Cursul 4

Sistemul muscular

Mușchii sunt organe variabile ca mărime și ca aspect exterior. Rolul lor principal este de a asigura
mișcări. În general prin sistem muscular se înțelege totalitatea mușchilor scheletici, care
mobilizează oasele între ele în jurul articulațiilor, asigurând astfel și mobilitatea organismului în
mediul înconjurător.

Activitatea mușchilor depinde de trei proprietăți esențiale ale țesutului muscular:

1. Excitabilitatea este capacitatea mușchilor de a reacționa la excitații de diverse naturi.
2. Contractilitatea este capacitatea de a se scurta sub acțiunea unei excitații și de a exercita o
tracțiune la extremitățile sale.
3. Elasticitatea este proprietatea de a reveni la forma inițială după încetarea stării de excitație.
Proprietățile secundare ale țesutului muscular sunt:
4. Plasticitatea – proprietatea de a se alungi pasiv sub acțiunea unei forțe exterioare.
5. Tonicitatea este proprietatea mușchiului de a își menține o stare de contracție. Este de trei feluri:
a. tonusul de repaus este starea de ușoară contracție pe care o are mușchiul normal în repaus. Este
esențial dependentă de inervația mușchiului asigurată de sistemul nervos. Mușchiul denervat devine
aton și se atrofiază, deși nu moare dacă rămâne vascularizat;
b. tonusul postural este implicat în mentinerea poziției segmentelor corpului pentru păstrarea
posturii, opunându-se forței gravitaționale (de exemplu menținerea poziției ortostatice);
c. tonusul de susținere cu rol în contracțiile statice și de forță (ex: susținerea în stare de flexie forțată
a membrelor superioare pentru menținerea în poziție ridicată la piept a unei haltere).

Configurația externă a mușchiului

Porțiunea centrală, mai voluminoasă, se numește corpul (pântecele) mușchiului; aceasta este
componenta contractilă a mușchiului, reprezintă porțiunea cea mai groasă și, cu rare excepții, ocupă
cea mai mare parte din lungimea și volumul mușchiului.
Cele două extremități (capete) ale mușchiului, de o parte și de cealaltă a corpului, sunt prevăzute cu
tendoane prin care mușchiul se atașează la oase ale scheletului. Tendoanele sunt lipsite de fibre
musculare contractile, sunt inextensibile și au o culoare alb-gălbuie. Locul în care un tendon se
fixează pe os se numește inserție.
Din cele două inserții ale mușchiului, una este din punct de vedere cinematic mai aproape de
scheletul axial, iar cealaltă mai departe. Prima se numește inserție de origine a mușchiului (sau
inserție proximală, sau doar origine) iar cea de-a doua se numește inserție terminală (sau inserție
distală, sau doar inserție).
Cele două inserții ale mușchiului – cea de origine și cea terminală – se află întotdeauna pe oase
diferite, între ele fiind cel puțin o articulație. Niciodată cele două inserții ale mușchiului nu se află
pe același os.
Unii mușchi mai voluminoși au originea pe mai multe oase. De exemplu, mușchiul pectoral mare
are originea pe stern și pe claviculă; mușchiul deltoid are originea pe claviculă și pe scapulă;
mușchiul triceps brahial are originea pe scapulă și pe humerus etc. Mușchiul trapez are originea pe
osul occipital și pe mai multe vertebre și inserția pe scapulă și pe claviculă.
 Funcțiile mușchilor

1. Funcția plastică. Mușchii dau forma segmentelor corpului.

2. Funcția motrice. Mușchii asigură mișcarea segmentelor corpului unele față de altele. Când
contracția este simetrică ei asigură fixarea segmentelor într-o anumită poziție (ex.: ortostatismul).
3. Funcția metabolică. Mușchii conțin mioglobină, o proteină asemănătoare hemoglobinei din
sânge, ceeace conferă culoarea roșietică a mușchiului. Componenta care determină culoarea roșie
este fierul. Alte elemente chimice cu rol fundamental în funcționarea fibrelor musculare sunt sodiu,
potasiu, calciu, magneziu.
4. Funcția termogenetică. Prin contracție mușchiul generează energie: cea mai mare parte sub formă
de energie mecanică, restul sub formă de energie termică.

Clasificarea mușchilor

După structura și tipul de fibre din care sunt alcătuiți se deosebesc patru categorii de mușchi:
1. Mușchi striați (scheletici, somatici). Aceștia formează musculatura aparatului locomotor. Prin
contracția lor produc multă energie, inclusiv sub formă de căldură. Primesc inervație somatică și
sunt singurii care pot fi controlați voluntar.
2. Mușchi netezi. Aceștia intră în structura organelor interne (viscerelor). Spre deosebire de mușchii
striați, ei produc puțină energie. Intră în structura viscerelor cavitare, canalelor glandulare și vaselor
sanguine.
3. Mușchiul cardiac contractil este un mușchi striat de un tip aparte și formează cea mai mare parte
a structurii musculare a inimii.
4. Fibrele musculare din sistemul excitoconductor al inimii. Acești mușchi nu se contractă, dar au
proprietatea de a se autoexcita, generând astfel automatismul necesar contracțiilor ritmice ale
mușchiului cardiac contractil.
Mușchii din ultimele trei categorii nu pot fi controlați voluntar.

Clasificările următoare se referă exclusiv la mușchii striați.

Clasificarea după formă

1. Mușchi lungi, fusiformi, cilindrici (ex.: m. gracilis);
2. Mușchi lați (ex.: mușchii peretelui lateral al abdomenului);
3. Mușchi scurți – sunt de obicei profunzi (ex.: mușchii interosoși);
4. Mușchi orbiculari dispuși circular în jurul orificiilor (ex.: orbicularii pleoapelor și cei ai buzelor).

Clasificarea după numărul capetelor de origine

1. cu un singur cap;
2. cu două capete – biceps;
3. cu trei capete – triceps;
4. cu patru capete – quadriceps.

Clasificarea după modul de grupare a fibrelor musculare

1. fusiformi;
2. unipenați – cu fibrele dispuse în unghi, de o singură parte a unui tendon lung;
3. bipenați – ca și precedenții, dar cu fibrele dispuse de ambele părți ale tendonului lung;
4. digastrici – alcătuiți din două corpuri musculare între care se află un tendon intermediar.
Clasificarea în funcție de profunzime
1. Mușchi superficiali – situați imediat sub piele, deasupra fasciei superficiale. Se întâlnesc numai la
cap. (Mai există unul pe fața palmară a mâinii, dar are semnificație funcțională redusă).
2. Mușchi profunzi – situați sub fascia superficială. Sunt majoritatea mușchilor scheletici.

După numărul de articulații peste care trec se deosebesc:

1. mușchi uniarticulari;
2. mușchi biarticulari;
3. mușchi poliarticulari.

După compoziţia, culoarea şi proprietăţile funcţionale ale fibrelor musculare se descriu:

a. fibre musculare roşii – bogate în mioglobină, sarcoplasmă, însă sărace în miofibrile;
b. fibre musculare albe – sărace în sarcoplasmă, bogate în miofibrile.
Niciun mușchi nu este alcătuit exclusiv dintr-un singur fel de fibre musculare. În funcție de
preponderența unui tip sau a altuia se deosebesc:
1. Mușchi tonici, care se contractă mai lent, dar obosesc mai greu. Au culoare roșietică mai intensă,
deoarece predomină fibrele roșii.
2. Mușchi fazici, care pot realiza contracţii rapide, dar de scurtă durată. Sunt deschiși la culoare,
deoarece predomină fibrele albe.

Structura mușchilor

Fiecare segment al corpului omenesc conține una sau mai multe grupe musculare având rol comun
și care sunt învelite într-o fascie comună, cu rol de protecție. Fiecare corp muscular ce compune
aceste grupe musculare este învelit într-un manșon conjunctiv numit epimisium, care menține forma
mușchiului și îi conferă anumite caracteristici mecanice în mișcare. Din epimisium pornesc septuri
conjunctive – perimisium – care învelesc fasciculele musculare. Din perimisium pornesc alte septuri
– endomisium – care pătrund în interiorul fasciculelor musculare și învelesc fiecare fibră. Toate
aceste structuri formează un fel de „schelet” conjunctiv al mușchiului, cu rol de susținere și rol
mecanic.
Fibrele musculare sunt unitățile structurale ale mușchilor. Fiecare fibră musculară e acoperită de o
structură numită sarcolema, care este o membrană extrem de subțire, flexibilă și elastică ce acoperă
complet fibra musculară. Rolul său este 1) de a menține componentele vitale ale celulei în interiorul
ei, 2) de a permite pătrunderea selectivă a nutrienților necesari metabolismului celular și 3) de a
transporta produșii de metabolism rezultați în urma contracției musculare.
Mușchiul este un organ foarte bine vascularizat: 1 mm2 din suprafața musculară are aproximativ
2000 de capilare.
Inervația mușchilor este atât motorie cât și senzitivă. Inervația motorie este reprezentată de fibre
nervoase care conduc impulsurile de la sistemul nervos central către fibrele musculare, determinând
contracția. Fibrele musculare se contractă sub comanda unui nerv motor. Acest nerv împreună cu
fibrele musculare pe care le inervează formează o unitate motorie.
Fiecare nerv motor pătrunde într-un mușchi și va ajunge să inerveze una până la câteva mii de fibre
musculare, care se vor contracta și relaxa sub influența impulsului nervos.
Când un nerv motor este stimulat impulsul trimis la fibrele musculare se va răspândi fie la toate
unitățile motorii, fie la nici una, conform legii „totul sau nimic”. Aceasta înseamnă că oricât de slab
sau de puternic ar fi impulsul, el va crea în mușchi aceeași tensiune sau nu va produce niciun efect.
Nu toate unitățile motorii sunt activate în timpul unei contracții musculare. Numărul de unități
motorii implicate în contracție depinde de solicitarea la care este supus mușchiul și este direct
proportional cu forța produsă. Dacă solicitarea este foarte mare, atunci vor fi recrutate toate sau
aproape toate unitățile motorii, rezultând o forță maximală. În schimb, dacă solicitarea este mică,
vor fi recrutate numai un mic număr de unități motorii, iar forța contracției va fi slabă.
Deoarece unitățile motorii sunt recrutate într-o ordine secvențială, singura cale pentru a antrena
întregul mușchi este expunerea acestuia la încărcătura maximă, astfel încât fiecare unitate motorie
să fie utilizată în cadrul contracției musculare.
Inervația senzitivă este reprezentată de fibre nervoase care conduc impulsurile de la receptorii
musculari către sistemul nervos central, pentru a îl informa cu privire la gradul de contracție al
fibrelor musculare. Receptorii sunt traductori care generează impulsuri nervoase la solicitări
mecanice.
Sistemul muscular are trei tipuri de receptori:
A. Fusurile neuromusculare se găsesc în număr mare în pântecele mușchiului, în apropierea
joncțiunii cu tendonul.
B. Organele neurotendinoase se găsesc în tendoane.
C. Terminații nervoase libere se găsesc în pereții vaselor de sânge din corpul mușchiului.

Anexele mușchilor

Fasciile musculare sunt formațiuni conjunctive membranoase care învelesc fiecare mușchi în parte,
sau un grup de mușchi, sau totalitatea mușchilor unui segment. Cele din urmă se numesc fascii
superficiale. Au rolul de a asigura alunecarea mușchilor față de structurile învecinate (alți mușchi,
oase, piele etc.) în timpul contracției și mișcărilor.
Tecile sinoviale sunt formațiuni conjunctive fibroase, cilindrice, care învelesc tendoanele lungi la
trecerea acestora prin canlale osteofibroase. Au rolul de a menține tendoanele în poziție fiziologică.
Se găsesc în regiunile în care mușchii au tendoane lungi, care trec peste articulații multiple, cu mare
mobilitate, anume la extremitățile distale ale membrelor. Conțin lichid sinovial asemănător celui din
articulațiile sinoviale, cu rolul de a facilita lunecarea tendoanelor cu frecare minimă.
Retinaculele sunt îngroșări fibroase sub formă de panglică ale fasciilor de înveliș fixate pe marginile
șanțurilor osoase prin care trec tendoanele. Ele mențin tendoanele învelite de tecile lor sinoviale în
locul unde îsi schimba directia.
Bursele sinoviale sunt saci conjunctivi dezvoltați la nivelul tendoanelor și al mușchilor în acele
locuri unde aceștia sunt expuși unor presiuni. Au rol de protecție, funcționând ca niște perne cu
lichid ce distribuie presiunea uniform. La interior conțin o cantitate mică de lichid sinovial. Bursele
iau naștere acolo unde tendonul, mușchiul sau pielea lunecă pe un plan dur adiacent. După
localizare pot fi: subcutanate, subfasciale, subtendinoase, submusculare.
 Mușchii spatelui și cefei

Sunt dispuși în cinci planuri, care de la suprafață spre profunzime sunt următoarele:

Planul I, cel mai superficial, este reprezentat de mușchiul trapez și mușchiul marele dorsal.
1. Mușchiul trapez este un mușchi lat cu originea pe osul occipital și pe procesele spinoase ale
vertebrelor toracale și cervicale. Inserția terminală este pe claviculă, pe acromionul și pe spina
scapulei. Marginea lui superioară determină forma părții laterale a gâtului. Contracția porțiunii
superioare a mușchiului ridică umărul. Dacă punctul fix este umărul, atunci contracția porțiunii
superioare înclină capul de partea mușchiului și îl rotește cu fața în direcția opusă.
Contracția porțiunii mijlocii apropie scapula de coloana vertebrală. Contracția porțiunii inferioare
coboară umărul.
2. Mușchiul marele dorsal are originea pe procesele spinoase ale ultimelor vertebre toracale, pe cele
ale vertebrelor lombare, pe fața posterioară a sacrului și pe porțiunea posterioară a crestei iliace.
Fibrele se adună spre un tendon terminal care se inseră pe fața anterioară a epifizei proximale a
humerusului. Acțiunea mușchiului este de extensie, adducție și rotație internă a brațului. Dacă ia
punct fix pe humerus mușchiul intervine esențial în cățărare.

Planul II cuprinde:
1. Mușchiul splenius se găsește numai la ceafă. Are două componente, spleniusul capului și
spleniusul gâtului. Ambii efectuează extensia, înclinarea și rotația capului.
2. Mușchiul ridicător al scapulei cu originea pe procesele tranversare ale vertebrelor cervicale
superioare și inserția pe terminală pe unghiul superior al scapulei. Acțiune: ridică scapula spre
medial.
3. Mușchiul romboid cu originea pe ultimele vertebre cervicale și primele toracale. Inserția
terminală este pe marginea medială a scapulei. Acțiunea este asemănătoare cu a precedentului.
4. Mușchiul dințat posterosuperior are originea pe ultimele vertebre cervicale și primele toracale.
Inserția terminală este pe fața externă a primelor cinci coaste, în apropierea unghiului acestora.
Acțiune: ridică coastele – este inspirator accesor.
5. Mușchiul dințat posteroinferior are originea pe ultimele vertebre toracale și primele lombare.
Inserția terminală este pe fața externă a ultimelor patru coaste, în apropierea unghiului acestora.
Acțiune: coboară coastele – este expirator accesor.

Planul III este mușchiul erector spinal (extensorul coloanei vertebrale). El ocupă șanțurile
costovertebrale. Mușchii componenți sunt așezați pe straturi: cei profunzi sunt scurți, iar cei
superficiali sunt mai lungi. Toți se contopesc inferior în masa comună care se inseră pe ultimele
vertebre lombare, pe fața posterioară a sacrului și pe extremitatea posterioară a crestei iliace. Din
masa comună se desprind trei coloane musculare, dinspre lateral spre medial:
1. Mușchiul iliocostal.
2. Mușchiul longissimus. Porțiunea sa cefalică se numește micul complex și se inseră pe procesul
mastoidian al osului temporal.
3. Mușchiul spinal.

Planul IV se numește în ansamblu mușchiul transversospinal, pentru că este format din mușchi cu
originea pe procesele transverse ale unor vertebre și inserția terminală pe procesele spinoase ale
unor vertebre de deasupra. În drumul lor fibrele musculare sar 0–5 vertebre. Cei scurți sar 0–1
vertebre și se numesc rotatori. Cei mijlocii sar 2–3 vertebre și se numesc multifizi. Cei lungi sar 4–5
vertebre și formează mușchiul semispinal. Porțiunea cefalică a acestuia din urmă se numește marele
complex și se inseră pe solzul occipitalului.

Planul V, cel mai profund, este reprezentat de mușchi scurți, care se găsesc pe toată lungimea
coloanei vertebrale.
1. Mușchii intertransversari au originea pe procesele transversare ale unei vertebre și inserția
terminală pe procesele transversare ale vertebrei de deasupra.
2. Mușchii interspinoși au originea pe procesele spinoase ale unei vertebre și inserția terminală pe
procesele spinoase ale vertebrei de deasupra.
La nivelul cefei planul V mai cuprinde un număr de patru mușchi care sunt rotatori ai capului:
a. marele drept posterior al capului;
b. micul drept posterior al capului;
c. oblicul superior al capului;
d. oblicul inferior al capului.

Acțiunea în ansamblu a mușchilor spatelui. După originea embriologică, inervația și acțiunea lor
mușchii spatelui se împart în două categorii.
A. Mușchii proprii ai spatelui au originea pe vertebre sau pe sacrum. Inserția lor este tot pe vertebre,
sau pe solzul occipitalului, sau eventual pe porțiunea posterioară a coastelor. Acțiunea acestor
mușchi se exercită exclusiv asupra scheletului axial. Contracția unilaterală produce încliația și/sau
rotația coloanei vertebrale, iar contracția bilaterală produce extensia acesteia. Sunt mușchi cu fibre
roșii, capabili de contracție îndelungată. Sunt inervați de ramurile posterioare ale nervilor spinali.
B. Mușchii migrați ai spatelui au originea pe scheletul axial, dar se inseră terminal pe oase ale
membrului superior: claviculă, scapulă, humerus. Acești mușchi sunt de fapt prin acțiunea lor,
mușchi ai membrului superior și nu propriu-zis mușchi ai spatelui. Ei mobilizează umărul sau
brațul. Este vorba de mușchii trapez, marele dorsal, ridicătorul scapulei, romboidul. Ei sunt inervați
de ramurile anterioare ale nervilor spinali, prin intermediul plexului brahial sau al plexului cervical.