Titular disciplină: Lector univ. dr.

kinetoterapeut Anca Jianu

An 3 KMS
Kinetoterapia in afectiuni neurologice

Curs 7. Evaluarea clinica a pacientului neurologic (continuare)

1. Examinarea sensibilitatii subiective

Sensibilitatea subiectivă este cea pe care o descrie bolnavul., cuprinde acuzele acestuia.
Tulburările de sensibilitate subiectivă se traduc prin senzaţii anormale, neplăcute, dureroase.
Din cadrul acestor tulburări fac parte:
a. Paresteziile (disesteziile) sunt senzaţii anormale percepute de bolnav şi întâlnite în
leziuni ale nervilor periferici (nevrite, polinevrite, poliradiculonevrite), în perioada de debut a
leziunilor nervoase, în leziuni medulare (în faza incipientă), în scleroza multiplă, în nevroze,
arterite obliterante.
b. Durerea este o senzaţie neplăcută, dezagreabila şi reprezintă un simptom important în
stabilirea diagnosticului de sediu al leziunii.
După localizare, durerea poate fi :
- Nevralgia
- Cauzalgia
- Radiculalgia
- Dureri polinevritice
- Dureri corticale
- Durere talamică
- Cefalee
- Migrena

2. Examinarea sensibilitatii obiective

Formele de sensibilitate obiectiva care se testează sunt:

- exteroceptivă,
- proprioceptivă
- diferentiata (tactila epicritică)
Sensibilitatea exteroceptivă este de mai multe feluri: dureroasă, tactilă şi termică.
 a. sensibilitatea dureroasă se testează astfel: cu un ac se înţeapă simetric tegumentul
bolnavului având ochii închişi, după care el trebuie să identifice locul înţepăturii;

- se stimuleaza incepand din zona cu deficit senzitiv si se inainteaza spre zona cu

sensibilitate normala , in vederea stabilirii limitelor deficitului.
b. sensibilitatea tactilă se testeaza la fel , se foloseşte insa , un tampon de vată; s timulul
este aşezat direct pe piele şi apoi ridicat (nu este mişcat de-a lungul pielii). Pacientului i se cere
să răspundă cu da sau nu, atunci când simte sau nu simte stimularea.
Capacitatea bolnavului de a delimita zona unde i s-a aplicat excitantul = topognozie
Discriminare tactila reprezinta aprecierea distantei minime la care se disting 2 excitanti
aplicati simultan pe piele, la o oarecare distanta
Distanţa minimă la care cei 2 excitanţi aplicaţi simultan sunt apreciaţi corect, variază în
stare fiziologică în funcţie de regiune.
- Normal diferenţa la degete este de 2-4 mm, la palmă 1 cm, partea dorsală a trunchiului 3-
4 cm, 1 mm la limba, 35 mm la coapsa.
Dermolexia reprezintă recunoaşterea literelor şi cifrelor scrise pe piele de către
examinator în timp ce pacientul ţine ochii închişi.
Adermolexia reprezintă lipsa recunoaşterii literelor sau cifrelor scrise pe piele
c. sensibilitatea termică se examinează cu eprubete pline cu apă. Una cu apă rece şi cu
cuburi de gheaţă temp apei 10-15° şi a doua cu apă caldă 40-45°. Suprafaţă externă a eprubetelor
să fie uscată. Pacientul trebuie să aiba ochii inchisi, sa răspundă dacă simte cald său rece..
Această sensibilitate se testează fie pe dermatoame (când leziunea este la nivelul măduvei
sau a rădăcinilor nervoase) sau pe teritoriile nervilor periferici când sunt afectaţi aceştia
În cazurile patologice întâlnim mai multe aspecte:
- Termoanestezia – nu simte nimic
- Izotermognozia – subiectul percepe ca şi călduţ orice stimul, fie rece fie cald.
- Inversiunea termică – Recele este simţit cald şi invers
- Hiperestezia – simte exagerat

Sensibilitatea proprioceptivă (profundă)

 a. sensibilitatea kinestezică - se examineaza deplasand un deget sau un segment mai mare
intr-o anumita directie, pacientul fiind cu ochii inchisi, trebuie sa recunoasca segmentul deplasat
de examinator si directia deplasarii
b. sensibilitatea vibratorie – se examineaza capacitatea pacientului de a percepe vibratia
la nivelul unor proeminente osoase.
Reguli : se începe testarea distal şi se continuă în sens proximal atât la membre inferioare
cât şi la cele superioare; diapazonul se aplică pe o proeminenţă osoasă şi se ţine până când
pacientul nu mai simte vibraţiile, apoi se va plasa în altă parte şi se întreabă pacientul dacă în
noua poziţie simte vibraţiile sau nu; la fiecare examinare se notează Intensitatea stimulului,
durata perceperii vibraţiei, simetria de percepţie.
c. Se cerceteaza posibilitatea recunoasterii unui obiect= stereognozie
 Astereognozie
 Ahilognozie (nerecunoaşterea texturii materialului)
 Amorfognozie (nerecunoaşterea formei obiectelor0
 Asimbolie tactila (neputinţa de a îl denumi deşi recunoaşte forma, mărimea
şi consistenţa obiectului)
d. Se cerceteaza recunoaşterea schemei corporale= somatoagnozie
 Asomatognozie
 Hemiasomatognozie (nu recunoaste un hemicorp)
 Anosognozie (priveste cu indiferenta hemicorpul afectat)

Sensibilitatea tactila epicritică (sintetică, diferenţiată)

a. Simţul discriminării tactile şi dureroase
b. Simţul localizării tactile şi dureroase (topognozie)
c. Simţul dermolexic
d. Simţul stereognozic

3. Examenul tulburărilor de limbaj şi comunicare

 Limbajul este alcătuit din patru funcţii:
- vorbirea;
- înţelegerea sau comprehensiunea auditorie;
- citirea;
- scrierea.
Afectarea limbajului se numeşte afazie şi pentru fiecare din funcţiile componente ia
următoarele denumiri:
- alexie – bolnavul nu descifrează scrisul;
- agrafie – bolnavul nu poate să scrie;
- dizartrie – bolnavul nu poate pronunţa, articula cuvinte;
- surditate verbală (incomprehensiune auditorie) – bolnavul nu înţelege cuvintele auzite.
În esenţă sunt următoarele tipuri de afazie:
1. Afazia senzorială (Wernicke), fluentă, caracterizată prin neînţelegerea ordinii
cuvintelor vorbite adică surditate verbală, agrafie, tulburări de calcul, desen, uitarea noţiunilor
profesionale dar fără dizartrie;
2. Afazie motorie (Broca, non fluentă) constă în tulburarea exprimării orale sau grafice,
deci cu dizartrie şi agrafie dar cu comprehensiunea auditorie a cuvintelor conservate;
3. Afazie globală conţine elemente din cele două descrise anterior.

4. Examenul funcţiilor nervoase superioare

Agnozia şi apraxia reprezintă tulburări ale funcţiilor nervoase superioare aflate la
intersecţia neurologico-psihiatrică.
Apraxia reprezintă o tulburare în executarea unor acţiuni sau gesturi la un individ ale
cărui aparate efectorii ale acţiunii sunt intacte şi care posedă o cunoaştere deplină a actului ce
trebuie îndeplinit.
Tipuri de apraxii:
- apraxia ideomotorie
- apraxia ideatorie constă în incapacitatea de a stabili lanţul acţiunii pentru gesturile
complexe (de ex. aprinderea unui chibrit);
- apraxia constructivă - figurile simple geometrice nu pot fi realizate;
 - apraxia îmbrăcării – are intensităţi variate, probele mai dificile pun în evidenţă deficitul
practic
Apraxiile apar în leziuni ale lobului parietal, întâlnite la următoarele boli: AVC,
ateroscleroza cerebrală, demenţă senilă.

Agnozia reprezintă o tulburare de recunoaştere senzorială în absenţa deficitelor senzitivo-

senzoriale şi a tulburărilor psihice, de tip confuzie, demenţă.
Există mai multe aspecte ale agnoziilor cum sunt:
- Agnozia tactilă sau astereognozia = imposibilitatea de a recunoaşte şi denumi un obiect
palpat cu ochii închişi;
- Agnozia vizuală - vedere bună dar deficit de recunoaştere vizuală;
- Agnozia spaţială - mai frecventă este indiferenţa pentru un hemispaţiu vizual, de obicei
stâng şi uneori şi faţă de stimuli auditivi şi tactili din aceeaşi regiune (stângă) de exemplu
ca la hemiplegici (pe partea hemiplegică)
- agnozia corporală sau asomatognozia, se manifestă ca o tulburare de recunoaştere a
segmentelor corporale, bolnavii nu-şi recunosc membrele, declară că le lipsesc, nu au
conştiinţa lor, le atribuie altor persoane
Agnozia apare frecvent în demenţe senile, traumatisme cranio-cerebrale şi în leziuni
parietale ale emisferului drept.