MIJLOACE TERAPEUTICE PREVENTIVE,

INTERCEPTIVE ŞI CURATIVE ÎN
EDENTAŢIA SECUNDARĂ PIERDERII
PREMATURE A DINŢILOR TEMPORARI ŞI
PERMANENŢI TINERI
 Planul expunerii:

I. Definirea conceptului de pierdere prematură a dinţilor temporari

II. Definirea noţiunii de dinte permanent tânăr
III. Consecinţele pierderii premature a dinţilor temporari
IV. Consecinţele pierderii timpurii a dinţilor permanenţi tineri
V. Tratamentul edentaţiilor consecutive :
- pierderii premature a dinţilor temporari
- pierderii timpurii a dinţilor permanenţi tineri
V.1. Menţinătoarele de spaţiu: - fixe
- mobilizabile
V.2. Punţi adezive pe dinţi permanenţi tineri
V.3. Punţi dentare tradiţionale
V.4. Restaurări protetice cu sprijin implantar
V.5. Proteze parţiale mobilizabile
VI. Concluzii
VII. Bibliografie
I. Definirea conceptului de pierdere prematura a dinților
temporari

Pierderea prematură a dinților temporari este definită atunci

când se consideră că dintele temporar lipsește cu cel puțin un an
mai devreme de limita de variabilitate normală a perioadei de
exfoliere fiziologică a acestuia.
II. Definirea noțiunii de dinte permanent tânăr

Dinte permanent tânăr (dinte imatur) = dinte permanent la care

- regiunea apicală a rădăcinii nu și-a finalizat dezvoltarea
(apexul este încă deschis - 3-4 ani)
- țesuturile dure dentare sunt incomplet mineralizate (2-3 ani)
Dinții permanenți tineri în 3-4 ani de la erupție →Dinți
permanenți maturi
- mineralizarea țesuturilor dure dentare ( 2-3 ani)
- apexogeneza - la 3 ani pentru grupul
incisiv-canin-premolar
- la 4 ani pentru molarul 1
III. Consecințele pierderilor premature a dinților temporari

1. Tulburări de ritm în erupția dinților permanenți

2. Deficit de dezvoltare dento-alveolară maxilară sau zonală
3. Migrări ale dinților:
- Limitrofi – în sens mezio-distal și vestibulo-oral
- Antagoniști – în sens vertical
- Temporari
- Permanenți: succesionali (versii, rotaţii) și de completare
4. Tulburări în relația intermaxilară și dinamica ocluzală
5. Tulburări în funcționalitatea aparatului dento-maxilar
6. Posibile afectări ale:
- evoluției psiho-somatice individuale
- comunicării
- dobândirii autonomiei individuale
- inserției psiho-sociale
IV. Consecinţele pierderii timpurii a dinţilor permanenţi tineri

1. MODIFICĂRI ALE ARCADEI DENTO-ALVEOLARE

(deficit de dezvoltare dento-alveolară maxilară/zonală)

2. TULBURĂRI ÎN OCLUZIE - OCLUZIA STATICĂ

- OCLUZIA DINAMICĂ

3. TULBURĂRI ALE FUNCŢIILOR APARATULUI

DENTO-MAXILAR
V. Tratamentul edentaţiilor consecutive :
- pierderii premature a dinţilor temporari
- pierderii timpurii a dinţilor permanenţi tineri

V.1. Menţinătoarele de spaţiu: - fixe

- mobilizabile
V.2. Punţi adezive pe dinţi permanenţi tineri
V.3. Punţi dentare tradiţionale
V.4. Restaurări protetice cu sprijin implantar
V.5. Proteze parţiale mobilizabile
 TRATAMENTUL PROTETIC LA COPII ŞI ADOLESCENŢI

❖ Două particularităţi importante faţă de cel al adulţilor

a) Se adresează unor pacienţi al căror S.S. este în dezvoltare şi pe

care nu trebuie să o influenţeze
b) Soluţiile adoptate trebuie să mai permită adoptarea altora în
viitor, când copilul devine adolescent, apoi adult

❖ Frecvenţa şi intensitatea proceselor carioase, traumatismele prin

accidente rutiere şi joacă, anomaliile dentare de număr, formă şi
volum, menţinerea rezultatelor obţinute prin tratamentul
ortodontic sau completarea lor, necesită adoptarea unor măsuri
de terapie protetică la această vârstă.
 Cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească o restaurare
protetică la copii şi adolescenţi

✔să fie stabilă şi suficient de rezistentă pentru a restabili funcţia

masticatorie
✔să restabilească estetica S.S.
✔să prevină migrările orizontale şi verticale ale dinţilor vecini
breşei
✔să fie uşor de igienizat
✔să nu fie implicată în cariogeneză şi să nu producă iritaţii ale
ţesuturilor învecinate
✔să fie uşor de confecţionat şi să aibă un preţ de cost acceptabil
✔să necesite preparaţii minime dentare
 V.1. MENŢINĂTOARELE DE SPAŢIU

Menţinătoarele de spaţiu sunt dispozitive ortodontice pasive, destinate prevenirii

unor deplasări dentare anormale, care pot apare după pierderea prematură a
dinţilor temporari.

Consecinţele pierderii premature a dinţilor temporari sunt

complexe, fiind de ordin funcţional şi morfologic, iar tabloul clinic variază de la
individ la individ, depinzând de:
❖ numărul şi topografia dinţilor care s-au pierdut;
❖ ritmul pierderilor unităţilor dentare;
❖ intervalul de timp scurs între momentul pierderii premature a dinţilor
temporari şi termenul biologic de înlocuire cu dintele permanent;
❖ poziţia şi raporturilr dinţilor succesionali;
❖ existenţa altor tulburări de dezvoltare a aparatului dento-maxilar.
 Indicaţiile menţinătoarelor de spaţiu:

❖ prevenirea instalării anomaliei dento-maxilare, prin

pierderea prematură a dinţilor temporari;

❖ prevenirea închiderii spaţiului edentat necesar erupţiei

dinţilor permanenţi, în cazul în care spaţiul este insuficient;

❖ prevenirea apariţiei complicaţiilor unei malocluzii deja

existente, prin pierderea spaţiului pe arcadele dentare.
 Contraindicaţiile menţinătoarelor de spaţiu:

❖ când coroana dintelui ce va erupe a depăşit osul alveolar şi

este submucos;

❖ când există un spaţiu suficient pentru erupţia dintelui

permanent;

❖ când spaţiul de erupţie este în exces faţă de spaţiul necesar

erupţiei dintelui permanent;

❖ când există discrepanţe mari dento-maxilare, care vor

necesita aparat ortodontic şi extracţii;
 Menţinătoarele de spaţiu mobilizabile independente sunt aparate
pasive, caracterizate prin existenţa unor valuri acrilice ocluzale la
nivelul breşelor edentate, susţinute şi unite (dacă sunt mai multe
breşe) printr-o bază (placă palatină sau linguală).

Indicaţii:
❖ pierderi premature dentare multiple pe arcada superioară
sau inferioară.
Alcătuire:
❖ placa palatină sau linguală;
❖ elemente de ancoraj – croşete simple deschise spaţiului
edentat;
❖ val de acrilat în spaţiul edentat cu/fără dinţi acrilici.
Descriere:

❖ valul de ocluzie este ca o prelungire a plăcii acrilice în spaţiul

edentat;
❖ valul nu se prelungeşte la nivelul şanţului vestibular, ci se
opreşte pe creasta alveolară, pentru a nu împiedica creşterea
în sens transversal şi sagital;
❖ pentru a menţine dimensiunea verticală a arcadelor
antagoniste, valul se realizează până la nivelul planului de
ocluzie pentru a împiedica extruzia dinţilor antagonişti sau
poate prezenta dinţi acrilici (mai ales în zona frontală,
pentru a restabili funcţia fizionomică).
Avantaje:
❖ restabileşte morfologia şi funcţia arcadelor dentare;
❖ transmite presiunile masticatorii asupra suportului muco-osos, stimulând
creşterea;
❖ previne instalarea tulburărilor de ocluzie;
❖ se adaptează permanent la situaţia clinică;
❖ permite şlefuirea pentru dirijarea erupţiei dinţilor permanenţi din spaţiul
edentat;
❖ este uşor de realizat, nu necesită materiale şi instrumente costisitoare şi nici o
manualitate deosebită din partea tehnicianului dentar;
❖ permite o igienă dentară foarte bună.

Dezavantaje:
❖ sunt incomode datorită volumului lor mare, ocupând din spaţiul limbii (în acest
sens s-au creat menţinătoarele de spaţiu scheletate);
❖ sunt purtate la latitudinea copilului, putând apare migrări dentare, dacă acestea
nu-l poartă un timp suficient;
❖ trebuie schimbate din 6 în 6 luni, pentru a nu împiedica creşterea aparatului
dento-maxilar.
 Menţinătoare de spaţiu asociate aparate ortodontice active
mobilizabile se caracterizează prin existenţa unor valuri acrilice ocluzale la nivelul
breşelor edentate, în afara elementelor componente active şi/sau funcţionale, care intră
în alcătuirea lui.

Indicaţii:
❖ orice anomalie dento-maxilară care prezintă pierderi dentare pe arcada
superioară sau inferioară.

Alcătuire:
❖ placa palatină sau linguală;
❖ elemente de ancoraj;
❖ elemente active;
❖ elemente funcţionale;
❖ val de acrilat în spaţiul edentat cu/fără dinţi acrilici.
V.2. Punţi adezive
(pe dinţi permanenţi tineri, în regiunea anterioară sau
laterală)

Alcătuire: - atelă metalică fixată cu răşină compozită

(folosită iniţial ca şină în parodontologie)

Tipuri: - punţi cu adeziune macromecanică

- punţi cu adeziune micromecanică:
- puntea Maryland
- punţi cu dublu atac acid
- punţi cu adeziune prin metalizare
- punţi cu adeziune chimică
V.2. Punţi adezive
(pe dinţi permanenţi tineri, în regiunea anterioară sau laterală)

Indicaţii:
dinţi permanenţi tineri, absenţi congenital (IL/Pm)
dinţi pierduţi traumatic (avulsie)
dinţi absenţi asociat unor defecte congenitale (ex. despicături labio-maxilo-palatine)
dinţi pierduţi prin procese carioase, atunci când dinţii vecini nu prezintă leziuni
carioase extinse, iar stratul de smalţ este optim d.p.d.v. calitativ şi cantitativ

Contraindicaţii:
igiena orală deficitară
leziuni carioase extinse, ale dinţilor stâlpi
dinţi stâlpi în opoziţie
mobilitate uşoară a dinţilor stâlpi
breşe extinse
V.3. Punţile dentare tradiţionale (protezare conjunctă)
sunt foarte rar utilizate în dentaţia temporară, mixtă şi permanentă (în situaţii deosebite)
inconveniente:
▪ reprezintă - o metodă invazivă pentru dinţii adiacenţi breşei edentate; aceştia fiind:
- d.t. cu gabarit mic şi cantităţi mici de smalţ şi dentină
- D.P.T. cu pulpă voluminoasă şi apex needificat
- o metodă mai puţin invazivă doar la adolescenţi
▪ d.t. sunt mici şi nu conferă suficientă retenţie elementelor de agregare
▪ D.P.T. sunt adesea în erupţie şi conturul gingival marginal nu este încă
edificat
▪ igienizarea este dificilă
▪ interferă cu creşterea şi dezvoltarea maxilarelor
▪ nu permit adaptări în dentaţia mixtă aflată într-o permanentă modificare

P.I., 16 ani, edentaţie frontală redusă (cu

preexistenţa unei diasteme) prin traumatism sportiv
a – aspectul clinic al breşei supradimensionate
datorită preexistenţei diastemei; se observă dispariţia
corticalei vestibulare, desprinsă odată cu avulsia lui
21
b – restaurare fixă cu 2 elemente de agregare gen
incrustaţie cu pivot şi 2 anse ce permit păstrarea
diastemei
c, d - aspect clinic final după fixarea restaurării
V.4. Restaurări protetice cu sprijin implantar

La pacienţii tineri aflaţi în creştere, protezele fixe cu sprijin implantar sunt strict
contraindicate (până la vârsta de 16 ani) deoarece creşterea alveolară în zona
periimplantară este blocată.
Edentaţii frontale reduse la adolescenţi se pretează de multe ori la rezolvare prin
restaurări protetice pe implante.

Observaţii clinice

În regiunea frontală are loc o creştere osoasă semnificativă între 6 şi 9 ani

Zona laterală a arcadei creşte intens după vârsta de 6 ani până la 21 de ani; aşadar trebuie
să fim atenţi când realizăm o protezare conjunctă în această zonă
Creşterea osoasă este considerată încheiată la 1-2 ani după erupţia dinţilor permanenţi
într-o anumită zonă
 V.5. Proteze parţiale mobilizabile
sunt cel mai frecvent utilizate în protezarea edentaţiilor din dentaţia temporară mixtă
şi/sau permanentă

Avantaje:
▪ optimizează profilul facial
▪ facilitează igienizarea dinţilor adiacenţi
▪ preţul de cost este minim

Dezavantaje:
▪ tratamentul este dependent de cooperarea cu copilul şi părintele; dacă copilul nu
poartă proteza aceasta nu-şi va exercita nici una dintre funcţiile menţionate
▪ nerealizarea unei igienizări corespunzătoare duce la apariţia gingivitelor sau a unor
mucozite şi predispune la apariţia leziunilor carioase

Părţile componente ale unei proteze mobilizabile:

1. Baze şi şei acrilice palatinale sau linguale
2. Croşete de sârmă (simple, Stahl, Adams, Schwartz, arcul vestibular)
3. Diverse croşete metalice turnate odată cu scheletul metalic
4. Şuruburile (care prin activare stimulează creşterea în sens transversal a maxilarului în
creştere)
5. Dinţi artificiali (şi dinţii temporari şi cei permanenţi sunt disponibili în comerţ în
seturi).