Romantismul literar şi-a aflat expresia de-a lungul secolului al XIX-lea

(aproximativ 1790-1850) manifestându-se în paralel cu romantismul artelor plastice şi cu cel muzical.

Migraţia influenţelor impuse de curent determină coexistenţa lui alături de alte curente, îndeosebi în a
doua jumătate a secolului (de exemplu, parnasianismul).

Triumful romantismului în Franţa este marcat de apariţia manifestului Prefaţa la drama Cromwell
(1827) de Victor Hugo: “Nu există reguli, nici modele. (…)Conceptul artei de frumos include şi urâtul
şi grotescul” şi de “bătălia” pentru Hernani. Curentul literar pătrunde la noi prin filieră franceză,
datorită scriitorilor paşoptişti, iar articolul-program Introduncţie la Dacia literară, scris de Mihail
Kogălniceanu (1840), susţine ideologia romantică.Apariţia curentului a fost favorizată de factori
social-istorici: revoluţiile burghezo-democratice, lupta pentru independenţă şi libertate naţională) şi de
filosofia idealistă germană (Schelling, Fichte, Hegel, Schopenhauer)

Trăsături

 Introducerea unor noi categorii estetice: sublimul, grotescul, fantasticul, macabrul, feericul
precum si a unor specii literare inedite precum drama romantica, meditatia, poemul filozofic şi
nuvela istorică.
 Cultivă sensibilitatea, imaginaţia şi fantezia creatoare, minimalizând raţiunea şi luciditatea.
 Promovează inspiraţia din tradiţie, folclor şi din trecutul istoric.
 Evadarea din realitate se face prin vis sau somn (mitul oniric), într-un cadru natural nocturn.
 Contemplarea naturii se concretizează prin descrierea peisajelor sau a momentelor
anotimpurilor în pasteluri şi prin reflecţii asupra gravelor probleme ale universului în meditaţii.
 Acordă o importanţă deosebită sentimentelor omeneşti, cu predilecţie iubirii, trăirile interioare
intense fiind armonizate cu peisajul naturii ocrotitoare sau participative.
 Construirea eroilor exceptionali, care acţionează în imprejurări ieşite din comun, precum şi
portretizarea omului de geniu şi condiţia nefericită a acestuia în lume; personajele romantice nu
sunt dominate de raţiune, ci de imaginaţie şi de sentimente.
 Preocuparea pentru definirea timpului şi a spaţiului nemarginite, ca proiectie subiectivă a
spiritului uman, concepţie preluată de la filozofii idealişti.
 Utilizarea de procedee artistice variate, printre care antiteza (înger – demon ; trecut – prezent),
ocupă locul principal atât în structura poeziei, cât şi în construirea personajelor, situaţiilor,
ideilor exprimate
 Personaje excepţionale în situaţii excepţionale.
 Ironia romantică dobândeşte, adesea, accente satirice sau pamfletare, fiind un mijloc artistic
folosit atât in specia literara cu nume sugestiv, satira, cât şi în poeme filosofice.
 Asumarea poziţiei demiurgice (demonice) faţă de universul creat.
 Preferinţa pentru tehnici bazate pe armonia contrariilor care să pună în evidenţă antonimiile
specifice unei existenţe contradictorii
 Lărgirea viziunii estetice prin inovaţie la nivelul speciilor literare, al tematici, motivelor si
limbajelor artistice.

Specii literare cultivate. Reprezentanţi.

 specii dramatice: drama istorică (V.Hugo, Puşkin), filosofică, lirică (Shelley);
 specii lirice: meditaţia, elegia, romanţa (Lamartine, V.Hugo)
 specii epice: legenda, balada (H.Heine), poemul (Heine, Byron, Keats, A. de Vigny, Puşkin,
Lermontov, Eminescu), nuvela (istorică, fantastică – E.A. Poe), romanul istoric, de aventuri,
frescă (Novalis, W.Scott, V.Hugo, E.A. Poe)
La noi: C. Negruzzi, Gr. Alexandrescu, M. Eminescu