Sunteți pe pagina 1din 4

ABORDAREA NON-DIRECTIVĂ ÎN CONSILIERE

Abordarea non-directivă în consiliere are la bază ideile lui C. Rogers, idei care au avut o mare
influenţă în domeniul consilierii şi psihoterapiei. Acţionînd de pe o poziţie umanistă, Rogers întră în
dispută cu teoriile psihanalitice şi behavioriste datorită minimului interes acordat patologiei şi modului de
structurare a personalităţii, el aduce ceva nou în domeniul psihoterapiilor prin metoda care îi poartă
numele sau denumită psihoterapie non-directivă (centrată pe client), model care valorifică în cea mai mare
parte resursele clientului fără a intervenii în abisurile conştiinţei individului.

 Caracteristicile relaţiei client-terapeut (centrată pe client)

- metoda este centrată asupra individului şi nu asupra problemei, scopul fiind îndrumarea clientului să
atingă o anume maturitate care să-l ducă la o adaptare superioară,
- este accentuat elementul trăit aspectul afectiv avînd prioritate în faţa aspectului intelectiv (sfaturile nu
ajută întotdeauna la rezolvarea unei probleme),
- este importantă situaţia actuală într-o măsură mai mare decît trecutul individului care nu este foarte
important pentru atingerea obiectivelor propuse.

 Cadrul teoretic al abordării centrate pe client

- terapia sau consilierea centrată pe client are la bază modelul personalităţii care subliniază rolul deosebit
al dezvoltării sau autoactualizarea individului. Obiectivul ideal al actualizării este dezvoltarea deplină a
personalităţii şi tendinţa de a evolua în direcţia maturizării. Această dezvoltare este rezultatul
experienţelor personale care apar doar în relaţie cu ceilalţi. Ştim ca fiecare are nevoie de o imagine de sine
pozitivă în tranzacţiile cu ceilalţi, iar persoana dezvoltă o imagine pozitivă condiţionată din exteriorul ei.

 Atitudini specifice în abordarea non-directivă

Rogers consideră că pentru atingerea obiectivelor propuse (schimbarea) sunt necesare 6 condiţii :

a) două persoane intră într-o relaţie semnificativă pentru fiecare,


b) clientul se află într-o stare de incongruenţă sau vulnerabilitate, adică nu corespunde imaginii pe
care o are despre sine,
c) consilierul asigură clientului o relaţie congruentă şi integrată,
d) consilierul acordă clientului o atenţie pozitivă necondiţionată şi acceptă experienţele sale,
e) consilierul retrăieşte universul interior al clientului într-o manieră empatică,
f) clientul este disponibil să accepte mesajul consilierului.
Relaţia este înţeleasă ca o alianţă activă iar consilierul face efortul continuu de a o menţine.

Tehnici propuse de Rogers


- clarificarea sentimentelor,
- acceptarea necondiţionată,
- reformularea mesajului clientului

 Reformularea – intervenţie verbală non directivă

Rolul consilierului este de a reflecta sentimentele şi de a propune reformulări ale mesajelor transmise de
client. Tipul de influenţă exercitat de psiholog se numeşte facilitare. Reformularea permite conştientizarea
treptată a ceea ce se produce, fiind un factor stimulativ. Reformularea presupune exprimarea cu alţi
termeni mai concis sau mai explicit a ceea ce spune clientul . O reformulare este eficientă atunci cînd
clientul este de acord cu ea. Consilierul face din client un partener pentru că reformularea implică şi o
reflexie activă din partea consilierului.

Reformularea este de mai multe tipuri :

1) Reformulare-reflectare
Ex. P- …şi eram foarte ingrijorat…
C-…înţeleg, erai foarte ingrijorat…, vrei să spui că felul cum te trata te-a pus pe gînduri?
2) Reformulare cu inversarea raportului figură-fond
Ex. P-…sunt singurul din clasă care nu face nimic bine niciodată…
C-…după părerea ta toţi ceilalţi se descurcă mai bine decît tine ?

3) Reformularea- clarificare
Ex. C- …colegul meu crede că doar el contează, că numai el are ceva de spus, monopolizează toată
conversaţia iar eu pot să mă retrag…
P- …problema ta nu sunt manierele colegului, ci faptul că el te deranjează şi te elimină…

Într-un interviu sau şedinţă de consiliere toate formele de reformulare trebuie utilizate atunci cînd este
cazul astfel încît să se producă schimbarea propusă.

 Abilităţi necesare conducerii non-directive

După Finn şi Rose, avem nevoie de următoarele abilităţi pentru asigurarea unei relaţii de ajutor :

Introducerea
- prezentarea bilaterală,
- indicarea scopurilor şi obiectivelor,
- asigurarea unui climat confortabil,
- adoptarea unui mod deschis de a vorbi.

Aşteptarea
- este un comportament non-verbal cu rolul de a atrage atenţia şi interesul clientului,
- nevoia de pauze între intervenţiile consilierului pentru a da posibilitatea clientului să-şi formuleze
răspunsurile,
- consilierul foloseşte procedee non-verbale, menţine contactul vizual şi are o voce clară,
- consilierul încurajează clientul să vorbească.

Întrebările
- se folosesc în principiu întrebări deschise,
- se pune o singură întrebare o dată (nu două deodată),
- întrebările vor fi clare şi concise,
- se foloseşte vocabularul clientului.

Urmărirea verbală
- vizează răspunsurile consilierului la întrebările clientului,
- consilierul răspunde prin parafrazări,
- se introduce un nou subiect în discuţie,
- se cere clientului să continue discuţia.

Căutarea concreteţei
- se cer informaţii mai detaliate, specifice,
- consilierul caută informaţii detaliate,
- consilierul aduce discuţia abstractă la un nivel mai concret, relevant,
Raţionament neevaluativ
- răspunsurile date de consilier nu sunt evaluative (nu emite judecăţi de valoare),
- consilierul răspunde la verbalizările clientului prin afirmaţii sau întrebări cu scopul de a explora sensul
comportamentelor sau evenimentelor trăite de client,
- consilierul foloseşte confruntarea pentru a indica discrepanţele dintre percepţiile clientului şi ale sale,

Reflectarea sentimentelor
- semnifică abilitatea consilierului de a fi sensibil şi a transpune în cuvinte experienţa subiectivă a
clientului,
- consilierul reflectă sentimentele pe care clientul încă nu le-a identificat,
- consilierul reflectă intensitatea sentimentelor clientului,
consilierul identifică stimuli din mediu ce provoacă sentimentele.

Implicarea
- subliniază cît timp vorbesc partenerii de discuţie,
- clinetul vorbeşte majoritatea timpului şi nu consilierul.

Alte tehnici utilizate în consilierea sau psihoterapia nondirectivă sunt : tehnici de ascultare, de reflectare,
de reformulare, de deschidere.

a) Ascultarea activă (susţinere nonverbală),


b) Reflectarea (repetiţia ecou, pe un alt ton pentru schimbarea perspectivei asupra evenimentului),
c) Amplificarea (pentru a scoate în evidenţă un aspect pozitiv al situaţiei),
d) Reformularea

Alte condiţii ale dialogului consilier/ consiliat

Locul evaluării în subiect – consilierul nu judecă ceea ce spune subiectul, nu evaluează, nu-şi impune
punctele de vedere, nu sugerează soluţii, ci doar ascultă, acceptă necondiţionat şi clarifică.

Comunicarea aici şi acum – chiar dacă se discută fapte trecute se are în vedere focalizarea comunicării în
prezent, adică situaţia este adusă în prezent.

Efectele metodei asupra personalităţii

Schimbările observabile de personalitate şi comportament a clientului sunt relativ permanente şi se


prezintă astfel :

• clientul evoluează spre un stadiu de acord intern, devenind mai deschis şi mai puţin defensiv,
• percepţiile sale sunt mai realiste, mai diferenţiale şi mai obiective,
• devine din ce în ce mai capabil să-şi rezolve problemele,
• funcţionarea psihică se ameliorează, scade vulnerabilitatea,
• acordul dintre Sine şi Sinele Ideal creşte datorită schimbărilor,
• creşte consideraţia faţă de Sine,
• are loc o maturizare şi o adaptare socială mai bune,

Rogers recomandă să nu se diagnosticheze sau să se categorizeze clientul, iar şedinţele de consiliere sau
terapie să decurgă astfel :
+ în prima şedinţă clientul este întrebat non directiv care este scopul venirii sale, după care aplică tehnicile
de bază, iar consilierul îi va explica scopurile şi tehnicile urmărite pentru a favoriza schimbarea,
+ de la a treia şedinţă tehnicile vor fi adecvate în funcţie de afirmaţiile clientului, iar acesta va deveni mai
activ şi mai pozitiv în cadrul şedinţelor.
Abordarea non directivă poate fi aplicată cu succes şi la grupuri (grupul de întîlnire). Schimbarea
terapeutică se poate produce şi în cadrul unui grup la fel de eficient ca şi în cazurile individuale. Aceste
grupuri au rolul de a îmbunătăţii relaţiile interpersonale din grup şi o mai bună cunoaştere de sine.
Grupul ar trebui centrat pe membrii aşa cum terapia este centrată pe client. Cunoştinţele membrilor
grupului pot ajuta la recunoaşterea propriilor probleme ca pas important către schimbare.
Aplicarea pe grup este folosită pentru rezolvarea diferitelor probleme, inclusiv abuzul de substanţe
nocive.