Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj

CENTRUL JUDEŢEAN DE ASISTENŢĂ PSIHOPEDAGOGICĂ, CLUJ-NAPOCA

BROŞURĂ INFORMATIVĂ
PENTRU PĂRINŢI ŞI EDUCATORI

MATERIAL ELABORAT ŞI PRELUCRAT DE PROFESORII CONSILIERI:

Ana-Maria Moldovan, CJAPP

Ana-Maria Băiescu, Grădiniţa nr.72, Cluj-
Napoca
Alina Mocanu, Grădiniţa nr.1,Cluj-Napoca
Ramona Dragoş, Grădiniţa nr. 63, Cluj-Napoca
Dana Leva, Grădiniţa nr. 23, Cluj-Napoca
Anca Henzulea, Grădiniţa nr.64, Cluj-Napoca
Pop Carmen, Grădiniţa nr.4 Cluj-Napoca

1
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
Toleranţa scăzută la frustrare şi
agresivitatea

Ce este agresivitatea?
Psihologii considera ca un comportament
agresiv implica un atac fizic sau verbal asupra
unei alte persoane, intr-un mod care ii raneste
pe cei din jur sau ii pune, intr-un anumit fel,
intr-o situatie amenintatoare
Furia, emoţia care stă la baza
comportamentelor agresive, este o reacţie
emoţională complexă, care are mai multe
componente:
 Prima componentă este emoţia,
starea subiectivă pe care o trăieşte uneori persoana atunci când consideră că
atingerea unui scop important pentru ea este ameninţată. Furia este o emoţie
foarte intensă şi extrem de neplăcută.
 A doua componentă este expresia furiei, adică modul în care
persoana care simte emoţia de furie se comportă pentru a arăta ceea ce simte
celor din jur şi pentru a-şi stăpâni emoţiile şi a simţi că a câştigat controlul
asupra situaţiei în care se află. De cele mai multe ori, atunci când sunt furioşi,
oamenii se comportă într-un mod neplăcut pentru cei din jurul lor şi, de
asemenea, într-un mod care îi împiedică pe ei să îşi atingă scopurile şi să
stabilească o comunicare reală cu ceilalţi.

Indicii ale unui comportament violent la copii:

Este bine ca faptele ce indică un comportament agresiv sa fie observate din

timp, inainte ca minorul sa aiba o conduita agresiva propriu-zisa (implicare
in batai, incercari de a-i rani pe altii etc.). Acestea sunt:

 Manie intensa - Atunci cand este furios sparge, tranteste, loveste tot
ce ii apare in cale, aduce injurii si ii ameninta pe cei apropiati.
 Pierderi frecvente ale cumpatului si izbucniri necontrolate

2
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
 Iritabilitate extrema
 Impulsivitate foarte mare - Nu se gandeste la consecintele actiunilor
sale.
 Devine cu usurinta frustrat - Atunci cand ceva nu este conform
dorintelor sale, isi pierde rabdarea, controlul, incepe sa planga sau are
manifestari agresive.

De ce apare?
La copii, comportamentul agresiv poate fi privit din
două perspective.
1. Poate fi considerat un ansamblu de reacţii
la situaţiile pe care copilul le percepe ca
stresante sau frustrante. De exemplu:
refuzul părinţilor la o cerinţă a copilului, o ceartă cu alţi copii pentru
posesia unei jucării  pot determina descărcări de agresivitate prin
gesturi, vorbe urâte, lovituri sau chiar crize de furie. Situaţii
frustrante pentru copil pot fi şi cele care îi provoacă frică, în care se
simte nesigur sau abandonat
(ex: uneori copiii prezintă comportamente agresive laintrarea în
grădiniţă deoarece se simt părăsiţi de părinţi)
2. Din alt punct de vedere, comportamentul agresiv al copilului poate fi
considerat un mod de afirmare a personalităţii, dar mai ales o
modalitate privilegiată de comunicare a propriilor exigenţe faţă de
ceea ce îl înconjoară. De exemplu, când un copil plânge insistent, până
la urmă reuşeşte să obţină  de la părinţii lui ceea ce doreşte.

3
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj

Cum putem preveni si controla crizele de furie ale

copiilor?
În primul rand, controlul asupra propriei persoane se invata prin
exemplu. Copiii noştri învaţă prin imitaţie. Rolul familiei este crucial pentru
formarea personalitatii copiilor. Primele lectii de viaţă şi de comportament
social sunt "predate" si invatate acasa. Expresia "cei sapte ani de acasa" spune
multe in acest sens... Rolul parintelui este acela de a-i oferi copilului un model
si directia de urmat in viata. Bunatatea si compasiunea se invata si se deprind
in primul rand acasa, in urma "lectiilor" pe care le "predau" adultii, precum si
prin imitarea unor comportamente pe care copiii le observa la parintii sau
fratii lor mai mari. După vârsta de trei ani intră pe scenă şi grădiniţa,
ajungându-se chiar la situaţii în care cuvântul educatoarei să cântărească mai
mult ca al părinţilor.
Trebuie încurajată comunicarea, explicându-i-se micuţului, efectele
negative ale acţiunilor sale agresive. Acest lucru trebuie să se întâmple de
fiecare dată . Este de preferat ca imediat după, să existe o consecinţă
nonviolentă, dar neplăcută (ex: părăsirea locului de joacă). Este important, de
asemenea, să observaţi micuţul când are o conduită pozitivă şi apoi să-l
lăudaţi pentru acest lucru, evidenţiind faptul că este agreabil tuturor în acele
momente: adulţilor, dar mai ales copiilor care se află în preajma lui. Toate
abordările părinţilor trebuie să fie realizate cu mult calm şi răbdare.

Sugestii pentru părinţi:

Este foarte utila pastrarea unui jurnal,

ţinerea unei evidente care sa atraga
atentia asupra cazurilor in care copilul a

4
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
adoptat o atitudine inadecvata. Astfel se pot identifica niste modele in
comportamentul copiilor.
 Arata-i foarte clar copilului tau ca nu accepti acest comportament din
partea lui si ca nu ti se pare deloc "dragut", "distractiv" sau
"caraghios".

 Stabileste o lista de consecinte non-violente pentru fiecare

comportament sau manifestare rautacioasa si agresiva pe care o are
fata de cei din jurul sau (ex: limitarea sau absenta timpului pe care
are voie sa il petreaca la joaca, cu alti copii, sau obligatia de a cere
scuze "victimelor" sale).

 Supravegheaza indeaproape activitatile copilului tau, prietenii de

joaca.

 Comunicarea cu educatorii de la grădiniţă este, de asemenea, foarte

importanta. O discutie cu educatoarea ar putea lamuri daca problema
este legata cumva de grădiniţă sau daca isi face simtita prezenta si in
acest domeniu.

 Vorbeste cu alti parinti despre acelasi lucru, incercand sa determini

daca si copiii lor au probleme asemanatoare.

 Lauda eforturile celui mic atunci cand adopta un comportament mai

putin agresiv si mult mai responsabil, asa cum faci de fiecare data
cand isi respecta indatoririle pe care le are acasa si la grădiniţă.

 Nu il lasa sa urmareasca foarte multe emisiuni de televiziune care

promoveaza o atitudine agresiva si/sau violenta, mai ales
nesupravegheat. Acelasi lucru este valabil si pentru jocurile de acelasi
tip pe calculator. (evita sa pui un televizor in camera lui).

 Ai grija de propriul comportament in preajma celui mic. Esti un model

pentru copilul tau si vei vedea ca, o data ce iti vei reduce sau elimina
reactiile agresive, si el va face acelasi lucru.
 Discuta intotdeauna cu micutul despre lucrurile care il apasa.

5
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
Mai mult decat orice, vorbeste cu el simplu si clar, fara sa te rastesti la el
- considera-l o persoana cu judecata, capabila sa inteleaga asemenea lucruri.
Daca ii arati si cum anume trebuie sa se comporte în situaţiile stresante -
puterea exemplului ajuta intotdeauna - te asiguri ca micutul va invata prima
lectie a comportamentului pozitiv.

Ce este tipic copiilor agresivi?

 Crize de furie intense

 Certuri frecvente cu adulţii
 Enervarea intenţionată a altor
persoane
 Opoziţie faţă de regulile şi indicaţiile
adulţilor
 Învinovăţirea altor persoane pentru
propriile greşeli
 Este frecvent răutăcios şi are gânduri de răzbunare
 Îi ameninţă sau îi intimidează pe ceilalţi

Ce le lipseşte copiilor agresivi?

 Copiilor agresivi le lipseşte experienţa de a câştiga prieteni prin joc şi
cooperare. Ei nu sunt capabili să renunţe la propriile necesităţi şi nu
consideră că trebui să-i sprijine pe ceilalţi (de exemplu pe cei slabi şi
cei cu nevoie de ajutor).
 Copii agresivi suportă foarte greu eşecurile. Dar astfel de eşecuri
apar frecvent în viaţa de zi cu zi deoarece acţionează impulsiv fără a
se gândi la consecinţele comportamentului lor.

Atitudinile influenţează comportamentele:

 Atitudinile pozitive (zâmbetele, înbrăţişările ,lauda, oferirea de
recompense , )duc la întărirea comportamentului precedent, astfel
comportamentul se manifeată mai des.
 Atitudinile negative (critici, mustrări ,ironizări, ameninţări, reproşuri,
bătaia) atrag accentuarea comportamentului indezirabil, acesta fiind
mai frecvent în loc să dispară.

6
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
 Lipsa atitudinilor (evitarea contactelor vizuale în timpul desfăşurării
comportamentului indezirabil, distanţa fizică, lipsa unui feed-back,.
etc.) duce la dispariţia comportamentului nedorit.

Recompensarea corectă

 Recompense sociale : activităţi comune, zâmbete , îmbrăţisări,

organizarea unei excursii etc.
 Recompense materiale: cadouri (obiecte pe care copilul şi le doreşte).
 Oferirea de puncte : la fiecare comportament pozitiv realizat copilul
primeşte un număr de puncte , care se vor transforma într-o anumită
recompensă .

Pedeapsa
 Pedepse sociale: ignorarea comportamentelor inadecvate, impunerea
remedierii pagubelor.
 Pedepse materiale: retragerea recompenselor sau a privilegiilor ,
pariciparea la reducerea distrugerilor realizate intr-o manieră
adecvată.
 Oferirea de puncte: nu se oferă puncte din potrivă ele sunt retrase.
 Reţineţi :
 prin pedepse nu se învaţă comportamente dezirabile
 pedepsele conduc la evadare şi evitare
 pedepsele pot conduce la acte de agresivitate
 pedepsele pot determina teamă şi nesiguranţă
 prin pedepse copilul nu devine un model pozitiv
 cine este pedepsit va pedepsi la rândul său pe alţii

Ce puteţi face în cazul ieşirilor agresive ?

1. Descrieţi situaţia în care apare cel mai frecvent comportamentul

agresiv.
2. Lăudaţi-vă copilul dacă nu a reacţionat negativ într-o situaţie dificilă.
3. Păstraţi-vă calmul!
4. Duceţi copilul într-un loc în care se poate linişti.

7
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
5. Lăudaţi copilul dacă a reuşit să se liniştească.
6. Comportamentul agresiv nu trebui să aibă consecinţe pozitive .
7. Notaţi-vă experienţele într-un caiet/ jurnal etc.

Protocol : comportamente agresive

Data Cauza comportamentului Părinţii : s-au Reacţia
respectat copilului
regulile?

8. Alcătuiţi un plan de recompense.

Cum realizăm inducerea calmului:

1. Spunem : STOP FURIEI !
2. E mai bine dacă rămân calm!
3. Mai întâi GÂNDEŞTE apoi ACŢIONEAZĂ !
4. Numără până la zece şi o să vezi că totul o să fie bine .
5. Vorbesc cu ceilalţi calm şi liniştit.
6. Mă gândesc de ce m-am enervat .
7. Dacă nu mă comport agresiv nu am probleme!
8. Data viitoare GANDESC apoi ACŢIONEZ !

IMPORTANT: Copiii de grădiniţă nu ştiu să soluţioneze un conflict, nu ştiu să

anticipeze consecinţele comportamentului, de aceea amânarea reacţiei trebui
exersată cu copilul. Prin amânarea unui comportament imediat copilul are
şansa să facă mai puţine erori de decizie dezvoltând astfel mai multe
alternative de comportament adecvat.

Cercul vicios :
1. Părinţii formulează copilului diferite cerinţe: ASTĂZI LA
GRĂDINIŢĂ NU AI VOIE SĂ TE BAŢI ! Copilul poate să respecte

8
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
sau nu cerinţa formulată de părinte. În cazul în care cerinţa este
respectată nu uitaţi să recompensaţi comportamentul dezirabil.
În cazul în care copilul nu da curs cerinţei se intră în a doua etapă a
cercului vicios.

2. Părinţii reformulează cerinţele : SĂ NU CUMVA SĂ TE BAŢI

ASTĂZI LA GRADINITĂ! De regulă la fiecare repetare a cerinţei
părinţii folosesc o voce din ce în ce mai ridicată sau adaugă o mica
„ ameninţare” : CĂ DE NU/ AI GRIJĂ. Daca copilul a respectat
cerinţa părintele „apreciază „: „NU PUTEAI SĂ FACI AŞA DE LA
ÎNCEPUT ? TREBUIE SĂ NE CERTĂM CA SĂ FACĂ CEVA CA
LUMEA?” replici care nu încurajează / recompensează
comportamentul dezirabil.
3. Trecerea la următorul pas se realizează dacă nu a fost realizat
comportamentul . În acest moment părintele nu mai ştie ce să facă.
Nimic nu-l determină pe copil să facă ceea ce vor părinţii.ţ

În cazul în care aţi ajuns în situaţia în care nu mai ştiţi ce să faceţi cu

copilul încercaţi să urmaţi următorii paşi :

1.
Aveţi grijă să aveţi cât mai multe experienţe pozitive cu copilul
dumneavoastră.
2. Stabiliţi reguli şi cerinţe clare, care să aibă efect. Faceţi
diferenţă între reguli/ cerinţe şi rugăminţi. Dacă (nu) respectă
regulile trebuie să existe consecinţe. Comunicaţi consecinţele
pozitive / negative ale respectării / nerespectării regulii.
3. Consecinţele pozitive să primeze celor negative. În acest fel
copilul va respecta tot mai multe reguli. Dacă recompensa nu este
suficientă penrtu schimbarea comportamentului aplicaţi planul de
recompense cu puncte. Acesta constă în acordarea unui număr de
puncte ori de cate ori copilul manifestă un comportament dorit.
Aceste puncte se schimbă apoi în recompense. Stabiliţi punctajul
pe care îl primeşte copilul dacă se comportă corespunzător şi
numărul de puncte necesar pentru fiecare recompensă.
Exemplu : Contul meu de puncte
Regulă Luni Marţi Miercuri Joi Vineri Sâmbătă Duminică

9
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj

4. Consecinţele pozitive sau negative să urmeze imediat faptelor.

5. Nu cereţi prea mult de la copil sau de la dumneavoastră. Cu
siguranţă copilul nu va reuşi să respecte întotdeauna toate
cerinţele şi regulile. Important este ca de fiecare dată să
scoateţi în evidenţă faptul că este în puterea copilului să
realizeze comportamentul dezirabil.

Comportamentul agresiv

Agresivitatea la copii poate fi considerată un ansamblu de reacţii la

situatile pe care copilul la percepe ca stresante sau frustrante (de exemplu,
refuzul părinţilor la o cerinţă a copilului, o ceartă cu alţi copii pentru posesia
unui obiect pot declanşa descărcări de agresivitate prin gesturi, vorbe urâte,
lovituri sau chiar crize de furie) sau poate fi un mod de firmare a
personalităţii, dar mai ales o modalitate privilegiată de comunicare a propriilor
exigenţe faţă de ceea ce-l înconjoară (de exemplu, când un copil plânge
insistent până la urmă osbţine de la părinţii lui ceea ce-şi doreşte).

La copiii de vârstă preşcolară mare (6-7 ani) se poate observa o

diversificare a modalităţilor de manifestare a agresivităţii deoarece la
această vârstă el a reuşit să “preia controlul” aspra părinţilor/educatorilor.
Acest lucru se explica prin modalitatea eronata prin care aceştia au
intervenit pentru a opri aceste manifestări încă de când copilul era mic: fie
într-o manieră foarte represivă ţipând sau pedepsind, fie sunt prea permisivi
sau chiar indiferenti faţă de impulsurile sale agresive.
Scopul intervenţiei în cazul copiilor care prezintă comportamente
agresive este activarea acelor abilităţi care să permită reducerea acestor
comportamente şi oferirea posibilităţii de a rezolva cu succes sarcinile cu care
se confruntă, in ciuda dificultăţilor.

10
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj

Intervenţia părinţilor/educatorilor în formarea unor comportamente

adecvate constituie o bază pentru adaptarea copilului la cerinţele ulterioare
ale vieţii de adult. Această intervenţie este ghidată de învăţarea asumării
responsabilităţii şi a rezolvării problemelor cu care se confruntă copilul (care
vizează fie propria persoană, fie relaţia copilului cu ceilalţi copii, cu anumite
sarcini specifice vârstei sau cerinţe sociale).

Orice comportament care este urmat de o consecinţă recompensată

este probabil să fie repetat. Aceasta consecinţă recompensată este numită
întărire. Acordarea unei întăriri măreşte probabilitatea ca respectivul
comportament să apară din nou.

Întăririle pozitive pot fi aplicate în mai multe moduri de către

părinţi/educatori care învaţă să folosească recompense verbale şi non-verbale
care întăreasc comportamentele pozitive. Aceste recompense constau în
îmbrăţişări, zâmbete, atingeri, comunicarea de către aceştia că sunt mândri
de realizările copiilor sau pot modela comportamente care oferă exemple de
abilităţi prosociale. Copiii observă aceste comportamente la părinţii lor şi
recompensele ce apar în urma acestora. Când părinţii dobândesc capacitatea
de a eticheta comportamentele şi nu copiii, aceştia învaţă când un
comportament este bun sau rău, astfel încât această separare a
comportamentului de copil reduce riscul etichetării copilului ca fiind “rău”. Ea
promovează înţelegerea faptului că există o relaţie între modul în care copilul
se comportă şi consecinţele comportamentului specific.
Pentru a încuraja comportamentul adecvat învăţat de către copil este
necesară parcurgerea mai multor etape:
ÎN PRIMUL RÂND...

Definiţi problema:
Ce s-a întâmplat? Care e problema?
Acest lucru mă va ajuta să înţeleg problema mai bine.

Descoperiţi sentimentele:
Ce simţi?
Cum te simţi când eşti...?

11
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
Descoperiţi consecinţele:
Ce s-a întâmplat când ai făcut acest lucru?

Descoperiţi sentimentele despre consecinţe

Cum te-ai simţit când...?

(De exemplu: El ţi-a luat jucăria)

Încurajaţi copiii să se gândească la soluţii alternative

Te poţi gândi la un mod DIFERIT de a rezolva această problemă
astfel încât...?
(De exemplu: Nici unul dintre voi nu va fi supărat/ea nu te va lovi).

Încurajaţi evaluarea soluţiei

Este aceasta o idee bună sau NU?
Dacă e o idee bună: Încearcă să faci acest lucru.
Dacă nu e o idee bună: Atunci va trebui să te gândeşti la ceva
DIFERIT.

Lăudaţi copilul pentru actul gândirii

Dacă soluţia funcţionează: Bravo, te-ai gândit la acest lucru

singur.Ai rezolvat corect această problemă!
Dacă soluţia nu funcţionează : Atunci va trebui să te gândeşti la
ceva DIFERIT. Ştiu că poţi să găseşti ceva potrivit!!

Copiii de grădiniţă nu ştiu să soluţioneze un conflict, nu ştiu să

anticipeze consecinţele comportamentului, de aceea amânarea reacţiei trebui
exersată cu copilul. Prin amânarea unui comportament imediat copilul are
şansa să facă mai puţine erori de decizie dezvoltând astfel mai multe
alternative de comportament adecvat.

Foarte importantă este comunicarea, explicându-i-se copilului efectele

negative ale acţiunilor sale agresive. Acest lucru trebuie să se întâmple de
fiecare dată când copilul este agresiv cu ceilalţi.

12
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj

ESTE INDICAT CA:

 imediat ce aţi observat că a lovit alt copil să îi spuneţi că l-aţi

observat şi, din acest motiv, părăseşte locul de joacă exact în acel
moment. Îi explicati că de câte ori se va întâmpla acest lucru, va
părăsi locul de joacă.

 să lăudaţi copilul când are o atitudine pozitivă evidenţiindu-se că

este agreabil tuturor în aceste momente: adulţilor dar mai ales
copiilor care se află în preajma lui.

 abordările părinţilor/educatorilor trebuie făcute cu mult calm şi

răbdare.

 să fiţi consecvenţi în atitudinea faţă de copil deoarece progresele

se vor obţine treptat.

În cazul în care copilul este agresiv în orice situaţie, atunci această

conduită poate avea altă semnificaţie:
- atragerea atenţiei părinţilor ocupaţi,
- dorinţa de a depăşi o stimă de sine scazută,
- tensinea sau chiar violenţa familială pe care o percepe şi o exprimă
prin furie.

Este bine să comunicaţi cu copilul ca să aflaţi care e sursa

agresivităţii lui.

ÎNVAŢĂ-ŢI COPILUL SĂ ÎŞI

REDIRECŢIONEZE AGRESIVITATEA.

13
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
Parintii isi imagineaza de cele mai multe ori ca asemenea atitudini ale
copiilor sunt firesti in conditiile in care acestia incearca sa isi gaseasca si sa
isi asume identitatea. Ca atare, nu se ingrijoreaza foarte mult, considerand
aceste faze normale si trecatoare.

Un comportament agresiv implica un atac fizic sau verbal asupra unei

alte persoane, intr-un mod care ii raneste pe cei din jur sau ii pune, intr-un
anumit fel, intr-o situatie amenintatoare. Copiii, desi iti vine greu sa crezi
acest lucru, sunt capabili de asemenea lucruri. Tocmai de aceea este foarte
bine sa monitorizezi indeaproape situatiile "periculoase" si sa incerci sa le
modifici cursul.

Ce ar trebui sa faca parintii/educatorii?

 sa identifice niste pattern-uri (modele) in comportamentul

copiilor. O data ce parintele observa cu mai multa atentie
atitudinea celor mici, mai ales in cazuri iesite din comun,
aceste pattern-uri sunt mult mai usor de identificat.
 pasul urmator este de a dezvolta niste strategii care sa ii
ajute pe copii sa rezolve situatiile tensionate intr-un mod mult
mai eficient.
( un jurnal de acest tip poate fi bun si pentru parinti,

 deoarece le ofera o evidenta a felului in care au reactionat

fata de comportamentul copiilor).

 sa gestionezi si sa stapaneşti situatia, inainte ca aceasta sa

scape de sub control... Jurnalul este de mare folos si pentru
copii: datorita lui, vor intelege ce anume declanseaza
enervarea si agresivitatea si, mai departe, vor invata sa faca
fata acestor incidente tensionate.

Desi ai impresia ca un copil nu poate intelege aceste lucruri, nu il

subestima!

Are capacitatea de a remarca, la fel ca si tine, dar la un alt nivel, ceva

mai simplu, pattern-urile agresivitatii.
14
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
CE POTI ÎNVĂŢA DIN ASEMENEA SITUAŢII?

Copiii invata foarte mult din experientele anterioare. Ca atare, daca

le explici totul ca pe o lectie, care are o morala plauzibila si pe care o pot
aplica mai departe in situatii asemanatoare, atunci isi vor da seama mult mai
usor care este linia de urmat. Supravegherea ta, ca parinte, este foarte
importanta - cel mic se bazeaza intotdeauna pe sprijinul tau si puterea ta de
a-i deschide ochii asupra unor lucruri pe care deocamdata nu le percepe foarte
bine.

Fiecare copil reactioneaza in propriul fel in situatii tensionate. Pentru

unii este suficient sa inspire puternic de cateva ori, pentru a se calma; pentru
altii, "nervii" dispar daca inchid ochii; alti copii invata sa se elibereze de
tensiune "calatorind" cu gandul intr-un loc neutru, in schimb ce pentru altii
"mormaiala" unui cantecel este solutia cea mai buna... Unele familii stabilesc un
sistem de semnale prin care se atentioneaza ca sunt pe cale de a-si pierde
cumpatul. Acest lucru este valabil atat pentru copii, cat si pentru parinti! Este
o idee foarte buna sa "implementezi" un asemenea sistem si in caminul tau - te
va scuti de foarte multe neintelegeri ulterioare...

Chiar daca esti constienta de faptul ca cel mic nu isi propune in mod
special sa te scoata pe tine din rabdari si ca supararile sale i se par
justificate, stiu sigur ca uneori si tu ajungi in acel neplacut si umbros colt al
enervarii... Ca parinte, este foarte important sa nu ii arati copilului tau ca ti-ai
pierdut cumpatul. Acest lucru il demoralizeaza uneori sau il impulsioneaza sa
vada pana unde si cat de mult iti poate incerca limitele... De aceea este de
preferat sa inveti, la randul tau, care sunt punctele declansatoare ale maniei
tale.
Copiii trebuie sa invete sa compenseze energia cheltuita prin enervare
cu realizarea unor lucruri pozitive. Inca de cand sunt mici, simtul actelor
caritabile si al bunatatii trebuie sa prinda un contur foarte clar in gandurile
lor. Gesturile frumoase pe care le pot face fata de cei din jur sunt de real
ajutor in redirectionarea furiei pe care o vor simti la un moment dat.
Implicarea pozitiva in vietile prietenilor lor ajuta la construirea si intarirea
empatiei.

15
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
Este de preferat ca parintii sa ii puna pe cei mici in fata unor situatii
in care ei pot veni in ajutorul altor persoane. In acest fel, copiii isi vor da
seama ca recompensele sufletesti si sentimentul utilitatii, care acompaniaza
asemenea comportamente pozitive, ofera o rasplata mult mai mare decat
agresivitatea si descatusarea nervilor.
Rolul familiei este crucial pentru formarea personalitatii copiilor.
Primele lectii de viata si de comportament social sunt "predate" si invatate
acasa. Expresia "cei sapte ani de acasa" spune multe in acest sens... Rolul
parintelui este acela de a-i oferi copilului un model si directia de urmat in
viata. Bunatatea si compasiunea se invata si se deprind in primul rand acasa, in
urma "lectiilor" pe care le "predau" adultii, precum si prin imitarea unor
comportamente pe care copiii le observa la parintii sau fratii lor mai mari.
O lectie de acest tip, aflata la indemana oricarui parinte, este sa il
invete pe micut cum anume trebuie sa se comporte fata de un animal de
companie. Se stie foarte bine ca un caine sau o pisicuta ajuta la formarea
personalitatii unui copil, il invata ce inseamna responsabilitatea si prietenia.
Insa copiii nu sunt constienti de propria putere fizica si cu atat mai putin isi
dau seama cand anume exagereaza cu exercitarea ei. Au existat, cu siguranta,
cazuri in care copilul tau a reusit sa "smotoceasca" o biata pisicuta mai mult
decat ar fi fost cazul...

Tocmai de aceea supravegherea ta in asemenea situatii este foarte

importanta - in clipa in care sesizezi ca micutul nu isi da seama de faptul ca ii
poate face rau animalului, spune-i pe un ton cald si intelegator: "Cu grija,
joaca-te mai bland cu pisicuta, o doare sa o tragi de coada!". Reaminteste-i
acest lucru de fiecare data cand exagereaza cu joaca si lauda-l daca observi
ca micile tale observatii dau roade si cel mic nu mai "chinuieste" animalul. Mai
mult decat orice, vorbeste cu el simplu si clar, fara sa te rastesti la el -
considera-l o persoana cu judecata, capabila sa inteleaga asemenea lucruri.
Daca ii arati si cum anume trebuie sa se joace cu animalul vostru de companie -
puterea exemplului ajuta intotdeauna - te asiguri ca micutul va invata prima
lectie a comportamentului pozitiv.

16
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj

COPILUL FURIOS

Copilul dumneavoastra vrea sa se afirme.

El cere sa fie ca oamenii mari si nu intelege ca nu

poate fi tratat ca un adult. Rabdarea nu este punctul lui forte: el vrea totul si
imediat. Cuvintele „Maine", „Mai tarziu", nu au inca un sens pentru el.
Orice frustrare este foarte greu suportata de copil, pentru ca el ar
vrea ca dorintele lui sa fie porunci: camionul rosu din vitrina sau mingea pe
care un prieten o tine in maini ii trebuie imediat. Daca este preocupat de ceva,
nu suporta sa fie intrerupt pentru lucruri atat de banale ca a manca sau a se
culca.
Adaugati la aceasta un autocontrol inca imatur si veti intelege de ce
copilul de aceasta varsta se lasa atat de des coplesit de emotii distructive si
violente.
In fine, furiile sunt numeroase si au tendinta sa se repete daca „merg", iar
copilul obtine un beneficiu oarecare.

CUM SA REACTIONAM?

■  Aveti grija sa nu se infurie din nou si sa nu tipe si mai tare.

■  Este inutil sa incercati sa comunicati cu el. Copilul, coplesit de emotie,

este pentru moment incapabil sa vorbeasca. Va avea timp suficient sa se
explice dupa ce a trecut criza.
■  Asteptati calm si cu un aer indiferent ca furia sa treaca. Daca sunteti

17
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
acasa, iesiti din incapere sau duceti copilul in camera lui: „Te vei intoarce cand
vei termina de plans".

■  Nu recompensati furiile, daca nu vreti ca ele sa se repete. Pentru a face

sa dispara un comportament imposibil ca acesta, modul cel mai eficace este sa
va faceti ca nu-l vedeti. Pentru ca a discuta cu el, a-i raspunde, a incerca sa-l
calmati, a va supara, inseamna sa-i dati atentie si acesta este tot un mod de a-
l recompensa.
Atitudinea cea mai contraindicata insa, consta in a ceda, adica a da dreptate
copilului ca s-a infuriat. „Bine, nu plange asa, iti dau prajitura" sau „Linisteste-
te, poti ramane in patul nostru, dar numai pentru noaptea asta".

■  Daca manifestarile de furie au loc in public, este mai greu sa reactionati

asteptand cu calm. Pe cat posibil, nu va lasati afectati de remarcile
trecatorilor.
Daca sunteti obligat sa cedati, de exemplu sa cumparati bomboanele
pe care le vrea-acesta fiind singurul mijloc de a termina cumparaturile la
magazin - explicati dupa aceea copilului:
„Adineauri, la magazin, m-ai obligat sa-ti cumpar bomboane, desi nu eram de
acord, pentru ca faceai circ si nu puteam sa te inchid in camera ta. Sunt
suparata. Asa ca, acum
vei ramane in camera ta un timp: ai fost foarte nesuferit si nu am chef sa stai
langa mine. Iar data viitoare cand voi merge la cumparaturi, nu vei mai veni cu
mine."
Dar cel mai bine este sa evitati pentru lunile urmatoare situatiile in care stiti
ca ar putea sa se infurie si ca veti fi incapabil sa reactionati corect.
Daca va plasati in locul copilului, furia este legitima. Are intotdeauna
un motiv sa se supere. Ca toate celelalte emotii, furia are dreptul sa se
exprime, chiar daca ea nu convine adultilor. Dar furia se poate la fel de bine
exprima in singuratate.
„Inteleg ca esti furios. La varsta ta si in locul tau, si eu as fi la fel. Dar sunt
tatal tau si nu am intentia sa-mi schimb parerea. Si, cum tipetele tale ma
deranjeaza, prefer sa te duci sa plangi in camera ta. Dupa ce te linistesti, poti
sa te intorci."

18
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj

TOLERANŢA LA FRUSTRARE

19
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
CUM SĂ ÎŢI DEZVOLŢI TOLERANŢA LA FRUSTRARE

CONSECINŢELE TOLERANŢEI SCĂZUTE

LA FRUSTRARE
Frustrarea este orice obstacol care
intervine între noi şi scopul nostru. Modul în
care vedem acest obstacol este cel care
determină felul în care ne simţim atunci
când suntem blocaţi în drumul nostru către atingerea scopului. Persoanele cu
toleranţă scăzută la frustrare consideră că orice piedică sau obstacol care le
stă în cale este un lucru îngrozitor, oribil şi teribil.
CUM SE DEZVOLTĂ TOLERANŢA LA FRUSTRARE
Abilitatea de a tolera frustrarea poate fi dezvoltată prin creşterea
expunerii la frustrare şi realizarea faptului că frustrarea poate fi suportată,
iar disconfortul nu este îngrozitor.
Deşi există diferenţe temperamentale între copii, aceştia nu se nasc
cu abilitatea de a tolera neplăcerile – aceasta se învaţă în timp. De câte ori
bebeluşii nu sunt hrăniţi imediat ce încep să plângă, încep să realizeze faptul
că satisfacerea nevoilor nu este întotdeauna imediată şi astfel încep să
tolereze o întârziere mai mare apărută între dorinţă şi satisfacerea acesteia.
Pe măsură ce copiii cresc, ei au din ce în ce mai multe oportunităţi de a-şi
dezvolta toleranţa la frustrare. De câte ori întâlnesc un obstacol în calea
scopurilor lor şi sunt încurajaţi să facă faţă situaţiei de unii singuri, ei de fapt
învaţă să îşi dezvolte toleranţa la frustrare.
Un alt avantaj al dezvoltării toleranţei la frustrare este că devenim
mai capabili să amânăm o recompensă şi să renunţăm la plăcerile momentane în
favoarea unor câştiguri de lungă durată.
În concluzie, abilitatea de a tolera frustrarea poate fi învăţată şi este
adesea necesară pentru atingerea scopurilor pe termen lung.
CUM SĂ ÎŢI CREŞTI PROPRIA TOLERANŢĂ LA FRUSTRARE
 Verificaţi sursa frustrării; chiar vă împiedică să obţineţi ceea ce
doriţi sau doar aşa o vedeţi dumneavoastră? Exemplu: „Aş vrea să îmi
reiau studiile, dar nu pot din cauza copiilor.”
 Dacă decideţi că sursa frustrării este reală, este mai bine să îi
acceptaţi existenţa; pretenţia că frustrarea nu ar trebui să existe
sau gândurile catastrofice despre aceasta nu fac decât să vă crească

20
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
disconfortul şi nu ajută la rezolvarea situaţiei, din contră, acestea fac
şi mai dificilă adaptarea la situaţie.
 Realizaţi că frustrarea nu este îngrozitoare, oribilă sau cumplită; e
pur şi simplu neplăcută; deşi ar fi mai bine ca frustrarea să nu existe,
nu se poate găsi nici un motiv pentru care aceasta ar trebui cu
necesitate să nu mai existe.
 Încercaţi să vă convingeţi că nu trebuie să obţineţi
ceea ce vreţi tot timpul.
 Realizaţi faptul că, indiferent cât de nedorită este
frustrarea, putea fi şi mai rău.
 Atunci când situaţia nu poate fi schimbată,
concentraţi-vă la altceva în loc să vă plângeţi.
 Căutaţi alternative; cu cât sunteţi mai calm, cu atât veţi fi mai capabil
să generaţi soluţii alternative.
 Recunoaşteţi faptul că majoritatea frustrărilor sunt doar temporare
şi nu vor dura la nesfârşit.
 Fiţi conştient de scopurile dumneavoastră pe termen lung şi acceptaţi
faptul că disconfortul momentan este adesea necesar pentru a atinge
scopuri importante pe termen lung.
 Aduceţi-vă aminte că nu frustrarea este supărătoare, ci atitudinea
dumneavoastră faţă de aceasta.
 Nu evitaţi situaţiile care v-ar putea genera frustrare ci, atunci când
apar, consideraţi-le ca pe o oportunitate de dezvoltare a toleranţei la
frustrare.
 Folosiţi imageria dirijată pentru a practica tolerarea frustrării:
imaginaţi-vă într-o situaţie frustrantă; imaginaţi-vă că vă simţiţi
enervat, plin de ciudă faţă de ceilalţi, deprimat; apoi, schimbaţi-vă
starea emoţională într-una mai adecvată; schimbaţi-vă enervarea în
iritare, deprimarea în tristeţe sau dezamăgire; schimbarea
sentimentelor va pretinde o schimbare a atitudinii faţă de frustrare.
 Asumaţi-vă răspunderea totală pentru crearea oricărui sentiment pe
care îl simţiţi atunci când sunteţi frustrat.

CUM SĂ ÎI AJUTAŢI PE COPII SĂ FACĂ FAŢĂ FRUSTRĂRII

21
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
 Oferiţi un bun exemplu; modul principal prin care copiii învaţă este
prin observarea comportamentului părinţilor/educatorilor şi imitarea
acestuia.
 Procedaţi treptat; copiii vor învăţa mai rapid să facă faţă frustrării
dacă iniţial sunt confruntaţi cu frustrări mici, care sunt crescute
gradual pe măsură ce toleranţa lor creşte.
 Aveţi răbdare; procesul de a-i învăţa pe copii să tolereze frustrarea
va necesita timp, efort şi energie; încercaţi să nu vă simţiţi frustrat
de acest proces şi acceptaţi încercările mai puţin reuşite ale copiilor.
 Ajutaţi-i să accepte ceea ce nu poate fi schimbat; arătaţi-le că este
inutil să pretindă ca o situaţie să fie
diferită de cum este şi că faptul că se
necăjesc pentru că lucrurile nu merg
aşa cum vor ei nu face decât să le
înrăutăţească situaţia.
 Atrageţi-le atenţia că nimic nu este
îngrozitor, oribil, cumplit şi că situaţia
ar putea întotdeauna să fie şi mai rea.
 Recompensaţi-i pentru încercările lor
de a tolera frustrarea.
 Ignoraţi-i pe copii atunci când dau dovadă de toleranţă scăzută la
frustrare.
 Încurajaţi-i pe copii să renunţe la plăcerile de moment în favoarea
unor câştiguri de lungă durată.
 Învăţaţi-i să practice tolerarea frustrării prin utilizarea imageriei
dirijate.
 Lăsaţi-i pe copii să încerce de unii singuri tot felul de lucruri; deşi s-ar
putea să vă doriţi să săriţi şi să îi ajutaţi să îşi lege şireturile, să îşi
facă patul sau să îşi rezolve disputele, asta nu îi va ajuta să îşi
dezvolte toleranţa la frustrare; acceptaţi faptul că a învăţa să faci
faţă unei frustrări implică un anumit grad de efort şi disconfort.
 Evidenţiaţi-le consecinţele pozitive ale toleranţei ridicate la
frustrare, cum sunt câştigurile pe termen lung, un confort emoţional
sporit, abilitatea crescută de a rezolva probleme, plăcerea de a obţine
ceea ce îţi doreşti după ce depui un efort, etc.

22
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
CUM SĂ ÎI ÎNVĂŢAŢI PE COPII SĂ FACĂ FAŢĂ FURIEI
 Reacţionaţi cu calm, dar ferm atunci când copilul este
nervos; dacă vă supăraţi sau vă enervaţi, îi transmiteţi
mesajul că este normal să se enerveze dacă nu obţine
ceea ce vrea; când însă rămâneţi calm şi ferm, îi
oferiţi un bun model despre cum să facă faţă
frustrării şi veţi creşte probabilitatea ca acesta să se
calmeze în scurt timp.

 Eliminaţi frustrările inutile; copiii se pot uşor simţi

copleşiţi de prea multă frustrare, aşa că încercaţi să
păstraţi frustrarea la un nivel acceptabil.
 Copiii tind să reacţioneze exagerat la disconforturi precum oboseala,
foamea, căldura sau frigul excesiv; acceptaţi faptul că de regulă
copilul va tinde să reacţioneze mai iraţional şi să aibă explozii de furie
atunci când se simte inconfortabil din punct de vedere fizic.
 Nu condamnaţi sau pedepsiţi copiii fiindcă îşi exprimă mânia;
demonstraţi-le verbal şi nonverbal că, deşi nu vă place
comportamentul lor, totuşi îi iubiţi.
 Ajutaţi-i să înţeleagă că sunt responsabili pentru propria enervare şi
învăţaţi-i cum să transforme enervarea în iritare sau dezamăgire.
 Uneori este înţelept să lăsăm copiii mai mici să îşi exprime toată furia
pentru a se linişti; când credeţi că ar fi total inutil să încercaţi să
schimbaţi furia copilului prin conversaţie raţională, sugeraţi-i o
activitate alternativă, precum efectuarea unui comision sau vizitarea
unui prieten, pentru a-l ajuta să se calmeze; aşteptaţi până când
enervarea copilului a scăzut înainte de a-l ajuta să înveţe cum să facă
faţă mai bine situaţiei data viitoare.
 Puteţi face faţă sentimentelor de frustrare ajutându-i pe copii să
înţeleagă că nu trebuie să aibă tot ceea ce îşi doresc.
 Aduceţi-vă aminte că lauda şi atenţia venită din partea dumneavoastră
sunt modalităţi pline de efect pe care le puteţi folosi pentru a modela
comportamentul copilului în direcţia dorită.
 Şi încercaţi să vă păstraţi simţul umorului atunci când aveţi de-a face
cu un copil furios – vă va ajuta să toleraţi mult mai uşor aproape orice
situaţie.

23
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj

FACTORI RĂSPUNZĂTORI DE REACŢIA COPILULUI LA FRUSTRARE

Atunci când evaluăm comportamentul unui copil, este indicat să ţinem cont
de mai mulţi factori, precum: caracteristicile de vârstă ale acestuia, mediul în
care apare comportamentul, diferenţele individuale dintre copii, standardele
comportamentale ale familiei etc. Fiecare copil are stilul său propriu de a
percepe şi filtra situaţiile prin care trece la un moment dat. Acesta este
motivul datorită căruia aceeaşi conjunctură creează stări emoţionale diferite.
Factori de care depinde comportamentul copilului:
1. Factori interni
 Caracteristicile de vârstă ale copilului
Preşcolarii au convingerea că celelalte persoane
percep lumea ca şi ei, deci nu există un alt punct de
vedere; la această vârstă, egocentrismul este o
caracteristică de bază. Astfel, copilul are nevoie de
ajutor pentru a-şi putea controla reacţiile emoţionale.
 Caracteristicile individuale ale copilului
o Nivelul de activism (este mai
activ sau mai inert);
o Sensibilitatea (unii reacţionează la orice modificare de
mediu, în sens pozitiv sau negativ, alţii, în schimb, sunt mai
indiferenţi);
o Exprimarea emoţională (manifestată intens sau mai
interiorizată);
o Curiozitatea (unii explorează mai mult, alţii sunt mai
rezervaţi);
o Adaptabilitatea (diferă în funcţie de situaţiile în care se
produc schimbări);
o Toleranţa la frustrare şi amânarea recompensei (unii
persistă mai mult în sarcină, în pofida dificultăţilor
întâmpinate, alţii renunţă mai repede având nevoie de
încurajare pentru a continua);
o Diferenţele de gen ş.a.
2. Factori externi
o Mediul familial (stresul familial, conflictele din familie,
stilul parental, mediul în care creşte copilul);

24
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
o Stilul abordat de părinţi în educarea copilului (fiecare
părinte adoptă un stil propriu în educare, motiv pentru
care copiii reacţionează diferit în situaţii similare);
o Contextul în care se manifestă comportamentul evaluat
(ce persoane sunt prezente, cum reacţionează acestea la
manifestările copilului, modul în care adulţii tratează
problema în cauză);
o Modul de trasare a regulilor şi cerinţelor de către diferiţi
factori educativi (uneori, copilul se confruntă la gradiniţă
cu cerinţe diferite faţă de cele din familie).
Formulând cerinţe şi reguli clare în educarea copilului, propunându-le să le
urmărim cu consecveţă respectarea, nu vom îngrădi libertatea acestuia ci,
dimpotrivă, îi vom crea cadrul potrivit pentru o dezvoltare emoţională
adecvată. Atitudinea adulţilor privind comportamentele adecvate sau
inadecvate ale copilului, îi vor trasa acestuia modul de manifestare în faţa
obastacolele întâlnite pe parcursul întregii vieţi.

„Copilul are o psihologie specială. Exact la fel cum, în timpul perioadei

embrionare, corpul lui este parte a trupului mamei, tot astfel, mintea sa este
pentru mulţi ani parte a atmosferei mentale parentale.” (C.G.Jung)

HIPERACTIVITATEA LA COPIII PRESCOLARI

Problemele hiperchinetice, alaturi de cele opozante, constituie cele

mai frecvente tulburari comportamentale la virsta copilariei. Copiii care nu se
odihnesc niciodată, sunt într-o permanentă mişcare, au tendinţa de a
întrerupe vorbirea cuiva şi de a vorbi fără a fi întrebaţi. necesita o atentie
speciala din partea educatorilor si a parintilor, care se simt suprasolicitati.
Caracteristicile principale ale problemelor comportamentale
hiperchinetice sunt: deficitul atentional, impulsivitatea si hiperactivitatea.
Deficitul atentional este caracterizat de faptul ca sarcinile pe care le
are copilul sunt finalizate foarte rapid, sau, dinpotriva, nu sint duse la bun
sfirsit.Problemele apar la activitati impuse de altii comparative cu cele care si
le aleg singuri.Copiii oscileaza frecvent de la o activitate la alta pierzindu-si
repede interesul fata de activitatea in desfasurare si dedicindu-se alteia.
Sunt frecvente greselile de neatentie in realizarea sarcinilor, fiind

25
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
dezordonati si superficiali in activitate.Deficitul atentional priveste atit
atentia selective, cit si concentrarea atentiei. Atentia selective se refera la
capacitatea de focalizare a atentiei asupra stimulilor relevanti pentru sarcina
si de a ignora stimulii nerelevanti, distractori. Concentrarea atentiei se refera
la capacitatea de a mentine atentia asupra unei sarcini pentru o perioada mai
lunga de timp.
Impulsivitatea, nerabdarea si dificultatea in a astepta si a amina
nevoile, se manifesta prin intreruperea si deranjarea celorlalti implicate in
realizarea de sarcini, raspunderea la intrebari care nu le-au fost adresate,
provocarea de probleme in grupul de copii.Poate duce la un interes crescut
fata e actiunile potential periculoase , copiii netinind seama de posibilele
consecinte.
Hiperactivitatea consta intr-o activitate motorie dezorganizata,
neregulata si exploziva, o neliniste excesiva care apare mai ales in situatii in
care copilul trebuie sa stea linistit. Copiii hiperactivi nu reusesc sa se joace
linistiti cu altii, isi parasesc adesea locul, alearga se catara excesiv, iar la
atentionari se linistesc cel mult citeva secunde. In evaluarea hiperactivitatii
trebuie tinut seama de nivelul de hiperactivitate specific copiilor cu virsta
similara.
Alte caracteristici ale copiiilor hiperactivi ar fi:
 agitaţie permanentă, mişcări dezordonate ( adesea mişcă mâinile şi
picioarele, se bâţâie pe scaun)
 nu stau pe scaunele, se caţără, aleargă
 de multe ori au alte ocupaţii decât sarcinile fixate de
educatoare,
 vorbesc neîntrebaţi, strigă, nu au răbdare, răspund înainte ca
educatoarea să termine de pus întrebarea
 devin foarte excitaţi, agitaţi, distraşi, anxioşi, perturbă
liniştea grupei,
 au dificultăţi în a finaliza o activitate (trec nemotivat de la o
activitate la alta)
 se integrează greu şi nu respectă regulile ; nu pot lucra în echipă şi nu
sunt acceptaţi de grup
 se antrenează cu dificultate într-o activitate impusă
 par să nu asculte atunci când le vorbeşti
 nu acordă atenţia necesară detaliilor şi de aceea fac greşeli în
activitate

26
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
 nu au răbdare şi recepţionează incorect cerinţele;
 întâmpină dificultăţi în organizarea şi rezolvarea propriei activităţi
 evită sarcinile care necesită efort mintal susţinut
 îşi pierd obiecte necesare efectuării sarcinilor
 finalizează cu greu sarcinile sau le întrerup
Programele de modificare comportamentala sunt focalizate pe crearea
unui mediu structurat, a unei rutine zilnice, a unui set de reguli de
comportament  si o monitorizare atenta si riguroasa a progreselor obtinute.
Utilizarea unor tehnici comportamentale, cum ar fi sistemul de recompense, au
ca scop intarirea comportamentelor dezirabile, respectarea regulilor si
reducerea comportamentelor neadecvate.
Strategiile comportamentale de interventie presupun:
- tehnici de modificare comportamentala: time-out (excluderea) si instituirea
unui sistem de recompense (intarirea pozitiva si negativa) sunt extreme de
eficiente pentru invatarea unui comportament adecvat in grupa
- dezvoltarea abilitatilor sociale si emotionale: prin aceasta metoda copilul
invata sa fie mai putin agresiv si impulsiv, cum sa-si controleze furia si sa se
comporte cat mai dezirabil din punct de vedere social

Metode de interventie in cazul copiilor cu hiperactivitate:

Planul de puncte
Modul de realizare a planului de puncte:
1. Alegerea comportamentului inadecvat, care trebuie modificat.
2. Descrieti cit mai concret acest comportament si situatia in care
apare.
3. Descrieti cum ar trebui sa fie comportamentul corespunzator in
aceasta situatie.
4. Alegeti recompense directa: puncte cu adeziv sau abtibilduri cu
imagini sau stelute desenate.
5. Alegeti tipurile de comportament pentru care exista o recompense
directa.
6. Stabilirea unei liste de recompense speciale .
7. Stabiliti numarul de puncte necesare acordarii recompensei speciale.
Exemplu de plan de puncte:
1. Comportament inadecvat in timpul mesei.
2. La masa Ana vrea sa-si aleaga singura locul dupa care vrea sa-l schimbe
, se ridica si umbla in farfuriile celorlalti, arunca cu mincare pe jos si pe

27
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
masa, striga si ii imbrinceste pe ceilalti, se ridica in timpul mesei chiar
daca nu a terminat de mincat, vorbeste in timpul mesei.
3. La masa, Ana ar trebui sa se aseze unde i se spune, sa manince fara a se
ridica de pe scaun, sa nu arunce mincarea ei si a celorlalti pe jos, sa nu ii
imbrinceasca pe ceilalti, sa nu vorbeasca la masa.
4.Se aleg buline adezive care se vor lipi intr-un caiet impartit pe zile.
5. La fiecare masa se va acorda cite un punct pentru :
- asezarea la locul ales de educatoare
- nu umbla in farfuriile altora
- nu arunca mincarea pe jos
- nu se ridica de pe scaun pina ce toti copiii au terminat de mincat
- nu vorbeste la masa
6. Recompensele speciale pot fi : Ana are voie sa duca o jucarie acasa pina
miine, sau miine Ana e educatoarea, sau ea va imparti caietele si
creioanele , sau va primi o papusa din hirtie colorata si decupata, etc…
Recompensa poate fi reprezentata si de o activitate: de exemplu miine
vom juca jocul ales de Ana..Important este ca recompensele speciale sa
fie importante si valoroase pentru Ana.
7. Recompensa speciala (una singura) se acorda la sfirsitul fiecarei zile
daca in caiet are 5 buline lipite. In caz contrar nu se va acorda
recompensa speciala.
Recomandari:
- educatoarea va reaminti copiilor planul de puncte inaintea sarcinii,
mentionind comportamentul care se puncteaza.
- educatoarea lauda copilul dupa fiecare comportament corespunzator si
lipeste bulina in caiet. De asemenea eu ii poate incuraja si pe ceilalti
copii sa o laude.
- la sfirsitul zilei se discuta despre modul in care a fost efecuat planul
de puncte,
- copilului nu i se mai poate retrage puctele acordate chiar daca a avut
alte comportamente inadecvate netrecute pe lista
- cu timpul, copilul poate alege singur recompensele pe care le doreste.
- dupa o perioada schimbati recompensele,
- puteti extinde planul de recompense cu puncte si la alte
comportamente problematice
- nu incheiati prea repede planul de recompensare cu puncte
- diminuati numarul de puncte pentru comportamentele neproblematice.

28
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj

Concursul pentru fete zimbitoare

Fiecare joc se joaca in timpul unei activitati care reprezinta o

problema pentru educatoare din punct de vedere al hiperchinetismului
copilului. La fiecare joc se utilizeaza 10 fete zimbitoare:
- pentru inceput stabileste comportamentele asteptate pentru copilul
respective pe care le trece in foaia de reguli de joc pentru concursul
pentru fete zimbitoare.
- apoi se stabileste inceputul si sfirsitul timpului de joaca.Acesta
trebuie ales astfel incit problema comportamentala san nu apara cu o
frecventa mai mare de 10 ori.Daca problema apare de mai putine ori in
perioada aleasa puteti propune mai putine fete zimbitoare.
- eucatoarea ii comunica copilului regulile de joc: cele 10 fete nu apartin
nimanui la inceput. Educatoarea poate marca o fata zimbitoare cu o
culoare diferita de cea a copilului ori de cite ori apare o problema
comportamentala.Copilul are voie sa deseneze toate fetele ce ramin la
sfirsitul jocului cu alta culoare. La sfirsit numara fiecare cite fete a
desenat el. Cistiga cel care a desenat mai multe fete.
- stabiliti o lista de dorinte pentru recompense: ca si in cazul Planului de
puncte , recompense poate fi incepind de la o jucarie imprumutata pina
la activitatea sau jocul preferat
- se stabilesc numarul de fete zimbitoare necesare recompenselor
suplimentare.
Alte metode practice folosite la copiii cu hiperactivitate:
 aşezaţi copiii cu hiperactivitate in apropiereacopiilor care sunt
acceptaţi de colectiv ca modele pozitive. încurajaţi-i sa coopereze cu
acestia
 evitaţi stimulii externi. nu aşezaţi copiii cu hiperactivitate în
apropiere de uşi, ferestre, sau zone intens circulate
 nu le schimbaţi locul în grupa prea des, nu schimbaţi orarul, şi
încercaţi să nu îi intrerupeţi prea mult
 menţineţi contactul vizual în timp ce transmiteţi sarcina
 vorbiţi clar , pe scurt şi fiţi consecvent
 evitaţi sarcinile multiple şi complexe şi monitorizaţi-i frecvent
 asiguraţi-vă că copilul a înţeles sarcina şi rolul ei

29
 Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică Cluj
 repetaţi dacă este cazul într-o manieră calmă şi pozitivă
 ajutaţi copiii cu hiperactivitate să se simtă confortabil când pun
întrebări sau au nevoie de ajutor
 reduceţi treptat asitenţa, ajutorul acordat copiilor cu hiperactivitate
şi deficit de atenţie la perioade din ce mai scurte de timp
 elaboraţi programe individuale de lucru
 asiguraţi-vă că testaţi cunoştinte, nu persoane şi comportamente
 acordaţi timp mai mult pentru îndeplinirea sarcinilor
Elevii cu hiperactivitate şi deficit de atenţie au nevoie de planificare
diferentiata a curriculumului diferenţiat şi metode de abordare şi terapie
adaptate.

30