Principal 

 Un domn anonim din Mancha, care inventează numele presupus cu sunet ridicat
al lui Don Quijote de la Mancha . În prima parte a romanului (1605) adevăratul său
nume nu este specificat, deși există mai multe posibilități și lipsa de acord în „autorii
care scriu cazul”, potrivit primului capitol al lucrării. În partea a doua (1615), pentru a
scoate mai mult mincinos din inamicul său Avellaneda , care a dezvăluit că numele
„adevărat” al protagonistului a fost Martín Quijada, se descoperă în final că numele
său real era Alonso Quijano , prin mai multe semne cunoscute cu „ popularitate
„a„ Bunului ”(Alonso Quijano cel Bun). În lucrare folosește pseudonimele cavalerești
din „

 Rocinante , calul lui Don Quijote, slab, pando, burlesc care arata ca un cal de
cavaler.

 Sancho Panza , prietenul său fidel și prieten, care l-a susținut în nebunile
sale. Este partea realistă a lui Don Quijote și încearcă să-l facă să intre din cauza a
ceea ce face.

 El rucio , un fund fără nume care îl însoțește pe Sancho Panza, mult iubit de el și
prietenul lui Rocinante. În cele din urmă sfârșesc prin jefuirea săracului și
nefericitului Sancho.

 Dulcinea del Toboso , femeie imaginară și perfectă, draga lui Don Quijote și
inspirată de vulgara locală Aldonza Lorenzo.

 Cide Hamete Benengeli , istoric istoric fictiv arab care scrie povestea lui Don
Quijote

Prima parte 

 Preotul orașului, Pedro Pérez . Licențiat la Universitatea din Sigüenza și iubitor

de cărți de cavalerie. (Capitolul I).
 Menajera, care avea peste patruzeci de ani. (Capitolul I).
 Nepoata, Antonia Quijana, care nu a ajuns la douăzeci. (Capitolul I).
 Un „băiat de câmp și de pătrat”, care a încetinit vârsta domnului nostru cu
cincizeci de ani. (Capitolul I).
 Maestrul Nicolae , frizerul satului. (Capitolul I).
 Un ventero și doi „domnișoare” ( curvă , care i-au spus lui Don Quijote îi va servi
pe viață). (Capitolul II).
 Un fermier, Juan Haldudo și slujitorul său Andrei (Capitolul IV).
 Unii comercianți. (Capitolul IV).
 Pedro Alonso, fermierul vecin, care îl salvează de la prima sa aventură și
accident. (Capitolul V).
 Sage Frestón, care a furat cărțile și camera de la Don Quijote. De asemenea,
spre ghinionul său, el a transformat „uriașii” în mori (Cap. VII).
 Sancho pleacă fără să-și ia rămas bun de la soția sa, Juana Panza (numită și
Teresa) și copiilor (Sanchica, o fiică numită în piesă) (cap. VII).
 O doamnă bisericească într-o trăsură care se îndrepta spre Seville . Ea a fost
însoțită de doi frați din San Benito și de câțiva pustieri (Cap. IX).
 Șase capre. Antonio, „ un ospătar de până la douăzeci și doi de ani, de foarte
bun har ”, care știa muzică și cânta o romantism (Cap. XI).
 Doi tineri îi spun lui Don Quijote despre moartea acelei „ dimineți a celebrului
pastor student pe nume Chrysostom și el murmură că a murit de dragoste din
partea acelei tinere diavolețe a Marcelei, fiica lui William cel bogat, care este în
obiceiul de păstor pentru acei andurieni ”. Ciobanii, Pedro, Sarra și Ambrosio explică
nenorocirea lui Grisóstomo (cap. XII).

Pastorul Marcela

 Marcela, o ciobană foarte frumoasă care dă un discurs faimos despre libertate.

 Șase păstori îmbrăcați în negru și coroane pe cap. Doi bărbați blânzi la călare și
alți trei tineri în drum spre înmormântarea lui Grisóstomo. Vivaldo și alți pastori au
practicat împreună cu Don Quijote, printre altele, despre poezia răposatului
Grisostomo pe care îl salvaseră de la flăcări (cap. XIII).
 "Mai mult de 20" transportatori Yangon (Cap. XV).
 Un ventero, Juan Palomeque el Zurdo, femeie și fiică.
 La Maritornes , fată asturiană (capitolul XVI și XVII, partea 1).
 Un mulet și o gașcă a Sfintei Frății (Cap. XVI).
 Bărbați „fantomă”, printre care Pedro Martínez și Tenorio Hernández,
care l- au ținut pe Sancho în vânzare (Cap. XVII).
 Păstorii care au avut grijă de „două armate” de oi și berbeci (cap. XVIII).
 20 îmbrăcați și 6 tencuiați până la picioarele care transportau un sicriu. Se
îndreptau din Baeza spre Segovia . Unul dintre ei este prezentat lui Don Quijote ca
preotul Alonso López (Cap. XIX).
 Un frizer care purta o barcă de aur pentru „cască” (Cap. XXI).
 Unele galeote și paznicii lor. Ginés de Pasamonte , hoț îndrăzneț și bellaco (dar
în partea a doua devine păpușar) (Cap. XXII).
 Cardenio , un om nenorocit care rătăcea rătăcind prin Sierra Morena (cap. XXIV).

Luscinda de Cecilio Pla

 Dorotea , o tânără frumoasă care se preface că este prințesa Micomicona (Cap.

XXIX).
 Don Fernando, un tânăr care încearcă să se căsătorească cu Luscinda, rămâne
în sfârșit cu Dorotea.
 Anselmo (personaj din romanul citit de preot curiosul impertinent ) un bărbat care
se îndoiește de faptul că soția lui este credincioasă îi cere prietenului său să încerce
să o uimească (cap. XXXIII).
 Lotario, îndrăgostit de Camila (Cap. XXXIII).
 Ruy Pérez de Viedma, captivul care vine la vânzare. (Capitolul XXXVII).
 Zoraida sau Maria, iubita Captivului. (Capitolul XXXVII).
 Juan Pérez de Viedma, Fratele captivului (Cap. XLII).
 Clara de Viedma, fiica lui Juan Pérez de Viedma (Cap. XLII).
 Don Luis, îndrăgostit de Clara de Viedma (Cap. XLIII).

A doua parte 

 Samson Carrasco : burlacul care pune capăt nebuniei Quixotesca, pozând mai
întâi ca Cavaler al Oglinzilor și apoi Cavaler al Lunii Albe. Văzuse tipărit lucrarea lui
Ingenios Hidalgo Don Quijote de la Mancha. (Capitolul II)
 Don Quijote nu vede decât transformarea Dulcineei sale într-un fermier, în ciuda
trucului burlesc al lui Sancho (Cap. X).
 Căruță de comedieni deghizați pentru a reprezenta o funcție intitulată „Curțile
morții” (Cap. XI). S-au considerat câini naibii.
 L-am luat pe Cecial, vecin și compadre al lui Sancho, este eșecul celui care se
numește Cavaler al oglinzilor sau Cavalerul pădurii (de fapt, Samson Carrasco ) și
susține că este îndrăgostit de o astfel de Casildea de Vandalia (Capitolul XII).
 Hidalgo echitatie Diego de Miranda pe spatele " o iapă gri foarte frumos, purtand
un verde postav pardesiu [...]; pansament mare a fost [...] , de asemenea , violet și
verde; [... ] pintenii nu erau aurii, ci se dădeau cu un lac verde "(cap. XVI).
 Don Lorenzo: fiul lui Don Diego de Miranda.
 Carter și leu care conduc doi lei la curte (Cap. XVII).
 Laboratorii, studenții, preoții, rudele, dansatorii, muzicienii și zagalii toți îmbrăcați
pentru a participa la cea mai bună și mai bogată nuntă care a avut loc vreodată în
La Mancha. Mireasa, Quiteria cea frumoasă. Iubitul, Camacho cel bogat. (Capitolul
XX).
 Nefericitul Basilio, a cărui ingeniozitate a obținut ceea ce părea mai degrabă
miracol (Cap. XX).
 Vărul unui student, dintre cei care l-au dus pe Don Quijote la nuntă a fost Vasile,
îi va conduce pe protagoniștii noștri în peștera Montesinos (Cap. XXII).
 Durandarte: vărul Montesinos care a fost încântat. Femeia Durandarte:
Belerma. Și acest squire: Guadiana (transformat într-un râu).
 Maestrul Pedro (Ginés de Pasamonte), păpușar , cu maimuța și slujitorul său
(cap. XXVI).
 Locuitorii brașilor (cap. XXVIII).
 Millers și pescari (Capitolul XXIX).
 Ducii și slujitorii lor, proprietarii, domnisoarele (cap. XXX).
 Tosilos , lacul ducilor (cap. 56).
 Slujitorii lui Sancho de pe insula.
 Altisidora și prietena ei.
 Claudia Jerónima.
 Álvaro de Tarfe, personajul falsului Quijote care îi recunoaște pe Sancho și pe
Don Quijote drept adevărați protagoniști ai piesei și decide să îi ajute să demască
Avellaneda.
 El Morisco Ricote, prietenul lui Sancho.

Don Quijote de la Mancha

Don Quijote de la Mancha, numit Alonso Quijano, mai cunoscut sub numele de
Cavalerul figurii triste, Cavalerul leilor, este protagonistul romanului și constituie un
mit consacrat al literaturii universale și cel mai universal și profund Literatura spaniolă.
Don Quijote este prototipul omului bun și nobil care dorește să-și impună idealul
deasupra convențiilor sociale și a fondului vieții de zi cu zi.
Don Quijote de la Mancha, este în primul rând un om cu carne și sânge și astfel, și
tocmai în virtutea propriei umanități, el intră în lumea universalului și a simbolicului. Era
un domn țăran.

Sancho Panza
Sancho Panza este prietenul credincios și prietenul credincios al lui Don Quijote. Este
o figură fundamentală care o completează pe cea a protagonistului cu care constituie
contrastul maxim și natural, în cea mai puternică tehnică a paralelismului. Sancho,
eroul cavalerului nebun, este un oraș mic, plin de credință și, de asemenea, viclenie,
materialism și bunătate, ambiție naivă și bun simț. Personajul său se naște neapărat
pentru a conține și respinge fantezia deviantă a domnului său.

SUBIECTUL ROMANULUI
Alonso Quixano (sau Quijano), un hidalgo sărac ce se apropie de vârsta de 50 de ani
(„hidalgo”, în spaniolă, provine de la hijo de algo — fiul cuiva care a fost „cineva”, de
spiță nobilă) locuiește împreună cu nepoata sa într-o porțiune necunoscută a ținutului
La Mancha. Cititor pasionat de romane cavalerești, Don Quijote ajunge să se considere
un „cavaler rătăcitor” astfel că pornește la drum călare pe mârțoaga sa, Rocinante,
înarmat cu arme din carton. Întocmai ca eroul din romanele de aventură pe care le
citea, Amadis de Gaula, el își alege o domniță căreia să-i dedice victoriile din bătălii:
Dulcinea del Toboso, o țărancă dintr-un ținut vecin, pe numele adevărat de Aldonza
Lorenzo, dar care în realitate nu era nici nobilă, nici frumoasă.

Prima aventură
În drumul său, el se oprește mai întâi la un han, pe care îl ia drept castel, și confundând
hangiul cu un castellan, îl roagă pe acesta să-l învestească cavaler, ceremonie „sfântă”
care va avea loc în grajd. Întâlnește apoi câtiva negustori din Toledo, cărora le cere să
o proclame pe Dulcinea cea mai frumoasă domniță din lume, dar aceștia o insultă, iar
unul dintre ei îl bate pe Don Quijote și-l lasă pe marginea drumului. El este găsit și
ajutat să se întoarcă acasă de un țăran vecin, Pedro Alonzo.
A doua aventură
După însănătoșire, Don Quijote plănuiește să plece într-o a doua aventură.
Între timp, nepoata sa, slujnica, preotul și bărbierul au aruncat în foc mare parte din
cărțile cavalerești ale eroului, spunându-i acestuia că un magician a venit călare pe un
nor și însoțit de un dragon,i-a furat acestuia cărțile. Eroul își alege drept „scutier” un
țăran pe nume Sancho Panza, căruia îi promite că la capătul drumețiilor îl va face
guvernatorul unei insule, și pornesc amândoi într-o a doua aventură. Se luptă cu morile
de vânt, luându-le drept uriași, și își imaginează că în trăsura pe care o însoțesc câțiva
călugări benedictini se află o prințesă răpită, fiind din nou bătut.
De-a lungul călătoriei lor, Don Quijote și Sancho Panza vor întâlni hangii,, păstori,
soldați, preoți, condamnați evadați și chiar îndrăgostiți, cu diverse povești de iubire. Don
Quijote intervine violent în povești care nu-l privesc, iar obiceiul său de a nu-și plăti
datoriile sub pretext că aceasta este stilul de viață al „cavalerilor rătăcitori” duce la
umilințe, bătăi și lipsuri pe care de cele mai multe Sancho trebuie să le îndure. Tot în
această primă parte a romanului ne sunt narate două povești de dragoste (Grisostomo
și Marcela; Cardenio și Lucinda). În cele din urmă, Don Quijote se lasă convins să plece
acasă. Autorul sugerează existența unei a treia aventuri, dar susține că s-au pierdut
documentele.
A doua parte a romanului
Această a doua parte reprezintă o continuare publicată la 10 ani după romanul original.
Don Quijote și Sancho Panza au ajuns acum foarte cunoscuți datorită povestirilor din
prima parte a romanului. Acum se tratează mai în profunzime tema deziluzionării. Don
Quijote ajunge batjocura mai multora, iar până și Sancho își înșală stăpânul. Nevoit fiind
să o găsească pe Dulcinea, el îi prezintă lui Don Quijote trei țărănci sărace, pe care le
dă drept Dulcinea și însoțitoarele ei. Pentru că Don Quijote vede doar țărăncile, și nu o
nobilă doamnă, Sancho pretinde că acesta este vrăjit și de aceea nu poate vedea
„adevărul”. În cele din urmă Sancho este numit guvernator al insulei Barratoria, și, deși
se dovedește capabil, renunță. Don Quijote se întoarce acasă, unde cade într-un somn
greu, iar când se trezește, este vindecat de nebunie. Starea sa de sănătate se
înrăutățește însă, astfel că el moare, Sancho deplângând întreaga lor aventură.

Relația cu Sancho Panza

Relația dintre Don Quijote și Sancho Panza a fost văzută de mulți critici ca ilustrând
„relația antagonică realitate-irealitate”, întrucât stăpânul întruchipează idealismul exaltat,
iar Sancho — platitudinea și trivialitatea. Însă cei doi se completează reciproc în
asemenea măsură încât la sfârșitul romanului vom observa o inversare de roluri: are loc
o mutare de ascendent spre descendent în cazul lui Don Quijote, care își recapătă
luciditatea puțin câte puțin (...) și de la descendent spre ascendent, în cazul lui Sancho,
[2]
 care la sfârșitul romanului deplânge vindecarea de nebunie a lui Don Qujote, dorindu-
și să reînnoiască aventura.

Elemente implicite
Deși nu le relevă explicit, romanul Don Quijote se sprijină pe șapte idei principale: [3]

1. Modul în care Sancho Panza devine un bun guvernator, prin intermediul unei
serii de glume care se transformă în lucruri serioase;
2. Modul în care Cervantes satirizează extremismul religios, punându-l pe Don
Quijote să ia în vizor Biserica Romano-Catolică;
3. Modul în care Don Quijote și Sancho Panza își controlează și echilibrează
reciproc excesele, rezultate din identitățile lor contrare;
4. Modul în care Cervantes stilează țărăncile spaniole, transformând-o pe Aldonza
Lorenzo în Dulcinea;
5. Modul în care, și de ce, proscriși precum Roque Guinart și Gines Pasamonte pot
evita criminalitatea;
6. Modul în care se poate stabili o unitate intre religii, prin aceea că Don Quixote
are un translator creștin și un povestitor musulman, care lucrează împreună, ca
unul singur;
7. Modul în care Cervantes înlocuiește viziunea medievală asupra iubirii și
căsătoriei - în care femeia era doar gospodină, menită să satisfacă poftele
trupești ale bărbatului și să-I zămislească urmași - cu o viziune nouă, de
egalitate în cadrul căsătoriei, manifestată prin îmbinarea dorințelor și fuziunea
personalităților.