Răzvan şi Vidra

de B.P.Hasdeu
- Personajul romantic în drama istorică paşoptistă -

" Răzvan şi Vidra" este o dramă istorică, valorificând un moment deosebit

din istoria Moldovei - şi anume domnia lui Răzvan care a durat doar 5 luni,
după care a fost tras în ţeapă - şi romantică, pentru că prezintă câteva din
caracteristicile acestui curent: personaje excepţionale în situaţii
excepţionale, prezentarea în antiteză a personajelor, răsturnările de
situaţie, tiradele oratorice, lirismul, evoluţia imprevizibilă a personajelor.
"Răzvan şi Vidra" este dramă şi pentru că surprinde "caracterul politic şi
moral" al epocii evocate, având o densă substanţă socială şi psihologică,
oferindu-ne o imagine autentică a epocii, a relaţiilor sociale şi politice.
Drama prezintă o sinteză între liric - personajele găsindu-se într-un
neîntrerupt proces de confesiune - şi epic ( nararea unor fapte obiective
care constituie baza piesei).
Aproape toate aspectele militante ale operei literare a lui Hasdeu, şi
anume: dragostea de libertate, indignarea împotriva stăpânirii oligarhice,
atacul împotriva boierilor şi a domnului, ca şi preţuirea calităţilor şi
năzuinţelor poporului şi aprinsul avânt patriotic se regăsesc în frumoasa sa
dramă istorică, "Răzvan şi Vidra". Dramaturgul, folosind un moment istoric al
veacului al XVI-lea, realizează un tablou critic, necruţător, al întregului
regim feudal.
Înzestrându-l pe Răzvan cu însuşiri deosebite - cinste, vitejie, isteţime
etc. - Hasdeu arată cât de profund greşită era prejudecata rasială.
Conflictul piesei are - mai ales în primele două cânturi - un fond social:
ciocnirea dintre asupriţi şi asupritori, dintre boieri şi robi.
Exponentul asupriţilor, al urii poporului împotriva tiraniei este Răzvan,
eroul principal, în jurul căruia se grupează apoi alte tipuri de revoltaţi,
reprezentative pentru celelalte pături oprimate ale vremii.
Răzvan iubeşte libertatea mai presus de orice şi urăşte lăcomia boierească.
Aşa cum spune cerşetorului Tănase, el ştie că averea boierului e adunată din
truda ţăranului: "Toţi banii din ţara noastră poartă, moşule, pe sine / Semnul
furilor ce-i pradă, printre lacrimi şi suspine, / De la noi, de la opincă, de la
omul cel sărman..."
Ura lui împotriva nedreptăţii îl îndeamnă să scrie şi cutezătoarele
"Cântece" împotriva domniei.
Versurile lui Răzvan sunt un prilej nimerit pentru scriitor de a lovi direct în
monarhie şi în dregătorii necinstiţi, în marii boieri: "Frunză verde de negară /
Decât un Domn de ocară, / Iar boieri mişei şi hoţi, / Mai bine la dracu toţi!"
Isteţimea, curajul şi dreapta lui judecată îi aduc simpatia poporului, care
recunoaşte în cuvintele lui Răzvan propriile sale gânduri.
Văzându-i pe Başotă şi pe Sbierea cum se ceartă pentru a-l lua rob, Răzvan
rosteşte cu revoltă şi amară ironie adevărate sentinţe asupra lipsei de
omenie a boierilor: "Câinii osul ca s'apuce, corbii stârvul ca să'mpartă, /
Boierii ca să robească, unii cu alţii se ceartă!..."
Luat pe nedrept rob, el fuge şi, ajuns căpetenie de haiduci, se întâlneşte în
codru cu asupritorul său, Sbierea. Deşi pentru acele ce a îndurat în robie îl
urăşte cu "cea mai cruntă şi nepovestită ură", el face un gest de neaşteptată
mărinimie şi-i cruţă viaţa. Prin asta câştigă admiraţia şi dragostea
ambiţioasei Vidra, nepoata marelui vornic Moţoc, care-l va împinge pe Răzvan,
de aici înainte, spre mărire: Răzvan ajunge căpitan la poloni şi hatman în
Moldova, apoi domn, sfârşind tragic într-o bătălie cu polonii.
În cânturile I şi II, Răzvan este conturat ca un adevărat erou popular, cu
multe trăsături pozitive: iubeşte libertatea, e îndrazneţ şi viteaz, plin de ură
împotriva asupritorilor, în orice împrejurare alături de cei oropsiţi.
Influenţat de Vidra, care-i insuflă iubirea deşartă de glorie, el se schimbă,
devenind mândru şi nemulţumit, ambiţios.
Începând cu al III-lea cânt, conflictul dramei "Răzvan şi Vidra" nu mai este
axat pe situaţii tipice, caracteristice momentului istoric evocat cu puternic
realism de către Hasdeu în primele două cânturi, ci alunecă înspre un conflict
individual, psihologic, care se desfăşoară în jurul visurilor de mărire ale lui
Răzvan.
Depărtându-se de realism, scriitorul alunecă spre romantism, spre
înfăţişarea de situaţii şi eroi excepţionali. De aceea şi în chipul lui Răzvan
sunt îmbinate trăsături realiste şi romantice. El corespunde eroului romantic
prin faptul că e pus în situaţii excepţionale, săvârşeşte lucruri uluitoare ( din
rob ajunge domn ) şi cade apoi învins de soartă. Tot datorită trăsăturilor
romantice, se poate explica purtarea neobişnuită a lui Răzvan cu Sbierea,
cuvintele lui neaşteptate: "Răzbunarea cea mai crudă, este când duşmanul tău
/ E silit a recunoaşte că eşti bun şi dânsu-i rău!"
Dar predominantă în dramă este, totuşi, înfăţişarea realistă a epocii,
înţelegerea luptei de clasă, a conflictului dintre boier şi ţărănime.
Ţăranul ia calea codrului, haiduceşte.
 În cântul al II-lea, Hasdeu arată cu multă pătrundere acest lucru,
insistând asupra fenomenului haiduciei, tipit pentru Ţările Române din veacul
al XVI-lea.
Fiecare dintre personajele dramei corespunde unui caracter anumit.
Răzvan este viteazul generos, exponentul asupriţilor, luptător aprig pentru
dreptate şi libertate.
Vidra e o femeie pătimaşă, ambiţioasă şi cu orgoliu nemăsurat, setoasă de
glorie dar care, totuşi, respingând prejudecăţile, îl iubeşte pe Răzvan, ţigan,
fost rob şi haiduc. Ea are încredere în calităţile sale deosebite şi e alături de
el şi în glorie şi în nefericire, împingându-l din ambiţie neîndestulată la pieire.
Răzeşul, Tănase şi Vulpoiul sunt trei feluri de ţărani români cu dragoste de
ţară şi porniri vitejeşti. Deosebiţi ca fire, cei 3 sunt deopotrivă revoltaţi
împotriva ticăloşiei boierilor.
Marele vătaf, vicleanul Başotă, şi zgârcitul Sbierea sunt boieri lacomi, răi,
care dispreţuiesc norodul.
Cei doi nobili poloni - Minski si Piotrowski - sunt ironizaţi mai ales pentru
invidia, laşitatea şi mania lor de a amesteca limba cu citate latineşti.
Cea mai vibrantă şi mai de actualitate din ideile piesei este, însă, iubirea de
patrie.
Departe de Moldova lui Răzvan e nefericit, oricâtă mărire ar dobândi. Cu
mult lirism, Hasdeu vorbeste de amintirea scumpă a ţării pentru cel
înstrăinat, de dorul care năvăleşte în suflet cu duioşie şi violenţă.
Sentimentul acesta înălţător oferă adâncime versurilor. Fiecare din
tovarăşii lui Răzvan simte, deopotrivă de puternic, dar totuşi diferit, după
firea şi năzuinţele lui, dorul de ţară.
Această dragoste pentru pământul strămoşesc uneşte ca într-un mănunchi
caractere diferite şi conferă întregii lucrări o unicitate şi o frumuseţe
dosebită.
"Răzvan şi Vidra" rămâne în literatura noastră una dintre cele mai izbutite
drame istorice, datorită forţei de evocare a epocii şi realizării ei dramatice.