Sunteți pe pagina 1din 3

Nr……….

PROIECT DE ACTIVITATE
EXTRACURRICULARĂ

„Festivalul Toamnei”

ARGUMENT

Natura aşa cum este ea, trecând prin multe transformări, ne încântă privirea de fiecare dată.
Încet, încet îşi reduce din activităţi, pregătindu-se pentru o nouă etapă. Privind în jurul nostru este
imposibil să nu vedem că frunzele copacilor încep să cadă una câte una, precum lacrimile, că
rândunelele se adună şi ne privesc cu nostalgie, pregătindu-se pentru lunga călătorie, că razele
plăpânde ale soarelui încearcă totuşi să ne mai încălzească.
Toamna, un minunat anotimp, ne face, ca o zi petrecută în natură, să regăsim o linişte
interioară, o plăcere de a descoperi de fiecare dată ceva nou, oferindu-ne cele mai frumoase peisaje.
Fie că eşti mare sau mic,tânăr sau bătrân, minunăţia peisajului te face să crezi că te afli la cea mai
deosebită expozitie de artă a unor pictori celebri, fapt care ne-a determinat să alegem această perioadă
minunată pentru a le îndruma paşii, acestor copii, spre porţile cunoaşterii.
Noi, primii dascăli ai copiilor trebuie să ne gândim că trecutul l-am primit în dar, prezentul, în
galopul vieţii şi nu mai prindem cu coada ochiului decât ratarea lui, dar viitorul este ca un aluat în
mâna noastră şi trebuie să-l modelăm.

SCOPUL PROIECTULUI: antrenarea copiilor în activităţi directe şi variate ce duc la formarea


şi afirmarea personalităţii creatoare

Tema activităţii desfǎşurate: „Toamna dulce, toamna cu frunzele toate


flori.”
Obiective propuse:

Antrenarea prescolarilor și a părinților în vederea organizării unui târg de toamnă;


Dezvoltarea abilităților de comunicare și antreprenoriale ale prescolarilor.
Promovarea imaginii grădiniţei
Dezvoltarea aptitudinilor creative
Stimularea competitiei

Data desfǎşurǎrii: 25.10.2019


Grup ţintă: -prescolarii gradinitei Tazlau:grupa mica.,grupa mijlocie,grupa mare;
Beneficiari: -cadre didactice
-parinti
Organizatori: *director, prof. Lupu Monalisa
*cadrele didactice – Petrut Daniela
-Ionescu Elena Carmen
-Vadana Daniela

Locul desfǎşurǎrii: Activităţile se vor desfăşura în aer liber, in curtea gradinitei cu participarea
tuturor copiilor.
Durata proiectului: 1 saptamana
Resurse umane: *Cadre didactice: 3
*Prescolarii grupelor: mica,mijlocie,mare;
*Alţi invitaţi: părinţi , director,primar,viceprimar,preot;

Resurse materiale: fructe și legume proaspete și conservate, produse de patiserie și alimentare la


care s-au folosit fructe și legume de toamnă.

Activitate propusă: Cadrele didactice și-au propus organizarea unui Târg de toamnă constând într-
o expoziție cu vânzare a unor produse de toamnă (fructe și legume proaspete și preparate din acestea).

Activitati desfasurate:
1.Mediatizarea festivalului;
2. Pregatirea festivalului;
3.Deschiderea“FESTIVALULUI TOAMNEI”;
-( expoziţie cu lucrări ale copiilor )

4.Spectacol in aer liber sustinut de prescolari(cantece,poezii de toamna, dans si voie buna);

Rezultate: -panou demonstrativ pe holul gradinitei;


Evaluare: -stimulente,recompense;
-iniţierea de discuţii şi propuneri pentru alte activități extracurriculare;
-mediatizarea evenimentului; .
-album foto;
-diseminare;

Director
Prof. Lupu Monalisa Prof. inv. presc.Petrut Daniela

Proces verbal
Încheiat astăzi, 25.10.2019, ca urmare a desfășurării activității cu tema -
,,Festivalul Toamnei,, - Târg de toamnă – expoziție cu vânzare a produselor de
toamnă (fructe și legume proaspete și conservate, produse de patiserie și alimentare, alte
preparate din fructe și legume de toamnă) – organizată la nivelul comisiei metodice –
învățământ prescolar. Activitatea a avut ca scop dezvoltarea abilităților de comunicare
și antreprenoriale ale prescolarilor. La ea au participat copiii de la grupa mica,mijlocie
si mare, directorul unității de învățământ, prof. Lupu Monalisa
, părinți şi alte rude ale prescolarilor.
Rezultate:-standuri expozitionale
-nr.parinti
-nr.prescolari
-nr.invitati

Drept pentru care am încheiat prezentul proces-verbal.

Director, Întocmit,
Prof.Lupu Monalisa
Prof.inv. presc.: Petrut Daniela

Cadre didactice implicate,

Prof. înv. Presc. ;Petrut Daniela


Prof. înv. Presc. ;Ionescu Elena Carmen
Prof. înv. Presc. ;Vadana Daniela

S-ar putea să vă placă și