeni care ţin de mamă:
vârsta (sub 20 ani şi peste 35 de ani);
rangul naşterii (risc crescut la prima naştere, scade la a doua naştere şi creşte la
următoarele);
caracteristicile fizice ale mamei (talia < 150 cm şi greutatea < 45 Kg);
antecedente personale: boli cardiovasculare, diabet, tuberculoză, sifilis, hemopatii,
viroze din primul semestru;
medicamente luate în cursul sarcinii, ca şi fumatul, consumul de alcool, droguri;
alimentaţia necorespunzătoare, traumatisme psihice şi fizice suferite de gravidă;
afecţiuni obstetricale pe parcursul sarcinii şi a naşterii (toxemia gravidică, placenta
previa, accidente în timpul naşterii).
Factorii endogeni care ţin de copil:
prematuritatea şi greutatea mică la naştere;
sexul masculin;
rangul născutului;
vârsta mică;
handicapuri biologice (malnutriţie, rahitism, anemie, malformaţii, infecţii repetate).
Factorii exogeni:
de mediu natural (climă, sezon, caracteristici geografice care pot suprasolicita
organismul încă inadaptat al sugarului);
asistenţa medicală a femeii pe durata sarcinii şi ulterior a sugarului;
planificarea familială astfel încât copiii care se nasc să fie doriţi, fără riscul de
abandon;
factori socio-economici- nivelul scăzut de educaţie al mamei, starea civilă (mama
necăsătorită), venitul familiei, domiciliul instabil sau condiţiile de locuit inadecvate,
alimentaţia incorectă (ritm, calitate, cantitate).
Indicatori de măsurare a mortalităţii infantile
Analiza deceselor 0-1 an se poate face pe sexe (se descrie o supramortalitate infantilă
masculină), pe medii de rezidenţă (urban, rural), pe grupe de vârstă şi cauze medicale de
deces.
Primul an de viaţă cuprinde:
perioada neonatală (0-27 zile) care include perioada neonatală precoce (0-6 zile);
perioada postneonatală (28-364 zile).
În funcţie de vârsta de deces se descriu
mortalitatea neonatală precoce:
Număr decese copii 0 6 zile
1000
Număr născuţi vii
mortalitatea neonatală:
Număr decese copii 0 27 zile
1000
Număr născuţi vii
mortalitatea postneonatală:
Număr decese copii 28 364 zile
1000
Număr născuţi vii
Mortalitatea fetală
Moartea produsului de concepţie se poate produce în primele 28 de săptămâni
(perioada fetală precoce) sau după 28 de săptămâni şi până la naştere. Evenimentele
corespunzătoare celor două perioade sunt avortul şi născutul mort.
Indicatorul de evaluare a avorturilor este:
Număr avorturi
1000
Număr născuţi vii
La noi în ţară avorturile au fost in numar de 275,1 la 1000 născuţi vii (deci aprox. un
avort la trei copii născuti vii, 2018).
Mortinatalitatea este fenomenul morţii fetale tardive, între vârsta gestaţională de 28
de săptămâni şi data naşterii. În practică este adeseori dificil de diferenţiat născutul mort de
avortul în lună mare, luând în considerare doar vârsta sarcinii.
Pentru a se evita confuzii legate de aceasta, criteriul principal este dezvoltarea fizică şi
anume greutatea de 1000 g şi lungimea de 35 cm. Născutul mort va avea o greutate ce
depăşeşte 1000 g şi peste 35 cm, în timp ce la avort cel puţin unul din parametri se situează
sub nivelul stabilit.
Indicatorul de mortinatalitate este:
Număr născuţi morţi
1000
Număr născuţi vii morţi
Datorită cauzelor comune dintre mortinatalitate şi mortalitate neonatală precoce, în
practică se comasează frecvenţa născuţilor morţi cu frecvenţa deceselor precoce sub forma
mortalităţii perinatale:
Număr decese copii 0 6 zile Număr născuţi morţi
1000
Număr născuţi vii morţi
Mortalitatea maternă
Fenomenul demografic al mortalităţii materne constă din decesele femeilor în timpul
sarcinii, naşterii sau lehuziei (42 zile după naştere) din oricare cauză mai puţin accidentele sau
traumatismele şi raportat la 1000 sau 100 000 născuţi vii:
Număr decese materne
1000
Număr născuţi vii
Se descriu decese directe ca rezultat al complicaţiilor obstetricale de pe parcursul
sarcinii, naşterii sau în perioada puerperală, sau al omisiunilor, intervenţiilor/manevrelor sau
tratamentelor incorect aplicate.
Decesele indirecte sunt o consecinţă a unei boli preexistente sarcinii sau a unei boli
care a coincis cu sarcina, neavând cauze obstetricale, dar care este agravată de modificările
fiziologice gravidice.
Romania 2018 - = 18 decese materne
Mortalitatea prin avort la noi a scăzut considerabil din 1990, în urma abrogării
Decretului 770/1967 care interzicea practicarea liberă a avortului. Cu toate acestea, nivelul
deceselor materne este încă mare prin comparaţie cu alte ţări europene.
Mortalitatea maternă este subestimată chiar în ţările cu un bun sistem de înregistrare.
Decesele materne sunt evenimente relativ rare care pot fi dificil de identificat cu precizie chiar
în condiţiile unor servicii statistice bine organizate. Problema nu este legată de consemnarea
decesului în sine, ci de încadrarea greşită a cauzelor iniţiale şi imediate de deces într-o altă
categorie decât cea a deceselor materne.
Cunoaşterea frecvenţei deceselor materne oferă date despre starea de sănătate şi mai
ales, despre eficacitatea îngrijirilor de care ar trebui să beneficieze gravidele pe parcursul
sarcinii şi la naştere.
Este general recunoscut că şi proporţia deceselor materne prin avort este subestimată, mai ales
în ţările în care avortul nu este legiferat. În Africa, riscul de deces în urma unui avort este de
cel puţin 700 ori mai mare decât în ţările industrializate, datorită condiţiilor în care sunt
practicate avorturile. Deşi în ultimele decenii s-au înregistrat îmbunătăţiri substanţiale în ce
priveşte siguranţa procedeelor utilizate şi disponibilitatea medicaţiei în cazul complicaţiilor, în
ţările în curs de dezvoltare rămâne încă un mare număr de decese postabortum şi de femei
rămase în viaţă dar cu numeroase sechele. Situaţia este mai gravă în ţările cu o legislaţie
restrictivă privind avortul.