SISTEMUL ENDOCRIN NOŢIUNI INTRODUCTIVE

Sistemul nervos şi sistemul endocrin asigură adaptarea organismului la variaţiile de mediu şi

corelează activitatea diverselor organe şi sisteme de organe.
Sistemul endocrin este controlat de s. nervos şi reglează metabolismul celular; prezintă glande fară
canal de excreţie, iar produşii secretaţi (hormonii) sunt eliberaţi, în cantităţi mici, în sânge sau în
limfă.
S. endocrin cuprinde glandele : hipofiza, epifiza, tiroida, paratiroidele, timusul, suprarenalele. Au
secreţie mixtă : pancreasul şi gonadele (ovarele şi testiculele ).
Temporar, funcţionează ca glandă endocrină, placenta, prin care se fac schimburile matemo-fetale.
Există şi alte organe care, în afara funcţiei lor principale, au şi celule cu rol endocrin : antrul piloric
secretă gastrina, duodenul produce 6-8 hormoni cu rol în reglarea activităţii secretorii şi motorii
digestive; rinichiul produce renina ( enzimă care controlează formarea angiotensinei I şi II, cel mai
puternic vasoconstrictor natural, care măreşte tensiunea arterială ; totodată stimulează secreţia de
aldosteron ); eritropoietina, hormon secretat de rinichi, în condiţii de hipoxie tisulară(lipsă de oxigen
în ţesuturi), stimulează eritropoieza(formarea globulelor roşii); ficatul produce un hormon ce
stimulează diviziunea şi creşterea celulelor cartilaginoase; inima produce hormonul natriuuretric,
care acţionează la nivel renal, stimulând eliminarea de Na prin urină. Pielea secretă un hormon
pentru sinteza vitaminei D; Nucleii hipotalamici anteriori şi mijlocii secretă neurohormoni care
controlează activitatea hipofizei, etc.
In general, organele au dublă reglare, nervoasă şi umorală.

Hormonii sunt mesageri chimici de ordinul I, ajung prin sânge sau limfă, la diferite ţesuturi şi organe
„ ţintă”, unde urmează două căi:
a. hormonii proteici ( mai ales )interacţionează cu receptori membranari, activează enzima
adenilat ciclaza , iar ATP-ul se transformă în AMP ciclic- mesager de ordinul II, care produce
modificări metabolice şi funcţionale celulare, comportamentale şi în menţinerea homeostaziei
mediului intern.
b. hormonii sterolici pătrund în citoplasma celulei şi în nucleu , unde interacţionează cu
materialul genetic, stimulând biosinteza proteinelor şi lipidelor. în general, hormonii acţionează ca
biocatalizatori, activând sau inhibând procese metabolice, acţionând asupra s. enzimatice. Activitatea
hormonilor se face prin mecanisme de feed-back pozitiv*sau negativ; se cunosc trei tipuri de hormoni
- catecolamine : adrenalina, noradrenalina
- proteine (polipeptide şi glicoproteine) : somatotrop, insulina, antidiuretic, tireostimulina.
-steroizi: cortizol, testosteron.

Hormonii nu au specificitate de specie. Glandele endocrine au origine embriologică diferită

ectodermică ( hipofiza, epifiza’ medulosuprarenala);
-endodermică(tiroida, paratiroidele, pancreasul endocrin); -mezodermică(corticosuprarenala, gonadele)
Când activitatea glandelor este scăzută ( hipofuncţie) sau crescută (hiperfuncţie) apar boli endocrine.

HIPOFIZA( glanda pituitară)

Este situată la baza encefalului, înapoia chiasmei optice, într-o lojă formată de duramater şi şaua
turcească a osului sfenoid, fiind legată de baza hipotalamusului prin tija pituitară , având o
componentă vasculară ( sistemul vascular port-hipofizar, descris de Popa şi Fielding) şi una nervoasă-
tractul hipotalamo-hipofizar.
Are formă ovoidă, mărimea unui bob de fasole, diametrul de l,3cm, greutatea de 0,5g la om. Prezintă
trei lobi : anterior ( adenohipofiza) 75% , intermediar 2% şi posterior ( neurohipofiza)

Lobii anterior şi intermediar ( mijlociu) au origine embriologică, epitelială comună, iar lobul posterior
are origine nervoasă, ectodermică.

ADENOHIPOFIZA,situată în partea anterioară, dar se întinde şi posterior, înconjurând

aproape complet, neurohipofiza. Se leagă de nucleii mijlocii hipotalamici prin sistemul porthipofizar,
prin care neurosecreţii stimulatoare sau inhibitoare ajung la hipofiza anterioară , stimulându-i sau
inhibându-i activitatea, prin mecanism de tip feed-back.
Sistemul porthipofizar: arterele hipofizei, provenite din artera carotidă internă, se
capilarizează la baza hipotalamusului, formează plexul capilar primar; capilarele venoase ale acestui
plex drenează sângele cu neurohormoni la adenohipofiză, unde venele portale formează capilarele
sinusoide , care înconjoară celulele secretoare de hormoni adenohipofizari. O mică parte din sângele
care irigă adenohipofiza circulă în sens invers, spre hipotalamus, transportând hormoni ce reglează
prin feed- back, cantitatea de neurohormoni produşi de nucleii mijlocii hipotalamici.
Structura microscopică : specifică unei glande: parenchim glandular ( cordoane de celule
secretorii) şi o stromă conjuncţi vo-vasculară, ce are numeroase fibre de reticulină şi fibre nervoase
vegetative. Secretă hormoni .1- nonglandulotropi ( somatotrop -STH, prolactina-h. lactogen sau
luteotrop-LTH);
-2.glandulotropi , influenţează activitatea altor glande endocrine ( tireostimulina-TSH,
adrenocorticotropina-ACTH, gonadotropine-FSH, LH) -tiroida, corticosuprarenala, gonadele.
SOMATOTROPUL sau hormonul de creştere ( STH) - stimulează ( alături de insulină, h.
tiroidieni şi gonadali) creşterea şi dezvoltarea normală a organismului prin următoarele acţiuni:
-stimulează creşterea în lungime a oaselor lungi, prin stimularea condrogenezef^la nivelul cartilajelor
diafizo-epifizare; după pubertate, determină îngroşarea oaselor lungi, dezvoltarea oaselor late ;
stimulează creşterea muşchilor, viscerelor, cu excepţia creierului; diminuează
eliminările urinare de Ca, Na, K, N, P ; -
-stimulează încorporarea aminoacizilor în proteine ( efect anabolizant proteic);
-pe metabolismul glucidic: produce hiperglicemie( creşterea concentraţiei de glucoză în sânge) prin
stimularea glicogenolizei(hidroliza glicogenului) hepatice, descărcarea de glucoză din ficat şi prin
reducerea consumului tisular de glucoză; din acest motiv, STH este denumit şi h. diabetogen;
-pe metabolism lipidic: mobilizează acizii graşi liberi din epozitele adipoase, stimulează sinteza de
corpi cetonici( cetogeneza), furnizând energie pentru sinteza proteinelor.
Hipersecreţia (mai mult) de STH are consecinţe diferite , în funcţie de vârstă asupra
dezvoltării somatice şi asupra metabolismului:
- înainte de pubertate (în copilărie) produce gigantismul, înăţimea indivizilor atinge 2,20 -2,40
m intelectul nu este afectat.
- după pubertate, se produce acromegalia cu creşterea exagerată a oaselor feţei, a mandibulei,
a urechilor, a oaslor late, îngroşarea buzelor, creşterea nasului, a viscerelor( inimă, ficat, rinichi, ,
limbă), alungirea exagerată a extremităţilor-mâini, picioare.
Hiposecreţia: a.la copii determină nanismul sau piticismul hipofizar, caracterizat prin
dezvoltare somatică redusă (l,20-l,30m) dar armonioasă, iar intelectul normal.
-la maturitate, duce la caşexia hipofizară, cu atrofierea organelor, căderea părului, dinţilor, unghiilor,
regresia organelor genitale, sterilitate, moarte.
Reglarea secreţiei de STH - se face de către hipotalamus, prin doi neurohormoni , unul stimulator
( sonfeliberina-RH), celălalt inhibitor ( somatostatina-IH); vîrful secretor este noaptea,
c. ^ *nPernele ore de somn profund. Alţi factori stimulatori sunt: hipoglicemia, creşterea
concentraţiei i aminoacizilor plasmatici, inaniţia, stressul, noradrenalina. Factori inhibitori sunt:
cortizoluL
PROLACTINA ( h. mamotrop, luteotrop): -acţiunile sale sunt cunoscute Ia femei- : stimulează formarea
corpului galben, dezvoltarea glandelor mamare, menţine secreţia lactată în sensibilizării glandei de
către h. estrogeni şi progesteron; este un inhibitor al activităţii gonadotrope(inhibă acţiunea FSH de
maturare a foliculilor ovarieni în perioada alăptării . Reglarea secreţiei de prolactină se face de către
hipotalamus, prin doi neurohormoni, unul stimulator , celălalt inhibitor. Secreţia de prolactină , în
afara sarcinii, este stimulată de efort fizic, stress psihic şi chirurgical, somn, hipoglicemie. In sarcină,
secreţia creşte gradat, atinge un maximum la naştere, apoi scade la 8 zile de la naştere, atingând
nivelul minim. Suptul determină descărcări prompte de prolactină, a cărei intensitate scade la trei
luni de la alăptare.

Hormonii tropi: ACTH, TSH, FSH şi LH.

ACTH (CORTICOTROPMA )- stimulează secreţia de h. corticosteroizi ( mai ales, glucocorticoizi,

sexosteroizi, mai puţin, mineralocorticoizi), creşterea şi dezvoltarea glandei corticosuprarenale;
stimulează rnMinogeneza în celulele pigmentare, determinând închiderea culorii pielii. ' "
Reglarea secreţiei de ACTH se face prin două mecanisme: nervos, hipotalamic, prin secreţia de CRH
( hormon eliberator de corticotropină) şi prin mecanism umoral, prin feed-back negativ, declanşat de
concentraţia mare de h. corticoizi asupra adenohipofizei, sau feed-back pozitiv, când scade
concentraţia de h. corticoizi (cortizolul).
Hipersecreţia de ACTH- produce efectele excesului de glucocorticoizi şi hipertrofierea
corticosuprarenalei. Are efecte melanocitostimulatoare (diabetul bronzat).
Hiposecreţia de ACTH- induce efectele caracteristice deficitului de glucocorticoizi.
TIREOTROPINA (tireostimulina, TSH)- stimulează sinteza şi secreţia de hormoni tiroidieni,
creşterea şi dezvoltarea glandei tiroide.
Hipersecreţia de TSH poate duce la boala Basedow-Graves sau guşa exoftalmică, caracterizată prin
hipertiroidism.
Hiposecreţia de TSH duce la insuficienţă tiroidiană. Reglarea secreţiei de TSH se face prin mecanism
nervos hipotalamic, prin eliberarea de TRHşi umoral, prin feed-back negativ, determinat de
concentraţii crescute de hormoni tiroidieni asupra adenohipofizei.
GONADOTROPI - reglează activitatea gonadelor la cele două sexe.
FSH-. h foliculostimulant şi LH, luteinizant acţionează într-o corelaţie strânsă, controlând secreţia de
h. sexuali, şi formarea gârneţilor.
FSH- la bărbat, stimulează dezvoltarea tubilor seminiferi şi spermatogeneza.
- la femeie, determină creşterea şi maturarea foliculului ovarían ( de Graaf) şi secreţia de h.
estrogeni.
LH-la bărbat, stimulează secreţia de testosteron de către celulele interstiţiale Leydig;
- la femeie, determină ovulaţia, formarea corpului galben, a cărui secreţie de progesteron şi
estrogeni o stimulează.
Reglarea secreţiei de gonadotropine se realizează prin mecanism nervos hipotalamic, prin eliberarea
de GnRH şi prin mecanism umoral, prin feed-back negativ, prin concentraţii crescute de hormoni
sexuali asupra adenohipofizei.
LOBUL INTERMEDIAR- are forma unei lame epiteliale ce aderă strâns de lobul posterior ( la
adult), fiind greu de delimitat. Secretă h. melanocitostimulator (MSH) ce provoacă pigmentarea pielii,
ca urmare a dispersiei granulelor de melanină din celulele melanofore ale pielii. în lipsa hormonului,
granulele de melanină se agregă în jurul nucleului melanoforelor şi pielea se decolorează(albinism).
MSH intervine şi în sinteza rodopsinei.
LOBUL POSTERIOR- derivă din ventriculul III şi se leagă de hipotalamusprintija pituitară,
formând împreună, neurohipofiza. Din punct de vedere microscopic, conţine : stromă conjunctivo-
vasculară, fibreneryoase amielinice din tractul hipotalamo-hipofizar, celule nervoase (pituitice), celule
gliale, celule bazofile. Depozitează temporar hormonii produşi de nucleii anteriori hipotalamici şi
anume vasopresina sau ADH (antidiuretic) şi ocitocina, apoi îi eliberează în sânge.
ADH- are ca acţiune principală conservarea apei în organism, prin scăderea eliminărilor hidrice
renale, datorită creşterii permeabilităţii tubilor distali şi colectori ai nefronilor pentru apă.
- reduce volumul urinar şi creşte concentraţia urinei, reduce secreţia tuturor glandelor
exocrine, contribuind la menţinerea volumului lichidelor corpului (volemia);
în doze mari, are efect presor, crește presiunea arterială, prin contracția musculaturii nedete
din pereții arteriolari.
Reglarea
Intervine şi hipotalamusul , care primeşte informaţii de la baroreceptorii şi osmoreceptorii din pereţii
vaselor de sânge. Creşterea presiunii osmotice , respectiv reducerea volumului plasmatic, stimulează
osmoreceptorii, care transmit aferenţe la hipotalamus, iar acesta secretă ADH , care ajunge la
neurohipofiză şi de aici, în sânge.

Hiposecreţia de ADH -se datorează unor leziuni ale nucleilor anteriori hipotalamici sau ale
neurohipofizei. Se manifestă prin diabet insipid, caracterizat prin polidipsie (ingerarea unor volume
mari de apă) şi poliurie ( eliminarea unui volum mare de urină diluată-20-301 pe zi) şi puternic
dezechilibru mineral.
OCITOCINA ( oxitocina)- are ca efect principal, contracţia celulelor mioepiteliale din pereşii canalelor
galactofore, urmată de ejecţia laptelui. Produce contracţia musculaturii netede uterine, efect slab pe
uterul negravid şi foarte puternic pe uterul gravid, având rol în expulzia fetală (naştere) şi a placentei.
Reglarea secreţiei se face prin mecanism nervos , hipotalamic, ce primeşte stimuli de la organele
genitale interne şi de la receptorii din tegumentul glandei mamare. Deficitul de oxitocină duce la
naştere dificilă, iar alăptarea este imposibilă.

EPIFIZA( GLANDA PINEALĂ)

Este localizată în partea posterioară a diencefalului, aparţine epitalamusului, dar se află între
coliculii superiori. Din punct de vedere anatomo-funcţional, are conexiuni cu epitalamusul, cu ca
formează un sistem neurosecretor epitalamo-epifizar.
Structură: stromă conjunctivă, celule gliale secretoare^Eumeroise'fibre nervoase simpatic? .
Atinge dezvoltarea maximă în copilărie, apoi începe să involueze, înainte de pubertate.^ 0
Are legături nervoase cu retina, iar ritmul circadian/zi-noapte^ produce variaţii în activitatea epifizei,
lumina o inhibă, iar întunericul o stimulează. Fibrele simpatice au origine în ganglionul cervical
superior şi au conexiuni cu centrii hipotalamici , ce sunt influenţaţi de fibrele nervului optic. Prin
aferenţele de la analizatorul vizual, epifiza influenţează activitatea altor glande endocrine (tiroidă,
paratiroidă, pancreas endocrin, timus) independent sau prin intermediul hipotalamusului. în lipsa
inervaţiei vegetative simpatice, epifiza nu mai secretă.
Secretă hormoni peptidici indolamine-melatonina," care inhibă activitatea gonadelor, activitatea
gonadotropinelor ibe eliberarea area hormonilor sexuali în sânge, acţiunea lor, coordonează activitatea
gonadelor în perioada feţtilă,, naşterea; are şi efecte metabolice , glucidice ( esţe hipoglicemiant),
proteipeşi minerale.
-vasotocina, cu puternică acţiune antigonadotropă (antiLH) în lipsa epifizei, apare o pubertate
precoce.
- Epifiza are o acţiune inhibitorie asupra axului hipotalamo-Wpofizo-corticosuprarenalian, asupra
unor nuclei hipotalamici; are rol şi în termoreglare.
TIMUSUL ( glanda copilăriei)
Este situat înapoia sternului şi înaintea traheei, are "rol endocrin până la pubertate, apoi jnvoluează.
Prezintă o structură mixtă : epiteliu secretor şi ţesut limfoid.
Funcţii: - organ limfatic central, produce limfocitele T, cu rol în imunitatea celulară;
- glandă endocrină , prin hormonul timocrescină, cu acţiune antagonică hormonilor sexuali, ceea ce
explică degenerarea timusului în perioada postpubertală.
-are acțiuni metabolice (metabolismul Ca,, mineralizarea osoasă);
- stimulează creşterea scheletului, opreşte mitozele;
-stimulează activitatea limfocitelor T.
Involuţia timusului se datorează acţiunii hormonilor steroizi.
Structură: doi lobi, protejaţi la exterior de o capsulă conjunctivă care trimite septuri în interior, ce
împart lobii în lobuli, de formă şi mărimi variate.
Lobulul timic conţine mai mulţi foliculi timici, care prezintă două zone:- corticală, având o reţea
rezultată din unirea prelungirilor celulelor reticulare , în ochiurile căreia se află timocile ( celule stem
migrate din măduva roşie osoasă şi transformate în timus, sub influenţa unor factori locali, în
limfociteT). Limfocitele T migrează din timus şi populează organe limfoide periferice ( ganglioni
limfatici, splină, amigdale) contribuind la imunitatea celulară a organismului ( păstrarea memoriei
imuni tare).
- medulară, conţine corpusculii Hassal, formaţi din celule turtite, dispuse ca foiţele de ceapă.