Sunteți pe pagina 1din 7

DOROFTEI SEBASTIAN

An 1 IFR

Presedintele Romaniei

Introducere
În cadrul statului român există, pentru buna funcționare a instituțiilor statului ca garante
ale securității și prosperității cetățenilor și a națiunii în general, cele trei tipuri de autprități ce
sunt responsabilizate cu exercițiul celor trei tipuri de putere statale și anume: puterea legislativă,
puterea judecătorească și cea executivă. În sens funcțional, puterea exevutivă se definește ca o
funție distinctă a statului, altături de cea legislativă și cea judecătorească, iar în conținutul acestei
funcții există atribuții specifice care fac obiectul activității unor autorități publice distincte. În
rândul acestor atribuții, Jaques Cadart enumeră: definirea politicii generale a țării, elaborarea
proiectelor de legi necesare înfăptuirii acestei politici, adoptarea actelor normative și individuale
necesare aplicării legilor, luarea deciziilor necesare funcționării serviciilor publice,
întreprinderea unor măsuri de executare materială, în materie de ordine publică, dispunerea
teritorială a forțelor armate, precum și conducerea relațiilor internaționale.
Spre deosebire de majoritatea reprezentanților dreptului constituțional, unii autori de drept
administrativ exclud ideea de „executiv”, înlocuind-o cu cea de funcție administrativă. În
accepțiunea acestora, această funcție este considerată în mod tradițional ca una din cele trei
funcții ale statului, alături de funcția legislativă și de funcția judecătrorească. Cu toate acestea,
executivul statului cuprinde „în mod tradițional, două categorii de organe: șeful statului și
Guvernul, indiferent că acestea coexistă sau nu, atunci când coexistă având funcții partajate și
responsabilități diferite.”
În cadrul puterii executive funcția șefului de stat în România este deținută de președintele
României. Acesta este șeful de stat al României. El are rolul de a reprezenta statul român în
relațiile internaționale; conform Constituției, este garantul independenței naționale, veghează la
respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice, exercită funcția de mediere
între puterile statului, precum și între stat și societate. De asemenea, președintele este
comandantul forțelor armate și îndeplinește funcția de președinte al Consiliului Suprem de
Apărare a Țării.
În ceea ce privește evluția instituțională a șefului de stat al României, aceasta a cunoscut
mai multe etape. Până la abdicarea regelui Mihai I, atribuțiile de șef al statului român au fost
deținute și exercitate de rege. Odată cu proclamarea republicii, la 30 decembrie 1947, aceste
atribuții au fost preluate de un organ colegial, denumit Prezidiul republicii. Conform Constituției
din 1948, funcția de șef de stat este încredințată Prezidiului Marii Adunări Naționale, menținut
până în 1961, când a fost înlocuit de Consiliul de Stat.
În fine, funcția propriu-zisă de președinte al republicii a fost creată în anul 1974, de când ea
este exercitată de o singură persoană. Începând cu 27 decembrie 1989, se instituie funcția de
DOROFTEI SEBASTIAN
An 1 IFR

Președinte al Consiliului Frontului Salvării Naționale, care primea și atribuțiile de șef de stat. La
începutul lunii februarie a anului 1990, organele centrale ale puterii politice se reorganizează,
prin constituirea Consiliului Provizoriu de Uniune Națională(CPUN), al cărui președinte preia și
atribuțiile de șef de stat.
Motivarea alegerii acestei teme rezultă din dorința care este cu adevărat rulul și atribuțiile acestei
instituții în cadrul puterii executive, ținând cont că în ultimii ani această funcție a fost una destul
de controversată.

Președintele României – rol și atribuții

Așa cum am menționat anterior, precum și potrivit prevederilor din Constituția României,
rolul președintelui este de a reprezenta statul român fiind garantul independenței naționale, al
unității și al integrității teritoriale a țării. Președintele României veghează la respectarea
Constituției și la buna funționare a autorităților publice. În acest sens, Președintele exercită
funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate.
Pentru ași atinge acest scop, celui care este însărcinat cu această funcție a statului îi revine o serie
de atribuții. Acestea pot fi de natură legislativă, atribuții privind organizarea și funcționarea
autorităților publice publice, atribuții cu privire la numirea sau revocarea altor autorități publice,
în domeniul apărării și ordinii publice, atribuții de domeniul politice externe precum și altele. În
continuare o să prezint pe fiecare domeniu menționat care sunt atribuțiile specifice.
Atribuții legislative
• promulgarea legilor;
• semnarea legilor în vederea publicării lor în Monitorul Oficial;
• dreptul de veto - poate propune întoarcerea unei legi în parlament pentru verificare, o singură
dată;
• posibilitatea de a sesiza Curtea Constituțională în legătură cu neconstituționalitatea legilor sau
în legătură cu conflicte juridice de natură constituțională.
Atribuții privind organizarea și funcționarea autorităților publice
• prezentarea de mesaje Parlamentului cu privire la principalele probleme politice ale națiunii;
• consultarea Guvernului cu privire la probleme urgente și de importanță deosebită;
• participarea la unele ședințe ale Guvernului;
• organizarea referendumului în probleme de interes național, după consultarea prealabilă a
Parlamentului.
DOROFTEI SEBASTIAN
An 1 IFR

Atribuții cu privire la numirea sau revocarea altor autorități publice

• dizolvarea Parlamentului, în condițiile în care acesta a refuzat de două ori investitura


Guvernului;
• desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru;
• numirea Guvernului pe baza votului de încredere al Parlamentului;
• revocarea sau numirea unor miniștri în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a
postului, la propunerea primului ministru;
• numirea a trei judecători la Curtea Constituțională;
• numirea în funcție a magistraților;
• numiri în anumite funcții publice;
• acordarea gradelor de mareșal, de general și de amiral etc.
Atribuții în domeniul apărării și al ordinii publice
• declararea, de regulă, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului, a mobilizării parțiale sau
generale a forțelor armate;
• instituirea stării de asediu sau a stării de urgență, parțiale sau totale;
• Președintele este șeful armatei.
Atribuții din domeniul politicii externe
• încheierea tratatelor negociate de Guvern și supunerea spre ratificare Parlamentului;
• acreditarea și rechemarea, la propunerea Guvernului, a reprezentanților diplomatici ai
României;
• aprobarea înființării, desființării sau schimbării rangului misiunilor diplomatice;
• acreditarea în România a reprezentanților diplomatici ai altor state;
• organizarea ambasadelor romanesti in strainatate;
• reprezintă România în Consiliul European.
Alte atribuții
• Președintele României mai are o serie de alte atribuții, cum sunt conferirea decorațiilor și
titlurilor de onoare sau acordarea grațierii individuale.
DOROFTEI SEBASTIAN
An 1 IFR

Cum funcționează instituția șefului de stat


În capitolul de față mi-am propus să prezint modalitatea în care această funcție este
exercitată de la alegerea persoanei care este învestită, prezentând aspectele importante ce trebuie
reținute, până la închierea mandatului. Astfel, principalele aspecte importante de menționat ale
acestei funcții sunt următoarele:
Alegerea Președintelui – Președintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret și
liber exprimat (...) Bici o persoană nu poate îndeplini funcția de Președinte al României decât
pentru cel mult două mandate, aceste putând fi succesive/consecutive.
Durata unui mandat – Mandatul Președintelui României este de 5 ani și se exercită de la data
depunerii jurământului, acesta exercitânduși mandatul până la depunerea jurământului nou ales.
De altfel, mandatul poate fi prelungit, prin lege organică, în caz de război sau de catastrofă.
Incompatibilități și imunități – în timpul mandatului, Președintele României nu poate fi membru
al unui partid și nu poate îndeplini nici o altă funcție publică sau privată. Acesta se bucură de
imunitate și nu poate fi tras la răspundere juridică pentru voturile sau pentru opiniile politice
exprimate în exercitarea mandatului.

Suspendarea din funcție – în cazul săvârșirii unor fapte grave, prin care se încalcă prevederile
Constituției, Președintele României poate fi suspendat din funcție de Camera Deputaților și de
Senat, în ședință comună, cu votul majorității, după ce în prealabil este consultată Curtea
Constituțională. Președintele poate da explicații parlamentului cu privire la acuzațiile ce i se
aduc. Propunerea de suspendare din funcție poate fi inițiată de cel puțin 1/3 din numărul
parlamentarilor, iar dacă propunerea de suspendare este aprobată în cel mult 30 de zile se
organizează referendum pentru demiterea Președintelui.
Punerea sub acuzare – Parlamentul, în ședința comună, cu votul a cel puțin 2/3 din numărul
deputaților și senatorilor, pot hotarî punerea sub acuzare a Președintelui României pentru înaltă
trădare. De la data punerii sub acuzare și până la data demiterii Președintele este suspendat de
drept, iar competența de judecată revine Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Vacanța și interimatul funcției

Așa cum este prevăzut în textul Constituției României la articolul 97, vacanța funcției de
Președinte al României apare în caz de demisie, de demitere din funcție, de imposibilitate
definitivă a exercitării atribuțiilor sau de deces. În acest caz, în termen de 3 luni de la data la care
DOROFTEI SEBASTIAN
An 1 IFR

a intervenit vacanța funciei de Președinte al României, Guvernul va organiza alegeri pentru un


nou Președinte.
Mergând mai departe, dacă funcția de Președinte devine vacantă sau atunci când
Președintele este suspendat din funcție ori se află în imposibilitate temporară de a-și exercita
atribuțiile trebuie să se aigure interimatul, în ordine, de către președintele Senatului sau de
președintele Camerei Deputaților. Un lucru important trebuie menționat în această situație: cel
care asigură interimatul funcției nu poate adresa mesaje Parlamentuli cu privire la principlaele
probleme ale națiunii, precum nici nu poate dizolva Parlamentul și nu poate cere poporului să-și
exprime prin referedum voința cu privire de interes național. După cum se poate observa, cel
care asigură interimatul funcției nu are sau mai bine spus nu îi este permisă exercitarea acelorași
atribuții pe care le îndeplinește Președintele României.
În cazul în care președintele inerimar săvârșește fapte grave, prin care se încalcă
prevederile Constituției, se vor aplica aceleași măsuri, ce se aplică pentru suspendarea din funcție
a celui care asigură funcția de Președinte al României și de asigurare a unui nou interimat.
Având în vedere cele menționate anterior, în cadrul acestui capitol, putem concluziona că
atunci când apare vacanța funcției de Președinte, cel care asigură interimatul are ca principal
scop medierea între autoritățile statuli și între autorități și societate, scop fundamental al funcției
de Președinte al României.

În loc de concluzii
În încheiere mi-am propus să prezint ce anume nu este clar și de ce Președintele României a
fost o funcție disputată în țara noastră, în celebra confruntare dintre persoanele care au deținut
fostul mandat de Președinte al României și cea de Prim-ministru. Observând confruntarea dintre
cele două persoane care aproape uitaseră care era misiunea lor, ținând cont și de faptul că știam
că Președintele României, conform Constituției României, este cel care numește Guvernul
României, m-am întrebat de ce acesta nu investește altă persoană în funcția de Prim-ministru.
Asfel, ne putem da seama că apar unele inadvertențe în textul Constituție și anume, în actuala
Constituție, articolul 85 se referă la „Numirea Guvernului” și are următorul cuprins:
„(1) Presedintele Romaniei desemnează un candidat pentru functia de prim-ministru si numeste
Guvernul pe baza votului de incredere acordat de Parlament.
(2) In caz de remaniere guvernamentală sau de vacantă a postului, Presedintele revocă si
numeste, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului.
(3) Dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compozitia politică a
Guvernului, Presedintele Romaniei va putea exercita atributia prevăzută la alineatul (2) numai pe
baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.”
DOROFTEI SEBASTIAN
An 1 IFR

Însă, putem înțelege mai bine rolul Președintelui României în „Numirea Guvernului” dacă după
citirea articolului 85 vom citi și articolul 83 concomitent cu articolul 103 al Constituției, intitulat
„Investitura Guvernului”, ce are următorul cuprins:
„(1) Presedintele Romaniei desemnează un candidat pentru functia de prim-ministru, in
urma consultării partidului care are majoritatea absolută in Parlament ori, dacă nu există o
asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament.
(2) Candidatul pentru functia de prim-ministru va cere, in termen de 10 zile de la desemnare,
votul de incredere al Parlamentului asupra programului si a intregii liste a Guvernului.
(3) Programul si lista Guvernului se dezbat de Camera Deputatilor si de Senat, in sedintă
comună. Parlamentul acordă incredere Guvernului cu votul majoritătii deputatilor si senatorilor.”
În concluzie, conform textului Constituției, Președintele României are mai mult atribuții de
grefier în privința aspectelor prezentate anterior, acesta nefiind cel care „Numește Guvernu”,
fiind cel care semnează, de fapt, lista cu membrii Guvernului, aprobată de către Parlament.
Din punctual meu de vedere, Constituția actuală a României nu oferă președintelui puterea de a
numi Guvernnul, în ciuda faptului că Președintele este ales de popor. Așadar, nefiind specialist al
domeniului, îmi permit să fac o propunere de schimbare a atricolelor pe care le-am identificat a fi
contradictorii, iar la articolul 85, ce prevede „Numirea Guvernului” , primul alineat să fie
următorul:
1) Președintele Romțniei numește și revocă pe primul-ministru cât și pe membrii Guvernului
României.
DOROFTEI SEBASTIAN
An 1 IFR

Bibliografie

1. Cadart, J., Instutions politiques et Droit Constitutionnele, vol.1, Editura Polirom,


București, 1990.
2. Muraru, I., Stănescu, E., Constituția României – comentariu pe articole, București,
Editura C.H. Beck, 2008.
3. Constituția României, București 2002.
4. Topolov, G., Rolul puterii exevutive în exercitarea puterii de stat, online pe
http://studiijuridice.md/revista-nr-3-4-2009/rolul-puterii-executive-in-exercitarea-puterii-de-stat
accesat în 08.05.2015
9. http://studiijuridice.md/revista-nr-3-4-2009/rolul-puterii-executive-in-exercitarea-puterii-
de-stat accesat în 09.05.2015

S-ar putea să vă placă și