CONDITIILE INTERNE SI EXTERNE ALE INV

Învăţarea şcolară este o activitate cu valoare psihologică şi pedagogică, desfăşurată în cadru

instituţionalizat, condusă şi evaluată în mod direct sau indirect de educator. Este un proces
coordonat din exterior, conștient, cu obiective clare pe termen scurt și pe termen lung.
Învățarea școlară are caracter formativ şi informativ, depinde de motivaţie, are resurse,
conţinut, modalităţi de organizare specifice, necesită timp, respectă norme psihopedagogice,
utilizează criterii de evaluare şi posibilităţi de feedback (1, 2).
Învăţarea presupune însușirea cunoștinţelor declarative (a ști că) și a cunoștinţelor procedurale
(a ști cum, a ști să facă). Metacunoștintele reprezintă cunoștinţele despre cunoștinte, gestiunea
cunoștintelor.
Factorii de care depinde învăţarea pot fi împărţiţi în două categorii: factori interni și factori
externi.
Condiţiile sau factorii interni sunt:
• factori biologici: vârsta, sexul, starea de sănătate, dezvoltarea mecanismelor neuro dinamice
ale învăţării, somnul şi bioritmul intelectual etc.
• factori psihologici: procesele cognitive, afective, volitive, caracteristicile dezvoltării atenţiei
şi capacităţii de comunicare, motivaţia şi gradul ei de intensitate, prezenţa sau absenţa unor
aptitudini, voinţa, stilul de învăţare, interesele de cunoaştere şi cele profesionale, nivelul de
cultură generală şi de specialitate etc (1).
Condiţiile sau factorii externi sunt:
- factori pedagogici, socio-organizaţionali: structurarea sistemului de cerinţe şi organizarea
ofertei de informaţie, aspecte ale proceselor de comunicare-codificare a mesajului didactic,
caracteristici ale clasei, calitatea instruirii anterioare şi gradul de posesie a cunoştinţelor
prevăzute de programă, la nivelul clasei cu care se lucrează sau la care ne raportăm,
competenţa reală a profesorului, factorii săi de personalitate, angajarea sa în activitatea cu
elevii, aspecte legate de logica didactică, care trebuie să fie cât mai apropiată de logica
ştiinţei, factori la care putem adăuga pe aceia ce ţin de igiena clasei şi a şcolii, de atmosfera
din şcoală, de colaborarea dintre profesorii clasei, elemente de ergonomie şcolară şi de timp
- factorii sociali, culturali, cu referire la factorii familiali, la mediul cultural din care provin
părinţii, aspecte definitorii ale comunităţii locale, cartierul din care provin elevii, regimul
alimentar, viaţa culturală a familiei (1).
Motivaţia învăţării şcolare este considerată de cei mai mulţi specialişti drept unul dintre cei
mai importanţi factori noncognitivi ai învăţării. Motivaţia învăţării poate fi definită ca
ansamblul mobilurilor care provoacă, întreţin şi orientează, susţin energetic şi declanşează
activitatea de învăţare (1).
Între variabile interne şi cele externe există o permanentă interacţiune.
Şcoala trebuie să-i pregătească pe elevi să fie capabili să facă faţă solicitărilor pieţei muncii.
În acest sens elevii ar trebui să posede anumite abilităţi, precum: flexibilitate, generarea de
soluţii dinamice şi alternative pentru diverse probleme de actualitate, gândire concretă şi
munca în echipă. Astfel devine din ce în ce mai importantă adaptarea obiectivelor
educaţionale şi a strategiilor de învăţare în funcţie de aceste solicitări. Se impune tot mai mult
dezvoltarea unei învăţări autoreglate, care motivează elevul în pregătirea temeinică pe
domeniul de interes. Învăţarea autoreglată este un proces activ şi constructiv de monitorizare,
reglare şi control a activităţii cognitive, a resurselor motivaţionale/emoţionale şi a
comportamentului în funcţie de scopurile formulate. O astfel de generare a activităţii
cognitive este planifiată şi adaptată în mod sistematic nevoilor ce determină învăţarea şi
motivaţia unei persoane (3).
Dacă profesorul adaptează conţinutul la noile descoperiri şi utilizează tehnici moderne de
predare, alternative celor tradiţionale, iar accentul este pus pe dezvoltarea competenţelor
elevului şi a abilităţilor de comunicare a acestuia prin învăţare personalizată, atunci putem
spune că se asigură un context de învăţare de calitate, ancorat în realitate (3).
Strategiile de instruire şi autoinstruire reprezintă sisteme de metode, procedee, mijloace şi
forme de organizare a activităţii de instruire/autoinstruire, integrate în viziune sistemică în
structuri operaţionale unitare şi coerente, care vizează construirea experienţelor de
învăţare/autoînvăţare, formarea de abilităţi, capacităţi şi competenţe şi raţionalizarea
procesului de instruire/autoinstruire (4).
Profesorii ar trebui să utilizeze metode/strategii de învăţare care să pregătească elevii pentru a
deveni (din novici) experţi într-un domeniu de activitate. Pentru a realiza acest obiectiv,
profesorii ar putea utiliza strategii particulare (specifice unei discipline de studiu sau situaţii
specifice) centrate pe elev, acţionale, interne, creative, ipotetico-rezolutive, euristice
problematizante şi bazate pe cercetarea în echipă, mixte din punctul de vedere al organizării
activităţii elevilor (în grup sau microgrup, în perechi duale, individuale). Ca metode de
predare-învăţare profesorii pot utiliza: experimentul, problematizarea, învăţarea prin
cooperare.
1. Experimentul ca metodă de instruire şi autoinstruire „implică activităţi de provocare,
reconstituire şi modificare a unor fenomene şi procese, în scopul studierii lor” (4).
2. Problematizarea „dezvoltă schemele operatorii ale gândirii divergente, antrenează
aptitudinile creatoare şi asigură motivarea intrinsecă a învăţării” (4).
3. Învăţarea prin cooperare vizează „dezvoltarea deprinderilor de comunicare interpersonală, a
interacţiunilor, competenţelor şi comportamentelor sociale ale elevilor” (4).
Aş dori să subliniez faptul că şi orele de consiliere şi orientare includ utilizarea de
metode/strategii de învăţare care ar putea facilita compatibilizarea activităţilor şcolare cu
solicitările actuale ale pieţei muncii. „Educaţia pentru carieră vizează dezvoltarea personală şi
înzestrarea elevilor cu cunoştinţele şi abilităţile necesare pentru managementul propriului
traseu educaţional şi profesional. Prin programele de educaţie pentru carieră elevii îşi
formează competenţe în următoarele domenii: autocunoaştere şi dezvoltare personală,
comunicare şi relaţionare interpersonală, managementul informaţiei şi al învăţării, planificarea
carierei, educaţie antreprenorială, managementul stilului de viaţă” (5). Metode care ar putea fi
utilizate la orele de educaţie pentru carieră ar fi:
1. realizarea de postere, dicţionare, afişe - presupune utilizarea mijloacelor artistice pentru
transmiterea unei idei la care aderă tot grupul. Se pot realiza astfel postere cu efectele
consumului de tutun, explorarea ocupaţiilor etc.
2. portofoliul - cuprinde cele mai relevante produse ale activităţii elevilor în raport cu un scop.
Exemple de portofolii: dezvoltarea interesului pentru un domeniu (activităţi realizate, cărţi
citite, cursuri alese, certificate obţinute) sau dezvoltarea de competenţe (sarcini realizate,
cursuri frecventate, tipuri de exerciţii)
3. participare la târgurile de locuri de muncă unde elevii au posibilitatea să observe care este
tendinţa pieţei muncii (meserii solicitate) şi care sunt cerinţele angajatorilor (pregătire
profesională, calificare, specializare, experienţă profesională; elevii pot să participe şi la
seminarii educative în acest scop (5).
Aceste metode conduc la învăţarea autoreglată care este o condiţie în dezvoltarea identităţii
vocaţionale şi pregătirea tinerilor pentru carieră.
Elementele comune ale intervenţiilor educaţionale de orientare în carieră ar fi: expunerea la
informaţii ocupaţionale, clarificarea aspiraţiilor vocaţionale, achiziţionarea de structuri
cognitive integrative pentru informaţiile despre sine, ocupaţii şi relaţiile complexe între
acestea, suport social în explorarea propriei persoane şi a diverselor trasee educaţionale şi
profesionale (5).
Pe parcursul diferitelor niveluri de educaţie, toate disciplinele contribuie la dezvoltarea în plan
personal, social şi profesional a elevilor şi la dobândirea abilităţilor necesare succesului şi
reuşitei.
Conştientizarea transferului de abilităţi şi de cunoştinte în activitatea şcolară şi în viaţa reală
sporeşte motivaţia şi interesul elevilor pentru învăţare.

Valorificand optim factorii interni si pe cei externi, invatarea va parcurge un sir de

evenimente specifice: receptarea, intelegerea, memorarea, pastrarea si actualizarea
informatiilor invatate.