Gerontologia este știința care se ocupă cu studierea vârstnicilor și a procesului de îmbătrânire.

Ea cuprinde studierea modificărilor somatice, psihice, funcționale și sociale ale populației pe

măsură ce aceasta îmbătrânește, evaluarea efectelor îmbătrânirii populației asupra societății și
aplicarea acestor cunoștințe în politici și programe de sănătate. Geriatria este specialitatea
medicală care se ocupă de problemele somatice, psihice, funcționale și sociale în îngrijirea
acută, cronică, preventivă, de recuperare și terminală a vârstinicilor. Ce este îmbătrânirea?
Simplist, definiția îmbătrânirii ar putea fi enunțată ca fiind scăderea capacității de a
supraviețui. Științific însă, îmbătrânirea reprezintă o afectare funcțională, progresivă şi
generalizată, având drept rezultat o pierdere a capacității adaptative la stres, pierderea
mobilității şi o creştere a riscului de îmbolnăvire. Cu alte cuvinte, îmbătânirea este
caracterizată de o insuficientă menținere a homeostaziei în condiții de stres fiziologic,
insuficienţă care se asociază cu o scădere a viabilității şi o creştere a vulnerabilităţii
individului. Joshua W. Miller afirma că: „imbătrânirea este un proces care transformă
indivizii tineri şi sănătoşi în indivizi fragili, cu rezerve funcţionale scăzute ale tuturor
aparatelor şi sistemelor, vulnerabili la boli şi deces, vulnerabilitate care creşte într-o manieră
exponențială. Caracteristicile proceslui de îmbătrânire:  Compoziția orgismului se modifică.
Cu îmbătrânirea apar modificări notabile ale musculaturii (sarcopenia), ale țesutului gras
(creşterea cantitătii de țesut adipos) şi ale celui osos (osteopenie şi osteoporoză). De
asemenea, apar modificări la nivel celular, dintre care cele mai importante sunt creşterea
depozitelor de lipofuscină şi ale cantităţii de  colagen glicat (secundar procesului de
glicozilare non-enzimatică). Capacitatea funcțională scade progresiv. Scăderea ratei filtrării
glomerulare, a frecvenţei cardiace şi a capacităţii vitale sunt reprezentative. Aceste scăderi
apar progresiv după vârsta de 30 ani şi sunt variabile de la un individ la altul.  Capacitatea
adaptativă la modificările ambientale se reduce. O trăsătură fundamentală a îmbătrânirii este
reducerea capacitătii de menținere a homeostaziei sau instalarea homeostenozei. Aceasta nu
se manifestă numai prin reducerea parametrilor fiziologici de repaus sau bazali, dar şi a
răspunsului la stimuli externi, ci şi prin limitarea răspunsului maxim la stres sau prin
întârzierea momentului atingerii nivelului maxim de răspuns sau a revenirii ulterioare la
statusul bazal.  Susceptibilitatea şi vulnerabilitatea la boală creşte. Incidența multor boli
creşte cu vârsta. O comparatie cu grupa de vârstă 25-44 ani arată că grupa populațională de
peste 65 ani are o prevalenţă a patologiei cardiovasculare de 92 ori mai mare, a cancerului de
43 ori mai mare, a accidentului vascular cerebral de 100 ori mai mare, a patologiei cronice
pulmonare de 100 ori mai mare şi a pneumoniei de 89 ori mai mare.  Mortalitatea după
perioada de maturizare creşte. Creşterea exponențială a mortalității după maturizare a fost
descrisă pentru prima dată la inceputul secolului XIX de Benjamin Gompertz. Mortalitatea de
orice cauză a grupei poputationale de peste 65 ani este de peste 20 de ori mai mare decât a
grupei populaționale 25-44 ani. Cu alte cuvinte, îmbătrânirea este un proces distructv,
progresiv, inevitabil, intrinsec şi universal. Clasificarea persoanelor în vârstă: vârsta
cronologică-numărul de ani trăiți; 65-75 de ani, perioada de vârstnic; 75-85 (90) de ani,
perioada de batrân; peste 85 (90) de ani, perioada de longeviv, vârsta biologică-legata de
capacitatea funcțională a individului; vârsta psihologică; vârsta socială-legată de capacitatea
de a contribui la viața societății.
Teoriile îmbătrânirii
Evaluarea geriatrică reprezintă un proces diagnostic multidimensional şi interdisciplinar
menit să determine nevoile şi problemele medicale, psihosociale şi funcţionale ale
vârstnicului; cu scopul de a elabora un plan de tratament şi de urmărirc pe termen lung.
 În geriatrie, evaluarea capacitătii funcţionale este primordială pentru aprecierea stării
generale de sănătate, a necesităţii asistenţei medicale sau sociale şi a stării de bine.
Obiectivele evaluării geriatrice: • îmbunătățirea acurateții diagnostice; • optimizarea
tratamentului; • îmbunătățirea rezultatelor tratamentului; • ameliorarea funcționalității şi a
calității vieții; • optimizarea ambientală. Componentele evaluării geriatrice: • medicală:
anamneza, examen obiectiv, examene paraclinice și de laborator; • funcțională: activitățilede
zi cu zi (Activity of daily living-ADL), activitățile instrumentale de zi cu zi (Instrumental
activities of daily living-IADL); • cognitivă (Mini-mental state evaluation-MMSE) • socială;
• ambientală.

ANAMNEZA

Anamneza completă și amănunțită reprezintă elementul cel mai important în elaborarea

diagnosticului și evitarea interacțiunilor medicamentoase. O anamneză utilă include:
stabilirea acuzei principale, istoricul bolii actuale, antecedentele personale patologice,
antecedentele heredocolaterale, anamneza socială. Există o serie de factori care fac ca
anamneza la pacientul vârstnic să fie mai dificilă şi de mai lungă durată, necesitând uneori
chiar etape succesive în obținerea ei: • dificultăți de comunicare; • lipsa raportării unor
simptome; • acuzele multiple.

ANAMNEZA SOCIALĂ Evaluarea statusului socio-economic este crucială în determinarea

potenţialului impact a unei boli asupra stării de sănătate şi necesităţii asistenţei medicale. La
fel de importantă este şi evaluarea trăirilor şi aşteptărilor familiei. Multe familii care au în
ingrijire vârstnici suferinzi au atitudini diferite faţă de aceştia sau de situaţia în care se află: •
sentimente de mânie, având de îngrijit un membru de familie dependent; • sentimente de
vinovăţie, sentimentul neputinţei de a face mai mult pentru cei pe care îi au în grijă; •
aşteptări nerealiste, care se bazează adesea pe lipsa informării corecte a familiei şi pot
interfera cu buna îngrijire a vârstnicului.