Conform art.

431 din Noul Cod de procedură civilă nimeni nu poate fi chemat în

judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru
acelaşi obiect, iar în art. 432 se menţionează că excepţia autorităţii de lucru
judecat poate fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, chiar
înaintea instanţei de recurs.

Din cuprinsul celor expuse anterior reiese că este lucru judecat atunci când a
doua cerere de  chemare în judecată are acelaşi obiect, este întemeiată pe
aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi făcute de ele şi în contra lor în
aceeaşi calitate.

Principiul autorităţii de lucru judecat corespunde necesităţii de stabilitate juridică şi

ordine socială, fiind interzisă readucerea în faţa instanţei a chestiunii litigioase deja
rezolvate. Sub aspectul elementelor autorităţii de lucru judecat, rezultă că
pentru existenţa ei este necesară tripla identitate de părţi, obiect şi cauză.

Identitatea de părţi presupune participarea în ambele procese a  aceloraşi

persoane, ca titulare ale drepturilor care formează obiectul  principal, cauza vizează
fundamentul raportului juridic dedus judecăţii, în timp ce obiectul reprezintă atât
pretenţia formulată prin  cerere, cât şi dreptul subiectiv invocat.

Obiectul acţiunii civile îl reprezintă protecţia unui drept subiectiv sau a unui
interes pentru a cărui realizare calea justiţiei este obligatorie şi el constă fie în
pretenţia de recunoaştere a unui drept sau de condamnare a pârâtului la executarea
obligaţiei pe care a încălcat-o, fie în pretenţia la crearea unor situaţii juridice noi, în
cazurile expres prevăzute de lege. De la caz la caz el  se concretizează şi se
nuanţează prin mijlocul procesual folosit.

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte cauza acţiunii civile se impune a se face

precizarea că aceasta a fost definită în literatura de specialitate ca reprezentând
temeiul juridic al cererii (causa petendi), fundamentul legal al dreptului pe care una
dintre părţi îl valorifică împotriva celeilalte, iar cu  privire la acelaşi obiect pot exista
mai multe acţiuni întemeiate pe cauze diferite.

Cauza acţiunii civile se determină nu numai raportat la cererea de chemare în

judecată, ci trebuie căutată în complexitatea de circumstanţe care determină şi
întreţin voinţa părţii interesate de a reclama sau de a se apăra şi de a stărui în ceea
ce reclamă ori în ceea ce contestă. Existenţa motivelor de a acţiona sau apăra în faţa
instanţei un anumit drept, fără prefigurarea mentală a obţinerii unui anumit rezultat,
nu determină pe nimeni să  reclame sau să se apere în justiţie
”În mod greșit a apreciat instanța de fond incidența în cauză a autorității de lucru judecat cu
privire la stabilirea situației de fapt dintr-o altă hotărâre penală definitivă întrucât legea procesual
penală nu reglementează aplicabilitatea acestui principiu decât cu privire la dispozitivul unei
hotărâri penale și numai în situația în care sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 6 C.pr.pen.
conform căruia nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni
atunci când față de acea persoană s-a pronunțat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la
aceeași faptă, chiar și sub altă încadrare juridică.

În același timp, potrivit art. 16 al. 1 lit. i) C.pr.pen. acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar
când a fost pusă în mișcare nu poate fi exercitată dacă există autoritate de lucru judecat.

Pentru a opera autoritatea de lucru judecat în sensul arătat se cere existența a trei condiții: o
hotărâre penală definitivă cu privire la acțiunea penală, identitate de persoană și identitate de
obiect.

Or, soluția pronunțată în sentința penală nr. 31/F/25.02.2015 pronunțată de Tribunalul Ialomița în
dosar nr. x/98/2014, def. prin decizia penală nr. 987/06.07.2015 a Curții de Apel București –
Secția a II-a Penală, se referă la alt inculpat decât cei din prezenta cauză.

Mai mult decât atât, conform art. 28 al. (1) C.pr.pen. hotărârea definitivă a instanței penale are
autoritate de lucru judecat în fața instanței civile care judecă acțiunea civilă, cu privire la existența
faptei și a persoanei care a săvârșit-o. Instanța civilă nu este legată de hotărârea definitivă de
achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce privește existența prejudiciului ori a
vinovăției autorului faptei ilicite. (2) Hotărârea definitivă a instanței civile prin care a fost
soluționată acțiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în fața organelor judiciare penale cu
privire la existența faptei penale, a persoanei care a săvârșit-o și a vinovăției acesteia.

În aceste condiții, nu se poate reține existența unei autorități de lucru judecat cu privire la situația
de fapt reținută chiar și într-o hotărâre penală definitivă (de achitare) într-o altă cauză penală care
privește alți inculpați (chiar și complici) cu atât mai mult cu cât numai dispozitivul hotărârii penale
definitive are autoritate de lucru judecat.
În situația în care sunt vătămate mai multe persoane prin același fapt material, astfel încât
infracțiunea este realizată față de fiecare dintre subiectele pasive, pentru a afla dacă hotărârea
pronunțată în raport cu unul dintre subiectele pasive va avea autoritate de lucru și față de ceilalți,
va trebui să ne uităm la modul în care este motivată hotărârea. “Dacă hotărârea este motivată pe
considerațiuni specifice în raport cu subiectul pasiv care s’a plâns și cari deci rămân străine
celorlalți subiecți pasivi, desigur că nu va exista lucru judecat față de aceștia din urmă. Dacă
dimpotrivă hotărîrea este motivată pe considerațiuni absolut independente de persoana
subiectului pasiv, atunci ea va avea autoritate de lucru judecat erga omnes (de ex. inexistența
faptului)2