REFERAT LA POLITICI SOCIALE ȘI EDUCAȚIONALE

I.Politica în domeniul învăţământului

Din perspectiva dezvoltării durabile, a globalizării, a progresului ştiinţific şi

tehnic accentuat, precum şi a competiţiei şi a mobilităţii în creştere a forţei de
muncă, pentru a crea premisele necesare asigurării calităţii şi utilizării eficiente a
resurselor, învăţământul românesc reprezintă un domeniu foarte important care
pregăteşte viitorul ţării.
În acest scop sunt promovate principiile calităţii, echităţii, descentralizării,
răspunderii publice diversităţii culturale şi etnice, transparenţei.
I.1.Ţintele strategice în domeniul educaţiei urmăresc dezvoltarea liberă,
integrală şi armonioasă a personalităţii, formarea şi asumarea unui sistem de valori
naţionale şi europene care sunt necesare pentru împlinirea şi dezvoltarea
individuală, pentru participarea cetăţenească activă în societate, pentru incluziune
socială şi pentru angajare pe piaţa muncii.
Măsuri Pentru atingerea acestor ţinte se propun:
• formarea specialiştilor de nivel european, punându-se accent pe calitate şi pe
dezvoltarea capacităţii de adaptare a specializărilor la nevoile de dezvoltare socio-
economică, astfel încât să se răspundă cererii de competenţe specifice unei
economii bazate pe cunoaştere;
• compatibilizarea competenţelor profesionale şi personale dobândite prin sistemul
educaţional
naţional cu cele cerute pe piaţa muncii europene;
• asigurarea accesului egal la educaţia de bază şi postobligatorie, pentru elevii şi
studenţii care provin din mediul rural sau familii cu venituri mici prin programe
suport;
• asigurarea resurselor umane bine pregătite angajate în sistemul de învăţământ,
prin formarea şi
dezvoltarea iniţială şi continuă a personalului didactic;
• continuarea procesului de modernizare a bazei materiale în care se desfăşoară
procesul instructiv-educativ.
I.2.Direcţii de acţiune, obiective propuse, rezultate estimate, tendinţe în
perioada următoare:
Direcţia de acţiune: I.2.1. Asigurarea accesului egal la educaţie şi
formare profesională de calitate în învăţământul preuniversitar
Obiective propuse:

1
􀀹 asigurarea resurselor financiare de bază, în mediu descentralizat, pentru
desfăşurarea procesului instructiv-educativ în condiţii optime.
􀀹 asigurarea manualelor gratuite pentru învăţământul obligatoriu;
􀀹 finanţarea evaluării naţionale pentru elevii claselor a VIII-a; desfăşurarea în
condiţii optime a examenelor de bacalaureat şi a examenelor de certificare/atestare
a competenţelor profesionale;
􀀹 susţinerea elevilor proveniţi din medii dezavantajate prin intermediul
programelor sociale „Bani de liceu", „Acordarea rechizitelor şcolare",
„Acordarea ajutorului financiar în vederea stimulării achiziţionării de
calculatoare (Euro 200)" în vederea prevenirii şi combaterii marginalizării şi a
excluziunii sociale;
􀀹 stimularea performanţei elevilor prin participarea la olimpiadele şi concursurile
şcolare şi la activităţile extraşcolare şi sportive, la nivel local, naţional şi
internaţional;
􀀹 finanţarea organizării şi desfăşurării concursurilor de titularizare şi suplinire;
􀀹 motivarea cadrelor didactice cu rezultate performante în activitatea didactică;
􀀹 formarea continuă şi perfecţionarea cadrelor didactice din sistemul naţional de
învăţământ preuniversitar.
Rezultate aşteptate:
• reducerea ratei de părăsire timpurie a sistemului de educaţie şi formare de la
16,3% în 2010, la 14,8% în 2013, aceasta fiind în concordanţă cu valorile de
referinţă asumate de România în cadrul Strategiei Europa 2020;
• asigurarea capacităţii de şcolarizare, atât în învăţământul obligatoriu, cât şi în cel
secundar inferior;
• creşterea calităţii actului educaţional;
• creşterea ratei de angajare a absolvenţilor de învăţământ preuniversitar care
optează pentru încadrarea în muncă.
Direcţii de acţiune: I.2.2. Asigurarea calităţii şi stimularea excelenţei în
învăţământul superior de stat şi privat .
Obiective propuse:
􀀹 crearea unui sistem de învăţământ universitar flexibil, racordat la cerinţele pieţii
muncii şi compatibilizarea sistemului educaţional românesc cu sistemele europene;
􀀹 asigurarea egalităţii de şanse la educaţia universitară;
􀀹 dezvoltarea educaţiei terţiare pe tot parcursul vieţii;
􀀹 creşterea potenţialului ştiinţific, de inovare, transfer şi de valorificare a
rezultatelor
cercetării efectuate în structuri specializate din cadrul instituţiilor de învăţământ
superior;
􀀹 consolidarea învăţământului doctoral şi postdoctoral organizat în şcolile
doctorale.
2
 Rezultate aşteptate:
• creşterea procentului absolvenţilor de învăţământ terţiar de la 17,61% în 2010 la
20,25% în 2013, aceasta fiind în concordanţă cu valorile de referinţă asumate de
România în cadrul Strategiei Europa 2020;
• creşterea ratei de angajare a absolvenţilor de învăţământ superior, în domeniile
pentru care au fost specializaţi;
• creşterea gradului de participare a tinerilor din grupurile defavorizate în programe
de pregătire de nivel universitar;
• atragerea de studenţi străini în sistemul românesc de educaţie;
• creşterea valorii contractelor de cercetare realizate de instituţia de învăţământ
superior per an.
În procesul de schimbare a statului, prin plasarea educaţiei în centrul
proiectului României de mâine, se impune necesitatea promovării Legii Educaţiei
Naţionale şi Învăţarea pe Tot Parcursul Vieţii care să permită modernizarea
sistemului de educaţie şi formare profesională şi să-l racordeze la dinamica
societăţii româneşti şi la realităţile internaţionale.
La baza proiectului Legii Educaţiei Naţionale şi Învăţarea pe Tot Parcursul
Vieţii care
se află în dezbatere la Parlament se află, în principal, trei orientări majore:
􀂃 Creşterea calităţii actului educaţional;
􀂃 Asigurarea finanţării educaţiei în interesul elevilor;
􀂃 Realizarea descentralizării;
Prin proiectul Legii Educaţiei Naţionale şi Învăţarea pe Tot Parcursul Vieţii
se urmăreşte crearea cadrului necesar pentru ca parcursul educaţional al fiecărui
elev să fie predictibil, precum şi reglementarea aspectelor esenţiale privind profesia
de dascăl şi funcţionarea instituţiilor de învăţământ.
Proiectul legii trebuie să ofere conectarea şcolii cu lumea reală, cu piaţa muncii, cu
nevoile individului, având în vedere comunitatea din care face parte şi viitorul
societăţii româneşti.

Bibliografie

 Pătrăuță T. (2009), Politici educaționale europene, Editura Promun, Arad

3
 Iosifescu Ș. (2000), Manual de management educațional,Editura ProGnosis,
București
 Mungiu-Pippidi A., Ioniță S. (2002), Politici publice. Teorie și prectică,
Editura Polirom, Iași
 Ionescu M. (2011), Instrucție și educație, Editura Casa Cărții, Cluj-Napoca