UNIVERSITATEA BABEŞ-BOLYAI, CLUJ-NAPOCA

FACULTATEA DE LITERE

Jazzul ca metodă de intrare în universul textului literar

COORDONATOR:

Conf. univ. dr. Viorel Mih

ABSOLVENT:

Puşcaș Marius-Viorel

Cluj-Napoca

2015
CUPRINS:

Introducere..................................................................................................................................................2
Despre jazz..................................................................................................................................................4
Muzică și literatură......................................................................................................................................6
Poezia în termenii jazzului..........................................................................................................................8
Charlie Parker și Nichita Stănescu.............................................................................................................12
Concluzii...................................................................................................................................................14
Anexe:.......................................................................................................................................................15
Aplicare și interpretare..........................................................................................................................16
Bibliografie:..............................................................................................................................................19

2
 Introducere

Pentru a avea o idee de generală asupra acestui fenomen, numit în ansamblul său jazz, și
pentru a-l integra într-un dualism simbiotic alături de literatură, vom face o incursiune în ceea ce
putem numi o istorie a jazzului pornind de la primele manifestări de acest gen și până la formele
pe care le-a dobândit în contemporaneitate. Jazzul a evoluat de-a lungul anilor, fenomen întâlnit
și în literatură, dezvoltându-și noi abordări, la nivel muzical, în concordanță cu direcțiile trasate
de curentele cultural-sociale din diferitele episteme. Dacă pornim de la primele forme de jazz
care au fost cântecele negrilor aflați în postura de sclavi pe plantațiile americane, se poate
observa conexiunea dintre stările individului uman și manifestarea acestor stări prin intermediul
muzicii de jazz. La fel și în literatură, realizările scriptice au, sau au avut de cele mai multe ori ca
scop exteriorizarea celui care a scris textul.

Literatura și muzica se completează și de cele mai multe ori ajută una la receptarea
celeilalte. Nu se dorește o îmbinare sincretică a muzicii și a literaturii, ci doar o suprapunere la
nivel formal și semantic pentru a prezenta modul de operare al fiecăreia. Muzica și literatura
pornesc de la un numitor comun, iar de foarte multe ori obiectivele și finalitatea sunt identice în
cazul celor două arte. Nu toate persoanele au capacitatea de a recepta și de a interpreta un text
literar. Muzica vine în ajutorul acelora care nu au capacitatea de a asimila sensul pe care un text
literar îl transmite, dar careau totușio afinitate pentru muzică. Muzica este mai expresivă din
punct de vedere semantic, iar procedeele sunt mai ușor de reperat. În momentul în care literatura
și muzica sunt pe caelași șablon de creativitate și de expresivitate, receptarea simultană este o
modalitate prin muzica și literatura sun mai facil de interpretat. Din punctul de vedereal
sistemului de referință și analiză asupra poeziei și muzicii, cele două arte pot fi suprapuse în
momentul receptăriicoroborând sensul și mesajul receptat.

3
 Despre jazz

Jazzul a început ca o muzică vocală, fiind, inițial, cântată în bisericile negrilor având un
rol de-a dreptul psihedelic, deoarece îi ajuta pe acești asupriți să își refuleze frustările, găsind în
această muzică un refugiu. Nu trebuie să uităm de faptul că multe dintre artele azi cunoscute au
avut la început un caracter funcțional, iar, mai apoi, au evoluat în realizări artistice cu valoare
estetică, lăsând deoparte funcționalitatea și axându-se în special pe statutul de frumusețe. Atât în
jazz, cât și în literatură este aplicabilă această teorie, formele de la care au plecat ambele fiind,
inițial, realizate pentru funcționalitatea lor și trebuie observat faptul că până în acest moment,
muzica și literatura se îmbină foarte bine.

Natura umană este ancorată în realitate și se raportează la aceasta prin intermediul

simțurilor. Conform teoriei clasice aristoteliene1, acestea sunt în număr de cinci, iar în virtutea
faptelor, ne vom raporta doar la acestea. Ceea ce provoacă aceste simțuri individului uman sunt
trăiri, emoții etc. pe care le manifestăm fiecare subiectiv. Arta are ca scop să stimuleze aceste
simțuri în așa fel încât să provoace trăiri dintre cele mai intense, să provoace receptorului așa-
numita desfătare estetică. Pentru a provoca plăcere din punct de vedere estetic, textul sau muzica
trebuie să fie înțelese la acest nivel, iar acest lucru este mai greu de realizat în afara unui public
avizat. Unind însă sub aceeași cupolă textul și muzica, mai multe simțuri sunt activate în același
scop, iar printr-o sinestezie de emoții și trăiri provocate din diferite direcții, de diferiți stimuli
prin intermediul a diferiți receptori, experiența estetică este mai profundă.

Pentru o abordare sistematică, ne vom opri asupra jazului cu scopul de a lămuri câteva
aspecte esențiale în analiza ulterioară pe care o vom face acestui gen muzical în corespondență
cu literatura. Este de precizat faptul că în contemporaneitate, jazzul a devenit o muzică elitistă
datorită numărului destul de mic al celor care au rămas fideli jazului într-o epoca ce tinde spre
consumerism, iar valoarea estetică a orcărei realizări artistice este trecută în plan secund. Din
punct de vedere muzical, jazzul „nu face discriminare”, în sensul în care oricine poate să
pătrundă în universul acestei muzici, indiferent dacă este specializat în acest domeniu sau este un

1
Aristotel, Studiu Despre suflet

4
neofit. Însă, este de precizat faptul că acest gen muzical nu se adresează persoanelor
conservatoare, din contră, pentru a fi un ascultător de jazz, condiția sine-qua-non este de a da
frâu liber imaginației și de a urma calea ideilor, de a accepta ideile altora și de a pătrunde dincolo
de diferențele care determină subiectivitatea.

Cultura jazzului este în strânsă legătura cu o cultură a negrilor aflați pe tărâm american.
Într-un alt studiu, am prezentat modul în care acest gen muzical, de la primele sale manifestări,
până la cea mai elaborată și ultimă formă a sa, evoluează conform standardelor impuse de
poporul și cultura americană. Jazzul este o muzică specifică Americii, fiind printre cele mai de
seamă contribuții ale acestei societăți în domeniul artistic și cultural, reflectând întocmai spiritul
națiunii care a dus la dezvoltarea muzicii jazz. Acest lucru reflectă faptul că în muzica jazz se
poate regăsi oricine, indiferent de statutul social sau pregătirea stiințifică, cel mai important este
faptul de a înțelege această muzică, devenită în ultima vreme destul de ermetică, însă această
direcție este manifestată la nivel global în aproape toate ramurile artei. „Jazzul înseamnă un alt
fel de frumos, alcătuit din strigăt, sfâșiere, paroxism, libertate. Și nu doar atât!”2. În altă rodine de
idei, jazzul este mai mult decât o muzică, este o modalitate de raportare la viață, un mod de
educare a percepției. Jazzul este o lume în sine, un microunivers în care inovația și improvizația
sunt regulile guvernatoare, totul făcând sens în baza acestor legități creatoare. Ulterior, vom
folosi acest aspect pentru a demonstra similitudini cu diferite ramuri ale artei și modalități de
intruziune printr-o artă în cealaltă, de exemplu, raportarea la literatură prin muzică, dar și
viceversa, în condițiile în care realizările artistice manifestă pulsiuni similare.

Din punct de vedere muzical, jazzul a început ca o muzică ce se plia pe aspectul de

frumos, se adresa maselor și era cântată pentru a descreți frunțile celor care ascultau acest gen de
muzică. Spirituals-ul, gospel-ul („nu sunt în fond decât niște rugăciuni cântate, întovărășite de
<<schița>> unui dans ritual și de răspunsurile asistenței la incitările sau întrebările unui
predicator, iar de-a lungul întregului ceremonial devine din ce în ce mai insistentă repetarea unui
cuvânt obsedant: amin/ amen.”3) și blues-ul (întruparea <<lumească>> a spirituals-urilor și a
gospel-ului4) se constituiau în realizări muzicale cu un tempo lent, iar muzicalitatea lor era una
desăvârșită. Spirituals-urile și gospel-ul sunt reprezentative unității, masei în integralitatea sa, toți

2
Ioan Mușlea, O istoria a jazului între anii 1900 – 2000, p.7
3
Ioan Mușlea, O istoria a jazului între anii 1900 – 2000, p.22
4
Ibidem, p. 23

5
cei care cântau acest gen de muzică exprimau aceeași dorință și aceeași trăire. Mai apoi, prin
intermediul blues-ului, se recurge la exprimarea trăirii individuale, a propriei „suferințe”, a
persoanei proprii, însă toate aceste forme preexistente jazzului estetic scoteau în evidență
frumusețea, armonia, muzicalitatea din trăirile personale, suprimând celelalte insincte. De aici
rezultă o muzică ce provoacă o stare de bine, relaxantă și care provoacă plăcerea ca trăire
supremă.

La fel cum în literatură modernii au evoluat de la o temelie clasică, în muzică, cu referire

directă și strictă la jazz, modernitatea pe care o cunoaștem ca fiind o muzică dizarmonică, în
unele pasaje chiar lipsită de melodicitate, își are bazele în stilurile anterior menționate, referente
clasicismului din literatură. Dacă pentru primele forme de jazz existau niște structuri destul de
fixe care se aliniau muzicii contemporane europene, pentru fazele ulterioare ale jazzului sunt
create niște sisteme de referință specifice acestui gen muzical, notația și teoria muzicală existente
nefiind suficiente sau nu satisfăceau în totalitate expresivitatea prin care a explodat jazzul. Cu
alte cuvinte, sunetele exprimate în momentul reprezentațiilor scenice care erau guvernate de
numeroase improvizații nu mai puteau fi notate în sistemul clasic, astfel, pentru multe dintre
fenomenele noi apărute din punct de vedere muzical s-au dezvoltat terminologii care contravin
culturii muzicale clasice. Aceste fapte din domeniul teoriei muzicale nu sunt atât de importante
ca existență pe cât faptul că prezintă o evoluție diacronică a acestei muzici în strânsă legătură cu
societatea în mijlocul căreia jazzul a apărut.

Muzică și literatură

După cum am amintit și anterior, scopul lucrării de față este de a realiza conexiuni între
jazz și literatură, ba chiar mai mult decât conexiuni, vom încerca să demonstrăm faptul că putem
pătrunde în literatură prin intermediul jazzului și în jazz prin intermediul literaturii. Gustul în
materie de muzică și literatură se cultivă, iar faptul de a fi specializat în unul dintre aceste
domenii nu presupune o condiție pentru a fi receptor activ în una dintre aceste ramuri ale artei.
Arta se presupune a fi tot ceea ce este frumos, însă în contextul actual, pentru a ajunge la acel
frumos este nevoie de muncă, este nevoie de analiză, este nevoie de niște receptori dornici de
muncă, dornici să sape după înțelesuri care vor duce în cele din urmă la frumos. Cei mai mulți se

6
sperie de această muncă și renunță în detrimentul altor manifestări artistice mult mai accesibile.
Rezultatele bune se obțin cu sacrificii și cu muncă, iar pornind de la această deviză vom încerca
să descoperim frumuețea în cele mai adânci unghere, în cele mai ascunse locuri din literatură și
muzică folosind ca unelte de muncă jazzul și literatura, descoperind una prin termenii celeilalte.

În literatură, muzicalitatea este o caracteristică pe care o regăsim în numeroase texte,

poezia fiind specia care utilizează cu preponderență termenii muzici pentru a se defini. Ritmul și
măsura, aliterațiile, eufoniile sunte câteva dintre elementele care dau muzicalitate unui text, și
este bine cunoscut faptul că îmbinarea dintre poezie și muzică este un fenomen străvechi, iar
pornind de la această împletire a versului cu muzica ne putem pronunța asupra îngemănării celor
două ramuri artistice, îngemănare pe care o putem fructifica în analiza fiecăreia în parte, având
de fiecare dată un pilon de sprijin în analiză și cercetare. Lucrarea de față se adresează în mod
special elevilor care studiază la școală literatura. Nu toți elevii au înclinații de natură umanistă,
iar studierea unor texte literare este realizată mecanic de anumiți elevi ceea ce contravine menirii
creației literare ca artă. Multe dintre aceste situații pot fi omise prin intermediul unui stimul aflat
la îndemâna oricui: muzica.

După cum am afirmat anterior, muzica și literatura au o rădăcină comună de unde fiecare
își croiește propriul drum, dar se intersectează adesea și au foarte multe similitudini în structură.
În ceea ce privește aplicabilitate acestui studiu ne vom axa în cele ce urmează pe texte din
perioada contemporană, sau cel puțin apropiate istoric de epoca în care trăim, iar în plan muzical,
jazzul modern, jazzul estetizat, bebop-ul va reprezenta instrumentul de lucru în analiza textelor
propuse. Motivul pentru care am ales această perioadă de creație este simplul fapt că literatura și
jazzul au mers într-o direcție comună în ceea ce privește modul de realizare al creației artistice,
dar și în ceea ce ține de maniera în care expresivitatea unui text sau a unui fragment muzical
survine dintr-o manifestare liberă a trăirii creatorului în momentul creației. Avem în acest sens
numeroase exemple care certifică spusele anterioare, atât în materie de literatură, cât și în materie
de jazz. Creația modernă aduce cu sine o ruptură față de rigorile clasice, dar și față de
modalitatea în care actul artistic este privit.

Când vorbim despre modernism trebuie trasată o linie clară ce să delimiteze aria de
referință, deoarece termenul propriu-zis are un spectru diversificat și amplu în ceea ce privește
corpusul pe care-l reprezintă și poate produce o ambiguizare a obiectului asupra căruia ne vom

7
axa în cercetare. Vom numi drept modernă arta care își pune bazele reprezentării în
subiectivizarea expresiei și a trăirii, în mijloacele inovative de traducere a impresiei estetice și în
abilitatea creatorului de a se identifica în propria artă, fiind capabil chiar să se transpună în
aceasta prin reprezentarea pulsiunilor vitale provocate de arta însăși. Subiectivitatea este cel mai
greu înțeleasă datorită unicității sale, iar arta modernă nu are ca scop simplificarea accesului,
pentru receptori, în universul artei, ci, din contră, produce incongruențe din ce în ce mai mari
pentru a bloca drumul spre înțelegerea intențiilor auctoriale. Întrucât „modernismul conduce
către limitele extreme (şi dincolo de ele) a tot ceea ce este mai van, frivol, schimbător şi efemer
în spiritul modern”5 considerăm facilă intrarea în universul unui text literar prin muzică, iar
pentru textele moderne în care întreaga scriitură se bazează pe legități permisive, propunem
muzica jazz, însă nu orice jazz, ci jazzul modern, așa-numitul bebop.

Stilul bebop reprezintă forma modernă a jazzului întrucât se află pe axa istorică ulterior
jazzului clasic și este considerat un moment în istoria acestui gen muzical deoarece atunci se face
trecerea de la o muzică dansantă, a cărui scop era doar de a bine-dispune publicul în localuri,
spre o muzică interpretată cu scopul de produce plăcere estetică atât celui care o interpretează,
cât și celui care o ascultă. Principalii promotori ai acestui nou stil de jazz sunt: pianistul Theloniu
Monk, axofonistul Charlie „Bird” Parker şi trompetistul Dizzy Gillespie. De la aceste simboluri
s-a dezvoltat jazzul pe care îl cunoaște și apreciem în zilele noastre, o formă muzicală ce a avut
ca punct de plecare localurile și cluburile în care lumea mergea doar să se distreze, însă, ulterior,
s-a constituit într-o artă intelectuală și elitistă care nu mai ține cont de părerea „marelui public”,
ci are ca mobil realizarea în plan artistic a pulsiunii pe care o resimte muzicianul în momentul
reprezentării/ creației.

Poezia în termenii jazzului

Atât în literatură, cât și în jazz receptorul este pus față în față cu o lume în care nu se
regăsesc legile după care este guvernată realitate, iar din această cauză există probleme în
realizarea sensului pe care aceste texte îl transmit. Momentul creației stă sub semnul delirului,

5
Matei Călinescu, Cinci fețe ale modernității, p.76

8
creatorul nu-și mai stăpânește ființa și dă frâu liber părții sale interioare ce refulează în actul
artistic indiferent de ce natură este acesta.

Pentru a exemplifica cele spuse anterior vom analiza poemul Descrierea lui A din
volumul Epica magna al lui Nichita Stănescu. Acest poem nu este ușor accesibil din punct de
vedere analitic, iar la nivel structural și fonic nu produce nicio plăcere naivă, deoarece nu se
încadrează în armonia pe care cititorul o așteaptă întocmai. Poemul face parte din a treia etapă de
creație a lui Nichita Stănescu și este manifestarea stilului stănescian maturizat. Cuvintele nu mai
sunt de ajuns pentru supraviețuirea eului creator, dintre toate literele și numerele pe care le avea
la îndemână și dintre toate combinațiile pe care le putea face a ales să se oprească la „A” și la
„1”. Reducerea întregii existențe la aceste două „imagini” explică dualitatea din întreaga creație
din această perioadă a lui Nichita Stănescu ( și nu numai), iar restul cuvintelor din poem sunt
imaginea unor voaluri atârnând și fiind direcționate spre cele două centre existențiale: A și 1.

Analiza pe care tocmai am realizat-o poemului stănescian ar fi fost înlesnită de o

suprapunere în momentul lecturii sau în prelectura textului studiat cu un fragment de muzică jazz
interpretat de Charlie Parker și Coleman Hawkins într-un duet din anul 1950. Ceea ce face ca
cele două creații artistice să fie compatibile una cu cealaltă este chiar dualitatea unor forme de
existență, a unor forțe creatoare, diferite la nivel formal, dar complementare în ceea ce privește
conținutul semantic. La început se aude doar ritmul pe care cei doi saxofoniști își vor improviza
intervențiile. Aceasta este și ritmul pe care poezia îl exprimă încă din titlu. Fragmentul cu care
începe Coleman Hawkins este similar cu versurile stănesciene din incipitul poemului întrucât
totul se manifestă în exteriorul eului creator. Hawkins interpretează o muzică lentă, care nu
instigă la nimic, nu este ruptă din propria trăire, este un act de improvizație stric tehnic, dar care
se înscrie în limitele impuse de armonia incipientă. La fel și în versurile lui Nichita Stănescu,
creația există, dar se vorbește despre ne-creație, despre inexistența creației, ea este exterioară
actului creator, există de la sine sub tutela lui A. A este linia armonică și ritmică prin intermediul
căreia muzica lui Hawkins „luptă pentru descifrarea semnelor lumii și structurarea lor într-un
alfabet coerent și lizibil [...] conștiința înfometată de sens, opunându-se existenței haotice”6

Odată cu intervenția lui Charlie Parker, ritmul rămâne același, armonia rămâne
neschimbată, dar linia melodică se modifică dramatic. Fluxul creativ este mult mai intens,
6
Dicționar analititc de opere literare românești, coordonator Ion Pop. P.279

9
pulsiunea interioară este din ce în ce mai rapidă, se observă corelarea cu persoana celui care
creează. Charlie Parker își transpune propria persoană în ceea ce cântă, iar rezultatul transmite, și
nu doar din punct de vedere estetic, o desfătare a simțurilor, cel care ascultă poate intra în
rezonanță cu pulsiunea artistului și poate să-i împărtășească focul interior care generează fluxul
de gândire atât de intens. Fragmentul interpretat de Parker este mai aproape de „existența
haotică”7 pe care pe care A încearcă să o ordoneze întocmai cum eul poetic la Nichita Stănescu
se pune pe sine în acest amalgam și își așteaptă rostirea spre nemurire.

Inițial se poate vorbi despre o luptă între două forțe arhetip atât în versurile lui Nichita
Stănescu cât și în jazzul celor doi maeștri, însă lupta devine ulterior, nu un câmp de luptă
deschis, ci un instrument prin care arta se salvează și estetismul se manifestă. A este forța
creatoare, A este cel care ordonează haoticul, dându-i o formă estetică (și empirică în cele din
urmă), formă la care poate să aibă acces oricine. Fiecare dintre cei doi interpreți își valorifică
existența prin intermediul unui „A” muzical, o formă de expesie ce permite creatorului „a fi
nemaifiind”8 după moarte trupească. Acest „A” este modalitatea prin care „zeama ganditoare a
creierului”9 se ordonează și reiese sub formă de creație artistică. În cazul lui Nichita Stănescu,
această creație este însăși poezia sa, iar pentru cei doi muzicieni, muzica pe care au creat-o chiar
în momentul reprezentației este parte din propria lor persoană.

În jazz, haosul și ordinea sunt reprezentate simultan. Ordinea conturează haosul și îi

îngrădește posibilitățile de manifestare în timp ce haosul dă savoare ordinii și îi potențează
rigurozitatea. În ceea ce privește cele două arte în cele două episteme anterior menționate este de
precizat faptul că estetismul și frumusețea sunt atinse prin îmbinări antitetice, ori haosul și
ordinea sunt cât se poate de opuse, însă corelate dau naștere la ceea ce este valoros la nivel de
creație artistică. Cu toate că se lucrează cu concepte empirice, atât în literatură, cât și în muzica
de jazz, universul creației se ghidează după norme psihedelice. Poemul stănescian și muzica de
jazz sunt realizate în baza unor criterii de existență în delir. Regulile vieții umane nu mai pot
explica esența celor două arte și se cere susrprinderea lor într-o lume diferită în care libera
exprimare este condiția supremă în creație.

7
idem
8
Nichita Stănescu, Descrierea lui A
9
idem

10
 De ce este muzica jazz potrivită pentru aces tip de interpretare și nu am ales alt gen
muzical sau alt tip de muzica? Răspunsul ar fi că în oricare alt gen muzical, regulile ritmice și
melodice sunt menținute cu sfințenie, ori, în mucia de jazz, regulile primesc un nou rol. De
foartemulte ori, în jazz, există abateri intenționate de la regulile clasice, ba mai mult, abaterea se
sonctituie în regulă și răstoarnă dogma existentă, deconstruind-o. Ca exemplu concret am putea
aminti conceptul de „blue note”. Acest fenomen este o sincopare, prin accentuarea notei a cincea
dintr-o gamă septimă, ce diferențiază și aduce, în același timp, un plus jazzului față de structura
clasică a notației europene. Blue note-urile „tulbură apele și perturbează o ierarhie devenită
lege”10. Aceste blue note-uri sunt momente de ruptură în orizontul de așteptare al receptorului.
Atât în muzică, cât și în literatuă, se creează o presupoziție asupra a ceea ce urmează să se spună.
Muzica și poezia clasică nu surprinde receptorul, ci se încadrează în așteptările acestuia și i le
satisface. În poezia și muzica de jazz, încalcarea orizontului de așteptare al receptorului devine o
normă. Ruptura produsă, șocarea receptorului este elementul care surprinde și dă valoare estetică
artei.

Jazzul este o trecere spre universul liric stănescian în această ipostază deoarece permite
accesul într-un univers artistic ce s-a dezvoltat ca urmare a ambiguizării și amalgamării
raporturilor empirice din mintea creatorului. Ceea ce face Nichita Stănescu în această poezie este
să reducă întreaga existență la „supa primordială” 11 de unde ca un demiurg poate să lege
elementele și să formeze materia poeziei. De aici poate să vină intenția autorului de a folosi cele
două concepte care, cultural vorbind, s-au constituit în faze de început ale oricărei structuri. și în
muzica de jazz putem să folosim conceptul de „supă primordial”, chiar mult mai ușor și mai des,
deoarece un cântăreț de jazz, în momentul improvizației, nu face altceva decât să dizolve tema
muzicala de la care pornește, o descompune în componentele de bază constituente, iar mai apoi,
în funcție de pulsația propriei trăiri, o regrupează, o recompune sub o nouă formă, structură etc.,
dar care are la bază elementele celei de bază.

„A” este la padimentul creației lirice a lui Nichita Stănescu, „A” este descompunerea
liminară a cuvântului, a creației existente, descompunere la care autorul are acces. El plutește în
această „Zeamă gânditoare a creierului” iar ca problematică, este propria-i existență: de ce se află

10
Gilles Mouellic, Jazzul,o estetică a secolului XX, p.50
11
Un termen intens folosit în teoria evoluționistă a Univesului. Aceasta presupune că inițial a existat materia într-o
nebuloasă, fără nicio organizare, iar mai apoi, datorită unor fenomene s-au sudat compușii.

11
acolo, de ce aranjează cuvinte, de ce trebuie să fie aranjate cuvintele, sau chiar sunetele? De aici
rezultă similitudinea cu modalitatea de lucru a jazzmanului în momentul interpretării.
Intervențiile pe care le interpretează și improvizațiile sunt rod al reorganizării sub alte legități a
ceea ce a fost inițial tema de la care a pornit. „Zeama gânditoare a creierului” în jazz este o însăși
improvizația. Interpretul are rolul de a face dezordine în propria minte, iar odată stabilit haosul,
sunetele sunt alese, la o primă impresie, aleatoriu, însă, odată cu evoluția interpretării și
raportarea la elementele de armonie și ritm, totul primește sens, iar din tema inițială au rămas
doar elementele constituente, sunetele.

Charlie Parker și Nichita Stănescu

Abstractismul celor anterior spuse nu este ușor de înțeles pentru toți elevii, iar o simplă
relatare a profesorului cu privire la acest lucru nu facilitează comprehensiunea poemului, ci,din
contră, îi determină pe elevi să renunțe la citi asemenea texte. Bariera impusă de stilul filosofic și
abstract ține elevii la distanță de poemele pe care le studiază, însă muzica este de cele mai multe
ori domeniul în care ecceptă modificările ce apar în structurile clasicizate, iar jazzul este o formă
de muzică ce impune ascultătorului permisivitate ridicată la tot ce este nou. Elevilor le va fi mult
mai ușor să înțeleagă modalitatea prin care se transformă un element de bază într-o sumedenie de
posibilități, iar fiecare dintre acestea este o raportare subiectivă la elementul de bază. Pot să
asculte tema de bază a melodiei de la care pornesc cei doi saxofoniști, iar mai apoi, interpretarea
acelei teme în mai multe moduri diferite. Haosul, delirul, psihedelicul, toate sunt sesizabile mult
mai ușor în momentul în care stimulul vine atât în plan lingvistic, cât și în plan auditiv.
Îmbinarea imaginilor create de poemul în sine și imaginile auditive împreunaă cu senzațiile
datorate muzicii jazz îi fac pe elevi să înțeleagă ei singuri care este tehnica de lucru a autorului.
Profesorul nu mai trebuie să le spună exact ce trebuie să vadă, să înțeleagă, să simtă, ci le arată
calea prin care pot face acest lucru.

Este de la sine înțeles faptul că nu toți elevii vor reuși să relaționeze cu muzica de jazz,
deoarece este o muzică estetică, o muzică pentru care gustul trebuie cultivat, însă o mare parte
dintre cei care vor porni în interpretarea poemelor moderne și postmoderne prin intermediul
acestui tip de muzică vor avea o plăcută surpriză de a descoperi cât de bine se completează

12
aceste două arte. Deși sunt numeroase modalități de a intra în universul literar, pentru momentul
modernist și postmodernist, jazzul ear putea fi o cheie eficientă în tehnicile și practicile pe care
profesoriile adoptă în lecțiile lor întrucât se pliază pe necesitățile elvilor în momentul în care sunt
puși în fața textului literar. Problema elevilor este că nu știu de unde să înceapă, care este intrarea
spre conținutul textului pe care l-au lecturat. Jazzul le oferă un imbold în ceea ce privește
maniera deraportare la text. Prin jazz se înțelege multitudinea de manifestări diferite ale aceleiași
realizări.

Există numeroase texte în interiorul cărora se poate intra prin intermediul jazzului, însă
pentru o exemplificare cât mai clară și pentru o descriere mai amănunțită a modalității prin care
se ajunge la similitudini între textul literar și muzica de jazz am ales să ne oprim asupra unui
singur poem și asupra unei singure melodii jazz. Este de precizat faptul că tehnologia modernă
permite acest tip de abordare a unui text literar, înrucât internetul asigură o varietate imensă de
materie de lucru, singura chestiune de finețe fiind selectarea unei melodii potrivite pentru
interpretare unui anume text. De multe ori, daca alegerea nu este una potrivită, pot surveni
ambiguizări în ceea ce privește esența textului, ori pot fiambele înțelese într-o manieră total
greșită. Dar, putem să susținem că alegerea unei melodii de jazz potrivite pentru un text de
factură modernă nu este una foarte grea, după cum putem să ne dăm seama din cele spuse
anterior.

Concluzii

Venind ca o conchidere asupra celor relatate anterior, literatura are un scop estetic,
funcția sa este de a produce plăcere, trăiri dintre cele mai intense și diferite. Acest scop poate fi

13
atins în condițiile unei receptări coerente și corecte, iar o asemenea receptare se realizează
pornind de la comprehensiunea textului lecturat. Cei mai mulți dintre noi întâmpinăm probleme
în receptarea anumitor texte, în speciale față de cele contemporane și moderne.
Interdisciplinaritea în școli este o procedură din ce în ce mai întâlnită, iar la nivel artistic există
numeroase căi intersectate ale diferitelor arte. Muzica și literatura sunt două domenii ale artei
care s-au împletit cu mult timp în urmă. Probabil au luat ființă ca gemeni ale aceleiași mame,
însă odată cu epoca modernă, abstractismul din muzică de jazz și literatura postmodernă și
contemporană nu au mai permis o relație simbiotică a nivel formal. Acest lucru poate fi depășit
încât ambele au evoluat în aceeași direcție, iar formele pe care le identificăm în structura uneia
sunt prezente și la cealaltă, iar acest lucru nu înseamnă decât faptul că putem intra într-un text
literar prin jazz, dar la fel de ușor putem să intrăm în universul jazzistic prin literatură.

Pentru a constata aplicabilitatea celor spuse anterior, propunem un chestionar pe care îl

vom aplica unei clase după ce metoda a fost aplicată în predare. Menționăm că această metodă
este recomandată cu preponderență claselor din ciclul superior al liceului deoarece gradul de
abstractizare al celor menționate este prea mare pentru clase mai mici. După aplicarea
chestionrului rezultă că peste 50% dintre elevi au considerat că muzica de jazz a facilitat
receptarea textului stănescian. Vom anexa chestionarul pe care l-am aplicat elevilor și o analiză a
modului în care s-a predat lecția și s-a aplicat chestionarul.

Anexe:

14
Chestionar:
Notați fiecare enunț cu o cifră între 1 și 5 unde 1 va reprezenta în foarte mică măsură, iar
5 într-o foarte mare măsură.

1. Descrierea lui A, de Nichita Stănescu, este un text pe care am reușit să-l receptez fără
niciun ajutor.
______
2. Muzica este mai facil de înțeles decât literatura.
______
3. Am reușit să intru în universul artistic al lui Nichita Stănescu mai ușor prin
intermediul muzicii jazz.
______
4. Receptarea textului literar prin intermediul muzicii este o metodă mai plăcută de
analiză a textului.
______
5. Consider că muzica jazz ar trebui folosită și pentru interpretarea altor texte moderne
și postmoderne.
______

Aplicare și interpretare.

15
 Metoda de interpretare a textului literar modern și postmodern folosind ca suport muzica
de jazz a fost aplicată la clasa a 12, profil MATEMATICĂ-INFORMATICĂ, a Liceului
tehnologic „Liviu Rebreanu”, Hida. Inițial, am propus pentru interpretare alt text: Leoaică
tânără, iubirea de același autor, însă într-o manieră tradițională. Ceea ce am observat în raport cu
activitatea didactică a fost faptul că elevii nu au manifestat interes pentru textul propus. Datorită
faptului că literatura se studiază obligatoriu, își pierde funcția cathartică.

A doua etapă a constat în aplicarea propriu-zisă a metodei de receptare a textului în baza

muzicii de jazz. Muzica a fost folosită în prelectură și s-a realizat o interpretare a modului în care
muzica respectivă a fost concepută și a modului prin care acest tip de muzică se înscrie într-o
anume estetică. Împreună cu elevii, am reușit să identificăm, în baza melodiei analizate la clasă
elementele de bază a epocii moderne și postmoderne. Plasând această muzică în epoca de creație
și în curent, am efectuat trecerea spre textul literar. În timpul analizei muzicale, elevii au făcut
corelații între ceea ce au ascultat și poezia pe care au analizat-o anterior.

În momentul în care am relizat analiza textului Descrierea lui A, eleviierau deja

familiarizați cu maniera de lucru folosind muzica. Pentru mulți dintre elevi, melodia interpretată
de Charlie Parker și Coleman Hawkins a constituit un suport în interpretareatextului literar. Ideea
propusă a fost receptată pozitiv, elevii venind cu idei în ceea ce privește conexiuni între alte
stiluri muzicale și texte pe car eei le studiază la școală.

În urma aplicării chestionarului a rezultat că peste 60% dintre elevi consideră că muzica
propusă a avut un rol benefic în actele de receptare și interpretare ale textelor studiate la oră, iar
un procent de 20% au considerat că textele studiate nu aveau nevoie de nicun suport pentru
interpretare. Rezultatul considerăm că este unul pozitiv, iar aplicabilitatea metodei este una
ridicată.

Descrierea lui A.

16
Il opun pe A lui 1
Nori peste semne.
Explozia inimii in desimea ei
rabda sa se sparga trupul.
Gand cu ancora A,
in zeama ganditoare a creierului.
Credeam ca totul vorbeste.
A, m-a despartit de auz.
Templu al cuvantului, A,
rugarea trupurilor noastre fumegande, -
vulturul ti l-am ucis
inzdravenind un mormant.
schimbandu-te in lucruru.
Gandire devenita strigat,
inzdravenind un mormant.
A, te-am facut trup
ca sa ramana din trupul meu
dupa spulberare
A.
Ii opun pe A, mie.
Sufletului meu il opun pe A.
Lupta care naste inteles.
Cort al amintirii mele.
17
Trece timpul peste A.
Viata-mi curge pe sub A.
Soarele se inchina la A
la steaua cuvantului, - A
Tu care nu esti, ¬A,
cine o sa te gandeasca, cine.
Gindeste-ma tu A, pe mine.
Gindeste-ma tu.
Inmormantandu-ma, ¬-
A,
trup imi ramai, al gandirii.
Faraon impaiat cu paie
incalecat cu cai inverzit cu iarba
uscat de apa,
si udat de toate razele stelelor.
Sub piramida ta, A
voi depune marturie
de faptul ca m-am nascut
si de faptul ca am murit.
In numele iepurilor , A
in numele ierburilor , A
in numele bolovanilor si al nisipurilor
A,
in numele numelui meu, A
depunem prin tine marturie
pentru nedreptatea,
de a fi nemaifiind, Cantaram vorbirile.

Vorbiram stelele. A, te opun lui 1.

18
Bibliografie:

1. Dicționar analitic de opere literare românești, vol. I, Coordonare și revizie științifică: Ion
Pop, Cluj-Napoca, Casa Cărții de Știință, 2007.
2. Gioia, Ted, Jazz: The Aesthetics of Imperfection, The Hudson Review, Inc, 1987.
3. Goia, Vistian, Didactica limbii şi literaturii române : pentru gimnaziu şi liceu, Dacia,
Cluj-Napoca, 2002.
4. Gridley, C. Mark - Jazz styles- History and analysis- sixth edition, Prentice-Hall, Inc.
Simon & Schuster, New Jersey, 1997.
5. Kwahulé, Koffi; Mouëllic, Gilles - Frați de sunet. Discuții despre jazz, teatru și scriitură,
Grinta, Cluj-Napoca, 2003.
6. Mouellic, Gilles - Jazzul, o estetică a secolului XX, trad. De Roland Székely, Grinta,
Cluj-Napoca, 2003.
7. Mușlea, Ioan, O istorie a jazzului întrea anii 1900-2000, Editura CHARMIDES, 2014.
8. Pamfil, Alina, Studii de didactica literaturii române, Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca,
2007.
9. Stănescu, Nichita, Epica magna: [versuri], Junimea, Iași, 1978.

Charlie Parker și Coleman Hawkins, 1950

https://www.youtube.com/watch?v=Ta_UByyi4Z0

19