Coreea de Sud se descrie pe sine ca fiind singura țară din lume care a reușit să se

transforme dintr-o țară dependentă de ajutoare externe, într-o țară care oferă donații "țărilor din
lumea a treia" într-un interval relativ scurt de timp.
Transformarea impresionantă a Coreei de Sud reprezintă un model de creștere sustenabil
pentru majoritatea statelor sărace, aceasta reușind să se alinieze standardelor internaționale în
ceea ce privește gradul de dezvoltare economică, globalizare, inovații rapide în domeniul
tehnologiei informațiilor.
În 1960, Coreea de Sud era una dintre cele mai sărace țări din lume, la un nivel
comparativ cu ţările din Africa. Dacă la sfârșitul războiului coreean (1950-1953), venitul anual
pe cap de locuitor a fost de numai 67$, în prezent Coreea de Sud este a 4-a economie din Asia
(după China, Japonia și India) și 13-a cea mai mare economie din lume cu un PIB de peste
30,000$ pe persoană. În 1980 acest indicator macroeconomic reprezenta abia un sfert din PIB-ul
pe cap de locuitor al Japoniei.
Graficul de mai jos prezintă juxtapunerea venitului pe cap de locuitor în ceea ce privește
paritatea puterii de cumpărare (PPP) în Coreea de Sud, Japonia și alte țări nou industrializate din
Asia, începând cu 1980.

Produsul intern brut calculat la paritatea puterii de cumpărare este considerat de către
economiști unul din cei mai relevanți indicatori în compararea standardelor de viață sau a
utilizării resurselor între țări. În Coreea de Sud, se poate observa un trend ascendent al acestui
indicator din 1999 până în 2002 când are loc o ușoară scădere, urmând ca din anul următor să se
continue trendul ascendent, ceea ce relevă nivelul de dezvoltare în creștere al țării.
În ceea ce privește evoluția PIB-ului total al țării se poate observa din grafic faptul că din
1960 până în 1996 acesta se află pe un trend ascendent. Perioada cuprinsă între 1953-1973 este
marcată de împrumuturile și ajutoarele financiare în valoare de aproximativ 6 miliarde de dolari
ale SUA acordate Coreei de Sud în vederea dezvoltării și revitalizării economiei țării după
războiul coreean.
Coreea de Sud a adoptat o politică de tip occidental, în urma căreia economia acesteia a început
să se dezvolte, ajungând ca în prezent să fie al 7-lea partener comercial al SUA.
Anul 1997 marchează începutul crizei asiatice, declanșată în Thailanda și cu efecte negative
asupra economiei Coreei de Sud, PIB-ul țării înregistrând o scădere bruscă, după aproape 3
decenii de creștere economică.
Având în vedere faptul că în Coreea, dezvoltarea industriei și a economiei a avut loc prin apariţia
marilor conglomerate (chaebols), odată cu declanșarea crizei financiare multe din aceste
concerne au dat faliment. Aceasta se datorează în mare măsură faptului că sectorul bancar a
finanţat marile corporaţii în expansiunea lor agresivă, însă fără a acorda o atenţie sporită calităţii
creditelor. Astfel, multe din aceste credite au devenit credite neperformante în pragul crizei
financiare.
De asemenea băncile coreene au acumulat capital străin pe care l-au plasat acestor
concerne în moneda naţională won, iar odată cu deprecirea wonului băncile nu au mai reuşit să-şi
onoreze datoriile pe termen scurt.
Evoluția principalilor indicatori macroeconomici ai țării în perioada 1994-1998
evidențiază o scădere progresivă a ratei anuale de creștere a PIB, o creștere a ratei inflației și a
șomajului cu 3,5%, respectiv cu 5% în 1998 comparativ cu anul precedent.
Se observă o creștere drastică a deficitelor de cont curent și a datoriilor externe în
perioada analizată. Principalii factori care au contribuit la creșterea deficitelor comerciale ale
țării au fost prăbușirea prețurilor naționale de export și diminuarea competitivității ca urmare a
deprecierii yuanului chinezesc în 1994 și ulterior a yenului japonez în raport cu dolarul american.
Prăbușirea prețurilor de export a principalelor produse finite: semiconductori, mijloace de
transport (autovehicule, nave), produse electronice și bunuri de larg consum, produse
metalurgice, textile și confecții și într-o masură mai mică materii prime și semifabricate: produse
agricole, energie și materii prime, începând din 1996 a avut un impact extrem de pronunțat în
erodarea balanței comerciale a țării.

Criza financiară din 1997 a fost considerată un punct de cotitură din cauza schimărilor
radicale care au însoțit criza și a subliniat necesitatea adoptării unor noi
reforme economice bazate pe cunoaștere și inovație întrucât vechile modele și politici de creștere
economică si-au arătat limitele în contextul crizei financiare.
Punerea în aplicare a noii strategii de dezvoltare economică a avut la bază 4 piloni:
 un cadru macroeconmic favorabil
 o infrastructură modernă
 dezvoltarea resurselor umane
 dezvoltare unui sistem bazat pe tehnologie și inovații.
 Practic, prin reformele economice instituite s-a avut în vedere transformarea Coreei într-o
economie orientată spre piață, îmbunătățirea regimului instituțional, dar și o mai mare
transparență în tranzacțiile financiare.
Stategia de dezvoltare economică bazată pe cunoștere și inovație adoptată de guvern în
timpul crizei economice a fost susținută atât de către întreprinderi cât și de către populație.
Efortul concentrat la nivel național de susținere a acestui model economic a dus la schimări
rapide în economia Coreei de Sud, aceasta stabilizându-se și revenind la traiectoria sa normală de
creștere, deși după cum se poate observa, în medie aceasta a fost mai scăzută comparativ cu
deceniile anterioare.

În perioada următoare crizei financiare economia sud-coreeană se află pe un trend

ascendent observându-se anumite fluctuații, cea mai sesizabilă fiind în 2008, an care a marcat
debutul unei crizei economice la nivel mondial. Comparativ cu criza din anii ’90, economia
Coreei de Sud a întâmpinat criza din 2008-2009 dintr-o poziţie relativ puternică: rezervele
valutare erau ridicate, sectorul financiar a fost în general sănătos, iar marile corporaţii s-au
restructurat şi au fost mai puţin vulnerabile la riscurile valutare decât în trecut. De asemenea
guvernul sud-corean a luat măsurile necesare în vederea contracarării efectelor crizei prin
întărirea sectorului financiar şi implementarea unor politici macroeconomice eficiente.

În 2012 economia țării a crescut cu 2%, sub 3,7% creșterea înregistrată în 2011 și 6,2%
creștere înregistrată în 2010. În privința exporturilor, care reprezintă mai mult de 50 la suta din
economia bazată pe producție, aceastea au fost afectate de de o cererea externă slabă și de
concurența puternică de produse japoneze, susținute prin deprecierea yenului. O prognoză
financiară negativă ar putea fi facută și asupra investițiilor străine directe care deși au avut un
nivel ridicat, ar putea fi afectate de tensiunile geopolitice ale țării cu Coreea de Nord.

Potrivit analizelor efectuate de Banca Națională a Republicii Coreea, profitabilitatea

companiilor coreene a intrat pe o curbă descendentă : rata de creștere a vânzărilor este cea mai
scazută de la criza financiară din 2008 și până în prezent, iar una din 3 firme se luptă să acopere
dobanzile la credite, cu sumele provenind din profituri. Astfel, ca urmare a înrăutățirii situației
economice, firmele au rezerve în a realiza investiții.
Referitor la comerțul exterior, în 2012 s-a înregistrat un excedent comercial de 3,15
miliarde USD, față de 1,6 miliarde USD în septembrie 2011. Principalele produse destinate
exportului s-au dezvoltat ca urmare a procesului de industrializare care a pus accentul, în prima
fază, pe dezvoltarea industriei ușoare, în special sectorul produselor textile, iar ulterior a
cunoscut o puternică dezvoltare industria grea chimică și petrochimică. Coreea a devenit cel de-
al șaselea producător de oțel din lume și pe această bază s-a dezvoltat un putenic sector al
industriei constructoare de mașini. Construcțiile navale și producția de autovehicule au
înregistrat creșteri importante, ca urmare a cererilor de pe piața internă și cea internațională.
În ultimul deceniu, industria electronică cea a telecomunicațiilor și a tehnologiei informațiilor a
cunoscut de asemenea o dezvoltare puternică, înregistrând o pondere din ce în ce mai mare în
volumul exportului și al încasărilor valutare. Industria construcțiilor de mașini însă, s-a dovedit a
fi cel mai dinamic sector contribuind cu circa 60% la veniturile realizate din exporturile pe
piețele externe, Coreea ocupând un loc de frunte la scară mondială, atât din punct de vedere
tehnologic cât și al volumului producției. Importurile sunt practic nesemnificative nedepășind 7-
8 % din totalul pieței.
Partenerii comerciali pentru exporturi sunt: China (25% din totalul exporturilor), ASEAN
(14%), SUA (10%), UE (9%).
Valoric importurile țării au fost de 42,51 miliarde în 2012, ele scăzând cu 6,1% față de
anul 2011. Principalele importuri ale Coreei sunt cele care aparțin de sectorul alimentar, din
cauza creșterii cererii consumatorilor sud-coreeni pentru produse prelucrate din carne, legume și
fructe dar și a reluării încrederii acestora în calitatea produselor fabricate pe piețele externe,
îndeosebi cele provenite de pe piețele vestice. De asemenea importurile sunt dominate și de țiței
(Coreea importă peste 97%
din necesarul de țiței, din care 81% provine din Orientul Mijlociu), gaze naturale lichefiate, și
alte resurse energetice.
Cei mai importanți parteneri comerciali pentru importuri ai țării sunt: China (16% din
totalul importurilor), Japonia (12%), SUA (8%), și Arabia Saudită (7%).
Cu privire la situația investițiilor straine directe, după criza financiară din 1997, atragerea
ISD a devenit o prioritate a guvernului care a adoptat Legea privind promovarea investițiilor
străine, potrivit căreia toate sectoarele economiei naționale au fost liberalizate, restricțiile fiind
aplicate numai în cazurile în care siguranța națională, sănătatea și ordinea publică sau protecția
mediului ar putea fi prejudiciate.
În anul 2011 ISD au fost de 13,67 miliarde dolari, principalii investitori fiind Uniunea
Europeana, SUA, urmate de Japonia, China și India. Se poate observa din grafic, evoluția
crescătoare a ISD pe perioada 2002-2012. Anul 2008 fiind marcat de
criza economică a influențat investițiile străine, acestea urmând o curbă ușor descendentă.

În ansamblu ISD au avut ca și țintă principală industria electronică-semiconductori și cea

auto, totuși s-au înregistrat și investiții de portofoliu ale companiilor străine sau fondurilor de
investiții private din SUA și Japonia.

Coreea de sud reprezintă un model sustenabil de creștere economică, devenind în decurs

de 50 de ani una dintre cele mai prospere economii mondiale. Țara a reușit să depășească atât
criza financiară din anii '90 cât și criza economică din 2008 prin adoptarea unor reforme
economice eficiente susținute de marile conglomerate și de populație.