LUCRARE PRACTICA NR .

ELEMENTE DE DIAGNOSTIC ETIOLOGIC ALE INFECŢIILOR

BACTERIENE SI VIRALE

Diagnostic: diferenţierea realizată de medic între boli sugerate de simptomele şi semnele

clinice prezentate de un pacient: analiză prin asemănări şi diferenţe caracteristice.
Diagnostic etiologic: depistarea şi identificarea cauzei care a determinat infecţia. Confirmă
sau infirmă diagnosticul clinic (diagnostic prezumtiv).
Infecţie: interacţiunea dintre un microb patogen (care pătrunde în organismul gazdei, se
multiplică, invadează gazda şi îi lezează structurile) şi gazdă, care răspunde la agresiunea
microbiană prin răspuns nespecific (inflamaţie, etc.) şi prin răspuns imun (specific).
Boală infecţioasă: apare atunci când, din cauza leziunilor importante, gazda nu îşi mai poate
menţine homeostazia şi apar simptome şi semne de suferinţă.
Infecţiile asociate asistenţei medicale (IAAM) sunt infecţii interioară, încrucişate, contractate în
cursul actului explorator sau terapeutic din ambientul specific unui spital, serviciu de urgenţe,
ambulator.
- orice boală infecţioasă ce poate fi recunoscută clinic şi/sau microbiologic pentru care există dovada
epidemiologică a contractării în timpul spitalizării
- este legată prin incubaţie de perioada asistării medicale în unitatea respectivă, indiferent dacă
simptomele bolii apar sau nu apar pe perioada spitalizării.
Infecţiile asociate asistenţei medicale sunt de obicei polimicrobiene, infecţia monomicrobiana
fiind foarte rară (de obicei infecţiile plăgilor operatorii cu stafilococ).
Conceptul de precauţiuni universale se referă la sânge şi alte lichide organice
(secreţii, excreţii, drenaje) şi la mucoase şi tegument ca şi cum ar fi infectate cu agenţi
patogeni. Toate manevrele de îngrijiri ale pacienţilor trebuie efectuate ca şi cum toţi pacienţii
ar fi potenţial infectaţi cu HIV, HBV şi alţi agenţi microbieni cu cale de transmitere sanguină.
Implementarea precauţiunilor universale se referă la:
1. Utilizarea echipamentului de protecţie adecvat, complet, corect
2. Spălarea mâinilor şi a altor părţi ale tegumentelor.
3. Prevenirea accidentelor şi a altor tipuri de expunere profesională.
4. Personal infectat cu HIV.
5. Evaluarea riscului pe categorii de locuri de muncă şi activităţi prestate de personalul
medical în funcţie de contactul cu sânge şi alte lichide biologice.

1
IDENTIFICAREA BACTERIILOR CULTIVABILE – SE REALIZEAZĂ PE BAZA
URMĂTOARELOR CARACTERE:
1. Microscopice – categoria microscopică (caractere morfo-tinctoriale) Permit identificarea
de regulă până la nivel de familie sau gen (excepţional de specie – ex. Clostridium tetani)
Pe frotiuri (colorate cu albastru de metilen sau Gram sau Ziehl-Neelsen) permite să
observăm categoria microscopică a microbului infectant (pe baza caracterelor
morfotinctoriale), numărul lor, raporturile cu celulele inflamatorii şi celulele epiteliale
scuamoase, caracterele reacţiei inflamatorii şi realizează triajul de calitate a probelor.

Frotiu din abces (infectie cu

bacterii anaerobe) Clostridium difficile cu
endospori Biopsie colorație Ziehl Neelsen
(BAAR)

Neisseria gonorrhoeae
(gonococul) în examen direct
Frotiu de sputa colorate Gram cu la microscopul optic, Coloratie Stapylococcus spp. cultura coloratie
Streptococcus pneumoniae Gram Gram
(coloratie Gram)
a. Avantaje: rapid, uşor de realizat, ieftin, poate orienta antibioticoterapia de primă intenţie,
b. Dezavantaje: sensibilitate scăzută (pentru a vedea 1-2 bacterii/câmp microscopic cu puterea de
mărire de 1000x, trebuie să existe 104-105 UFC/mL probă), dar şi specificitate scăzută.

2. De cultură – condiţii de cultivare (în funcţie de exigenţele nutritive → bacterii

pretenţioase/nepretenţioase), aspectul coloniilor (dimensiune, circumferinţă, contur, suprafaţă,
transparenţă, relief, culoare, consistenţă, aderenţă la mediu) şi eventuale modificări ale
mediilor de cultură induse de cultură. Permit identificarea de regulă până la nivel de gen
(foarte rar până la specie – ex. Pseudomonas aeruginosa când se manifestă tipic).

3. Biochimice (metabolice) –activitatea enzimelor microbiene este urmărită prin modificările pe

care le produc asupra substratului corespunzător înglobat, de obicei, într-un mediu de
cultură.Permit identificarea speciei cu un anume grad de probabilitate.

2
 4. Caractere antigenice - microorganismele conţin proteine şi carbohidraţi specifici pentru o
anumită specie sau grup de organisme din cadrul speciei. Pentru a identifica antigenul se
folosesc reacţii antigen-anticorp cu seruri hiperimune (conţin anticorpi cunoscuţi, specifici
pentru antigenele bacteriene de identificat. Caracterele antigenice permit identificarea până la
nivel de specie sau subspecie a unui microorganism.
5. Caractere genetice – determinate prin tehnici moderne de biologie moleculară – hibridizare,
PCR.

TESTAREA SENSIBILITĂȚII LA ANTIBIOTICE (ANTIBIOGRAMA)

 Definiţie: reprezintă cultivarea bacteriei de testat (bacteria cu semnificaţie clinică izolată în
cultură pură = tulpina de testat) în condiţii standard (inoculum, condiţii de cultivare – mediul de
cultură, condiţii de incubare) în prezenţa unor cantităţi descrescătoare de antibiotic.

TEHNICI INDIRECTE DE DIAGNOSTIC - Depistarea şi cuantificarea efectorilor

imunitari induşi de infecţie.
1. teste in vitro (diagnostic serologic/seroimunologic) = detectează răspunsul umoral
(anticorpii serici).
Titrul (cantitatea) anticorpilor din ser: reprezintă inversul celei mai mari diluţii de ser la
care mai este încă vizibilă formarea de complexe antigen-anticorp, între o cantitate constantă
şi cunoscută de antigen introdusă în reacţie şi anticorpul omolog prezent în serul pacientului
2. teste in vivo (intradermoreacţii) = detectează răspunsul imun celular – limfocite T
citotoxice specific sensibilizate
Indicaţii (şi în acealeaşi timp avantaje): microbul infectant este situat intr-un situs inabordabil;
microorganisme necultivabile sau pentru cultivarea cărora nu sunt condiţii (virusuri,
chlamidii, rickettsii); tratamente antibiotice administrate înaintea prelevării, dubii asupra
semnificaţiei clinice a unor izolate.
Dezavantaje: capacitatea pacientului de a elabora un răspuns imun, intervalul de minimum 10
– 14 zile până la apariţia anticorpilor în cantitate decelabilă.

DIAGNOSTIC DE LABORATOR IN INFECTII VIRALE

a. Hepatite virale = boli sistemice care afectează ficatul. Virusurile hepatitei →

hepatotropism obligatoriu
VHA, VHE = nude, ARN
→ transmitere predominant pe cale digestivă
→ cauzează hepatite acute autolimitate, care nu se cronicizează niciodată
VHB, = învelite cu genom ADN
→ transmitere predominant parenterală (sange, saliva), dar şi pe cale sexuală, şi
de la mamă la copil;

3
VHC - învelite cu genom ARN
→ transmitere predominant parenterală, dar şi pe cale sexuală, şi de la mamă la
copil;

→ infecţii persistente → evoluţie spre hepatită cronică, ciroză, cancer hepatic

VHD = mic virus ARN
→ defectiv (infectează numai asociat VHB, de la care împrumută AgHBs)

Diagnosticul de laborator
– teste nespecifice (transaminaze, bilirubină, fosfatază alcalină etc.)
– teste specifice
 directe – detectare antigene microbiene/genom/izolare
 indirecte – detectare anticorpi IgM/IgG.

a. HIV/SIDA
1. Diagnosticul direct – detectia virusului in diferite prelevate, permite diagnosticul
inainte de seroconversie (in primele 2-4 saptamani dupa expunere).
- evidentierea Ag p24 în ser (ELISA)
- evidentierea ARN viral plasmatic (prin RT-PCR) sau evidenţierea ADN proviral limfocitar
(prin PCR)
- izolarea virusului prin cocultivare pe culturi de limfocite umane stimulate – în cercetare
2. Diagnosticul indirect (serologic)
Posibil dupa seroconversie (dupa 4=6 saptamani de la contactul infectant)
a) Teste de triaj (screening)
-Teste rapide tip immunodot
-Teste de tip imunoassaay (IA) – ELISA (enzyme linked immunosorbent assay), ELFA
(enzyme linked fluorescent assay), MEIA (microparticle enzyme immunoassay).
b) Teste de confirmare
-Western Blot –evidenţiază categoria de Ac anti HIV prezenţi
- Imunofluorescenta

ELEMENTE DE DIAGNOSTIC ETIOLOGIC AL INFECŢIILOR

ORALE

I. BOALĂ PARODONTALĂ: condiție inflamatorie cu caracter distructiv produsă de

specii bacteriene invazive, care interacționează cu țesuturile și celulele gazdei eliberare de
citokine+alți mediatori ai inflamatiei ⇒ distrugerea structurilor parodontale.
AGENTI ETIOLOGICI:
A. Bacterii din grupul HACEK - – cocobacili gram-negativi, bacterii foarte pretențioase
nutritiv, dependente de factor X și/sau V, carboxifile (dependente de o anumită atmosferă cu
5-10% CO2) și formează după 48-72 de ore de incubare colonii R (uscate, rugoase, stelate),
aderente la mediu.
H – Haemophilus parainfluenzae
A – Aggregatibacter actinomycetemcomitans
Aggregatibacter aphrophilus
Aggregatibacter paraphrophilus
C – Cardiobacterium hominis

4
D – Eikenella corrodens
K – Kingella kingae
B. Bacili gram negativi strict anaerobi: Porphyromonas gingivalis, Prevotella
intermedia/nigrescens, Tannerella forsythia, Fusobacterium nucleatum, etc.
C. Treponeme orale – Treponema denticola, Treponema socranskii, grupul treponemelor
PROS (Pathogene Related Oral Spirochetes).

DIAGNOSTICUL DE LABORATOR ÎN BOALA PARODONTALĂ este stabilit pe criterii

clinice (modificări ale gingiei, prezența pungilor parodontale, adâncimea pungii, valoarea
indicelui de sângerare, mobilitatea dinților) și radiologice (prezența geodelor osoase). Există
numeroase tehnici (vezi mai jos tabelul) pentru precizarea etiologiei în BP, dar metoda cea
mai sensibila si mai specific este examenul bacteriologic direct al prelevatului din leziunea
parodontală.

II. DIAGNOSTICUL DE LABORATOR ÎN CANDIDOZE ORALE

Candidoza – infecție fungică (micoză) determinată de levuri din genul Candida.
Specii: Candida albicans, Candida tropicalis, Candida krusei, Candida glabrata, etc.
Genul Candida include levuri ovalare/poligonale gram-pozitive, cu dimensiuni de 5-10 μm,
care se înmulțesc prin înmugurire, celula-fiică purtând numele de blastoconidie.
Antifungice – alicaţii locale sau terapie sistemică: nistatin, derivaţi imidazolici (fluconazol,
miconazol, ketoconazol).