de
Suflet
1. Tatăl Nostru 2. Împărate
Tatăl nostru Ceresc
Care ești în Ceruri Împărate ceresc,
Sfințească-se numele Tău mângâietorule
Vie împărăția Ta Duhul adevărului care
Facă-se voia Ta pretutindenea ești
Precum în cer așa și pre Si toate le împlinești,
Pământ. Vistier al bunătăților și
Pâinea noastră cea de toate dătătorule de viață
zilele Vino și te sălășluiește întru
Dă-ne-o nouă astăzi noi
Și ne iartă nouă greșalele Și ne curățește pe noi de
noastre toata întinăciunea
Precum și noi iertăm Și mântuiește-ne bunule
greșiților noștri sufletele noastre.
Și nu ne duce pre noi în
ispită Amin!
Ci ne izbăvește de cel rău
Că a Ta este împărăția
Puterea și Slava!
În numele Tatălui 3. Ușa
Al Fiului Milostivirii
Și-al Sfântului Duh
deschide-o nouă,
binecuvântată
Amin. Născătoare de Dumnezeu
Fecioară, ca să nu pierim
cei ce nădăjduim întru
Tine
ci să ne mântuim prin Tine
din nevoi, că tu eşti
mântuirea neamului cu știință sau fără de
creştinesc. știință, cu voie sau fără de
voie, acum, în trecut sau
Amin.
altădată, împreuna cu
arborele meu genealogic,
cunoscut sau necunoscut.
4. Rugăciune de Din tot sufletul şi cu toată
Iertare dragostea cer iertare
tuturor entităţilor cu trup
Preasfântă Treime, Te rog şi fără trup faţă de care am
trimite-mi în ajutor toate greşit în toate existenţele
entităţile de lumină care mele. Regret din tot
vor, pot şi trebuie să-mi sufletul, doresc să repar tot
ducă la Tine rugăciunea. răul făcut şi le dăruiesc
Te rog fierbinte pe Tine, toată iubirea mea.
Tata Ceresc,
Îi iert, îi dezleg și îi
pe Tine Iisuse Hristoase, binecuvântez pe cei care
Fiul lui Dumnezeu, mi-au greșit cu gândul, cu
vorba sau cu fapta, cu
pe Tine Sfinte Duh, știință sau fără de știință,
in fata Ta, Preasfânta cu voie sau fără de voie,
Treime acum, in trecut sau
altădată.
si a Maicii Preacurate,
Si Te rog din suflet,
îmi cer iertare pentru tot Preasfântă Treime, să ne
ce am greșit față de ierți, să ne dezlegi și să ne
întreaga Ta Creație Divina, binecuvântezi și pe unii și
cu gândul, cu vorba sau cu pe alții.
fapta,
Te rugăm şterge-ne nouă
aceste greşeli din toate
locurile unde sunt înscrise, fi putut sa o traiesc si nu
dacă consideri că merităm, am trait-o!
şi Te rugăm trimite-ne -pentru Lumina pe care as
nouă, în toate aceste locuri, fi putut sa o primesc si nu
lumina iubirii Tale spre am primit-o!
vindecare şi armonizare -pentru viata pe care as fi
putut sa o ocrotesc si nu
Faca-se Voia Ta, Doamne, am ocrotit-o!
pentru noi toti! -pentru visele pe care mi
le-as fi putut împlini si nu
Amin! le-am implinit!
-pentru necunoscutul in
care as fi putut sa pasesc si
din teama, nu am
5. Rugăciunea indraznit sa pasesc!
Părintelui -pentru iubirea pe care as
fi putut sa o exprim si nu
Argatu am exprimat-o!
-pentru tot ce puteam sa
"Iarta-ma, Doamne:
creez bun si frumos si nu
-pentru tot ce puteam sa
am creat pentru gloria Ta,
vad si nu am vazut!
Doamne si a Imparatiei
-pentru tot ce puteam sa
Tale
aud si nu am auzit!
Divine!
-pentru tot ce puteam sa
Pentru tot ce stiu si nu stiu
simt si nu am simtit!
ca am gresit, pe Tine,
-pentru tot ce as fi putut sa
Doamne, care esti
inteleg si nu am inteles!
Compasiunea si Iubirea
-pentru tot ce puteam sa
infinita,
constientizez si nu am
constientizat!
te rog, iarta-ma si ma
-pentru iertarea pe care as
imbraca cu nesfarsita Ta
fi putut sa o dau si nu am
Iubire si Lumina!
dat-o!
-pentru bucuria pe care as
Iti multumesc, Doamne:
-pentru toata frumusetea -pentru tot ce am creat
pe care am vazut-o prin Tine bun si frumos,
izvorand din Tine ! aducand cu umilinta lauda
-pentru muzica tacuta a Imparatiei Tale Divine!
Inimii Tale, pe care mi-ai Pentru tot ce stiu si nu stiu
dezvaluit-o auzului! ca am primit, Tie, Doamne,
-pentru tot ce am simtit care esti Compasiunea si
bun si minunat in viata Iubirea infinita,
mea!
-pentru tot ce prin Gratia Iti multumesc, daruindu-Ti
Ta am inteles! ! inima mea!"
-pentru lumina pe care am
constientizat- o in adancul
meu!
-pentru iertarea pe care 6. Rugăciunea
daruind-o, mi-a adus
pace!
Părintelui
-pentru bucuria fiecarei Arsenie Boca
clipe traite in Tine,
Doamne! Doamne Iisuse Hristoase,
-pentru toate cadourile ajuta-ma ca astazi toata
spirituale care mi-au ziua sa ma lepad de mine
imbogatit fiinta! insumi, ca cine stie din ce
-pentru viata mea, care e a nimicuri mare vrajba am
Ta, mica parte a simfoniei sa fac si astfel, tinand la
existentei! mine, sa Te pierd pe Tine.
-pentru visele care au
Doamne Iisuse Hristoase,
prins forma prin armonia
ajuta-mi ca rugaciunea
iubirii Tale pentru mine!
Preasfantului Tau nume
-pentru necunoscutul in
sa-mi lucreze in minte mai
care am pasit plin de curaj,
mult decat fulgerul pe cer,
regasindu-te!
ca nici umbra gandurilor
-pentru iubirea
rele sa nu ma intunece,
coplesitoare cu care ma
dezmierzi clipa de clipa!
caci iata pacatuiesc in tot mintea raman
ceasul. neputincioase.