Ilie Birt, o personalitate a secolului al XVIII-lea, a rămas în istorie ca un

apărător al drepturilor negustorilor din Şchei, erou de război şi ctitor de

troiţe. Legendele vremii însă îl descriu şi ca omul care a dus un adevărat
război împotriva autorităţii săseşti.

Ilie Birt s-a născut în Schei în 1698  într-o familie de negustori care făcea
comerţ cu vin şi animale. A fost căsătorit cu fata unui negustor şi au avut
împreună opt copii. Nu există imagini cu el, fapt care i-au învăluit şi mai
mult în mister adevărata personalitate. Deşi nu există date despre şcoli
înalte pe care să le fi urmat există documente care spun că vorbea multe
limbi străine: romana, germană, maghiara, greacă şi turcă. Din acest motiv
a fost delegat al românilor din Schei peste hotare la Buda şi chiar la Viena
unde a luptat pentru drepturile negustorilor de a-şi vinde oriunde marfa. A
vrut chiar să înfiinţeze Republica Schei şi a mers până la împăratul de la
Viena pentru acest lucru. Nu a primit însă niciodată aprobare.

A capturat zece de turci Ilie Birt a fost şi un erou de război. S-a remarcat în
armata austriacă, unde a devenit căpital şi a reuşit să câştige o bătălie la
Piteşti unde a capturat mulţi turci. „Ca membru al Companiei greceşti din
Braşov, autoritatea sa diplomatică este şi mai puternică. Se iscălea
«căpitan» tocmai pentru a impune în faţa autorităţilor cu care se afla în
contact şi această calitate o deţinea ca fost căpitan în armata husarilor
comandată de colonelul Springer. La 1737, în timpul războiului cu turcii, îşi
formează o companie (în marea lor majoritate Juni din Şchei) şi din
însărcinarea comandantului suprem al armatei austriece, generalul Fr.
Valis, câştigă o mare victorie în confruntarea cu turcii la Piteşti, reuşind să
captureze 36 de prizonieri turci“, menţionează istoricul Ilie Olteanu, în
cartea sa Troiţele Şcheiului.

A spijinit biserica şi şcoala

Ilie Birt a spijini cu mulţi bani biserica de piatră din Schei, dar şi şcoala. A
vrut să ridice propriile biserici. Nu a primit aprobare şi atunci a decis că
facă troiţe. Un vechi obicei al zonei spune că troiţele ridicate la intersecţia
drumului aduc noroc negustorilor. Aşa intrat însă într-un adevărat război au
autorităţile săseşti. A ridicat multe troiţe, dar astăzi mai sunt în picioare
doar două pentru că au fost din piatră şi erau mai greu de dărâmat. Una
este în Piaţa Prundului, iar alta este la casa sa, pe strada care acum îi
poartă numele. Ca să păstreze în picioare troiţele, a dus un adevărat război
cu magistratul de atunci al oraşului, un război care a durat 15 ani. Pentru
că nu a cerut învoire pentru troiţe, autorităţile căutau mereu să le dărâme.
Ilie Birt însă s-a folosit de toată autoritatea sa şi de decoraţiunile primate în
război şi în final a obţinut ce a vrut. Pe 1 iulie 1761 i s-au aprobat oficial
troiţele cu condiţia ca acestea să nu fie lărgite şi nici împrejmuite vreodată.
A fost contrabadist cu alcool şi a refuzat să plătească taxe Dacă unii istorici
îl consideră un adevărat erou, alţii descriu şi latura de proscris a lui Ilie Birt.
Există legende care spun că în timpul războiul a păstrat o parte din prada
capturată şi s-a îmbogăţit. A ignorant ani întregi autorităţile săseşti şi a
făcut contrabandă cu alcool. Nu a plătit niciun leu drept taxă. A profitat de o
lege a vremii care spunea că ai voie să ţii în pivniţă atâta alcool cât poţi să
bei într-o iarnă fără să plăteşte taxe. „De fiecare dată când era controlat
spunea că vinul este al lui pentru propriul consum. Tot legendele spun că
Ilie Birt a fost şi cămătar şi dădea împrumuturi cu dobândă. Cei care nu
plăteau la timp erau ameninţaţi, iar Ilie Birt le putea în somn pistolul la
tâmplă. Era un mare amator de arme şi de fiecare dată când bea prea mult
se urca pe cal cu arma în mână şi galopa prin centrul oraşului. Deoarece
era tot timpul înarmat, saşii au pus la cale să îl aresteze în biserică unde nu
avea voie să intre cu arme. L-au judecat în Casa Sfatului, dar Ilie Birt nu a
ajuns la execuţie şi a fost eliberat“, spune Alexandru Popoviciu, profesor de
istorie . Ilie Birt a murit la 29 decembrie 1786 extrem de bogat. Avea casa
valoroasă din Schei, o grădină, terenuri în Poiana Braşov de astăzi, turme
de animale, dar şi vie în zona Munteniei.
Casa căpitanului Ilie Birt municipiul BRAŞOV Str. Birt Ilie, căpitan 34, Pe
Tocile 19A sec. XVIII, modificări 2008 922 BV-IV-m-A-11873 Troiţa
căpitanului Ilie Birt municipiul BRAŞOV Str. Birt Ilie, căpitan 34 1748,
reparată 1901
În secolul XVIII, s-a dus pînă la Viena la Împărat să-i ceară separarea
administrativă şi juridică a Şcheiului de Cetatea Braşov
• Ilie Birt a luptat contra turcilor, dar şi pentru drepturile şcheienilor, ale
bisericii ortodoxe, a apărat şcoala românească şi a ridicat troiţe 

Numele lui Ilie Birt este cunoscut braşovenilor, mai ales pentru că o stradă
din Şchei îi poartă numele. Se mai ştie că există două troiţe ridicate de
acest fiu al Şcheilor. Însă, mai puţini ştim ce rol a jucat în istorie acest
personaj fascinant. Vechi documente vorbesc despre el ca despre un ofiţer
din armata austriacă, altele ca despre un mare luptător în numele libertăţii
şcheienilor, altele ca despre un negustor priceput. Cert este că a fost un
fruntaş al românilor din Şchei. A militat pentru drepturile lor pînă la Viena şi
Ţarigrad. Îi călca pe nervi pe funcţionarii imperiali şi se punea contra tuturor
celor ce îngrădeau drepturile şcheienilor şi ale bisericii ortodoxe în acest
vechi cartier al Braşovului. Magistratul Braşovului îl numea „capul tuturor
valahilor neastîmpăraţi din acest district“. Acest „neînstrunat“ s-a dus cu
jalba-n băţ la Împăratul Austriei şi i-a cerut înfiinţarea unei noi structuri
administrativ-teritoriale, cu autonomie totală, sub numele de Republica
Şchei. Este greu să ne imaginăm cum ar fi arătat Braşovul astăzi dacă
propunerea lui ar fi fost acceptată. Însă îndrăzneaţa idee a căpitanului a
rămas în istorie. Păcat că astăzi sînt tot mai puţini cei ce o pot povesti. Iată
ce se ştie despre Ilie Birt, „reprezentant dîrz şi neîmpăcat al obştii din
Şchei“, în secolul XVIII, după cum îl numea istoricul Sterie Stinghe. 

Căpitan şi negustor de vinuri 

Într-o lucrare a istoricului braşovean Sterie Stinghe, scoasă la lumină de

neobositul căutător de oameni şi fapte din Şchei, Eugen Moga, Ilie Birt este
numit „una dintre cele mai proeminente figuri din trecut ale Şcheiului
nostru“, „un învăpăiat şi vajnic apărător al legii noastre strămoşeşti şi un
îndrăzneţ şi temut luptător“. I se spunea Căpitanul pentru că primise
privilegii militare pentru serviciile aduse armatei imperiale austriece cu
compania de voluntari pe care o înfiinţase şi pe care o întreţinuse pe
cheltuială proprie. Dar nu se ştie precis dacă primise grad de căpitan. Nici
data naşterii nu e cunoscută, probabil anul 1698. Magistratul Braşovului
avea în registre familia Birt de negustori de vinuri, dar tatăl lui fusese păstor
de vite. A fost căsătorit cu Neaţa (Neacşa), fiica unui alt fruntaş al
Şcheiului, a lui Văsii Găurincă, negustor pescar, care avea şi o vie în Ţara
Românească. „Şi a trăit cu soţia lui zile bune şi fericite, bucurîndu-se
amîndoi de mare cinste şi multă trecere“. Neaţa a murit în 1770, căpitanul
16 ani mai tîrziu. Au avut opt copii, şase băieţi şi două fete. Ca negustor,
Ilie Birt făcea parte din Compania Grecească din Braşov, iar afacerile lui se
întindeau pînă la Cluj şi Ţara Românească, dar se pare că îşi vindea
butoaiele şi în Turcia. Cunoscînd mulţi negustori străini, dar şi din relaţiile
lui diplomatice, a învăţat maghiara, greaca, turca şi germana. În Braşov,
avea o cîrciumă, chiar în casa lui din Şchei, „în ciuda opreliştei
cîrciumăritului“. Legile erau drastice. Cine era prins făcînd negoţ cu alcool
lua bătaie şi amenzi groase. Legea nu era aceeaşi şi pentru saşii din
Cetate, care aveau liber la comerţ. Birt se revolta deseori. În ciuda
confiscărilor şi persecuţiilor, afacerea lui continua să prospere. 

Deşi rănit, a capturat 36 de prizonieri turci 

În armata husarilor, cel care obişnuia să se semneze „Căpitanul“ s-a

remarcat „prin iscusinţa şi destoinicia sa“. În 1737, şi-a înjghebat o
companie de voluntari călăreţi, pentru echiparea cărora a cheltuit mai mult
de 3.000 de florini. Sub comanda generalului Gilanyi, armata lui i-a învins
pe turci în bătălia de la Piteşti. Deşi era rănit la cap, Ilie Birt „aduce la
Braşov, în ziua de 24 noiembrie, la ora 2, p.m., 36 de prizonieri turci“.
Pentru eroismul lui, a primit pensie de 3 galbeni şi 4 litere protecţionale
(salvia gardia), prin care patru conţi i-au acordat favoruri personale.
Magistratul însă îi călca deseori aceste drepturi. Ca avere, Birt avea o casă
în Şchei, grădină, fîneaţă în Poiana Braşov, vaci şi o turmă de oi. În Ţara
Românească, mai deţinea 10 pogoane de vie la Cernăteşti, „care-i
produceau, în anii mijlocii, 6 vase româneşti de vin“. Avea dreptul să-şi
aducă vin fără a plăti vamă, conform privilegiilor acordate de împărat. Prin
testament, şcheianul a lăsat 900 de florini nemţeşti, pentru ridicarea a două
biserici în cartier. Avea şi bani gheaţă, cu care-şi plătea călătoriile. De 12
ori a fost numai la Sibiu, cînd a stat acolo 58 de săptămîni şi 46 de zile, iar
la Viena a zăbovit 1 an şi 5 luni. „Şi-apoi, cum era el cunoscut de toţi, ca
om de nădejde şi de cuvînt, mai avea şi credit, cînd avea nevoie de el, pe
oriunde mergea“, scria în 1945 Sterie Stinghe în „Contribuţiuni la
cunoaşterea trecutului românilor din Şchieii-Braşovului. Vieaţa Căpitanului
Ilie Birt cu 181 de acte (între anii 1732-1789)“. 

A salvat şcoala din Şchei 

Birt avea mare credinţă în Dumnezeu, astfel că, pe 20 iunie 1767, i s-a
încredinţat „purtarea de grije împrejurul sfintei biserici“. A fost jurat al
bisericii Sf. Nicolae pînă la sfîrşitul vieţii. A condus delegaţia
reprezentanţilor bisericii care au cerut magistratului în 1761 ca şcheienii să
fie lăsaţi să continue construcţia şcolii din Şchei. La Constantinopol, s-a
înţeles cu patriarhul ca biserica din Şchei să dăruiască Sfîntului Mormînt
cîte 2 bani din fiecare 3 bani încasaţi pentru untdelemn, ceară şi tămîie. I-a
cerut şi dreptul de a înlocui cartea de afurisenie cu una de blagoslovenie şi
iertare. Era însă şi purtătorul de cuvînt al negustorilor din Ţara
Românească în cancelariile de la Sibiu sau Constantinopol, unde
dobîndise firman împărătesc (privilegiu) de la Înalta Poartă. A fost delegat
al negustorilor şi la Bucureşti, Iaşi şi multe alte oraşe. A dus la îndeplinire
cu diplomaţie absolut toate sarcinile încredinţate. Însă, deşi se înţelegea cu
înalţi demnitari, clerici şi nobili, cu magistratul Braşovului n-a reuşit să face
pace. Ilie Birt era preocupat şi de educaţia tinerilor şi de aşezămîntul în
care învăţau carte. În 1760, cînd s-a ridicat etajul şcolii româneşti din
Şchei, construcţie realizată şi cu contribuţia căpitanului, magistratul i-a pîrît
pe valahi la Împărat. Acesta a trimis ordin ca şcoala să fie distrusă. Ilie Birt
i-a adunat pe şcheieni în jurul şcolii, înarmaţi cu buzdugane, şi au salvat
astfel şcoala. Apoi s-a dus la împărat şi a obţinut şi în scris promisiunea că
şcoala din Şchei va rămîne neatinsă. În 1930, în „O anchetă în Scheii
Braşovului la anul 1761. Contravenientul principal: Căpitanul Ilie Birt“,
Candid C. Muşlea spunea despre el că „era cunoscut în tot Braşovul ca un
om cu care nu era de glumit“. 
În dizgraţia Magistratului 

Ilie Birt s-a războit vreme de 15 ani cu magistratul Braşovului pentru

recunoaşterea şi respectarea privilegiilor acordate şcheienilor prin diploma
împăratului Leopold I, în anul 1701. Se înfruntau şi personal, dar şi prin
reclamaţii. Birt s-a plîns la generali, la guvern şi chiar la curtea aulică din
Viena că „magistratul, din ură, nu-i respectă literele protecţionale şi nu-l
scuteşte de dările ordinare şi extraordinare“. Că slujbaşii magistratului i-au
spart casa, i-au confiscat rachiul şi i-au bătut servitorii. Trabanţii i-au luat
armele, lucruri din casă şi 35 de oi. Ba chiar au năvălit în biserică şi l-au
închis fără motiv. Birt se temea să nu fie asasinat, cum se întîmplase cu un
adversar al autorităţilor austro-ungare. Magistratul fabricase şi el o serie de
acuzaţii: că Birt făcuse contrabandă cu mercur, că oştenii lui erau nişte
jefuitori, că averea a făcut-o din furăciuni şi trafic ilegal, că pescuieşte ilegal
în apa Ghimbăşelului, că „e capul tuturor valahilor neastîmpăraţi din
district“. Pentru că ştia să se lupte cu autorităţile pentru drepturile
personale, şcheienii l-au desemnat să reprezinte întreaga comunitate, „ori
de cîte ori libertăţile lor, ori privileghiomurile, cum le mai numeau ei, fie
eclesiastice, fie mireneşti, acordate cu diplome împărăteşti, le erau
nesocotite de juzii care nu mai ştiau nimic de serviciile preţioase, cu grele
jertfe de sînge, ce le-au adus ei, atît Cetăţii Braşovului, cît şi Ţării Bîrsei
întregi, din secolul al XV-lea, pînă într-al XV-lea“. Tot Sterie Stinghe
consemnează că Birt „nu pregeta să răspundă chemării lor, chiar şi atunci
cînd i se cerea să plece la drumuri lungi şi grele, pentru care trebuia să
jertfească timp îndelungat şi să suporte oboseală multă şi istovitoare“. 

„O republică deosebită“ 

Care era adevărul? Era Ilie Birt un recalcitrant şi încălca legea? Sau îl
sufocau nedreptatea şi asuprirea? Atunci cînd a mers la Viena , la
împăratul Carol al VI-lea de Habsburg (tatăl Mariei Terezia, Arhiducesă a
Austriei, regină a Ungariei, Mare Principesă a Transilvaniei) să ceară
autonomia Şcheiului, trebuie să fi avut motive întemeiate. Aurel A.
Mureşianu, în articolul „Un împiedecător al avîntului naţional al Românilor
braşoveni de acum 200 de ani: popa Teodor Baran“, apărut în revista Ţara
Bârsei din 1930, descrie situaţia socio-politică a românilor din Şchei sub
dominaţia saşilor, „popor mic, dar bine organizat şi întărit prin scutirile şi
privilegiile acordate lor de vechii regi ai Ungariei“. Şcheiul era considerat, la
fel ca Braşovul, „pămînt crăiesc“. La 1 Octombrie 1600, după încercarea lui
Mihai Viteazul de a cuceri cetatea, „Românii din Braşov şi Ţara Bîrsei nu
pierdură totuşi nădejdea de a putea dobîndi cel puţin o organizaţie a lor
independentă municipală deosebită de a Saşilor“. Cele două comunităţi
intrau deseori în conflicte, saşii aveau libertăţi care şcheienilor le erau
îngrădite. Iniţiativa separării a ajuns pînă la împăratul de la Viena în patru
rînduri: secolul XVII, 1707, 1728, 1738. Delegaţii s-au întors de fiecare dată
cu mici privilegii, ceea ce reaprindea focul luptelor cu saşii. Mureşianu
aminteşte de Toma Tartler, cronicarul Prejmerului, care arăta că, în 1738,
magistratul se certa cu românii, îndeosebi cu Ilie Birt, „voind să înfiinţeze o
republică deosebită şi să nu mai atîrne de loc de saşi, spre care scop au
încercat în patru rînduri diferite, întrebuinţînd toate puterile şi mijloacele de
a întemeia un magistrat separat şi de a ruina cu totul pe Cronerii noştri“.
Tartler aminteşte că trimişii din Şchei la generalul comandant al
Transilvaniei, guvernatorul Ardealului şi cancelaria împăratului din Viena i-
au costat bani grei pe şcheieni. Au cheltuit nu doar cu călătoria, ci şi cu
darurile pe care le ofereau delegaţii în stînga şi-n dreapta sau direct
oficialilor. Pentru susţinerea financiară, „au contribuit cu cîte ceva toţi
românii din Ţara Bîrsei“. 

Trădătorul era popă 

Rezultatul acestor neîncetate petiţii la autorităţi părea promiţător. „Au reuşit

românii să-şi creeze, cu argumentele şi pretenţiile lor, o situaţie atît de
favorabilă, încît erau aproape să reuşească în mod fericit“. Se pare că
guvernanţii ar fi putut fi convinşi să accepte întemeierea Republicii Şchei,
însă părerea lor nu prea conta în faţa saşilor, care „nici chiar poruncile
împărăteşti nu le respectau“, scria Mureşianu. În plus, se pare că în sînul
comunităţii şcheienilor se strecurase un trădător, popa Teodor Baran, „un
reprezentant tipic al inconştienţei naţionale de atunci, fiul slab de înger şi
pornit spre păcate al fruntaşului protopop al bisericii Sf. Nicolae din Şchei,
Florea Baran“. Acest preot, pomenit şi de cronicarul Radu Tempea, a dus
„o activitate destrămătoare şi demoralizatoare“. Începînd cu 1732, a tot
învrăjbit saşii contra şcheienilor, „născocind clevetiri şi învinuiri nedrepte“.
Intrigat, pînă şi episcopului Inochentie al Rîmnicului, care păstorea şi
biserica din Şchei, a decis să-l caterisească. I-a retras darul preoţiei şi a
interzis credincioşilor „a se obşti şi a se uni cu el, a-l cunoaşte ca pre un
preot de acum înainte“. După moartea episcopului, răspopitul a reuşit să
revină în biserică, ba chiar a tras sfori să devină protopop. Trădătorul
religios s-a transformat şi în trădător naţional. Popa Radu Tempea a ajuns
în puşcărie tot datorită maşinaţiunilor lui Baran. Abia în 1739, popa Teodor
Baran şi-a recunoscut greşelile printr-o scrisoare de pocăinţă în care şi-a
cerut iertare de la preoţi şi „oroşani“. El a mărturisit că a făcut toate intrigile
„îndemnat de vrăjmaşul diavol, cu neajungerea minţii mele“. A pomenit şi
de uneltirile contra conducătorilor obştii din Şchei. 

Troiţele căpitanului 

Dacă planurile republicane ale lui Ilie Birt au fost zădărnicite de adversarii
politici, iar cu magistratul s-a luptat pentru drepturi comerciale, în ceea ce
priveşte iniţiativa creştinească de a ridica o troiţă s-a izbit de aceleaşi
nedreptăţi. Tot Magistratul a fost cel care i-a dărîmat troiţele. După cum
spune şcheianul Eugen Moga, Ilie Birt obişnuia ca, după fiecare victorie
împotriva turcilor, să ridice o troiţă. Un fel de Ştefan cel Mare al Şcheiului.
Dar saşii nu i-au îngăduit acest gest de cutezanţă ortodoxă şi i-au stricat
prima troiţă. Magistratul îi reproşa că a avut „nemaipomenita cutezanţă de
a pune stăpînire pe un loc public al oraşului“. Atunci, căpitanul a construit o
troiţă în faţa propriei case. O putem vedea şi azi, în Piaţa Unirii, şi putem
citi: „Cu vrerea tatălui şi cu desăvîrşirea Duhului Sfînt, ridicatu-s-au această
sfîntă cruce întru cinstirea hramului a Sfintei Troiţe cei nedespărţite, în
zilele Înălţatului Împăratu K(arol) VI.1738, de robul lui Dumnezeu Căpitan
Ilie Birt şi ro(a)ba lui Dumnezeu Neacşa“. Prof. dr. preot Vasile
Oltean aminteşte că a doua troiţă dintre cele care au supravieţuit timpului,
aşezată în colţul casei lui Ilie Birt, a fost distrusă de oamenii Magistratului
de mai multe ori, însă a doua zi, căpitanul o punea la loc. Umblînd prin
cancelariile pe unde era cunoscut, el a reuşit să obţină aprobarea pentru
troiţă la 1 iulie 1761. Inscripţia precizează: „Cu vrerea Tatălui şi cu ajutorul
Fiului şi cu săvîrşirea Sfîntului Duh, înălţatu-s-au această sfîntă şi
dumnezeiască cruce, în zilele Înălţatei Crăiesei noastre Mariei Terezia, de
dumnealui Căpitan Ilie Birt. Martie 5 văleat 1755. Popa Dimitrie“. Ilie Birt a
fost un om controversat în epocă, dar istoria a decantat şi l-a păstrat ca
personaj de legendă, încrustat în memoria Şcheiului timp de secole.
Candid C. Muşlea l-a caracterizat cel mai bine în puţine cuvinte: „un
neînfricat român“. 

Oraşul Şchei, de lîngă Cetatea Braşov 

• Prof. Eugen Moga, fiu al Şcheiului, arată că locuitorii acestui cartier

considerau Şcheiul „oraşul de lîngă cetate“. El aminteşte că şi Sextil
Puşcariu observase trăsături aparte ale şcheienilor: „De cum ai intrat prin
Poarta Şcheilor, vezi că ai de-a face cu oameni de alt temperament, alte
preferinţe şi alt fel de a fi fericiţi“. „O serie de documente demonstrează că
şcheienii s-au considerat dintotdeauna independenţi faţă de Cetatea
Braşovului. Erau orăşeni în propriul lor perimetru şi nu locuitori ai unei
suburbii, aşa cum îi considerau locuitorii Cetăţii“, spune Eugen Moga. El
aduce ca argument cîteva texte. În anul 1700, şcheienii spuneau despre ei
înşişi într-un document oficial: „noi oraşul Şchei, care ne aflăm lăcuitori
lîngă Cetatea Braşovului“. Iar într-o scrisoare către împăratul Leopold I:
„noi oameni, cei ce lăcui(m) în oraş în Şchei, lîngă cinstita cetate
Braşo(u)lui“.