Globalizarea economiei mondiale

Student :BOTEA CARMEN

2021 1
 Cuprins

1. Conceptul de globalizare
2. Etapele procesului de globalizare
3. Evolutia procesului de globalizare
4. Impactul asupra economiei romanesti
5. Avanataje / Dezavantaje
6. Concluzii
7. Bibliografie

2021 2
 Globalizarea

“Globalizarea este tendinta universala de raportare la o scara unica de valori’

Globalizarea întrebuințată pentru a descrie un proces multicauzal care are drept rezultat
faptul că evenimente care au loc într-o parte a globului au repercusiuni din ce în ce mai ample
asupra societăților și problemelor din alte părți ale globului.

Globalizarea este procesul de integrare internațională care rezultă din schimbul de opinii,
produse, idei și alte aspecte ale culturii la nivel mondial. Progresele în transport și
infrastructura de telecomunicații, inclusiv dezvoltarea telegrafului și a urmașului său
Internetul , sunt factori majori în globalizare, generatoare de interdependență în continuare a
activităților economice și culturale.

Nu există o definiție a globalizării într-o formă universal acceptată și probabil, nici definitivă.
Motivul rezidă în faptul că globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu o
dinamică variabilă atingând domenii diverse ale unei societăți. Ea poate fi un fenomen, o
ideologie, o strategie, sau toate la un loc.

2021 3
 Etapele procesului de globalizare

Atâta timp cât lumea are, în același timp, înțelesuri tehnice și politice, grupuri diferite vor
avea istorii diferite ale globalizării. De altfel, în termeni generali, folosiți în economie și
economie politică, este o istorie a creșterii comerțului inter-statal bazat pe instituții stabile ce
autorizează firme din diferite state să schimbe mai ușor bunuri.

Termenul de liberalizare este o combinație între teoria economică a liberului schimb și

îndepărtarea barierelor în care se mișcă bunurile. Aceasta a dus la creșterea specializării
țărilor în exporturi și la presiuni care să termine o dată pentru totdeauna cu tarifele
protecționiste și a altor bariere în fața comerțului.

Perioada liberalizării și cea în care aurul definea standardul economic este, deseori, numită
“Prima eră a Globalizării”. Bazată pe Pax Britannica și pe schimbul de bunuri în numerar,
această eră a crescut odată cu industrializarea. Baza teoretică a fost munca lui Ricardo în
Avantajul comparativ și Legea generală a echilibrului a lui Say. Cei doi susțineau că țările
vor face comerț eficient și că orice neajunsuri temporare în cerere sau ofertă se vor corecta
automat. Instituirea standardului în aur s-a realizat, treptat, în țările intens industrializate,
între anii 1850 și 1880.

“Prima eră a Globalizării” se crede că s-ar fi împărțit în etape odată cu Primul Război
Mondial și, apoi, căzând sub criza standardului în aur, spre sfârșitul anilor ’20 și începutul
anilor ’30. Țările ce începuseră să îmbrățișeze era globalizării, incluzând nucleul european,
câteva state de la marginea Europei și câteva lăstare europene din cele două Americi și
Oceania prosperau. Inegalitatea dintre acele state dispărea în timp ce bunurile, capitalul și
forța de muncă formau, în mod excepțional, fluxuri libere între state.

Globalizarea în perioada de după cel de-al Doilea Război Mondial a fost condusă prin runde
de negocieri în prima fază sub auspiciile GATT, ce a dus la mai multe înțelegeri în
îndepărtarea restricțiilor asupra liberului schimb. Runda Uruguay a dus la semnarea unui
tratat prin care se creează Organizația Mondială a Comerțului (WTO), cu rolul de a media

2021 4
dispute comerciale. Alte acorduri comerciale bilaterale, inclusiv secțiuni ale Tratatului de la
Maastricht și NAFTA, au fost, de asemenea, semnate cu scopul de a reduce tarifele vamale și
barierele comerciale.

Există și un aer de scepticism față de procesele economice globale și optimism față de

posibilitățile de control ale economiei internaționale și față de viabilitatea strategiilor politice
naționale. Un efect deosebit de important al conceptului de globalizare a fost paralizarea
strategiilor naționale de reformă radicală, fiind privite ca imposibil de realizat din punct de
vedere rațional și al evoluțiilor piețelor internaționale.

2021 5
 Evolutia procesului de globalizare

Globalizarea este termenul modern folosit la descrierea schimbărilor în societăți și în

economia mondială, care rezultă din comerțul internațional extrem de crescut și din
schimburi culturale. Descrie creșterea comerțului și a investițiilor datorită căderii barierelor și
interdependenței dintre state. În context economic, este des întâlnită referirea, aproape
exclusivă, la efectele comerțului și, în particular, la liberalizarea comerțului sau la liberul
schimb.

Haosul cu care ne confruntăm astăzi derivă din faptul că, pornind de la dezvoltarea
tehnologică și economică(care nu ar fi fost posibile fără susținerea dezvoltării intelectualilor
europeni, în special), un număr important al activităților umanității se situează pe o scală și
un orizont atât de mari, încât au depășit granițele naționale, în limitele cărora statele suverane
își exercită dreptul la guvernare. Acest fenomen a fost denumit globalizare, un termen care
ascunde mai multe decât lasă să se înțeleagă. Pe măsură ce domeniul activităților umane se
extinde dincolo de reglementările statului-națiune, legalitatea și regulile au devenit prea
strâmte.

Noii jucători au trebuit să facă față provocării iscate de guvernarea de tip monopol; au apărut
corporațiile multinaționale, piețele financiare globale, organizațiile non-guvernamentale, dar
și organizații criminale și rețele teroriste internaționale.

Activitatea acestor noi jucători nu este acoperită de legile internaționale, care se bazează pe
înțelegeri formale între statele-națiune, pentru că acestea nu au fost capabile până acum să
găsească un teren comun pentru înțelegeri care vizează problema globalizării.

Între 1910 și 1950 o serie de schimbări economice și politice au redus dramatic volumul și
importanța fluxurilor comerciale internaționale. Dar, începând cu Primul Război Mondial și
continuând cu cel de-al Doilea Război Mondial, când au fost create FMI și GATT, trendurile
s-au inversat. În mediul de după cel de-al Doilea Război Mondial, stimulat de către instituții
economice internaționale și programe de reconstrucție și dezvoltare, comerțul internațional a
crescut brusc. Începând cu anii ’70 efectele acestui tip de comerț deveneau mult mai vizibile
atât în privința beneficiilor, cât și ca efecte distrugătoare.

2021 6
Chiar dacă aceste trei aspecte sunt întrețesute, este util să distingem efectele globalizării în
fiecare din mediile economice, politice și culturale. Alt aspect cheie al globalizării este
schimbarea în tehnologie și inovație, în special în sectoarele transporturilor și
telecomunicațiilor, despre care se crede că au ajutat la crearea satului global primordial.
Mondializarea este o mișcare mondială care nu include liberalizarea. Mondializarea este mai
mult declararea unui teritoriu specific – un oraș, un municipiu, un stat, de exemplu – ca
teritoriu internațional, mondial, cu responsabilități și drepturi la scară internațională.

2021 7
 Impactul asupra economiei Romanesti

Calitatea de stat membru al UE şi al NATO are nevoie de mai mult activism în forumurile de
decizie ale acestora, pentru evitarea izolării geopolitice, europene şi regionale. O analiză a
cercurilor concentrice privind starea de izolare relevă dificultăţi în relaţiile bilaterale cu
vecinii (şi ele state membre ale UE şi NATO), până la o permanentă blamare a României
chiar de la centrul Uniunii. Putem admite că nu am reuşit să ne facem lecţiile cu brio, dar este
greu de acceptat că un stat-naţiune suveran şi cu drepturi egale este pus permanent la colţ
pentru aşa-numite derapaje de la statul de drept, în condiţiile în care este observabilă
„virarea‛ cvasipolitică a altor state membre de la principiile democratice, pe deplin
fundamentate pe alianţele democratice sub umbrela UE şi NATO (Ungaria şi Polonia) şi o
apropiere a altora faţă de Rusia (Ungaria, Turcia), criticând sancţiunile convenite în comun.
România în globalizare 43 Situaţia actuală a României o plasează din nou la dispoziţia unor
decizii imperiale, în sensul că este urmărită de destinul de a fi calificată, în mod voit, de chiar
partenerii ei – unii strategici –, ca o ţară slabă, uneori neguvernabilă, cu o capacitate
instituţională insuficientă, care poate fi utilizată ca monedă de schimb în eventuale tranzacţii
geopolitice regionale. Deşi România nu a copiat de pe la vecini un parcurs radical (încă!) în
sensul acumulării de forţe politice autentice, care să susţină un naţionalism excesiv sau
xenofobia, forţe mult mai prezente şi active chiar în statele fondatoare ale Uniunii, nu se
poate face abstracţie de tratamentul continuu defavorizant la care este supusă direct sau
indirect. Cu toate eforturile interne, monitorizate de Uniune prin Mecanismul de Cooperare şi
Verificare (MCV), exacerbarea corupţiei din România, născând percepţia unei justiţii
selective, este de natură să îngheţe chiar buna funcţionare a societăţii în ansamblul ei. Mai
mult, există opinii că România a înregistrat chiar un regres în ceea ce priveşte ireversibilitatea
reformelor la care s-a angajat (declaraţie a purtătorului de cuvânt al Comisiei Europene,
Margaritis Schinas), ceea ce face caducă promisiunea preşedintelui Comisiei Europene, Jean-
Claude Juncker, ca MCV să fie ridicat până la terminarea mandatului actualei Comisii.
Schinas afirmă, ca un fel de încurajare, că „ceea ce contează nu este ireversibilitatea
promisiunii, ci ireversibilitatea reformelor care să facă în aşa fel încât promisiunea să poată fi
ţinută‛. Un alt atac, venit din partea premierului valon, Paul Magnette (fost director al
Institutului de Studii Europene din cadrul Universităţii Libere de la Bruxelles), priveşte în
egală măsură şi România, atunci când, în cadrul unui discurs ţinut cu prilejul împlinirii a 25

2021 8
de ani de la semnarea Tratatului de la Maastricht (1992), îşi exprima speranţa într-un scenariu
care să clarifice viitorul Uniunii. Acest viitor al Uniunii, care este deja „în 44 Napoleon Pop
& Valeriu Ioan-Franc curs de dezintegrare‛, din cauza unor ţări care vor deveni
neguvernabile, ar trebui să aibă în vedere, conform opiniei lui Magnette, ca România,
Polonia, Ungaria şi Bulgaria să urmeze exemplul Marii Britanii, să iasă din Uniunea
Europeană. Ceea ce miră specialiştii este faptul că declaraţiile lui Magnette sunt diametral
opuse discursului cu care ne-au obişnuit social-democraţii europeni şi, implicit, Partidul
Socialist francofon belgian. Este recunoscut faptul că România este supusă şi unui atac
hibrid, menit să-i slăbească societatea, alunecând politic în avantajul forţelor care se vor
impune, ca decidenţi asupra soartei acesteia în noua ordine globală şi, mai ales, regionale. Nu
credem că România trebuie să aştepte ceea ce vor decide unele puteri globale (în zona noastră
SUA şi Rusia, posibil să vină din urmă şi Germania). Nu aceasta este soluţia, adică politica
de cenuşăreasă a veşnicului „follower‛, lipsit de idei pentru că nu a putut să le promoveze –
atâtea câte au fost – unor parteneri. Idei bune au fost avansate din când în când, dar niciodată
cu resurse viabile, planificate şi asumate, indiferent de schimbările politice. A existat mereu
percepţia unei „supuşenii‛, observând că ea nu a convins din punctul de vedere al rezultatelor
negociate pe baza ei, în finalizarea unei axe sau ancore solide şi pe termen lung. Starea de
izolare actuală a României – politică şi diplomatică – reflectă eşecul unor politici lansate
declarativ şi lipsite de finalitate, într-o lume în care lucrurile se mişcă cu mare repeziciune.
Nu avem niciun exemplu de valorificare a unei oportunităţi strategice pe termen mediu sau
lung, oferite fie de statutul României de stat membru al UE, fie de globalizare. Dacă luăm ca
exemplu parteneriatul strategic neformalizat cu SUA, acesta priveşte interesele SUA cu mult
peste cele ale României în regiune, rolul nostru fiind de executant, cu consecinţe, în primul
rând, de expunere la noi riscuri, şi nu de consolidare a securităţii în faţa acestora. România în
globalizare 45 Din punctul de vedere al cooperării viitoare în Europa, trebuie să privim şi
spre ceilalţi parteneri. Franţa şi Germania, considerate motorul integrării europene, sunt din
ce în ce mai mult pe poziţii contrare, reflectând, ca urmare a calităţii liderilor lor, discrepanţa
dintre puterea economică a Germaniei şi pierderea de către Franţa a rolului ei politic în
Europa. Liderii lor, confruntaţi cu recentele alegeri, au fost sustraşi de la preocuparea
sprijinirii unei Uniuni tot mai încorsetate într-o situaţie dominată de disensiuni. Accentuarea
sentimentului anti-UE este revolta împotriva oficialilor nealeşi ai UE, care îşi doresc şi mai
multă putere şi, probabil, să impună şi mai multe constrângeri autorităţilor naţionale de
decizie. Cu multiplele crize cu care se confruntă UE şi cu resurgenţa naţionalismului, există
temerea reală, pentru România, că dezintegrarea UE, despre care vorbesc înalţi oficiali din
2021 9
state membre, poate lua forme surprinzătoare. Ceea ce nu a fost gândit niciodată, şi anume că
o ţară membră a UE va părăsi această formă de integrare, a devenit prin Brexit fezabil şi chiar
rezonabil. România se poate confrunta cu forme insidioase de dezintegrare, în afară de cele
extreme (părăsirea UE), dacă decidenţii ţărilor partenere vor continua să ignore cu vehemenţă
regulile obligatorii ale UE, asumate prin tratate. Italia, de exemplu, folosind subterfugiul
degringoladei produse de Brexit, şi-ar fi dorit să capitalizeze din fonduri publice băncile
falimentare, ocolind regulile UE de „bail-in‛. Franţa se sustrage de la regulile fiscale ale
Zonei Euro fără nicio critică din partea Comisiei Europene. De asemenea, impunerea de către
unele guverne a unor controale la fostele graniţe din spaţiul Schengen a trecut neobservată
din punctul de vedere al aceleiaşi Comisii, după cum actele premierului iliberal al Ungariei,
de îndepărtare de la cerinţele UE privind normele democratice sau statul de drept, sau
„bucurat‛ de o totală acceptare tacită. 46 Napoleon Pop & Valeriu Ioan-Franc România îşi
poate permite să o rupă cu disciplina comunitară, aflată, după cum se vede, într-o disoluţie
accentuată de guverne capturate de partide naţionaliste poziţionate antiestablishmentul UE,
din motive de protecţie a propriilor cetăţeni? Consiliul European pentru Relaţiile Externe
arată că „partidele insurgente‛ joacă deja un rol decisiv în opt din cele 28 de state membre ale
UE. O Uniune cu mai multe viteze nu este de natură să ne unească sub steagul integrării, ci să
creeze noi frontiere între statele membre. Mărul discordiei, migraţia, a fost subiectul
Consiliului European informal ţinut în luna februarie (2017) la Malta. Rezoluţia parcă nu ţine
cont de realităţile din socialul european de jos, în timp ce politicienii de sus propun soluţii
greu de acceptat în interiorul multor state membre cu electorat deja alunecat spre radicalism.
Declaraţia din Malta a membrilor Consiliului European privind aspectele externe ale
migraţiei, chiar dacă abordează numai ruta central-mediteraneeană, face referire la necesitatea
de rezilienţă la crize viitoare. Pasul înapoi este reprezentat de securizarea graniţelor de unde
pleacă refugiaţii (Turcia, Libia), preocuparea UE fiind pentru „condiţiile care trebuie să fie
îndeplinite pentru returnări‛ şi consolidarea capacităţilor UE în materie de returnări cu
respectarea dreptului internaţional. În consecinţă, Comisia trebuie să prezinte un plan de
acţiune actualizat privind „returnările şi de a oferi orientări pentru returnări mai operaţionale
din partea UE şi a statelor membre şi pentru o readmisie eficace pe baza acquisului existent‛.
Asistăm la o decizie tip maree, cu reflux şi flux, o amânare a unei realităţi cu profunde efecte
pentru stabilitatea socială a UE, prin legalizarea ulterioară a ilegalităţii făcute de valurile de
refugiaţi ajunşi în Europa pe diferite rute. Generalizând, cu privire la guvernanţa UE de după
criza financiară, România se România în globalizare 47 confruntă, chiar în clubul dorit de ea,
cu un lanţ de decizii la indecizii sau la decizii prost luate, fără analizarea unui impact realist.
2021 10
Această guvernanţă a dus la acumularea crizelor multiple prin care trece Uniunea, iar
România va trebui să decidă cum va naviga prin şi printre ele. Dacă logica Uniunii este un
proiect dedicat convergenţei economice a statelor membre şi protecţiei cetăţenilor ei, există
voci care ne pot tăia credinţa că moneda unică poate contribui la prosperitatea unui spaţiu
economic, social şi, mai recent, chiar politic, reprezentat de Piaţa Unică. Problematica
interesează din punctul de vedere al proiectului naţional de adoptare a euro, un pas tactic util
din punctul de vedere al dinamizării convergenţei printr-o creştere economică sustenabilă, în
regulile fiscale stabilite de Pactul de dezvoltare şi creştere. Cu privire la acest subiect,
revenim tot la opinia lui Paul Magnette (vezi interviul intitulat «L'Europe est en train de se
désintégrer», L`Echo, februarie 2017), unul dintre euroscepticii socialişti duri în aprecieri, dar
nu şi întro perspectivă salvatoare pentru UE. A continua guvernanţa europeană în stilul
liberal-conservator poate fi cauza dezintegrării Uniunii, întrucât măsurile de asanare a crizei
financiare (referire la programele dure de austeritate) au distrus ţesutul social al clasei
mijlocii europene, de altfel un obiectiv al integrării europene prin care să se asigure pacea
continentului. Întrebat cum vede euro – reuşită sau eşec – Magnette spune că moneda unică
„a fost prost gândită‛, cu o logică exclusiv monetaristă şi cu credinţa că ea va susţine
economiile statelor membre. Din ceea ce se vede în prezent, euro nu a contribuit la
convergenţă în UE, dacă observăm că Uniunea nu a putut produce o veritabilă politică
economică susţinută de un buget propriu, colectând resurse comunitare. Pierderea
suveranităţii monetare a statelor din Zona Euro, fără existenţa unui pilon fiscal 48 Napoleon
Pop & Valeriu Ioan-Franc unic, a făcut ca toate ajustările impuse unor economii individuale
pentru a se echilibra (consolidări fiscale pentru deficite bugetare şi deficite de cont curent) să
aducă atingere legislaţiei sociale şi fiscale, contrar logicii proiectului european de a asigura
convergenţa şi protecţia. Magnette scoate în evidenţă un aspect de guvernanţă al Uniunii,
mult comentat, respectiv ajungerea la a o asimetrie fundamentală, fie în procesul decizional
(euro creează doar constrângeri pentru toţi, în timp ce pentru o uniune socială şi fiscală este
nevoie de unanimitate), fie între comunitar şi naţional. Cu alte cuvinte, ceea ce se
dereglementează la nivel naţional se re-reglementează la nivel comunitar. Să fim atenţi,
aşadar, la avertizările venite din partea multor specialişti în legătură cu funcţionarea euro, dar,
prin prisma caracterului politic (în primul rând) al proiectului euro, rămânem la ideea că,
pentru România, obiectivul euro se înscrie în necesitatea de voinţă politică de a ne comporta
(guverna) ca şi când am fi în Zona Euro.

2021 11
 Avantajele/Dezavantajele

Putem distinge patru aspecte privitoare la globalizarea economică care indică patru tipuri de
fluxuri: de bunuri şi servicii (liberul schimb), de persoane (migraţia), de capital (pieţe
financiare internaţionale) şi de tehnologie. Una din consecinţele globalizării economice o
reprezintă îmbunătăţirea relaţiilor dintre dezvoltatorii aceleiaşi industrii din diferite părţi ale
lumii (globalizarea unei industrii), dar şi o erodare a suveranităţii naţionale asupra sferei
economice. Efectele globalizării sunt multiple putând uni sau dezbina umanitatea. Putem
discerne efecte avantaje si dezavantaje, precum:

Avantaje: ~ internaţionalizarea producţiei datorită firmelor cu activitate globală;

~ asimilarea rapidă a noilor tehnologii;

~ privatizarea capătă proporţii mondiale;

~ telecomunicaţiile elimină distanţele şi apropie fizic oamenii şi asigură conştientizarea

problemelor globale;

~ pieţele financiare şi comerciale trec în faza de integrare a activităţii şi funcţionării lor;

~ încurajarea reformelor politice şi economice;

~ întărirea dorinţei oamenilor de a trăi într-un sistem guvernat de lege şi prin lege;

~ stimularea integrării;

~ reducerea probabilităţii războiului şi a recurgerii la utilizarea forţei militare;

~ îmbogăţirea culturală prin simbioză şi convergenţă etc.

Dezavantaje: ~ fragmentarea şi slăbirea coeziunii sociale;

~ creşterea inegalităţilor pe plan intern şi extern;

~ distrugerea sistemului clasic de ierarhizare a valorilor;

~ proliferarea armamentului şi a crimei transnaţionale;

2021 12
~ sărăcirea valorilor culturale şi naţionale sub presiunea globalizării şi extinderii tehnicilor
de informare şi comunicare;

~ folosirea unor metode legale şi financiare sofisticate de a atinge limitele 53 legilor şi

standardelor locale pentru a controla balanţa dintre muncă şi servicii ale unor regiuni inegal
dezvoltate şi a le întoarce împotriva lor;

~ răspândirea capitalismului din ţările dezvoltate către ţările în curs de dezvoltare etc.

Aşa cum remarca Kofi Annan „globalizarea este o sursă de noi provocări pentru umanitate.
Numai o organizare mondială este capabilă să facă faţă provocărilor la nivel planetar. Când
acţionăm împreună, suntem mai puţin vulnerabili faţă de catastrofele ce ne lovesc pe fiecare
dintre noi”. Prin urmare, criminalitatea (trafic de armament, materiale nucleare şi de droguri,
imigraţia ilegală, spălarea banilor) şi terorismul - consecinţe negative1 ale exploziei
globalizării determinate în special revoluţiei tehnologice, transferului electronic, accesului
liber la Internet şi tehnologiei de telecomunicaţii supersofisticate – vor putea fi combătute
eficient numai prin efortul comun al statelor, efort ce este înlesnit în acelaşi timp de
globalizare.

Lupta împotriva celor mai grave consecinţe negative ale globalizării (criminalitatea şi
terorismul) rezidă în: aplicarea de sancţiuni diplomatice şi economice statelor care
finanţează, pregătesc şi sprijină din motive proprii mişcările şi grupurile teroriste; folosirea
sau ameninţarea cu folosirea forţei armate; utilizarea represaliilor militare. În ceea ce
priveşte obiceiurile, tradiţiile şi tezaurul cultural au de suferit la prima vedere datorită
uniformizării culturale realizate prin mijloacele de informare în masă (televizor, presă,
Internet, radio etc.). În realitate însă acestea vor putea fi păstrate prin intervenţia fiecărui stat
prin legi interne şi sprijin extern .

Un accent deosebit trebuie pus pe dimensiunea culturală a sărăciei (apatie, neparticipare la

viaţa culturală şi artistică a comunităţii, lipsă de încredere, sentiment de inutilitate, abandon
şcolar, devalorizare a şcolii şi a menirii ei sociale) întâlnită atât la comunităţile sărace dar şi
la cele bogate, existând şi excepţii, respectiv indivizi, grupuri şi comunităţi care deşi trăiesc
în sărăcie încearcă s-o depăşească prin cultură, învăţătură, ştiinţă de carte şi informare
continuă, dar şi comunităţi cu înalte standarde economice care nu au nicio preocupare şi
nevoi culturale, valorile fundamentale fiind acumularea de bunuri materiale, bani şi avuţie
sub diferite forme. Ne întâlnim aici cu fenomenul de dezumanizare şi barbarizare indus de
globalizare. Cu toate acestea, considerăm, la rândul nostru, că patrimoniul cultural devine în

2021 13
mod deosebit semnificativ întrucât dezvăluie legătura dintre globalizare şi identitatea
culturală arătând că pe măsură ce procesele de globalizare progresează, identitatea culturală şi
diversitatea sunt puternic afirmate şi apărate tocmai prin conservarea lui . În plus, identităţile
culturale puternice pot, la rândul lor, să facă societăţile să participe cu mai multe contribuţii şi
beneficii în folosul lor, transformând în efecte pozitive tendinţele de globalizare, şi, în acelaşi
timp, apărându-se de uniformizarea culturală. În ţara noastră sărăcia se corelează cu corupţia
direct proporţional, fiind o problemă de acută actualitate care îşi trage seva în restructurarea
continuă a sectoarelor şi ramurilor economiei naţionale cu eficienţă scăzută, în moştenirea
comunistă şi bineînţeles în propagarea fenomenului de corupţie. În general, întreaga
umanitate se confruntă cu sărăcia, până în prezent, în mod paradoxal, încercările concertate
ale statelor în eradicarea acestui fenomen fiind sortite eşecului. Studiile Băncii Mondiale
propun strategia „empowerment” sau împuternicirea săracilor pentru a-şi lua destinele în
propriile lor mâini . Realizarea în practică a acestei strategii se va face numai în condiţiile
existenţei unui îndelungat proces social la scara istoriei şi a globului, desfăşurat pe ambele
dimensiuni ale existenţei – timpul şi spaţiul, îmbrăcând în fiecare ţară un model propriu.

A nu se înţelege că aceste fenomene nu existau şi înaintea globalizării, însă ritmul lor a fost
accentuat de procesul de globalizare. Elementele cheie ale strategiei empowerment-ului sunt:
accesul la informaţie, participarea, responsabilitatea şi capacităţile organizaţionale locale.

2021 14
 Concluzie

Globalizarea este un sistem sau un fenomen complex, uneori ambivalent, chiar contradictoriu,
care a fost privit şi analizat în mod diferit de către cei care şi-au asumat acest risc sau această
răspundere. Dincolo de aceste analize, globalizarea rămâne un fapt real, viu, cu care trebuie
să ne confruntăm, independent de voinţa sau opţiunea noastră. Se consideră că cel mai mare
pericol pe care-l poate implica globalizarea este dezumanizarea unora dintre cei pe care valul
ei îi înghite pur şi simplu. Cucerită de piaţă, dopată de televiziune, sport sau Internet, lumea
globalizată trăieşte în acelaşi timp pe fondul unei crize generale a sensurilor vieţii, un
dezastru cultural şi educaţional global, simptom îngrijorător, dar sigur, al barbarizării
societăţii viitorului . Cultura tradiţională a societăţilor dispare sau se preface în spectacol şi
marfă (McDonaldizarea), cultura umanistă e eliminată tot mai mult de tehno-ştiinţa
invadatoare şi transformată într-o pseudo-ştiinţă. Omul mondial sau globalizat, omul centrat
doar economic, riscă să devină omul atomizat care trăieşte numai pentru producţie şi consum,
golit de cultură, politică, sens, conştiinţă, religie şi orice transcendenţă. Probabil acesta este
ultimul stadiu în evoluţia umanităţii. În ciuda tuturor acestor avertismente nu putem evita sau
elimina globalizarea.

2021 15
 Bibliografie

FMI, World Economic Outlook, mai 1997;

Năstase, A. – Bătălia pentru viitor, Editura New Open Media, 2000;

Paşcu, I.M. – Combating Terrorism. NATO and Transatlantic Dimension, Bucureşti, Institutul
pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară, 2002;

Cernea M. Michael, Christopher McDowell (editors) – Risks and Reconstruction, Experiences of

Resettlers and Refugees, The World Bank, Washington D.C., 2000;

Cernea M. Michael – Cultural Heritage Preservation and Management in the MENA Region,
Executive Summary, july 2000, The World Bank MNSED, Washington D.C., 2000;

Dudwick Nora – When Things Fall Apart, Qualitative Studies of Poverty in Former Soviet Union,
The World Bank, Washington D.C., 2003;

Narayan Deepa (editor) – Voices Empowerment and Poverty Reduction, The World Bank,
Washington D.C., 2003;

Guvernul României – Planul naţional anti-sărăcie şi promovare a incluziunii sociale, iulie 2002;

Wolfensohn D. James – Opening Keynote Address, în vol. Culture Counts, Financing, Resources
and the Economics of Culture in Sustainable Development, Proceedings of the Conference
Florence, Italy, The World Bank, Washington D.C., 2000;

www.ro.wikipedia.org

2021 16