Sunteți pe pagina 1din 3

“Joc Secund” de Ion Barbu

Poezia “Joc Secund” este scrisă de către Ion Barbu și face parte din volumul cu același nume,
apărut în anul 1930. Opera este una ce se încadrează în curentul modernist, Ion Barbu fiind unul
dintre poeții reprezentativi pentru modernismul românesc. Poeziile sale sunt originale, reprezentând
ermetismul, o variantă extremă a modernismului, care se caracterizează prin crearea de metafore
complexe, construcții sintactice neobisnuite sau încifrarea mesajului poetic.

Inițial autorul a publicat poezia fără titlu, criticii literari referindu-se la aceasta prin versurile
primei strofe, „Din ceas, dedus”. Titlul a fost dat în anul 1964, de către editori, identic cu titlul
volumului în care a fost publicat poemul: „ Joc secund”. În opinia criticului Tudor Vianu, cuvântul
„joc” semnifică „o combinațtie a fanteziei, liberă ca orice tendință practică”. Potrivit viziunii poetului,
redată în titlu, poezia este în sine o copie a realității, un joc secund, filtrat prin imaginația acestuia.

Tema poeziei este una specifică modernismului, aceasta fiind reprezentată de ideea
autocunoașterii și cea a lumii purificate prin reflectarea în oglindă, exprimându-se concepția
autorului despre artă și rolul artistului în lume. Prin intermediul poemului „Joc secund”, autorul
explorează lumea poetică, dar și cea înconjurătoare, prin introspecție și autoreflecție. Tema poeziei
este una specifică modernismului, aceasta fiind reprezentată de ideea autocunoașterii și cea a lumii
purificate prin reflectarea în oglindă, exprimându-se concepția autorului despre artă și rolul artistului
în lume. Prin intermediul poemului „Joc secund”, autorul explorează lumea poetică, dar și cea
înconjurătoare, prin introspecție și autoreflecție. 

Din punct de vedere compozițional, poezia „Joc secund” este structurată în două secvențe lirice, ce
corespund celor două strofe care o alcătuiesc. În aceste versuri se evidențiază atât tema operei, cât și
viziunea despre lume a autorului. Ion Barbu reflectă aceste idei în stilul propriu, unul original, specific
modernismului și ermetismului.

Totodată, tema poeziei explorează ideea autocunoașterii eului liric, în același timp ilustrând viziunea
autorului despre creație. Aceste idei se desprind încă din primul vers al primei strofe, ce corespunde
primei secvențe lirice, poezia fiind formată din două secvențe, corelate cu cele două strofe ce o
compun. Astfel, concepția autorului despre poezie este prezentată ca fiind asemănătoare cu cea a lui
Platon. Potrivit acesteia, lumea este compusă din realitatea înconjurătoare, pe care Ion Barbu o
descrie prin sintagma „calma creastă” și realitatea ideilor, care este exprimată de către poet prin
sintagma „adâncul crestei”.

În acest context, arta și implicit poezia sunt copii ale ideilor, poetul având rolul de a le lega pe cele
două. Această conexiune este realizată de către Ion Barbu prin motivul oglinzii, folosit ca mijloc de
autoanaliză, ce are menirea de a reflecta imaginea lumii înconjurătoare, prin metafora „grupurile
apei”. 

Poezia exprimă universalitatea lirismului, transmițând ideea că arta este atemporală. Autorul descrie
procesul de materializare a poeziei în realitate, destructurând concepte, analizându-le sub propria
lupă, în oglindă și remodelându-le după bunul plac, transformând elementele concrete în elemente
abstracte. 

Atât tema poeziei, cât și viziunea poetului despre lume se regăsesc și în cea de-a doua strofă, ce
corespunde celei de-a doua secvențe lirice. După ce a delimitat cele două aspecte ale realității, lumea
omenească și cea a ideilor, în prima strofă, Barbu continuă explicând rolul poetului în societate. În
viziunea autorului, rolul poetului este acela de a sintetiza ideile și de a duce poezia pe noi culmi,
căutând inspirație în realitatea înconjurătoare.

Sursele de inspirație ale poetului trebuie căutate în realitatea concretă și nu în universul ideilor. Cei
care se abat de la acest tipar și nu reușesc să atingă aceste idealuri sunt departe de a crea arta,
potrivit sintagmei „zbor invers le pierzi”. Aceștia sunt, în viziunea autorului, artiști falși, care nu
înțeleg lumea înconjurătoare, și în consecință, nu o pot modela pentru a o transforma într-o formă
pură de artă.

Din punct de vedere compozițional, poezia „Joc secund” este structurată în două secvențe
lirice, ce corespund celor două strofe care o alcătuiesc. În aceste versuri se evidențiază concepțiile
autorului despre propria creație și despre rolul său în lume. Ion Barbu reflectă aceste idei în stilul
propriu, unul original, specific modernismului și ermetismului.

Prima secvență lirică are caracter descriptiv și este eliptică de predicat. În prima strofă, poetul își
exprimă concepția despre creația lirică, una asemănătoare cu cea a lui Platon, potrivit căreia lumea
este compusă din realitatea înconjurătoare. Prin sintagma „calma creastă”, Ion Barbu descrie
imaginea lumii, iar prin sintagma „adâncul crestei”, poetul exprimă realitatea ideilor. În acest context,
arta și implicit poezia reprezintă o copie a ideilor, poetul având rolul de a le separa și a le lega pe cele
două. Această conexiune este realizată de către Ion Barbu prin motivul oglinzii, folosită ca mijloc de
autoanaliză, ce are menirea de a reflecta imaginea lumii înconjurătoare, prin metafora „grupurile
apei”.

În aceeași strofă, metafora „un joc secund mai pur” exprimă convingerea poetului că arta este o
copie a realității, una mai pură și mai apropiată de universul ideilor. În concepția autorului, care
reiese tot din prima strofă, poezia este atemporală, el descriind procesul de materializare a poeziei în
realitate, destructurând concepte, analizându-le sub propria lupă, în oglindă și remodelându-le după
bunul plac, transformând elementele concrete în elemente abstracte.

De asemenea, poetul respinge formele tradiționale ale artei, atât prin metafora înecării „cirezilor
agreste”, cât și prin construcția primei strofe, care este eliptică de predicat, o altă trăsătură a
poeziilor moderniste. 

Cea de-a doua strofă, care corespunde celei de-a doua secvențe lirice, debutează cu invocația „Nadir
latent!” și exprimă viziunea lui Ion Barbu asupra rolului poetului în societate. Exprimat prin
intermediul eului liric, rolul artistului este acela de a sintetiza ideile și de a duce poezia pe noi culmi,
căutând inspirație în realitatea înconjurătoare. Astfel, sursele de inspirație trebuie căutate nu în
universul ideilor, ci în realitatea concretă.

Invocația „Nadir latent!” este utilizată ca metaforă-simbol pentru creator,  sugerând puterea
subconștientului, care are capacitatea de a produce opere de artă. Doar cei care urmăresc această
rețetă sunt capabili să creeze arta, iar toți cei care se abat de la ea nu vor realiza decât simple imitații
ce nu se ridică la rangul de artă. În concepția autorului, această idee este exprimată prin sintagma
„zbor invers le pierzi”.

Poemul „Joc secund” este structurat în două secvențe lirice, ce corespund celor două strofe.
Asemănător poemelor tradiționale, rima este una încrucișată, ritmul poeziei este iambic, iar măsura
este variabilă, oscilând între 13-14 silabe. 
Pentru a reda viziunea sa asupra creației și asupra lumii, autorul se folosește de mai multe figuri
de stil, printre care se numără epitetele și metaforele. Specific stilului modernist, autorul modelează
construcția frazei într-un stil original, ieșind din tiparele lirice convenționale.

Astfel, acesta introduce în prima strofă sintagme ce conțin figuri de stil diferite, cum sunt „ceas
dedus”, „calmei creste ” sau „mântuit azur”, ce au rol atât de metafore inversate, cât și de epitete.  

De asemenea, poetul se folosește de metafora „un joc secund mai pur”, ce dă și titlul poeziei, pentru
a-și exprima concepția asupra creației, conform căreia poezia însăși reprezintă jocul secund.

Și cea de-a doua strofă abundă în figuri de stil, metaforele folosite fiind create din neologisme sau din
termeni abstracți, preluați din limbajul științific: „harfe răsfirate”, „nadir latent”, „zbor invers”. De
asemenea, nu lipsesc epitetele: „harfe răsfirate”, „clopotele verzi”, sintagme ce au și valoare de
metafore.

În concluzie, poezia lui Ion Barbu, „Joc secund” este una dintre cele mai reprezentative pentru
curentul modernist în literatura română. Aceasta descrie procesul creator al artistului, în încercarea
de a aduce la viață adevărate opere de artă, ce ies din tiparele convenționale. Viziunea modernistă a
autorului reflectă ideea creării prin explorarea sinelui, aceasta fiind singura rețetă prin care se poate
atinge cea mai pură formă de artă.